Re: Uniunea Europeană
Macabeo Eastman
Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state membre situate n principal n Europa.[4][5] Are o suprafață de 4.233.262 km2 și o populație estimată de aproximativ 447 milioane. UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat de legi care se aplică n toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor n cadrul pieței interne,[6] adoptarea legislației n domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind comerțul,[7] agricultura,[8] pescuitul și dezvoltarea regională.[9] Pentru călătoriile n spațiul Schengen, controlul pașapoartelor a fost eliminat.[10] O uniune monetară a fost nființată n 1999, a intrat n vigoare n 2002 și este compusă din 19 state membre ale UE care utilizează moneda euro.
Cetățenia UE și cea europeană au fost nființate odată cu intrarea n vigoare a Tratatului de la Maastricht n 1993.[11] Uniunea Europeană și are originea n Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și n Comunitatea Economică Europeană (CEE), nființate n 1951 prin Tratatul de la Paris, respectiv n 1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii inițiali ai Comunității Europene au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest. n anii următori Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice n competența sa. Tratatul de la Maastricht a nființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire n 1993. Cea mai recentă modificare majoră a bazei constituționale a UE, Tratatul de la Lisabona, a intrat n vigoare la 1 decembrie 2009. Regatul Unit a semnalat intenția de a părăsi Uniunea n urma unui referendum din iunie 2016. Astfel, pe 31 ianuarie 2020 Regatul Unit a părăsit definitiv Uniunea Europeană.
Acoperind 7,3% din populația lumii[12] UE a generat n 2017 un produs intern brut nominal (PIB) de 19.670 miliarde de dolari SUA, reprezentnd aproximativ 24,6% din PIB nominal global[13] și 16,5% măsurată n termeni de paritate a puterii de cumpărare.[14] n plus, toate cele 27 de țări ale UE au indicele dezvoltării umane foarte ridicat conform Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. n 2012 UE a primit Premiul Nobel pentru Pace.[15] Prin politica externă și de securitate comună, UE a dezvoltat un rol n relațiile externe și apărare.[16] Uniunea ntreține misiuni diplomatice permanente n ntreaga lume și este reprezentată n cadrul Națiunile Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G7 și G20. Datorită influenței sale globale Uniunea Europeană a fost descrisă ca o superputere emergentă.[17]
După Al Doilea Război Mondial, integrarea europeană a fost văzută ca un antidot al naționalismului extremist care a devastat continentul.[18][sursa nu confirmă] ntr-un discurs ținut la 19 septembrie 1946 la Universitatea din Zrich, Elveția, Winston Churchill a mers mai departe și a promovat apariția Statelor Unite ale Europei.[19] Congresul de la Haga din 1948 a reprezentat un moment esențial n istoria federală europeană, deoarece a dus la crearea Mișcării Europene și a Colegiului Europei, unde viitorii lideri ai Europei vor trăi și vor studia mpreună.[20]
De asemenea, a condus direct la nființarea Consiliului Europei n 1949, primul mare efort de a aduce mpreună națiunile Europei, inițial zece dintre ele. Consiliul s-a concentrat n primul rnd pe valori - drepturile omului și democrația - mai degrabă dect pe probleme economice sau comerciale și a fost ntotdeauna considerat un forum n care guvernele suverane ar putea alege să colaboreze fără autoritate supranațională. Aceasta a generat mari speranțe de integrare europeană și au existat dezbateri aprinse n cei doi ani care au urmat n privința modului n care acest lucru ar putea fi atins.
Dar n 1951, dezamăgite de ceea ce au văzut ca lipsă de progres n cadrul Consiliului Europei, șase națiuni au decis să meargă mai departe și au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, care a fost declarată a fi "un prim pas către o Europă federală".[21] Oameni vizionari precum Alcide De Gasperi din Italia, Jean Monnet și Robert Schuman din Franța și Paul-Henri Spaak din Belgia au nțeles că oțelul și cărbunele erau cele două industrii esențiale pentru ducerea unui război și că prin legarea industriilor naționale, un viitor război ntre națiunile lor ar fi fost imposibil.[22] Acești bărbați și alții sunt oficial creditați ca părinți fondatori ai Uniunii Europene.
n 1957, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Germania de Vest au semnat Tratatul de la Roma, care a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE) și a stabilit o uniune vamală. De asemenea, au semnat un alt pact de creare a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru cooperarea n dezvoltarea energiei nucleare. Ambele tratate au intrat n vigoare n 1958.[22] CEE și Euratom au fost create separat de CECO. CEE a fost condusă de Walter Hallstein (Comisia Hallstein), iar Euratom a fost condusă de Louis Armand (Comisia Armand) și apoi de tienne Hirsch.
