Promisiuni Film

[Caterina Haggins]

Filmul a fost vizionat de 2.432.582 de spectatori n cinematografele din Romnia, după cum atestă o situație a numărului de spectatori nregistrat de filmele romnești de la data premierei și pnă la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[2]

După o ediție anulată din pricina pandemiei și o alta strămutată experimental la finele lunii august, Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), cel mai important astfel de eveniment anual att din Cehia, ct și din Europa Centrală și de Est, a revenit n perioada sa tradițională, de la nceputul lui iulie. A 56-a ediție s-a ținut ntre 1 și 9 iulie 2022, n cochetul oraș turistic și balnear ceh, care devine, pentru nouă zile, un centru al cinematografiei mondiale.

A fost o ediție ca n vremurile bune de dinaintea pandemiei, cu peste 200 de filme, numeroși invitați remarcabili (n frunte cu marii actori Geoffrey Rush, originar din Australia, și Benicio Del Toro, născut n Puerto Rico, distinși cu Globul de Cristal pentru contribuția artistică la cinematografia lumii și, respectiv, Premiul Președintelui KVIFF) și multe programe atractive pentru industria filmului din regiune.

Juriul internațional a decis să acorde marele trofeu al Festivalului, Globul de Cristal pentru Cel mai bun film, unei coproducții canadiano-iraniene, Vară cu Speranță (Tabestan Ba Omid), scrisă și regizată de cineasta Sadaf Foroughi, născută n Teheran și stabilită la Montreal. Al doilea lungmetraj de ficțiune al autoarei este integrat, alături de primul, Ava (2017), ntr-o preconizată trilogie despre adolescenți care se luptă să-și decidă propria soartă, n pofida presiunilor uriașe ale adulților, ntr-o societate foarte conservatoare, cum este n continuare cea iraniană.

Stilistic, Sadaf Foroughi se distinge prin opțiuni neconvenționale. Pe lngă planurile-secvență ambițioase și eficiente, ea nu se sfiește să ncadreze doar jumătate din chipul unui personaj, să filmeze discuții relevante dintr-un unghi contraplonjat, de la nivelul podelei, sau să mențină șarful pe personajul din planul apropiat, n timp ce interlocutorul acestuia din planul ndepărtat are replicile mai consistente. Iar acest stil vizual ndrăzneț nu subminează emoția dramei de familie, ci o potențează.

Cuvntul (Slovo, Cehia-Slovacia-Polonia), al doilea lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Beata Parkanov, a obținut și premiul pentru Cel mai bun regizor, și pe cel pentru Cel mai bun actor (prin Martin Finger).

Demersul regizoarei este meritoriu, nsă subiectul e foarte frecvent n cinematografiile postsocialiste (și Cuvntul nu aduce nimic nou față de producțiile anterioare), iar multe dintre tablourile filmului, n special cele plasate n interioare, seamănă prea mult cu scenele unei piese de teatru. Cineasta ncearcă să dinamizeze secvențele, pe cele de exterior prin mișcările camerei, iar pe cele de interior prin ecleraj, ncadraturi și tăieturi de montaj, dar intercalarea unor fotografii ntre tablouri și ngroșarea tezei prin vocea din off a protagonistului, pe finalul celui de-al treilea capitol, nu fac altceva dect să reliefeze lipsa unor soluții cinematografice.

Titlul O cameră doar a mea, trimițnd la un celebru eseu al Virginiei Woolf, nu este ales ntmplător. Cineastul gruzin semnează un film profund feminist, care, după cum remarca echipa filmului ntr-un material din revista Variety, va face multe valuri n țara sa, unde vocile conservatoare, ncurajate de guvernanți, snt tot mai puternice.

Mai simplu dramaturgic dect precedentul lungmetraj al lui Bliadze, O cameră doar a mea are n prim-plan o tnără de 24 de ani, Tina (fermecătoarea Taki Mumladze, debutantă n Moartea lui Otar, care acum a scris scenariul mpreună cu regizorul). Tina a crescut ntr-un mediu n care femeile snt considerate, ncă, niște accesorii ale bărbaților, care ar trebui să aibă grijă de gospodărie și să-și pună n valoare soții, iar orice tentativă de emancipare aduce automat renegarea familiei. Atunci cnd subnchiriază o cameră n apartamentul din Tbilisi administrat de Megi (Mariam Khundadze), Tina descoperă, deopotrivă confuză și fascinată, o femeie independentă, care nu are nevoie de sprijinul unor bărbați pentru a-și decide drumul. ntre cele două se naște o legătură spontană, plină de tandrețe, care nsă nu are viitor.

Pentru a-și captiva spectatorii, Bliadze livrează gradual informații privind trecutul Tinei, protagonistă pe care o privește cu căldură și nțelegere, și transformă un final trist ntr-unul dătător de speranță. n plus, filmul documentează capitala Georgiei n prima fază a pandemiei, a carantinei și a măștilor obligatorii.

Dintre filmele intrate n cursa pentru Globul de Cristal, ba chiar dintre toate cele văzute la al 56-lea KVIFF, favoritul meu a fost America (Israel-Germania-Cehia), al doilea lungmetraj al cineastului israelian Ofir Raul Graizer. Din păcate, America nu pare să-i fi impresionat și pe jurați, fiind lăsat n afara palmaresului ediției. nsă el rămne principala mea recomandare, ca experiență cinematografică și cinefilă unică, ca film care emană prin toți porii iubire de cinema și de viață.

