Scrieri crestin-ortodoxe
The Reviewer
Ionescu
The Reviewer
Indemn fratesc
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Fii pribegi ai tarii mele,
Necajiti intre streini,
Nu uitati menirea voastra
De romani si de crestini.
Legea noastra crestineasca
Si pamintul romanesc,
S-au pastrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.
In prigoanele pagine
Si-n virtejul cel barbar,
Singele curgea siroaie
Pe al Patriei Altar.
Citi nu mor pentru credinta
Aparind acest pamint,
Ori prin aspra nevointa,
Stie numai Duhul Sfint.
Ca furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz,
Nu-i lasa pe vii sa stearga
Lacrima de pe obraz.
Carturari n-au fost pe-atuncea
Ca sa scrie viata lor,
Au in schimb in « Cartea Vietii »
Numele nemuritor.
Ionescu
> http://scrierile.notlong.com
>
> Indemn fratesc
>
> Sf. Ioan Iacob Hozevitul
>
> Fii pribegi ai tarii mele,
> Necajiti intre streini,
> Nu uitati menirea voastra
> De romani si de crestini.
Apostatii ordodocsi intocmai zeului pagin Ianus cu doua capete vorbesc
miros dar mint porceste si te injunghie pe la spate. Sinteti rusinea
Romaniei si spaima Europei. Perclitati aderarea la UE. BOR =
credibilitate zero.
The Reviewer
A fi ortodox nu este un merit, este un dar. Atunci cand noi vorbim
despre prioritatea credintei ortodoxe fata de celelalte nu inseamna ca
noi vorbim de superioritatea noastra personala fata de alti oameni.
Prioritatea se poate cauta prin cultura, stiinta, performantele
artistice si etnografice ale unui popor, dar nu prin credinta. Dar
asta nu inseamna ca o credinta nu poate fi superioara altora.
Credintele intre ele pot fi si trebuie comparate. In schimb nu trebuie
comparate popoarele intre ele si mai ales, nu trebuie confundata
credinta unui popor cu poporul insusi. Toate popoarele au fost facute
de Dumnezeu ca sa fie bune, deoarece peste tot sunt oameni, dar nu
toate credintele sunt bune, deoarece numai una a fost facuta de
Dumnezeu sa fie buna. Putem compara, de exemplu, samanismul si
krisnaismul, politeismul grecilor antici si monoteismul islamic,
pentru ca toate aceste religii sunt "produse culturale", cum spunea
Blaga, adica valori ale unui popor si ale unei traditii. Ortodoxia nu
este un produs, ea este un dar si o revelatie dumnezeiasca. De aceea,
noi nu ne laudam ca suntem ortodocsi, ci laudam ortodoxia si-i
multumim ca ne mai rabda. Atunci cand ortodocsii invita pe cei ce
apartin altor traditii religioase si culturale sa vina la ortodoxie,
ei nu se impun pe ei altora, ci incearca sa impartaseasca si
celorlalti darul nepretuit pe care l-au primit, un dar comun, destinat
de dinaintea istoriei tuturor oamenilor, chiar si celor care inca mai
lupta cu ortodoxia. Ortodocsii nici macar nu stiu sa faca prozelitism,
ei sunt ca niste copii care nu stiu sa explice in cuvinte obiectul
bucuriei lor si de aceea nu sunt intelesi. (Pr. Savatie)
Kyrill
Pe cat infloreste credinta in inima, tot pe atat se sarguieste si
trupul in slujire; iar cand se impiedica in necredinta - cade, caci
''Tot ce nu este din credinta este pacat'' (Romani 14,23).
Kyrill
De fapt, noi nadajduim ca, prin chemarea cu credinta a numelui Domnului
nostru Iisus Hristos, vom primi cu siguranta mila si viata adevarata,
ascunse in El (Coloseni 3, 3). Caci numele Domnului Iisus Hristos,
strigat cu curatie inauntru inimii, e ca un izvor dumnezeiesc nesecat
din care tasnesc cu prisosinta acele bunatati. (Filocalia, Metoda sau
cele 100 capete ale lui Calist si Ignatie Xantopol, http://filocalia.ro)
Kyrill
+++
Doua bunuri ne aduce noua harul cel sfant prin Botezul renasterii,
dintre care unul covarseste nemarginit pe celalalt. Cel dintai ni se
daruieste indata, caci ne innoieste in apa insasi si lumineaza toate
trasaturile sufletului, adica "chipul" nostru, spaland orice zbarcitura
a pacatului nostru. Iar celalalt asteapta sa infaptuiasca impreuna cu
noi ceea ce este "asemanarea". Deci cand incepe mintea sa guste intru
multa simtire din dulceata Preasfantului Duh, suntem datori sa stim ca
incepe harul sa zugraveasca, asa zicand, peste chip, asemanarea. Caci
precum zugravii desemneaza intai cu o singura culoare figura omului,
apoi, inflorind putin cate putin culoarea prin culoare, scot la aratare
chipul viu al celui zugravit pana la firele parului, asa si sfantul har
al lui Dumnezeu readuce intai prin Botez "chipul" omului la forma in
care era cand a fost facut, iar cand ne vede dorind cu toata hotararea
frumusetea "asemanarii" si stand goi si fara frica in atelierul lui,
infloreste o virtute prin alta si inalta chipul sufletului din
stralucire in stralucire, daruindu-i pecetea asemanarii. Asa incat
simtirea ne arata cum ia forma in noi asemanarea, dar desavarsirea
asemanarii o vom cunoaste abia din iluminare. Caci toate virtutile le
primeste mintea prin simtire, inaintand dupa o masura si randuiala
negraita. Dar dragostea duhovniceasca nu o poate castiga cineva pana ce
nu va fi iluminat intru toata incredintarea de Duhul Sfant. Caci pana
ce nu primeste mintea in chip desavarsit asemanarea prin lumina
dumnezeiasca, poate avea aproape toate celelalte virtuti, dar este inca
lipsita de dragostea desavarsita. Iar cand se va asemana cu virtutea
lui Dumnezeu ( vorbesc de asemanare, cat e cu putinta omului), atunci
va purta si asemanarea dragostei dumnezeiesti. Caci precum in cazul
portretelor pictate, daca se adauga chipului culoarea cea mai vie, se
scoate la iveala pana si asemanarea zambetului celui pictat, asa si la
cei zugraviti dupa asemanarea dumnezeiasca de catre harul dumnezeiesc,
daca se adauga lumina dragostei, "chipul", e ridicat cu totul la
frumusetea "asemanarii". Nici nepatimirea nu poate darui sufletului
alta virtute; fara numai dragostea. Caci dragostea "este plinirea
legii", incat "omul nostru cel dinauntru se innoieste zi de zi" in
gustarea dragostei, dar se implineste abia intru desavarsirea ei.
(Sfantul Diadoh al Foticeii, http://filocalia.ro)
Kyrill
Deci, sezand in casa, pomeneste pe Dumnezeu, ridicandu-ti mintea de la
toate si aruncand-o spre Dumnezeu fara de glas. Si toata simtirea
inimii vars-o inaintea Lui si lipeste-te prin dragoste de El. caci
pomenirea lui Dumnezeu este vederea lui Dumnezeu, Care atrage privirea
si dorinta mintii spre El si o invaluie in lumina din jurul Lui.
Intorcandu-se mintea spre Dumnezeu, dupa ce opreste toate intelesurile
care dau chip lucrurilor, Il priveste in afara de orice chip. Si in
nestiinta care covarseste orice cunostinta, din pricina slavei
neapropiate, i se umple vederea de lumina. Fara sa cunoasca pe Cel
vazut, din pricina neputintei de a-L cuprinde, il cunoaste din pricina
adevarului Celui ce exista propriu-zis si e singur mai presus de
existenta. Hranindu-si dragostea si intarindu-si sarguinta cu bogatia
bunatatii ce izvoraste de acolo, se invredniceste de odihna si fericire
nesfarsita. Acestea sunt semnele pomenirii cu osardie deplina, iar
rugaciunea este convorbirea cugetarii cu Domnul, cuvintele rugaciunii
strabatand la Dumnezeu impreuna cu mintea intinsa intreaga spre El.
caci intelegerea rostind necontenit numele Domnului si mintea urmarind
atenta si cu limpezime chemarea numelui dumnezeiesc, lumina cunostintei
lui Dumnezeu umbreste tot sufletul ca un nor luminos. Pomenirii lui
Dumnezeu cu osardie ii urmeaza dragostea si bucuria. ''Adusu-mi-am
aminte de Dumnezeu, zice, si m-am veselit.'' Iar rugaciunea curata este
urmata de cunostinta si umilinta. ''In ziua in care Te voi chema pe
Tine, iata, am cunoscut ca Dumnezeul meu esti Tu''. ''Jertfa lui
Dumnezeu, duh umilit'', caci mintea si cugetul ce se infatiseaza lui
Dumnezeu printr-o simtire puternica si printr-o rugaciune fierbinte
sunt urmate si de umilinta sufletului. Iar daca mintea, cuvantul si
duhul alearga si cad inaintea lui Dumnezeu, cea dintai prin luarea
aminte, cel de-al doilea prin chemare, iar cel de-al treilea prin
umilinta si dragoste, intreg omul din launtru liturghiseste Domnului.
''Sa iubesti pe Domnul din toata inima ta'' (Deuteronom 6, 5).
(Sfantul Teolipt Mitropolitul Filadelfiei, http://filocalia.ro)
Kyrill
http://scrierile.notlong.com
Apoi l-a mai intrebat si aceasta: De ce, Parinte, mai presus de toata
dumnezeiasca Scriptura te indulcesti cu Psaltire? Si de ce canti
linistit, ca si cand ai spune catre cineva cuvintele? Iar el zise catre
acela: Iti spun, fiule, ca asa a intiparit Dumnezeu puterea Psalmilor
in sufletul meu smerit, ca si in Proorocul David, si nu ma pot desparti
de dulceata feluritelor vederi din ei. Caci cuprind toata dumnezeiasca
Scriptura. Iar acestea le-a spus cu multa smerenie de cuget celui ce
l-a intrebat, de dragul folosului, fiind mult silit. (Avva Filimon,
http://filocalia.ro)
Constantin
http://scrierile.notlong.com
Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea
deschide usile rugaciunii (Sf. Efrem Sirul - http://filocalia.ro)
Constantin
Constantin
http://scrierile.notlong.com
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu.
(Avva Evagrie Ponticul)
Constantin
DracuGol
Kon Tiki
Ajuns in Polinezia, Evagrie a infiintat un bordel de prima clasa, unde
clientii pot gasi tot felul de fete dn lumea larga, cum ar fi grecoaice
mustacioase, rusoaica cu ceafa de atlet, sau nemtoaice cu nasul precum
muchia toporului.
Evagrie prefera insa purceii locali, din care fute in cur si cite cinci
la rind, de se acopera insula cu ponor de pasari zburatacite de
zbieretele godacilor.
The Reviewer
+++
+
+
Rugaciunea este cea mai mare tortura si groaza pentru duhurile rele
(Sf. Nil Sinaitul).
IC | XC
---+---
NI | KA
Constantin
Constantin
Nina Negru
Arta de a nu face martiri
"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne
sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si
acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si
bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem
crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".
Manifestarea cea mai inalta a iubirii la crestini a fost chiar de la
inceput curajul de a-l urma pe Mantuitorul pana la cruce, adica de a
primi martiriul sangelui.
Cand este vorba despre vechimea si vitalitatea crestinismului, aducem
drept argument, printre marturiile arheologice (lacasuri de cult,
morminte de rit crestin) oasele martirilor, adica ale martorilor lui
Dumnezeu care si-au probat credinta prin suferinta si moarte. Ei incep
lungul cortegiu al sfintilor, cinstiti de calendarele civilizatiei
crestine, create si imbogatite de-a lungul veacurilor prin eforturi
martirice, care n-au fost intotdeauna neaparat sangeroase.
Unii filosofi au fost tentati chiar sa identifice religia crestina cu
suferinta chiar cu masochismul, ceea ce nu este adevarat. Suferintele
crestinilor nu sunt creatii proprii, ci sunt opera prigonitorilor, iar
crestinii le-au acceptat nu ca sa se autoflageleze, ci pentru a-si
pastra credinta chiar si cu pretul vietii.
Cei mai multi au ramas necunoscuti. Cine sunt cei 40 de mucenici
martirizati in Sevasta Armeniei ? Niste soldati. Cine cei 20.000 de
mucenici din Nicomidia ? Cine cuviosii parinti ucisi in Sinai si Rait ?
si totusi Nero, Diocletian, Iulian Apostatul, Septimiu Sever si alti
prigonitori ai credintei au avut imprudenta de a lasa urme. Actele
martirice sunt documente istorice. Calendarul bisericesc este alcatuit
in mare parte pe baza Martirologiului siriac din sec.IV, a
Martirologiului hiernimian din sec. VII si a Sinaxarului Bisericii
Constantinopolitane scris in sec. VIII. Dupa aceste documente
reconstruim "vamile" traditionale ale martiriului sangeros. Iata-l pe
primul martir, arhidiaconul stefan, omorat cu pietre de iudei, pentru
ca a avut curajul sa le reproseze ca stau pururea impotriva Duhului
Sfant, prigonindu-i pe proroci. Numele celui de-al doilea apostol
martirizat, Andrei, inseamna "curajos, energic". Dupa ce a vestit
Evanghelia in tinuturile Pontice, Andrei a fost rastignit in anul 61 la
Patra cu capul in jos pe o cruce in forma de X. Fotini, femeia
samariteanca de insusi Iisus Hristos convertita la fantana, a avut
curajul sa-l infrunte chiar pe Nero, spunandu-i ca este om nebun, dupa
care a fost aruncata in fantana si i-a fost jupuita pielea de pe ea de
vie. Alti sfinti, care au dat marturie eroica, au suferit, dupa
timpuri, loviri cu sulita, batai la talpi, tragerea pe roata,
rostogolirea pe roata de la un loc inalt, bautura otravita, arderea pe
rug, taierea capului, taierea limbii, arderea trupului cu faclii,
inecarea in rauri si mari etc. Mai ales martiriul in arena prin
sfasierea de catre fiare a ramas ca pretioasa piesa de arhiva si in
legende transmise pe cale orala de martorii oculari. Actele martirilor
sau protocoalele sedintelor de judecata, scrise de grefieri si pastrate
in arhivele statului, arata ca judecatorii incercau uneori sa le
usureze situatia crestinilor, si cand nu reuseau, ii osandeau cu parere
de rau. Pe atunci exista o filosofie a martiriului, niste convingeri,
care sustineau valoarea martiriului. Sfantul Ignatie Teoforul, unul
dintre primii episcopi martirizati prin aruncarea la fiare in
amfiteatru (in anul 107) a avut puterea sufleteasca sa scrie 7 scrisori
Bisericilor, care au trimis reprezentanti sa-l salute pe drumul lung al
martiriului, din Siria pana la Roma. Teama lui era ca nu cumva
crestinii din capitala imperiului sa intervina pe langa imparatul
Traian spre a-l salva, adica spre a-l "lipsi de vrednicia martiriului".
Sa mai retinem ca Traian hotaraste martirizarea lui la Roma si nu in
Antiohia, unde era episcop, pentru a nu-l incununa cu glorie in fata
concetatenilor. Tot Traian sisteaza dialogul dintre judecatori si
episcop despre credinta paganilor, intrucat vedea in Ignatie o uriasa
personalitate spirituala, capabila sa converteasca pe cei mai mari
dusmani ai crestinilor.
Nu enumeram intamplator aceste procedee de anihilare a crestinilor din
primele secole. Vom vedea cum, pe parcursul celor doua milenii de
crestinism, omul a perfectionat arta de a nu face martiri.
In vechime unii prigonitori ai credintei in Iisus inca mai discutau cu
crestinul, consemnandu-i raspunsul, permitandu-i sa-si marturiseasca
demn crezul. Iata-l pe unul din Sfintii Parinti, ucisi in muntele Sinai
explicandu-le celor care-l convingeau sa apostazieze sub amenintarea cu
moartea: "A te supune celor ce te violenteaza e o lipsa de barbatie si
de noblete. Caci la asceti nu este ingaduita cedarea in fata fricii,
chiar daca amenintarea primejdiei este mare. Caci, daca frica invata sa
stapaneasca odata, devenind obicei ne porunceste sa dispretuim si sa
tradam insasi dreapta credinta [?]. In arena in care am luptat sa fiu
ucis si mormantul va primi sangele barbatiei mele".
Despre ce fel de arena vorbea Sfantul Parinte? Despre viata monahala ca
substitutie a martiriului. Martiriul nesangeros al monahilor, numit si
martiriul constiintei, face din ei atleti ai luptelor credintei. Acest
nou tip de martiriu, care inlocuia martiriul fizic, dobandea harisma
iubirii cu conditia ajungerii la cele patru virtuti, numite in sec. IV
de catre Sfantul Evagrie Ponticul in urmatoarea ordine: luarea aminte,
barbatia, infranarea, dreptatea.
Retetele de viata din paterice sunt bune de pus astazi in abecedare si
in manuale de istorie, pentru ca - asa cum constata si Eminescu intr-o
zi de Pasti - demult oamenii nu mai sunt crestini autentici, in masura
sa inteleaga notiunea de demnitate umana. Vietile sfintilor,
marturisind despre starea normala a fiintei umane, ne-ar oferi etaloane
pentru restaurarea omului contemporan.
Comunismul ca dusman al lui Dumnezeu isi are radacinile in Satana.
Lenin a preluat in 1917 deviza teroristilor masoni din Franta anului
1789: "Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul
imparat". "Revolutia franceza a anticipat razboiul total modern", scrie
E. Hobsbown in cartea sa "O istorie a secolului XX". Secolul XX, numit
de acelasi autor "secolul lipsei de omenie" a oferit nenumarate
prilejuri de verificare a capacitatii crestinilor de a-si proba
credinta prin martiriu. Predicand Evanghelia urii si fiind diavolul cel
mult inventiv, comunismul a schimbat tactica: nu-i mai lasa omului
dreptul martiriului public, pentru a nu converti. El stie deja ca cei
tari in credinta le infrunta pe toate cu barbatie, ajutati de Dumnezeu.
De aceea vom afla mai degraba despre proorocul Isaia, care a fost taiat
in doua cu ferestraul in timpuri vechi testamentare, si nici nu vom
banui ca prietenii si frati de-ai nostri sunt taiati acum cu "Drujba"
in padurile Siberiei. Legea diavoleasca a informatiei sovietice a fost
si este: despre nimicuri sa batem toba, depre lucruri importante-nimic.
Despre camerele de gazare ale germanilor-zilnic, despre faptul ca
acestea sunt o "realizare " ruseasca-nimic. Francois Furet afirma ca
psihoza antifascista este victoria regimurilor comuniste in materie de
propaganda, care au avut drept scop ascunderea crimelor proprii. In
timp ce fostii nazisti erau condamnati la moarte de Tribunalul de la
Nurenberg, milioane de crestini din Tara sovietelor mergeau constient
la moarte in lagarele Holocaustului rosu. Nu se cunosc nume de atei
care sa fi acceptat martiriul pentru credinta lor, desi faceau
marturisiri publice de ateism. In schimb cartea lui A. Soljenitin
"Arhipelagul Gulag" este un imn in cinstea martirilor crestini anonimi
ai secolului XX. Oricat au facut posibila crima perfecta, aceste
regimuri au lasat totusi un tip de document care vorbeste de la
sine-formularele tiparite prin care omul isi lua, prin semnatura,
angajamente privind non-divulgarea realitatilor din lagar, puscarie,
armata, uzina etc.
Cazul Soljenitin este o lectie data Satanei. Inchis in lagar, fara a
avea dreptul sa scrie, bolnav de cancer si lasat pe masa de operatie cu
o tumoare inlaturata doar partial din cauza transferarii subite a
chirurgului - detinut in alt lagar, Soljenitin reuseste in cronica sa
"Arhipelagul Gulag" sa ne lase un Martirologiu din care vom afla, daca
nu toti martirii din timpul comunismului, cel putin metodele diabolice
de anihilare a fiintei umane. Spre deosebire de foarte multi
conationali de-ai sai, Soljenitin consemneaza suferintele cehilor,
romanilor, balticilor si chiar ale cecenilor, chiar daca Patriarhia
Rusa, care a canonizat recent 1000 de martiri din timpul persecutiilor
comuniste, s-a straduit sa-i aleaga numai dintre rusii din fosta URSS.
Nimeni nu neaga ca asupra Rusiei crestine s-a abatut la inceputul
secolului trecut o mare nenorocire. Lasand la o parte resentimentele
firesti fata de ocupant, sa ne straduim sa intelegem ce s-a intamplat
in Rusia, iar peste cateva decenii si in Basarabia rapita de rusi
Romaniei.
Sa revenim la Biserica rusa, care dupa ce se discreditase prin
intovarasirea cu tarismul, a trebuit sa se purifice in secolul XX prin
jertfa milioanelor de martiri.
Cum se stie, la inceputul Liturghiei credinciosilor, puterile ceresti
vin si inconjoara Sfanta Masa. Ele sunt chemate de preot cu mainile
ridicate deasupra capului si cu rugaciuni ca Dumnezeu sa nu-si intoarca
fata de la omul cel slab si nevrednic. Mormintele vechi de rit crestin
ii descopera pe multi dintre cei inhumati avind pozitia bratelor in
aceasta atitudine. si Moise, luptand oarecand impotriva lui Amalec,
atunci cand ridica mainile, Israel biruia, iar cand le lasa in jos,
atunci Amalec invingea. Dupa declansarea terorii bolsevice in Rusia
anului 1917 s-au intimplat lucruri uimitoare in acel moment al
Heruvicului, cand poporul inalta cantarea" Toata grija cea lumeasca
acum sa o lepadam", iar preotul ridica mainile spre cele sfinte.
Intelegand bolsevismul ca pe o conspiratie satanica, iar regimul
instalat de Lenin cu sprijinul financiar al lui Parvus (pe numele
adevarat Israel Helphand) ca pe regatul lui Antihrist, rusii - chiar si
intelectualii care suferisera de anticlericalism - au intrat masiv in
biserici sa se roage. Le cereau si preotilor sa tina mai mult timp
mainile ridicate deasupra capului implorand pe Dumnezeu. De la un timp,
preotii obosind, lasau mainile in jos. Atunci mirenii disperati intrau
in altar si propteau cu mainile lor mainile preotilor, pentru a implora
in continuare mila Domnului.
Patriarhul rus Tihon Belavin, care si-a dat seama ca banda lui Lenin
vrea prin metode teroriste sa distruga Biserica crestina, a anatemizat
regimul comunist. Arhiepiscopul de la Permi, dupa ce i-a anatemizat pe
bolsevici, a murit ingropat de ei in pamant de viu. Episcopul de la
Vologda a fost ucis pentru ca n-a pomenit la Liturghie puterea
sovietica.
In 1917 Rusia avea 130 de milioane de crestini, pastoriti de un
patriarh, 5 mitropoliti , 13 arhiepiscopi, 230 de episcopi, 56 de mii
de preoti si 23 de mii de diaconi. Functionau 52 de mii de parohii si
1300 de manastiri, 52 de seminare superioare si 4 Academii teologice.
Biserica rusa poseda 1800000 ha de pamant si un miliard de ruble. Toata
aceasta avere a fost jefuita de bolsevici concomitent cu decapitarea
Bisericii. Printre primii martiri a fost Mitropolitul Vladimir al
Kievului, impuscat in februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra,
centru spiritual cunoscut si apropiat romanilor datorita marelui
mitropolit Petru Movila. Dupa sechestrarea moastelor, in acea
manastire, pe Sfantul Prestol a fost pusa statuia lui Lenin. Inainte de
moarte Mitropolitul Kievului a iertat pe criminali, considerand ca
pentru pacatele poporului rus este dator sa plateasca el si nu
altcineva. Nu se pierduse deci filozofia martiriului si constiinta ca
trebuie sa se sacrifice cei mai buni.
Patriarhul Tihon a fost inchis timp de 13 luni, iar apoi izolat si
urmarit indeaproape de un agent al sovietelor.
Este bine sa retinem si de data aceasta "vamile" martiriului pentru a
le compara cu cele traditionale. Impuscarea a fost in aceasta perioada
martiriul cel mai onorabil. Lenin considera ca intelectualii sunt "un
material tocmai bun de impuscat". Cativa mitropoliti si episcopi,
precum si zeci de mii de preoti si calugari au fost nimiciti prin
impuscare. Multi clerici din Rusia au murit insa in ger, dupa ce se
turna pe ei apa pana se transformau in stane de gheata, ori inecati in
rauri inghetate. In ranile adanci ramase in trupuri de la baionete
comunistii infigeau cruci. Li se taiau nasul si urechile, pentru a fi
apoi aruncati la gropile de gunoi. Preotii basarabeni ucisi la Chisinau
in timpul retragerii rusilor din 1941 au fost gasiti cu ochii scosi si
cu organele sexuale taiate si bagate in gura. Comunistii au mai
practicat si ruperea in bucati a preotilor, dupa care erau dati la
caini. La Voronej, episcopul si 160 de preoti au fost spanzurati in
1919 pe usile imparatesti ale bisericilor in care slujisera in ziua de
Pasti.
Umilirea suferintei a fost noutatea adusa de bolsevici in metodele de
anihilare a omului. In unele puscarii clericii au fost inecati in
fecale. In manastirea intelectualilor, la Solovki, transformata in
lagar de exterminare, arhiereii erau obligati sa doarma in altar, unii
chiar pe Sfanta Masa, si sa accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru
excremente. Sigur ca arhiereii au refuzat sa utilizeze tinetele pentru
a nu comite un sacrilegiu si au preferat sa moara constipati. Ati gasit
in actele martirice din vechime un fel atat de putin glorios de a-ti da
viata pentru credinta? Ce fel de legende se mai pot vehicula despre
martiriul prin constipare? Acesta este comunismul: in urma lui raman nu
martiri venerati de toata lumea, ci fiinte insignifiante.
In timp ce religia anihileaza instinctele primitive, comunismul le
desteapta pentru a le exploata in folosul sau. In Basarabia se pare ca
tinetele n-au fost inca scoase din altare. Acum un deceniu, un autor
basarabean, Vladimir Berlinski (sub pseudonimul Neagoe) isi marturisea
intr-un roman obsesia de a viola o fata in altar. Unele manastiri
basarabene inchise in anii saizeci au fost populate cu prostituate
bolnave de sifilis, adunate din tot U.R.S.S.-ul, in timp ce preotii si
preotese erau inchisi in lagare alaturi de criminali ordinari.
In aceste experimente diabolice isi are radacina ideea Anei Pauker si a
lui Nikolski (pe numele adevarat Grunberg) de a-i reeduca pe romani in
penitenciarul de la Pitesti prin obligarea victimelor de a se snopi
reciproc in batai sau de a-si manca fecalele din gamela in care-si
primeau portia de "zara". Sa ne amintim de amenintarea repetata de
fiecare data la Pitesti celor care incercau sa se sinucida: "No-no-no!
Aici nu se fabrica martiri!"
Dar sa trecem de la vladica la opinca, pentru ca un patriarh vertical
ca Tihon nu putea sa nu intareasca puterea de rezistenta a crestinilor
laici. In timpul proceselor clericilor incepute in anii douazeci, care
au continuat cu procesele enoriasilor mai activi, Patriarhul Tihon
,intrebat la Tribunalul revolutionar din Moscova daca socoteste
obligatorii legile bolsevice, a raspuns: "Numai intrucat ele nu
contrazic regulile credintei". Astfel crestinii mireni erau indemnati
sa nu respecte legile lui Antihrist, preferand sa umple puscariile si
lagarele, condamnati conform articolului 58 ca "dusmani ai poporului"
si "contrarevolutionari". Soljenit in arata de cata fermitate in
credinta au dat dovada femeile din lagare. Pentru credinta ,
condamnarea varia intre 3 si 10 ani de lagar .Rareori s-a intamplat ca
cineva sa se lepede de credinta, si aceasta doar i n cazul cand unul
dintre soti trebuia sa ramana in viata pentru a-si creste copiii.
Femeile credincioase din lagare erau numite "maici" sau "calugarite".
Martiriul lor a ramas necunoscut, pentru ca erau duse nu numai la
Solovki, ci si la Polul Nord sa taie padurile. Abia In 1954, odata cu
liberalizarea regimului lagarelor, au fost mutate la munci mai usoare.
Dar pentru ca refuzau sa poarte haine scrise cu cifrele fiarei. erau
lasate dezbracate in pustietatea taigalei, fara paza si fara mancare.
Peste un timp, gaseau acolo un loc albit de oasele mortilor. Aceeasi
soarta a avut, conform cronicii lui Soljenitin, si un convoi de
credinciosi din Moldova sovietica, imbracati de vara si aruncati din
vagoane direct in pustiul de zapada al Siberiei. Cale de 6 km au fost
manati din urma cu caini care muscau. Preotul Teodor Florea, care se
remarca in acest convoi, era invinuit ca sub regim romanesc povestise
despre marsaviile staliniste. Supus la cele 25 de metode de tortura in
timpul anchetarilor, preotul repeta cu incapatanare: "Puteam sa spun
altceva despre voi? Am spus ce este!" Cu ce se deosebea acest preot de
Fotini cea curajoasa, care l-a infruntat pe Nero? Sau cu ce se
deosebeau de mucenicii din Sevasta cei 100 de crestini de la Dubasari
(Transnistria), omorati de Armata Rosie in ziua de Pasti 1932 pentru ca
au tinut sa sarbatoreasca in acea zi?
La carcera din Sekirca pedepsele erau mai fine: detinutii trebuiau sa
stea asezati toata ziua pe niste prajini subtiri plasate la o inaltime
care nu permitea sa atingi dusumeaua cu talpile. Toata ziua se straduia
sarmanul om sa-si tina echilibrul, ca sa nu fie batut de gardieni. Jos,
pe ciment, sub prajini dormeau noaptea, in straturi ,unul peste altul.
In schimb nimeni nu-i va putea acuza pe comunisti ca au folosit camera
de gazare, scrie Soljenitin, care considera ca detinutii ar fi preferat
gazarea unei morti lente si degradarii omului prin metode diabolice.
Ideologul lagarelor, Naftali Frenkel, formulase in 1930 legea suprema a
Arhipelagului Gulag: "De la detinut trebuie luat tot ce se poate lua in
primele 3 luni . Dupa 3 luni nu mai avem nevoie de el. "Intr-adevar,
dupa asta urmau "etapele patrupede", cand, la sfarsitul zilei de munca,
detinutii imbracati in saci gauriti(pentru ca mainile si capul sa poata
fi scoase afara), se tarau spre lagar in patru labe.
La lansarea "Lexiconului negru", Gabriel Liiceanu vorbea despre
"organizarea intelectuala a crimei" prin ideologie. Alain Becanson
arata in cartea sa " Originile intelectuale ale leninismului" felul in
care s-a infaptuit aceasta in Rusia. "Intelighentia" in sens leninist,
printr-o conventie tacita excludea pe nobili, pe preoti, pe ofiteri, pe
ingineri. Acestia au devenit victimele noii intelighentii, care-i
invata pe altii sa omoare, rasplatindu-le apoi crimele. O categorie
admisa in randurile groparilor vechii intelectualitati au fost medicii.
Din 1932, cand personalul sanitar a iesit din subordonarea
Comisariatului poporului pentru Ocrotirea Sanatatii si a trecut sub
pulpana Gulagului, medicii nu mai puteau sa trateze, pentru a nu fi
banuiti de umanitarism. Cand un detinut era batut pana cadea in
nesimtire, sectia sanitara refuza sa dreseze proces verbal victimei,
iar apoi refuza sa-l trateze. Detinutul avea totusi niste drepturi :sa
nu fie privat de somn, sa mearga la medic, sa ceara sa i se repare
incaltamintea etc. El insa nu-si cunostea drepturile, iar medicul i le
ascundea, facandu-se astfel cel mai bun ajutor al anchetatorului si al
calaului. Cand detinutul schingiuit zacea jos, medicul luandu-i pulsul
decidea: "se poate continua"; cand detinutul era omorat in batai,
medicul scria in certificatul de deces: "ciroza, infarct".
Si astazi medicul politic practica metode de a-l face pe om sa moara cu
zile.Deaceea consideram ca Soljenitin se intreba pe buna dreptate daca
medicii sovietici sunt cu adevarat intelectuali, adica indivizi cu
intelect personal.
Prin desfiintarea facultatilor de teologie, de drept, de filozofie si
litere, imediat dupa instalarea puterii sovietice, comunistii si-au
aratat dispretul pentru Dumnezeu, pentru om, pentru intelectul si
drepturile lui. In manualele KGB-ului despre spalarea creierului se
explica de ce regimul are in schimb nevoie de medici: "fiind de obicei
lacomi de bani si nu prea destepti, haina si autoritatea lor pot fi
folosite cu succes pentru a masca orice operatie pe care trebuie s-o
ascundem. Facandu-i parteneri la actiunile noastre, nu vor putea sa ne
discrediteze."
Veti auzi pe multi concetateni condamnand in bloc preotimea,
invinuind-o de colaborationism, chiar daca sub regim comunist a fi
preot a insemnat de multe ori a-ti pierde viata. Cati insa reproseaza
ceva medicilor, desi se stie ca multi dintre ei au facut posibila crima
perfecta in comunism? Indicatiile KGB-ului sunt mai mult decat
edificatoare in ceea ce priveste "colaborarea" lui cu clerul: "Trebuie
sa inducem o ura neimpacata fata de metodele de insanatosire bazate pe
religie. Sa-i corupem pe toti sa creada ca practica religioasa este
gresita, provocatoare de nebunie."
Oamenii naivi cred ca actualii comunisti nu mai sunt periculosi ca cei
de pe vremuri. De fapt sunt de o mie de ori mai perfizi si mai
periculosi. Acum ei practica spalarea creierului uman prin metode de
reeducare mai fine decat ale Anei Pauker, considerandu-le mai putin
inumane decat nimicirea fizica. Citez din cartea" Complotul
psihopolitic al comunismului", ingrijita de Sergiu Grossu : "Folosirea
violentei impotriva persoanelor care ataca doctrina comunista sau
uciderea lor trebuie evitate. Asta pentru ca actele de violenta
indreptate contra dusmanilor comunismului ar putea sa faca din acestia
niste martiri.Metodele ce trebuie folosite impotriva lor sunt
discreditarea si acuzarea de nebunie, fapt ce-i va face sa ajunga pana
la urma sub ingrijirea agentilor psihopolitici, adica a psihiatrilor si
a psihologilor controlati de noi."
De ce sa impusti si sa deportezi daca poti schimba gandirea? Omul fara
Dumnezeu a aflat secretul telepatiei si a altor fenomene legate de
perceptiile extasenzoriale si astfel a schimbat armele traditionale
bolsevice prin violenta cu arma psihotronica.Nu mai exista victime
izolate, ci mase, popoare intregi mutilate prin undele purtatoare
naturale din gamele VLF/ ELF, care influenteaza subconstientul. Marii
nostri mutilati nu sunt numai partcipantii la razboiul din
Afganistan,care s-au intors de acolo cu dureri de cap misterioase.
Mutilatul principal, care are si drept de vot, este populatia
Basarabiei, care pare a fi programata sa faca jocul KGB-ului.Ea nu
accepta argumentul, nu tine minte trecutul,vede negrul in alb, nu
intelege ca Ilie Ilascu inchis in cusca nu este un caz particular ci un
semn ca acestui popor i se refuza martiriul eroic. Ei nu vor sa stie de
ce Republica Moldova a ajuns campioana printre fostele republici ale
URSS in ceea ce priveste raspandirea hepatitei.Comunistii care nu mai
pleaca de la putere pe acest colt de tara romaneasca, nu se vor ocupa
cu deportarea ori asasinarea moldovenilor "independenti", odata ce
acestia pot muri ca mustele de SIDA. Numai curajosii care vor scapa cu
creierele nespalate, recalcitrantii vor fi suprimati prin accidente
"stupide", programate sa se intample chiar si pe teritoriul Romaniei.
Dupa capturarea lui Smirnov, Ministerul Securitatii Nationale al
Republicii Moldova a depistat la Tiraspol liste negre cuprinzand
personalitati politice si culturale din Basarabia, care la momentul
potrivit urmau sa fie lichidate. De ce nu s-au dat publicitatii aceste
documente? Pentru ca sa nu avem martiri cunoscuti.
Evreii ii obliga pe toti musafirii lor sa-si ceara scuze in Muzeul
HOLOCAUSTULUI. Deputatii din Parlamentul Israelului anul trecut au
aplaudat minute in sir condamnarea la moarte a francezului Girond Papon
invinuit de colaborare cu nazistii. Iar crestinii continua sa cada ca
frunzele sub securea comunista, fara a avea dreptul sa aplice Legea
Talionului. Cineva si-a facut mila de ei si a infipt la Kenghir
(lagarul care s-a rasculat cu disperare impotriva calailor comunisti)
cate un mic stalp pe locul unde au fost arse mormanele de dosare ale
victimelor, indicand in locul numelor martirilor numerele de inventar
care le purtau pe haine. Cei veniti sa caute mormintele rudelor s-au
dus la acei stalpi cu cifre necunoscute si au plans. Vazand in aceasta
un pericol, comandantul lagarului - Ceciov - a dat ordin sa fie
doborati stalpii si sa se niveleze mormantul comun cu buldozerul ...
Acesta este pretul omului in comunism. Martiriul este ascuns de ochii
lumii. Intamplator, turisti curiosi mai gasesc si acum in ruinele
bisericilor si chiliilor transformate de comunistii de candva in camere
de tortura, munti de oseminte ale martirilor. Pe usile sigilate si
tesute de paienjenis comunistii scrisesera "ARHIVE". Recunosteau deci
ca oasele martirilor sunt un adevar document istoric si, cum cere
teoria crimei perfecte, se straduiau sa-l ascunda.
"Regimurile totalitare n-au mai buni aliati decat oboseala si uitarea.
Cuvintele noastre de ordine sunt deci limpezi: amintirea si
incapatanarea." Albert Camus, 1957
Unul dintre cuviosii calugari ai secolului XX, Paisie Aghioritul,
considera ca Antihristul nu erau Nero, Maximilian, Diocletian, ci un
diavol intrupat care se prezinta ca Mesia, inseland chiar si pe cei
alesi cu teoriile sale. Traim in "anii apostaziei", anii cei mai grei,
care urmeaza logic dupa un secol de teorii satanice experimentate pe
cobaii din U.R.S.S. Cati sfinti martiri s-au aratat in tarile
batjocorite de comunism! Mai multi poate decat in primele secole. Dar -
vorba lui Paisie Aghioritul - "doar n-am venit sa ne aranjam in aceasta
lume. Daca cineva nu se hotaraste pentru moarte, nimic nu se face.
Toate de acolo incep". In Biblie scrie de 366 de ori - pentru fiecare
zi a anului - "Nu te teme!"
Constantin
Constantin
+++
+
+
http://forum.schituldarvari.ro/viewtopic.php?t=708
Din SUFERINTELE MAMEI BLONDINA - O MARTIRA A SIBERIEI
EDITURA MANASTIREA SIHASTRIA 2005
MINUNI ALE CUVIOASEI PARASCHIVA CONSEMNATE DE MAMA BLONDINA
Aceste minuni sunt insemnate de catre o pacatoasa crestina - Blondina
-, dupa porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus in vis sa scrie toate
minunile facute de ea, pe care le stia aceasta ucenica a Sfintei
Paraschiva. Multe minuni face Sfanta Cuvioasa Paraschiva cu tinerii si
cu toti care se roaga ei cu credinta.
1. O studenta dentista, facand practica intr-o clinica, si-a lasat pe
masa, in cabinetul de lucru, poseta in care avea bani multi si un ceas
de mana, de mare valoare. Cand sa plece acasa, a observat ca lipsesc
banii si ceasul. Ea, fiind foarte credincioasa, imediat a venit la
Sfanta Paraschiva si i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea
bani. Dupa trei zile vine un om in varsta la cabinetul medical si ii
aduce ceasul si banii, cerand mii de scuze pentru feciorul sau, care
era un golan si - fiind chiar clientul ei - a profitat cand ea a iesit
din cabinet si i le-a furat. Tatal baiatului i le-a gasit ascunse, 1-a
batut pana i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus
inapoi.
2. O femeie tanara de 33 de ani dintr-un sat de langa Iasi, a intrat
intr-o zi in Sfanta Mitropolie. Parea abatuta, nervoasa si chiar
nebuna. S-a inchinat la multe icoane si a venit la moastele Sfintei
Paraschiva. S-a inchinat, insa cand a vrut sa sarute sfanta racla, o
putere a izbit-o si ea a cazut la pamant . A inceput sa strige:
"draci, diavoli..". Oricine venea catre dansa, ea ii impingea, si
la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii - un diacon
cu viata frumoasa calugareasca -, a apucat-o de mana si a intrebat-o:
,,Spune, ce pacat ai facut?" Ea a spus ca a umblat cu farmece, ca a
auzit ca sotul ei o inseala.
A intrebat-o de unde este si cum o cheama? Nu stia, ci se vaieta de cei
trei copilasi ai sai. Atunci parintele diacon a intrebat-o daca stie sa
citeasca. Ea a spus ca stie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca
sa-1 citeasca. Ea s-a asezat in genunchi la picioarele sfintei si a
citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit
si a vazut ca ea s-a limpezit la minte.
A marturisit-o si, fiindca ea a spus ca de trei zile n-a luat in gura
nici un strop de apa, a impartasit-o. Femeia a plecat acasa sanatoasa.
3. Intr-o zi o femeie de 40 de ani a intrat in Sfanta Mitropolie,
alergand prin biserica si plangand in hohote. Am intrebat-o ce are.
Mi-a spus ca lucreaza ca femeie de serviciu la tribunal, a facut
sinuzita, dar, neavand timp sa se trateze, a neglijat si s-a pomenit cu
dureri grozave de cap si apoi i s-a umflat tot capul. Era fara sot, cu
trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus ca tot creierul este
acoperit cu puroi si ca trebuie sa-i faca operatie foarte grea, dar ca
ea nu va rezista la aceasta operatie, si de aceea sa astepte moartea.
Am intrebat-o daca crede in Dumnezeu, a spus ca da, dar la biserica
vine rar, avand serviciu, copii si saracie mare. Atunci am dus-o la
Sfanta Paraschiva, ea s-a inchinat, i-am facut pomelnic, dar ea avea
numai cinci lei, a lasat pomelnicul si a plecat. Peste trei luni am
intalnit-o pe strada, sanatoasa, voioasa. Am intrebat-o cum se simte,
imi spune: ,,Bine! Dar sa vedeti cum s-a intamplat. La vreo trei
saptamani dupa ce am dat pomelnicul, a inceput sa-mi curga puroi din
nas si a curs mult timp. S-a scurs toata infectia de pe creier si m-am
facut sanatoasa".
4. Sotia unui sef mare s-a intalnit cu mine pe strada. Cand m-a vazut,
a inceput sa planga si sa-mi spuna ca are un mare necaz. Am intrebat-o
ce are si mi-a spus ca are o dusmana mare care este geloasa pe ea si o
necajeste batjocorind-o peste tot. Am intrebat-o daca crede in Dumnezeu
si mi-a spus ca da. Atunci am sfatuit-o sa dea un pomelnic la Sfanta
Paraschiva pentru izbavirea de dusmani. M-a ascultat si a dat un
pomelnic de 40 de zile. Au trecut trei saptamani si dusmana a fost
omorata intr-un accident, in propria ei masina.
5. O maica din Cheile Bicazului a venit la Sfanta Paraschiva, fiind
bolnava de urechi de nu mai auzea nimic si avea si dureri. A stat trei
zile in rugaciuni cu lacrimi si a plecat complet sanatoasa.
6. Mi-a povestit un preot din Ardeal ca in parohia lui a fost o fata
care trebuia sa se casatoreasca cu un baiat. O fata cuminte, insa
baiatul a fost rau, a lasat-o si s-a casatorit cu alta. Ea, fiind
foarte necajita, a venit la preotul paroh si i-a povestit durerea sa.
Preotul a sfatuit-o sa mearga la Iasi, sa se inchine la moastele
Sfintei Paraschiva si sa dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o luna
s-a casatorit cu un baiat foarte bun si e fericita.
7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de
plamani - T.B.C. -, i s-au facut multe antibiotice si el a simtit ca
incepe sa orbeasca. Cand s-a dus la doctor, acela i-a confirmat aceasta
nenorocire. Preotul imediat s-a urcat in tren si a venit la Iasi. Era
ora zece seara si Sfanta Mitropolie era inchisa. Atunci el a stat in
genunchi afara langa peretele unde stau moastele Sfintei Paraschiva,
s-a rugat cateva ceasuri plangand. A doua zi a simtit ca e sanatos si
pana astazi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plamanii, slujeste
si azi Sfanta Liturghie la o manastire din Ardeal.
8. A venit o doamna de la Bucuresti aducand in dar Sfintei Paraschiva
un covor persan mare si frumos. Am intrebat-o ce inseamna acest dar.
Mi-a povestit ca sotul ei, barbat de 45 de ani, s-a imbolnavit. Cu tot
progresul medicinii, doctorii nu gaseau leac la boala lui si i-au jspus
sa se pregateasca de moarte, ca are cancer, intr-o zi vine la ei acasa
un prieten evreu si le spune ca el pleaca la Iasi si ii sfatuieste sa-i
dea bani si pomelnic sa duca el la Sfanta Paraschiva. Si 1-au ascultat
si i-au dat. Peste doua luni sotul ei s-a facut sanatos fara nici un
tratament si, drept multumire, ea personal a adus acest covor la Sfanta
Paraschiva.
9. O femeie de la tara, foarte disperata, a venit la Sfanta Paraschiva
ca i s-a furat vaca. A dat un pomelnic si a plecat. Peste o saptamana a
venit sa-i multumeasca Sfintei Paraschiva, ca a gasit vaca in al
treilea sat.
10. Vine o mama foarte necajita la Sfanta Mitropolie si-mi spune ca are
o fata cam lenesa si putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul
si admiterea in facultate. Am sfatuit-o sa o aduca si pe fata la Sfanta
Paraschiva. Cand a venit cu fata, am intrebat fata daca stie rugaciuni,
mi-a raspuns ca nu stie nici o rugaciune. Am dus-o in fata sfintei
racle a Cuvioasei Paraschiva si i-am zis sa stea in genunchi sa se
roage cum stie. Ea a spus sfintei ca are frica de romana si stie numai
despre Eminescu. Exact aceasta a intrebat-o la bacalaureat si fata a
reusit bine.
Vine alta grija si mai grea: admiterea la facultate. Fetita vine de
acuma singura la Biserica si mai des. Iar in ziua examenului la
admitere vine si ii spune Sfintei Paraschiva ca ea stie la chimie mai
bine oxigenul. Asta a intrebat-o si a luat media sapte. Dar nu avea
loc, pentru ca au intrat cu cea mai mica medie de 7,50.
Mama sa vine iarasi cu lacrimi la Sfanta Paraschiva si iarasi sfanta o
ajuta. Au ramas patru copii fara locuri, insa unul din ei era baiatul
unui sef mare al orasului si acesta face demersuri la Bucuresti si se
mai aproba patru locuri, in care intra si fetita in cauza. Asa a
ajutat-o cuvioasa sa intre si fetita ei si de atunci fata si mama vin
foarte des la cuvioasa sa-i multumeasca.
11. Intr-o seara a venit la Sfanta Mitropolie o doamna de 35 de ani,
foarte agitata, emotionata pana la lacrimi. Plangea si se inchina la
toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. Dupa ce s-a mai
linistit am intrebat-o ce are. Si a zis ca e foarte fericita si a venit
sa-i multumeasca lui Dumnezeu si Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit:
,,Sunt functionara in Galati si m-am hotarat sa fac facultatea de
germana, dar nu ma simteam asa bine pregatita, am vrut sa-mi incerc
sansa, venind in drum spre Iasi la examenul de admitere, m-am intalnit
pe tren cu o domnisoara care era in aceeasi situatie ca si mine. Cand
am ajuns la Iasi, eu i-am propus domnisoarei sa mergem amandoua la
Sfanta Paraschiva sa-i cerem ajutorul. Domnisoara, foarte mandra, mi-a
raspuns «ca ea n-are nevoie de ajutorul nimanui, ca este pregatita
bine». Eu totusi am venit la Sfanta Paraschiva si i-am cerut ajutorul
si mi 1-a dat. La examen cea bine pregatita a picat si eu am reusit,
iar acum am venit sa-i multumesc Cuvioasei".
12. O doamna din Bacau voia neaparat sa se mute la Iasi. Multi ani s-a
chinuit cu aceasta problema, dar nu putea sa reuseasca. Si atunci, dupa
sfatul cuiva, a venit la Sfanta Paraschiva, s-a inchinat si a lasat
pomelnic. Au trecut cateva luni si ea nu numai ca a fost mutata la
Iasi, ci a capatat si locuinta.