n anii '60, au nceput să apară tensiuni, Franța urmărind să limiteze puterea supranațională. n 1965, s-a ajuns la un acord și la 1 iulie 1967 Tratatul de fuziune a creat un singur set de instituții pentru cele trei comunități, denumite colectiv Comunitățile Europene.[23][24] Jean Rey a prezidat prima comisie fuzionată (Comisia Rey).[25]
n 1973, Comunitățile au fost extinse pentru a include Danemarca (inclusiv Groenlanda, care ulterior a părăsit Comunitățile n 1985, ca urmare a unui litigiu privind drepturile de pescuit), Irlanda și Regatul Unit.[26] Norvegia a negociat să se alăture n același timp, nsă alegătorii norvegieni au respins aderarea prin referendum. n 1979, au avut loc primele alegeri directe n Parlamentul European.[27]
Grecia s-a alăturat n 1981, Portugalia și Spania au urmat n 1986.[28] n 1985, Acordul Schengen a pregătit calea pentru crearea frontierelor deschise fără controale de pașapoarte ntre majoritatea statelor membre și unele state ne-membre.[29] n 1986, steagul european a nceput să fie utilizat de CEE,[30] și a fost semnat Actul Unic European.
n 1990, după căderea Blocului de Est, fosta Germanie de Est a devenit parte a Comunităților ca parte a unei Germanii reunite.[31] ncercările de a rezolva problemele și de a face o UE mai eficientă și mai coerentă au avut un succes limitat.[32]
n 2002, bancnotele și monedele euro au nlocuit monedele naționale n 12 state membre. De atunci, zona euro a crescut și cuprinde 20 de țări. n 2004, UE a nregistrat cea mai mare extindere cnd Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au aderat la Uniune.[34]
n 2007, Romnia și Bulgaria au devenit membre ale UE. n același an, Slovenia a adoptat moneda euro,[34] urmată n 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia n 2009, de Estonia n 2011, de Letonia n 2014 și de Lituania n 2015.
La 1 decembrie 2009 a intrat n vigoare Tratatul de la Lisabona, care a reformat multe aspecte ale UE. n special, a schimbat structura juridică a Uniunii Europene, reunind sistemul de trei piloni al UE ntr-o entitate juridică unică, prevăzută cu personalitate juridică, a creat un președinte permanent al Consiliului European, primul dintre ei fiind Herman Van Rompuy și a consolidat poziția naltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.[35][36]
n 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru că "a contribuit la promovarea păcii și reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului n Europa".[37][38] n 2013, Croația a devenit cel de-al 28-lea membru al UE.[39]
De la nceputul anilor 2010, coeziunea Uniunii Europene a fost testată de mai multe aspecte, inclusiv o criză a datoriilor n unele țări din zona euro, creșterea migrației din Orientul Mijlociu și retragerea Regatului Unit din UE.[40] Un referendum a avut loc n 2016 n Regatul Unit privind apartenența la Uniunea Europeană, 51,9% dintre participanți votnd pentru părăsirea Uniunii.[41] La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat n mod oficial Consiliul European decizia sa de a părăsi UE inițiind procedura oficială de retragere, angajnd Regatul Unit să părăsească UE la 29 martie 2019.[42] n urma votului negativ al Parlamentului britanic față de Acordul negociat ntre UE și guvernul condus de Theresa May, această dată a fost extinsă pnă la 31 octombrie 2019. Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, ora 23:00 (CET).
n contextul conflictului ruso-ucrainean, pe 1 martie 2022 Ucraina a depus cererea de aderare n Uniunea Europeană. Cererea este justificată de necesitatea de ajutor economic și social n timpul războiului.
Pe 3 martie 2022, din același context menționat mai sus, Republica Moldova a depus și ea cererea de aderare n UE. Față de Ucraina, Republica Moldova a avut un lung proces de europenizare care a reușit să marcheze anumite criterii cerute de Uniune. Contextul conflictului a ncurajat și mai mult R. Moldova să depună o cerere de aderare n Uniunea Europeană. Romnia a fost important ajutor pentru Republica Moldova n procesul de europenizare.
La 1 ianuarie 2016, populația Uniunii Europene era de aproximativ 510,1 milioane de persoane (6,9% din populația lumii).[43][44] n 2015, n UE-28 s-au născut 5,1 milioane de copii, ceea ce corespunde unei rate de natalitate de 10 la 1000, o rată sub media mondială.[45] Pentru comparație, rata natalității n UE-28 a fost de 10,6 n anul 2000, de 12,8 n 1985 și de 16,3 n 1970.[46] Rata de creștere a populației a fost pozitivă la o valoare estimată de 0,23% n 2016.[47]
UE cuprinde aproximativ 40 de zone urbane cu populații de peste un milion, inclusiv un megaoraș (oraș cu o populație de peste 10 milioane de locuitori), Paris.[49] n plus față de aglomerările mari, UE include și cteva regiuni urbane policentrice dens populate, care nu au un singur nucleu, dar au ieșit din conectarea mai multor orașe și acum cuprind o mare metropolă. Cea mai mare dintre aceste metropole policentrice include Rin-Ruhr cu aproximativ 11,5 milioane de locuitori (Kln, Dortmund, Dsseldorf și altele), Randstad cu aprox. 8,2 milioane (Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht și altele), Frankfurt-Rin-Main cu aproximativ 5,8 milioane (Frankfurt, Wiesbaden și altele), Diamantul Flamand cu aproximativ 5,5 milioane de locuitori (Anvers, Bruxelles, Leuven, Gent și altele), Silezia Superioară cu cca. 5,2 milioane (Katowice, Ostrava și altele) și Regiunea resund cu aproximativ 4 milioane (Copenhaga, Malm).[50]
d3342ee215