Dimineata Pierduta

[Lajuana Paling]

Văplac incursiunile n trecut? Atunci cu singuranţă veţi savura romanul excelent al Gabrielei Adameşteanu, Dimineaţa pierdută (1983). Dacă titlul romanului vorbeşte despre o zi pierdută, atunci pot afirma că eu mi-am umplut zilele cu această proză care reuşeşte să vorbească despre mai multe universuri, pe parcursul unui veac.

Acţiunea romanului se petrece undeva n deceniul şapte al secolului XX, ntr-o dimineaţă friguroasă n care Vica, fostă croitoreasă, hangiţă şi femeie de casă, pleacă n vizită la nişte cunoştinţe vechi. Ceea ce frapează este modul de relaţionare cu aceşti oameni care se dovedesc a fi foştii ei stăpni, oameni pe care Vica i priveşte simplu, cu bune şi cu rele.

Aşa cum spuneam, Vica pleacă spre locuinţa Ivonnei Scarlat. Iniţial nu este primită n casă, dar după mai multe minute pierdute n faţa casei acesteia, Vica este primită la căldură. Ivonne, denumită şi "vulpea" ori "călăreaţa" de Vica, va pierde totuşi şi aceasta o dimineaţă cu fosta angajată n poveşti despre timpurile trecute.

Extrem de proustian, rememorarea "timpului pierdut" ncepe cu descoperirea unei fotografii vechi din 1914. Astfel putem să aflăm despre descendenţa Ivonnei, fiica profesorului Mironescu, cum a fost aceasta crescută, despre relaţiile dintre micii burghezi ai perioadei interbelice, ca mai apoi să ne plasăm n perioada neagră a Romniei şi anume n plin comunism. Atunci "strălucirea" familiei se diminuează şi ncep problemele şi pentru cei avuţi.

Unul dintre episoadele cele mai ample ale amintirilor celor două femei este cel despre fiul Ivonnei, Tudor, copilul răsfăţat att de mamă ct şi de bunică, dar care a avut nenorocul ca n perioada comunistă să fie arestat. De altfel, familia Scarlat priveşte cu frică orice persoană străină n urma acestui incident. Frica le intră att de mult n suflet nct i transformă n stafii care-şi distrug trecutul (şi ard biblioteca, i dau hainele de blană Vicăi etc). Alt exemplu al fricii acestor personaje este fuga de Securitate prin aşezarea la cozi interminabile, ca atunci cnd ajungeau la rnd să se aşeze la altă coadă.

Vica este personajul-narator care-şi povesteşte viaţa. De copil mic rămne orfană de mamă, motiv pentru care se vede nevoită să ia friele casei. Lucrnd toată viaţa ca şi croitoreasă ajunge să-i cunoască pe cei care o angajează, mai mult dect att, reuşind să dobndească un statut diferit faţă de cel de angajat, permiţndu-i-se anumite comentarii şi păreri personale.

Trecerea de la tramvaie trase de cai la cele electrice marchează parcursul vieţii croitoresei-naratoare din Dimineaţa pierdută. Ceea ce frapează la acest personaj este frusteţea limbajului, modalitatea de a privi lumea ntr-un mod simplu, dar ct se poate de crud şi plin de păreri de rău. Rememorarea trecutului este o modalitate de a reveni n perioadele cnd a dus-o bine, cnd avea bani mulţi. Ajunsă la bătrneţe, şi duce existenţa de pe o zi pe alta, amintindu-şi mereu de vremurile cnd a dus-o bine.

Foştii angajatori nu sunt singurele personaje importante n naraţiunea Vicăi. Pe lngă acestea mai sunt şi cumnata ei şi fiul acesteia, Gelu. Acesta este un adolescent ce tocmai şi-a pierdut tatăl, preocupat de bani şi de fete, complet dezinteresat de lumea care-l nconjoară sau de rude.

Ce este interesant la acest roman este modalitatea n care personajele sunt construite şi, mai mult dect att, modul acestora de a vorbi. Mahalagismul nu persistă doar n vorbirea Vicăi cu origini modeste, dar şi n cadrul familiei bune pentru care a lucrat. Dacă la prima vedere romanul este scris cu mult umor, la o a doua citire am realizat că tocmai acest umor este "rsul-plnsul" lui Caragiale, o modalitate de a arăta o lume devastată de comunism şi de sărăcie.

Vica observă pe parcursul romanului că "S-a-nmulţit derbedeii, s-a umplu de ţărani şi de derbedei Bucureştiu", fără a ştii că nici ea la rndul ei nu este o doamnă, ori un model extraordinar. Ceea ce mi-a ngreunat prima citire a romanului este argoul n care este acesta scris. La Gabriela Adameşteanu am ntlnit pentru prima dată această modalitate de a scrie, agramatical, tipic vorbirii curente.

Dimineaţa pierdută scrisă de Gabriela Adameşteanu este o frescă a trei lumi - perioada interbelică, lumea comunistă şi dezorientarea post-comunistă. Deşi scris n perioada comunistă, Adameşteanu vorbeşte despre o lume post-comunistă n care Securitatea nu mai face ravagii printre oameni. Vă recomand cu căldură un roman extraordinar de frapant şi foarte bine scris, unul dintre acele romane pe care le-am adăugat de la prima citire n lista mea de preferate.

Mai am 50 de pagini si o termin si eu, trebuie sa recunosc ca au fost momente cand pierdeam sirul monologurilor si al dialogurilor, si totodata rabdarea, insa dupa ce am putut sa fac paralele intre lumile prezentate, am simtit, chiar daca am doar 21 de ani, ca timpul doare

Trebuie sa recunosc faptul ca nu am inteles cartea pe deplin, dar atunci cand am invatat la scoala despre povestirea in rama am studiat Hanul Ancutei, ulterior definitia povestirii in rama pentru mine a devenit romanul Luni de fiere iar acum tehnica narativa din Dimineata pierduta este fascinanta. Recomand acest roman pentru simplul fapt ca nu stiu cine este personajul principal sau planul central al naratiunii sau poate ca nici macar nu este o naratiune. Lectura placuta!!!

3a8082e126