13. Doua cumnate traiau intr-o casa, in buna intelegere, intr-o zi la
una din ele au disparut 200 de lei. Ea a reprosat cumnatei sale ca
aceea i-a luat, cea invinuita s-a jurat ca nu stie nimica, dar
degeaba... Atunci a venit la Sfanta Paraschiva, a dat pomelnic in care
s-a rugat ca Sfanta Paraschiva sa arate cine este vinovat, ea sau cea
care cleveteste. Dupa doua saptamani copilul de noua ani al pa-gubasei,
jucandu-se pe strada, a fost omorat de o masina. S-a adeverit ca
acuzatia era nedreapta, femeia care acuza era mincinoasa.
14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mama intr-o stare de nebunie,
tipa, striga, plange, isi rupe parul... Am intrebat-o ce are. Mi-a spus
ca e foarte vinovata fata de Sfanta Paraschiva.
In ziua hramului, Sfanta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat sa
faca pregatiri pentru iarna. Mama ei, o femeie batrana si credincioasa,
ii spune: ,,Draga mea, sa nu faci asta, caci astazi este o mare
sarbatoare - ziua Sfintei Paraschiva".
Ea ii raspunde: ,,in fiecare zi este cate un sfant, dar eu n-am timp
sa-i praznuiesc pe toti". La o ora dupa acesta discutie, si-a trimis
fetita ei de noua ani sa cumpere ulei de la alimentara, dar, luandu-se
cu treaba, n-a observat ca a trecut un ceas si fetita nu mai vine. in
cele din urma, o vecina a venit si i-a spus ca fetita e dusa cu
salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocainta
mamei a fost sincera si fetita s-a facut sanatoasa, fara nici o
complicatie.
15. in casa unui profesor universitar era o mare paganatate. in ziua de
14 octombrie - hramul Sfintei Paraschiva - sotia profesorului i-a spus
femeii din casa: ,,Astazi sa faci sapun". Aceea, fiind crestina, i-a
raspuns: ,,Eu nu fac asta, ca e mare sarbatoare. Astazi e Cuvioasa
Paraschiva si ma duc la Sfanta Mitropolie la slujba". Si g-a dus la
sfintele slujbe.
Stapana, foarte suparata, s-a apucat singura sa faca sapunul. A asezat
un cazan afara si acolo a clocotit grasimea cu soda caustica si cu apa.
Ea a intrat in casa, iar fetita ei unica, de 12 ani, fugea in jurul
cazanului si la un moment-dat, a cazut in el si a murit imediat.
16. Fiica unei doctorite de aici din Iasi a cazut la un examen si era
amenintata sa ramana repetenta. A venit mama ei la mine si mi-a spus
necazul ei, desigur rugandu-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctorita
mi-a facut mie mult bine. Am rugat-o si eu pe Sfanta Paraschiva s-o
ajute, s-o scoata din acest necaz spunandu-i: ,,Tu stii, Sfanta
Paraschiva, cat de mult m-a ajutat doctorita pe mine, te rog ajut-o si
tu pe ea, ca eu nu pot". Noaptea am visat-o pe Sfanta Paraschiva, care
mi-a spus: ,,Si ce datoare sunt eu doctoritei, daca te-a ajutat pe
tine? Dar hai sa fie cum vrei tu!" Si a continuat: ,,Eu iti trimit pe
fiul tau, care-i prieten cu profesorul fetei, sa vorbeasca el cu
profesorul s-o mai examineze o data, iar eu o voi ajuta la examen".
Peste doua zile a venit baiatul meu de la Bucuresti - nechemat -, a
aranjat toate si fata a luat examenul si a trecut in anul trei.
17. O fata farmacista foarte cuminte, avand 32 de ani, tot voia sa se
casatoreasca. Prin mine a dat rugaciuni la Sfanta Paraschiva si la 1
ianuarie 1968 a facut cunostinta cu un doctor vaduv. Acela incepe s-o
curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasa si se duce la altele.
Ea, disperata, tot vine si mi se plange, iar eu ii spun: ,,Sa
continuam cu rugaciuni la Cuvioasa Paraschiva".
Si intr-o duminica, pe neasteptate, vine doctorul la familia fetei si o
cere in casatorie. Peste zece zile s-a facut nunta si sunt fericiti.
18. in anul 1968, prin luna martie, intr-o dimineata, Parintele Staret
loanichie din Sfanta Mitropolie se apropie de mine si-mi spune, aratand
spre o doamna: ,,Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria si nu stie
romaneste, matale stii ruseste, incearca sa vorbesti ruseste cu ea sa
vedem ce doreste - daca stie si ea ruseste", intr-adevar, doamna stia
ruseste. S-a bucurat ca poate sa-si spuna durerea ei si plangand mi-a
povestit ca are un singur baiat, care a ajuns la facultate in anul doi
si subit a innebunit, dar intr-o forma asa de grava ca-1 tine intr-o
cusca.
Ea intotdeauna a fost credincioasa, in schimb sotul ei este un ateu si
intotdeauna il blestema pe copilul lui si injura pe Dumnezeu. Ea mereu
se ducea la biserica, rugandu-se cu lacrimi pentru copilul ei. intr-o
noapte viseaza o femeie inalta, imbracata in negru, care-i spune:
,,Daca vrei sa fie sanatos copilul tau, sa vii la mine". Femeia n-a
intrebat-o unde sa mearga si cine este aceea pe care a visat-o.
Peste vreo doua luni iarasi viseaza aceeasi femeie care-i spune acelasi
lucru ca prima data. Atunci ea o intreaba: ,,Dar cine esti si unde sa
ma duc?". Ea a raspuns: ,,Sunt Sfanta Paraschiva din Iasi!"
Doamna din Bulgaria locuia chiar in capitala tarii - Sofia. Imediat s-a
dus la ambasada si, capatand pasaportul, a venit la Sfanta Paraschiva.
M-a intrebat ce sa faca, cum s-o roage pe Sfanta Paraschiva pentru fiul
ei? Am invatat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie
initiativa. Toata ziua nu s-a dezlipit de la sfanta racla pana seara,
apoi a plecat.
Dupa un an a venit cu mama ei de 90 de ani sa-i multumeasca Sfintei
Paraschiva ca baiatul ei s-a facut complet sanatos si continua studiile
la facultate.
19. O femeie care a lucrat multi ani in Sfanta Mitropolie mi-a povestit
ca o durea un picior tare rau. Ea s-a rugat mereu la Sfanta Paraschiva
sa-i aline durerea, intr-o noapte a visat pe Sfanta
Paraschiva care s-a atins de piciorul ei si i-a spus: ,,Acuma n-are sa
te mai doara". Si, intr-adevar, asa a fost.
20. O femeie a venit la Sfanta Paraschiva cu rugaciuni pentru sotul ei
care a fost condamnat la zece ani de inchisoare. Dupa doi ani s-a
intors acasa. Ea a venit si a multumit Cuvioasei Paraschiva.
21. in duminica de 21 februarie a venit o femeie si a intrebat cu ce
poate ea multumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o
singura fata studenta, care a fost condamnata de doctori la moarte,
gasindu-i-se cancer in sange - leucemie. Dar mama sa a dat rugaciuni la
Sfanta Paraschiva si fiica ei s-a vindecat, este sanatoasa si-si
continua studiile. Am sfatuit-o sa dea rugaciuni de mul-tumire si sa
vina si ele cat de des la biserica sa-i multumeasca Sfintei Paraschiva
si lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.
22. Cu doi ani in urma, intr-o dimineata, a venit in Sfanta Mitropolie
o doamna batrana si a stat toata slujba langa Sfanta Paraschiva. Apoi
m-a rugat sa-i dau adapost sa se odihneasca, caci la noapte pleaca
acasa. Am luat-o la mine. Mi-a povestit ca e din Craiova, are un fiu
membru al guvernului, dar nu vrea sa stie de ea ca este saraca. De mult
are dorinta sa vina sa se inchine Sfintei Paraschiva si s-a rugat mult
pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. intr-o noapte viseaza pe
Sfanta Paraschiva care-i spune: ,,Te voi ajuta sa vii la mine".
A trecut o saptamana si pe neasteptate primeste de la fiul sau suma de
cinci sute de lei si cu banii acestia imediat a venit la Sfanta
Paraschiva sa-i multumeasca ca i-a implinit dorinta.
23. O fata voia sa dea la medicina. Vine la Sfanta Mitropolie foarte
necajita ca toata vara nu s-a pregatit asa cum trebuie si ii e frica ca
nu va putea intra, caci din ce a invatat nu poate tine minte decat
structura splinei. Eu o sfatuiesc sa se duca la racla Sfintei
Paraschiva sa se roage cum stie si ea ii va ajuta.
Tanara, stand in genunchi in fata sfintei racle, spune: ,,Sfanta
Paraschivo, nu sunt pregatita, stiu bine numai splina".
La examen intra trei candidati. Li se da cutia cu biletele, trag primii
doi biletelele si la urma trage si ea cu strangere de inima, si mare-i
fu mirarea ca-i vine pe biletel splina. A stiut perfect si a luat zece.
A doua zi a venit la Sfanta Mitropolie sa-i multumeasca Cuvioasei
Paraschiva. De la usa a inceput sa planga si sa strige: ,,Cuvioasa, tu
ai luat zece, tu ai stiut, tu esti studenta..., nu eu...". Si de atunci
era nedespartita de la Sfanta Mitropolie la toate slujbele. A terminat
cu bine facultatea de medicina si acum e medic in Iasi.
24. in ultimul razboi mondial ostasii romani si rusi au povestit
urmatoarele: Cand frontul era in jurul lasului si cand rusii porneau
atac, aparea o femeie de statura uriasa, oprindu-se intre cele doua
tabere de dusmani, ostasii se simteau sleiti de puteri si nu puteau sa
mai lupte. Astfel orasul Iasi a fost scutit de mari distrugeri. Era
Cuvioasa Paraschiva - ocrotitoarea.
25. Mi-a povestit Preotul Popovici Laurentiu, care a luat parte la cele
ce urmeaza: ,,in anul 1946 a fost mare foamete in Moldova. Nu plouase
doi ani. Soborul de preoti si diaconi s-au pornit in pelerinaj cu
sfintele moaste ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit in satul
Mogosesti si am inceput Sfantul Maslu, eram in frunte cu
episcopul-vicar Valeriu Moglan. La inceputul Sfantului Maslu a venit o
ploaie torentiala".
26. Tot parintele de mai sus povesteste ca a fost de rand la Cuvioasa
Paraschiva si citea acatistul sfintei la racla, la picioarele sfintei.
O femeie cersetoare, facandu-se ca se inchina, a pus mana pe banii care
erau la sfanta in racla. Dar a tipat grozav, ca mana ei se inclestase
si nu putea sa o scoata din sfanta racla. S-au facut rugaciuni pentru
iertarea ei si ea si-a scos mana, fagaduind ca niciodata nu va mai fura
bani, ori alte obiecte.
27. A venit o femeie necajita ca sotul ei are pe fata niste bube care
supureaza si-1 dor - toata fata ii era cuprinsa de acestea. A incercat
la multi doctori, cu diferite tratamente si alifii, dar totul era in
zadar, ba parca dupa fiecare tratament se infocau si se extindeau mai
tare. Atunci sotia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plans, s-a
rugat la cuvioasa si a dat pomelnic. Cu o batista curata ce avea la ea,
a desfacut-o si a sters sfintele moaste.
Cand a ajuns acasa, a pus batista pe fata sotului si i s-au mai potolit
durerile, iar dupa o saptamana au disparut bubele, in fiecare zi statea
cateva ore cu batista pe fata. Sotia a venit si a multumit Cuvioasei
Paraschiva si lui Dumnezeu si a spus minunea.
28. in nordul Ardealului era un preot cu sotia si doi copii, foarte
credinciosi. Fiind un sat mic cu 120 de familii si foarte sarac, cu o
biserica de lemn, foarte darapanata, iarna nu se facea foc deloc in ea,
iar vara era mancata toata pe dinafara de ciocanitori, incat in fiecare
vara trebuia lipita pe dinafara cu pamant si pana toamna era din nou
gaurita de ciocanitori.
Preotul si credinciosii au facut demersuri si cereri la superiori sa
aprobe sa faca biserica noua, dar fiind sub regim comunist, nu le dadea
voie. Era prin anul 1969.
Atunci preotul s-a apucat de facut biserica fara autorizatie. Au
ridicat-o din temelii, au acoperit-o cu tabla, au tencuit-o pe
dinauntru, dar nu mai aveau putere s-o termine. Atunci sotia preotului
a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plans, s-a rugat, a lasat pomelnic si
a cerut ajutorul cuvioasei si la urma mi-a spus mie ce necaz are.
Eu stiam o maica care avea ceva bani si tot voia sa faca o fapta buna,
eventual sa faca undeva o fantana, sa fie pomana la cei morti. Asa se
gandea dansa, ca toti care vor bea apa din acea fantana vor zice o
vorba buna pentru cel ce a facut-o. M-am dus la ea si i-am zis:
,,Uite, a venit o preoteasa din Ardeal unde construiesc o biserica si
nu mai au putere s-o termine. Lasa fantana si da banii la biserica ca-i
mai mare pomana".
Maica asa a facut - a dat o suma mare de bani de au facut iconostasul,
electrificarea si jumatate din pictura, apoi dupa cateva luni a mai dat
o suma de bani de au terminat pictura si pavimentul pe jos. Acest lucru
a insufletit pe credinciosi si au terminat Biserica. Banii acestia i-a
socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva si de la Maica Domnului.
Drept multumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze in biserica pe
Cuvioasa Paraschiva si pe Sfanta Mucenita Sebastiana, al carui nume il
purta maica milostiva. Aceasta a fost minunea Cuvioasei Paraschiva de
la Iasi.
29. A venit preotul din Ardeal cu sotia la Iasi sa-i multumeasca
Cuvioasei Paraschiva de ajutorul primit, ca din greu impas i-a scos si,
drept rasplatire, Cuvioasa Paraschiva i-a incarcat cu multe daruri
pentru sfanta biserica. Maica care a dat banii pentru pictura a mai dat
un rand de vesminte preotesti. Preoti si credinciosi au pus bani si au
luat un potir si cele necesare pentru slujit Sfanta Liturghie, au mai
donat icoane, covoare si alte lucruri necesare sfintei biserici. Tot o
minune a Cuvioasei Paraschiva este si impodobirea sfintei
biserici(Biserica aceasta este in localitatea Bogata de Sus, judetul
Cluj, protopopiatul Dej, iar preotul se numeste Ramba Gheorghe si a
stat acolo 15 ani.).
Mi-a mai povestit parintele Laurentiu Popovici ca in tineretea lui a
vazut doua minuni ale Cuvioasei Paraschiva:
1. intr-un sat din apropierea lasului au aparut omizi care rodeau tot;
atunci preotul satului si credinciosii au cerut la Mitropolie sa le-o
dea pe cuvioasa, sa o duca in livezile lor, ca sa-i scape de aceasta
nenorocire. Li s-a aprobat.
Au mers cu sobor de preoti si credinciosi si au pus-o pe Sfanta
Paraschiva intr-o gradina sub un copac, care nu mai avea frunze, ci
numai omizi. In apropierea gradinii curgea o apa si in partea cealalta
era soseaua nationala. Dupa ce au inceput rugaciunile toti au vazut cum
omizile coborau din copac si mergeau la apa, se aruncau in apa si
mureau, iar altele mergeau pe sosea, se opreau acolo si mureau strivite
de masini si carute. Cand s-a terminat Sfantul Maslu si rugaciunile, nu
mai era nici o omida pe copac, si nici in gradini. Le izgonise Cuvioasa
Paraschiva.
Au mai zabovit vreo doua ore de i-au adus multumire lui Dumnezeu si
Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea facuta.
2. Prin anii 1950-1954 comunistii au vrut s-o ingroape pe cuvioasa ca
sa nu-i mai deranjeze multimea de credinciosi care veneau sa se inchine
zilnic.
S-au sfatuit in secret, intr-o dimineata au trimis niste oameni sa sape
groapa in cimitir. Cand au inceput sa sape, cerul, care pana atunci era
senin si insorit, s-a intunecat cu niste nori mari si negri, a inceput
un vant naprasnic, cu ploaie si gheata cat oul de porumbel, cu tunete
si fulgere, de credeai ca-i rade Domnul de pe fata pamantului.
ingroziti, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie sa se roage
Cuvioasei Paraschiva sa mijloceasca ea la Bunul Dumnezeu, ca sa nu-i
prapadeasca. Au chemat preotii, au tras clopotele si au facut cu totii
acatistul si paraclisul cuvioasei si alte rugaciuni catre Domnul si
Maica Domnului, incat toata biserica era numai lacrimi si suspine. S-au
rugat pana tarziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6
barbati care au povestit multimii unde au fost si ce au vrut sa faca
edilii orasului fara stirea preotilor si a mitropolitului, dar Cuvioasa
Paraschiva le-a aratat ca nu ei conduc Iasul.
Vazand minunea, multi s-au intors la Dumnezeu si cu totii au dat slava
lui Dumnezeu si au multumit cuvioasei ca a ramas in mijlocul lor, sa le
fie ajutatoare si grabnic folositoare in necazuri.
*
Multe, mari si minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva in fiecare zi,
cine le poate numara? Acestea scrise de mine, pacatoasa, sunt numai o
picatura din oceanul milostivirii sale catre oameni. Ea ajuta pe toti
care-o cheama in ajutor si alearga la ea cu credinta si dragoste,
nadejde si smerenie.
Sfanta Cuvioasa Maica Paraschiva, roaga-te lui Dumnezeu pentru
mantuirea noastra si in aceasta viata ajuta-ne sa trecem cu bine peste
greutatile si ispitele zilnice. Amin.
Bucura-te, Paraschivo, mult folositoare!
Bucura-te, Mireasa, Pururea Fecioara, ca Fiul Tau a inviat a treia zi
din mormant!
Laudat si Preamarit sa fie Dumnezeu intru sfintii sai. Amin!
**
Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credinciosi:
Dupa al II-lea razboi mondial, cam prin anul 1946, fiind seceta mare,
la cererea credinciosilor s-a facut procesiune cu rugaciuni si
deplasarea moastelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate.
Convoiul cu sfintele moaste, preoti si credinciosi cu prapori si
lumanari aprinse a pornit de la Iasi spre nord, catre Stefanesti,
facand popasuri si rugaciuni in mai multe sate.
Ajungand in satul Calarasi, carul cu boi care ducea sfintele moaste s-a
oprit si boii n-au mai putut fi urniti din loc. Timp de doua ore au
facut rugaciuni, nestiind care e cauza. Dupa acest timp au vazut ca din
partea cealalta de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului
facatoare de minuni de la Botosani, insotit de preoti si multi
credinciosi, facand de asemenea rugaciuni pentru ploaie. Icoana Maicii
Domnului venea din directia Botosani-Stefanesti-Iliseni-Bogdanesti si
s-au intalnit la Calarasi. La intalnirea celor doua procesiuni s-au
facut rugaciuni si Sfantul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii
Domnului si-a continuat drumul spre sud.
Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, asteptand pe Imparateasa Cerului
si dandu-i intaietate sa treaca ea mai intai, si abia dupa aceea a
pornit si convoiul Cuvioasei spre nord.
Ca si in alte dati cand au fost scoase sfinte moaste sau icoane
facatoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit si a trimis ploi
binecuvantate.
in amintirea acestei minuni, credinciosii au ridicat o troita pe dealul
de langa satul Calarasi, care poate fi vazuta si azi.
*
Elena G. din Iasi, la varsta de 22 ani, fiind in Roman, a visat intr-o
noapte pe Sfanta Paraschiva in biserica, cu mai multa lume, unde parca
toti asteptau ca sfanta sa se scoale si sa vorbeasca cu cineva,
intr-adevar, sfanta s-a ridicat din racla si i s-a adresat astfel:
,,Fetito, tu esti insarcinata, dar sa nu te duci sa avortezi, ca apoi
o sa ai mari greutati in continuare si o sa mori. Daca o sa ma asculti,
o sa nasti o fata frumoasa, desteapta si milostiva si o sa-ti mearga
bine in continuare si nu o sa ai necazuri prea mari in viata".
Sotul o indemna la avort, dar niste rude o sfatuiau sa nu faca aceasta.
Acest vis 1-a avut in noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua
zi a plecat totusi la doctor, dar cu oarecare frica si nehotarare.
Ajungand la doctor, a luat-o frica pe sala cand trebuia sa intre si s-a
intors acasa. Apoi a nascut o fetita de 4,5 kg, foarte frumoasa, care
acum are 34 de ani si este foarte inteligenta (stie cinci limbi
straine), desteapta si cu adevarat milostiva si credincioasa, inca de
cand era mica impartea tot la saraci, iar acum este doctorita si orice
rugaciune care o face ea la Sfanta Paraschiva, in orice necaz ar fi,
imediat este ascultata. Asa a scapat Sfanta Paraschiva pe aceasta mama
de la moarte - ea insasi fiind credincioasa de mica copila - si pe
aceasta fiica care este de folos celor din jur cu inteligenta sa, cu
mila de saraci si cu celelalte fapte bune.
_________________
Sa nu contenesti, Fecioara sa ma pui in buna randuiala, povatuindu-ma
catre o asezare mai duhovniceasca si sa ma inteleptesti luminandu-ma
Constantin
Constantin
+++
+
+
din DISCURSURI TEOLOGICE SI ETICE
SF SIMEON NOUL TEOLOG
DEISIS, 98
pag.326
Sfintii traiesc deja Ziua Domnului care surprinde ca judecata
infricosatoare numai pe cei rai
Deci pentru cati se fac copii ai luminii aceleia si ai zilei viitoare
si pot sa umble cu cuviinta ca in plina zi [Rm 13, 13], pentru acestia
Ziua Domnului nu va veni niciodata, caci ei sunt pururea si totdeauna
in ea.
Fiindca Ziua Domnului nu este pentru cei ce sunt luminati pururea de
lumina dumnezeiasca; ea se va descoperi dintr-o data pentru cei care
sunt in intunericul patimilor si petrec in lume si poftesc cele ale
lumii si de acestia va fi ea socotita infricosatoare si ca un foc
insuportabil.
Dar acest foc care este Dumnezeu se va arata nu in intregime in mod
spiritual, ci, asa cum ar putea spune cineva, in mod netrupesc intr-un
trup, precum Hristos Cel inviat a fost vazut odinioara de ucenici, dupa
cum spune Evanghelistul, caci pe cand Se inalta El la ceruri, ingerii
spuneau catre ei acestea: ,,In chipul in care L-ati vazut mergand la
ceruri asa va veni iarasi" [FA l, 11]. Caci daca nu va fi asa, cum II
vor vedea pacatosii, necredinciosii, ereticii si luptatorii impotriva
duhului, fiind ei orbi la suflet si avand ochii astupati de noroiul
necredintei si al pacatului, precum a scris si Apostolul Pavel catre
tesaloniceni.
Fiindca dupa ce a vorbit despre cei adormiti si despre slava viitoare
si despre toti sfintii ce vor fi rapiti de nori, a spus: ,,Iar despre
ani si despre vremuri, fratilor, n-aveti nevoie sa va scriem, caci voi
insiva stiti bine ca Ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea. Atunci
cand vor zice: pace si liniste, atunci fara de veste va veni peste ei
pierirea, ca si durerile peste cea insarcinata, si scapare nu vor avea.
Voi insa, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca sa va apuce ziua aceea
ca un fur. Caci voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; nu
suntem ai noptii, nici ai intunericului.
De aceea, sa nu dormim ca si ceilalti, ci sa priveghem si sa fim
treji". Si putin mai incolo: ,,Ca Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie,
ci spre dobandirea mantuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a
murit pentru noi, pentru ca noi, fie ca veghem, fie ca dormim, cu El
impreuna sa vietuim" [7 Tes 5, 1-6; 9-10].
Numai forma exterioara a Sfintelor Taine si simpla credinta nu
mantuiesc
Auzind vorbindu-se despre fii ai luminii si fii ai zilei, iubitule, nu
spune in inima ta ca toti cati in Hristos ne-am botezat si credem in El
si ne inchinam Lui ca unui Dumnezeu ne-am si imbracat in El si suntem
in chip nesimtit [anepais-thetos] fii ai zilei si ai luminii, si
negresit nu ai noptii si ai intunericului5. Nu spune sau socoti aceasta
ca sa-ti petreci restul zilelor tale in nepasare si nepurtare de grija,
parandu-ti-se numai si inchipuindu-ti ca esti ceva, nefiind nimic [Ga
6, 3], ci observa-te cu exactitate pe tine insuti si spune: ,,Daca
toti oamenii care sunt in lume si vad in chip simtit soarele acesta
sunt in intuneric, negresit, intrucat nu vad nimic mai mult decat
ceilalti, si eu sunt impreuna cu ei in intuneric.
Caci asa cum, atunci cand apune el in fiecare zi, se face noapte si nu
mai vad nimic din el, tot asa, murind eu, nu voi vedea nicidecum lumina
si voi fi intr-un intuneric lipsit de stralucire si fara soare in veci
si nu voi vedea cu ochii soarele acesta vazut acum; caci despartindu-se
oamenii de trupul acesta, se despart de indata de toate cele sensibile.
Deci daca acum sunt in intuneric si dupa moarte voi fi in intuneric;
negresit si pentru mine Ziua Domnului va veni ca un fur in noapte si ca
peste cea care are dureri de nastere in pantece si nu voi putea scapa
de ea".
Fiindca mantuirea noastra nu este numai in apa Botezului, ci si in
Duhul, iar iertarea pacatelor si impartasirea vietii se dau nu numai
din painea si vinul impartasaniei, ci in Dumnezeirea care le urmeaza si
este amestecata cu ele in chip tainic si fara contopire. Am spus ,,in
chip tainic" [mystikos], fiindca Aceasta nu se descopera tuturor, ci
numai celor vrednici de viata vesnica, iar pe cei ce O vad ii face fii
ai luminii si fii ai zilei; fiindca aceia care nu vad lumina, chiar
daca ea straluceste limpede, aceia sed in intuneric.
Nimeni dintre voi, fratilor, sa nu se amageasca cu cuvinte desarte [Ef
5, 6], nici sa nu se increada cineva numai in credinta in Hristos. Caci
spune: ,,Daca va veti taia imprejur, Hristos nu va va folosi cu nimic"
[Ga 5, 2] si iarasi: ,,Credinta fara fapte moarta este" [Iac 2, 17].
Fiindca asa cum trupul fara suflet este mort, asa si credinta fara
fapte moarta este. Fiindca cei ce marturisesc ca Hristos este Dumnezeu,
dar nu pazesc poruncile Lui, se vor socoti nu numai ca unii care-L
tagaduiesc, ci si ca unii care-L necinstesc; dar nu numai aceasta, ci
vor fi si osanditi pe buna dreptate chiar mai mult decat cei ce isi
taie-imprejur trupurile lor, ca unii care mutileaza poruncile lui
Dumnezeu. Fiindca cel care-1 necinsteste pe tatal sau, cum va fi
socotit fiu? Iar cel ce se separa de lumina, cum va petrece in ea ca in
plina zi? Nicidecum, fratilor.
&&&&&&&&&&&&
Botezul fara Duhul Sfant nu e de ajuns: marturia Scripturii
Si sa nu spuna cineva: ,,Eu il am pe Hristos primit de la Sfantul
Botez", ci sa afle ca nu toti cei botezati primesc prin Botez pe
Hristos, ci numai cei care au credinta sigura si s-au pregatit pe ei
insisi in cunostinta desavarsita sau intr-o curatire anterioara si
astfel au venit la Botez.
Iar acest lucru il stie cel care cerceteaza Scripturile [In 5, 39] din
cuvintele si Faptele Apostolilor; caci scris este: ,,Auzind insa
Apostolii din Ierusalim ca Samaria primeste cuvantul lui Dumnezeu, au
trimis la ei pe Petru si loan, care pogorandu-se se rugau pentru ei ca
sa primeasca Duhul Sfant; caci acesta nu se pogorase peste nimeni
dintre ei, ci erau numai botezati in numele Domnului Iisus Hristos.
Atunci si-au pus mainile peste ei si au primit Duhul Sfant" [FA 8,
14-17].
Vezi cum nu toti cei botezati iau numaidecat Duhul Sfant? Ai aflat de
la Apostoli ca unii care au crezut si s-au botezat nu L-au imbracat pe
Hristos prin Botez? [Ga 3, 27]. Caci daca s-ar fi petrecut aceasta,
n-ar mai fi fost nevoie dupa acestea de rugaciune si de punerea
mainilor Apostolilor; fiindca abia primind Duhul Sfant, L-au primit pe
Domnul Iisus. Caci nu este una Hristos si altceva Duhul. Si cine spune
aceasta? insusi Dumnezeu Cuvantul Care a grait Samarinencii: ,,Duh
este Dumnezeu" [In 4. 24]. Deci daca Hristos Dumnezeu este Duh dupa
firea Dumnezeirii Sale, cel ce-L are pe El il are pe Duhul Sfant; ia
cel ce-L are pe Duhul, acela il are iarasi pe Domnul, precur spane
Pavel: ,,iar Duhul este Domnul" [2 Co 3, 17].
Trebuie deci, fratilor, sa privim la noi insine si sa scrutam cu
exactitate sufletele noastre, daca am primit pe Domni Iisus Care ni s-a
binevestit si L-am dobandit in noi insine pe El, pentru ca, asa cum
spune evanghelistul Ioan, sa cunoastem daca am primit de la El puterea
de a ne face copii ai lui Dumnezeu [In l, 12].
Asadar sa ia seama fiecare la cele spus de Sfintele Scripturi si sa se
scruteze pe sine insusi, precum spuneam, ca nu cumva, amagindu-se
zadarnic pe sine insusi parandu-i-se ca este credincios, sa se gaseasca
a fi necredincios, si crezand ca are pe Hristos in el insusi, sa iasa
gol din trup si sa fie osandit ca unul care nu are nimic, luandu-i-s si
ceea ce pare ca are [Lc 8, 18] si sa fie azvarlit in foc [Mt 25, 41].
De unde vom cunoaste deci daca Hristos este in noi si cum sa ne
cercetam pe noi insine? Culegand cuvintele dumnezeiestilor Scripturi si
tinandu-le ca o oglinda inainte sufletelor noastre, ne vom cerceta pe
noi insine in intregime in ele. Dar sa ne ducem cuvantul si mai sus si,
daca Dumnezeu va da cuvant intru deschiderea gurii mele [Ef 6, 19]
necurate, va voi expune voua, fratii mei, modul acestei cercetari. Dar
fiti cu bagare de seama, rogu-va; caci acest cuvant este despre lucruri
infricosatoare.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
din
DISCURSURI TEOLOGICE SI ETICE
SF SIMEON NOUL TEOLOG
DEISIS, 98
Imposibilitatea poruncilor: un pretext
Iar daca cineva ar spune ca nimeni nu poata sa pazeasca toate
poruncile, sa cunoasca ca-L defaima si osandeste pe Dumnezeu ca Unul
Care ne-a poruncit lucruri cu neputinta; iar el nu va scapa de o osanda
inevitabila, ci asemenea celui ce a spus: ,,Te-am stiut ca esti om
aspru, secerand unde n-ai semanat si de unde n-ai risipit" [Mt 25, 24],
si acesta va fi osandit si se va asemana sarpelui care i-a spus lui
Adam: ,,Cunoscand Dumnezeu ca in ceasul in care veti manca din pom
veti fi asemenea Lui, de aceea va poruncit sa nu mancati din el" [Fc 3,
4-5].
Fiindca unul ca acesta il numeste pe Dumnezeu mincinos, amagitor si
invidios: mincinos, fiindca a spus: ,,Jugul Meu este bun si sarcina
Mea este usoara" [Mt 11, 30] iar el declara nu numai ca nu e usoara,
dar chiar si de nepurtat; amagitor, pentru ca a venit fagaduind multe
si nevrand sa ne dea nimic; sau mai degraba ca unul care, fiind
invidios pe mantuirea noastra, ne-a poruncit sa facem si sa pazim
lucruri cu neputinta tara ca noi sa le putem implini, ca sa scoata de
aici un pretext pretins justificat pentru a ne lipsi de bunatatile
acelea. Dar vai celor ce graiesc acestea daca nu se vor pocai; fiindca
Stapanul si Dumnezeul nostru n-a poruncit nimic impovarator nici greu
de purtat, ci mai degraba toate sunt usoare si deloc anevoioase, precum
- credeti-ma! - am cunoscut eu insumi ca porunca lui Dumnezeu e
usoara, ca si intrarea in imparatia Lui. Dar sa va arat aceasta
printr-un exemplu.
Exemplul razvratitului pocait si iertat de imparatul sau
Un om oarecare s-a razvratit, slujind unui rival si dusman al
imparatului crestinilor, castigand multe biruinte [triumfuri] si facand
multe ispravi vitejesti impotriva slujitorilor lui. Si fiind in cea mai
mare cinste la tiranul acela si la soldatii aflati sub comanda lui, a
fost instiintat in felurite chipuri de imparatul crestinilor sa vina la
el si sa fie impreuna cu el, sa se invredniceasca de mari daruri si sa
imparateasca impreuna cu el. El insa timp de cativa ani nu a vrut
aceasta, ba chiar a atatat inca si mai rau razboiul impotriva lui. Dar,
intr-una din zile, luptandu-se in constiinta cu sine insusi si
parandu-i rau, s-a hotarat ca trebuie sa fuga si sa mearga singur la
imparatul gandind in sine aceasta: ,,Chiar daca pana acum n-am
ascultat de mesajele imparatului, dar cred ca, vazandu-ma
intorcandu-ma, nu va tine seama de intarzierea atator ani si de faptul
ca am fost zabavnic, ci, intrucat, precum aud, este compatimitor si
iubitor de bine, va avea compatimire si fata de mine si va implini
toate pe cele care ni le-a fagaduit".
Deci dupa ce a socotit acestea in inima sa, le-a si pus in fapta.
Venind la imparatul si imbratisandu-i picioarele, i-a cerut iertare
plangand. Iar imparatul acela bun, cuprins de o neasteptata bucurie,
primindu-1 indata, s-a mirat de prefacerea si de smerenia acestuia,
pentru ca in loc sa aiba si mai multa indrazneala si sa ceara onoruri
pentru faptul ca i-a aratat dragoste si credinta, parasindu-1 pe
razvratit, venind la imparatul sau, zacea plangand pentru zabava sa si
relele facute de el mai inainte.
De aceea sculandu-1, imparatul ,,a cazut pe grumazul sau si 1-a
sarutat" [Le 15, 20] acoperindu-1 de sarutari in intregime precum si
ochii lui care plangeau de multe ore. Apoi, poruncind sa se aduca o
cununa, o haina si incaltaminte asemanatoare celor pe care le purta el
insusi, 1-a imbracat cu mana sa pe cel care mai inainte i-a fost dusman
si rival, fara a-i adresa nici un repros; si nu numai aceasta ci,
bucurandu-se si veselindu-se impreuna cu el ziua si noaptea,
imbratisandu-1 si sarutandu-1 pe gura, atat de covarsitor 1-a iubit pe
el incat nu se despartea de el nici in somn, culcandu-1 impreuna cu el
si imbratisandu-1 pe pat si acoperindu-1 de peste tot cu cuvertura si
punandu-si fata sa pe toate madularele lui.
7 Uneori dezvoltarea imaginilor de Sfantul Simeon atinge un realism
care depaseste discretia si bunul simt. Cu toate acestea, ea este
coerenta cu folosirea de catre el a imaginii nuptiale altundeva. Dupa H
15 acest gen de realism se pare ca i-a atras critici. De aceea, el
avertizeaza impotriva luarii metaforelor sexuale intr-un sens Jiteral
(H46, 29-31) [n. Al. Golitzin, voi. l, p. 151].
Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele: o marturie personala
Asa stiu ca este si pozitia noastra fata de Dumnezeu si ca in acest
chip primeste si saruta Dumnezeul Cel ce iubeste binele pe cei ce se
pocaiesc, care fug de lumea cea amagitoare si de stapanitorul lumii,
venind goi de lucrurile vietii la El ca la un imparat si Dumnezeu;
afara daca nu cumva unora li se pare greu sa-si paraseasca pamantul
natal si sa tagaduiasca prietenii si rudele si sa-si lase bogatia cea
pierzatoare, fiindca in ce ma priveste n-am gasit nimic impovarator sau
intristator sau anevoios fugind la Dumnezeul si Mantuitorul meu.
Dar chiar daca trebuie sa va spun adevarul si sa va fac aratate cele ce
nu voiam sa le arat tuturor, le voi descoperi iubirii voastre, ca sa
dau ceva bun unora dintre voi: in toata stramtorarea si necazul si in
ceea ce se socoteste a fi o rea patimire am vazut revarsandu-se in chip
covarsitor intru mine bucuria si veselia prin descoperirea si aratarea
fetei Lui, incat s-a implinit in chip limpede si cu mine cuvantul lui
Pavel care spune: ,,Caci usuratatea necazului nostru de acum lucreaza
in noi greutatea slavei" [2 Co 4, 17], si cuvantul lui David care
spune: ,,In stramtorare m-a scos la loc larg" [Ps 4, 2], astfel incat
de acum inainte socotesc drept nimic necazurile si ispitirile care vin
peste mine fata de slava lui Iisus Hristos [Rm 8, 18] nu numai
viitoare, dar care ni se descopera inca de acum prin Duhul Sfant, prin
impartasirea si vederea careia [slavei] socoteam drept nimic si bolile
spre moarte si oricare alta durere insuportabila facuta oamenilor prin
ostenelile lor, uitand toata durerea si intristarea trupului.
Astfel socoteam de la mine insumi usoara povara poruncilor si bun jugul
Domnului [Mt 11, 30], iar faptul ca nu gasesc o pricina pentru a muri
pentru El este pentru mine. credeti-ma, o intristare de nesuportat.
Prin urmare, fratii mei iubiti, sa alergam goi, lasand toate, si,
venind la Stapanul Hristos, sa cadem la picioarele Lui si sa plangem
inaintea bunatatii Lui [Ps 94, 6], ca si El, vazand credinta si
smerenia noastra, sa ne primeasca si sa ne cinsteasca si pe noi intr-un
chip asemanator, ba chiar si mai mare, si sa ne impodobeasca cu
vesmantul si cununa Sa, si sa ne faca invitati vrednici de Mirele
ceresc.
Caci nu este acelasi lucru a veni la un imparat pamantesc si a ajunge
la favorurile unei imparatii pamantesti, si a urca de pe pamant al cer
si a ne invrednici de Slava cea vesnica si imparatia cea
nestricacioasa, si a ne face impreuna-mostenitori si impreuna-partasi
ai Sai, si a fi facuti de catre Dumnezeu nu numai imparati, ci si
dumnezei, si a ne veseli impreuna cu Dumnezeu in vecii vecilor.
Deci sa nu preferam ceva din cele pamantesti si stricacioase. rogu-va,
fratilor, ca sa nu cadem din slava si comuniunea lui Hristos, ci inca
de aici, curatindu-ne pe noi insine, sa luam arvuna [Ef. l, 14], sau
mai degraba sa ne grabim sa-L dobandim pe El insusi, pe Cel ce este tot
binele cel peste toate si in toate.
Constantin
Constantin
MAINILE PREOTULUI - "lingurite dumnezeiesti"
De ce sarutam mana preotului?
Fara a avea intentia de a ma face in acest chip invatatorul cuiva, voi
incerca, incredintandu-ma ajutorului obladuitor al harului Sfantului
Duh, sa formulez un raspuns cat de cat temeinic la aceasta intrebare,
mai intai mie insumi si apoi fratilor mei intru Hristos care, fie au
fost tentati sa priveasca cu suspiciune aceasta practica (sarutarea
mainii preotului), fie au fost asaltati cu aceasta intrebare de acei
crestini "necrestini", imbuibati cu spirit rationalist care, prin
conceptiile si atitudinile lor fata de traditia ascetico-liturgica
ortodoxa, tind sa se situeze in afara Bisericii noastre dreptmaritoare,
ba mai mult, tind sa se autoexpedieze in atat de numeroasa "Biserica"
inselata de ratiune a Apusului, pe care Sfantul Grigorie Palama o
asemana elefantului care atunci cand cade nu se mai poate ridica.
"Cine vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca" - ne spun
Parintii talmacind in graiul nostru o zicere de-a Sfantului Antonie cel
Mare: "Cei care nu au povatuitor cad ca frunzele."
Straduindu-ma deci sa implinesc acest cuvant al Parintilor, am purces a
face un pelerinaj pe aripile filelor de carte pe la marile "scaune
apostolicesti" pentru a intreba pe "marii dascali ai lumii si ierarhi"
si "partasi obiceiurilor si urmatori scaunelor apostolilor", "pe
propovaduitorii cei de Dumnezeu vestitori" in vederea obtinerii unui
raspuns odraslit din tulpina Traditiei apostolice.
In acest pelerinaj mi-am luat si Sfanta Scriptura din care, adesea, imi
potoleam foamea si setea pricinuite de greutatea drumului si zaduful
zilei. In aceste momente de linistire, coborand parca din Scriptura
Vechiului Testament, inteleptul Isus Sirah mi-a zis: "Din tot sufletul
tau teme-te de Domnul si pe toti preotii lui cinsteste-i [.], pe
slujitorii lui sa nu-i parasesti [.] cinsteste pe preot si da-i partea
lui precum s-a poruncit tie." (Sir. 7, 30-32).
Neintarziat, intrupand Scriptura Noului Testament, Sfantul Apostol
Pavel
mi s-a adresat cu aceleasi cuvinte cu care acum aproape 2000 de ani
scria episcopului din Efes, Timotei: "Preotii, care-si tin bine
dregatoria, sa se invredniceasca de indoita cinste, mai ales cei care
se
ostenesc cu cuvantul si cu invatatura [.] Para impotriva preotului sa
nu
primesti." (I Tim.5; 17, 19).
Multe perle duhovnicesti mi-au daruit Sfintii si dumnezeiestii Parinti
ai Bisericii, dar de multe din ele m-a vaduvit uitarea. De aceea, ma
voi
grabi a le impartasi dragostei Voastre, pe cele inca nepradate, ca unei
vistierii nefurate.
Mai intai ma plec preotului, apoi ingerului
Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu la vechiul Mediolanum (Milano de
azi),
candva ortodox. Inchinandu-ma fericitului Arhipastor Ambrozie, am
sorbit
de la el adanc de bogoslovie si de har din care scot acum un cuvant
frumos pentru a-l impartasi dragostei Voastre: "Preotul este
ambasadorul
iubirii lui Hristos".
Venind catre neinseratul nostru Rasarit ortodox, un anonim apusean mi-a
spus: "Daca as intalni un preot si un inger, as saluta mai intai pe
preot si apoi pe inger, pentru ca ingerul este numai prietenul lui
Dumnezeu, pe cand preotul Ii tine locul". Ca apoi, aflandu-ma ganditor
in Roma cea noua (Constantinopol), sa aflu ca aceste cuvinte fusesera
rostite de Sfantul Arhiepiscop Ioan "cel cu limba si cu cuvintele de
aur". Dar aceste cuvinte cu aur poleite erau de data aceasta acomodate
nelinistii mele, fiind menite sa inlature norii cei grei ai
nedumeririi:
"Daca as intalni un preot si un inger m-as pleca intai preotului pana
la
pamant si i-as saruta mana sfintitoare si apoi m-as pleca ingerului".
Cu
toate acestea nu l-am lasat pe de Dumnezeu luminatul ierarh si iar l-am
intrebat: Pentru ce pricina, prea indumnezeitule la minte Parinte ?
Atunci, "Nilul cel ce revarsa undele sale de aur in cuvinte si minuni",
amintindu-mi printre altele ca "preotul este Evanghelia ce trece pe
cale", mi-a raspuns: "Spune-mi, te rog, unde-l vom pune pe preot, cand
cheama Duhul cel Sfant, cand savarseste prea infricosatoarea jertfa si
cand atinge necontenit pe Stapanul obstesc al tuturora ? Cat de mare
curatie, cat de mare evlavie ii vom cere? Gandeste-te ce fel trebuie sa
fie mainile acelea care slujesc, ce fel trebuie sa fie limba aceea care
rosteste acele cuvinte? Nu trebuie sa fie oare mai curat si mai sfant
decat oricare altul, sufletul care a primit atata Duh? Atunci sin
timpul
Sfintei Liturghii-n.n.t si ingerii stau imprejurul preotului. Tot
altarul si locul din jurul jertfelnicului se umple de puterile ceresti
in cinstea Celui ce Se afla pe jertfelnic" ("Despre preotie" VI, 4).
{i,
ca un adevarat luminator al dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfantul
Arhipastor a continuat sa ma invete: "Mai socotesti, oare, ca mai esti
printre oameni si ca mai stai pe pamant, cand vezi ca Domnul sta jertfa
pe Sfanta Masa, iar pe preot stand langa jertfa si rugandu-se, cand
vezi
ca toti se inrosesc cu impartasirea cu Cinstitul Sange al lui Hristos"
din mainile preotului? "Mai socotesti oare, ca te-ai mutat dintr-o data
in cer, ca ai scos din suflet orice gand trupesc si ca privesti numai
cu
sufletul gol si cu mintea curata cele din ceruri? O, minune! O, iubire
de oameni a lui Dumnezeu! Fiul, Care sta sus cu Tatal, este tinut in
clipa aceea in maini" de tarana, in mainile preotului. "si Se da pe
Sinesi tuturor celor ce voiesc sa-L sarute si sa-L primeasca" prin
aceleasi maini ale preotului ("Despre preotie" III, 4).
Coboara cerul pe pamant
Cu aceste aurite cuvinte mi-a invapaiat sufletul parintele nostru Ioan,
dascalul pocaintei si dulceata Bisericii. De aceea, parasind cu bucurie
imparateasca cetate, m-am indreptat spre Siria ca sa ma adap din raul
cel plin de apele Duhului care in pustie a izvorat. Acest rau - Sfantul
Efrem Sirul, m-a albit cu apele intelegerii si cunostintei celei
curate,
zicandu-mi: "toti sa cinstim, toti sa fericim pe cei ce au treapta
cinstitei preotii, cunoscand cu dinadinsul, ca daca cineva pe prietenul
Imparatului il iubeste, pe acesta cu mult mai mult il iubeste
Imparatul.
Deci sa iubim pe preotii lui Dumnezeu; caci prieteni ai insusi Celui
bun
sunt si mijlocesc pentru noi si pentru lume. Cinsteste pe preoti
implinind porunca lui Hristos care zice: cel ce primeste prooroc cu
bucurie intru nume de prooroc, plata de prooroc va lua. Iar daca nu
stii, de este vrednic de treapta cel sfintit preot sau de nu este
vrednic, pentru porunca lui Hristos sa-l cinstesti!" ("Cuvinte si
invataturi", Cartea a treia, Ed. Bunavestire, Bacau, 1996, pag. 19-20).
Lasand in urma pustiul Siriei ce inflorea asemeni unui crin, m-am
intors
prin Episcopia Filadelfiei (Asia Mica). Aici m-am intalnit cu placutul
lui Dumnezeu ierarh Teolipt care, parca stiindu-mi dinainte nelinistea
sufletului, a turnat peste el balsamul tamaduitor al cuvintelor sale:
"De alergi la un preot dreptcredincios, la Hristos alergi, pe Hristos
Il
cinstesti, pe Hristos Il primesti". N-am indraznit cu acest prilej sa
ocolesc stralucitul oras al Niceii unde avut loc intaiul Sinod ecumenic
(325). Aici, m-au intampinat cuvintele fericitului Teofan, Episcopul
cetatii, cuvinte care m-au miscat mult, intelegand si de aceasta data
pronia calauzitoare a lui Dumnezeu: "Mainile preotului sunt ca doua
lingurite dumnezeiesti prin care se hranesc madularele Bisericii" cu
Trupul si Sangele Mielului Celui injunghiat pentru viata noastra.
Parasind Niceea, am ajuns in de Dumnezeu pazita noastra Patriarhie
unde,
asa a vrut Dumnezeu, m-am izbit de frumoasele cuvinte ale parintelui
Dumitru Fecioru, osardnic traducator al cuvintelor Sfintilor Parinti in
"limba vechilor cazanii": "Mare si infricosata taina! Dumnezeu Se lasa
tinut de mainile omenesti ale preotului. Preotul se apropie de
Dumnezeire", caci "de fiecare data cand slujeste Sfanta Liturghie,
preotul coboara cerul pe pamant. Cu mainile lui de tina si cu glasul
lui
de om, aduce pe Dumnezeu pe Sfanta Masa de pe tronul slavei Sale din
ceruri". "Preotul este trup, este sange, este carne si oase, dar are
putere mai mare ca un arhanghel. In fata mainii lui, cu degetele
inchipuind semnul Sfintei Cruci si facand semnul Sfintei Cruci,
diavolul
fuge, pacatele se sterg, lanturile cad, lacrimile se usuca, sufletele
se
slobozesc si pleaca luminate, usurate, vesele, fericite". "{i nu ma
minunez atata ca cei mari ai pamantului se pleaca si ingenunche in fata
preotului, cat ma spaimantez ca Imparatul imparatilor, Domnul Domnilor,
Se pleaca preotului si-i face voia lui".
