Sa stai si sa-l asculti...

[Taticutu]

Ninge pravoslavnic

09-Dec-98

         In cimpie ninge. Usor, precaut, gingas. Neasteptat de devreme, anul
acesta, ne-am adus aminte ca odinioara, in Romania, goneau sanii trase de cerbi
prin zapezi rasucite de vinturi naprasnice.
         Se asaza iar, si sper ca pentru lunga vreme, de-o iarna tinara, buzata
si frumoasa.
         Ninge gros din istetimi florale.
         Iernile sterpe se abat din calea sperantei si-si dorm noptile in ulei
de rapita. Acum ninge pravoslavnic in cimpia Brailei si iarna aceasta va intra
in legenda. Ninge. Iar cind ninge, imi place sa ma joc cu visele cuvintului, in
descintecul magic al literei. La geamul odaii in care m-am nascut se-mbata de
fringeri mladioase un brad tinar, icoanele din perete zugravesc amintiri despre
inceputurile crestinatatii, pe masa, cinci fire de frezie si un pocal cu
garoafe. Alaturi, citeva mere aurii si rosii pe un singur obraz. Fructele
caderii in pacat, asezate pe-o tipsie de arama, raspindesc arme tihnite. Cu
citeva zile in urma, lungindu-mi pasii spre Galati, ca sa vad meciul Dinamo -
Otelul, care nu mi-a placut, nu mi-a placut, nu mi-a placut, am intilnit urme
de miei albi. Se atirnau doi, numai doi, de coltul smintit al ierabii crude din
palmele unui tigan si nu de ugerul oilor.
         Cind ninge, si sint in casa parinteasca, cobor uimit in lenea
gindirii. Adica in vis. As vrea sa urc acum pe fata gorganului din Baragan unde
se culca luna dupa ce-a dus cu chirie la Braila toate fantasmele baltilor. Si o
sa urc.
         In serile cind ninge, in casa in care m-am nascut, se urzesc pelitare
(scoarte). E cald in odaie si miroase a vin rosu, un cloncan din corbii
crivatului aspru bate toaca in otelul salcimului de la coltul casei, plasele de
pescuit se usuca in pod, laolalta cu strugurii insirati pe sfori. Vislele se
dogesc. Iarna, vislele leorpaie plictiseala. Noroc ca pe la miezul noptii
spiridusii casei se trezesc din somn si apuca sa fluiere din ghinda. Dar nu
intra si-n barca spiridusii. Le e frica. Se stie ca in arca s-au celebrat
primele mistere crestine. Ucenicii lui Isus umblau cu barca. Mai ales Petru.
         Cel mai batrin pescar de la Dunarea Brailei, caruia un somn urias i-a
retezat piciorul sting (si-a pus in loc un picior de lemn de catarg ispravit cu
potcoava de bou), mi-a povestit ca toate noptile cind ninge pravoslavnic miros
a femeie in manta si a ibovnic ascutindu-si briciul pe o piatra unsa cu grasime
scoasa din falca de marsuin. Bea vin cu ispolul (causul de azvirlit apa din
luntre) si sustinea ca, atunci cind ninge virtos, asteptarea primaverii e slaba
ca un os de vrabie. (Numai viitorul apropiat pe care ni-l pregateste guvernul
straluceste cu oasele descarnate). Dupa o noapte primejdioasa, ninsoarea s-a
mai potolit.
         Ninge intr-o rina. Putin cam anapoda. Si olecuta excentric. Ninsoarea,
sub vint, seamana cu elocinta florilor albe. (Minus crinii heraldici, astia
otravesc destinele si spurca istoria). In pocalul de pe masa rid frezii albe si
mov aduse de la Galati. Scriu. Si ma simt ca intr-un golf cu ape line si
margini albastre.
         Ninge cu bucurie pe bradul de la fereastra.
         Ninge cu un fel de fericire indurerata din nimic.
         La noapte, fara indoiala, vintul o sa ia Dunarea de ceafa si-o s-o
tavaleasca, izbind-o de maluri.
         Si totusi, in decembrie - imperechere de lupi batrini si ape inghetate
ca manastirile - cind fiinta iluziei pare amortita in paduri, pe margini de
Dunare si de lacuri, in domnie de salcii, eu aud prin ninsoare spovedania
peltica a unei brinduse inraznete: eu, zice, sint prevestirea florii de cais,
sint dintele de ied rupind firul de iarba, sint vestitoarea zilelor frumoase,
singurele in care merita sa faci fotbal. De la geamul odaii zaresc sirul
fintinilor cu cumpana biruind singuratati. Cind se tulbura vintul si se
sminteste sub geana serii si-un crimpei de luna, eu, om al Dunarii, sint o
visla innoptind in melancolicul fluviu al cuvintelor.
         Bradul de la coltul gardului priveste semet visinii in scoarta veche.
Decembrie si ninge subtire peste locul patimilor mele. Privesc si ma clatin:
picurati vin rosu in vadul sufletului, laudati noaptea cazind devreme, daruiti
vorbe frumoase celor dragi.
        

Fanus Neagu