Un alt film bine primit la KVIFF, pe care am fost surprins să nu-l găsesc n palmares, a fost producția japoneză Un țărm ndepărtat (Tooi tokoro), al treilea lungmetraj al lui Masaaki Kudo. O puternică dramă realistă, ce oferă o perspectivă bine documentată și necosmetizată asupra vieții din insula niponă Okinawa, prin povestea unei minore care a renunțat la școală pentru a-și putea ntreține copilul mic și soțul, iresponsabil și abuziv. Ea ajunge, din hostess ntr-un club de noapte, lucrătoare sexuală, dar finalul, omagiindu-l pe Truffaut, i mai acordă o șansă.

Selecția noii competiții a KVIFF-ului a inclus și alte filme valoroase, care merită amintite, deocamdată măcar ntr-un colț de pagină. Mladen Kovačević utilizează impresionant arhivele n documentarul de montaj ncă o primăvară (Još jedno proleće, Serbia-Franța-Qatar), pentru a relata despre epidemia de variolă din Iugoslavia din 1972, determinndu-ne să comparăm cele văzute pe ecran cu pandemia pe care o cunoaștem prea bine. n Prostii (Głupcy, Polonia-Romnia-Germania), regizorul-scenarist Tomasz Wasilewski colaborează din nou senzațional cu directorul de imagine Oleg Mutu (după Statele unite ale iubirii, din 2016) și transcende detaliile sordide ale narațiunii prin măiestria mizanscenei. Ca un pește pe lună (Balaye aseman zire ab), film scris și regizat de cineasta Dornaz Hajiha, este o altă dramă iraniană tulburătoare, care dezvoltă o intrigă simplă pnă la ultimele consecințe. Iar Ramona, semnat tot de o regizoare-scenaristă nzestrată, spaniola Andrea Bagney, filmul unei iubiri imposibile (dar și al unei mari pasiuni pentru cinema), pare o bijuterie a Noului Val Francez adusă n prezent.

Cele două competiții de la KVIFF au oferit o selecție cu multe revelații cinefile, astfel nct nu ne rămne dect să așteptăm cu nerăbdare ediția a 57-a a Festivalului, care va avea loc ntre 30 iunie și 8 iulie 2023.

Raluca Turcan s-a ntlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, Preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA). Compania reuneşte cele mai mari studiouri de film, respectiv Walt Disney Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros:

Ceea ce nu va reprezenta nsă nicio surpriză pentru fanii Star Wars e că noul serial al francizei va fi difuzat pe platforma de streaming Disney+, cea pe care pot fi văzute și celelalte serii ca The Mandalorian, Andor, Obi-Wan, The Book of Boba Fett sau Ahsoka.

The Acolyte va avea premiera marți seara n Statele Unite, dar, dată fiind diferența de fus orar, va intra n streaming pe Disney+ n Romnia miercuri de la ora 10:00. Uite principalele lucruri de știut despre noul serial Star Wars:

Dar prezentarea unei descrieri laconice pare o decizie asumată a celor de la Lucasfilm/Disney n condițiile n care o altă noutate majoră cu care va veni noul serial Star Wars e că acesta va fi unul de tip mystery-thriller. Elemente din ambele genuri s-au regăsit și n filme sau seriale precedente ale francizei, dar The Acolyte urmează să fie primul care să se ancoreze n această categorie.

Un alt lucru pe care l știm sigur este că povestea noului serial Star Wars se va desfășura cu aproximativ 100 de ani nainte de evenimentele din filmul The Phantom Menace (1999), adică n ultimele zile ale erei naltei Republici. Această perioadă din universul Star Wars, prezentată nti ntr-o serie de romane și cărți de benzi desenate, este una de apogeu pentru Republică.

Conflictul dintre Jedi și Sith pare definitiv tranșat cu nfrngerea celor din urmă. Iar Republica nu este ncă măcinată de birocrația și corupția care o vor face vulnerabilă față de uneltirile lui Sheev Palpatine (Darth Sidious) un secol mai trziu.

Cei de la Disney au reușit cu mare succes n ultimii cțiva ani să intercaleze poveștile din The Book of Boba Fett și Ahsoka cu evenimente din The Mandalorian, primul serial live-action Star Wars pe care l-au produs și n continuare cel mai popular al Lucasfilm. nsă plasarea poveștii din The Acolyte cu peste 100 de ani nainte de cea a filmului The Phantom Menace, primul lungmetraj al trilogiei prequel lansată n 1999, nseamnă că nu vom vedea personaje din serialele recente făcndu-și apariția și n noua serie.

De altfel, chiar Headland a subliniat acest lucru n interviul acordat Den of Geek. Povestea din The Acolyte are loc cu mai bine de un secol și naintea evenimentelor din cele două seriale live-action Star Wars pe care Lucasfilm nu le-a interconectat cu The Mandalorian (Obi-Wan și Andor). Ca atare, The Acolyte va fi un serial de sine stătător n universul Star Wars. Din acest punct de vedere se aseamănă cel mai mult cu Andor, deși serialul cu Diego Luna n rolul principal a fost creat ca prequel pentru filmul Rogue One din 2016.

c80f0f1006