Dau slava lui Dumnezeu ca ma aflu din nou in necropola Musatinilor din
Radauti, langa moastele placutului lui Dumnezeu ierarh Leontie! Aici,
imi suna inca in urechile sufletului glasul nemuritorului dascal al
pocaintei, Arhimandritul Teodor Pavlo (V 15 august 1996), fostul
povatuitor duhovnicesc al obstii de aici. Parca il vad cu ochii mintii
cu ce zel, cu ce ravna, cu ce dragoste de Dumnezeu ne povatuia pe calea
mantuirii! Indraznesc sa spun ca o facea "cu duhul si cu puterea lui
Ilie" (Luca 1, 17)! Parca se coborase din icoana fresca a tuturor
sfintilor! Parca se desprinse din ceata Proorocilor si - foarte
popular,
asa cum era - ne spunea in timp ce ne miruia: "Acu' vad ca unii saruta
mana preotului, altii nu.Da' ce?! Credeti ca noi avem nevoie sa ne
sarutati dumneavoastra mana?. Dar eu ma gandesc ca dumneavoastra va
folositi sarutand mana preotului; caci preotul umbla cu cele sfinte,
savarseste Sfintele Taine.". Acestea si multe altele ne spunea
retragandu-se la locul lui; acolo, in ceata proorocilor propovaduitori,
care, parca era nedeplina fara el... Cred ca de la o bucata nu l-au mai
lasat profetii sa coboare!.
Dumnezeiestii clesti ai serafimului
Ramanand in acest spatiu ascetico-liturgic si istoric totodata, in care
voievozii coboara din tabloul votiv, iar sfintii din icoane, pentru a
se
uni in rugaciune cu obstea pravoslavnicilor crestini, l-am auzit pe
Vladica Gherasim predicand in urma savarsirii unei hirotonii in preot.
Printre altele, Prea Sfintia Sa asemana mainile preotului cu mainile
Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Caci, dupa cum acesteia i-a fost
dat sa poarte pe bratele sale pe Cel nepurtat, sa cuprinda cu palmele
pe
Cel necuprins cu mintea nici de puterile ingeresti, in acelasi fel, si
preotului i s-a dat, nu numai sa tina in palmele sale pe Cel ce tine cu
palma toata faptura, pe care cu dumnezeiestile Lui maini a plasmuit-o,
ci i-a fost daruit preotului chiar sa-L junghie si sa-L jertfeasca,
impartasindu-ni-L noua "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".
Spre adeverirea deplina a celor scrise, indraznesc a cita aici din
ritualul Sfintei Liturghii: "Iar preotul, sfaramandu-L in patru parti,
cu luare-aminte si cu evlavie, zice: Se sfarama si se imparte Mielul
lui
Dumnezeu, Cel ce se sfarama si nu se desparte, Cel ce se mananca
pururea
si niciodata nu se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii
sfinteste".
(Liturghier , Ed. Inst. biblic si de misiune al B.O.R., Bucuresti,
1995,
pag. 162).
Asadar, nu vom cinsti oare cum se cuvine dumnezeiestii clesti ai
serafimului vazut de Isaia (Is. 6, 6), care ne curatesc de zgura
pacatelor cu Carbunele cel intelegator, Hristos, Dumnezeul nostru? Vom
saruta deci mana distinselor doamne, pentru ca asa ne invata doamna
Aurelia Marinescu in "Codul bunelor maniere", iar mainile Stapanei
noastre, Nascatoarea de Dumnezeu, Doamna noastra, a tuturor, mainile
batranului si dreptului Simeon, cu care asemenea sunt mainile
preotului,
nu le vom saruta?!
Sa patrundem dar, dragi cititori si iubiti frati in Domnul, cuvantul
Mantuitorului Iisus Hristos adresat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli
si, prin acestia, urmasilor lor legitimi, episcopilor si preotilor:
"Cel
ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se
leapada de Mine.Cine primeste prooroc (preot, in virtutea slujirii
profetice pe care o exercita din incredintarea Mantuitorului - n. n.)
in
nume de prooroc plata de prooroc va lua, si cine primeste pe un drept
in
nume de drept rasplata dreptului va lua." (Luca 10, 16; Matei 10, 41).
Ierodiacon LEONID
Constantin
Constantin
"Desi multi cred ca darul (Botezului), spune Sfantul Ioan Hrisostom, nu
cuprinde decat iertarea pacatelor, noi am socotit pana la zece
cinstirile
conferite de acesta. De aceea ii botezam chiar si pe prunci, desi ei nu
au
pacate, pentru ca sa le fie adaugata dreptatea, infierea, mostenirea,
harul
de a fi frati si madulare lui Hristos si de a se face salasuri Duhului
Sfant".
Sf. Ioan gura de Aur - Opt cateheze baptismale
Constantin
Rugaciunea este trebuitoare sufletului ca
rasuflarea trupului (Sf. Ioan Hrisostom).
Constantin
+++
+
+
Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
Traducere: Tanase Mihai
Aceasta carte se tipareste cu binecuvantarea
Preasfintitului Parinte GALACTION
Episcopul Alexandriei si Teleormanului
Editura "Bunavestire" Bacau 2001
-- Fragmente --
CAPITOLUL I
PUTEREA TAINEI
Painea care s-a facut piatra
In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur (sec. IV) traia un bogat, care
tinea,
impreuna cu sotia lui, de erezia lui Macedonie. Odata, ascultand
invatatura
sfantului, s-a pocait si s-a intors la adevarul Sfintei Biserici. Sotia
lui
insa, in timp ce din gura marturisea credinta ei in ortodoxie, inima ei
traia inca in erezie.
La o mare sarbatoare a Bisericii, cand se obisnuia sa se impartaseasca
multi crestini, s-a intamplat urmatorul fapt:
Sotia bogatului s-a dus pe ascuns la preotii ereticilor sa se
impartaseasca. Dar nu s-a impartasit, ci luand in mainile ei painea, a
dat-o
pe ascuns slugii ei sa o pastreze, fara ca cineva sa-si dea seama ceea
ce a
facut (1).
Cand mai tarziu se savarsea Sfanta Liturghie a ortodocsilor, femeia
s-a dus
cu barbatul ei la biserica sa se impartaseasca. Cand a venit randul ei,
a
luat Sfantul Trup din mana Sfantului Ioan Gura de Aur, insa nu s-a
impartasit ci a luat pe ascuns painea ereticilor.
insa imediat s-a cutremurat de o minune. Painea ereticilor s-a
transformat
in gura ei, in piatra! Femeia s-a infricosat. Cu o voce tare a povestit
tuturor intamplarea si a crezut din tot sufletul in Biserica Ortodoxa.
Sfantul Ioan a asezat acea piatra in chivot, ca sa aminteasca minunea.
[22]
1. La inceputurile crestinismului crestinii luau Sfintele Taine
separat.
Adica luau in mana dreapta Sfantul Trup si dupa aceea, separat, Sangele
Mantuitorului. Aceasta ordine s-a schimbat se pare in sec. al VIII-lea
iar
astazi numai preotul se impartaseste cu Sfintele Taine separat.
Rugaciunea anaforei
In locurile Apamiei, in a doua eparhie a Sirei, exista un sat care se
chema
Gonagon.
Candva, la distanta de o mila de sat, cativa copii pasteau animalele
lor. Pe
cand se jucau, au hotarat impreuna sa savarseasca Sfanta Liturghie, asa
cum
vedeau la preot in biserica. Au ales deci un "preot" si alti doi
"diaconi".
Dupa aceea s-au apropiat de o stanca unde ca pe un jerfelnic au asezat
paini
si un vas de lut cu vin.
"Preotul" s-a asezat in mijloc si cei doi "diaconi" de-a dreapta si
de-a
stanga lui. A inceput deci sa spuna rugaciunea anaforei, in timp ce
"diaconii" faceau vant cu palariile lor in loc de ripide. Micul "preot"
stia
rugaciunea anaforei, pentru ca obisnuia la sfintele slujbe sa stea - ca
toti
copiii - in fata sfintei mese, si asa sa auda si sa invete rugaciunile.
Dupa ce s-au facut toate dupa randuiala bisericeasca, pe cand se
pregateau
sa taie painile, s-a intamplat ceva cutremurator. A cazut foc din cer
si a
facut scrum toate cate erau oferite si stanca. Nu a ramas nici cea mai
mica
urma!
Copiii, de frica, au cazut jos si au ramas acolo pe jumatate morti,
fara sa
poata sa articuleze un cuvant. Parintii s-au ingrijorat din cauza
intarzierii lor. Cautand, i-au gasit in aceasta stare si i-au dus in
sat.
intrebau insistent sa afle care este cauza starii lor, dar nu primeau
raspuns.
Mai tarziu, dupa ce copiii si-au revenit au povestit toate cate au
facut si
au patit. Curand episcopul a aflat de aceasta minunata intamplare, care
s-a
dus cu toti preotii la locul minunii si a vazut semnele focului ceresc.
Atunci, deci, a pus copii intr-o manastire si pe locul focului a zidit
biserica si in jurul acesteia o frumoasa manastire. [25]
Necesitatea Sfintei impartasiri
Un oarecare egiptean, om viclean, s-a indragostit de o femeie
casatorita si
la locul ei. Nu putea insa sa o necinsteasca si astfel a apelat la un
vrajitor. Dupa ce l-a platit, i-a cerut sa faca vraji incat sotul
acesteia
sa o alunge.
Vrajitorul a incercat, dar pentru ca nu a reusit sa suceasca mintea
femeii,
i-a facut vraji incat aceasta arata ca o iapa.
Barbatul ei a inceput sa planga si sa se tanguiasca. Trei zile, iapa nu
a
scos nici un cuvant si nici nu a mancat nimic. Pana la urma i-a pus
capastru
si a condus-o la sfantul mucenic Macarie.
- De ce ne-ai adus aici aceasta iapa? au intrebat tulburati calugarii,
care
se gaseau in apropierea chiliei mucenicului.
- Ca sa se miluiasca cu rugaciunea avvei Macarie, a raspuns acela.
- Ce rau a facut?
- Aceasta pe care o vedeti, a explicat acela, era nevasta mea, insa, nu
stiu
cum, s-a transformat in iapa. Are chiar trei zile de cand nu a mancat
nimic.
Calugarii s-au apropiat de mucenic si i-au spus:
- Un om a adus aici un cal.
- Voi sunteti cai, a raspuns acela, pentru ca aveti ochi de cal. Aceea
insa
este femeie, asa cum a fost nascuta.
Dupa aceea a binecuvantat apa, a turnat-o pe capul iepei si s-a rugat
pentru
aceasta. Asa a facut-o sa o vada toti iarasi femeie. Si dupa ce i-a dat
sa
manance, a lasat-o sa plece impreuna cu sotul ei.
Insa pe cand pleca, a sfatuit-o sa nu lipseasca niciodata de la
biserica si
nici sa nu stea departe de Sfanta impartasanie. "Aceasta, i-a
subliniat, ai
patit-o pentru ca nu te-ai impartasit de cinci saptamani cu
nemuritoarele
Taine". [40,46]
Sfantul Tihon si strugurii
Sfantul Tihon, episcopul Amathuntos (sec. IV - V), este unul dintre cei
mai
cunoscuti sfinti ai Ciprului. A luat numele de facator de minuni pentru
multele minuni pe care le-a facut si cat traia, dar si dupa adormirea
sa.
Una dintre acestea, impresionanta si paradoxala, este si aceasta:
Odata, cativa muncitori sadeau vita de vie intr-o tarina. In timpul
muncii,
unul dintre acestia a aruncat cativa struguri uscati. Sfantul a luat un
astfel de butas si dupa ce s-a rugat la Dumnezeu, rugandu-L sa ii dea
viata
si roade, l-a sadit in numele Sfintei Treimi. Si ce minune! Acea vita
uscata
imediat a prins radacina, a facut frunze, a inflorit si a rodit
struguri
mari si dulci! Si era cu mult inaintea culegerii strugurilor.
De atunci, in fiecare an, minunea se repeta. La 16 iunie, ziua
pomenirii
sfantului, vita rodeste struguri, mari si dulci, care sunt oferiti ca
binecuvantare credinciosilor. Pentru multi ani dupa adormirea lui, se
intampla acest fapt incredibil.
Strugurii erau verzi si acri, pana in momentul cand incepea liturghia
sarbatorii. Atunci incepeau si strugurii sa se coaca si sa se
indulceasca.
Cand se termina Liturghia, strugurii deveneau negri si nemaipomenit de
dulci. Cati gustau din ei, simteau o ciudata stare de revigorare
trupeasca
si seninatate duhovniceasca.
Acelasi lucru se intampla pana astazi tuturor care cinstesc si
sarbatoresc
amintirea sfantului. [22,41]
Minunea Ortodoxiei
Treizeci de mile departare de Eghees, oras din Kilkias, sihastreau doi
calugari. Unul dintre acestia era ortodox, pe cand celalalt apartinea
ereziei lui Sevir. Sihastreau la sase mile unul de celalalt.
Ereticul acuza Biserica Ortodoxa si incerca cu diferite mijloace sa-l
atraga si pe ortodox in erezia lui. Acela atunci, dorind sa ii arate
care
este adevarata credinta, i-a cerut sa-i trimita o bucata din
impartasania
lui.
Ereticul, crezand ca ortodoxul va accepta ratacirea lui, a trimis cu
bucurie impartasania. A pus atunci ortodoxul un cazan sa fiarba si a
aruncat
inauntru partea ereticului. Imediat aceasta s-a dezintegrat in apa
fiarta
din cazan.
Apoi a luat o parte din Sfanta Impartasanie a Bisericii Ortodoxe si a
aruncat-o si pe aceasta in cazanul care clocotea, in acelasi moment
cazanul
s-a racit, pe cand sfanta taina nu numai ca nu s-a dezintegrat, dar
nici
macar nu s-a udat! [25]
Biruinta lui Hristos
Un oarecare vrajitor a facut minuni false cu ajutorul diavolului, ca sa
duca
in eroare pe crestini si sa-i atraga de partea lui.
Printre alte minuni ale lui a facut si pe aceasta: intra in foc pentru
mult
timp. Dupa aceea, cerea ajutor diavolului, care stingea focul si astfel
vrajitorul ramanea neatins.
Cand episcopul locului s-a informat despre acest fapt, a luat sfantul
chivot
si imparatescul Trup si s-a apropiat de foc. Imediat i-a propus
vrajitorului
sa se lege cu lant si sa se arunce in foc, ca sa vada si el salvarea
lui
minunata.
Vrajitorul a primit sa-l lege si sa-l arunce in foc, crezand ca si de
data
aceea, minunea se va intampla. Imediat insa ce s-a gasit inconjurat de
flacari, a inceput sa arda si sa urle:
- Ajuta-ma, diavole, focul ma va ucide! Au auzit toti atunci o voce
dezgustatoare:
- De multe ori te-am ajutat. Acum insa nu pot, pentru ca langa tine sta
Cel
mai puternic ca mine.
Astfel vrajitorul a devenit cenusa. [ 1 ]
40 de Liturghii "pentru sanatate"
Un oarecare om bogat din Nicomidia s-a imbolnavit grav, si vazand ca se
apropie de moarte, a chemat pe sotia lui ca sa-i spuna ultimele
dorinte:
- Averea mea sa o imparti saracilor si orfanilor. Robii sa-i eliberezi.
Insa
preotilor nu vreau sa le dai bani pentru liturghii.
In aceasta mare amaraciune a lui, de pe patul de moarte s-a rugat cu
credinta sa primeasca binecuvantarea avvei Isaia, un calugar sfant,
care se
nevoia in apropiere de Nicomidia, si imediat - minune! - s-a facut
bine.
S-a ridicat deci si plin de bucurie a alergat la sfantul. Acela l-a
primit
bine, slavind pe Dumnezeu pentru marea minune.
- Iti amintesti, copilul meu, l-a intrebat, in ce vreme ti-ai revenit
din
boala?
- In vremea cand m-am rugat sa primesc binecuvantarea ta, a
raspuns
acela.
Sfantul, cu mintea sa luminata, cunostea ce a spus in timpul bolii sale
si
l-a intrebat din nou:
- Ai lasat, copile, bani preotilor, sa se roage pentru izbavirea
sufletului
tau?
- Nu, parinte. Cu ce m-as fi folosit daca le-as fi lasat ceva? Nu ar fi
fost
in zadar?
-Nu spune asta. Fratele Domnului, Iacov, scrie: "Este cineva bolnav
intre
voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru ei, ungandu-l cu
untdelemn, in numele Domnului, si rugaciunea credintei va mantuit pe
cel
bolnav si Domnul il va ridica si, de va fi facut pacate, se vor ierta
lui"
(Iacov 5,14 -15). Uite deci cum rugaciunile preotilor dau rezultate
pentru
cine le cere cu credinta. Da si tu acum o suma pentru liturghii, si vei
primi de la Dumnezeu instiintarea de cuviinta.
Asa a si facut. A dat bani unui preot sa-l pomeneasca la patruzeci de
liturghii si s-a intors la casa sa.
Cand s-au implinit liturghiile, dupa patruzeci de zile, si pe cand se
ridica
din somnul sau, deodata vede cum usile casei lui se deschid si intra
patruzeci de barbati calare, stralucitori si semanand cu ingeri,
douazeci pe
dreapta si douazeci pe stanga.
- Domnii mei, a strigat uimit bogatul, cum ati intrat in casa unui om
pacatos?
- Noi, cei patruzeci pe care ii vezi, i-au raspuns aceia, reprezentam
Liturghiile care au fost facute pentru tine la Bunul Dumnezeu. Ne-a
trimis
Acela, ca sa te insotim pana la Biserica. A mers inauntru bucuros, fara
retinere. Uite, cu mainile preotesti s-au facut cele patruzeci de
Liturghii,
care s-au facut ca sa se uneasca Hristos cu tine si sa salasluiasca in
inima
ta.
Ajutorul celor neajutorati
Cat poate sa ajute Sfanta Liturghie pe crestinii care sunt pomeniti in
timpul acesteia se vede si din intamplarile care urmeaza, pe care le
povesteste Sfantul Grigorie Dialogul papa al Romei (590 - 604):
Traia odata un sclav departe de ai sai si inlantuit cu lanturi grele.
Sotia
lui obisnuia in unele zile sa se duca la Sfanta Liturghie pentru el.
Dupa ani si ani, sclavul s-a intors in tara sa. A amintit atunci
nevestei
lui, cum in unele zile lanturile lui se desfaceau in chip nevazut si
astfel
se odihnea putin. Uimita, sotia a constatat ca aceasta se intampla
exact in
zilele in care se facea Sfanta Liturghie pentru salvarea lui.
Un marinar calatorea impreuna cu episcopul Agaton din Panorm catre
Roma. in
timpul calatoriei, marinarul se gasea in barca, care era legata in
spatele
vaporului. La un moment-dat, din cauza agitatiei marii, funia s-a rupt
si
barca a disparut.
Vaporul a ancorat intr-o insula, in Ustiba. Acolo episcopul a asteptat
3
zile poate va apare barca marinarului. Trecand cele 3 zile a tras
concluzia
ca marinarul s-a innecat. A dat deci porunca sa se faca Sfanta
Liturghie
pentru sufletul disparut in larg.
Cand episcopul a ajuns in Italia, acolo, in orasul Porto, a intalnit pe
neasteptate pe marinar. Bucuria lui era de nedescris.
- Cum ai scapat de inec? l-a intrebat cu mirare.
- Pentru mult timp, preasfintite, am luptat cu valurile salbatice.
Barca s-a
umplut cu apa si s-a rasturnat de multe ori. Din cauza incercarii mele
de a
ma tine de ea, pana la urma m-am epuizat si am lesinat. Atunci, nefiind
nici
treaz, nici adormit, apare in fata mea in larg, cineva care mi-a oferit
paine. Am mancat si am prins puteri. Peste putin timp a trecut un vapor
care
m-a luat si m-a adus teafar la tarm.
- Cumva iti amintesti in ce zi s-a aratat acel necunoscut care ti-a
dat
paine? a intrebat episcopul.
Raspunsul marinarului l-a umplut de uimire. Era chiar ziua in care s-a
savarsit Sfanta Liturghie pentru el in Ustiba.
Alinarea celui inchis
Asemanator cu cele povestite mai inainte a povestit candva Sfantul Ioan
Milostivul, Patriarh al Alexandriei (610 - 619) preotilor lui ca sa le
arate
cat de mult ajuta Sfintele Liturghii.
Un tanar din Cipru, compatriot al Sfantului, a fost dus rob in Persia
si a
fost inchis intr-o inchisoare care se numea Litia. Exista o lege
persana
aspra, astfel incat, niciodata sa nu iasa cineva viu de acolo.
Odata, insa, cativa au reusit sa evadeze. Acestia au informat gresit
pe
rudele tanarului ca a murit in inchisoare. Dupa aceasta parintii lui
duceau
de trei ori pe an ofrande la biserica pentru odihna sufletului lui,
crezandu-l mort.
Au trecut patru ani. intr-o zi tanarul a reusit sa evadeze si sa se
intoarca in tara lui. Uimirea parintilor lui a fost de nedescris,
intrucat
nu l-au primit ca pe un evadat, ci ca pe unul care a fost mort si a
inviat.
Mai tarziu i-au povestit cum, pentru odihna sufletului lui pomeneau in
mod
special numele lui la liturghiile Floriilor, Pastilor si Postului Mare.
Atunci tanarul le-a povestit emotionat cum in acele zile i se arata
cineva
in haine stralucitoare, care-l elibera putin din lanturi.
Semne minunate
Cuviosul Teodor Sicheotul (sec. VI - VII) se tragea dintr-o familie
din
satul Sichea din Anastasiupol, cea mai mare eparhie a Anghirei. Era
copilul
din flori al unei femei usuratice insa aceasta nu a impiedicat pe
Dumnezeu
sa-l faca salas al Sau si cinstit arhiereu. Pana la urma, iubitorul de
liniste, Teodor, a parasit cu binecuvantare episcopia si s-a daruit
intru
totul ascezei.
Candva a trecut pe la chilia lui un condamnat numit Gheorghe cu
paznicii
lui ca sa ceara binecuvantarea lui.
<--! -->pag 21 <-- -->
Soldatii l-au rugat pe cuvios sa-l povatuiasca pe Gheorghe.
intr-adevar, cuviosul l-a spovedit, iar acel condamnat cu ochii plini
de
lacrimi a cerut a se impartasi.
- Dezlegati-l din lanturile lui pentru a-l putea impartasi, s-a rugat
cuviosul de soldati.
- Nu avem curajul, parinte, pentru ca este puternic, si daca va vrea
sa
faca un lucru nebunesc, nu-l vom putea opri, au motivat acestia.
Atunci, de Dumnezeu purtatorul Teodor, a luat in maini Sfantul Potir,
a
ridicat ochii sai catre cer si s-a rugat. in acelasi moment, lanturile
s-au
desfacut si au cazut cu zgomot. Soldatii s-au speriat si au alergat sa
incuie usile.
- Nu va fie frica! i-a linistit cuviosul. Cunosc indreptarea lui. Nu
va
face nimic rau.
Astfel l-a impartasit pe condamnat si apoi a dat tuturor sa manance.
Dupa
masa, soldatii i-au pus din nou lanturile si si-au continuat drumul.
Victoria asupra demonilor
Pustiul nu este numai refugiul monahilor iubitori de liniste. Este si
locul
de exil care pune capcane dintre cele mai infricosatoare celor care
lupta
pentru Hristos.
Locul numit Melana era locul unde sihastrea cuviosul Atanasie Atonitul
(sec. X). Diavolul a luptat, prin diferite metode, sa-l izgoneasca de
acolo,
dar fara rezultat. Astfel, Cuviosul se pregatea pentru ridicarea
Manastirii
Marea Lavra.
Cand insa au inceput constructia, ceea ce ei zideau ziua, demonii
daramau
noaptea.
Se arata atunci Nascatoarea de Dumnezeu cuviosului si-i zice:
- Ca sa se continue lucrarea, trebuie sa construiesti intr-o singura zi
o
biserica si acolo, in acea zi, sa se faca Sfanta Liturghie.
intr-adevar, intr-o zi s-a construit o Biserica inchinata Sfintilor
fara de
arginti Cosma si Damian si in aceeasi zi s-a savarsit Sfanta Liturghie.
Si
era atat de mica incat de-abia incapea preotul in altar si 4 - 5 oameni
in
restul spatiului.
Astfel ca prin savarsirea Sfintei Liturghii a alungat demonii si
constructia
Lavrei a continuat.
Pedeapsa turcului
O noua personalitate cuvioasa din Farasa Capadociei, cunoscuta in
patria lui
cu numele "Hatzefentis", este cuviosul Arsenie Capadocianul (1840 -
1924).
Farasenienii povestesc multe intamplari care au legatura cu cuviosul.
Candva, in Farasa, in ziua Invierii, a intrat un pasa turc in biserica,
in
timp ce savarsea cuviosul Sfanta Liturghie. Cum l-a vazut pe turc,
inarmat
si indiferent in biserica, i-a spus sa plece imediat. Acela insa nu a
dat
importanta. Cuviosul a continuat linistit Sfanta Liturghie.
Cand a iesit pentru intarea mare, l-a vazut turcul ca nu atingea
pamantul ci
plutea prin aer. Vazand aceasta minune a inceput sa tremure. A vrut sa
plece
dar nu putea deoarece se simtea legat cu o funie nevazuta.
Cuviosul, dupa ce a intrat cu sfintele in altar, a facut semn turcului
sa
plece. intr-adevar, in acel moment pasa s-a simtit dezlegat. Tremurand
tot,
a iesit slujitorul din biserica, s-a apropiat de turc, l-a ridicat si
astfel
turcul a putut sa se sprijine pe picioarele lui. Apoi l-a certat, i-a
dat
cinci grosi si l-a lasat sa plece sanatos dar speriat. [38]
Valoarea Proscomidiei (2)
Harul divin care acopera jertfa cea fara de sange, se ofera nu numai
celor
vii, ci si mortilor. De aceea slujitorii nu inceteaza sa se roage, nu
numai
"pentru sanatatea", ci si "pentru odihna sufletelor adormitilor robilor
lui
Dumnezeu".
Cu cat este mai multa credinta si dragostea preotilor, cu atat mai mare
este
numarul numelor care se pomenesc la proscomidie.
Parintele Sava Duhovnicul, o personalitate contemporana atonita (1821 -
1908), parea, cu trupul lui microscopic, un neinsemnat calugar. insa
cand
slujea, chipul lui lumina ca lumina unui inger.
La proscomidie, pomenea nume "fara de numar". Folosea un disc foarte
mare si
pentru doua-trei ore scotea parti si pomenea neintrerupt.
- Sfinte parinte, te obosesti mult cu atatea nume, ii spuneau din
dragoste
cativa parinti.
- Nu obosesc, raspundea acela. Din contra, simt o mare bucurie. Se
folosesc
mult cei pomeniti. Folosinta lor e bucuria mea.
Tanar fiind inca, parintele Sava a primit o descoperire, prin care
Dumnezeu
i-a aratat cat de mult se folosesc sufletele adormitilor prin pomenire.
A
scris-o putin inaintea adormirii sale, ca un raspuns pentru cei care il
intrebau de ce pomeneste atatea nume.
"In 1843 mi-au dat cateva nume pentru 40 de liturghii, in ziua in care
urma
sa fac ultima liturghie, asteptand pe duhovnicul meu ca sa pot citi
rugaciunile incepatoare, m-am sprijinit de strana, am atipit si am
vazut
acest vis:
Eram imbracat cu vesmantul meu preotesc si stateam in fata sfintei
mese,
deasupra careia era asezat sfantul disc plin de sangele lui Hristos.
Vad atunci un inger al Domnului in chip de preot, care a luat hartia cu
numele de la proscomidie si s-a apropiat de sfanta masa. Acolo, dupa ce
a
pus hartia langa sfantul disc, a luat lingurita si a inmuiat-o in
Sangele
lui Hristos si a sters un nume, si tot asa pana hartia ramasese curata.
Dupa Sfanta Liturghie am amintit despre acest vis duhovnicului meu care
mi-a
spus:
- Tu nu esti vrednic ca sa li se ierte pacatele acelora pe care i-ai
pomenit. Prin credinta au luat iertare de pacate.
Acest vis este motivul pentru care pomenesc numele tuturor".
[58]
(2). Proscomidia se numeste slujba care se face la Sfantul Jertfelnic
(spatiul din stanga sf. altar) in timpul careia preotul pregateste
painea si
vinul pe care credinciosii le-au adus pentru savarsirea Sf. Taine a
Euharistiei.
40 de liturghii "pentru odihna" sufletului
Batranul Daniel Atonitul, (1929) iluminatul isihast din Catunachea, are
notat in manuscrisele lui si urmatoarea intamplare care a avut loc in
Smirni
si patria lui (1869).
Un oarecare crestin evlavios a chemat in ultimele zile ale vietii lui
pe
parintele Dimitrie, duhovnicul lui, si i-a spus:
- Eu astazi mor! Spune-mi, te rog, ce trebuie sa fac in acest timp.
Preotul, cunoscandu-i viata si pregatirea lui tainica i-a propus
aceasta:
- Da porunca sa-ti faca dupa moarte, in fiecare zi, 40 liturghii
intr-un
paraclis.
Asa s-a si intamplat. Domnul Dimitrie - acesta era numele lui - a lasat
porunca fiului sau sa faca dupa adormirea sa 40 liturghii. Si acela,
ascultand ultima dorinta a tatalui sau, a rugat pe parintele Dimitrie
sa
faca aceste liturghii.
Smeritul levit a primit sa faca cele 40 liturghii, pe care el insusi
sfatuise pe raposat si s-a retras pentru tot acest timp la Paraclisul
Sfintilor Apostoli.
Cele 39 de Liturghii s-au savarsit fara intrerupere. Ultima trebuia sa
se
faca intr-o duminica, insa sambata seara, avand o puternica durere de
dinti,
a fost nevoit sa se intoarca acasa. Preoteasa lui l-a sfatuit sa scoata
dintele, dar acesta a refuzat deoarece in ziua urmatoare trebuia sa
faca
ultima liturghie. La miezul noptii, durerea a devenit insuportabila si
pana
la urma a fost nevoit sa scoata dintele. Dar pentru ca sangele nu se
oprea a
amanat ultima liturghie pentru luni.
intre timp, in dupa-amiaza sambetei, Gheorghe, fiul raposatului
Dimitrie, a
pregatit cativa bani pentru efortul preotului, cu scopul de a-i oferi
in
ziua urmatoare:
La miezul noptii s-a trezit sa se roage. S-a ridicat din pat si a
inceput
a-si aminti de bunatatea, calitatile si cuvintele pline de intelepciune
ale
tatalui sau. La un moment-dat i-a trecut prin minte urmatorul gand:
"Asadar
sunt folositoare cele 40 Liturghii care se fac pentru sufletul unui
adormit
sau le-a impus biserica pentru mangaierea celor vii?".
Exact atunci l-a cuprins un somn adanc si a vazut cum ca se gasea
intr-o
campie de o frumusete nedescrisa. S-a simtit nedemn de a se gasi
intr-un loc
sfant si minunat. in fata lui se intindea un umbrar care inmiresma
intr-un
chip de nedescris toata campia.
"Acesta e cu siguranta raiul!", a gandit in sinea lui.
"O, cata splendoare ii asteapta pe cei care vietuiesc in buna cuviinta
pe
pamant".
Urmand cu uimire frumusetile nepamantesti, a vazut un pridvor cu o
arhitectura minunata pe cand peretii straluceau de diamante si aur.
Frumusetea lui era de nedescris. S-a apropiat si atunci ce bucurie...!
-
vede la intrarea in palat pe tatal sau stralucind si fiind inconjurat
de
lumina.
- Cum ai ajuns aici, copilul meu?, il intreaba cu
bunatate.
- Nici eu nu stiu, tata. inteleg ca nu sunt demn de acest loc. Dar
spune-mi,
te rog, cum o duci aici? Cum ai ajuns? Al cui este acest palat?
- Iubirea de oameni a Domnului Hristos cu rugaciunile Nascatoarei de
Dumnezeu la care am avut evlavie, m-a invrednicit sa vin in acest loc.
Chiar
astazi trebuia sa ma mut in palat. Constructorul insa care ridica acest
palat a avut o greutate, scotandu-si dintele si asa nu s-au terminat
cele 40
zile care erau prevazute pentru construirea lui. Pentru acest motiv o
sa
intru maine.
Dupa acestea Gheorghe s-a trezit in lacrimi si uimit, dar si cu multe
nelamuriri. A petrecut restul noptii slavindu-l pe Dumnezeu. Dupa
Sfanta
Liturghie a luat prescuri, tamaie si ceara curata, pornind spre
paraclisul
Sfintilor Apostoli. Parintele Dimitrie l-a primit cu bucurie.
- Tocmai acum am terminat si eu Sfanta Liturghie! S-au implinit cele 40
de
Liturghii.
Aceasta i-a spus-o ca sa nu-l intristeze. Pelerinul atunci i-a
povestit de
intamplarea cu vedenia. in momentul in care a ajuns sa relateze ca
tatal sau
nu a intrat in palat, pentru ca acel constructor si-a scos dintele,
parintele Dimitrie s-a ingrozit minunandu-se.
- Eu sunt, iubite, constructorul care a lucrat la palatul tatalui tau,
a
spus cu bucurie. Astazi nu am savarsit Sfanta Liturghie pentru ca mi-am
scos
dintele, insa o voi face luni, astfel voi termina palatul duhovnicesc
al
tatalui tau. [59]
Puterea neinvinsa
Mitropolitul Hrisostom Delianopolos (+ 1985) savarsea stagiul militar
ca
preot in Albania, in timpul razboiului greco-italian in anii '40.
Relatarile
care urmeaza sunt luate din jurnalul sau si din povestirile sale.
Demonstreaza cum Sfanta Liturghie era pe campul de lupta un scut pentru
luptatorii greci.
... 9 martie 1940. Duminica. "Duminica Ortodoxiei si a celor 40 de
Sfinti".
Pe campul de lupta, in Albania, este prezent Mussolini si conduce
personal
renumita actiune.
Simt o imbratisare spirituala amestecata cu o acuta nervozitate. Pe
cand ne
pregateam de dimineata sa facem Sfanta Liturghie, in casa unde locuiam,
deodata artileria inamica a inceput sa atace.
- Parintele, imi spune comandantul, cum sa facem azi Sfanta Liturghie?
- Exact astazi e necesar sa facem Sfanta Liturghie, ca sa intram sub
protectia lui Dumnezeu, am raspuns eu.
Comandantul a acceptat si astfel am gustat Sfanta Euharistie impreuna
cu un
sublim cor de soldati, in timp ce imprejurarile s-au transformat
intr-un iad
de foc.
in aceasta Liturghie am trait minunata prezenta a lui Hristos: de doua
ori
obuzele artileriei inamice au sters peretii casei noastre, cazand in
gradina
alaturata si s-au infipt in pamant fara sa explodeze. Daca ar fi
explodat,
toti cei din casa am fi fost omorati... In aceasta zi s-au impartasit
loctiitorul, locotenentul si multi soldati.
Terminandu-se Sfanta Liturghie, un fapt ingrozitor ne-a dat o lectie.
Cativa
soldati, in loc sa vina la Sfanta Liturghie, au preferat sa se
adaposteasca
intr-un beci. Si pe cand toate imprejurimile erau presarate cu obuze,
unul
din acestea a omorat trei soldati si a ranit pe alti trei care se
gaseau in
beci. Unul dintre ei a fost decapitat...
Duminica, 3 martie 1941, am pornit foarte de dimineata catre primul
regiment
unde am savarsit Sfanta Liturghie si am predicat. S-au impartasit in
jur de
500 soldati. Mana mea a amortit si ma durea ingrozitor din cauza
greutatii
Sfantului Potir.
Altadata am fost nevoit sa fac Sfanta Liturghie in genunchi intr-un
cort,
deoarece afara era o ploaie torentiala. Soldatii au asistat la Sfanta
Liturghie in ploaie iar la sfarsit s-au impartasit cu Sfintele Taine.
Ce
priveliste emotionanta! in muntii vitregi, in ploaia torentiala,
soldatii se
rugau si se uneau cu Hristos. [57]
Sfanta Liturghie si smochinul
Pe vremea cand preotul Benedict Petrachis, mort in 1961, era
predicator in
Ianena, s-a dus intr-o dimineata de duminica sa faca Sfanta Liturghie
si sa
predice intr-o biserica din oras.
in fata bisericii a vazut un om care vindea smochine in caruciorul
lui.
- Acopera-le! ii spuse si vino in biserica sa stai la liturghie. Dupa
liturghie le vei vinde pe toate.
- Parinte, a raspuns acela cu indrazneala, tu vezi-ti de treaba ta si
eu de
a mea!
Si intr-adevar, toate au facut viermi si le-a aruncat. Dupa Sfanta
Liturghie preotul Benedict a iesit din biserica iar omul a alergat cu
pocainta si i-a cerut iertare. [33]
Preotul betivan
Traieste inca episcopul care a povestit aceasta intamplare. Este una
adevarata si are un inteles profund intrucat se refera la rugaciunea
celor
vii pentru cei morti. Aceste rugaciuni sunt intotdeauna ascultate, dar
mai
mult, in timpul Sfintei Liturghii.
Episcopul pe care l-am amintit avea in eparhia lui un preot si anume
preotul Ioan, evlavios si de toti iubit. Desigur, cateodata, la
Sfintele
Daruri, intarzia pentru ca avea multe nume de pomenit.
Avea insa o mare slabiciune, ii placea vinul. Cat era de bun in
misiunea
lui, atat de mult ii placea vinul.
Multi ii spuneau ca ar trebui sa renunte la acest viciu atat de
nefolositor
unui slujitor al lui Dumnezeu. intelegea chiar el, plangea, a incercat
de
cateva ori, dar la cateva zile incepea iar sa bea.
Intr-o zi, cand a cazut in slabiciunea lui si cum era mahmur a zis
"binecuvantata" si a inceput Sfanta Liturghie. La un moment-dat s-a
impiedicat in Sfantul Altar si i-au cazut din maini Sfintele Daruri.
A inghetat de frica. A cazut jos plangand si a inceput sa stranga cu
limba
trupul si sangele Domnului. A simtit cum vinovatia il sugruma pentru ca
era
mahmur.
S-a dus la episcop si a marturisit ingrozitorul pacat. Acela, a doua
zi,
dupa multa gandire a stat la birou si a luat stiloul. Trebuia sa
porneasca
actiunea de caterisire a preotului Ioan, insa...
In momentul cand mana episcopului era deasupra hartiei, a vazut deodata
ca
intr-un vis mii de oameni iesind din peretele camerei. Aveau ochii
indurerati si treceau prin fata lui, strigand:
- Nu, preasfintite!, nu pedepsi pe parinte, nu-l caterisi, iarta-l!
Treceau prin fata lui multimi nenumarate, barbati, femei, copii, bogati
sau
saraci, o adevarata armata de suflete. Si toti strigau si-l rugau
indelung.
- Nu, preasfintite, nu face asta, nu izgoni pe parintele nostru! El ne
pomeneste si ne ajuta la fiecare Sfanta Liturghie, ii este mila de noi,
e
prietenul nostru. Nu-l caterisi. Nu, nu, nu... A tinut destul timp
aceasta
vedenie. Episcopul, uimit, urmarea aceasta mare de oameni cum statea si
implora pentru preotul betiv. A inteles ca erau sufletele mortilor
care-i
pomenea preotul Ioan cand facea Sfanta Liturghie. Si aceasta pomenire
ii
alina mult, cum apa linisteste pe cel insetat. Uite "dovada", a gandit
"cum
rugaciunile noastre alina sufletele mortilor". Dupa aceea a trimis si a
chemat pe preot.
- Ia spune-mi, preote Ioane, pomeneste multe nume la Sfintele Daruri,
cand
faci liturghie?
- Sute preasfintite! Nu le-am numarat.
- De ce faci asta si intarzii Sfanta Liturghie?, l-a certat episcopul.
- Imi pare rau pentru morti pentru ca nu au ajutor de la altcineva, ci
doar
din partea rugaciunilor Bisericii. De aceea rog pe Inaltul sa ii
odihneasca.
Am o carte si scriu in ea toate numele care mi se dau pentru pomenire.
Aceasta datorie am primit-o de la tatal meu care era si el preot.
- Bine faci! a fost de acord episcopul. Sufletele au nevoie de asta,
continua sa savarsesti aceasta datorie, insa fii atent sa nu te imbeti
iar,
de astazi nu vei mai pune in gura ta vin. Acesta e canonul pe care ti-l
dau.
Esti iertat.
intr-adevar, parintele Ioan s-a eliberat in totalitate de patima
bauturii.
Numai ca sta la proscomidie inca mult timp pomenind numele adormitilor.
CAPITOLUL II
TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS
Cantaretul eretic
Un oarecare citet, din nestiinta mai mult, nu vroia sa accepte ca
Sfanta
Paine cu care ne impartasim e Trupul Domnului.
Batranii schitului, cand au aflat, l-au chemat si l-au catehizat in
dreapta credinta a bisericii despre nemuritoarele taine. Acela insa
insista
in erezie. Parintii l-au lasat dar s-au rugat sa-l lumineze Dumnezeu,
incat
sa inteleaga adevarul, intr-o duminica, acel cantaret participa la
Sfanta
Liturghie. In momentul in care preotul a luat in mainile sale prescura
pentru proscomidie, monahul eretic a vazut, uimit, un prunc intins pe
Sfanta
Masa. Si cand a inceput sa taie prescura s-a aratat inger sfant
deasupra
Sfintei Mese, tinand in mana un cutit. in acelasi timp cu preotul taia
si
acesta Sfantul Prunc si turna sangele lui in Sfantul Potir.
Cantaretul s-a cutremurat, dar dupa putin timp, cand s-au dus spre a
se
impartasi, s-a intamplat ceva si mai minunat. A vazut in Sfantul Potir
carne
omeneasca in sange. Plangand atunci a marturisit erezia lui, rugand pe
Domnul sa acopere cu harul lui Sfintele Taine, vrand a se impartasi.
intr-adevar, in Sfantul Potir a vazut iar paine si vin, din care s-a
impartasit, multumind lui Dumnezeu. [55]
Monahul necredincios
Un monah se lupta cu ganduri indoielnice daca Sfintele Daruri sunt
intr-adevar Trupul si Sangele lui Hristos sau simple simboluri.
Ceilalti calugari, cand au aflat despre aceasta, l-au chemat la o
Sfanta
Liturghie in timpul careia s-au rugat cu totii sa-i arate Dumnezeu
adevarul,
ca sa-i alunge gandurile necredintei. Dupa ecfonis, fratele acesta a
marturisit celorlalti urmatoarele: "Cand diaconul s-a suit in amvon ca
sa
citeasca Evanghelia am vazut cum s-a deschis cupola bisericii. Dupa
rugaciunea proscomidiei am vazut cum cerurile s-au deschis si foc a
coborat
asupra Sfintelor Daruri. Dupa aceea s-a aratat multime de ingeri si
intre ei
un copil. impreuna cu ei au coborat alte doua persoane de o frumusete
nedescrisa. Dupa aceea ingerii au stat in jurul Sfintei Mese iar
Pruncul s-a
asezat deasupra ei".
"Cand s-au apropiat preotii sa taie painea, am vazut acele doua
persoane
luand pruncul de maini si de picioare si cu un cutit il taiau turnand
sangele lui in potir. In continuare au taiat Trupul lui in parti mici,
pe
care l-au asezat deasupra bucatilor de paine. Atunci, imediat, painile
s-au
transformat si acestea in carne.
La "cu frica..." fratilor care se apropiau li se dadeau bucati de
carne si
nu am putut sa ma impartasesc. Atunci am simtit o voce soptindu-mi la
ureche:
- Omule, de ce nu te impartasesti? Nu ti se ofera exact ceea ce ai
cerut?
- Fie-ti mila de mine, Doamne! Nu ma pot impartasi cu carne!
- Afla deci ca daca omul ar fi putut sa se impartaseasca atunci cu
carne,
in Sfantul Potir ar fi existat carne asa cum ai vazut tu. Insa pentru
ca nu
poate sa manance ei carne, Dumnezeu a ingaduit painile proscomidiei.
Daca ai
crezut ca aceasta paine sfintita este chiar trupul lui Hristos,
impartaseste-te cu ceea ce ai in mana!
- Cred, Doamne! am raspuns atunci ingrozit.
Imediat carnea pe care o tinea s-a facut iar paine. Am multumit lui
Dumnezeu
si m-am impartasit.
Dupa ce s-a terminat Sfanta impartasire, am vazut cum s-a deschis iar
cupola
bisericii si puterile ingeresti s-au ridicat la cer. [16,52]
Trupul dumnezeiesc
12 mile in afara Damascului sihastrea un stalpnic. Odata s-a
scandalizat din
cauza unui preot din oras, despre care a aflat ca acela cadea in
pacatului
desfraului.
Peste putine zile, preotul acesta s-a intamplat sa mearga la manastire
unde
se gasea si stalpul ascetului. In timpul impartasirii, stalpnicul, a
coborat
Sfantul Potir pe care-l avea cu el, iar in acesta i-au pus Sfintele
Taine.
Cand insa a ridicat Sfanta Cuminecatura a avut retineri. isi aducea
aminte
de ceea ce auzise despre preot si se gandea: "S-a sfintit dar aceasta
particica? A coborat Sfantul Duh peste acesta sau a fost impiedicat de
pacatul preotului? Asa ar trebui sa ma impartasesc sau nu?".
Pe cand gandea, Dumnezeu a hotarat sa se intample ceva infricosator, ca
sa
afle stalpnicul si in acelasi timp, sa se intareasca fiecare suflet
crestin.
In timp cand se taia prea Sfantul Trup, inaintea imparatului poporului,
o
particica s-a rostogolit de pe Sfantul Disc si a cazut pe Sfanta Masa
unde
s-a transformat in came in fata tuturor celor ce se gaseau acolo.
Preotul,
plin de uimire, a incercat sa atinga si sa culeaga Sfanta Particica.
Imediat
ce a atins-o s-a lipit de degetul sau ca o bucata proaspat taiata si in
timp
ce ridica mana sa, Sfanta Parte a ramas lipita de degetul lui. Imediat
s-au
scurs trei picaturi de sange pe Sfanta Masa care a udat primul
acoperamant
si pe al doilea si a ajuns pana la marmura.
Cand a aflat stalpnicul aceasta minunata intamplare s-a impartasit cu
frica
si groaza din Sfanta Particica pe care i-o trimisesera si a marturisit
tuturor necredinta lui.
Sfantul Atanasie Sinaitul care a povestit aceasta intamplare a fost
martor
ocular al acestei minuni. S-a invrednicit sa vada sa se inchine si sa
ia cu
el o parte din Dumnezeiasca hrana.
Cand se gasea in Ierusalim, unde a intalnit un demonizat cu credinta
puternica si i-a agatat de gat intr-o punga o particica si in cateva
zile
demonizatul s-a vindeca. [2]
Aratarea Nascatoarei de Dumnezeu
Traia in tara Alamanilor (3) un preot foarte induhovnicit, Pelaghie
care
avea mare evlavie la Stapana de Dumnezeu Nascatoare.
Diavolul insa l-a ispitit si i-a dat ganduri de necredinta pentru
Sfanta
Impartasanie "cum e posibil" se gandea "sa se faca painea - trupul si
sangele - vinul" ale lui Hristos!
Din cauza acestor ganduri se intrista, dar nu indraznea a cere sfaturi
niciunui om. De aceea s-a indreptat catre Preasfanta si a rugat-O sa-l
lumineze.
intr-o zi deci, pe cand savarsea Sfanta Liturghie, cand a ajuns la
"Prea
Sfanta Curata...", a disparut de pe Sfantul Disc Sfanta Prescura. A
cautat
peste tot dar nu a gasit-o.
- Prea Sfanta mea, a strigat infricosat, stiu ca pentru putina mea
credinta
si pentru indoiala mea a disparut Hristos din fata mea, pentru ca eu sa
nu
ma impartasesc. Tu insa roaga-L sa ma ierte!
A vazut atunci in fata Sfintei Mese Prea Slavita imparateasca cu
Sfantul
Prunc in brate si i-a spus:
- Acest Prunc e Creatorul a toate, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intru
totul.
