Patericul Pentru Copii
Rachelle Kun
Patericul egiptean este Patericul prin excelență și cuprinde cuvinte folositoare ale monahilor care s-au nevoit n principal n pustiul Egiptului n diferite forme de viață monastică, fie n completă pustnicie, fie n așezări monastice precum Schetia, lavra Nitria sau schitul Chiliile.
n el sunt cuprinse ntmplări, pilde, dar mai ales scurte sentințe (gr. apophthegmata) ale părinților din pustiu. Părinții pustiei dovedeau o măiestrie fără seamă n a-și apropia sufletul celui care venea la ei și n a-l călăuzi spre Hristos.
Cititorul neavizat al Patericului ar putea fi scandalizat de istorisirea unor căderi n păcat, nsă Patericul oferă și cheia ridicării prin pocăință. Chiar dacă ne-am depărtat n timp de protagoniștii Patericului nu nseamnă că acesta ar putea fi umbrit sau nlocuit de alte lucrări. Cu toate că se adresează n chip direct monahilor, Patericul nu este fără folos duhovnicesc pentru mireni.
Patericul a apărut prin consemnări ale memoriei și prin epistole scrise ucenicilor unor mari bătrni[1]. Diferite forme de diferite dimensiuni au circulat n diverse cercuri monastice. Cercetătorii tind azi să creadă că nucleul principal al Patericului egiptean l datorăm comunității ucenicilor lui avva Pimen cel Mare, care are cele mai multe apoftegme - peste 200 - n forma actuală a Patericului[2].
32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, ntr-adevăr, vestea cele ce se ntmplau n lume, precum și cele ce aveau să vină.
16. Spuneau bătrnii, că s-au dat oarecnd la Schetia puține smochine uscate și, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că l ocărăsc. Iar bătrnul auzind, n-a venit la biserică, zicnd: M-ați despărțit [de restul fraților] nedndu-mi binecuvntarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraților și de care nu am fost vrednic să mă mpărtășesc". Și au auzit toți și s-au folosit de smerenia bătrnului. Și mergnd preotul, i a dus lui smochinele, și l-au adus pe el la biserică cu bucurie.
30. Se spunea iarăși pentru el, că smbăta seara, pe cnd se lumina duminica , lăsa soarele napoia lui și ntindea minile la cer, rugndu-se, pnă cnd iarăși strălucea soarele naintea feței lui. Și atunci ședea.
31. Se zicea pentru avva Arsenie și pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult dect toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu ntmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor ntmpina cu adevărat, dar ca o sabie i era.
42. Povestit-a avva Daniel pentru dnsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo ntrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. ncă nici scrisoare degrabă nu scria. Și cnd venea la biserică cteodată, ședea dinapoia stlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Și era chipul lui ngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, ncuviințat la trup, dar uscățiv. Și avea barba lungă, ajungnd pnă la pntece iar perii ochilor căzuseră de plns. Și era lung, dar se grbovise de bătrnețe. Și a murit n vrsta de nouăzeci și cinci ani. A petrecut n palaturile fericitului ntru pomenire, mpăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcndu-se părinte al fiilor lui, Arcadie și Onorie. Și acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, n preajma Memfisului și trei ani n Canopul Alexandriei și ceilalți doi i-a petrecut iarăși n Troin și acolo a adormit, săvrșindu-și călătoria cu pace și cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun și plin de Duh Sfnt și de credința. Și mi-a lăsat mie haina lui cea de piele și vesmntul cel alb de par și ncălțămintele cele de coaja de finic. Și eu nevrednicul - zice avva Daniel - le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.
1. A fost un om care se numea avva Pamvo și despre acesta se povestește că trei ani a petrecut rugndu-se la Dumnezeu și zicnd: să nu mă slăvești pe pămnt! Și att l-a slăvit Dumnezeu nct nu putea cineva să se uite n fața lui, de slava care o avea.
2. Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, cnd s-a slăvit fața lui, așa și fața lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea și era ca un mpărat șeznd pe tron. De aceeași lucrare era și avva Siluan și avva Sisoe.
3. Au venit odată doi frați la avva Pamvo și l-a ntrebat pe el unul, zicnd: avvo, eu postesc din două n două zile și mănnc două pini. Oare mi mntuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? A zis și celălalt: avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani n fiecare zi și țin puține pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mntuiesc sau pier? Și mult rugndu-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă și i mngiau pe dnșii clericii, zicnd: "Nu vă mhniți, fraților, Dumnezeu vă va da vouă plată. Așa este obiceiul bătrnului, nu degrabă vorbește de nu-i va vesti lui Dumnezeu." Deci au intrat ei la bătrnul și i-au zis: avvo, roagă-te pentru noi! Le-a zis lor: voiți să mergeți? Au răspuns: da! Și cntărind faptele lor, scriind pe pămnt, zicea: Pamvo, din două n două zile postind și două pini mncnd, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Și Pamvo lucrează pe doi bani și-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu ncă! Și le-a zis lor: bune sunt faptele, dar de veți păzi conștiința față de aproapele, așa vă veți mntui. Și ncredințndu-se ei, s-au dus plini de bucurie.
4. Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtnd piei. Și au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de față. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor și cel de al treilea a cștigat multă dragoste. Se spunea ncă și despre cel de al patrulea că douăzeci și doi de ani avea de cnd era sub ascultarea unui bătrn. Le-a răspuns lor avva Pamvo: vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi; fapta bună care a cștigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta tăindu-și voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbați sunt mărturisitori, dacă pnă la moarte se vor păzi așa.
5. Cel ntru fericita pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorndu-se și văznd acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau mpreună, ntrebndu-l pentru ce a lăcrimat, a zis: "Două pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silință spre a plăcea lui Dumnezeu, ct are aceasta să placă oamenilor scrnavi.".
8. S-a ntmplat odată ca avva Pamvo să umble cu frații n părțile Egiptului. Și văznd niște mireni șeznd, le zicea lor: sculndu-vă, nchinați-vă călugărilor, ca să fiți blagosloviți de dnșii, căci des grăiesc cu Dumnezeu și gurile lor sunt sfinte!
11. A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo: spune-mi un cuvnt. Și cu multă osteneală i-a zis lui: Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toți, căci mila a aflat ndrăzneală naintea lui Dumnezeu!
12. Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zmbea a rde fața lui. Deci ntr-una din zile, vrnd dracii să-l facă să rdă, au legat de un lemn o pană și o purtau făcnd gălăgie și zicnd: Alli! Alli! Și văzndu-i avva Pamvo a rs: iar dracii au nceput a juca, zicnd: Ha! Ha! Pamvo a rs. Iar el răspunznd, a zis lor: nu am rs, ci mi-am făcut rs de neputința voastră, că atția fiind, purtați o pană.
13. Aceasta nsă o avea mai mult dect mulți, că de era ntrebat de vreun cuvnt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea ndată, ci zicea că nu știe cuvntul; și de era ntrebat mai mult, nu răspundea.
14. Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrnd să se sfrșească, la nsuși ceasul morții, a zis sfinților bărbați care stăteau mprejurul lui: de cnd am venit la locul acesta și mi-am zidit chilia și am locuit ntr-nsa, afară de minile mele nu-mi aduc aminte să fi mncat pine, nici nu m-am căit de cuvntul pe care l-am grăit pnă n ceasul acesta. Și așa mă duc către Dumnezeu, ca și cum nici n-am nceput să-I slujesc Lui.
15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vndă rucodelia sa. Și făcnd șaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea n tinda bisericii sfntului apostol Marcu; și văznd slujba bisericii, s-a ntors la bătrnul. A nvățat ncă și cteva tropare. Deci i-a zis lui bătrnul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită și s-a ntmplat n cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, ntru lenevire cheltuim zilele noastre n pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cntăm. Mergnd la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cntă și m-am ntristat că nu cntăm și noi canoanele și troparele. I-a zis lui bătrnul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele n care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfntul Duh, și vor urma cntărilor și glasurilor, căci, ce umilință și ce lacrimi se nasc din tropare? Cnd stă cineva n biserică sau n chilie și și nalță glasul său ca neputincioșii. Că dacă naintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilință și nu cu răspndire, că n-au ieșit călugării n pustia aceasta ca să stea naintea lui Dumnezeu și să se răspndească și să cnte cntări cu viers și să pună glasurile la rnduială cu meșteșug, să-și clatine minile, să-și trască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată ți zic ție, fiule, vor veni zile cnd vor strica creștinii cărțile Sfintelor Evanghelii și ale sfinților apostoli și ale dumnezeieștilor prooroci, ștergnd Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinții noștri au zis: cei ce sunt n pustia aceasta, să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hrtii, că va să șteargă neamul cel de pe urmă viețile părinților și să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Și i-a zis lui fratele: așadar, se vor schimba obiceiurile și așezămintele creștinilor și nu vor fi preoți n biserică să facă acestea? Și a zis bătrnul: n astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Năpădirile păgnilor și pornirile noroadelor, neastmpărul mpăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgnd seamă de mntuirea lor și de turmei, osrdnici toți și silitori la mese și glcevitori, leneși la rugăciuni și la clevetiri osrdnici, gata spre a osndi viețile bătrnilor și cuvintele lor, nici urmndu-le nici auzindu-le, ci mai vrtos ocărndu-le și zicnd: de am fi fost și noi n zilele lor, ne-am fi nevoit și noi. Iar episcopii n zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecnd judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani chinuindu-i. Va intra ncă și n norod necredință, curvie, urciune, vrajbă, zavistie, ntărtări, furtișaguri și beție. Și a zis fratele: ce va face cineva n vremile și anii aceia? Și a zis bătrnul: fiule, n acele zile, cel ce și mntuiește sufletul său mare se va chema n mpărăția Cerurilor (de la Paladie).
93ddb68554