Dumnezeu si intru totul om. Acesta a murit pe Cruce pentru mantuirea
lumii
si a inviat. Acesta si astazi, in fiecare zi, coboara in chip minunat,
asupra painii si a vinului din marea lui iubire catre oameni si se
ofera
acestora catre sfintirea sufletului lor. Lasa-L deci, si cauta fara
frica sa
vezi ca este adevarat cu carne si sange asa cum L-am nascut. Asa se
intampla
cu painea si vinul cand faci Sfanta Liturghie. insa pentru ca omul nu
poate
sa manance acea carne cruda si sa bea sange, in chip intelept cel
Atotputernic se ofera in chipul painii si al vinului incat fiecare sa
se
impartaseasca cu El. Impartaseste-te si tu cu evlavie si credinta,
pentru ca
acela care gusta cu vrednicie se face partas al slavei Lui.
Cu aceste cuvinte, imparateasa a asezat Pruncul pe Sfanta Masa si dupa
ce I
S-a inchinat, s-a facut nevazuta. Atunci preotul a luat cu frica si cu
bucurie in mainile sale Sfantul Prunc L-a imbratisat cu evlavie si a
vazut
ca este intr-adevar un prunc viu. Dupa aceasta L-a asezat pe Sfanta
Masa, a
cazut la pamant si s-a rugat cu lacrimi.
Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu care Te-ai
nascut
din pururea Fecioara Maria. Iti multumesc pentru darul de a ma
invrednici
astazi eu, nevrednicul, si Te rog sa-mi ierti vechea mea necredinta.
Acum
invredniceste-ma, Doamne, sa ma impartasesc din Tine nu ca un "prunc,
ci ca
o paine".
Dupa ce s-a rugat asa cu credinta s-a ridicat si a vazut in fata lui
Sfanta
Paine asa cum era inainte. S-a impartasit cu frica si a continuat in
toata
viata lui a se impartasi cu Sfintele Taine, avand multa evlavie. [1]
(3). Alamanii erau un popor germanic care a aparut la mijlocul sec. al
II-lea. Alamanii au reusit sa cucereasca ducatul Alamaniei de-abia in
secolul al X-lea, insa imperiul lor a tinut doar pana in sec. al
Xl-lea.
Vedenia unui saracin (4)
Emirul Siriei a trimis candva pe nepotul sau in Diospol cu oarecare
treburi. in acest oras nepotul emirului a intalnit o minunata biserica
a
Sfantului Gheorghe. Imediat a poruncit servitorilor lui sa-i puna
lucrurile
in altarul bisericii unde s-a instalat si el. Dupa aceea a dat porunca
sa
bage in biserica si cele 12 camile ale lui cu toate rugamintile si
protestele preotilor. insa imediat ce acele animale au intrat in
biserica,
au cazut fara suflare la pamant, in timp ce nepotul emirului a ramas sa
admire puterea Sfantului Gheorghe.
Ziua urmatoare, pe cand preotul savarsea Sfanta Liturghie, saracinul
urmarea din pridvor. Atunci iubitorul de oameni i-a deschis ochii
sufletului
si ce vede? Pe preotul care taia un copil si varsa sangele in Sfantul
Potir,
iar trupul lui i-L taia in bucatele si-L aseza pe Sfantul Disc.
Cand s-a terminat Sfanta Euharistie, saracinul urmarea nedumerit cum
preotul
dadea poporului trupul si sangele copilului.
Dupa Sfanta Liturghie a luat preotul cele mai bune prescuri si le-a dat
saracinului.
- Ce sunt acestea? a intrebat acela.
- Acestea, stapanul meu, sunt paini care le ofera credinciosii nostri.
Cu
acestea facem Sfanta Liturghie in biserica noastra.
- Din acestea ai luat si ai folosit astazi? intreba furios acela. Nu
te-am
vazut eu cum ai omorat copilul si ai dat carnea si sangele poporului?
Crezi
ca toate acestea nu le-am vazut? Criminalule!
Preotul s-a speriat, a slavit pe Dumnezeu si a zis:
- Cred, stapane, ca Dumnezeu te-a invrednicit sa vezi aceasta minunata
taina. Acest lucru nu m-am invrednicit niciodata sa-L vad, ci am vazut
mereu
paine si vin. Noi credem ca painea si vinul care le oferim la Sfanta
Liturghie, sunt trupul si sangele lui Hristos. Dar acest lucru minunat,
nu-l
vede oricine.
Ascultand explicatia, saracinul s-a minunat si s-a hotarat sa devina
crestin, botezandu-se si mergand in Sinai unde s-a facut calugar, iar
mai
tarziu a pecetluit credinta sa ortodoxa cu martiriu. [30]
(4). Saracin - inalt functionar de stat al Siriei.
Pacatul batranului Augustin
Un binecuvantat calugar atonit, batranul Augustin Rusul (1882 -1965)
era
foarte smerit si harismatic.
Candva s-a aratat diavolul in chilia lui ca un caine turbat. Arunca
flacari
din gura si s-a aruncat asupra batranului sa-l sufoce deoarece, dupa
cum i-a
spus, rugaciunile lui il ardeau.
Batranul Augustin s-a apucat si l-a aruncat de zid, strigand:
- Diavol rau, de ce te lupti cu fiintele lui Dumnezeu?
Diavolul, infricosat de primirea neasteptata, s-a facut nevazut. Mai
tarziu
insa smeritul calugar avea remuscari deoarece a lovit pe diavol!
Astepta cu
nerabdare sa se lumineze, ca sa se duca la duhovnicul lui, sa
marturiseasca
"pacatul" sau.
intr-adevar, imediat ce s-a luminat, s-a dus la duhovnicul sau care
locuia
la o ora si jumatate de mers pe jos si s-a spovedit.
"Duhovnicul meu insa era foarte intelegator -povestea mai tarziu
batranul -
si nu mi-a dat nici un canon, dar mi-a spus sa ma impartasesc. Eu, de
bucurie, toata noaptea am facut metanii si dupa aceea m-am dus la
Sfanta
Liturghie si m-am impartasit.
Cand preotul punea Sfanta Impartasanie in gura mea, am vazut Sfanta
Impartasanie ca o bucata de carne si sange! Si o mestecam ca sa o
inghit! In
acelasi timp simteam si o mare bucurie. Din ochii mei curgeau lacrimi
dulci
si capul meu lumina ca o lampa. Am fugit repede ca sa nu ma vada
parintii si
rugaciunile de multumire pentru Sfanta Impartasire le-am citit singur
in
chilia mea". [39]
O dovada convingatoare
in biserica Cinstitei Cruci din Petersburg, Lavra sfantului Alexandru
Nevschi s-a intamplat candva urmatorul fapt emotionant:
in timpul unei Sfinte Liturghii, arhiereul slujitor Stefan, dupa ce a
citit
rugaciunea "Cred, Doamne si marturisesc..." a ridicat acoperamantul
sfantului potir si a ramas impietrit. A vazut carne si sange omenesc in
sfantul potir! S-a intors catre diacon, viitorul staret Sampson (+
1979) si
i-a spus: "Vezi, parinte?".
Ce sa faca?... Episcopul, dupa ce a asezat sfantul potir pe sfanta
masa, a
ingenuncheat si s-a rugat Domnului. Cum ar fi impartasit credinciosii
cu
sange si carne? Cine s-ar mai fi impartasit?
Dupa ce s-a rugat pentru un sfert de ora cu bratele ridicate s-a uitat
din
nou in sfantul potir. Sangele si carnea se facusera vin si paine. Asa a
iesit si a impartasit credinciosii.
Cati clerici au aflat despre aceasta minune au spus ca a fost
providenta
divina ca sa se intareasca in credinta. Chiar diaconul Samson, care
tinea
sfantul potir a spus mai tarziu ca din ziua aceea nu a mai avut nici o
indoiala si a crezut din acel moment ca Painea si Vinul sunt chiar
Trupul si
Sangele lui Hristos!
S-a convins el insusi si a spus-o si altora ca sa se intareasca in
credinta.
Aceasta minune a fost si un motiv ca preotii sa inteleaga nevrednicia
lor.
[50]
Imparatescul sange
in timpul Sfintei Liturghii, in satul Zarea, in Iordania, la 21
aprilie
1991, dupa intrarea mare, preotul ortodox a pus cinstitele Daruri pe
sfanta
masa.
Deodata a vazut discul plin de sange. Din Sfantul Artos curgea de
asemenea
sange cald. Preotul a inceput sa strige si credinciosii au alergat in
altar
sa vada ce se intampla.
Vazand minunata intamplare, au ramas fara glas. Cativa incercau sa se
impartaseasca cu cateva picaturi si altii sa-si unga corpul.
"Am vizitat orasul", povesteste un martor ocular. Ca sa vad de aproape
intamplarea dumnezeiasca. Mii de oameni inconjurasera zona. Preotul
reusise
sa pastreze doua bucatele din Sfantul Artos. Marturisesc ca ceea ce
vedeam
nu era paine si vin. Era Trup si Sange al lui Iisus Hristos. [6, 35]
CAPITOLUL III
CERUL PE PAMANT
Lumina si foc
Sfantul Pangratie (9 iulie) se tragea din Antiohia si a trait in anii
apostolici. inca tanar fiind, a vizitat impreuna cu parintii
Ierusalimul,
unde s-a si botezat. Dupa moartea parintilor lui, a eliberat robii, a
impartit toata averea saracilor, dedicandu-se predicam Evangheliei. Din
porunca Apostolului Petru s-a dus in Sichelia unde, mai tarziu, a fost
facut
episcopul Tavramenului. Acolo, prin cuvantul insuflat de Dumnezeu si
minunile lui, a tras multime de popor in credinta lui Hristos chiar si
pe
guvernatorul insulei pe Bonifacio.
Acesta, auzind de minunile pe care Sfantul le facea cu puterea
Domnului,
s-a dus sa-l intalneasca. L-a zarit imbracand in vesmintele preotesti
si
inconjurat de lumina dumnezeiasca.
In continuare sfantul a savarsit Sfanta Liturghie intr-o camera iar la
"Slava Tatalui...", a ecteniei intreite s-a deschis ca prin minune
acoperisul. Si un fulger ingrozitor a coborat deasupra guvernatorului
si a
suitei lui. Toti au cazut jos cuprinsi de frica. Dupa aceasta au crezut
din
tot sufletul in Hristos.
Repede a fost construita si prima Biserica crestina in Sichelia. Cand
constructia a fost terminata, Sfantul Pangratie a venit sa faca prima
Liturghie. Cati au fost atunci in biserica, vedeau ceva ca un foc
minunat,
ca un fulger orbitor si nestins, care lumina intr-un chip minunat toata
biserica. Insa, in acelasi timp, s-a intamplat si altceva si mai
minunat.
Cand sfantul a terminat Liturghia, toti idolii din capistile idolesti
au
cazut jos si s-au facut bucati!
La putin timp dupa aceea, sfantul a botezat in aceeasi zi opt mii de
barbati
in afara de femeile si copii lor. Dupa aceea a vrut sa faca pentru ei
Sfanta
Liturghie. in momentul in care sfantul ridica Sfintele Daruri, cupola
bisericii s-a deschis si o lumina cereasca a coborat si l-a inconjurat.
Credinciosii s-au speriat. Cand a venit timpul sa se impartaseasca,
nimeni
nu avea curajul sa se apropie deoarece vedeau fata Sfantului
inconjurata de
flacari! Atunci le-a spus:
- Veniti, copiii mei, nu va fie frica. Focul acesta nu arde, ci
lumineaza pe
cei care se impartasesc cu credinta din Trupul si Sangele lui Hristos.
Asa, cu frica, s-au apropiat cei botezati a se impartasi in timp cei
care
erau nebotezati au fost catehizati si botezati de sfant dupa cateva
zile
[ 11, 22, 54].
Paznici ceresti
Luminatorul Ortodoxiei, Sfantul Ioan Gura de Aur (sec. IV), cu harul
sau
inaintevazator, a vazut de multe ori pe sfintii ingeri cum pazeau si
supravegheau biserica, chiar si in timpul jertfei celei fara de sange.
"Cand incepe parintele proscomidia", a povestit sfantul prietenilor sai
duhovnicesti, "coboara" imediat puteri ceresti cu vesminte
stralucitoare si
minunate. Descult, cu chip plecat, inconjoara Sfantul Jertfelnic si
stau
acolo linistiti si tacuti pana la sfarsitul Sfintei Liturghii".
Dupa aceea se imprastie in toata biserica, ajuta parintele care imparte
Sfanta Impartasanie poporului si-i intaresc in credinta [5].
inflacarat si neinflacarat
Era o zi de duminica. Un episcop a vizitat impreuna cu sinodia lui un
oarecare sat din eparhia sa. Acolo l-a cautat pe preot si i-a cerut sa
savarseasca Sfanta Liturghie.
Preotul era un tanar simplu care nu stia carte, dar din momentul in
care a
stat in fata Sfintei Mese l-au inconjurat flacari fara insa sa-l arda.
Uimit
de priveliste, episcopul il cheama dupa Sfanta Liturghie:
- Binecuvanteaza-ma, vrednice slujitor al lui Dumnezeu!
Preotul a amutit:
- Cum e posibil ca un episcop sa fie binecuvantat de un preot? l-a
intrebat.
- Nu sunt vrednic sa binecuvantez un preot care arata Sfintele Daruri
"inflacarat" de un foc Dumnezeiesc si care nu arde.
- Este vreodata posibil? a raspuns cu umilinta preotul, ca preotul sa
savarseasca Sfintele Taine fara sa fie inconjurat de focul dumnezeiesc?
Episcopul a admirat curatenia sufleteasca a preotului si purtarea lui
si a
plecat entuziasmat. [16]
Acoperamantul de foc
in viata Sfantului Eftimie cel Mare (sec. IV) este amintita o aratare
minunata a focului dumnezeiesc in timpul Sfintei Liturghii.
Intr-o duminica, cuviosul savarsea Liturghia cu ucenicul sau Dometian.
La
un moment-dat Trevan, care fusese saracin si statea in apropiere, vede
cum
un foc coboara din cer imprastiindu-se pe Sfantul Jertfelnic ca o mare
pana
alba, acoperindu-l pe marele Eftimie si pe Dometian. Vazand aceasta
minune,
Trevan s-a ingrozit si a dat inapoi. Focul dumnezeiesc a tinut de la
inceput
pana la sfarsitul ecteniei intreite. in afara marelui Eftimie si
Dometian
care se gaseau in mijlocul focului, minunea a fost vazuta si de
calugarul
Gavriil care pe atunci avea 25 de ani in manastire si era cunoscut
pentru
curatenia sufleteasca.
De multe ori, cand liturghisea cuviosul Eftimie, vedea Sfintii ingeri
care
coborau slujind impreuna cu el. De multe ori inca vedea pe unii
iluminandu-se si pe altii intunecandu-se la Sfanta impartasanie. De
aceea ii
sfatuia mereu sa vina la Taina Euharistiei cu pocainta si atentie
[48].
Constantin
+++
+
+
Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
Traducere: Tanase Mihai
Aceasta carte se tipareste
cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte
GALACTION
Episcopul Alexandriei si Teleormanului
Editura "Bunavestire" Bacau 2001
(fragmente, continuare)
+++
Sfanta impartasanie impreuna cu ingerii
Sfantul Nifon, episcopul Constantianului (sec. IV) s-a invrednicit sa
vada
multe vedenii dumnezeiesti cu ochii sai ilumnati de Duhul Sfant.
Candva, in timpul unei Sfinte Liturghii, imediat ce preotul slujitor a
spus: "Binecuvantata este imparatia...", sfantul a vazut foc coborand
din
cer si acoperind Sfantul Jertfelnic si pe slujitor fara ca acesta sa-si
dea
seama de nimic.
Mai tarziu, cand poporul a inceput sa cante "Sfinte Dumnezeule", patru
ingeri au coborat si au cantat impreuna cu ei.
La Apostol, s-a aratat Apostolul Pavel care indruma pe cantareti. La
"Aleluia", dupa apostol, vocile poporului urcau impreunate la cer ca o
funie
de foc si la evanghelist, fiecare cum iesea ca o flacara din gura
preotului
si urca spre cele ceresti.
Putin inaintea intrarii cu Sfintele Daruri, cuviosul vede cum se
deschide
cerul si o mireasma cereasca a acoperit intreaga biserica. ingerii
coborau
din ceruri slavind pe Mielul Hristos si Fiu al lui Dumnezeu.
Si iata: S-a aratat atunci un Preacurat si de trei ori slavit prunc! il
tineau ingerii care l-au adus si l-au asezat pe Sfantul Disc unde se
gaseau
Cinstitele Daruri. in jurul lui s-au adunat multime de tineri imbracati
in
haine stralucitoare care priveau cu admiratie si pocainta frumusetea
lui
dumnezeiasca.
A venit momentul pentru intrarea mare. Preotul slujitor s-a apropiat sa
ia
in maini Sfantul Disc si Sfantul Potir, l-a ridicat si l-a inaltat
deasupra
capului ridicand impreuna pruncul si pe mama lui. Cand cuviosul iesi cu
Sfintele, poporul canta lin, a vazut cuviosul ingeri inaripati care
zburau
in jurul preotului, doi heruvimi si doi serafimi mergeau inaintea lui
si
multime mare de ingeri il insoteau slavindu-L.
Cand preotul a ajuns la Sfanta Masa si a asezat Sfintele Daruri,
ingerii
le-au acoperit cu aripile lor. Cei doi heruvimi s-au asezat in dreapta
preotului si cei doi serafimi in stanga lui, fara insa ca acesta sa-si
dea
seama.
Sfanta Liturghie a continuat. Au spus "Crezul" si au ajuns la sfintirea
Sfintelor Daruri. Preotul le-a binecuvantat si a spus: "... si trimite
harul
Duhului Tau Sfant. Amin, amin, amin...". Atunci vede iarasi dreptul,
cum un
inger a luat cutitul si a jertfit Pruncul. Sangele lui l-a turnat in
Sfantul
Potir, pe cand Trupul lui l-a luat si l-a pus pe Sfantul Disc. Dupa
aceasta
s-a retras iarasi la locul lui si a stat cu umilinta si evlavie.
Cand preotul a ridicat Sfintele Taine, cantand "Sfintele Sfintilor", si
poporul canta "Unul Sfant, Unul Domn", cineva din biserica s-a intors
spre
sfant si l-a intrebat incet:
- De ce, parinte, preotul zice "Sfintele Sfintelor"?
- Pentru noi toti o zice copilul meu, si inseamna la Sfantul Trup al
lui
Hristos sa vina cel care este sfant.
- Si ce este sfintenia, parinte? a intrebat iarasi acela care era un om
simplu.
- Uite... Daca esti nevrednic, sa nu indraznesti sa te faci partas la o
asemenea Taina mareata. Daca esti certat, cu cineva sa nu te aproprii.
Daca
iti bati joc, sau injuri, sau judeci pe aproapele tau, stai departe de
Sfanta Impartasanie. Mai intai gandeste-te bine si apoi apropie-te.
intre timp, slujitorul a cantat "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si
dragoste sa va apropiati".
Sfantul observa acum pe cei care se impartaseau. La unii li se
intunecau
fetele cum luau Sfanta Euharistie pe cand altora li se lumina fata ca
un
soare.
ingerii stateau acolo aproape si urmarea impartasirea cu cinste. Cand
se
impartasea cineva vrednic ii puneau pe cap o cununa. Cand insa se
apropia un
nevrednic, ingerii intorceau scarbiti capul. Atunci cand se impartasea,
Trupul si Sangele Mantuitorului dispareau din sfanta lingurita iar ei
plecau
negri ca un carbune la chip.
Cand Sfanta Liturghie s-a terminat si preotul a cantat ecfonisul, s-a
aratat iarasi Pruncul viu si nevatamat in mainile ingerilor! Deodata
acoperisul s-a deschis parca in doua. Pe acolo ingerii au inaltat
Pruncul la
ceruri, cantand imne de slava si marind pe Dumnezeu Tatal.
[47]
Pacatele asemanatoare
Dade (Chitiul de astazi) era regiunea comerciala a Ciprului. in
apropiere
se gasea Manastirea lui Filoxen.
in aceasta manastire traia in sec. al Vl-lea un calugar, batranul
Isidor
care plangea continuu in hohote. Cine se apropia de el si incerca sa-l
mai
calmeze primea urmatorul raspuns:
- "Sunt foarte pacatos. Nu a existat altul ca mine de la Adam pana
astazi.
Si sa nu credeti ca exagerez. Nu am gasit la nici un om pacat ca acesta
pe
care l-am facut eu!".
Si dupa aceea povestea istoria lui:
"Cand eram in lume, aveam nevasta crestina si cu frica de Dumnezeu, in
timp
ce eu faceam parte din erezia lui Sevir. intr-o zi am aflat ca nevasta
mea
s-a dus sa se impartaseasca la biserica de langa noi. Am alergat sa o
impiedic, insa am gasit-o impartasita deja si intorcandu-se acasa.
Imediat
am luat-o de gat si am fortat-o sa verse Sfanta impartasanie, pe care
am
luat-o si am aruncat-o pe fereastra. Am vazut atunci un porumbel care a
coborat si a luat Sfanta impartasanie.
Dupa doua zile s-a aratat in fata mea un negru cu un turban si-mi
spune:
- Eu si tu am fost condamnati la aceeasi pedeapsa.
- Cine esti tu? l-am intrebat.
- Eu, imi raspunde, sunt acela care a lovit in obraz pe Domnul nostru
Iisus
Hristos in timpul patimilor lui.
Si imediat s-a facut nevazut. Pentru aceasta deci, a sfarsit monahul,
nu
pot sa-mi opresc lacrimile. [46]
Chivotul inlantuit
Avva Matias, unul dintre Sfintii Parinti ai pustiului Sinait, a
povestit
urmatoarele:
Cand locuiam in Arandula, pazeam Sfanta Impartasanie incuiata in
chivotul
Bisericii. Obisnuiam in fiecare duminica sa impartasesc sclavii acelei
pustii cu preacinstitul Trup.
De multe ori mergeam duminica la biserica si gaseam chivotul deschis.
Ma
intristam datorita acestui fapt si m-am hotarat odata sa pecetluiasc cu
ceara si pecete chivotul, nu inainte insa de a numara Sfintele Parti.
Urmatoarea duminica, deci, am gasit neatinsa pecetea, insa deschizand
chivotul am constatat ca lipseau trei particele,
Au inceput sa ma chinuie fel de fel de ganduri. Urmatoarea duminica
insa
s-a aratat in visul mei trei monahi si dupa ce m-au trezit mi-au spus:
- Scoala, e timpul rugaciunii.
- Cine sunteti, parintilor, de unde veniti? i-am intrebat.
- Noi, mi-au raspuns, suntem pacatosii care, de multe ori, venim si ne
impartasim. De acum inainte sa nu te mai ocupi cu asta.
Atunci am inteles ca erau pustnici si am multumit lui Dumnezeu ca a
daruit
generatiei noastre astfel de oameni
sfinti. [52]
"Din mainile unui inger"
Cuviosul Macarie Alexandrinul (19 ianuarie) ascetul si presviterul asa
numitelor Chilii, a pus prin viata lui ingereasca capcane demonilor pe
care
Macarie le aminteste in cartea lui.
Ca preot slujitor a avut multe experiente minunate. Printre altele era
si
aceea despre ascetul Marcu.
"Observam cu atentie", scrie cuviosul, ca de fiecare data cand dadeam
Sfanta Impartasanie ascetului Marcu, niciodata nu i-o ofeream eu
insami, ci
un inger. Vedeam chiar mana Lui cum ii dadea monahului Sfanta
Euharistie.
[40]
Sfanta Euharistie care a inmugurit
In orasul Selefchia din Siria, pe vremea cand episcop era Dionisie
(sec.
VI), traia un bogat foarte evlavios. Era insa eretic si credea in
dogmele
lui Sevir. Acesta avea insa un angajat care era ortodox si urma Sfanta
si
Apostoleasca Biserica.
Ortodoxul, dupa obiceiul vremii a luat in Joia Mare, Sfanta
impartasanie, a
pus-o intr-o cutiuta si a incuiat-o intr-un dulap.
Dupa Sfintele Pasti, a plecat sa faca comert la Constantinopol, uitand
in
dulap Sfintele Parti. Lasase insa cheia sefului sau. Intr-o zi acesta a
deschis dulapul si a gasit cutiuta cu Sfintele Parti. S-a intristat
pentru
asta si nu stia ce sa faca cu ele deoarece apartineau Bisericii
Ortodoxe iar
el era eretic si nu vroia sa se impartaseasca cu ele. Le-a lasat deci
in
dulap, gandind ca oricand trebuie sa vina angajatul lui si se va
impartasi.
A trecut un an. A venit iar Joia Mare, insa angajatul nu se intorsese
inca.
Seful a hotarat atunci sa arda partile ca sa nu ramana si al doilea an.
Deschide dulapul si ce vede? Toate facusera muguri!
Frica si groaza l-au cuprins. Le-a luat imediat si a alergat la
episcopul
Dionisie, strigand "Doamne miluieste".
Minunea au vazut-o toti ortodocsii si au preamarit pe Dumnezeu. Aceasta
a
devenit chiar un motiv ca multi sa creada si sa vina la Sfanta,
Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. [25]
"Legea dreapta"
Zece zile de orasul Eghees al Kilkisului, in satul Mardaros, locuia un
batran levit, renumit pentru harul sau.
Candva insa, locuitorii satului s-au dus si s-au plans la episcopul
locului,
zicand:
- Ia-l pe acest preot din satul nostru pentru ca ne supara. in fiecare
Duminica face Liturghie la 3 dupa-amiaza si nu tine de ordinea
stabilita.
Imediat cheama episcopul pe paroh si ii spune:
- De ce, parinte, faci acest lucru? Nu cunosti ordinea Bisericii
noastre?
- O cunosc, preasfintite, si ai dreptate. Dar uite ce se intampla. Dupa
slujba de noapte a Duminicii stau aproape de Sfantul Jertfelnic si
astept
coborarea Sfantului Duh. Si cand vad ca acesta acopera Sfantul
Jertfelnic
(umbreste, n.n.), atunci incep Sfanta Liturghie.
Episcopul a admirat harul preotului si i-a informat pe credinciosi
despre
aceasta, care au plecat in pace preamarind pe Dumnezeu. [25]
Episcopul calomniat
La treizeci de mile distanta de Roma se gasea micul oras numit Romilla.
Odata, cativa locuitori ai Romilei au acuzat pe harismaticul lor
episcop in
fata papei al Romei, Agapit (535 - 536), spunand ca foloseste pentru
mancarea lui sfantul disc.
Imediat papa, uimit de cele auzite, a trimis si l-au adus pe episcop
legat
si mergand pe jos pana la Roma. L-a inchis imediat.
Au trecut asa trei zile. in noaptea zilei de sambata, papa vede pe
cineva in
vis care ii spune: "Duminica aceasta nu vei savarsi Sfanta Liturghie
nici tu
si nici altcineva, ci episcopul inchis. Acela vreau sa slujeasca".
Deoarece papa nu credea cele auzite, vocea s-a auzit pentru a doua si a
treia oara. "ti-am spus ca episcopul inchis va sluji!".
Cand s-a trezit, papa a chemat pe episcop si l-a intrebat:
- Care este munca ta duhovniceasca?
- Sunt pacatos, a raspuns acela.
Pentru ca nu dezvaluia nimic altceva, papa i-a spus.
- Astazi tu vei sluji.
Episcopul s-a supus. Deci cand s-a asezat in fata Sfantului Jertfelnic
si a
incheiat rugaciunea proscomidiei, inainte sa spuna ultima rugaciune de
sfintire, a inceput pentru a doua, a treia si a patra oara aceeasi
rugaciune.
- Ce se intampla? a intrebat papa. De ce ai inceput de patru ori
rugaciunea
si nu ai terminat-o?
- Iarta-ma, a raspuns episcopul, insa nu am vazut, cum obisnuiam,
coborarea Duhului Sfant. Daca vrei, departeaza de langa Sfantul
Jertfelnic
pe diaconul care tine ripidele, pentru ca eu nu indraznesc sa-i spun.
Cand diaconul s-a indepartat atunci papa si episcopul au vazut imediat
aratarea Sfantului Duh. Dar s-a intamplat si aceasta: Acoperamantul
care se
gasea deasupra sfantului jertfelnic s-a ridicat singur si a acoperit pe
papa, pe episcop si pe toti diaconii impreuna cu sfantul jertfelnic
pentru
trei ore!
A inteles atunci cinstitul Agapit ca episcopul era foarte harismatic
si ca
fusese nedreptatit. [25]
Repararea greselii
Un oarecare batran, curat si sfant, de fiecare data cand slujea, vedea
ingeri de-a dreapta si de-a stanga lui. Acesta primise invatatura de a
sluji
de la eretici si pentru ca era neexperimentat in sfintele dogme, spunea
rugaciunile cu simplitate si fara rautate, fara sa stie insa ca sunt
gresite.
Odata insa, din iconomia lui Dumnezeu, l-a vizitat un frate care
cunostea
bine sfintele dogme. Fratele era diacon si s-a intamplat sa se gaseasca
in
acel timp in care batranul slujea. A observat deci greseala si i-a
spus:
- Ceea ce zici tu, parinte, la liturghie, nu sunt ale
credintei ortodoxe.
Batranul insa, deoarece vedea in timpul acela ingerii, nu a dat
atentie
celor spuse de diacon.
Insa diaconul insista sa-i spuna greseala:
- Gresesti, calugare. Biserica nu este de acord cu acestea.
Atunci batranul, vazand insistenta diaconului, a intrebat la o
liturghie pe
ingerii care il asistau:
- Ce sunt acestea ce-mi spune diaconul?
- Bine iti zice, au raspuns aceia, sa le accepti.
- Si de ce atata timp nu mi-ati spus-o voi?
- Pentru ca Dumnezeu asa a lasat, omul sa fie corectat de catre
oameni.
De atunci batranul s-a corectat, multumind lui Dumnezeu si diaconului.
[25]
Doxologia creatiei
In muntele Sinai, in sfantul Varf, se facea odata, in ziua
Cincizecimii,
Sfanta Liturghie a Sfantului Iacob. Multi monahi se adunasera sa
cinsteasca
sarbatoarea.
in timpul cand preotul a spus "Cantare de biruinta, cantand...", s-a
auzit
un vuiet la care au raspuns toti muntii cu un sunet si un vuiet
strigand:
"Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot...".
Vuietul si sunetul acesta s-au mentinut pentru o jumatate de ora. Nu
au
auzit insa toti, ci cei care aveau urechi sa asculte imnul ingerilor.
[17]
Cuviosul Teodor si Sfantul Artos
In ziua pomenirii sfantului martir Antioh, cuviosul Teodor Sicheotul
(sec.
VI - VII) slujea in biserica cu acelasi nume. in timpul in care canta
"Sfintele sfintilor", a ridicat, dupa obiceiul locului, discul sus ca
sa
inalte Sfantul Artos. Atunci s-a intamplat ceva uimitor.
Sfantul Artos, ca si cum salta de bucurie, se inalta pentru mult timp
deasupra discului si apoi cobora, lovindu-se de el. Toti il vedeau si
auzeau. in acest mod, Sfantul Artos arata ca jertfa slujitorului era
bine
primita. Credinciosii urmareau minunea infricosati si uimiti, in timp
ce
cuviosul, plin de bucurie si lacrimi de multumire, slavea pe Dumnezeu
pentru
bunatatea Lui.
Altadata iar, cuviosul savarsea Sfanta Liturghie in biserica Sfantului
Gheorghe folosind o prescura straina. Un credincios din biserica,
patricianul Fotios, in timp ce privea Sfantul Artos, a observat cum
iesea
din el multa caldura. "Prescura este proaspat coapta", s-a gandit.
Insa cand s-a apropiat ca sa se impartaseasca, a ramas blocat, pentru
ca
partea pe care a primit-o era uscata. Dupa ecfonis, a povestit
cuviosului
tot ceea ce a vazut si i-a cerut o explicatie.
- Minunea aceasta, a raspuns acela, s-a descoperit tie copilul meu,
pentru
ca esti vrednic. Harul Darurilor urca de la noi catre ceruri incat
pentru
nevrednicia si pacatele noastre, sa fim incercati in viata noastra cu
multe
suparari si pericole. Dar sa ne rugam la bunul Dumnezeu sa se faca voia
Lui
cu iubirea de oameni. [56]
Cuvioasa Anastasia din Eghina
Cuvioasa Anastasia, a carei amintire este amintita la 18 aprilie, s-a
nascut
si a sihastrii in Eghina in timpul idolatriei. Pentru marele ei har s-a
ridicat stareta a unei sinodii, care avea ca duhovnic pe presviterul
Mathias, staretul unei sinodii asiatice.
Acest barbat iubitor de Dumnezeu incerca atata traire spirituala cand
savarsea Sfanta Liturghie incat cei care il vedeau luau mare folosinta.
Mathias nutrea o mare dragoste pentru apostolul si evanghelistul Ioan.
intr-un an, in amintirea sfantului, pe cand se pregatea sa savarseasca
jertfa cea fara de sange s-a gandit in sinea lui:
- Exista om, a intrebat pe cineva de langa el, in ziua de astazi, care
sa
fie vrednic sa se duca la Efes si sa-l vada pe apostolul Ioan?
Liturghia a inceput. Si vrednicul Mathias, pentru credinta si iubirea
ce o
avea catre sfant, s-a invrednicit sa-l vada prezent la sfantul
jertfelnic de
la inceputul pana la sfarsitul Sfintei Liturghii. Si nu a fost singurul
care
l-a vazut. L-au vazut si alti doi care erau aproape de el in timpul
tainei.
Pentru trei zile a simtit o asa mare multumire incat nu putea sa guste
alta
mancare.
O ucenica pe masura acestui invatator spiritual a fost cuvioasa
Anastasia.
Sfintita ei viata a fost pecetluita cu o moarte martirica. Si cand s-au
implinit patruzeci de zile de la adormirea ei s-a intamplat urmatorul
fapt
minunat.
in timp ce Sfanta Liturghie incepuse, Domnul a deschis ochii a doua
dintre
cele mai bune maici din corul manastirii si ce sa vada? in centrul
bisericii, doi barbati minunat imbracati in haine stralucitoare, aveau
intre
ei pe Anastasia.
Imediat au scos o mantie din pietre pretioase si margaritare si au
imbracat-o ca pe o regina. Dupa aceea i-au pus pe cap o cununa, care
avea si
in fata si in spate cruci si dupa ce i-au dat in mana un sceptru batut
cu
pietre pretioase, au condus-o la Sfantul Jertfelnic.
In acelasi timp, racla in care erau moastele cuvioasei a inceput sa
tremure.
Si acest tremurat a continuat pana la implinirea anului. [53]
Limbi de foc
Cuviosul Serghei al Pandenexului, mort in 1932, este fondatorul
renumitei
Lavre a Sfintei Treimi din Zagorsk, langa Moscova, si unul dintre cei
mai
iubiti sfinti ai poporului rus. De fiecare data cand savarsea Sfanta
Liturghie, il invrednicea Dumnezeu sa aiba ca slujitor, impreuna cu el,
un
inger. Candva parintele Simion, care slujea ca preot, a vazut o flacara
iesind din Sfanta Masa si care l-a inconjurat pe cuvios. L-a vazut
inconjurat in aceasta lumina mai presus de lume. Cand cuviosul s-a
pregatit
sa se impartaseasca, s-a adunat ca un fulg si s-a cufundat in Sfantul
Potir.
Dupa ce s-a impartasit, s-a indepartat de Sfanta Masa si a intrebat pe
calugarul uimit:
- De ce, copilul meu, arati asa de zguduit?
- M-am invrednicit, parinte, de harul Duhului Sfant si am vazut cum
te-a
inconjurat. Atunci cuviosul i-a spus poruncitor:
- Cat traiesc, sa nu descoperi nimanui ceea ce ai vazut. [37]
Intoarcerea unui necredincios
Intre sfintii martiri ai Bisericii noastre se gaseste si noul martir
Ahmet
(sec. XVII). Era turc si se tragea din Constantinopol. In casa lui avea
doua
rusoaice prizoniere. Una tanara si una mai in varsta. Amandoua erau
evlavioase. Ultima avea obiceiul sa se duca la biserica la fiecare
sarbatoare mare. Acolo lua anafura si aghiasma si aducea si celei
tinere.
Insa de fiecare data, cand se intampla aceasta, Ahmet simtea mireasma
minunata care iesea din gura fetei.
- Ce este aceasta care mananci si iti parfumeaza gura? o intreba.
- Nimic special, raspundea ea.
- Nu se poate. Ceva se intampla, insista turcul.
- Uite ce se intampla, i-a explicct fata. Obisnuiesc sa mananc paine
binecuvantata pe care mi-o aduce batrana de la biserica crestinilor.
S-a
imbracat, deci, si el ca un crestin si s-a dus la biserica Patriarhiei,
unde
a urmarit Sfanta Liturghie.
In timpul acesteia, imparatul Hristos a lasat sa se intample si a doua
minune:
in timpul in care preotul se indrepta spre usile imparatesti, Ahmet l-a
vazut plutind si inconjurat de lumina. Raze luminoase ieseau din gura
lui si
luminau capetele crestinilor. Nu luminau insa si capul lui Ahmet.
S-a cutremurat de cate a vazut paganul. Ochii sufletului lui s-au
deschis si
a crezut in Dumnezeul cel adevarat. A cerut preotului sa-l boteze si
mai
tarziu, la 3 martie 1682, si-a marturisit credinta la o intrunire a
mahomedanilor si s-a invrednicit sa primeasca botezul martiriului.
[22]
Constantin
+++
+
+
Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
Traducere: Tanase Mihai
Aceasta carte se tipareste
cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte
GALACTION
Episcopul Alexandriei si Teleormanului
Editura "Bunavestire" Bacau 2001
(fragmente, continuare)
+++
Slujitorul luminat
Noul martir Sfantul Iacov Aghioritul (1 noiembrie), a povestit candva
ucenicului sau Marchian cate lucruri minunate a vazut in timpul unei
Sfinte
Liturghii. Pe cand imbraca vesmantul sau preotesc, s-a luminat cu
lumina
ingereasca. Cand a inceput Sfanta Proscomidie, 4 tagme ingeresti au
stat in
cele patru colturi ale bisericii.
Sfarsind proscomidia, a acoperit cu Sfintele Acoperaminte Cinstitele
Daruri
care in acelasi timp au fost acoperite de lumina. in timpul iesirii cu
Cinstitele Daruri, o lumina mergea inaintea preotului si acoperea tot
poporul. Aceeasi lumina a inconjurat mai tarziu Sfanta Masa, cand
Sfantul
Potir si Sfantul Disc au fost puse pe ea. in afara acestui cerc luminos
stateau ingerii fara sa indrazneasca sa se apropie.
Lumina nu l-a parasit pe preot pe toata durata Liturghiei. Din gura lui
iesea o flacara nevazuta in timpul ecteniilor si cand a citit
Evanghelia. De
asemenea, cand isi ridica mainile, din ele curgea lumina.
Dupa sfintirea Sfintelor, au vazut pe Domnul ca un Prunc ce statea pe
Sfantul Disc. Preotul l-a taiat in patru parti si Cinstitul Sange s-a
varsat
in Sfantul Potir din care s-a impartasit preotul.
Cand Sfanta Euharistie s-a terminat, a vazut iar pe Dumnezeiescul Prunc
inaltandu-se cu slava si cinste la cer insotit de sfintii ingeri. [5]
Domnul slavei
Cuviosul Serafim de Sarov (1759 -1833), acest mare sfant al ortodoxiei,
era
intarit in lupte de pronia dumnezeiasca cu vedenii duhovnicesti care ii
alinau sufletul. Diacon fiind, vedea cateodata la slujbe cum sfintii
ingeri
slujeau impreuna cu monahii.
"Candva - povesteste chiar el - slujeam in Joia Mare. Am spus cu
umilinta,
de langa Sfantul Jertfelnic "Doamne, mantuieste pe cei umili si
acopera-ne
pe noi". Dupa ce am iesit in fata usilor imparatesti si am spus
sfarsitul
rugaciunii intreite "si in vecii vecilor".
In acel moment a stralucit in fata mea o lumina. Ma uit intr-acolo si
vad pe
Domnul nostru Iisus Hristos cum stralucea mai mult decat soarele in
lumina
orbitoare. il inconjurau toate puterile ceresti ale ingerilor,
arhanghelilor, heruvimilor si serafimilor.
Intrase prin poarta de vest si plutind prin aer, a stat in fata
amvonului.
Ridicandu-si mana Sa a binecuvantat pe slujitori si pe crestini si apoi
a
intrat in locul de langa usile imparatesti unde se gaseste icoana Lui.
Inima
mea s-a umplut de lumina si de bucurie pentru El".
Demn de consemnat este ca vedenia a avut loc in timpul intrarii
preotilor in
Sfantul Altar, care simbolizeaza intrarea lor in cer. [36]
Slujitorul ciudat
Staretul Teofil (1788-1853), un monah nebun pentru Hristos, din nordul
Rusiei, care s-a nevoit in diferite manastiri si pustii ale Kievului,
nu
inceta si chiar cand slujea sa sminteasca pe ceilalti frati cu ciudatul
sau
comportament.
Mitropolitul de atunci al Kievului, Filaret, deranjat de toate acestea,
si-a
chemat consilierii ca sa studieze impreuna cazul ieromonahului.
Discutand
asupra cazului, s-a facut lumina de catre un frate, careia staretul ii
daduse explicatii despre neobisnuitul sau comportament in timpul
sfintelor
slujbe.
Dumnezeu ii destainuise tainele sale. Slujesc dupa regulile bisericii,
citesc toate rugaciunile cerute de tipic si cinstesc pe mai-marele meu.
Dar
cand ma infund in savarsirea tainei, uit de mine si de tot ceea ce
exista in
jurul meu. in timpul Sfintei Liturghii, vad o raza luminoasa in forma
de
cruce, care coboara si se asaza peste preoti.
Si mai vad o bruma care cade peste Cinstitele Daruri si ingeri
stralucitori
care coboara deasupra Sfintei Mese cantand: "Sfant, Sfant, Sfant Domnul
Savaot, plin e cerul si pamantul de marirea Ta". Atunci toata fiinta
mea se
concentreaza acolo si imi este greu sa imi distrag atentia de la aceste
lucruri minunate. Frate, nu-ti spun motive, ci adevarul curat. Te rog
insa
mult sa nu mai spui la nimeni ca sa nu se sminteasca ceilalti din cauza
mea,
a pacatosului". [2]
Sfanta Masa in flacari
In secolul trecut, in Asia Mica, a trait un preot sfant, parintele
Ioan.
Era casatorit, avea copii si era din Ghelverul Capadociei. in zilele de
rand
muncea pe camp, in timp ce duminicile si sarbatorile slujea in
biserica.
La Sfanta Liturghie aproape intotdeauna izbucnea in lacrimi si bocete.
in
timpul sfintirii Sfintelor Daruri, plansetele lui erau auzite de toata
lumea. Cantaretii cantau "Pe Tine Te laudam" cat de rar puteau insa el
intarzia chiar si 15 minute, poate si mai mult. Astfel si ei repetau
cantecul de 5 - 6 ori.
Odata au spus epitropilor problema lor iar acestia, la randul lor, au
spus-o parintelui.
- Parinte Ioane, deseori intarzii in timpul Sfintirii Darurilor.
Cantaretii
si poporul asteapta afara mult timp. Nu poti sa spui rugaciunea mai
repede,
ca sa nu se faca zarva?
- Cum o sa se faca asta?
- Este usor. Atunci cand esti in genunchi, sa te ridici sa sfintesti
Cinstitele Daruri, sa spui rugaciunea si sa termini.
- Rugaciunea o stiu, dar nu pot.
- De ce nu poti, parinte? Iertati-ne, dar nu este greu.
- Aceasta nu depinde de mine a raspuns parintele Ioan. Cand incep sa
citesc
rugaciunea, Sfanta Masa este inconjurata de un foc dumnezeiesc care
ajunge
la inaltimea de 2 - 3 metri. Asa ca nu pot sa ma apropii si sa tai
Sfintele
Daruri. Ma cuprinde frica si groaza. Nu stiu ce sa fac. Cad atunci la
pamant, plang si implor pe Domnul sa inlature focul, ca sa continui.
Dupa
aceea ridic ochii. Daca flacarile au disparut, ma ridic si continui,
daca
nu, atunci continui implorarea cu lacrimi si bocete pana se stinge
focul.
Cateodata, flacarile se dau in dreapta si in stanga si atunci pot sa
continui.
Ascultand crestinii acestea nu l-au mai deranjat niciodata. Era si
foarte
evlavios si deosebit de atent cand slujea. De aceea in parohia lui
veneau la
biserica multi credinciosi din alte sate, care mergeau pe jos ore
intregi ca
sa ajunga. Cateodata veneau la Liturghie o mie de credinciosi, poate si
mai
multi. Si toti acestia plangeau si ei. La sfarsitul Liturghiei, podeaua
bisericii era asa udata de lacrimi, incat ziceai ca a turnat cineva
apa.
[26]
"Jertfa"
Un isihast anonim intr-una din operele lui povesteste urmatoarea
experienta
minunata.
"In timp ce slujeam impreuna cu duhovnicul meu am vazut in vedenie pe
Domnul
Iisus Hristos. Purta vesmant arhieresc si slujea dupa tipicul
Bisericii.
Paradoxal insa el era si "cel care jertfea si cel care se jertfea". La
liturghie participau si cativa dintre membrii sinodiei duhovnicului
meu. Doi
dintre acestia aveau chipurile luminate iar vesmintele care le purtau
straluceau mai tare ca un fulger!
Slujea impreuna cu noi si un diacon. in timp ce diaconul pomenea numele
crestinilor, s-a aplecat bland catre el Hristos si a spus: "Sa intre si
acestia in imparatia Mea".
Avandu-L in fata mea pe dulcele Iisus plangeam de bucurie si ma minunam
pent
ru ca ma invrednicisem sa-L vad. Mi-am facut curaj atunci si i-am spus
plangand: "Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta". Si imediat L-am
auzit
pe Iisus cu cea mai dulce voce spunandu-mi: "Sa fie precum ai spus".
Apoi mi-am revenit. insa in acea zi, de cate ori imi aduceam aminte de
aceasta, ma napadeau lacrimile". [9]
Un sfant slujitor contemporan
Sfantul Nicolae Plana (+ 1932), un sfant al zilelor noastre, a slujit
fara
intrerupere o jumatate de veac. In acest timp s-a intamplat candva sa
nu
aiba prescura, intotdeauna insa gasea ori de la credinciosi, ori de la
brutariile din jur. intr-o zi, utrenia incepuse de ceva timp iar
prescura nu
se arata nicaieri. A trimis sa caute pe la brutarii si la gospodinele
care
aveau. S-a uitat si in dulapurile altarului, poate alt preot lasase
vreuna.
Dar nimic. S-a intristat pana la lacrimi.
La un moment-dat l-au vazut iesind pe usile imparatesti, tinand in mana
o
prescura proaspata. O gasise pe Sfanta Masa.
- Uitati, copiii mei, ce semne a facut Dumnezeu! le-a spus
credinciosilor,
plin de emotie si bucurie. Toate minunile pentru el erau semne si le
considera naturale deoarece el avea o mare credinta.
Multi dintre enoriasii lui, in mare parte copii mici, il vedeau cand
slujea
transformat. "Renumele parintelui Nicolae - povesteste o femeie - se
raspandise in toata Atena. Candva, in jurul Craciunului, am pornit cu
nepotii mei sa ne impartasim din mainile lui.
Atunci, in Vuliagmeni, era inca pustietate. Erau cam 20 de case
inconjurate
de pamant arabil. in locul bisericii de astazi, exista o biserica mica,
bizantina, precum si o pestera putin cam intunecata. Erau acolo si alte
familii venite cu copiii lor. La un moment-dat, a aparut in usile
imparatesti, tinand in mana Sfantul Potir, iar nepotelul meu a strigat.
- Bunico, parintele pluteste in aer!
- Taci, i-am spus, cum sa pluteasca?
- il vad si eu, a strigat alt copilas. Nu atinge jos.
La "Cu frica..." ne-am apropiat toate femeile cu copiii sa ne
impartasim.
Parintele Nicolae nu a auzit nimic sau chiar daca auzea, nu dadea
atentie.
De atunci veneam intotdeauna aici si ma impartaseam de fiecare data si
era
posibil sa aud copii strigand: parintele pluteste".
In 1920, imediat dupa Craciun, cuviosul slujea in biserica Sfantul Ioan
din
Vuliagmeni. Cand a iesit sa impartaseasca el credinciosii, s-a apropiat
o
femeie cu pruncul ei.
Dupa ce s-a impartasit, pruncul l-a dat unei fete, pe nume Iulia, sa-l
tina.
Aceasta, in timp ce-l tinea, s-a intors si s-a uitat la preot. Atunci
era
cat pe ce sa scape copilul din brate.
- Fii atenta! Ce ai patit? a strigat mama.
- Il vad pe parintele plutind pe un nor, a raspuns aceasta uimita.
Altadata, pe cand slujea cuviosul la biserica profetului Elisei, s-a
intamplat aceasta. Un copilas de opt ani a iesit alergand din altar si
ii
spune mamei lui:
- Mama, parintele e atat de sus! Si i-a aratat cu mainile lui.
[21]
Trairi liturgice
Ieromonahul Ioachim Spetieris (1858 - 1943) povesteste urmatoarele
experiente personale din perioada sederii sale in manastirea Sfantul
Sava
din Ierusalim:
In a 4-a Duminica a postului mare, in anul 1888 slujea in biserica
manastirii, ieromonahul Gherman. Era un adevarat calugar, simplu,
drept,
cuviincios si linistit.
Dupa intrarea cu Sfintele Daruri, cand a iesit la usile imparatesti sa
binecuvinteze credinciosii, am vazut chipul lui ca o flacara.
- Ce a patit parintele Gherman? am intrebat pe parintele Chiril,
crezand ca
i s-a intamplat ceva rau.
- Taci, mi-a spus, a fost transfigurat de catre harul divin.
Spiritual, nu
mai traieste in aceasta lume. Se gaseste in cer. Nu vezi cum se misca
ca un
robot? Aceasta se intampla de fiecare data cand slujeste".
Cand m-am preotit, intr-o zi am intrebat pe parintele Gherman:
- Parinte Gherman, am citit ca in vechime multi preoti atunci cand
ieseau
cu Sfintele Daruri nu atingeau pamantul. Exista astfel de preoti in
ziua de
azi?
- Sa nu ai indoieli, mi-a spus, poate ti se intampla si tie asa ceva!
intr-adevar urmatoarea duminica, eram de rand. Cand am iesit deci cu
Sfintele Daruri ridicam picioarele pentru ca nu gaseam pamant pe care
sa
calc. Mai tarziu m-a vizitat la chilia mea parintele Gherman si m-a
intrebat:
- De ce astazi, in timpul iesirii cu Sfintele Daruri, ridicai
picioarele?
- Nu stiu ce am patit, nu gaseam pamant pe care sa pun piciorul.
- Exact. Erai in aer pentru ca te tineau Sfintii ingeri. Crede deci si
nu
cerceta pentru ca Taina Sfintei Euharistii este mare.
- Numai in timpul iesirii cu Sfintele Daruri tin pe slujitor ingerii?
- Da, pentru ca atunci poarta cinstitele Daruri. Cand le aseaza pe
Sfanta
Masa, atunci duhul lucreaza asupra harului sau preotesc". [49]
Minune neobisnuita
Sfantul nostru contemporan, Sava (1862 - 1948), protectorul
Calimnului,
savarsea Sfanta Liturghie cu o perfecta dedicare Sfintei Taine.
De multe ori slujea impreuna cu sfintii, candva chiar cu cei trei
ierarhi,
in timp ce ii inconjurau ceruri de ingeri.
In timpul impartasirii, dupa cum observasera cei ce slujeau impreuna
cu el
sau chiar credinciosii Sfantul Potir se umplea deodata fara interventia
vreunui om.
Niki Kutelaina, mai tarziu maica Salomea, a vazut odata pe cuvios la
proscomidie stand foarte sus si fiind inconjurat de cete ingeresti. A
observat si ea ca Sfantul Potir se umplea in chip neobisnuit.
S-a speriat insa nu a spus nimic. Mai tarziu i-a descoperit sfantului
ceea
ce vazuse. Acela insa i-a spus:
- O, copilul meu. Te rog in numele Domnului sa nu mai spui altcuiva!
[44]
Situatii harismatice
Din 1931 raposatul egumen al manastirii din Sfantul Munte, Simonos -
Petras, arhimandritul Ieronim (1871 -1957) slujea ca duhovnic la un
metoc al
manastirii, la biserica inaltarii Domnului din Atena.
A fost aceasta providenta divina pentru ca multe suflete sa fie
salvate si
sfintenia renumitului egumen sa straluceasca si in Atena.
Ca slujitor il caracteriza dedicarea cu care slujea Taina Sfintei
Liturghii. Cand slujea parea transformat. Dintre credinciosii care
veneau la
sfintele lui slujbe, multi copii il vedeau ridicandu-se de la pamant si
strigau: "Parintele zboara! Uitati-va, parintele pluteste!".
O calugarita l-a vazut si ea in timp ce iesea cu Sfintele Daruri cum nu
cobora scarile, ci plutea. Alta aminteste cum de multe ori in timpul
Sfintei
Liturghii vedeau pe staret in fata sfintei mese stand la o jumatate de
metru
deasupra pamantului.
Micuta Venetia, care mai tarziu s-a calugarit cand avea in jur de 5
ani, l-a
vazut cu ochii ei inocenti stand impreuna cu sfintii ingeri in jurul
sfantului jertfelnic. in zilele acelea chipul staretului era
transformat si
pentru o perioada de timp micuta nu intra in biserica, ci statea in
pridvor.
intr-o noapte de iarna, cand ploua torential, au chemat pe staret sa se
duca
sa impartaseasca un bolnav. A plecat imediat catre casa bolnavului,
luand cu
el Cinstitele Taine. Minunea este ca pe drum nu s-a udat deloc!
[28]
Slujind impreuna cu sfintii
Parintele Gheorghe Varslidis (1901 -1959), din Pont, s-a stabilit in
regiunea Drama, in 1930, unde a desfasurat ca ieromonah si duhovnic o
mare
activitate duhovniceasca.
Ca slujitor, traia experiente supranaturale care erau rezultatul vietii
lui
sfinte. "intariti-va in credinta", indemna pe fiii sai duhovnicesti "si
incercati sa va ganditi in timpul sfintei liturghii numai la aceasta,
ca sa
va invredniciti sa vedeti imparatia lui Dumnezeu, Sfantul Duh cum
coboara pe
Sfanta Masa...".
inainte de a o sluji se trezea la miezul noptii ca sa se roage si sa se
pregateasca pentru marea Taina. Era neobosit. Nu se grabea si statea in
fata
Sfintei Mese ca un candelabru aprins.
Candva, in timp ce pomenea nume la proscomidie, o crestina auzea voci
care
repetau ironic numele pe care le pomenea. Erau dracii care faceau
zgomot ca
sa impiedice pomenirea.
La proscomidie pomenea multe nume. Pe unele dintre ele le nota si
anunta
rudele cand sufletele adormitilor aveau nevoie de un parastas sau de
milostenie.
La o priveghere, in biserica Sfantului Mina din Tesalonic, fii ai sai
duhovnicesti l-au vazut pe parintele Gheorghe chiar daca era absent cum
slujea impreuna cu parohul bisericii. S-au minunat credinciosii de
aparitia
lui mistica, cu care a vrut sa-i imbarbateze la slujba privegherii.
Parintele Gheorghe comunica cu lumea spirituala nevazuta. Aceasta
relatie a
lui cu sfintii era mai intensa in timpul sfintei liturghii. Deseori
slujea
impreuna cu sfintii.
La o liturghie, toti credinciosii din biserica au auzit un zgomot
puternic
in sfantul altar. Au vazut dupa aceea chipul parintelui transfigurat si
luminos. "Am avut vizitatori ceresti" a explicat dupa aceea "pe Sfantul
Mina, pe Sfantul Gheorghe, pe Sfantul Nicolae...".
Altadata, la sfarsitul Sfintei Liturghii, a rostit emotionat: "Am avut
musafiri pe Sfantul Nicolae si pe Sfantul Ioan si pe Sfantul Ioan
inaintemergatorul. De fiecare data cand tamaia icoana sfantului,
parintele
tremura.
Cand slujea impreuna cu sfintii, la otpus obisnuia sa ii pomeneasca si
atunci bucuria si emotia lui erau de nedescris.
In ajunul razboiului eleno-italian plangea continuu.
- Ce ai, parinte, de plangi? il intrebau.
Cele mai importante izvoare
1. Agapie Monahul (Landos) Mantuirea pacatosilor, ed. V, Rigopoulos -
Salonic, 1993.
2. Marturia aghioritica (revista), ed. Sf. Manastiri Xirapotamou,
Sf.
Munte, voi. 8 - 9/1990, 12 - 13/1991, 16 - 17/ 1992.
3. Sf. Eugen din Trapezunt, ed. Sf. Manastiri Paraclitu, Oropos,
1997.
4. Sf. Ioan din Kronstadt, ed. Sf. Manastiri Paraclitu, Oropos,
1997.
5. Sf. Ciprian (revista), ed. Sf. Manastiri Sf. Ciprian, voi.
193-194/1985,195-196/1985.
6. Renasterea (ziar - in Creta), nr. 6/5/1991.
7. Spir. Anagnostopoulos, Parintele duhovnic Atanasie Aghiolavritul,
ed.
Simandro (Toaca), Atena, 1986.
8. Andrei Monahul Aghioritul, Patericul de la Sf. Munte, voi. 1,1992.
9. Isihast anonim, Vederea cea treaza, ed. Stupul Ortodox, Salonic,
1979.
10. Arh. Haralambos Vasilopoulos, Minuni pe care le-au vazut ochii
mei,
ed. "Presa Ortodoxa".
11. Galanos Mih., Vietile Sfintilor, ed. Diaconia Apostolica a
Bisericii
Greciei, voi. I - IV, Atena, 1988.
12. Arhim. Iannakakis Evsevios, Aproape de durere si langa cei in
suferinta, ed. Sf. Manastiri a Sf. Ioan Teologul, Eghio, 1995.
13. Arhim. Gouvalis Daniil, Minunea Credintei, Atena, 1983.
14. Povestiri infricosate si folositoare, Ed. Sf. Manastire
Paraclitu,
Oropos, 1995.
15. Un sfant parinte, fericitul parinte Iacob, ed. Parintilor de la
Manastirea Cuviosului David, Rovies, Evia, 1993.
16. Everghetinos, voi. I - IV, ed. Victor Matheos, Atena, 1957-1960.
17. Evkratas Ioannis si Sofronie Sofistul, Limonariul cel Vechi, ed.
Sot.
Shinas, Voios 1953.
18. Istoria Monahilor din Egipt, ed. Tinos, Atena, 1992.
19. Ioannidis Klitos,Sfinti Parinti de azi, ed. Sf. Manastiri Sf.
Marina
si Sf. Rafail Xilotimbul, Nicosia, 1995.
20. Kalliatsos Anarg. Parintele Porfirie, ed. Presa Ortodoxa,
Atena,
1993.
21. Marta Monahia, Sfantul papa - Nicolas Planas, ed. Astir
(Steaua),
Atena, 1922.
22. Mattheos Viktor, ed. Marele scriitor de Sinaxare al Bisericii
Ortodoxe, voi. 1-14, Atena, 1946 -1950.
23. Meletie Mitropolitul de Nicopole, Parintele Ioil, ed. Sf.
Mitropolii
din Nicopolis, Preveza, 1994.
24. Melinos Manolis, Florile sfintei Rusii, Atena, 1995.
25. Moshos Ioannis, Limonario, dupa Monahul Theologos, ed. Sf.
Manastiri Stavronichita, Sf. Munte, 1991.
26. Botsis P. Parintele Ieronim - isihastul din Egina, Atena, 1991.
27. Boutsouris Gh. si Vasilios Parintele predicator Dimitrios
Panagopoulos (1916-1982), Atena, 1993.
28. Moise Monahul, Ieronim Simonpetritul (de la Manastirea Simonos
Petra) - Parintele inaltarii la ceruri, ed. Sf. Manastiri Simonos,
Petra,
Sf. Munte, 1982.
29. Moise Monahul Aghioritul, Fericitul Parinte Gheorghios
Karslidis,
ed. Manastirea Inaltarii Domnului, Sf. Arhangheli Dramas, 1989.
30. Nicodim Aghioritul, Noul Ecloghion, ed. Astir (Steaua), Atena,
1974.
31. Nicodim Monahul (Bilali), Minunile Cuviosului Atanasie
Atonitul, ed.
Sf. Manastiri a Marii Lavre, Sf. Munte -Atena, 1991.
32. Doutko Dimitriou, presb. Speranta noastra, ed. "Cerbul", Atena,
1979.
33. Arhim. Spiridon Xenou, Un sfant al zilelor noastre, Sf. Munte,
1987.
34. "Pastorul"(revista ed. Sf. Mitropolii Mitilini, Mitilini voi.
2/1996).
35. "Presa ortodoxa", (ziar atenian), nr. 30/4/1991.
36. Cuviosul Serafim din Sarov, ed. Sf. Manastiri Paraclitu, Oropos,
1996.
37. Sf Serghie din Radonej, ed. Sf. Manastire Paraclitu, Oropos,
1995.
38. Paisie Monahul Aghioritul, Sf. Arsenie Cappadocianul,
ed. Sf.
Isihastirio Evanghelistul Ioan Teologul, Suroti, Salonic, 1987.
39. Paisie Monahul Aghioritul, Parinti Aghioriti si intamplari de
la Sf.
Munte, ed. Sf. Isihastirio a Ev. Ioan Teologul, Suroti, Salonic, 1993.
40. Paladie (Elenopolis) Istoria dupa Simeon Monahul, ed. Sf.
Manastiri
Stauronikita, Sf. Munte, 1990.
41. Papagathanghelos Papastavros, Parinti care au sfintit Ciprul,
Nicosia, 1998.
42. Papa Dimitris Gagastathis, ed. Stupul Ortodox, Salonic.
43. Papadopoulou Stil., Fericitul Iacob Tsalikis, ed. Parintilor
Sf.
Manastire a Cuviosului David, Atena, 1993.
44. Papanikolau Vas., Sfantul Sava cel Nou din Kalumnos, ed. Sf.
Manastire a Tuturor Sfintilor, Kalimnos, 1989.
45. Pashou, P.V.,Primavara desertului, ed. Akritas,Atena, 1985.
46. Pashou P.V., Noul Materie, ed. Akritas, Atena, 1992.
47. Petru Ieromonahul, Un episcop nevoitor, ed. Sf. Manastiri
Paraclitu,
Oropos, 1997.
48. Chirii Schitopolitul, Viata Sfantului Eftimie cel Mare, ed.
Fundatia
Filantropica "Cuviosul Ioan Rusul", Halkida, 1972.
49. Arh. Spetsieris Ioachim, Memorii, vol. 1, Sf. Munte -Ierusalim,
Atena, 1931.
50. Staret Samson , ed. Sf. Mitropolii din Nicopolis Preveza, 1991.
51. Presb. Tatsis Dionisios, Calendarul Atonit, ed. "Presa
Ortodoxa",
Atena, 1993.
52. Tsamis D.G., Patericul din Sinai, ed. Sf. Manastiri Theonatisu,
M.
Sinai, Salonic, 1988.
53. Tsamis D.G. Materie, voi. II si III, ed. Fratiei Sfanta Macrina,
Salonic, 1991 -1992.
54. Tsalokidis Hristos, Cuvinte ale Sfintilor, Atena, 1995.
55. Monahia Habakis Teodora, Pateric, ed. "Lidia", Salonic, 1993.
56. Haritidis Leon. (dupa), Sf. Teodor Sicheotul, ed. Gradina
Maicii
Domnului, Salonic, 1987.
57. Hatzifotis Sf. Man., Biserica in lupta din 40, ed. Atlantis,
Atena,
1982.
58. Arh. Heruvim, Sava, Parintele duhovnic, ed. Sfintei Manastiri
Paraclitu, Oropos, 1995.
59. Arh. Heruvim, Daniil Katunatiotul, ed. Sf. Manastiri
Paraclitu, Oropos, 1994.
CUPRINS
Prefata 5
Prolog 7
Capitolul I -PUTEREA TAINEI 9
Painea care s-a facut piatra 11
Rugaciunea anaforei 12
Necesitatea Sfintei impartasiri 13
Sfantul Tihon si strugurii 14
Minunea Ortodoxiei 15
Biruinta lui Hristos 16
40 de Liturghii "pentru sanatate" 16
Ajutorul celor neajutorati 18
Alinarea celui inchis 19
Semne minunate 20
Victoria asupra demonilor 21
Pedeapsa turcului 22
Valoarea Proscomidiei 23
40 de liturghii "pentru odihna" sufletului 24
Puterea neinvinsa 27
Sfanta Liturghie si smochinul 29
Preotul betivan 29
Capitolul II -TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS 33
Cantaretul eretic 35
Monahul necredincios 36
Trupul dumnezeiesc 37
Aratarea Nascatoarei de Dumnezeu 38
Vedenia unui saracin 40
Pacatul batranului Augustin 41
O dovada convingatoare 43
imparatescul sange 44
Capitolul III - CERUL PE PAMANT 45
Lumina si foc 47
Paznici ceresti 48
inflacarat si neinflacarat 49
Acoperamantul de foc 50
Sfanta Liturghie impreuna cu ingerii 50
Pacatele asemanatoare 53
Chivotul inlantuit 54
"Din mainile unui inger" 55
Sfanta Euharistie care a inmugurit 55
"Legea dreapta" 56
Episcopul calomniat 57
Repararea greselii 58
Doxologia creatiei 59
Cuviosul Teodor si Sfantul Artos 59
Cuvioasa Anastasia din Eghina 60
Limbi de foc 62
intoarcerea unui necredincios 62
Slujitorul luminat 63
Domnul slavei 64
Slujitorul ciudat 65
Sfanta Masa in flacari 66
"Jertfa" 67
Un sfant slujitor contemporan 68
Trairi liturgice 70
Minune neobisnuita 72
Situatii harismatice 72
Slujind impreuna cu sfintii 73
Diaconul ceresc 75
Vedenie minunata 76
Experientele unui levit smerit 77
Hanul rugaciunii 79
"Cei de sus pe cei de jos slujesc" 80
Impreuna slujitor cu Sfanta Treime 81
Cine Te-a ranit 82
Flacarile 83
Vocea din epitrafil 84
Fratele slujitor 84
Capitolul IV-VREDNICI SI NEVREDNICI 87
Martirul neascultator 89
"Cu vrednicie apropiati-va" 91
Patania unui diacon 92
Puterea dumnezeiasca 93
Slujitorul, intermediar al harului divin 93
Fetze luminoase si fetze intunecate 94
Preotul pacatos 95
Vulturul 95
Cele doua vaduve 97
Ascetele necuviincioase 98
Pedeapsa si salvarea 99
ingerul slujitor 101
Femeia nepocaita 102
"Focul curatitor" 103
Lingurita goala 103
Chipuri transformate 104
Muribundul nevrednic 105
Cap V -VINDECAREA SI SPERANTA CELOR BOLNAVI 107
Sfanta Euharistie si demonul 109
Vinul otravit 110
Inghitirea sarpelui 111
"Intru vindecarea sufletului si a trupului" 112
Medicamentul minunat 115
Vindecare minunata 117
Din gura leprosului 118
Vindecarea "scurgerii de sange" 118
Linguritele si Sfanta Lingurita 119
"Nebunul" 120
Sfanta Euharistie face minuni 121
Vindecarea unui copil 122
Doctorul necredincios 123
"Medicina" Bisericii 125
Constantin
+
+++
+
+
Sf. Efrem Sirul:
Luati aminte fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea vicleniei
ei, de la pantece incepe! Caci, dupa ce va fi stramtorat cineva,
lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste
toate madularele trupului, ci pe mana dreapta si pe frunte, va fi pus
paganescul chip, ca sa nu mai aiba stapanire omul, sa se pecetluiasca
cu mana dreapta cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici sa nu se
pecetluiasca in numele Domnului, nici cu prea slavita si cinstita Cruce
a lui Hristos, Mantuitorul nostru. Ca stie ticalosul, ca daca se va
pecetlui cineva cu Crucea Domnului ii risipeste toata puterea lui si
pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care
pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea este si fruntea, care,
ca un sfesnic ce poarta faclia luminei, adica semnul Mantuitorului pe
fata.
-------------
Sf. Chiril al Ierusalimului:
Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa
este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar,
si neadevarul le incanta urechile. Se graieste ceva care desfata
urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor
sufletului? Toti se indeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de
invataturile cele drepte; este ales raul mai mult decat binele. aceasta
este deci "lepadarea de credinta" (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat
dusmanul (antihristul), in parte a si inceput de pe acum sa trimita pe
inaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vanatoare. Ai grija de
tine, omule, si intareste-ti sufletul! Biserica iti arata acum,
inaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), si te invata mai dinainte
cele cu privire la antihrist, inainte de venirea lui. Nu stim daca vine
in timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din
aceasta viata. Este bine insa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si
sa intaresti mai dinainte.
--------------
Sf. Nil Athonitul:
Multa grija il intuneca pe om si el se face nesimtitor si se face
gatire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa
grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea
metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea
pierzarii si stricarea mantuirii. (...) Dumnezeu S-a milostivit cu
facerea chivotului ca sa se pocaiasca, dar ei s-au dat spre cele
trupesti si asa, nesimtirea lor a adus potopul. Tot astfel si astazi,
s-au dat la multa castigare si grija vietii, a indulcirii, a rapirii, a
vanzarii, a minciunii, a desfranarii, a lenevirii la cele bune, a
invartosarii inimii, a pomenirii de rau, a vrajbei, a iubirii de avere,
a iubirii de argint. Precum cei iubitori de avutii inviesteresc in
vasul lor rapitor, asa si la venirea lui antihrist. Fiindca mai inainte
se vor intuneca mintile oamenilor cu nesimtirea intunericului si se vor
intuneca oamenii de patimi, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel: Pentru
ca n-au primit adevarul Evangheliei, dand cinstea si intaietatea
patimilor, i-a dat pe dansii Dumnezeu duhului inselaciunii, ca sa se
plineasca intru dansii faradelegea (...) Atunci, pe cat vor pacatui,
vor socoti ca-si lucreaza mantuirea. Atunci o sa se defaime Sfanta
Evanghelie si Biserica lui Hristos si o sa fie multa lipsa in lume,
semne si aratari de la Dumnezeu in mijlocul lipsirii si o foame
indoita: gandita si simtita. Simtita, pentru ca se va inchide cerul ca
in zilele lui Ilie, din pricina faradelegilor oamenilor, si nu va da
ploaie; vor fi oamenii flamanzi si de cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca
nu se va mai gasi nici un drept cu fapte bune care sa-i invete cuvantul
mantuirii. Se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancare si de
la bautura, pentru ca, pe cat vor manca mai mult, pe atat mai mult vor
flamanzi. (...) Si se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum
Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu in oamenii acestia,
fiindca sunt numai trupuri...
--------------------
Parintele Cleopa:
Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar
trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in
nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop ...
---------------
Sf. Teofan Zavoratul:
Desi (in vremurile din urma) numele de crestin va fi auzit pretutindeni
si peste tot vor fi biserici si slujbe, toate acestea nu vor fi decat
parelnicie, caci intru acestea sa va salaslui o adevarata apostazie.
---------------
Sf. Tihon din Zadonsk:
"Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata
pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?".
Nicidecum. "Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile
in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si
tamaie". Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati
si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24),
nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea
voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei.
Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui
Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui
Dumnezeu. "Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca,
sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!". Nici asta nu le
foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu
inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie
de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar
inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) - si prin viata lor cea
nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. "Si atunci se afla
intr-o stare primejdioasa?". Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt
supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care
deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu,
ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului -
daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. "Si ei cred
in Dumnezeu?". Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de
lucrurile rele se departeaza - iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa
cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit
1, 14).
----------------
Sf. Lavrentie de la Cernigov:
Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in
toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu
reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu
masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa
umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate...(...) Multi
duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea
antihristului! (...) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe
biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor
repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor
auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor,
dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la
caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor
termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele,
ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat.
Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem
intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la
ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate
bisericile si manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de
bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna antihrist) sa nu
mergeti in ele.
--------------------
Sf. Serafim de Virita:
Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii
acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe
suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci
si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia
minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita,
iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni,
caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut,
infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.
--------------------
Sf. Ioan Iacob Hozevitul:
Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu
atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei
ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii
acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana
prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste
pe cei care o mananca.
---------------------
Sf. Ignatie Briancianinov:
... Necazurile si ispitele de astazi, in aparenta slabe si mai putin
virulente, urmaresc asemenea necazurilor si napastelor puternice din
vechime, sa-l indeparteze pe om de Hristos, sa distruga crestinismul
adevarat de pe pamant, lasandu-i doar o pojghita subtire pentru o
foarte comoda amagire. Vom vedea ca ispitirile usoare, gandite insa si
executate cu viclenie infernala de Satana, actioneaza cu mult mai mare
succes decat ispitirile grele, vadite si directe. (...) Vietuirea dupa
Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale.
Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta
drept crestini (!), ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii
crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii
crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea
bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului, dupa cum arata
Sfantul Tihon din Zadonsk. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu,
recurgand la forta autoritatilor de stat, prin represalii si denunturi,
prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce...(...) O, vremi
nenorocite! O, stare nenorocita! O, dezastru spiritual, nevazut
oamenilor patimasi, neasemuit mai mare decat toate calamitatile
naturale! O, nenorocire, inceputa in timp si nesfarsindu-se in timp, ci
trecand in vesnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, inteleasa numai de
dreptii crestini si de adevaratii monahi, ascunsa celor pe care-i
invaluie si-i pierde!
---------------------
Cuv. Seraphim Rose:
"Intr-un asemenea veac - scrie Arhiep. Averchie Tausev - pentru a fi un
adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul
Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre
decat in primele secole ale crestinismului" (...) Prigonirea
crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. "Sub
haina unei imparatii inselatoare, care arata minunat si ii duce pe
multi in ratacire, se arata, de fapt, o prigoana ascunsa impotriva
crestinismului... Aceasta prigoana este mult mai primejdioasa si mai
infricosatoare decat prigoana fatisa, caci ameninta cu adevarat sa dea
cu totul pierzarii sufletele - ceea ce inseamna moarte duhovniceasca"
(...) Ispita belsugului si a confortului indeparteaza sufletul de la
Dumnezeu, "slujitorii lui antihrist sa straduie mai mult decat orice sa
Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor, astfel incat acestia,
multumiti cu belsugul material, sa nu simta in nici un fel nevoia de a
se intoarce la Dumnezeu, sa nu-si mai aduca aminte de El, ca sa poata
trai ca si cum Acesta nu ar exista defel. Asadar, intreaga randuiala a
vietii din zilele noastre, in asa numitele "tari libere", unde nu este
o prigoana fatisa impotriva credintei (..) este o primejdie si mai mare
pentru sufletul unui crestin (decat o prigoana la aratare) caci il
leaga cu desavarsire de pamant si-l face sa uite de Rai. Intreaga
"cultura" contemporana, indreptata numai catre cunostinte cu
desavarsire lumesti si intreg vartejul nebunesc al vietii legate de
aceasta "cultura" il tin pe om intr-o stare neincetata de sterpiciune
si de tulburare, care nu lasa nimanui putinta de a-si cerceta, doar
putin mai adanc sufletul, in acest fel stingandu-se, incetul cu
incetul, viata duhovniceasca". Intreaga trairea din zilele noastre, la
nivelul ei public, este o pregatire pentru venirea lui antihrist:
"toate lucrurile care se intampla in zilele noastre - la cel mai inalt
nivel in religie, guvernamant si in viata publica- {...} nu sunt
altceva decat o lucrare intensa a slujitorilor lui antihrist pentru
pregatirea si instaurarea imparatiei sale", iar aceasta lucrare este
infaptuita tot atat de mult de catre "crestini", ca si de catre
necrestini. (...) "Toti cei care in aceste zile ravnesc sa nu-si piarda
credinta in Mantuitorul Hristos trebuie sa se pazeasca si sa stea
impotriva oricarei doriri a lucrurilor materialnice si pamantesti si
impotriva amagirii care vine prin bunurile lumesti. Este peste masura
de primejdios sa se invoiasca cineva cu orice dorinta de a-si face o
cariera, de a-si fauri un nume, de a dobandi stapanire si trecere
inaintea oamenilor, de a-si agonisi bogatii, de a se inconjura de lux
si confort".
----------------------------
Sf. Ioan Maximovici:
El {antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa
slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia
recunoasterii lui ca "fiinta suprema" si ca lumea sa i se inchine.
(...) va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor
trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a
Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a
oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu
asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va
sustine aceasta stare generala. oamenii vor avea obisnuinta lepadarii
de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului.
-----------------
Fericitul Filotei Zervakos:
Satana face ultimul asalt si in acesti ani in care ne gasim, mare necaz
si stramtorare vor veni in lume...(...) Asadar, mare manie are sa vina.
Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul.
(...) Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea
lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini.
Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa
ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca... Numai sa
fim pregatiti. S-avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea
si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de
iubirea lui Hristos. Acum ne aflam in pragul marii manii; se apropie
sfarsitul sfarsitului. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au socotit
moartea si a doua venirea Mantuitorului necesare pentru mantuirea
omului, iar cei care le-au avut intotdeauna in minte, au fost izbaviti
de chinurile vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din
partea mai marilor societatii si ai Bisericii, care si-au invartosat
inimile mai rau decat evreii. (...) Vai si amar de vietuitoriii acestei
lumi! Cata intristare va sa vina peste oameni, daca stapanitorii lor
sunt slujitori si robi ai antihristului! (...) Pentru ca aceia care au
fost inrolati de Stapanul Imparatiei Cerurilor sa lupte, s-au molesit.
si nu numai ca au slabit, ci s-au adancit in somnul greu al trandaviei
si al nepasarii. (...) E vremea sa va treziti din somn. Sculati-va,
aruncati departe somnul nepasarii, ca sa nu va gaseasca vrajmasul
dormind si sa va omoare. Treziti-va, caci ne indreptam spre sfarsit,
spre moarte, pentru ca ziua celei de-a doua veniri a Domnului se
apropie. Treziti-va ca sa luptati in putinul timp care v-a mai ramas,
caci "vine ceasul cand nimeni nu va mai putea lucra"...
Constantin
Constantin
+++
+
+
Puterea Numelui
"Numele Fiului lui Dumnezeu este mare si fara de hotar si sustine
intregul univers", afirma Pastorul lui Hermas (Similitudes IX, 14), si
nu vom putea aprecia rolul Rugaciunii lui Iisus in spiritualitatea
ortodoxa fara a cunoaste puterea si darul Numelui dumnezeiesc. Daca
Rugaciunea lui Iisus este mai creatoare decat alte invocatii, acesta se
datoreaza faptului ca ea contine Numele lui Dumnezeu.
In Vechiul Testament (Vezi J. Pedersen, Israel, vol. I,
London/Copenhagen, 1926, pg. 245-259; comparativ cu J. Barr, "The
Symbolism of Names in thr Old Testament", in Bulletin of the John
Rylands Library 52, 1 (1969), pg. 11-29), ca si in alte culturi vechi,
exista o stransa legatura intre sufletul cuiva si numele acestuia.
Personalitatea, cu toate particularitatile si energia ei, este intr-un
anumit sens prezenta in nume. A cunoaste numele unei persoane inseamna
a dobandi putinta de a patrunde in adancurile fiintei ei si de acolo sa
intri in relatie cu ea - poate chiar sa ai si un oarecare control
asupra ei. De aceea misteriosul trimis care lupta cu Iacov la vadul
Laborului refuza sa-si dezvaluie numele (Facerea 32, 29). Aceeasi
atitudine se reflecta in raspunsul Ingerului catre Manoe: "La ce ma
intrebi tu de numele meu, stiind ca el este minunat" (Judecatori 13,
18). Schimbarea numelui inseamna o schimbare hotaratoare in viata unui
om, asa cum Avram a devenit Avraam (Facerea 17, 5) sau cum Iacov devine
Israel (Facerea 32, 28). In acelasi fel, Saul devine, dupa convertirea
lui, Pavel (Fapte 13, 9); iar unui calugar, la tundere, i se da un nume
nou, de obicei nu de el ales, ca semn al radicalei innoiri la care s-a
angajat.
In traditia ebraica, a face un lucru in numele cuiva sau a-i
invoca
numele si a-l cheme pe numele lui sunt fapte cu greutate si putere. A
invoca numele unei persoane inseamna a o face prezenta efectiv. "Unui
nume ii dai viata pomenindu-l. Numele cheama deodata sufletul pe care-l
desemneaza, de aceea are o semnificatie atat de adanca pomenirea unui
nume" (Pedersen, op. cit., pg. 256).
Tot ce este adevarat in cazul numelor omenesti este adevarat la un
nivel incomparabil mai ridicat in cazul Numelui dumnezeiesc. Puterea si
slava lui Dumnezeu este numen praesens, Dumnezeu cu noi, Emanuel. A
invoca Numele lui Dumnezeu cu atentie si in mod deliberat inseamna a te
aduce pe tine in prezenta Lui, a te deschide fata de energia Lui, a I
te oferi ca un instrument si ca o jerfa vie in mainile Lui. Atat de
teribila era resimtita maretia Numelui divin in iudaismul tarziu, incat
tetragrammatonul nu era pronuntat cu glas tare la slujba din sinagoga.
Numele celui Preainalt era considerat ca prea devastator pentru a fi
pronuntat (Despre venerarea Numelui la cabalistii medievali evrei, vezi
Gershom G. Scholem, Major Trends in Jewish Mysticism, 3rd ed. London,
1955, pg. 132-133; a se vedea cum e tratata aceasta tema in
remarcabilul roman al lui Charles Williams, All Hallow'Eve, London,
1945).
Aceasta intelegere ebraica a Numelui se transmite de la Vechiul
Testament la Noul Testament. Demonii sunt alungati si oamenii vindecati
prin Numele lui Iisus, caci Numele este putere. O data ce aceasta
putere a Numelui este apreciata la valoarea ei, multe texte cu care
ne-am familiarizat dobandesc un inteles mai deplin si tarie: cererea
din Rugaciunea Domneasca "Sfinteasca-se Numele"; promisiunea lui
Hrristos la Ultima Cina: "Tot ce veti cere de la Tatal in Numele Meu,
El va va da" (Ioan 16, 23); cea din urma porunca a Sa data Apostolilor:
"Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19). Cuvintele
Sfantului Petru in care spune ca nu exista mantuire decat in Numele lui
Hristos Nazarineanul (Fapte 4, 10-12); cuvintele sfantului Pavel:
"Intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece" (Filipeni 2, 10);
numele nou si tainic, scris pe pietricica alba, ce ne va fi data la
plinirea vremii (Apocalipsa 2, 17).
Aceasta cinstire biblica a Numelui lui Iisus formeaza baza si
temeiul Rugaciunii lui Iisus. Numele lui Dumnezeu este intim legat de
persoana Lui si astfel, chemarea Numelui dumnezeiesc are un caracter
sacramental, servind ca un eficient semn al prezentei si al ac tiunii
Sale nevazute. Pentru credinciosul crestin de astazi, ca si in
timpurile apostolice, Numele lui Iisus este putere. Dupa cuvantul celor
doi Mari Batrani din Gaza, Sfantul Varsanufie si Sfantul Ioan (sec. al
VI-lea), "Pomenirea Numelui lui Dumnezeu distruge tot raul" (Questions
and Answers, ed. Sotirios Schoinas, Volos, 1960, para. 693; M.L.
Regnault and P. Lemaire, Solesmes, 1972, para. 692). "Biciuieste-ti
vrajmasii cu numele lui Iisus, ne indeamna Sfantul Ioan Scararul, caci
nu este arma mai puternica in cer si pe pamant...Pomenirea lui Iisus sa
se uneasca cu rasuflarea ta si atunci vei cunoaste folosul linistii"
(Scara, 21 si 27 P. G. 88, 945 C si 1112 C). Numele este putere, dar o
repetare pur mecanica nu va avea nici un efect prin ea insasi.
Rugaciunea lui Iisus nu este un talisman magic. Ca in toate actele
sacramentale, persoana umana este chemata sa conlucreze cu Dumnezeu
prin credinta activa si efort ascetic. Suntem chemati sa pomenim Numele
cu reculegere si trezvie launtrica, inchizand gandurile in cuvintele
Ruggaciunii, stiind Cine este Cel Caruia ne adresam si Care ne raspunde
in inima. O rugaciune atat de arzatoare nu se face usor de la inceput
si este descrisa de Parinti ca un martiriu launtric. Sfantul Grigorie
Sinaitul vorbeste in repetate randuri de "infranare si osteneala" pe
care si le iau asupra-si cei ce urmeaza Calea Numelui; se cere "un
efort continuu"; ei vor fi ispititi "sa se ridice degraba, lenevindu-se
pentru durerea ostenelii si pentru strigarea intelegatoare a mintii".
"Iar daca te dor adeseori umerii si capul, staruieste cu osteneala si
dragoste in aceestea, cautand in inima pe Domnul" (Vezi Kallistos Ware,
"The Jesus Prayer in St. Gregory of Sinai", art. cit. deja in nota nr.
3). Numai printr-o atat de induratoare credinciosie vom descoperi
puterea Numelui.
Aceasta perseverenta din credinta se arata inainte de toate in
repetarea adeseori si cu atentie. Hristos le spune ucenicilor sa nu
foloseasca "vorbaria multa" (Matei 6, 7), dar repetarea Rugaciunii lui
IIsus, cand este facuta cu sinceritate interioara si concentrare, este
intensa, nu multa. Actul repetarii neincetate a Numelui are un dublu
efect; ea face rugaciunea mai neimprastiata si in acelasi timp mai
interiorizata.
Din: RUGACIUNE SI TACERE IN SPIRITUALITATEA ORTODOXA
de Prea Sfintitul Kallistos Ware
Constantin
Roaga pe Dumnezeu sa deschida ochii inimii tale si vei vedea folosul
rugaciunii (Sf. Marcu Ascetul).
Constantin
=
Indemn fratesc
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Fii pribegi ai tarii mele,
Necajiti intre streini,
Nu uitati menirea voastra
De romani si de crestini.
Legea noastra crestineasca
Si pamintul romanesc,
S-au pastrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.
In prigoanele pagine
Si-n virtejul cel barbar,
Singele curgea siroaie
Pe al Patriei Altar.
Citi nu mor pentru credinta
Aparind acest pamint,
Ori prin aspra nevointa,
Stie numai Duhul Sfint.
Ca furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz,
Nu-i lasa pe vii sa stearga
Lacrima de pe obraz.
Carturari n-au fost pe-atuncea
Ca sa scrie viata lor,
Au in schimb in "Cartea Vietii"
Numele nemuritor.
Constantin
==
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm
Tot în aceasta zi, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti
Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe
împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii,
deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.
En 1274, a Lyon, l'empereur Michel VIII Paléologue fit signer un acte
d'union de l'Eglise Orthodoxe avec l'Eglise Catholique romaine, non pas
en se fondant sur l'amour de la vérité, mais seulement pour s'assurer
le soutien politique de la Papauté dans sa politique de reconstitution
de l'empire byzantin apres l'occupation latine. Le peuple théophore,
pret a rester fidele jusqu'au sang a la Sainte Foi Orthodoxe, n'accepta
pas cette fausse union et se rangea aux côtés du Patriarche Arsene,
qui fut déposé pour avoir résisté a l'empereur. Celui-ci, avec
l'aide de Jean XI Bekkos, homme savant et rusé qu'il avait élevé a
la dignité Patriarcale, voulut faire accepter cette union par la
force. Des lors les prisons regorgerent de Pretres, de Moines, de
laics, de petites gens comme de nobles, qui tous préféraient les
tortures et le banissement a la trahison. Les latinophrones (ainsi
nommait-on les partisans de l'Union) dirigerent particulierement leur
action contre les Moines, qui de tout temps furent les gardiens les
plus vigilants de la Sainte Foi Orthodoxe. Ils vinrent avec de fortes
troupes sur la Sainte Montagne de l'Athos, pour y contraindre les
Moines a accepter l'Union. A cette époque, il y avait un ancien qui
pratiquait l'ascese a proximité du Monastere de Zograpou et qui avait
pour regle de réciter plusieurs fois par jour l'Acathiste a la Mere de
Dieu. Ce jour la, alors que les hommes de l'empereur approchaient de
Zographou, il entendit la voix de la Mere de Dieu répondre aux saluts
qu'il adressait comme a l'accoutumée. Elle lui annonça que les
ennemis du Christ approchaient et lui demanda d'aller l'annoncer au
monastere, afin que ceux qui étaient encore faibles puissent s'enfuir
et que ceux qui étaient arrivés a maturité puissent se préparer au
Martyre. A cette nouvelle, la plupart des Moines s'enfuirent dans la
montagne, mais vingt-six d'entre eux se réfugierent dans la tour du
monastere, ayant reçu de Dieu l'assurance que le moment était venu
pour eux d'emporter la couronne du Martyre. Les flatteries et les
sophismes des Latins et de leurs alliés grecs pour les persuader de se
rallier a l'union hypocrite furent sans aucune prise, les Saints
restant fermes dans la confession du Christ comme seule tete de
l'Eglise. Et c'est en lui rendant gloire qu'ils moururent dans la tour,
a laquelle les soldats avaient mis le feu.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe
noi. Amin.
===
The names of the martyrs are: Igumen Thomas, the monks Barsanuphius,
Cyril, Micah, Simon, Hilarion, James, Job, Cyprian, Sava, James,
Martinian, Cosmas, Sergius, Menas, Joasaph, Joannicius, Paul, Anthony,
Euthymius, Dometian, Parthenius, and four laymen who died with them.
In July of 1274, the Byzantine Emperor Michael VIII accepted a union
with the Roman Church at Lyons, France. Faced with dangers from Charles
of Anjou, the Ottoman Turks, and other enemies, the emperor found such
an alliance with Rome expedient. The Union of Lyons required the
Orthodox to recognize the authority of the Pope, the use of the
Filioque in the Creed, and the use of azymes (unleavened bread) in the
Liturgy. Patriarch Joseph was deposed because he would not agree to
these conditions. The monastic clergy and many of the laity, both at
home and in other Orthodox countries, vigorously opposed the Union,
denouncing the emperor for his political schemes and for his betrayal
of Orthodoxy.
On January 9, 1275 a Liturgy was celebrated in Constantinople in which
the Pope was commemorated as "Gregory, the chief pontiff of the
Apostolic Church, and Ecumenical Pope." The emperor's sister remarked,
"It is better that my brother's empire should perish, rather than the
purity of the Orthodox Faith." Recalling the infamous Crusade of 1204
when Latin crusaders sacked Constantinople, many of the people also
preferred to submit to the infidels than to abandon the Orthodox Faith.
Twenty-six martyrs of Zographou Monastery on Mt. Athos were among those
who were persecuted by Emperor Michael VIII Paleologos (1261-1282) and
Patriarch John Bekkos (1275-1282) because they would not obey the
imperial command to recognize the Union of Lyons. They steadfastly kept
the teachings of the Fathers of the Church, and fearlessly censured
those who accepted Catholic doctrines.
When the authorities came to Mt. Athos to enforce the imperial policy,
the monks of Zographou shut themselves up in their monastery. From the
tower they reproached those in favor of the Union, calling them lawless
men and heretics. The attackers set the monastery on fire and burned
the twenty-six martyrs alive.
The names of the martyrs are: Igumen Thomas, the monks Barsanuphius,
Cyril, Micah, Simon, Hilarion, James, Job, Cyprian, Sava, James,
Martinian, Cosmas, Sergius, Menas, Joasaph, Joannicius, Paul, Anthony,
Euthymius, Dometian, Parthenius, and four laymen who died with them.
These holy martyrs are also commemorated on October 10.
(http://oca.org/FSlives.asp )
Constantin
Constantin
+
+++
+
+
Vietile Sfintilor povestite pentru copii:
*Cuviosul Simeon Stilpnicul vindeca un sarpe
*Cuviosul Gherasim si leul Iordan
*Corbul intelept si leii devotati
*Sfintul Vlasie binecuvinteaza animalele
*Sfintului Mucenic Neofit si fiarele salbatece
*Rindunelele ascultatoare
*Avva Vina si hipopotamul
*Sfintul Mamant si ostasii imparatului
*Luntrea neobisnuita
*Prietenie minunata
http://us.geocities.com/levitki/educatia/prietenie.htm
Constantin
+++
+
+
http://www.nistea.com/antim-film.htm
ELENA DULGHERU
“ANTIM IVIREANUL”: MARTIRIU ŞI FILM
“Fiţi atenţi că faceţi un film despre un mucenic! Filmarea lui va
fi o mucenicie!”
(Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul României)
O adevărată surpriză ne-a oferit Cinemateca Română pe 27 octombrie
a.c., găzduind premiera unui film... prea puţin aşteptat, din
simplul motiv că, dintr-o neobişnuită discreţie a realizatorilor,
se ştiau prea puţine despre acest proiect. Astfel încât şansa mea
de a fi prezentă la neaşteptata sărbătoare am considerat-o drept un
cadou, un semn(al) fericit, că în lumea filmului se mai întâmplă
ceva pe o direcţie spiritualmente antientropică. Mai ales că, la
numai câteva sute de metri avea loc “o paradă a efectelor speciale
nemaivăzute până acum”, animată de vipuri ale televiziunii
autohtone, “lansarea inflamabilă” şi fără concurenţă a
apocalipticului spărgător de box-office, Regatul de foc.
Fără fast de efecte speciale, purtând marca producătoare a Georgiei
şi oblăduirea discretă, dar însufleţită a Patriarhiei Române,
filmul “răsăritean” al regizorului Ghiuli Ciohonelidze, Antim
Ivireanul / Antim Iverleli (scenariul: Vaja Ghigaşvili) se lansa ca o
încununare “lumească”(?) a zece ani de la canonizarea marelui
martir al Bisericii Ortodoxe Române, prăznuită în aceeaşi zi la
Mănăstirea bucureşteană întemeiată de acesta şi care ayi îi
poartă numele. Prezenţa la proiecţie a Patriarhului României,
eveniment rarissim la Cinematecă, a impresionat prin aceeaşi
discreţie, Prea Fericirea sa evitând podiumul vorbitorilor şi
preferând o atitudine neoficială, angajată însă în duh, ca a
unuia dintre părinţii de suflet ai filmului – după cum ne-au
mărturisit şi regizorul, şi unul din membrii echipei de filmare.
Descinderea reverendei albe în mica “cetate a artei a 7-a” o
considerăm, în acelaşi timp, un semn proniator spre o dublă
deschidere: lărgirea spectrului vieţii ecleziale înspre agora lumii,
pe de o parte, dar şi creşterea exigenţei (şi a alfabetizării)
spirituale a creaţiilor cinematografice, pe de alta. Poate că pilda
Sfântului Antim, cărturar creştin de anvergură al unui “iluminism
românesc”, ca şi înalta ţinută morală şi culturală a vetrelor
monahale de odinioară, evocate cu multă forţă de expresie pe
peliculă, vor da şi altor cineaşti din spaţiul creştin
răsăritean imboldul şi curajul necesare pentru a evoca destine şi
personalităţi remarcabile (de care nu ducem lipsă!) ale istoriei
Bisericii şi Cetăţilor noastre...
“Fiţi atenţi că faceţi un film despre un mucenic! Filmarea lui va
fi o mucenicie!” – i-a avertizat Prea Fericitul, înaintea primului
tur de manivelă. Şi aşa a fost – ne-o confirmă echipa de
realizatori. Într-adevăr, a trebuit să treacă zece ani de la
iniţierea proiectului, pentru ca acesta să ajungă pe ecrane... Este
un “drum al pătimirii” comparabil doar cu “mucenicia” filmului
Andrei Rubliov (incluzând şi timpul de “detenţie” a peliculei
tarkovskiene). Singura deosebire este că acum, în “postcomunism”,
pretextele financiare camuflează foarte bine motivele ideologice şi
politice... Iar Părintele Patriarh nu s-a înşelat...
Ca structură, filmul este o epopee. El urmăreşte destinul
protagonistului său, din copilărie şi până pe “drumul
Golgotei”, profilat pe fresca istoriei cu care, pe măsura
maturizării şi a urcuşului pe treptele cârmuirii bisericeşti, va
interfera tot mai mult şi mai dramatic, ceea ce îl va conduce la
finalul martiric cunoscut. Există personalităţi care, prin puterea
spiritului iubitor de Adevăr, prin credinţă, voinţă şi jertfă,
forţează istoria, întorcând-o “cu faţa” spre Dumnezeu.
“Întâlnirea” cu Adevărul este usturătoare pentru cei deprinşi
cu întunericul minciunii, fapt pentru care bravul provocator al
sfintei întâlniri va avea de plătit cu viaţa... Dar efectele ei
(în cazul nostru, cu miile de pagini tipărite în româneşte şi cu
primul Liturghier în limba română din Valahia, dăruite nouă de
Sfântul Antim) sunt irevesibile şi istoria atestă meritul marelui
ierarh de a fi introdus definitiv limba română în slujba
bisericească. Iată de ce sfântul cărturar nici nu a putut fi iertat
de cei pentru care cristalizarea conştiinţei de sine a neamului
românesc era un păcat şi o piedică în dominarea acestuia. Odată
cu îndepărtarea de la tron şi uciderea de către turci a Sfântului
Constantin Brâncoveanu (†1716), Ierarhul din Iviria cade în
dizgraţie şi devine victimă a aceloraşi uneltitori, sfârşind prin
acelaşi martiriu ca şi domnitorul pe care îl slujise, la numai doi
ani după moartea acestuia.
Dar nu mi-am propus să ţin un curs de istorie, cu toate că un excurs
este obligatoriu pentru a înţelege atât textul filmului, cât şi
importanţa existenţei şi a cunoaşterii lui, aici şi acum, ci să-i
urmez firul narativ, pentru a mă apropia de substanţa sa intrinsecă.
Referitor la calităţile sale artistice, care nu sunt puţine şi
interferă dens cu straturile politic şi duhovnicesc, trebuie, mai
întâi, să remarc primul aspect care cucereşte, şi anume calitatea
imaginii (semnată de excelenţii directori de fotografie A. Maisuradze
şi I. Iozadze), caracterul ei spectacular, pe alocuri, cvasi-mistic,
“de mare frescă istorică”. Un aport esenţial la aceasta şi-a
adus plasticitatea aridă, cu aerul ei ancestral, a peisajului gruzin,
în care dantelăriile de piatră albă ale bisericilor, sprijinind,
parcă, albastrul cerului, par o continuare a stâncăriilor albe pe
care sunt durate, dar şi virtuţile celorlalte locaţii de filmare,
toate, autentice – de la Palatul Mogoşoaia, până la minaretele
actualului Istambul.
Tot de poetica imaginii ţine şi chipul uman. Expresivitatea nobilă a
chipului georgian, de o frumuseţe austeră şi senzuală în acelaşi
timp, purtătoare a unei armonii spiritualizate, de tipul canoanelor
antice, a putut fi admirată într-o galerie de personaje, animate de o
trăire cu nimic mai prejos, interpretate de mari actori ai ecranului
gruzin.
Dar în cinema, autenticitatea obrazului este vădită de gest. Iar
valenţele spirituale dezvăluite de chip şi-au dat deplina măsură
în calitatea interpretării, cu deosebire în redarea mediului monahal
medieval, axată pe înţelegerea mentalităţii şi pe asumarea
înălţimii de credinţă a înaintaşilor, iar nu pe emfatica etalare
a veşmintelor şi pe gesturi de protocol (ca în atâtea filme
româneşti mai vechi, altfel, formal educative, despre voievozii
noştri). A putea aduce pe ecran rugăciunea nu poate decât cel ce o
cultivă în suflet, până a o înscrie în ordinul firescului:
emoţia şi concentrarea nu se învaţă, nu se mimează, ci se
trăiesc. (De aceea, iar nu datorită prezumtivului deficit de
spectaculozitate, ecranul i-a preferat întotdeauna pe “haiducii”
de orice fel, eroilor civilizatori şi marilor mistici).
La întrebarea mea: “Cum este posibil, din punct de vedere artistic,
să aduci pe ecran evlavia, fără să cazi în desuetitudine şi
formalism?”, răspunsul lui Ghiuli Ciohonelidze a fost simplu şi
dezarmant: “Noi, gruzinii, suntem creştini de paisprezece secole,
mergem la biserică… Pentru noi, lucrurile acestea ţin de firesc”.
Dacă nu aş fi văzut filmul, aş fi considerat că este un
răspuns-şablon şi i-aş fi replicat la fel, cu cei “două mii de
ani de creştinism românesc”, care, vai, nu se mai regăsesc practic
în nici o operă importantă şi mediatizată din cultura noastră
contemporană. Şi mai amară a fost pentru mine continuarea replicii
cineastului (al cărui bunic am aflat că a fost episcop al Bisericii
Gruziei) : “Timp de şaptezeci de ani de comunism i-am arătat pe
preoţi ca pe nişte caraghioşi. Dar poporul a rămas credincios,
chiar dacă era interzis să mergi la biserică…”. Alte cuvinte în
aparenţă banale şi de protocol, iarăşi am înghiţit în sec,
nemărturisindu-i că la noi, în cinema, şi astăzi preoţii sunt
înfăţişaţi de regizorii cei mai en vogue conform aceluiaşi
şablon comunist. Să fie, oare, arta în aparenţă cea mai
avangardistă, minată de cea mai mare osificare intelectuală şi
lipsă de discernământ?
A nominaliza galeria de actori care au dat glas cucerniciei
răsăritene medievale, dar şi spasmelor epocii nu ne este uşor, nu
atât datorită listei lungi a interpreţilor de plan secund, cât mai
ales datorită mijloacelor foarte modeste de promovare a filmului, fapt
care nu a îngăduit, deocamdată, editarea unui caiet de prezentare.
Ca să parafrazez observaţia profetică a Patriarhului nostru,
mucenicia (posibilă şi în cadrul breslei, când gestul Îi este
închinat lui Dumnezeu) nu e interesată de crearea unei “imagini
publice” prin strategii de advertising, ci, chiar şi atunci când se
intersectează cu artele, de cu totul alte “imagini” şi
“strategii”.
Voi vorbi, pe scurt, numai de eroul principal, care polarizează în
jurul său întreaga dramaturgie a filmului şi este întruchipat, la
cele trei vârste ale vieţii, de trei actori diferiţi. Copilul Andrei
(numele interpretului mi-a rămas, din păcate, necunoscut), cel ce va
fi devenit mai târziu monahul Antim are de traversat o pruncie greu
lovită de vitregia istoriei (prin pierderea mamei, ucisă de turci),
dar călăuzită de lumina credinţei, apoi primeşte harul revărsat
din plin, ca tânăr mire al Domnului, urmând să îşi asume cu
dârzenie, până la jerftă, destinul de slujitor întru slava lui
Dumnezeu al altui popor creştin, ca episcop de Râmnic şi apoi
mitropolit al Ţării Româneşti. Tânărul şi luminosul monah Antim
e întruchipat de Laşel Okroşidze, un actor capabil să redea
simultan sensibilitatea şi fermitatea, curajul şi dăruirea, având
valenţe certe pentru interpretarea unor personaje de mare puritate şi
încărcătură spirituală. “Vârsta maturităţii” şi a
arhieriei poartă chiar semnătura regizorului – actor de
notorietate, având la activ peste şaizeci de roluri, impunător prin
sobrietate, concentrare şi putere de convingere.
Cu mâna sigură a artistului ajuns la clasicismul artei sale, cu
sufletul ataşat de tăinuitul colţ de lume, de ethos şi de timp pe
care-l evocă, Ghiuli Ciohonelidze dă viaţă vibrantei – şi foarte
actualei, pentru cine ştie a citi printre rânduri - lecţii politice,
“manageriale” şi duhovniceşti a marelui cărturar al neamului
românesc.
Iar a face un film despre un martir, despre martiriu - iată un moment
dintre cele mai rare (iată una din probele cele mai grele şi mai
evitate) din istoria cinematografului.
Copyright © 2000-2002, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright
notice.
Constantin
Constantin
+
+++
+
+
http://forum.schituldarvari.ro/viewtopic.php?t=802
Din
MICA DOGMATICA VORBITA
DUMITRU STANILOAE, M-A. COSTA DE BEAUREGARD
ED DEISIS, 2000
IV
Experienta Treimii
Sufletul meu Il doreste pe Domnul si Il cauta
cu lacrimi. Si cum nu L-as cauta? Caci El Insusi
m-a cautat mai intai si mi S-a aratat mie, pacatosului!"
Cuviosul Siluan Athonitul
Experienta fundamentala pentru noi, fiintele omenesti si, prin noi,
pentru toate fapturile, este experienta comuniunii. Aceasta experienta
se inradacineaza in Dumnezeu, Care este El Insusi comuniune prin
excelenta, Tata Fiu si Duh Sfant.
Treime Sfanta, slava Tie!
In inima Sfintei Evanghelii se afla Revelatia: Dumnezeu nu este o
fiinta indepartata, solitara si indiferenta. ,,Dumnezeu este iubire",
spune Sfantul Apostol Ioan. Dumnezeu este ,,personal". Dumnezeu este
comuniune in El Insusi; este comuniune si cu faptura sa, omul, si prin
acesta din urma cu intreaga creatie, cu ,,cosmosul".
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi!
Dumnezeu S-a revelat ca tripersonal: Tatal obarsie, Fiul manifestare,
Duhul Sfant suflu si comunicare. Un Dumnezeu solitar este un Dumnezeu
fara iubire, nu este o persoana, ci o esenta eterna...
,,Un Dumnezeu fara iubire, fara o atentie vesnica fata de cineva, nu
este un Dumnezeu."
Dumnezeu nu Se identifica cu lumea. Evanghelia ne-a revelat faptul ca
El are iubire pentru aceasta lume, pentru ca este in El Insusi in mod
vesnic iubire. De aceea, nu este de ajuns sa spunem ca exista un Tata
si un Fiu pentru a exprima Misterul etern al comuniunii personale. Un
Eu divin si un Tu divin nu sunt de ajuns; aceasta ar implica mereu
tendinta de a se contopi sau de a se separa, tendinta spre un egoism in
doi. Ar fi o iubire inchisa asupra ei insesi, o caricatura a iubirii
pure ,,ce se revarsa spre un al treilea". Dumnezeul nostru este un
Dumnezeu Ce Se ,,revarsa", Care Se comunica, Care vrea sa Se imparta.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe
noi! Intreit Sfinte, revarsa asupra noastra si in noi iubirea Ta
negraita si vesnica. Fa-ne sa ne impartasim de iubirea Ta dumnezeiasca,
Cel ce esti binecuvantat in veci.
,,Dumnezeu este capatul tuturor aspiratiilor mele. E desavarsirea
insasi. E Persoana in comuniune in deplinatatea Ei: Ea nu se poate
bucura decat in comuniune, iar aceasta cere Trei Persoane, in definitiv
suntem trei, totdeauna trei. Chiar daca suntem intr-un numar mai mare,
toti ceilalti sunt cel de-al treilea - «ei». Vedem aceasta in
folosirea celor trei pronume personale: «eu, tu, el». Daca noi doi nu
iubim pe un al treilea, iubirea noastra in Dumnezeu nu este
desavarsita. Aceasta excludere a celui de-al treilea intineaza legatura
noastra. Ma dezinteresez de celalalt, vorbesc rau de el. Iar apoi, cand
«el» devine «tu» si «tu» devii «el», eu voi vorbi despre tine
asa cum nu se cuvine...
Iubirea in doi poate fi pe deplin generoasa numai daca este intoarsa
spre un al treilea."
,,. . . ca ei sa fie una asa cum Noi suntem una, Eu in ei si Tu in
Mine, ca ei sa fie in chip desavarsit una" (In 17, 22).
Avem astfel experienta Treimii.
,,Nu pot sa ma realizez in iubire, daca nu exista in fata mea un
«tu» care ma face responsabil, care face apel la mine si caruia
trebuie sa-i raspund. Nu ma pot dezvolta deplin, nu sunt fericit decat
in responsabilitate. Altfel, devin un epicureu, vreau sa-mi satisfac
doar placerile mele. Dar responsabilitatea ma face sa spun: cum ma pot
bucura de viata, daca nu exista un «tu»? Numai cu lucrurile sunt
singur, ma plictisesc. De as avea lumea intreaga, daca n-ar exista
nimeni, n-as avea caldura celuilalt. Numai celalalt ma face fericit,
imi da pofta de viata; daca n-ar fi celalalt...
Dar celalalt inseamna si responsabilitate. Celalalt este si o granita
pentru mine, nu suntem confundabili. El este un obstacol in calea
egoismului meu de a ma rupe de el sau de a-1 inghiti. Am nevoie de
iubirea cuiva. Am nevoie ca acest celalalt sa ramana altul, sa nu se
confunde cu mine, dar sa fie unit cu mine.
Nu exist numai eu. Exista si un «tu» pentru ca exista o comunicare
intre el si mine. Daca nu ar exista comunicare in iubire, nu ar exista
nici o posibilitate de a fi fericit.
Tatal este Tata si Fiul este Fiu. Ei trebuie sa fie diferiti. Duhul
este martorul iubirii Lor, El ia parte la bucuria fiecaruia fata de
celalalt. Dar in relatia lor cu Duhul Sfant, Tatal trebuie sa ramana
Tata si Fiul trebuie sa ramana Fiu."
,,Pe Tatal Cel fara de inceput, pe Fiul Cel impreuna fara de inceput,
pe Duhul Cel impreuna vesnic, Dumnezeirea cea una, ca heruvimii a-I
slavi indraznind zicem: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru,
pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, mituieste-ne penoi!"
(Treimica, Utrenie, glas 3).
Experienta treimica este o experienta cotidiana care isi are obarsia in
Dumnezeu-Tatal, manifestarea in Dumnezeu-Fiul, comunicarea in
Dumnezeu-Duhul. Omul este creat dupa chipul Treimii dumnezeiesti.
Exista un ,,eu - tu - el", o fiinta in comuniune cu Dumnezeu si cu
creaturile.
,,Este vorba de o experienta sociologica, psihologica si, mai mult
decat atat, ea este fundamentala pentru noi. Fara ea nu putem exista
deplin; ea este inradacinata in fiinta noastra si niciodata nu ma voi
multumi cu nivelul la care ma aflu. Totdeauna voi vrea sa merg mai
departe. Sunt insetat de o iubire nesfarsita. Responsabilitatea mea nu
se stinge niciodata. Psihologic vorbind, simt fata de fiica mea sau de
fiul meu ca nu am facut niciodata tot ceea ce trebuia sa fac; fata de
sotia mea, fata de ceilalti, n-am facut niciodata ceea ce trebuia sa
fac. Se deschide aici o perspectiva nesfarsita pentru a-mi exercita,
pentru a-mi manifesta responsabilitatea, pentru a face tot mai mult
pentru celalalt iar el sa faca ceva pentru mine; pentru a ne arata tot
mai mult iubirea. Pana unde? La infinit. Dar de unde vine oare aceasta
sete de infinit, daca acest infinit nu este realizat undeva, la un
anume nivel?
Aceasta aspiratie apartine naturii noastre. De ce oare suntem astfel?
Cine ne-a facut asa? Cred ca aici exista un semn ce trimite spre
temeiul existentei noastre. Trebuie sa gasim intr-o zi satisfacerea
deplina a acestei aspiratii de a iubi nesfarsit, de a ne darui deplin,
adica infinit, celuilalt, de a nu mai avea nici o umbra in iubirea
noastra, nici o reticenta, nici o rezerva, nici o distanta. Altfel
totul ar fi lipsit de sens. De ce?"
Rationalitatea profunda a existentei noastre ramane invaluita cata
vreme nu intram in legatura cu Celalalt, Tu-ul care este izvorul si
capatul aspiratiei noastre infinite de a iubi. La capatul si la
originea vietii mele se afla o desavarsire a iubirii manifestata in
mine prin dorinta infinita de iubire: in ea se inradacineaza
rationalitatea iubitoare a fiintei mele.
,,Credinta nu este numai ceva sentimental, ceva lipsit de temei, in
Dumnezeu avem si un Logos, un «Cuvant», un Verb, o Ratiune, nu numai
un «Duh», un Suflu. Responsabilitatea fata de celalalt ma face sa
ating cu degetul aceasta rationalitate plina de duhul, de iubire.
Prin aceasta rationalitate il simt pe celalalt. Prin cuvantul sau, prin
prezenta sa, celalalt este in mine. Dar nu numai el se afla in mine.
Cel caruia eu ii spun «tu» si pe care astfel il port in mine este si
el in legatura cu un altul, cu ceilalti. Intru astfel in comuniune cu o
fiinta care este ea insasi in comuniune cu o persoana, in tine exista
si celalalt; tu esti in el si, plin de el, tu esti in mine. Cand
vorbesc cu tine, ma gandesc si la celalalt cu care tu esti in legatura.
Si el lucreaza in mine: este prezent in mine in responsabilitatea pe
care o am fata de el.
Sunt intotdeauna o treime. Sunt in mine insumi o treime. Sunt o icoana,
un chip al Sfintei Treimi. Sunt un chip triadic, dar indeosebi o icoana
a Fiului si, prin El, sunt in legatura cu Tatal. Nu exista un «eu»
izolat, nici numai «eu si tu», cum spunea Martin Buber: exista si un
«el». Tu si eu avem o responsabilitate fata de un celalalt. Aceasta
responsabilitate este importanta si ea ne uneste intr-o mare
seriozitate.
Acesta este chipul Treimii in om. El poate fi descoperit in mod
experimental, pentru ca exista aici un sentiment al neconditionatului,
al absolutului. Suntem neconditionat obligati unul fata de altul si
fata de un celalalt. Iar aceasta trebuie neaparat sa vina de la o
instanta suprema care a imprimat in noi ca o pecete aceasta
responsabilitate, aceasta adanca seriozitate care ne uneste, care nu ne
lasa in superficial, ci ne sfinteste."
,,Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra"
(Fc 1, 26). ,,Dumnezeu" este la singular, ,,sa facem" este la plural:
un singur Dumnezeu, o comuniune de persoane. Dupa chipul si asemanarea
Celui Intreit-Unul a fost creat dintru inceput omul...
,,Dumnezeule in Trei fete, Care ai plasmuit dupa chipul si asemanarea
Ta neamul omenesc si din nefiinta la fiinta ai adus toate, Tie ma
inchin, pe Tine Te cinstesc si in cantari Te slavesc.
Dumnezeule Atotputernic si singur nescrisimprejur, vino si Te
salasluieste sub acoperisul meu. Doamne Cel in Trei straluciri, trimite
lumina Ta si lumineaza-ma intru negraita iubire a inimii Tale"
(Duminica Tuturor Sfintilor, Miezonoptica, cantarea 6).
,,Lumina neinserata, Soare in trei straluciri, Unule Dumnezeu
necuprins, singurul Domn si Stapan, lumineaza inima mea cea intunecata,
ca sa stralucesc cu razele slavei Tale si sa Te cant si slavesc intru
toti vecii"(cantarea 8).
_________________
Sa se intareasca inima mea, intru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care
peste ape ai intarit cerul si ai intemeiat pamantul peste ape,
Atotputernice
Constantin
View of the Monastery of St. Catharine from Mount Sinai
http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Land/Sinai/5.jpg
Constantin wrote:
> http://scrierile.notlong.com
Constantin
+++
+
+
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou11.htm
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT IN INGER DE LUMINA
Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim,
dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi
citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de
rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu
poate zice "iarta-ma"!
Am sa va spun o istorioara sfanta din cartea Everghetinos. La o
manastire de maici, o calugarita, saraca, era paraclisiera, in viata de
obste. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, ca Utrenia se face
la miezul noptii, si scoala pe stareta. Asa am apucat si noi. Cand eram
paraclisier, aveam un clopotel in mana si un ciocan. Ma duceam si
bateam de trei ori in usa si ziceam: "Pentru rugaciunile Sfintilor
Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ne pe noi!", iar cel din casa zicea: "Amin".
Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era randuiala si asa am apucat
noi. Asa era si aceasta calugarita. Ea, ca sa nu doarma, ce facea?
Citea la Psaltire de cu seara si pana la Utrenie, si cand era ora
11(23) fuga la stareta sa ia blagoslovenie ca sa mearga sa toace, sa
scoale maicile la rugaciune.
Diavolul avea mare ciuda pe ea, ca-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de
zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca, ca s-o
ocarasca stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i tragea
clopo-tele. Dar nu le tragea cand trebuie. De abia adormeau maicile si
numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:
- Nebuna, hai, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?
Dar ea zicea:
- Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit!
Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca ei
rau. Alta data, de doua ori le tragea, si de cu seara si dupa miezul
noptii, dupa ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le tragea, ca sa
tulbure pe calugarita care citea la Psaltire.
Dar ea ce-a facut? "Mai, am sa ma duc in clopotnita! Tot nu dorm!" Si a
luat Psaltirea, o cruce in mana si niste lumanari, ca nu erau pe atunci
becuri, ca sa citeasca in clopotnita, sa vada care-i maica aceea, ca de
atatea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, ca suna
clopotele inainte de vreme.
Cand s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior
pe celalalt si se agata cu mana de funie ca sa traga clopotele. Dar ea,
cum era cu crucea, cand l-a vazut, a zis:
- In numele lui Iisus Hristos, stai! Sa te lege puterea dumnezeirii!
- Valeu, roaba lui Dumnezeu, da-mi drumul, ca nu mai vin niciodata!
- Nu. Stai!
- Da-mi drumul! Ma jur ca nu mai vin la ma-nastirea asta!
- Nu! Stai sa vina maica stareta si maicile din consiliu, care de
atatea ori m-au pus la canon, ca eu trag clopotele.
- Da-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!
- Nu. Sa te lege puterea lui Dumnezeu si Sfanta Cruce! Stai asa, cu
mana pe funie!
Si ea saraca s-a dat jos din clopotnita si s-a dus la stareta.
- Maica stareta!
- Ce-i cu tine?
- Hai sa vezi cine trage clopotele, ca de atatea ori m-ai pus la canon!
Maica stareta a luat cateva maici din consiliu si s-a dus sa vada cine
trage clopotele. Ea a crezut ca este o maica care trage clopotele, ca
s-o supere. Cand a ajuns si l-a vazut:
- Valeu! Maica, alunga-l de aici! Vai de noi, murim de frica! Ii urat
tare!
Si, pe fuga, cand a vazut ca dracu-i clopotar!
- Nu! Lasati-l! Nu poate sa se duca, ca-i legat.
Dar el striga:
- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, ca nu mai vin la manastirea
asta in veac!
- Nu! Stai aici sa aduc tot soborul manastirii sa-ti ceri iertare de la
maici, ca ai tulburat toate maicile, cand sunai clopotele inainte de
vreme!
- Asta n-o pot face!
Ai vazut rautatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic in iad:
"Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot impotriva lui Dumnezeu, caci
au cazut din mandrie.
Si au tras clopotele sa se adune maicile.
- Mai, dracul in clopotnita! Il pune aceea sa-si ceara iertare.
Cand il vedeau, tipau si fugeau care intr-o parte, care in alta.
- Zi, iarta-ma! ii spuneau maicile.
- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!
- Asta vrem noi! Sa vedem un drac ca s-a facut inger cum a fost
inainte.
Vezi, daca a cazut din mandrie, nu poate zice "iarta-ma". Asa si noi.
Cand vei vedea ca cineva iti cere iertare, si tu, daca nu zici:
"Dumnezeu sa te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice
"iarta-ma". Sau daca ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu
el, ca nu zici "iarta-ma". "Nu vreau sa zic "iarta-ma"! Dar de ce? El
este vinovat, nu eu!"
- Nu zic "iarta-ma"!
Atunci a zis calugarita:
- Uite ce-i! Daca nu zici "iarta-ma", sa ne canti o cantare, cum cantai
tu cand erai inger inainte.
- Daca voi canta, va topiti ca ceara.
- Nu ne temem!
- Si ce cantare sa cant?
- Canta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.
Cand a inceput sa cante, plangea tot soborul manastirii. Canta frumos
tare. Dar stii cum canta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara
de moarte, si gata. Pana acolo! Miluieste-ne, nu voia sa zica.
- Zi "miluieste-ne"!
- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!
- Asta vrem noi! Canta miluieste-ne, ca nu-ti dau drumul. Aici te tin
legat si maine, sa vina toate satele sa te vada aici clopotar! Puterea
dumnezeirii sa nu-ti dea drumul, pana nu zici miluieste-ne.
Canta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte si
iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.
- Zi miluieste-ne!
- Nu pot!
- Sa te arda puterea Sfintei Cruci!
- Valeu! Dati-mi drumul, ca nu mai vin in veac aici! Am sa spun la tot
iadul ce-am patit aici.
- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!
Cand a vazut ca-l arde puterea Sfintei Cruci, a cantat. Si cand a
cantat miluieste-ne pe noi, a stralucit ca soarele si a zburat la cer.
S-a facut inger. Si atunci maicile au inceput a face metanii:
- Multumim Domnului ca am vazut un drac care s-a facut inger inapoi, ca
a zis miluieste-ne pe noi!
De aceea, daca cineva a gresit ceva, sa zica imediat: "Iarta-ma, frate,
ca am gresit!"
Constantin
Constantin
+++
+
+
http://www.filocalia.ro/referate/11/SCRISORI_DUHOVNICESTI/Varsanufie_si_Ioan
SCRISORI DUHOVNICESTI
SFINTII VARSANUFIE SI IOAN
1. Raspuns al marelui Batrin (sau al lui Varsanufie) catre Ava Ioan de
la Berseba, care-i ceruse sa ingadue sa vina sa vietuiasca linga ei, in
minastirea lor de obste.
l S-a scris in Apostol ca "Cel ce a inceput intru voi lucrul cel bun,
El insusi il va si duce la capat pina in ziua Domnului nostru lisus
Hristos" (Filip l, 6). Si iarasi a spus Stapinul nostru celui ce a
venit la El: "De nu se va lepada cineva de toate cele ce le are si de
neamul lui, ba de nu-si va uri chiar si sunetul sau, nu poate sa fie
ucenicul Meu" (Le. 14, 33 si 26). Si e cu putinta lui Dumnezeu sa
implineasca acest cuvint pentru noi. "Ca ce este mai bine si mai placut
decit a locui fratii impreuna?" (Ps. 132, 1). Deci ma rog sa ajungi la
masura scrisa in Fapte: ,,Citi aveau averi le vindeau si aducind pretul
celor vindute il puneau la picioarele Apostolilor" (Fapte 4, 34, 35).
Si eu cunoscind rivna ta, ca fiind dupa Dumnezeu, am spus iubitului
nostru fiu, Serid, care ne-a acoperit pe noi cu Dumnezeu de catre
oameni (si nadajduim in Dumnezeu ca te va acoperi si pe tine impreuna
cu noi): "Primeste pe fratele Ioan cu dragoste multa si sa nu stai
deloc la indoiala. Caci inca inainte cu doi ani mi-a descoperit
Dumnezeu ca va veni aici si multi dintre frati vor veni la noi. Si eu
am pazit descoperirea pina ce voi afla ce va face Domnul. Cind deci s-a
implinit timpul, am aratat-o si eu voua".
Si fiindca am socotit ca din cele ce le port sa-ti trimit ceva si tie,
iata am luat culionul de pe capul meu si ti 1-am trimis prin fratele,
zicind: "Da-i-1 lui si adu-mi in locui Iui altul". Tine-l deci pina la
moartea ta. Caci tfi va acoperi de multe rele si ispite. Sa nu-1 dai
deci altcuiva. Ca el este binecuvintarea lui Dumnezeu prin miinile
mele. Si sileste-te sa duci la capat lucrul tau si elibereaza-te de
orice alta grija, cum ne-am eliberat si noi. Si sezi cu noi intru toata
negrija. daruindu-te lui Dumnezeu.
Si eu, Serid 2, iti spun tie un lucru minunat. Cind graia Batrinul
acestea, gindeam intru mine: cum voi putea tinea acestea in minte, ca
sa le scriu? Daca ar vrea Batrinul, as aduce aci cerneala si hirtie ca
sa scriu orice cuvint pe care-1 aud. Dar el a cunoscut ceeace gindeam
si fata lui incepu sa straluceasca ca focul si-mi spuse: "Du-te si
scrie si nu te teme. Daca ti-as spune zeci de mii de cuvinte ca sa le
scrii, Duhul lui Dumnezeu nu te va lasa sa scrii nici mai multe nici
mai putine decit ti-am spus, chiar daca ai voi, ci-ti va conduce mina
ca sa le scrii acestea pe rind.
2. Raspuns al aceluias marc Batrin catre acelas, vestindu-i lui de mai
inainte feluritele necazuri ce vor veni asupra lui si Jieputinta
trupeasca, unita cu acestea, dar si sporirea sufleteasca ce-o va avea
din acestea.
Spune fratelui Ioan 3: intareste-ti inima ca pe-o piatra tare. Iar
piatra numesc taria sufletului, ca sa poti auzi cele ce-ti voi spune.
Ia deci seama la tine insuti, ca nu curnva auzind aceasta sa te
semetesti in inima ta si sa cazi din fagaduinta duhovniceasca. Caci pe
multi i-a pierdut infumurarea, chiar dintre cei ce-au atins masura.
Deci te pregateste spre multumire in toate, auzind pe Apostolul care
zice: "intru toate multumiti" (I Tes. 5, 18), "fie in necazuri, fie in
nevoi, fie in strimtorari" (II Cor. 6, 4), fie in neputinte si osteneli
trupesti. Multumeste lui Dumnezeu in toate cele ce vin asupra ta. Caci
nadajduesc ca si tu vei ,,intra in odihna Lui" (Evr. 4, 1). "Pentru ca
prin multe necazuri trebue sa intram in imparatia lui Dumnezeu" (Fapte
14, 22). Na te indoi deci in sufletul tau si sa iiu slabeasca inima ta
in ceva. Si adu-ti aminte de cu-vintul Apostolului "ca chiar de se
strica omul nostru cel din afara, cel dinauntru se inoeste din zi in
zi" (II Cor. 4, 16). Daca deci nu suferi patimirile, nu poti ajunge la
cruce. Iar de rabzi mai intii patimirile, vei intra la limanul odihnei
Lui. Si te vei linisti apoi intru toata negrija, avind sufletul intarit
si lipit de Domnul pentru totdeauna, strajuit in credinta, bucurindu-se
intru nadejde, vcselindu-se in dragoste, pazit in sfinta si cea de o
fiinta Treime. Si atunci se va implini cu tine ceeace s-a spus: "Sa se
veseleasca cerurile si sa se bucure pamintul" (Ps. 95, 11). Aceasta
este viata cea fara de griji a omului lui Dumnezeu. Caci se bucura,
iubitul meu frate, Tatal si Fiul si Sf. Duh de mintuirea ta.
3. Raspuns al altui Batrin catre acelas, care-i ceruse o intilnire.
Spune fratelui: larta-ma pentru Domnul, caci doresc sa te vad, dar nu
gasesc timp liber din pricina constiintei altora- Dar ma bucur de
dragostea pentru binecuvintarile trimise tie de sfintul Batrin. Si
fericit esti pentru ca te-ai invrednicit de ele.
4. Ivindu-se o ispita pentru monahii locului unde vietuia Ava Ioan
inainte de a veni in minastirea de obste si avind sa se nasca o
tulburare pe cind era el acolo, stiind-o aceasta de mai inainte marele
Batrin cu duhul, ii scrise lui acestea:
Scrie fratelui Ioan: Iata iti trimic trei marturii aic puterii lui
Dumnezeu, din Scripturile Sf. Duh, prin care doresc sa ti se trezeasca
mintea ca sa ia aminte la Dumnezeu si la gindurile Duhului, ca sa
cunosti ceeace se potriveste timpului de fata.
intiia marturie este aceasta: Zis-a Dumnezeu catre Sf. Prooroc Isaia :
"Mergi poporul meu, intra in camara ta, inchide usa ta, ascunde-te
putin pina va trece minia Domnului" (is. 26,20).
A doua marturie este aceasta: "Iesiti din mijlocul lor si va osebiti si
nu va atingeti de ce este necurat, zice Domnul, si Eu va voi primi pe
voi si voi fi voua Tata si voi imi veti fi Mie fii si fiice, zice
Domnul Atottiitorul" (is. 17, 18).
A treia marturie: "Vedeti cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca
niste intelepti, rascumparind vremea ca zilele sint rele" (Ef.' 5,
15-16).
Iar eu zic tie: Alearga spre cele dinaintea ta si desa-virseste lucrul
tau degraba, aducindu-ti aminte de Domnul care zice: "Nimenea punind
mina pe plug si intorcindu-se spre cele dinapoi, nu se pregateste
pentru imparatia cerurilor" (Le. 9, 62). Caci eu privesc la viata
linstita care se afla in Hristos lisus Domnul nostru, caruia fie slava
in veci. Amin.
5. Raspuns al aceluias mare Batrin catre care se intristase ca Ava Ioan
a intirziat sa vina si deaceea socotea ca nu mai vine.
Nu te descuraja, fiule, nici nu te intrista din pricina fratelui
nostru. Pentru ca desi lipseste cu trupul, este cu noi totdeauna. Caci
e de un suflet cu noi si nimic nu-1 desparte de iubirea noastra de acum
si pina in veac.
6. Scrisoarea aceluias mare Batrin scrisa catre Aia Ioan, care se ocupa
in tara lui cu unele lucruri de trebuinta pentru minastire si era
tulburat de un razboi al trupului e .
Scrie fratelui: Tu esti inca in afara, ostenindu-te dupa puterea ta
pentru Dumnezeu si pentru sufletele fratilor, mai bine zis pentru
odihna si linistea noastra si a ta. Caci daca fratii nostri se odihnesc
si sint ocrotiti prin noi, aflam si noi prin ei odihna desavirsita ';
si se implineste cu noi cuvintul scris: "Un frate ajutat de alt frate
este ca o cetate intarita si inconjurata de ziduri" (Prov. 18, 19).
Taie toate legaturile si parutele pricini pe care le ai pina esti afara
si ;sa nu lasi nici-o pricina nascocita si nici-o legatura cu cineva
care te atrage la cele dinapoi. Caci de nu faci asa, nu te linistesti
intr-o liniste desavirsita. Ca asa am facut si noi. Facind deci
aceasta, nadajduesc ca te vei linisti cu desavirsire. Si cu ajutorul
lui Dumnezeu, sortul si partea ta va fi cu noi in veac. Deocamdata sa
nu afle nimeni cele scrise tie. implinind asadar osteneala ta, de-ti va
inainta lucrul bine, multumeste lui Dumnezeu si te roaga Lui. Caci
aceasta inseamna: "in toate multumiti" (I Tes. 5, 18). Sa nu nesocotim
datoria de a multumi lui Dumnezeu. Sa facem ca acela despre care ai
spus odata pilda: A plecat sa se roage in biserica sa i se randuiasca
sa afle ceva de mincare si 1-a intilnit pe careva care i-a spus:
maninca azi cu mine si apoi du-te si te roaga. Si i-a raspuns acela: nu
vin, caci am plecat sa cer aceasta de la Dumnezeu. Asadar si noi, fie
ca vom afla, fie ca nu vom afla, sa dam lui Dumnezeu rugaciune si
multumire. Ia seama sa porti in trupul tau pururea crucea lui Hristos
8.
7. Raspunsul aceluias mare Batrin catre ace/as, care se gindea sa
mearga cu fratii sa culeaga cele de trebuinta pentru lucrul de mina si
se temea de pustietatea locurilor '. li aduce aminte sa ia seama la
razboiul trupului care tul-bura si-i fagadueste ajutorul lui Dumnezeu
in aceasta plecare pe care o ia asupra sa pentru ei.
Spune celui ce a fost chemat printr-:o incuviintare de sus sa locuiasca
linga noi nu numai in veacul de acum ci si in cel viitor, fratelui si
celui de un suflet cu noi Ioan: Zis-a Stapinul nostru Hristos
ucenicilor Sai: "Oare nu se vind doua vrabii pe un banut. Si nici una
din ele nu va cadea pe pamint fara voia Tatalui Meu cel din ceruri.
Voua insa si perii capului va sint numarati. Asadar nu va temeti. Voi
sinteti mai de pret decit un numar mare de vrabii. Tot cel ce va
marturisi pentru Mine inaintea oamenilor voi marturisi si eu pentru el
inaintea Tatalui Meu cel din ceruri" (Mt. 10, 29-32). Ia seama deci la
tine sa pui cu trezvie pe Dumnezeu pururea inaintea ta, ca sa se
implineasca si cu privire la tine cuvintul proorocesc: ,,Vazut-am pe
Domnul inaintea mea pururea, ca la dreapta mea este, ca sa nu ma
clatin" (Ps. 15, 8). intinde, asadar, miinile tale din tot sufletul tau
spre cele ce le ai de implinit si cugeta la ele pururea ca sa auzi
glasul lui Dumnezeu spu-nindu-ti: "Iata trimit pe ingerul Meu inaintea
fetii tale, care va pregati calea ta inaintea ta" (Mt. 11, 10; Mt. 3,
1).
8. Ostenindu-se acela mult si nea fiind cele pentru lucrul de mina, s-a
intristat si s-a mirat cum "ra-a fost trimis ingerul inaintea fetii
lui., dupa cuvintul Batrinului. El nu stia, ca aceasta i-a spus-o
Batrinul spre usurarea plecarii lui. Deaceea ii scrie lui Batrinul
acestea:
Scrie fratelui ca atita vreme cit este corabia pe mare, se asteapta la
primejdii si la bintueiile vinturilor. Dar cind ajunge la limanul
linistei si al pacii nu se mai teme de primejdii, de necazuri si de
bataia vinturilor, ci se va afla in liniste. Asa si iubirea ta, cita
vreme esti cu oamenii, asteapta-te la necazuri si la primejdii si la
atacurile vinturilor nemateriale; dar cind vei ajunge la cele gatite
tie, atunci vei fi fara frica. Iar in privinta a cecace am spus
inainte, ca Stapinul nostru a zis: "Iata voi trimite pe ingerul Meu
inaintea fetii tale", el a fost de fapt trimis. Iar despre faptul de a
nu fi aflat cel pentru lucrul de mina, Dumnezeu a zis in cartea lui
Moise: "Pentru aceea te-a ocolit si te-a pedepsit si te-a sleit de
foame in pustiul acela inspaimantator, ca sa cunosti cele din inima ta"
(A doua lege 8, 2-3). intelege, iubite frate, cele spuse tie de mine si
tine-te tare si fara sovaiala in osteneala ta.
9. Scrisoarea aceluiasi mare Batrin catre acelas care plecase pentru
trebuintele minastirii si se descurajase pentru multele necazuri in
care a ajuns.
Scrie, fiule, fratelui nostru Ioan, ca-1 imbratisam in Domnul, eu si tu
si fratele nostru Ioan. Si spune-i: nu te descuraja in necazurile si
greutatile trupesti ce le rabzi si in care te ostenesti pentru noi si
pentru obstea noastra. Caci si prin aceasta iti pui sufletul tau pentru
frati si nadaj-duesc ca multa iti va fi rasplata pentru osteneala
aceasta. Si precum 1-a pus Dumnezeu pe losif sa hraneasca pe fratii sai
in timpul foametei in Egipt, asa te-a pus si pe tine sa ajuti
minastirii impreuna cu fiul meu Serid. Iar eu iti spun cuvintul
Apostolului cel catre Timotei: "Tu deci, fiule, intareste-te in harul
Duhului Sfint" (II Tim. 2, 1). Caci vad cum va veni linistea ta si ma
bucur impreuna cu tine intru Domnul. Pentru ca atita vreme cit petreci
afara, vei afla necaz si osteneala trupeasca. Dar cind vei ajunge la
limanul linistei, vei afla odihna si pace. Caci nemincinos este
Stapinul nostru care zice: "Le voi da lor in veacul de acum insutit si
in cel viitor viata vesnica" (Mc. 10, 30). Osteneste-te, asadar, frate,
din toata inima, ca sa afli mai multa dragoste si odihna. Caci inainte
de a ajunge corabia in port e lovita si framintata de valuri si de
virtejuri. Dar cind ajunge in port afla insfirsit multa liniste,
intelege cele spuse si le pazeste. "Caci Domnul iti va da intelegere in
toate" (II Tim. 2, 7).
10. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelas, ctnd a cazut pe
piciorul lui o piatra si i-a pricinuit multa durere si descurajare.
Iubitului frate in Domnul, Ioan, bucurie. Potrivit ostenelii trupului
tau pentru noi si zdrobirii piciorului tau pentru noi, sa umple
Stapinul Dumnezeu, sufletul tau, iubitul meu, insutit de bunatatile
ceresti, intelege, frate, cele scrise de mine si le ascunde in tine,
pentru ca te vor face sa simti o bucurie cereasca, stapinitoare,
dumnezeeasca. Caci in numele Sfintei Treimi, descopar ca esti impreuna
mostenitor al liarismelor mele, date mie de Dumnezeu. Si m-astept sa
ajungi de graba (la el inaintind pas cu pas. Caci vei ajunge prin
ostenelile pentru Dumnezeu la odihna Lui, asa cum altul ajunge la ea
pentru smerenie. Iar eu nadajduesc ca tu le vei avea pe ammdoua cind va
muri intristarea din inima ta, inabusindu-se iutimea din tine. Atunci
se va implini in tine cuvintul: "Vezi smerenia mea si osteneala mea si
iarta toate pacatele mele" (Ps. 24, 18). Si cind ti-am spus ca vei
ajunge inaintind pas cu pas, gin-deste-te la Evanghelii, cum si de cite
ori a dat Hristos ucenicilor barismele vindecarilor si ale scoaterii
dracilor, ca si harisma desavirsita a iertarii pacatelor, zicindu-le:
"Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi" (Ioan 20, 23). Deci
cind pentru osteneala ta cea pentru Dumnezeu va ierta pacatele tale, ai
ajuns la masura la care voesc sa ajungi.
Iar daca gasesti in scrisoarea mea cuvinte greu de inteles, intreaba pe
Serid, cel de un suflet cu tine, pe fiul meu cel iubit, si prin harul
lui Dumnezeu el iti va explica cele greu de inteles. Caci m-am rugat
lui Dumnezeu pentru el si in privinta aceasta.
Tu, deci, omule al lui Dumnezeu, alearga pe drumul gatit tie ca sa
ajungi cu bucurie la limanul lui Hristos, la care am ajuns noi, si sa
auzi glasul bucuriei implinite, al vietii, al luminii si al veseliei,
spunindu-ti-se: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost
credincios, peste multe te voi pune, intra in bucuria Domnului tau"
(Mt. 25, 21). Bucura-te in Domnul, bucura-te in Domnul, bucu-ra-te in
Domnul! Domnul sa pazeasca sufletul si trupul tau de tot raul si de
toata impotrivirea diavoleasca si de toata nalucirea pricinuitoare de
tulburare. Domnul va fi lumina ta, acoperamintul tau, calea ta, taria
ta, cununa ta, veselia ta si sprijinitorul tau vesnic. Ia aminte la
tine Caci s-a scris: "Nu nesocoti cuvintele iesite din buzele Mele"
(Ps. 88, 35).
11. Raspunsul aceluias Batrin catre acelas., indemnindu-l sa-si aduca
aminte de cele scrise lui, spre folosul lui si spre sprijinirea inimii
lui.
Zis-a Solomon despre parintii Iui: "Cei ce ma invatau imi spuneau: sa
se sadeasca cuvintul nostru in inima ta" (Prov. 4, 4). Asa iti spun si
eu, frate: sa se sadeasca cuvintele mele in inima ta si cugeta
totdeauna la toate cele scrise de mine, precum a zis Dumnezeu prin gura
lui Moise: "Lipseste-le de mina ta cea dreapta si vor fi pururea
neclintite inaintea ochilor tai si cugeta la ele cind te culci, cind te
scoli, cind umbli pe drum si te culci in casa" (A doua lege, 6, 6-8).
Arata-le, asadar, pe acestea intru desavir-sirea faptelor si Dumnezeul
meu va fi cu tine in veac. Amin.
12. Acelasi a poruncit fratelui un lucru si pentru ca acela nu l-a
implinit repede, l-a certat pe el. Iar fratele intristindu-se, Batrinul
i-a poruncit sa nu mai spuna aceasta vreunuia dintre frati, in acest
scop i-a spus Batrinul aceasta:
Spune fratelui Ioan: Vremea noastra este slaba. Si cu multa osteneala
afli in vremea de acum un om cu inima tare 9b. Dar tine cuvintul
sfintului Apostol care zice: "Mustra, cearta, indeamna cu indelunga
rabdare si invatatura" (II Tim. 4, 2).
13. Ridicindu-se o cladire in minastire, acela (Ava Ioan) ca un om
priceput a desemnat masurile lucrarii. Dar unii frati, fara sa stie el,
socotind ca fac un lucru bun, au adaugat ceva la acele masuri si au
schimbat putin planul. Si tulbu-rindu-se acela si descurajindu-se din
pricina lor, a aratat aceasta Batrinului. Batrinul a raspus:
Spune fratelui nostru Ioan, care cugeta aceleasi cu noi: Multe sint
cele scrise tie de mine prin mina iubitului si sincerului nostru fiu,
care ne iubeste din tot sufletul lui deopotriva pe noi cei trei10 cu
iubire desavirsita. Si toate acestea nu ti le scriu din voia proprie ci
din porunca Sf. Duh spre indreptarea si folosul sufletului si a
constiintei omului dinauntru, pentru necazuri si asuprirea trupului si
pentru zdrobirea inimii, intii fereste-te de duhul descurajarii. Caci
naste tot raul si necazuri felurite. Daca ti-as scrie ispitele ce le-am
suferit eu, iti spun ca nu le-ar putea purta urechile tale; ba poate
nici ale altuia in timpul de fata. Dar nadaj-duesc ca vei ajunge la
ele, ba chiar le vei vedea cu ochii tai si te vei izbavi de ele cu
harul lui Hristos prin credinta ta. Pentru ce slabeste inima ta si se
descurajeaza, din pricina oilor lui Hristos? Sau nu sti ce dureri de
cap sufera invatatorul cel bun din partea copiilor pina ce se
cumintesc? Doar ai auzit de la mine cuvintul Apostolului: "Mustra,
cearta, indeamna cu toata indelunga rabdare si invatatura" (II Tim. 4.
2). Asculta si ia aminte la cele ce ti le spun indelunga rabdare este
nascatoarea tuturor bunatatilor Gindeste-te la Moise, care si-a ales
mai bine "sa patimeasca impreuna cu poporul decit sa aiba dulceata
trecatoare a pacatului" (Evr. 11, 25). Deci cind te tulbura gindul de
la demoni impotriva vreunui om, spune gindului cu indelunga rabdare:
m-am supus oare pe mine lui D i mnezeu ca sa lovesc pe altii?11. Si va
pleca de la tine. Alearga cu barbatie si cu tarie, aducindu-ti aminte
de cuvintele mele, mai bine zis de ale Domnului, ca sa ne intelegi pe
noi in Hristos lisus, Domnul nostru. Fie ! Amin.
14. Raspunsul aceluias mare Batrln catre acelas, pentru ca rabdase cu
greu sa auda ca oarecare dintre frati spusese ca sa-l umileasca: Cine
mai este si acesta ? Sau pentru ce se supara ?
Spune fratelui: Precum se judeca Mihail pentru trupul lui Moise (Iuda
9), asa ma lupt si eu pentru tine, pina ce nu te vei izbavi de omul cel
vechi. Dar si iudeii murmurau impotriva Mintuitorului, zicind: "Nu este
Acesta fiul lui losif? Nu cunoastem pe mama si pe fratii Lui?" (Ioan 6,
42; Mt. 13, 55). Gindeste-te la acestea si rabda pina la sfirsit. (Mt.
10, 22)12.
15. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelas,
care nu se izbavise inca de descurajarea lui:
Spune fratelui: Mi-am adus aminte de proorocia lui leremia proorocul
care zice: "Cine. va da capului meu apa si ochitor mei izvor de
lacrimi, ca sa pling pe acest popor ziua si noaptea?" (Ier. 9, 1). Ma
asteptam ca sa te hraneasca hrana virtoasa si te vad iarasi avind
nevoie de lapte (Evr. 5, 12). Vezi ce s-a scris: "Si de cele ascunse
ale mele curateste-ma" (Ps. 18, 13). Vezi sa nu te fure balauri rai si
sa verse in tine veninul lor. Ca e pricinuitor de moarte. Caci nimenea
nu indrepteaza vreodata binele cu raul, pentru ca e biruit de rau. Ci
indrepteaza raul prin bine (Rom. 12, 21). Iata tu stai in stadion: esti
dator sa te lupti cu fiarele, ca Apostolul (I Cor. 15, 32). Caci el se
lauda, pentru ca biruise fiarele. Ai fost aruncat in furtuna marii ca
sa rabzi multe primejdii si sa te lupti cu furia valurilor. Si biruind
cu ajutorul lui Dumnezeu vei veni cu noi la limanul linistii, in
Hristos lisus, Domnul nostru, Caruia fie slava in vecii vecilor. Amin.
16. Raspunsul aceluias mare Batrin catre ace/as, care incepuse sa se
supere pe frati pentru stricarea unor caramizi din pricina ploii. Caci
o punea aceasta pe seama negrijii lor. Stiind de mai inainte ca aceasta
il va face sa gindeasca rau si de Ava, il trezeste si il intareste de
mai inainte impotriva acestor ginduri, aducindu-i aminte si de
dragostea adevarata pe care o are Ava f ata de el, ca prin aceasta
aducere aminte sa lapede gindul potrivnic lui.
Fa o fapta de iubire, fiul meu, si gindeste-te sa aduci hirtie si
cerneala si lasa raspunsul pentru care ai venit si scrie fratelui Ioan
mai intii o salutare din partea mea. Caci e pe cale sa se supere pe
altii si sa fie suparat de altii. Si spiine-i: Bucura-te in Domnul,
fratele meu. Daca sint multe valurile marii, nu este oare cineva care
sa trezeasca pe lisus si sa certe vinturile si sa se faca liniste
pentru a cunoaste pe lisus si a I se inchina? (Mt. 8, 22). Daca toate
sint desarte si trecatoare, pentru ce e impinsa inima noastra de ele,
ca sa uite de cuvintul evanghelic: "Ce va folosi omului de va dobindi
lumea toata, iar sufletul sau si-1 va pierde" (Mt. 16, 26). Afla,
fratele meu. ca daca supara cineva pe altul fie cu fapta, fie cu vorba,
va avea dupa aceea el o suparare insutita. Ti s-au scris din partea mea
de multe ori cuvintele Domnului din Scriptura, sa ai indelunga rabdare
in toate si sa iei aminte si sa nu fie voia ta amestecata13. Ci cind
imi trimiti vre-o intrebare cu iubitul meu fiu, Serid, care e mereu
necajit ca te vede necajit, sileste-te sa tii sub paza gindurile tale,
ca sa nu arunce vre-un venin pricinuitor de moarte in inima ta si sa te
amageasca sa iei tintarul drept camila si bobul de nisip drept o
piatra. Caci asa se va afla omul care avind o birna ia seama la firul
de pai (Mt. 7, 3-5).
Ti-am scris acestea ca sufletului meu. Caci stiu ca inima ta se va
bucura de acestea. Fiindca se spune: "Mustra pe intelept" si celelalte
(Prov. 9, 8). Si, stii, frate, cit de mult te am pe tine in dragostea
lui Hristos. fH; Nadajduesc ca esti, insfirsit, aproape de a nu te mai
ingriji de lucrurile pamintesti si de a te afla in lucrarea duho
vniceasca a Parintilor. Caci nu ma va rusina Domnul meu Hristos pe mine
care ma rog Lui ziua si noaptea pentru tine41.
17. intrebarea aceluias catre acelas mare Batrin.
Stiu, Parinte, ca acestea mi se intimpla mie pentru pacatele mele; si
ca sint fara de minte si pricina relelor. Iar cei ce ma duce in astfel
de necaz este Ava, pentru ca nu are grije si trece cu vederea
lucrurile. Si acestea se pierd din pricina lui, iar eu nu pot rabda
aceasta. Si ce sa fac daca eu vreau sa alung gindurile15, dar nu am
putere ? larta-ma, ca "Am spus-o odata; a doua oara nu voi mai adauga
(sa o spun)" (Iov. 39, 35,). Si ma mir ca s-a racit caldura dragostei
pe care o aveam fata de frati. Roaga-te pentru mine, pentru Domnul.
Raspuns: Frate, adu-ti aminte ca Domnul a spus ucenicilor Sai: "Acum si
voi sinteti nepriceputi?" (Mt. 15, 16). Ti-am scris sa-ti pazesti
gindurile taie. Daca te-ai fi ostenit sa le pazesti, ai fi aflat ca
puterea de care mi-ai scris de curind, cu ti-am aratat-o intr-o
scrisoare de mai inainte si nu era nevoie sa-mi scrii iarasi. Totusi
voi adauga alt raspuns la intrebarea ta.
Mai intii te mustru. Te-ai numit pe tine pacatos, dar in faptele tale
nu te socotesti asa. Caci cel ce se socoteste pacatos si pricina a
relelor, nu se impotriveste cuiva, nu se razboeste, nu se minie
impotriva cuiva, ci ii socoteste pe toti mai buni. Si daca gindurile te
fac sa spui, fara sa glumesti, ca esti pacatos, cum iti misca inima
impotriva celor mai buni? Ia seama, frate, ca nu acesta este adevarul.
Deci inca n-am ajuns sa ne socotim pe noi insine pacatosi16. Deaceea
cind iubeste cineva pe cel ce-1 mustra pe el, este intelept. Dar daca
spune ca il iubeste si nu face cele ce aude de la el, mai mult il
uraste. Daca esti pacatos, pentru ce il ocarasti si il invinuesti ca
prin el ti-a venit necazul? Nu stii ca fiecare se ispiteste de pofta
sa? (lacob l, 14) si aceasta-i naste lui necazul? Aceasta este ceeace
ti-am scris despre frati, sa nu te faca sa iei tintarul drept camila
s.a.m.d. Roaga-te mai degraba sa-ti fie partasi in frica de Dumnezeu.
Si cind spui de tine ca esti nepriceput, nu o spune in gluma, ci
cerceteaza-te si vei afla ca nu te crezi asa. Caci daca ai fi asa, n-ar
trebui sa te minii, pentru ca n-ai putea deosebi daca lucrul s-a facut
bine sau rau17. Dar cel nepriceput e prost. Si cel nepriceput si prost
e neintelept in judecatile lui. Si cum ar putea indrepta si intelepti
cel neintelept pe altii? Vezi, frate, ca vorbim in gluma si numai cu
gura si aceasta o arata faptele noastre. De aceea cind raspundem
gindurilor, nu avem putere, pentru ca mai intii primim sa osindim pe
aproapele si puterea duhului nostru slabeste18 si invinovatim pe
fratele nostru, vinovati fiind noi insine19. Daca socotesti ca totul
este al lui Dumnezeu care milueste si nu al celui ce voeste, nici al
celui ce alearga (Rom. 9, 16), pentru ce nu intelegi si nu iubesti pe
fratele tau cu o iubire desavirsita? 20 Caci citi nu voiau sa ne ajunga
pe noi batrinii, si alergau in acest scop? Totusi nu li s-a dat lor sa
ne ajunga. De aceea nereusind el, ne-a trimis Dumnezeu pe noi la el si
1-a facut pe el fiul nostru sincer. Caci Dumnezeu iubeste vointa cea
dinauntru.
Cit priveste cuvintui: "Am spus odata" s.a.m.d., daca lupti pentru a
ajunge acolo, esti fericit. Dar nu s-a dat aceasta tuturor.
Iar despre celelalte ginduri, pune in seama lui Dumnezeu tot gindul,
zicind: "Dumnezeu stie ce e de folos". Si te vei odihni. Si pe incetul
iti va veni puterea sa rabzi. Nu inceta sa spui. Iar de spui si nu esti
auzit, si nici nu afli har (ascultare) in cuvantul tau, sa nu te
intristezi. Caci te vei folosi si mai mult.
Iar privitor la cele ce te mira, iubirea desavirsita nu cade si cel ce
a dobindit-o pe ea, ramine in caldura, fiind inchis in iubirea fata de
Dumnezeu si de aproapele. :
Cit despre rugaciunea de care ai scris la sfirsit, sa-ti ajunga
cuvintui ce ti 1-am scris, ca ma rog pentru tine lui Dumnezeu fara
incetare, noaptea si ziua. Ai cerut-o deci si aceasta de prisos. Ai
asadar de la mine hrana cea dupa Dumnezeu pentru multa vreme. Starue si
asteapta pe Domnul, in Hristos lisus Domnul nostru, Caruia se cuvine
slava in veci. Amin.
18. Raspunsul aceluias Batrin catre "ce/as, care l-a. intrebat de unde
este caldura si raceala si invirtosarea inimii; si despre razboiul
trupesc.
Despre caldura si raceala, e stiut ca Domnul s-a numit foc ce
incalzeste si aprinde inima si rarunchii (Ps. 7, 9; 35, 2). Daca e asa,
diavolul este raceala si de la el este toata raceala. Caci de n-ar fi
asa, cum s-ar fi spus ca "atunci se va raci dragostea multora"? (Mt.
24, 12). Iar "atunci" ce inseamna daca nu in timpurile vrajmasului.
Cind simtim deci raceala, sa chemam pe Dumnezeu, care venind va incalzi
inima noastra spre dragostea desavirsita a Lui, ba nu numai a Lui, ci
si a aproapelui. Si venind de fata caldura Lui, se alunga raceala
uritorului de bine. Iar cind acesta a uscat izvorul lacrimilor din
inima ta, l-a umplut pe cel de sub pintecele tale. Dar primeste pe
Domnul in casa ta si El va usca izvorul din urma si va curati izvorul
lacrimilor ca sa curga din el apa duhovniceasca21. Cel ce voeste sa
vina la frica lui Dumnezeu, vine prin asteptare staruitoare22. Caci
zice: "Asteptind, am asteptat pe Domnul si a cautat spre mine si a
ascultat cererea mea" (Ps. 39, 2) Si ce a adaugat? "Si m-a scos pe mine
din groapa ticalosiei si din tina noroiului" (Ps. 39, 3). Iar prin
groapa aceasta intelegem si invirtosarea inimii. Dobindesti deci ceeace
doresti si te vei mintui in Domnul.
19. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelas, care l-a intrebat
despre indelunga rabdare.
Trupul prinde putere citid se imputineaza viata duhovniceasca a carei
esenta o coustitue iubirea de Hristoi ce se naste din simtirea
prezentei Lui si a comuniunii cu El. Iar trapul plin de vigoare se face
izvorul altoi- curgeri. Lacrimile inimii sint semnul ca omul nu e
singur, ci ca-L simte pe Domnul Hristos in sine.
Spune fratelui: Ti-am scris despre indelunga rabdare. Si acum iti spun:
Zis-a Stapinul nostru Dumnezeu ucenicilor Sai: "Iata v-am dat voua
putere sa calcati peste serpi si scorpii si peste toata puterea
vrajmasului. Si nimic nu va va vatama" (Le. 10, 19). Fa-te dar ca Iov
"bincl batjocura ca apa" (Iov. 34, 7). Fa acestea si cugeta totdeauna
la ele.
20. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelas, care l-a intrebat:
Daca i-a dat lui Dumnezeu putere sa calce peste serpi si scorpii, de ce
se mai tulbura ?23.
Cel ce a primit putere sa calce peste serpi si scorpii, nu mai este
vatamat sau biruit de ei. Cerceteaza deci inima ta in fata oricarui
lucru si daca el poate tulbura inima ta, macar cit de putin, afla ca
esti inca departe de a fi primit putere asupra acelora si sa nu fi fara
grija de tine, ca nu cumva sa ti se fure vre-o clipa24. Ci orice lucru
ai vedea ca se intimpla - si nu spun numai despre cele din lume, care
sint trecatoare, ci fie in cer, fie pe pamint - pune pe Dumnezeu si
judecata Lui inaintea ochilor tai. Si gindeste-te ca putina vreme avem
sa petrecem in lume. Si asa fa sa se salasluiasca blindetea in inima
ta, aducindu-ti aminte de Hristos, Oaia si Mielul cel fara de rautate;
de cite a rabdat, nevinovat fiind: ocari, batai si celelalte. Iar noi,
macar ca sintem vinovati de ce ne pornim impotriva aproapelui, cind
ii-am patimit nimic din partea lui? Adu-ti aminte ca dragostea nu se
trufeste, ci e cu indelunga rabdare si celelalte (I Cor. 13, 4). Si
roaga-te sa ajungi la cele dinaintea ta, ca sa nu-ti fie osteneala in
desert. Lipeste-te fara sovaire de Hristos, care ne-a iubit pe noi. Lui
fie slava in veci. Amin.
21. Raspunsul aceluias Batrin catre ace/as, punindu-i in minte sa nu
porunceasca nimanui ceva, ci sa-si hota-rasca drept regula limpede sa
se ingrijeasca numai de sine.
Frate, cu cit iti scriu mai multe, cu atita sileste-te mai mult sa
intelegi cele scrise de mine si sa nu le nesocotesti. Caci se spun spre
cunostinta si spre buna asezare a sufletului.
Sa stii, frate, ca daca cineva nu sufera ocarile, nu va vedea slava si
daca cineva nu leapada amaraciunea miniei, nu gusta dulceata. Ai fost
lasat in mijlocul fratilor si a lucrurilor ca sa arzi si sa fi cercat.
Caci aurul trebue probat prin foc (I Petru l, 7). Nu-ti tine nimic
pentru tine, caci prin aceasta vii la razboi si la griji. Ci judeca
cele ale timpului potrivit cu frica de Dumnezeu si nimic in duh de
cearta (Filip 2, 3). Fa tot ce poti sa te instrainezi de minie si fii
pilda de folos tuturor, nejudecind pe cineva, nici osindindu-1, ci
sfatuindu-i ca pe niste frati adevarati. Iubeste mai ales pe cei ce te
ispitesc. Caci si eu am iubit pe cei ce ma ispiteau. Pentru ca de
gindim bine de ei, acestia ne ajuta sa inaintam. Nu-ti impune nici-o
regula 25. Fii ascultator si smerit si cere-ti socoteala de ce-ai facut
in fiecare zi. Caci proorocul explicand cuvintul "in fiecare zi", zice:
"Si am zis: acum am inceput" (Ps. 76, IO)26. Iar Moise zice: "Si acum
Israile" (A doua lege, 4, 1). Tine deci si tu pe "acum"27.
Si de ti se impune trebuinta sa poruncesti cuiva, probeaza gindul tau,
daca nu cumva va misca vre-o tulburare. Si daca nu ti se pare
folositor, ascunde-1 sub limba, aducin-du-ti indata aminte de Cel ce a
zis: "Ce va folosi omul de va dobindi lumea toata iar sufletul si-1 va
pierde?" (Mt, 16, 26). invata, frate, aceasta, ca tot gindul care nu
are in sine renuntarea la smerenie, nu e dupa Dumnezeu, ci este in chip
vadit din cele de-a stinga. Caci Domnul nostru vine cu seninatate, iar
toate cele ale vrajmasului, cu tulburare si miscare necurata. Si chiar
daca par imbracati in haina oilor, se descopere clin tulburarea ce o
pricinuesc ca "sint lupi rapitori" (Mt. 7, 15). Caci zice: "Din roadele
lor ii veti cunoaste pe ei" (Mt. 7, 16). Sa ne dea Dumnezeu tuturor
pricepere ca sa nu ne lasam amagiti de dreptatile lor. Caci "toate ii
sint Lui goale si descoperite" (Evr. 4, 13).
Tu deci, iubite, fa sa izbuteasca totul in miinile tale, punind
inaintea ochilor tai frica lui Dumnezeu. Si mul-tumeste-i Lui. Ca a Lui
este slava si cinstea in veci. Amin.
22. Ra spunsul aceluias mare Batrin catre acelas,plin de mingiere si de
indemn ca sa se intoarca la veselia duhovniceasca din descurajarea
pricinuita lui de diferite intimplari.
Scrie fratelui Ioan un indemn duhovnicesc care sa veseleasca inima lui
in Hristos lisus, Domnul nostru. Si spune-i lui: fiindca ne doresti,
"precum se doreste cerbul dupa izvoarele apelor" (Ps. 41, 1), - dar nu
asa de mult ca noi pe tine - nemaiputind rabda, cum zice prea
dumnezeescul Apostol Pavel (I Tes. 3, 5), am scris iubirii tale aceste
spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu. Rodeasca-ti viata ta struguri,
care, calcati in picioare, sa-ti produca vin duhovnicesc, ca sa
veseleasca sufletul tau necajit. Cimpul tau sa rodeasca imbelsugat
saminta cea buna care semanata pe pamintul cel bun sa produca una o
suta, alta sase zeci si iarasi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Si sa se
incalzeasca inima ta pentru totdeauna de focul de care a spus Stapinul
nostru lisus Hristos: "Foc am venit sa arunc pe pamint" (Le. 12,49). Sa
se instapineasca in inima ta pacea Domnului, dupa cuvintul Apostolului
(Col. 3, 15). Si sa se inalte finicul tau cu ramurile lui, potrivit lui
David care zice: "Dreptul ca finicul va inflori" (Ps. 91, 13). Sa te
curatesti de minie si de iutimea patimilor ca sfintii cei desavirsiti,
in care nu se arata nicidecum miscarea acestora, ba nici macar vre-o
inclinare de-o clipa spre ele. Si sa invredniceasca Domnul sufletul tau
ca sa se salasluiasca in nevinovatie si in blin-dete, ca sa fii o hrana
a lui Hristos, un miel nevinovat. Sa calci pe urmele noastre ca un
urmas cuminte si sa te ridici la canonul nostru ca un bun mostenitor al
harismelor mele. Sa vada ochii tai pe Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns
curat cu inima (Mt. 5, 8). Sa fii indelung rabdator in necazurile tale,
ca unul ce ai cunoscut fagaduinta Stapinului care zice: "in lume
necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33).
Sa ajungi la dragostea de nebiruit care introduce pe cei ce au
dobindit-o in curtile imparatesti si-i face frati ai lui Hristos28.
Patimeste impreuna cu Hristos, ca sa te slavesti impreuna cu El (Rom.
8, 17) si daca mori impreuna cu El, ca sa te scoli impreuna cu El.
Facind asa, nu nesocotesti comoara ce sta in fata ta29. Dar pina acum
n-ai cunoscut intelesul ei, sau ce este ea. Cind insa vei ajunge la
linistea desavirsita, atunci o vei cunoaste pe ea 30 si te vei minuna
de darul lui Hristos. Dar cit de nepatrunse sint caile Lui ! (Rom. 11,
33). Pina ce esti cu oamenii, nu poti sa ie intelegi. Dar cind te vei
afla fara griji ca noi, atunci vei intelege cele spuse. De aceea ma rog
lui Dumnezeu noaptea si ziua (II Tini. l, 3) ca sa fii si tu acclo unde
sintem noi, sa fii si tu intr-o simtire cu noi, in bucuria negraita a
sfintilor si in lumina vesnica, ca sa afli si tu partea ta in ceeace
s-a fagaduit sfintilor, "in cele ce ochiul nu le-a vazut, nici urechea
nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El", intareste-te in Domnul; bucura-te.
Amin.
23. intrebarea acehdas catre acelas mare Batrtn: Te rog, Parinte si
invatatorule, sa nu te superi pe mine pentru cele ce le gresesc si
sa-mi dai un canon (un indreptar) cum trebue sa ma folosesc de
psalmodiere, de post si de rugaciune. Si daca trebue sa fac o deosebire
intre zile.
R a s p u n s: Frate, daca ai fi luat aminte la cuvintele cererilor
tale, ai fi avut puterea sa le intelegi. Daca ma socotesti Parinte si
invatator, cum crezi ca ma pot supara ? Caci Parintele este indurator
si nu se lasa nicidecum sta-pinit de suparare si invatatorul e indelung
rabdator si strain de orice suparare.
Iar in privinta dreptarului de care m-ai intrebat, multe sint caile pe
care se poate intra prin poarta strimta la viata vesnica. Iata, Domnul
Hristos iti spune pe scurt cum trebue sa intri. Lasa regulile oamenilor
si asculta pe Cel ce zice: "Cel ce rabda pina la sfirsit, acela se va
mintui" (Mt. 10, 22). Daca deci nu are omul rabdare, nu va intra in
viata. Asadar nu cere o porunca, pentru ca nu vreau sa fii sub lege, ci
sub har31. Caci s-a zis: "Pentru cel drept nu este lege" (I Tim. 1,9).
Iar noi vrem ca tu sa fii cu cei drepti. Tine dreapta socoteala,
cirmuind ca un bun cirmaci vasul printre vinturi. Cind esti bolnav,
tine-te de cele ce ti-am scris, potrivit starii tale. Iar cind esti
sanatos, implineste-le iarasi dupa starea ta. Caci cind se imbolnaveste
trupul, nu cere hrana dupa obisnuinta lui. Deci nici in privinta
aceasta nu se lucreaza dupa vre-o regula.
Iar cit despre zile sa le ai pe toate deopotriva, sfinte, bune. Fa
asadar toate cu intelepciune si vei ajunge la viata cea in Hristos,
Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
24. Nascindu-se o deosebire de pareri intre Ava si el despre un loc din
Scriptura si fiecare din ei lupttndu-se pentru indelunga rabdare, le-a
trimis Batrinul raspunsul acesta, aratindu-le ca indelunga rabdare e
lipsita de tulburare. Aceasta pentru ca sa-si pazeasca totdeauna
netulburarea in chip desavirsit.
Iubite fiule, sa nu socotesti ca ati inteles prin voi insiva capitolul
de ieri din Epistola Apostolului Pavel catre Tesaloniceni. Deaceea eu,
cunoscind slabiciunea rabdarii voastre, sau ca este amestecata cu
suparare, m-am rugat lui Dumnezeu pentru voi ca sa intelegeti acest
capitol, in aceasta sta tot intelesul scrisorilor mele scrise prin tine
fratelui Ioan.
Pe linga aceasta luati aminte si la capitolele ce urmeaza sa le cititi
astazi din Apostolul Pavel si din Sfinta Evanghelie, pentru ca au
acelasi inteles. Cititi-le de trei ori, cercetind intelesul cuvintelor
pentru folosul sufletesc. Caci va port foarte mult in suflet si ma
ingrijesc de voi, dupa
Cine crede in Hristos, primeste harul ca putere a iubirii Lui, care-i
da si lui puterea iubirii neingustata de lege. Si cine iubeste, este si
tare si liber si in vesnica inaintare, implineste tot binele din
dragoste pentru Hristos, pentruea-i place Lui. Si El ii da aripi in
larg.
voia lui Dumnezeu. Nevoiti-va, asadar, impreuna cu mine si luptati-va
impreuna sa taiati de la voi supararea si minia. Caci e nevoie pentru
aceasta de lupta dusa cu ajutorul lui Dumnezeu.
Iata capitolele acestea:
Din cea dintii catre Tesaloniceni, de la: "Va rugam, fratilor, sa
recunoasteti pe cei ce se ostenesc intre voi si pe cei ce va cirmuesc
in Domnul" (I Tes. 5, 13), pina la sfirsitul epistolei.
Din cea dintii catre Corinteni, de la:
"Iar cit priveste darurile duhovnicesti, nu vreau, fratilor, sa fiti in
necunostinta: stiti ca pe cind erati pagini" (I Cor. 12, l-2) pina la:
"Dar in biserica voesc sa graesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa
invat si pe altii, decit zeci de mii de cuvinte cu limba" (I Cor. 14,
19).
Din Evanghelia dupa Matei, de la: "Iesind lisus a vazut popor mult si I
s-a facut mila de ei si a tamaduit pe bolnavii lor" (Mt. 14, 14) pina
la: "Iar cei ce se aflau in corabie s-au inchinat Lui, zicind: "Cu
adevarat Fiul lui Dumnezeu esti" (Mt. 14, 33).
25. Raspunsul aceluias catre acelas si catre Ava care voia dintr-odata
sa faca mai strinsa regula fratilor,
iti spun si tie, fiule, si fratelui, ca v-am scris mai inainte despre
indelunga rabdare. Va spun si acum: "Stringe laptele si va fi unt; dar
daca stringi sinul in mina va iesi singe" (Prov. 30, 33). Iar Sf. Pavel
zice: "M-am facut Iudeilor Iudeu ca sa cistig pe Iudei" (I Cor. 9, 20)
s.a.m.d. Apoi zice: "Tuturor toate m-am facut, ca in orice chip sa
mintuesc pe vreunii" (I Cor. 9, 22). Daca vrea cineva sa inconvoae un
pom, sau o vita, il inconvoae treptat si nu se fringe. Dar daca-1 trage
dintr-odata lemnul se fringe imlata. intelege ce-ti spun32.
26. Raspunsul aceluias mare Batrin catre ace/os, care descoperise unele
lucruri despre care Batrinul ti poruncise sa nu le spuna nimanui si de
aceea cazuse in ispita. Si despre desamrsita indelunga rabdare.
Spune fratelui: E scris: "Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela
nu este al Lui" (Rom. 8, 9). Ia seama de unde ti-au venit aceste
ginduri de indoiala, care te supara neincetat. Oare nu din calcarea
poruncii mele, care ti s-a facut obisnuinta? Caci ti-am poruncit
adeseori sa nu spui nimanui taina si tu ai vestit-o multora. Sint eu
oare Hristos, care cind poruncea sa nu se spuna vre-o fapta a Lui
nimanui, atunci se vestea cuvintul despre ea noroadelor si tuturor (Mt.
7, 36)? Totusi voia lui Hristos este sa nu fie izbit aproapele, caci El
a venit sa mintuiasca pe oameni cu multa blindete si dulceata. Caci
daca omul nu se face ca o fara-mitura, nu poate locui cu oamenii33.
Vezi ce spune Hristos ucenicilor Sai: "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu
v-am ales pe voi" (Io. 15, 16). Daca deci chemarea ce ne-o faci cu
iubire e de la Dumnezeu si nu de la oameni, nevoeste-te sa dobindesti
indelunga rabdare34. Caci ti s-au scris tie de mine cele scrise
odinioara: "intru rabdarea voastra veti cistiga sufletele noastre" (Le.
21, 19). Pune deci iarasi inceput in pastrarea si pazirea celor spuse
tie de mine 35. Caci nu e inca vremea de a le descoperi acum 36. Fii cu
curaj in Domnul !
27. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelasi, care se intristase ca
a intirziat sa-i scrie si de aceea crezuse ca l-a scos din amintirea
lui.
Scrie indata fratelui, aratindu-i intii bucuria, veselia si
imbratisarea mea in Domnul. Si spune-i: Sa nu socotesti, iubitul meu,
ca am predat uitarii pomenirea ta in inima mea, fiindca am intirziat
sa-ti scriu. Ci luind aminte la purtarea ta, mi-am prelungit rabdarea
pina acum. Fii incredintat ca precum nu uita Dumnezeul nostru sa
miluiasca lumea, nici eu nu uit de iubirea ta, ci ma rog lui Dumnezeu
noaptea si ziua pentru mintuirea sufletului tau, ca sa ajungi la
masurile ce ti le-am aratat prin scrisorile dinainte.
Si mai afla si aceasta, ca atunci cind pleci spre slujirea minastirii,
merge totdeauna cu tine si inima mea cu buna-voirea lui Dumnezeu. Drept
aceea sa nu te descurajezi, fratele meu. Caci nadajduesc ca vei ajunge
sa te bucuri de toate cite ti le-am scris. Pentru ca nu minte Dumnezeu
care a spus: "Cel ce rabda pina la sfirsit, acela se va mintui" (Mt.
10, 22). Cugeta la cele ce ti le-am spus si la ce e pus in sarcina ta.
"Caci prin multe necazuri trebuie sa intram noi in imparatia cerurilor"
(Fapte 14, 23). Bucura-te, asadar, intru Domnul; si iarasi iti zic:
faucura-te (Filip, 4, 4). Nimenea sa nu afle deci taina. Caci s-a
scris: ,,Si cuvintele acestea le-au parut lor ca o aiureala" (Le. 24,
11) 37. Ca de nu are cineva inima tare nu le poate suporta 3S.
28. I-a venit gtndul sa-si puna ca regula sa nu iasa nicaeri in zilele
de post. Dar Batrinul l-a oprit de la aceasta ca nu cumva cerind vre-o
trebuinta roita de Dumnezeu, sa iasa si sa se intristeze ca unul ce a
calcat regula.
Spune fratelui: N-ai auzit de la mine ca oriunde vei pleca si orice ai
face pentru Dumnezeu, inima mea merge cu tine? Nici acum, frate, precum
ai auzit mai inainte, sa nu-ti pui nici-o regula. Si de iesi ciud se
iveste trebuinta, sa nu te intristezi in gindul tau. Pricepe intelesul
celor scrise tie de mine. Si lucreaza asa si vei avea odihna. Pace tie
de la mine, mai bine zis de la Dumnezeu39.
29. Raspunsul aceluias mare Batrin catre acelasi, prin care intareste
credinta lui in cele fagaduite lui si ridica prin aceasta incredintare
la o si mai mare rivna.
Odihna si tot darul cel bun si toata harisma dumne-zeeasca vine omului
prin credinta. Nu fii deci nesimtitor la puterea ce-ti vine in fiecare
zi de la Dumnezeu prin smerenia mea 40. Si afla ca nu putin ne-a facut
sa ne minu-nam venirea ta la noi41. Alearga deci spre cele dinaintea ta
"ca sa le iei" (I Cor. 9, 24). Si adu-ti aminte pururea de unde te-a
scos Dumnezeu. Si da-I Lui multumita in toate, rugindu-te sa plineasca
cu tine mila Sa in veci. Amin.
30. Raspunsul aceluiasi mare Batrin catre acelasi, care l-a intrebat
daca e dator sa plece pe vapor cu unii frati pentru a gasi ceva pentru
lucrul de mina in Egipt. Caci sovaia pentru ca si el si fratii erau
necunoscatori ai marii si ai locurilor.
Spune fratelui: "Cit timp esti afara, trebuie sa te ostenesti pentru
Dumnezeu impreuna cu fratii. Pune deci in fata ochilor tai necazurile
Apostolului. Caci "cel ee va rabda pina la sfirsit se va mintui" (Mt.
10, 22), in Hristos lisus, Domnul nostru, caruia se cuvine slava in
veci. Amin,
31. Umblind ei mult in Egipt inainte de a afla ceva pentru lucru de
mina si suferind multe si felurite greutati si necazuri, Ava Ioan s-a
descurajat din pricina aceasta.
Batrinul vazindu-le acestea de mai inainte cu duhul, i-a pregatit de
mai inainte un raspuns cu urmatorul cuprins:
Scrie, fiule, cele spuse de mine, mai bine zis de Dumnezeu, si le
pregateste sa Ie trimiti fratelui Ioan42: intii salutarea mea in
Domnul. Dupa aceea spune-i: Te descurajezi in necazuri ca un om
trupesc, ca si cind n-ai auzit ca te asteapta necazuri cum a spus si
Duhul lui Pavel (Fapte 20, 23), care mingiia pe cei ce erau cu el in
corabie, indemnindu-i sa fie cu voie buna (Fapte 27, 22). "Nu stii ca
multe suit necazurile dreptilor" ? (Ps. 33, 19); si ca in ele se
probeaza omul ca aurul in foc? Deci daca sintem drepti, sa primim sa
fim cercati in necazuri. Iar de sintem pacatosi, sa le rabdam ca unii
ce sintem vrednici de ele. Caci incercarea lucreaza (produce) rabdare
(Rom. 5, 4). Sa ne gindim la toti sfintii de la inceput si sa vedem
cite au rabdat. Caci facind binele si graind binele si staruind in
adevar, au fost uriti si necajiti de oameni pina la moartea lor, iar ei
se rugau pentru dusmanii si pentru prigonitorii lor, potrivit
cuvintului Mintuitorului (Mt. 5, 44). Oare ai fost si tu vindut ca
nevinovatul losif? Oare au robit miinile tale la cosuri (Ps. 80, 6) ?
Ai coborit oare de doua ori in groapa (Facere 37, 24; 40, 15) ? Sau ai
fost asuprit ca Moise din copilarie pina la batrinete (Evr. 11, 25) ?
Ce-ai indurat, lenesule? Sau ai fost prigonit ca David de catre Saul si
de catre propriul sau fiu, plingind totusi pentru ei cind au murit (2
Imp. l, 11-'27; 18, 33)? Sau ai fost aruncat in mare ca lona (lona l,
15)? Uitucule si iubitule, pentru ce slabeste cugetul tau ? Nu te teme
si nu tremura ca un lipsit de barbatie, ca sa nu te lipsesti de
fagaduinta lui Dumnezeu. Nu te speria ca un necredincios, ci
incurajeaza gin-durile tale putin credincioase. Iubeste necazurile in
toate, ca sa te faci fiu cercat al sfintilor. Adu-ti aminte de rabdarea
lui Iov si a celor ce i-a urmat si rivneste sa mergi pe urmele lor.
Adu-ti aminte de primejdiile, de necazurile, de lanturile, de foamea si
de multimea altor rele pe care le-a rabdat Pavel (II Cor. 11, 24-27) si
zi fricii tale: sint strain de tine ! Adu-ti aminte de cel ce ti-a
scris: Fie ca izbindesti in lucrul ce-ti sta in fata, fie ca nu,
multumeste lui Dumnezeu. Gindeste-te ca lucrurile sint stricacioase si
trecatoare. k*r rabdarea cea dupa Dumnezeu mintueste pe cel ce a
cistigat-o pe ea.
Iata, te straduiesti sa aduci ceva pentru lucrul de mina si sa lucrezi.
Ca sa-ti arat ca, dupa cuvintul Apostolului, reusita nu atirna "nici de
cel ce voieste nici de cel ce alearga ci de Dumnezeu care milueste"
(Rom. 9, 16), iata ca Dumnezeu ne trimite oameni care au cele de
trebuinta ale lumii43. Primindu-i, nu spuneti ca eu am grait despre ei
ceva ca sa nu cada in slava desarta44. lubiti-i ca pe niste frati
adevarati si faceti ca giiidul vostru sa odihneasca gindurile lor45.
Caci ei dispretuesc lumea, ca sa-s~ mintuiasca sufletele lor. Si
Dumnezeu ii aduce prin mine - caci scriu cu inainte stiinta -, pe ei
aci la voi ca sa aflati ca au dispre-tuit-o foarte mult. Tu deci,
frate, fiind tinut de mina mea umbla pe calea cea strimta si plina de
necazuri care duce la viata vesnica in Hristos lisus Domnul nostru,
caruia fie slava in veci. Amin.
32. Raspunsul aceluiasi mare Batrin catre acelasi, care l-a intrebat
daca trebue sa manince deosebit si sa nu iasa Miercurea si Vinerea la
Sfinta impartasanie; si daca trebue sa se opreasca de la grija
lucrului; si de trebue sa se foloseasca de vre-un mijloc de tamaduire
daca i s-ar intimpla sa se imbolnaveasca in nevointa linistirii lui; si
deci sa i se dea porunci in vederea mintuirii.
Nu vreau sa nu stie iubirea ta despre binefacerea venita tie de la
iubitorul de oameni Dumnezeu. Caci iata te-au ajuns durerile
(nasterii)4S. Fiindca a inceput lisus sa lucreze cu tine si sa te aduca
pe tine, dupa rinduiala la linistea binecuvintata a Lui, la rabdarea
care nu se rusineaza (care nu e facuta de rusine)47. Si chiar daca iti
va veni vre-o slabiciune sau vre-o boala, indreapta toata nadejdea ta
spre Dumnezeu si te vei odibni. Caci nadajduesc in Dumnezeul meu ca nu
esti departe de calea lui Dumnezeu.
Cit priveste mincarea deosebita in chilia ta, ea iti e de folos si de
ajutor. Dar daca se iveste un motiv sa maninci cu fratii, nu sovai,
nici nu te ingreuna, ci ingusteaza-ti dorinta treptat.
Iar de la impartasanie nu te opri cit timp intri si iesi, caci altfel
prieinuesti sminteala altora.
Si ia seama ca sa-ti faci sederea ta cu smerenie si cu frica de
Dumnezeu si cu iubire nefatarita. Zideste-ti casa ta pe piatra tare si
neclintita: "Iar piatra este Hristos" (I Cor. 10,4).
Iar alte porunci nu sint de trebuinta acum. Ti-ajung cele ce ti s-au
scris din partea mea. Sint destule pentru a te duce de la omul vechi la
cel desavirsit. Cugeta la ele si adu-ti aminte de ele si nu le uita.
Caci cuprind toata Scriptura, intareste-te in Domnul, pastrind
totdeauna smerita cugetare in cuvinte, in fapte si in miscari.
33. Raspunsul aceluiasi mare Batrin catre acelasi, pentru ca fratele
lui dupa trup, gindindu-se sa se retraga in viata calugareasca, il
intrebase prin el pe Batrinul despre aceasta.
Zis-a Domnul nostru lisus Hristos: "Nimenea nu vine la Mine de nu-1 va
trage pe el Tatal cel ceresc". Si: "Eu il voi invia pe el in ziua cea
de apoi". Si: "Eu ma voi arata lui" (Ioan 6,44; 14,21). Si "Priviti ca
holdele sint albe pentru seceris si cel ce secera primeste plata si
aduna rod spre viata vesnica, ca sa se bucure impreuna cu cel ce secera
si cu cel ce seamana". Caci in aceasta se adevereste cuvintul ca altul
este cel ce seamana si altul cel ce secera" (Ioan 4, 35-37).
Frate, nimenea voind sa intre in cetate nu doarme; si nimenea vrind sa
lucreze, nu se leneveste vazind soarele; si nimenea vrind sa-si lucreze
tarina nu sta nepasator. Ci cel ce voeste sa intre in cetate isi
iuteste pasul, in loc sa-1 faca mai zabavnic; si cel ce vede soarele
incepe repede sa lucreze de frica sa nu fie curind impiedicat; si cel
ce voeste sa-si lucreze tarina, se grabeste ca sa nu fie vatamata de
neghina. Cel ce are urechi, sa auda48.
Constantin
+++
+
+
http://forum.schituldarvari.ro/viewtopic.php?t=831
Din
PREDICI LA DUMINICI SI SARBATORI
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
ED. BUNAVESTIRE BACAU 1997
Cuvant la Duminica a 19-a dupa pogorarea Sf. Duh
,,Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara de minte caci voi
spune adevarul, dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni
mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine" (II Cor. XII, 6, 7).
Despre si impotriva laudei de sine
,,De ati avea putina rabdare cu neintelepciunea mea"! (II Cor. XI,
1).Ce vrea sa zica Apostolul Pavel cu cuvintele acestea? In timpul
acela erau in Corint multi apostoli mincinosi, care amagiau pe
credinciosi si micsorau pe Pavel, imputinau slava lui, il atacau cu
deradere, si il declarau de un guraliv.
Deci impotriva lor se lupta el cu putere in multe locuri ale Epistolei
sale, asa de pilda cand zice: ,,noi nu suntem ca cei multi, care
strica cuvantul lui Dumnezeu" (II Cor. II, 17), si iarasi: ,,nu am
fost nimanui dintre voi spre greutate" (II Cor. XI, 9). Si dupa ce a
declarat, ca si pe viitor va pazi acesta, a adaugat: ,,Este adevarul
lui Hristos intru mine, ca lauda aceasta nu se va ingradi mie in
laturile Ahaei (II Cor. XI, 10). Dand temeiul la aceasta, arata apoi
acele huliri cu cuvintele: ,,Ceea ce am facut pana acum, voi face si
mai departe, ca sa tai pricina celor ce poftesc pricina" (II Cor. XI,
12). Fiindca acesti apostoli mincinosi nascoceau nenumarate clevetiri
impotriva lui, vatamau pe ucenicii lui si ii ademeneau la nerespect
catre apostol, de aceea in sfarsit el s-a vazut nevoit, a se lauda pe
sine insusi si a vorbi de oarecare insusiri covarsitoare ale sale; caci
nu era intelept, de a tacea mai indelung despre acestea.
Deci fiindca el trebuia sa povestesca luptele sale, si sa vorbeasca
despre descoperirile ce primise, si de ostenelile ce suferisera, a voit
totodata sa arate, ca el face aceasta cu neplacere si silit, de aceea
el si numeste aceasta ceva neintelept si zice: ,,De ati avea putina
rabdare cu neintelepciunea mea"! El cu aceasta voieste sa zica: Eu am
de gand sa fac ceva neintelept, adica sa ma laud pe mine insumi; insa
nu eu sunt de vina la aceasta, ci aceia, care m-au silit la aceasta. De
aceea va rog, pe mine sa ma ingaduiti, iar vinovatia sa o prescrieti
acelora.
Pavel a facut intru aceasta, ca toti Sfintii. Cand ei faceau ceva
nedrept, ei insisi spuneau aceasta la toti, se tanguiau in toate zilele
si marturiseau inaintea tuturor oamenilor. Iar cand faceau ceva nobil
si mare, tainuiau aceasta, si insisi o uitau, inca si Pavel, fara ca
sa-l sileasca cineva ,,a vorbit public despre pacatele sale si le-a
facut cunoscute. Asa de pilda cand zicea: ,,Hristos lisus a venit in
lume, ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu"
(l Tim. l, 15).
De asemenea cand scrie: ,,multumesc celui ce m-a intarit pe mine, lui
Hristos, lisus Domnului nostru, caci credincios m-a socotit, punandu-ma
intru slujba, pe mine cel ce eram mai inainte hulitor si gonitor, si
ocarator". (l Tim. 1,12,13). Si iarasi: ,,mai pe urma decat toti, ca
unul nascut fara de vreme, s-a aratat si mie, ca eu sunt mai micul
apostolilor, care nu sunt vrednic a ma chema Apostol, pentru ca am
prigonit Biserica lui Dumnezeu" (I Cor. XV, 8, 9). Si iarasi: ,,mie
celui mai mic, decat toti credinciosii, mi s-a dat harul acesta" (Efes.
III, 8).
Vezi, cum el se numeste cel mai mic nu numai dintre apostoli, ci si
dintre toti credinciosii, si declara, ca nu este vrednic de mantuirea,
ce a dobandit? Macar ca Hristos zisese despre dansul: ,,vas al
alegerii imi este mie acesta, ca sa poarte numele meu inaintea
neamurilor si a imparatilor" (Fapt. IX, 15), totusi el nu s-a ingamfat
de aceasta lauda, si macar ca el ar fi putut sa aiba o mare bizuire,
totusi el de-a pururea se numea pe sine un biet pacatos si cel mai mare
dintre pacatosi, care numai pentru aceea a dobandit indurare, pentru ca
si cel mai mare calcator de lege sa nu se desnadajduiasca de mantuirea
sa (l Tim. l, 16), privind la dansul, adica la apostolul si la harul,
de care el s-a impartasit.
Asadar Pavel, fara ca sa fie impins de vreo nevoie, in toate Epistolele
sale a vadit pacatele sale. El le-a scris si le-a descoperit nu numai
contemporanilor sai, ci si tuturor generatiilor celor viitoare.
Dimpotriva, insusirile lui cele covarsitoare, si cele ce ii aduceau
lauda, le aminteste el numai cu greu si cu neplacere, chiar si cand
nevoia il impingea la aceasta.
Aceasta se vede de acolo, ca o astfel de amintire el adesea o numeste
nebunie si neintelepciune; se vede inca si de acolo, ca despre
descoperirea cea slavita, care i s-a impartasit, el a tacut asa de
indelungat. Caci nu abia de doi, de trei, sau chiar de zece ani, ci cu
mult mai inainte primise el acea descoperire. De aceea arata el chiar
timpul prin cuvintele: ,,Stiu pe un om, care inainte cu paisprezece
ani s-a rapit pana la treilea cer" (II Cor. XII, 2). Iar timpul il
arata, pentru ca tu sa vezi, ca el nici acum n-ar fi vorbit despre
aceasta, daca n-ar fi fost silit la aceasta de o nevoie foarte mare.
Caci daca el ar fi avut placerea a se lauda pe sine, el ar fi povestit
indata, sau cel putin dupa doi, trei ani acea inalta cinste, de care
s-a impartasit, insa el a tacut in curgere de patrusprezece ani, si
atunci nu a spus despre dansa nimanui, decat numai Corintenilor.
Si cand? Tocmai cand a vazut, ca s-au sculat Apostoli mincinosi; si
prin aceea a aratat, ca el nici acum n-ar fi vorbit despre aceasta,
daca n-ar fi vazut izbucnind intre ucenicii lui o amagire asa de mare.
Noi insa nu facem asa, ci cu totul dimpotriva. Despre pacatele noastre
noi nu vorbim niciodata, si cand altii vorbesc despre ele noi ne
suparam, ne maniem, socotim aceasta ca ceva nerusinat, ocaram si hulim
pentru aceasta; dimpotriva, cand am facut un bine cat de mic,
necontenit il aratam, multumim celor ce vorbesc de el, si il declaram
prieteni ai nostri, macar ca Hristos ne-a poruncit dimpotriva, adica,
ca noi sa uitam faptele noastre cele bune, iar pacatele noastre sa le
amintim cu sarguinta. Aceasta ne-a insemnat el in cuvintele, ce a zis
catre ucenicii sai: ,,Cand ati facut toate, ziceti: slugi netrebnice
suntem" (Luc. XVII, 10).
Tot aceasta ne-a invatat el si in pilda despre vames si fariseu, in
care el ne-a infatisat pe vames ca model. Pe cat pe acesta l-a
indreptat pomenirea pacatelor, pe atata pe celalalt l-a pierdut
pomenirea insusirilor sale celor covarsitoare. Aceeasi indemnare a
facut Dumnezeu inca in Testamentul vechi iudeilor cu cuvintele: ,,eu
sterg faradelegile tale si pacatele tale nu le voi mai pomeni; iar tu
ada-ti aminte insuti de dansele" (Isa. XLIII, 25).
Precum Pavel, asa facea si proorocul Samuil. El a fost mult timp
judecator peste poporul iudeu, a purtat dregatoria sa spre placerea lui
Dumnezeu, si totusi el niciodinioara n-a vorbit insusi despre sine
lucruri mari, desi el ar fi putut aduce multe lucruri slavite, precum
cresterea sa din tinerete, petrecerea sa in templu, darul proorociei,
care i se daduse lui inca din leagan, apoi razboaiele ce a purtat,
biruintele ce a castigat, si chiar nu prin puterea armelor, ci prin
harul lui Dumnezeu, insa despre toate acestea el n-a pomenit pana acum
cat de putin.
Dar cand a depus inalta sa dregatorie, si a inmanat altuia domnia,
atunci a gasit de trebuinta a vorbi despre lauda sa, si a facut aceasta
si acum cu mare cumpatare.
El a adunat tot poporul, si a vorbit in prezenta lui Saul asa: ,,iata
am ascultat cuvantul vostru, si v-am pus voua imparat. lata eu am
umblat inaintea voastra din tineretile mele pana in ziua aceasta. lata
eu, marturisiti de mine inaintea Domnului si inaintea unsului lui: de
am luat boul cuiva, sau asinul cuiva, sau de am nedreptatit pe cineva
dintre voi, sau de am asuprit pe cineva, sau de am luat mita de la
cineva si cu aceea am lasat sa mi se orbeasca ochii; marturisiti asupra
mea, si voi intoarce voua" (l impar. XII. 1-3).
Poate ca vei intreba: ce oare a silit pe Samuil a-si face singur
aceasta lauda? El avea multe si insemnate pricini. Fiindca el acum
introducea pe Saul la domnie, prin aceasta lauda de sine a voit sa-l
invete, cum trebuie sa ocarmuiasca si sa se ingrijeasca de supusi si
tocmai pentru aceea a chemat pe supusi, ca martori ai purtarii sale
cele cinstite. Si a facut aceasta nu in timpul, cand el insusi domnia,
ca sa nu poata zice cineva, ca oamenii de frica au tacut inaintea lui
si au marturisit mincinos. Mai vartos el atunci a cerut cercetare a
purtarii sale, cand a depus dregatoria sa cea mare si a predat domnia
altuia, cand prin urmare parasii nu aveau de ce se mai teme.
Daca ar fi fost el altfel, s-ar fi razbunat pe ludei pentru supararea,
ce i s-a intamplat. El atunci nici n-ar fi dorit sa aiba un urmas
tocmai bun si bland, parte spre a-si razbuna prin aceasta, parte
pentru ca cu atat mai mult el insusi in viitor sa fie laudat.
Vedeti deci, cum sfintii niciodinioara nu se laudau pe sine, decat
numai cand erau siliti la aceasta?
Asa facea si apostolul Pavel, si fiindca el stia bine, ca orice lauda
de sine este ceva potrivnic si nu se asculta cu placere, de aceea el a
zis: ,,de ati avea putin rabdare cu neintelepciunea mea"!
El cere numai putina rabdare, caci chiar cand este nevoit, el nu
voieste a se intinde cu de-amanuntul in povestirea insusirilor sale
cele covarsitoare, ci numai in scurt a le atinge, si numai pe atata a
vorbi despre dansele, pe cat era de nevoie si mantuitor pentru
Corinteni. Precum este un semn de cea mai mare neinteleptire, a vorbi
fara trebuinta despre insusirile sale cele covarsitoare, tot asa pe de
alta parte a tacea despre dansele, in stiute cazuri ar fi o tradare a
adevarului.
Dar chiar si in cazul de nevoie Pavel face aceasta cu neplacere, si o
numeste neinteleptire, pentru ca tu sa inveti a cunoaste marea sa
intelepciune, dibacie si prevedere. Si de aceea eu laud si admir pe
Apostol, si il numesc foarte intelept, caci el orice lauda de sine o
declara neinteleptie.
Iar daca Pavel lauda de sine chiar cand este trebuincioasa, a numit-o
neintelepciune, apoi ce iertare vor merita, si cum se vor putea
indrepta aceia, care fara nici o trebuinta vorbesc despre sine cu multa
lauda si voiesc si pe altii a-i sili la aceasta?
Stiind noi acestea, iubitilor, nu numai sa laudam purtarea apostolului,
ci inca sa o si urmam, sa dam uitarii insusirile noastre cele
covarsitoare si faptele noastre cele imbunatatite, dimpotriva foarte
adeseori sa gandim la pacatele noastre, spre a ne deprinde la smerenie,
si pentru ca odinioara sa dobandim plata chemarii noastre pentru cer,
de care fie ca sa ne impartasim prin harul si iubirea de oameni a
Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul
Sfant se cuvine slava si cinstea, acum si in vecii vecilor! Amin.
_________________
Sa se intareasca inima mea, intru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care
peste ape ai intarit cerul si ai intemeiat pamantul peste ape,
Atotputernice
IC | XC
---+---
NI | KA
Constantin
Constantin
Constantin
+++
+
+
http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2005101414
14 octombrie 2005
Sf. Ierarh Dosoftei se afla, incepand de astazi, oficial in randul
sfintilor
Cunoscut mai ales ca un mare carturar, Sf. Ierarh Dosoftei este
considerat primul poet national, dat fiind faptul ca a versificat
Psaltirea si una dintre cele mai mari personalitati care au contribuit
la formarea limbii literare romanesti. Sf. Dosoftei s-a nascut in 1624,
la Suceava, iar primele studii le-a urmat la Iasi, apoi la Scoala
'Fratiei Ortodoxe', din Lvov. A intrat in monahism la Manastirea
Probota, sub numele Dosoftei. Mai tarziu, a fost ales episcop de Husi
si, apoi, de Roman, iar in 1671 a fost inscaunat Mitropolit al
Moldovei. In toamna anului 1696, a fost dus de ostile regelui Jan
Sobieski, in Polonia, la Zolkiew, azi Nesterov, Ucraina. Aici a ramas
pana la sfarsitul vietii, adica pana pe 13 decembrie 1693. Sf. Ierarh
Dosoftei se bucura acum de mare cinstire din partea credinciosilor, asa
cum era respectat si in timpul vietii. Se pastreaza documente care
atesta faptul ca Sf. Ierarh Dosoftei era foarte respectat chiar si in
Polonia, in perioada exilului. Despre aceasta perioada din viata
Mitropolitului Dosoftei ne-a vorbit parintele Nicolae Dascalu,
consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: 'Acolo, in exil, se
pastreaza o insemnare de la un rezident rus in Polonia, Mihailov,
documente care s-au pastrat in arhive si au fost publicate la Moscova,
in care se vorbeste despre respectul pe care il avea regele polon, un
rege catolic, Jan Sobieski, fata de Mitropolitul Moldovei, si relateaza
Mihailov: 'Cand venea Mitropolitul, atunci Majestatea Sa regala se
scula inaintea lui si chema intru intampinarea sa pe regina si pe
copiii lor, spre a primi binecuvantarea si-l aseza langa sine, inaintea
tuturor senatorilor, deoarece mult era el Prea Sfintitul Mitropolit, om
sfintitor, frumos si dulce vorbitor'. Iar, sfarsitul lui Dosoftei,
asemanator cu cel al multor sfinti din sinaxarul Bisericii noastre,
este relatat astfel de Mihailov: 'Dupa Sf. Liturghie, luand masa cu tot
clerul in chilia sa, a daruit unui oarecare om sarac, venit la el, o
blana pregatita pentru haina sa. Apoi, i-a zis: 'Fratilor, uitati-va
unde am ajuns, am murit'. Si aplecandu-se pe laita, si-a asezat
sfintele sale maini pe piept si a dat Domnului prea fericitul sau
suflet'.
Dupa trecerea Sf. Dosoftei la Domnul, an de an, au fost oficiate slujbe
de pomenire, au fost organizate simpozioane dedicate Sf. Dosoftei si au
fost publicate numeroase carti si articole in memoria si cinstea sa.
Despre versificarea Psaltirii, lucrare la care Sf. Dosoftei a lucrat
mai multi ani, ne-a vorbit domnul profesor Nicolae Ursu: 'Psaltirea
versificata de Dosoftei este Psaltirea in proza pe care o alcatuise
intai, pusa in versuri in cinci ani, cu osardie mare. Este absolut
necesar sa stim precis acest lucru, pentru ca Dosoftei a luat ca model,
nici nu putea astfel sa ia in versificatia lui, decat versul popular
romanesc. Deci, versul popular romanesc, ca si versul cult, se baza pe
atentul natural, tonic al cuvintelor. Deci, nu avea nevoie de o
versificatie ca model, ci a intocmit Psaltirea in marea majoritate in
acesti metri populari si a dat frumusetile care sunt cunoscute acum
prin editiile care s-au facut'.
In acelasi context, Nicolae Ursu ne-a facut precizari cu privire la
meritele pe care le are Sf. Dosoftei in ceea ce priveste traducerea
Liturghiei in limba romana: 'Dosoftei are marele merit de a fi cel
dintai care a introdus Liturghia si Molitfelnicul in Biserica, din
initiativa ortodoxa si sub control ortodox. Dosoftei este cel care a
remarcat ceea ce Eminescu spunea ca a intors impotriva reformei
traducerea cartilor. Dosoftei are marele merit de a fi versificat
Psaltirea'.
Constantin
+++
+
+
Proclamarea Canonizarii Sfantului Mitropolit Dosoftei
(14 Octombrie 2005)
http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2005101414
http://www.ortodoxmedia.com/stire.php?n_id=7
Constantin
==
Indemn fratesc
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Fii pribegi ai tarii mele,
Necajiti intre streini,
Nu uitati menirea voastra
De romani si de crestini.
Legea noastra crestineasca
Si pamintul romanesc,
S-au pastrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.
In prigoanele pagine
Si-n virtejul cel barbar,
Singele curgea siroaie
Pe al Patriei Altar.
Citi nu mor pentru credinta
Aparind acest pamint,
Ori prin aspra nevointa,
Stie numai Duhul Sfint.
Ca furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz,
Nu-i lasa pe vii sa stearga
Lacrima de pe obraz.
Carturari n-au fost pe-atuncea
Ca sa scrie viata lor,
Au in schimb in "Cartea Vietii"
Numele nemuritor.
Constantin
Constantin
+++
+
+
http://orthodoxphotos.com/Various_Photos/Holy_Crosses/index.shtml
Cross made from oak tree (spring)
image source http://nistea.com
http://orthodoxphotos.com/cgi-bin/photo.pl?path=Various_Photos/Holy_Crosses&file=31.jpg
Constantin
Constantin
+++
+
+
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie21.htm
Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.
Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut in Bosnia, din parinti
crestini ortodocsi, Maxim si Maria, in anul mantuirii 1714, si a primit
din Sfantul Botez numele de Nicolae. Tanar, calatorind pe la multe
locasuri de inchinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la
manastirea Sfantul Sava, de langa Ierusalim, a imbracat schima
monahiceasca, pe cand avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un
timp, a venit in Slovenia si s-a asezat la manastirea Pacra, unde
pentru ravna sa catre cele sfinte, s-a invrednicit de darul preotiei.
La trei ani dupa hirotonirea sa intru preot, cuviosul Visarion a mers
din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si intareasca si mai mult sufletul in
dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa
intoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit in Tara Ardealului, unde
papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din
sufletele romanilor ortodocsi.
Nu glasul omenesc l-a chemat in Ardeal, ci insusi Ziditorul tuturor, ca
sa mantuiasca din pierzare pe romanii drept-credinciosi. Pe unde
trecea, el aprindea in sufletele credinciosilor ravna pentru credinta
cea adevarata. Traia o viata de aspra infranare, hranindu-se numai cu
mancare slaba de legume. Pentru chipul mult imbunatatit al vietii sale,
drept-credinciosii romani nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui,
dar cuprinsi de o mare insufletire duhovniceasca, ii sarutau mainile si
picioarele cele sfinte.
In drum spre Sibiu a fost prins de stapanirea catolica si tarat la
judecata. In fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica,
marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura
adevarata si mantuitoare. Pentru aceea, el nu va inceta sa arate
unitilor ratacirea lor si sa-i indemne sa se lase de ea. Pentru aceasta
marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat in
fioroasa temnita din Kufstein, in creierul muntilor tirolezi, unde dupa
suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care imparte
cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.
Constantin
+
+++
+
+
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie21.htm
Tot in aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.
Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara
Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar in calugarie numele
de Sofronie. A sihastrit multa vreme in Tara Romaneasca, iar in anul
1756 s-a intors la Cioara. unde ravna sa pustniceasca l-a manat sa-si
faca un mic schit in mijlocul codrului si sa tina acolo cativa tineri
la invatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune,
i-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece in
straine locuri.
Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei,
indemnand, cu multa ravna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se
departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din
partea papistasilor, care l-au aruncat in temnita grea din Bobalna. Dar
Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul
Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul in tinutul Zarandului si apoi
s-a indreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate
nebiruita dreptei credinte.
Neputandu-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din
nou si l-au aruncat in temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a
izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-i
paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, il insoteau pururea
cate 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca nis-te apostoli inflacarati.
In ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul
Sofronie a tinut "Marele sobor" din cetatea Balgradului (Alba Iulia).
Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mangaiere, a cerut,
la acel sobor, cuviosul Sofronie, in numele poporului roman, vladica pe
seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat
glasul si a inmuiat inima stapanitorilor care au ingaduit ca romanii sa
aiba vladica dupa randuiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci
cand, cu voia lui Dumnezeu, a fost randuit ca episcop ortodox al
Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si
implinit lucrul sau, a plecat la sfanta manastire a Argesului, unde s-a
savarsit in pace, mutandu-se in locasurile ceresti.
Constantin
+++
+
+
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie21.htm
Tot in aceasta zi pomenirea Sfantului Mucenic Oprea.
Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut in Salistea Sibiului,
pe vremea imparatesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si impreuna
cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui
Dumnezeu.
Pe vremea aceea, semeata imparateasa multa silnicie facea
credinciosilor de sub stapanirea ei, ca sa-i rupa de la Legea
Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe
preoti ii izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si
nu se plecau Romei, ii lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu
ei.
In amaraciunea lor, romanii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i
lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a
ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie
aparator in cumplita lor primejdie.
Si evlaviosul Oprea porni cu incredere la lupta pentru apararea dreptei
credinte. Mai intai isi intari sufletul cu post si rugaciune, cu
binecuvantarile preotilor izgoniti de la sfintele lor prestoale si cu
bunele povete de la batranii intelepti. Apoi cauta, prin muntii si
vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni
imbarbatand pe cei ce patimeau, mangaind pe cei ce suspinau, si
sprijinind pe cei ce se clatinau.
Cand se infatisa inaintea capeteniei de la carma tarii si-i ceru
oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte,
capetenia il mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si
moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.
Vazand aceasta neomenie, in toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse
la Viena sa se planga imparatesei si sa-i ceara libertate pentru Legea
Rasaritului, aratand ca unirea cu Roma s-a facut atat de ascuns, incat
nici preotii n-au stiut ce este. Imparateasa, cu viclenie i-a spus ca
i-a ascultat plangerea, dar in ascuns a dat porunca pentru si mai mari
prigoane, iar Oprea sa fie intemnitat de indata ce va sosi in Ardeal.
Prin vrerea lui Dumnezeu, afland de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea
a ramas in Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, inainte de
Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputand rabda
suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru
imparatesei oprirea prigoanelor si incheia jalba: "sau vladica de legea
noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Imparateasa porunci ca
fericitul Oprea sa fie prins si osandit la temnita pe viata in cetatea
Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme indelungata
sotia sa Stana, stand la usa bisericii, imbrobodita in negru, plangand
si cerand mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit,
impodobindu-se in temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.
RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII
Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe
Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai
dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si inceput cinstirii voastre
de obste facand, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste
si rugaciune inaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele
vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai
Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si
partasi ai darurilor ceresti, ati indurat chinuri de moarte pentru
apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar
tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborat ca un arhanghel cu
glas de trambita dumnezeiasca in mijlocul credinciosilor, intarindu-i
in dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea
dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mantuirii si indrumand Biserica
lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osarduitor, iubind mai
mult Legea neschimbata a lui Hristos decat pe ai tai si decat insasi
viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.
De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii
dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava
mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea
noastra si mijlociti pentru noi inaintea Bunului si Milostivului
Dumnezeu, Celui in Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre,
turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stalpi
neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa intareasca
dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii
in inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua
intamplare, ca intr-un glas si intr-un suflet sa preamarim pe Cel ce
este Datatorul tuturor darurilor si Mantuitorul nostru. Priveghiati si
va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de
cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mantuirii, in toate
clipele vietii noastre si sa fim neclatinati intru dreapta credinta a
mosilor si stramosilor nostri.
Bucurandu-va de dumnezeiasca marire intru care v-ati inaltat si
rugandu-ne voua ca sa fiti mijlocitori inaintea tronului Celui de sus,
preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, zicand:
Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat intru sfintii Tai. Amin!
Constantin
+++
+
+
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie21.htm
Tot in aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori
Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.
Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din randul preotilor si al
credinciosilor ortodocsi romani din Transilvania s-au ridicat numerosi
aparatori ai dreptei credinte in fata incercarilor autoritatilor
habsburgice de a-i instraina de "Legea stramoseasca".
Intre ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din
Gales, sate care tineau pe atunci de "scaunul" Saliste. Primul dintre
ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii
Romanesti, prin anul 1746. Ridicandu-se impotriva uniatiei, a fost
prins si intemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost
eliberat din inchisoare cu conditia de a nu mai savarsi cele ale
preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. In 1752 a fost
delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la
Viena, pentru a prezenta imparatesei Maria Tereza plangerea
credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu,
Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii
Ortodoxe. Au fost primiti de imparateasa, dar in loc sa li se dea un
raspuns la plangerile lor, au fost aruncati in fioroasa inchisoare
Kufstein, din Muntii Tirolului.
In anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din
Transilvania au cerut in mai multe randuri autoritatilor habsburgice sa
elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea,
ruga pe imparatul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de
ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el.
Inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in temnita de la Kufstein,
jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand insa cununile
muceniciei.
Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Ramnic, in
lipsa unui episcop ortodox in Transilvania. S-a numarat printre cei mai
indrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, in fata oricaror incercari
ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. In anul 1756
a fost arestat si dus in lanturi la Sibiu. Imparateasa Maria Tereza a
dat ordin sa fie dus in inchisoarea cetatii Deva, urmand sa fie retinut
acolo pana la moarte. Dar spre sfarsitul anului urmator, a fost dus sub
aspra paza militara la inchisoarea de la Graz, in Austria. Un cronicar
brasovean - Radu Duma - scria ca in anul 1776 cativa negustori din
Brasov l-au cercetat in inchisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri
acolo, decat sa-si lase credinta stramoseasca".
Mai tarziu a fost mutat in inchisoarea de la Kufstein, unde isi
sfarsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei
transilvane. In 1780 un alt intemnitat de aici, sarbul Ghenadie Vasici,
a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului
Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru
eliberarea lui. Intre altele, scria: Aici in fortareata este si un
preot roman din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste in robie
de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Aces-ta era preotul Ioan din
Gales, cel intemnitat in 1756, deci cu 24 de ani in urma.
Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti
Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca
sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama
de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe
noi. Amin.
IC | XC
---+---
NI | KA
Google Home - Terms of Use - Privacy Policy - Jobs, Press, & Help
©2005 Google
Constantin
Constantin
Constantin
Constantin
http://www.orthodox-monasteries.com
Constantin
Constantin
Constantin
O suta de ani de istorie vazuta de parintele Grebenea
Constantin
Constantin
Viata religioasa din unele manastiri ale Bisericii Ortodoxe Romane
- Constatarile si indemnurile unui smerit monah si iscusit duhovnic
-
Eu, inca de cind eram staret in Sihastria, auzeam unele lucruri
minunate despre Vladimiresti; insa unii intr-un fel laudau lucrul cel
bun, altii il defaimau, iar altii, auzind multe si nestiind ce sa
creada, pastrau oarecare rezerva fata de fenomenul Vladimiresti, de
teama ca sa nu fie ceva fals. Eu, pe acele vremuri, eram gindind la
cele ce a zis Gamaliil, adica: de va fi de la Dumnezeu miscarea de la
Vladimiresti va merge inainte macar oriciti se vor impotrivi si oriciti
uzurpatori va avea; iar de va fi ceva fals, de la sine se va risipi.
Asa ca, dupa un timp, a rinduit Bunul Dumnezeu sa am oarecare interes
pe la Bucuresti si fiindca multi credinciosi de pe acolo, care ma
cunosteau, - ca fusesera pe la Sihastrie, inca si Parintii de pe la
Sfinta Patriarhie si de pe la Sfintele Minastiri Antim si Cernica, si
altii, chiar din prietenii Vladimirestilor, - ma intrebau ce parere
am despre cele ce se aud la Vladimiresti, eu le raspundeam ca nu stiu
ce sa le spun pina nu voi vedea si pina ce mila Domnului nu ma va face
sa inteleg mai bine cele de acolo. La aceste cuvinte, multi ma indemnau
sa merg numaidecit pe acolo. Asa ca fiind eu atunci cu inca un parinte
de aici, si avind si indemnul parintelui Prof. Staniloae pentru acest
lucru, m-am hotarit sa ma duc si pe la Sf. Manastire Vladimiresti, cu
toate ca atunci cind am plecat de la manastirea noastra, n-am avut in
plan si acest lucru, dar vazind indemnul mai multora, am socotit ca
aceasta este dupa voia Domnului si am mers acolo. Iar fiindca in
cuvinte putine voi spune cele ce am vazut acolo, cele ce am constatat
dupa a mea slaba pricepere si cele ce mai mult am simtit acolo cu
duhul, care m-a facut sa ma conving ca acolo nu este un lucru fals, ci
o lucrare dumnezeiasca; m-am folosit acolo de duhovniceasca dragoste
care este in sobor, de unitatea lor, de disciplina, de ascultarea lor,
de curatia vietii si, in sfirsit, de ce este scump, adica de rivna cea
buna care o au de a placea lui Dumnezeu si a se mintui.
Dupa ce am venit de acolo la Sfinta Manastire, unde cu nevrednicie ma
numesc pastor, am spus de multe ori soborului de aici toate cele ce am
vazut si am simtit acolo, si auzind parintii si fratii de aici s-au
bucurat crezind cele spuse si au dat slava lui Dumnezeu ca mai are si
astazi astfel de manastiri. Si cu aceasta fericita ocazie care am avut
de a vizita acest sfint lacas s-a facut o duhovniceasca prietenie intre
aceste doua Sfinte Manastiri, Slatina si Vladimiresti. Macar desi
suntem la o mare departare una de alta, dar pe cit mi se pare ca
amindoua au in ele vietuitori care umbla in calea Domnului cu un gind,
adica cel prea fericit al mintuiri sufletului si de a sluji lui
Dumnezeu cu toata inima, cu multa osirdie si dragoste dupa dreptarul
dogmelor si asezamintul Sfintelor Canoane.
Am mai fost si a doua oara pe la Vladimiresti si am ramas cu aceeasi
convingere si am avut aceeasi duhovniceasca simtire si mingiiere in
suflet si cu aceasta ocazie s-a facut si mai multa legatura
duhovniceasca intre aceste Sf. Manastiri si ne-am hotarit mai mult sa
colaboram intru cele duhovnicesti si spre zidire. Si chiar de prima
data, cind am fost pe acolo, am venit cu trei frati in numele Sf.
Treimi, pe care parintele Ioan ii pregatise pentru Sf. Manastire, iar
mai pe urma au mai venit mai multi care se tot formau acolo
duhovniceste, imprejurul Sf. lacas al Vladimirestilor. Asa ca pina acum
au trecut numarul lor de 30 care au venit la noi prin economia si mila
lui Dumnezeu, si mijlocirea Prea Curatei Sale Maici si a robilor Sai de
la Sf. Manastire Vladimiresti, asa ca mai mult de o treime a soborului
de aici sint ucenici ai Vladimirestilor si, in acest caz, noi am
devenit o rudenie spirituala ca sa zic asa, cu Sf. Manastire
Vladimiresti, caci multi din cei veniti care au avut virsta si au
terminat si ispitirea canonica au fost si calugariti in aceasta
chinovie. Asa ca lucrarea Prea Milostivului Dumnezeu si mijlocirea Prea
Curatei Sale Maici a facut sa se lege intr-o duhovniceasca dragoste
aceste Sfinte Manastiri si cred ca, daca este lucrarea Domnului si de
va fi mila Lui si ajutorul Prea Curatei Sale Maici cu noi nu ne va lasa
curind sa ne despartim si sa ne dezmembram unitatea duhovniceasca care
s-a facut.
De aici inainte voi marturisi si cele ce au mai urmat dupa ce s-a facut
aceasta duhovniceasca unire intre Vladimiresti si Slatina. M-am pomenit
cu o multime de intrebari si scrisori din partea chiar a unor prieteni
ai Vladimirestilor si a mai multor parinti duhovnicesti si cu mai multa
cunostinta si experienta, pe care eu ii am la evlavie, care ma tot
intrebau de unele lucruri de care se indoaie asupra Vladimirestilor si
din acestea multe, pe cele mai principale vi le scriu aici:
1. Ca de ce atitea minuni si vedenii la Vladimiresti, ca Sfintii
Parinti care au trait prin pustie cu mari osteneli poate ca aveau o
vedenie sau doua in toata viata lor si de multe ori nici la aceea nu-i
dau crezare, ca sa nu se insele de satana care se preface si in ingerul
luminii.
2. Ca de ce traiesc acolo la Vladimiresti in duhul vedeniilor, care
este duh de suprafata si foarte periculos pentru cei ce nu-si cunosc
masurile si uneltirile dracilor si de ce nu traiesc acolo in duhul
Sfintilor Parinti, adica sa se sirguiasca a creste mai mult acolo in
virtute si smerenia inimii decit in credinta vedeniilor care pe multi
i-au inselat.
3. Ca de ce numai acolo sa se zica manastire de fecioare, ca oare in
celelalte manastiri traiesc numai cele ce au fost maritate sau
desfrinate si ca nici un canon nu da voie a se face deosebire ca nu
cumva sa se mindreasca cele ce se socot fecioare asupra celorlalte,
care au acelasi vot si aceeasi fagaduinta.
4. Ca de ce sa se zica numai acolo loc sfint si ca este mai sfint decit
alte manastiri, caci aproape toate Sfintele Minastiri cind s-au zidit
nu fara vreo minune dumnezeiasca sau fara vreo vedenie s-au facut.
5. Ca de ce nu se primesc acolo toate femeile care vin la pocainta,
desi Mintuitorul, zic ei, s-a nascut din Fecioara, dar a venit sa
mintuiasca pe desfrinate.
6. Ca de ce nu se aduc la Vladimiresti citiva duhovnici batrini cu
virsta, potrivit hotaririi Sfintelor Canoane si cu viata duhovniceasca,
care cunosc bine podvicul vietii calugaresti si au multa experienta din
traire, ca sa le invete pe cele de acolo smerenia, ca acolo este o
primavara calugareasca si o pruncie duhovniceasca, si ca mai tirziu vor
fi ispitite mai greu si trebuie a se invata mai din vreme cu reaua
patimire si smerenia duhului, care dupa Sfintii Parinti este temelia
tuturor virtutilor si omorirea poftelor.
7. Ca de ce la Vladimiresti se da Sfinta Impartasanie la cele din sobor
in fiecare zi si se aude ca si la oamenii mireni se da cu mare
usurinta, fara a se tine cont de vrednicia omului si de autoritatea
Sfintelor Canoane si ca prin aceasta mare primejdie se aduce in
biserica, ca oamenii luind Sfinta Impartasanie fara cuvenita canonisire
se indeamna mai mult a pacatui, pentru ca nu li se da canonul cuvenit
prin care sa fie departati de Sfinta Impartasanie dupa harul pus de
Sfintele Canoane cu scumpatate si economie, si prin aceasta se
profaneaza si Prea Curatele Taine, dindu-se cu usurinta celor
nevrednici.
Cam acestea si altele inca invinuiri si intrebari mi-au venit, la care
acum trebuie sa marturisesc care mi-a fost raspunsul prin cuvint si
scris, care-mi ramine parerea dupa cit mila Domnului mi-a dat a
intelege din cele constatate de mine la Vladimiresti, pe care oarecum
punindu-le in comparatie cu cele ce de la Sfintii Parinti am invatat si
din care m-am lamurit a intelege ca daca nu toate, cel putin din parte
cele de la Vladimiresti nu trebuie a se tagadui si a se defaima, ci a
ramine cu tarie, bune - si a se incuraja duhovniceasca lucrare de
acolo, insa a se supraveghea cu toata purtarea de grija, de a merge mai
departe dupa fagasul Ortodoxiei, ca in acest fel de se va proceda cu
miscarea de la Vladimiresti, mare folos se va aduce pentru zidirea
Bisericii; iar pentru ca ne-am invatat de la Apostoli ca cu inima sa
credem spre dreptate, iar cu gura sa marturisim spre mintuire, indoita
marturisire si catre Dumnezeu inca si catre toti cei ce vor intreba
despre aceasta voi face in cele ce mai jos urmeaza:
Mai intii cele despre minune si ca acolo, la Vladimiresti, ar fi loc
sfint nu ma indoiesc, caci marturiile scripturistice din timpul
Patriarhilor si al Proorocilor au destula putere de adeverire, caci
oriunde s-a aratat Dumnezeu sau Sfintii Lui, s-a numit loc sfint si
sfintit.
,,Minunea"
Credinta este promotorul vietii religioase: minunea este un stimulent
de care dispune numai providenta dumnezeiasca. Odata credinta
infiripata si desavirsita in mintea omului, nu mai are nevoie de
minune.
Cineva poate face minuni, cind Dumnezeu il alege ca organ al Sau.
Minunea poate fi ca un stimulent sau ca simbol al omniprezentei Sale,
pentru un suflet mare care sa se poata calauzi in lucrurile de inalta
cugetare, spre a nu se clati si rataci cum a fost si Pavel (Sf. Isac
Sirul, Cuv. 37). Daca ar insemna sa tagaduim minunile, ar insemna sa
tagaduim pe Dumnezeul minunilor, care este minunat intru Sfintii Sai.
Si cuvintul proorocesc care zice: Sfintilor care sunt pe pamintul Lui,
minunate au facut Domnul voile Sale intru dinsii, caci fara minuni
puterea lui Dumnezeu nu se propovaduieste luminat si nu se crede lesne,
caci de la inceputul zidirii lumii, Dumnezeu prin minuni vorbeste cu
oamenii Sai in diferite feluri.
,,Vedeniile"
Vedeniile bune se descopera oamenilor sfinti, iar uneori chiar si celor
obisnuiti; numai atunci Dumnezeu invredniceste de vedenii pe cineva
cind voieste sa lucreze faptele mintuirii, atit pentru cel ce are
vedenia cit si pentru alti oameni. (Fac. XII, l-4; XVII, l-22; Is. VI,
l-12; Fapte XVI, 9; Sf. Isac Sirul 32, 35; Numere XXII si XXIII).
Vedeniile sunt posibile si astazi si sunt credinciosi care se
invrednicesc cu adevarat sa aiba adevarate vedenii bune, insa ele sunt
cazuri rare, suportate de oameni care au ajuns la un mare nivel de
viata duhovniceasca, sustinut de o deosebita luminare harica.
,,Adevaratele vedenii se controleaza prin asezarea sufleteasca,
faptele ascetice cit mai mult tainuite si dirijate de intelegerea
lepadarii de sine, umilinta sincera si rugaciunea permanenta", zice
Sf, Macarie. ,,Fie ca vede un rege, sau pe cei puternici ori pe cei
intelepti, privind numai la comoara cea cereasca, pentru ca Dumnezeu
dragoste este, de aceea primeste el focul divin si ceresc al lui
Hristos, se invioreaza si se bucura de el fiind inlantuit de
acestea." (Om. VII, 1)
Vedenii inselatoare
Sunt acelea nascocite de diavol, prin ingaduinta lui Dumnezeu, din
pricina nesinceritatii omului si a pacatelor tainuite. Ele angajeaza
starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultatoare si cuprinse de
uriciune fata de tot ceea ce nu este pe placul lor, indiferent de
binele in sine. Celor inselati, diavolul le da chiar imbold de efort
ascetic, de credinta si de fapte bune, mai ales acei care dispun de un
firesc potolit, infaptuind astfel o evlavie diabolica, cu care se
sileste sa insele chiar si pe cei alesi. (Pateric, cap. VII)
Vedeniile nu se produc la cheremul omului si nici nu se face o meserie
din ele, cum este inselaciunea spiritista, caci ele sunt mai presus de
vointa omului, iar felul de infaptuire si scopul lor este in mina
providentei dumnezeiesti.
Vedeniile care lasa in suflet tulburare sub orice forma, sunt de la
diavol; cele care lasa pace, liniste, umilinta si iubire neprecupetita,
pot fi socotite bune dupa ce sunt verificate cu acea sete a Ucenicilor
de pe drumul Emausului: ,,Au nu era inima noastra arzind intru noi?"
Duhovnicul, chiar cind va avea toate posibilitatile adevaratei vedenii,
sa nu se entuziasmeze in fata credinciosului ci cu blindete sa-l
sfatuiasca la umilinta si la o iubire larg cuprinzatoare, fiindca
pentru cel curat nu-i nimic spurcat, si sa-i cerceteze cit mai des
starea sa sufleteasca (I Cor. II, 15; II Cor. XII, l-12).
In cazurile cind lucrurile sunt nelamurite, sa aiba modestia de a nu se
pronunta in nici un fel.
Manastiri de fecioare
Acest nume s-a dat in vechime in Biserica Dreptmaritoare tuturor
manastirilor de femei, caci se vede ca inca de prin sec. VI, in limba
coptica, manastirile de femei se chemau minastiri de noane (fecioare).
Fecioria continua, dupa cum stim, este binecuvintata de Biserica, numai
daca se consacra slujbei lui Dumnezeu (I Cor. VI, 19; VII, 32;
Intelept. IV, 1; VIII, 21).
,,Daca cineva ar feciori si s-ar infrina, abtinindu-se de nunta din
scirba, nu pentru binele si sfintenia fecioriei, sa fie anatema"
(Gangra IX), iar cum ca mai inalta este fecioria decit nunta, aceasta
n-o putem tagadui, caci stim ce a zis Apostolul: ,,Bine este fecioarei
sa se marite, dar mai bine sa ramiie asa...", iar cind zice ,,mai
bine", arata pe lucrul cel mai bun. Inca si Sfintul Ioan Damaschin
(in cap. XXIV, cartea 4-a), zice pentru feciorie: ,,Prihanesc cei
trupesti fecioria si spre marturie pun inainte iubitorii de dulceata
cuvintul cela ce zice: blestemat este tot cela ce nu ridica saminta in
Israel. Iar noi lui Dumnezeu Cuvintului celui ce s-a intrupat din
Fecioara, indraznim a zice: cum ca fecioria dintii si dintr-un inceput
s-a sadit in firea oamenilor. Ca din pamintul cel ce era fecioara s-a
zidit omul, din singur Adam s-a zidit Eva. In Rai, fecioria petrecea si
iarasi zice: Se cade dara cu rinduiala sa ne pogorim si sa vedem
zestrele fecioriei, ceea ce este a zice si de curatenia ei. Si apoi
zice ca si in corabia lui Noe a poruncit Dumnezeu ca barbatii cei
intrati, despartiti de femeile lor, sa fie ca sa scape de noianul
apelor prin curatenia cea cuvenita. Si apoi aduce in mijloc pe Ilie cel
ce sufla cu foc, care intru feciorie a petrecut, pe Elisei si pe cei
trei coconi si pe Daniil. La Muntele Sinai curatenie a poruncit celor
ce voiau sa-l vada pe el si apoi spune ca fecioria este petrecere a
ingerilor, insusire a firii celor fara de trup, iar acestea de zicem,
nu prihanim nunta, caci cum vom prihani ceea ce Hristos a blagoslovit?
Si iarasi cuvint mare a zis despre feciorie: Deci pe cit ingerul este
mai inalt decit omul, pe atita fecioria este mai inalta decit nunta.
Dar ce zic ingerul, ca insusi Hristos este slava fecioriei, fiindca nu
numai din Tata fara de inceput, fara de stricaciune si fara impreunare
s-a nascut, ci si cum ca om ca noi facindu-se, mai presus de noi din
Fecioara fara de impreunare s-a intrupat si El pe fecioria cea
adevarata si desavirsita intru sine o au aratat. Si iarasi mai inalta
este fecioria, fiindca ea este nastere de fii ai sufletului si lui
Dumnezeu pe rugaciune, ca pe un rod copt, o aduce. Din acestea se vede
ca mai inalta si mai laudata este fecioria decit nunta, dar Evanghelia
ne arata si fecioare nebune, adica avind si fecioria si a nu fi placute
nestricatului Mire, caci dupa cum o comoara pe cit va avea in ea tezaur
de mai mare pret, mai mult va trebui pazita, sa nu piarda cineva
valoarea ei, asa cred ca aceasta virtute scumpa si lui Dumnezeu si
oamenilor nu de putina paza are trebuinta, caci spune Sf. Isac Sirul,
ca se cade celui ce are pe fecioria trupului mai mult sa se smereasca
si sa se teama sa n-o piarda pe a duhului, care este smerenia isi
umilinta, caci zice acelasi Sfint: feciorelnic este nu numai acela care
s-a pazit pe sine cu trupul de impreunare, ci acela ce si-a cunoscut cu
adevarat pacatele sale mai inainte este acela intru imparatia Cerului
decit acela ce vede pe ingeri.
Iarasi, Sf. Teodor Studitul zice ca fecioria cu mare paza, cu mare
umilinta a inimii si cu multe osteneli se pazeste. Poate ca si de
aceasta marele Vasile prihanindu-se pe sine, zice: spre a noastra
invatatura de femeie nu stiu si feciorelnic nu sunt, prin aceasta
aratindu-ne noua smerenia mintii, caci daca a socotit Dumnezeu ucidere
intru ura de frate si preacurvie pofta de muiere, apoi cita gingasie
are fecioara cea adevarata si duhovniceasca si cine poate sa o
desavirseasca pe ea, dupa voie, lui Dumnezeu?
Asadar, ma unesc si eu cu cele aratate in epistola P. S. Voastre, in
care aratati darurile si privilegiile cele in plus la Vladimiresti fata
de alte asezaminte monahicesti, dar vreau, cum am zis, sa ramin unit si
cu invataturile Sf. Parinti si ale marilor dascali ai Bisericii
noastre, ca acolo unde sunt mai inalte virtuti si adevaruri sa
prisoseasca mai mult smerenia care le va pazi pe toate si fara de care
nimica sunt toate. Pentru aceea am si scris o scrisoare Parintelui Ioan
si P. C. Maici Starete mai inainte, in care cu nimic nu am condamnat
frumoasa rinduiala de acolo, ci ca un prieten din vreme am tot facut
atenti pe cei de la conducere, ca unde sunt comori, si furi stau de
pinda si nu ca n-am credinta ca Mintuitorul si Prea Curata lui Maica
nu-i va avea in paza pe cei de acolo, ci pentru aceasta ca daca vedem
ca Dumnezeu ne iubeste mai mult, trebuie a ne teme de El.
Scrisoarea pe care am trimis-o, cu acest gind am scris-o, ca mai mult
sa ne ajutam si sa ne sfatuim si mai mult sa luam aminte, noi ce ne
poreclim stareti; ca a se rataci o oaie din cird nu este mare lucru,
iar a se rataci pastorul primejdie la toata turma, si de aceea vazind
invinuirile care se tot aduc, nu ca pe toate le-am crezut, ci pentru ca
sa se stie din vreme si daca se vor gasi ceva din greselile banuite, sa
se indrepteze din vreme. Asa ca din dragoste si din frica am scris, ca
sa ajutam pe cei ce-i iubim, nu ca sa impartasesc si eu parerile celor
ce voiesc sa defaime cele ce acolo cu osteneala au fost zidite si cu
sirguinta se pazesc. Si din frica am scris ca in multe locuri si de
multe ori am vorbit de bine acel asezamint de la Vladimiresti si pe
multi i-am folosit cu cele bune de acolo si apoi ce bucurie as avea
daca cuvintul meu ar ramine neadevarat si de rusine.
Iar in privinta ca nu se primesc acolo si femei care au fost maritate,
pentru ca asa a fost porunca pentru acest asezamint, eu nu am nimic de
zis si nici o sminteala pentru aceasta, iar pentru cei ce au stiinta
slaba si se smintesc pentru aceasta, poate ca ar fi bine a se primi si
mai ales si pentru smerenie, caci ma gindesc ca aceasta n-ar stingheri
intru nimic mintuirea sufletului celorlalte care sunt fecioare si in
acest fel s-ar impaca si cei ce se smintesc pentru aceasta chestiune si
porunca Bisericii care primeste pe toti la pocainta, insa aceasta este
o parere a mea, dar nu poate face o lege.
Iar despre cele ce s-a mai zis de ce nu se aduc acolo si alti duhovnici
mai batrini si mai experimentati prin lucrare si traire de multi ani in
rinduielile calugaresti, si despre aceasta eu nu am nici o indoiala,
caci si parintii care sunt acum, eu ii cunosc de oameni iscusiti si
duhovnicesti, si inca se iscusesc din zi in zi prin practica ce o au
acolo continuu cu atitea suflete, numai sa se tina cont cu mare atentie
si multa tarie de cele legiuite de Sfintele Canoane ca nu cumva
pogoramintul cel prea mult sa calce intru totul hotarul cumpatatii, iar
fiindca secerisul este mult si lucratorii putini acolo la Vladimiresti,
si pentru a se putea face fata nevoilor credinciosilor si a-i putea
marturisi dupa pravila si alte multe cite li se cer, n-ar fi rau daca
ar mai fi inca doi-trei duhovnici, care sa ajute lucrarea cea buna de
acolo.
La noi avem 12 preoti si 7 diaconi si uneori nu pot dovedi cu toate
cele de trebuinta, iar acolo fiind numai 2 si avind si soborul mai
numeros, este prea cu anevoie de a se putea face fata tuturor, asa cum
cere rinduiala Bisericii.
Alta pricina de care se scandalizeaza unii este si aceea ca de ce numai
acolo este loc sfint, ca doar zic ei, oriunde s-a zidit altar si
dumnezeiesc jertfelnic, loc sfint se zice si este, si apoi se vede
scris in istoricul multor manastiri ca la intemeierea lor nu fara
dumnezeiasca minune si descoperire au fost zidite. Dupa cum si aici la
noi, inca pina astazi se vede in zidul manastirii paltinul in care a
cintat ingerul Domnului troparul Schimbarii la Fata, in mai multi ani
si pe care pustnicul Pahomie l-a vazut si l-a auzit, si despre care pe
larg se vede scris in istoria Sfintei Manastiri. Inca zic ei ca
Manastirea Neamtului este Ierusalimul tarii si ca nu putine minuni si
semne s-au facut acolo de la icoana Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu
facatoare de minuni, care este una din cele mai vechi si renumite din
icoanele Maicii Domnului din timpul Apostolilor si unde nu putini
cuviosi cu viata sfinta au sfintit locul acela, precum si odoarele si
relicvele care in mare parte se gasesc acolo si de unde atita misiune
s-a facut de veacuri si inca se face pina astazi, prin multimea
scrierilor si traducerilor cartilor sfinte ce s-au facut in a ei
tipografie. La fel si manastirile Agapia, Varatecul si alte multe
manastiri din muntii Moldovei, nu fara minuni s-au zidit, precum se
vede scris in istoriile lor.
Inca de curind s-au citit la trapezul nostru ,,Proschinitarul Sf.
Munte" cel pe litera veche de Luchianov, in care se vede ca si acolo,
la Sf. Munte, mai toate Sfintele Manastiri s-au facut cu minuni
dumnezeiesti si diferite vedenii ale Sfintilor Parinti vietuitori in
gradina Maicii Domnului.
Inca se vede din istoria Manastirii Agapia Veche multe minuni si semne
care s-au facut acolo de Arhanghelii Mihail si Gavriil, de unde si
hramul il are Sf. Manastire si unde se odihnesc in taina moastele
multor cuviosi Parinti, intre care cei mai insemnati sint Rafail si
Partenie, despre care se scrie in prologul lui Decembrie la sfirsit, si
pe care marele Mitropolit al Moldovei, Dosoftei, marturiseste ca le-a
vazut si le-a sarutat.
Iar la biserica, in muntii Neamtului, unde se afla paraclisul Iconita
si unde Maica Domnului s-a aratat in vedenie la 3 pustnici deodata,
care parasisera manastirea si plecau spre Sf. Munte, si pina astazi se
vede o icoana in acel loc, cum Maica Domnului coboara dintr-un stejar
cu lumina mare si intreaba pe cuviosii parinti: unde va duceti,
parintilor? Iar ei au spus: ne ducem la Sf. Munte, ca acolo este
gradinita Maicii Domnului; iar pururea Fecioara Maria le-a spus: nu va
duceti, stati aici, caci si aici este gradina mea... Putine sunt dar
minastirile acelea care nu au la baza cite o minune sau cite o vedenie
si in care in decursul veacurilor sa nu se fi aratat cite o minune sau
vedenie.
Si asa, cu acestea zic ei, ca se aseamana si minunile si vedeniile cele
de la Vladimiresti. Insa, zic ei, de se fac minuni si se arata vedenii,
dar nu asa des cum se spune ca apar acolo la Vladimiresti, ci mai rar
si prin oameni cu multa incercare in cele duhovnicesti.
Ca chiar si la Ierusalim, Cetatea cea Sfinta a Domnului, daca se duce
cineva la acel Prea Sfint Loc, nu toti simt aceeasi putere de sfintenie
a locului, ci fiecare dupa asezarea lui duhovniceasca. Asa ca, fara sa
condamn celelalte Sfinte Manastiri, caci toate s-au zidit si sunt spre
slava lui Dumnezeu si nevoitorii din ele se sirguiesc cu totii sa
slujeasca Domnului cu frica si cu cutremur, dar nu in toate am simtit
ceea ce am simtit la Vladimiresti.
Impartasirea
Iar ultima despre care mai mult ne va fi cuvintul nostru, este
invinuirea adusa celor de la Vladimiresti ca se impartasesc cele din
sobor prea des. Ba inca se zice ca si la mireni se da impartasanie cu
mare usurinta si fara sa tie cont de vrednicia crestinului si de
autoritatea Sfintelor Canoane si ca se da impartasania pe la chilii
unora din calugarite, care ar putea merge la biserica, nefiind bolnave.
Ba se spune ca pe altele le-ar fi impartasit la lucru, la cimp sau la
lucru in padure, ceea ce pare prea exagerat, si daca ar fi adevarat, ar
fi prea injositor pentru Prea Curatele Taine. Si alta veste, ca acolo
parintele Ioan si P. C. Stareta vor sa introduca impartasania ca la
inceput si ca in primele zile ale Crestinismului, adica de a se da
foarte des la toti crestinii.
Se vede in Marturisirea Ortodoxa, pagina 101, ca fiecare cleric sau
laic, cind voieste sa se impartaseasca, trebuie mai intii sa se
spovedeasca la duhovnic de toate pacatele sale, pe care trebuie sa le
scrie dinainte pe o hirtie si apoi sa le citeasca singur la duhovnic.
Duhovnicul nu are voie sa-i opreasca hirtia, iar virsta pentru
spovedanie se incepe intre 6-7 ani. Si iarasi, clericii trebuie sa fie
ajunati, care se impartasesc, caci Sfintele se dau celor sfinti si
sfintenia se capata prin post si rugaciune (al. VI Ec. XXIX, 89, Cart.
48-56).
Este adevarat ca, in vechime, credinciosii erau obligati sa se
impartaseasca. Cei care nu se impartaseau trebuiau sa iasa afara din
biserica, cind diaconul zicea: ,,Cei chemati, iesiti; Citi sunteti
chemati, iesiti" - nu puteau ramine la Liturghia credinciosilor
decit cei ce se impartaseau si cei ce erau vrednici sa se
impartaseasca, daca i se intimplase ceva de a se opri in acea zi, si se
vede aceasta din Canonul 9 Apostolic, care suna asa:
,,Toti cei credinciosi care intra in biserica si aud Scripturile, dar
nu ingaduie la rugaciune si la Sfinta Impartasire, ca unii ce fac
neorinduiala in biserica, trebuie sa se afuriseasca" (Apost. IX).
Inca si dupa Canonul 3 al Sf. Timotei al Alexandriei se vede ca cei
indraciti nu aveau voie a a se impartasi in fiecare zi, ci numai
Duminica.
Pe acea vreme, Sfintele Taine se dadeau totdeauna in palmele
crestinilor, atit barbatilor cit si femeilor, atit in Biserica
Rasaritului cit si la Apus, in ce chip se da acum Sf. Anafura, precum
scrie si Sf. Marele Vasile in trimiterea 93 catre Chesaria Patrichia,
unde zice: ,,Toti pustnicii cei de prin pustie, unde nu este preot,
Sfinta Impartasanie sa o tie in casa si singuri sa se impartaseasca".
Inca si in Alexandria si in Egipt, din norod fiecare de multe ori
Sfinta Impartasanie la casa sa o tine si cind voieste, singur se
impartaseste, precum si Sf. Grigore Bogoslovul povesteste in cuvintul
cel de la ingroparea surorii sale Gorgonia, ca fiind ea odata bolnava
si deznadajduita, a alergat la Sf. Altar si le uda pe ele cu lacrimi,
precum oarecind oarecine picioarele lui Hristos, si impartasindu-se
singura s-a facut sanatoasa. Iar Fericitul Teodorit, Episcopul Cirului,
la bisericeasca istorie (Cuv. V, cap. XVII), aratind cele pentru
Sfintul Ambrozie, cele cu imparatul Teodosie, il intreba zicind: ,,Au
doara cu aceste miini vrei sa primesti pe Hristos?", iar Sfintul Ioan
Gura de Aur, in tilcuirea psalmului 49, in cuv. 26 la Serafim si in
cuv. 21 la Angliandis si Simion Metafrast in viata acestuia, iar
Soborul VI Ecumenic, canonul 101, si afuriseste pe preotul ce va da
Sfintele Taine sau pe crestinul ce le va lua in alte vase, fie macar
cit de pretioase, afara de a le primi numai in miini, care crestinul
trebuia a le tine in chipul crucii. Inca si Sf. Chiril al
Ierusalimului, in Cuv. V, spune ca in Biserica Apusului nu primeau Sf.
Trup cu miinile goale, ci aveau oarecare basmalute albe curate, pe care
le intindeau pe miinile lor si asa primeau Prea Curatul Trup, precum
arata si Fericitul Augustin in Cuv. 252. Si Soborul cel ce s-a adunat
in cetatea Antisidora, in Cuv. sau 39, hotaraste zicind: ca fiecare
muiere cind se impartaseste, sa aiba a sa duminecala, caci asa se numea
in latineste acea basmaluta, ceea ce va sa zica in româneste adica de
Duminica, caci Duminica le aduceau muierile in biserica ca sa primeasca
intr-insele Trupul Domnului. Sf. Ioan Damaschin zice: ,,Sunt unii care
atribuie lingurita la Sfintele Taine Sfintului Ioan Gura de Aur, insa
acestia se vadesc ca sunt lipsiti de stiinta bisericestii istorii,
pentru ca obisnuinta aceasta de a se primi Sfintele Taine in mini,
adica Sf. Trup, s-au tinut mai pe urma, dupa Sf. Ioan Gura de Aur, cel
putin 400 de ani, precum se arata si de la Soborul al VI-lea fi de la
insusi Sf. Ioan Damaschin: iar pricina pentru care s-a introdus
lingurita la Sfintele Taine, precum arata Teodor Valsamon in Tilcuirea
canonului 101 al Soborului, nu este nevrednicia mirenilor, ci credinta
cea dreapta si frica lui Dumnezeu si evlavia cea fara de prepus, caci,
precum zice Eustratie Argentie, oarecare sau din cei necredinciosi
prefacindu-se a fi crestini sau din eretici, sau din cei ce au narav
rau, luind in miini Sf. Trup sau il aruncau, sau il ascundeau, sau la
farmece si la alte rautati il uneltea. Iar prin aflarea linguritei,
dindu-se Sf. Impartasanie in gura, au incetat tot prepusul si toata
defaimarea aceasta a Tainei.
Din cele ce s-a scris pina aici despre Sfinta Impartasanie, se vede
clar ca nu ar fi o greseala daca s-ar impartasi cineva in fiecare zi
sau chiar daca s-ar impartasi si la chilie, sau si in alta parte in caz
de mare nevoie, caci aceasta o facem si noi ca sa zic asa, daca as auzi
ca cineva moare sau este grav bolnav si cere Sf. Impartasanie, trebuie
sa merg acolo unde este, sa-l impartasesc, in casa ori pe cimp, ori in
alt loc, pentru primejdia mortii si ca sa nu-l las pe crestin sa moara
neimpartasit din cauza locului; se poate la nevoie dar a se impartasi
cineva oriunde ar fi, in caz de primejdie, si se poate impartasi si in
fiecare zi, numai daca este vrednic si daca a fost marturisit mai
inainte si daca si-a facut canonul potrivit rinduielilor Sfintelor
Canoane. Si apoi, care ar fi motivul sa ne suparam daca cineva se
impartaseste des sau rar, ca nu sta fericirea si sfintirea sufletului
si a trupului in aceea, adica a se impartasi cineva des sau si mai rar,
ci aceea este adevarata fericire de a se impartasi cu constiinta
curata. Acestea se pot intari si de cele ce sunt scrise in Cuv. 53 a
Sf. Ioan Gura de Aur, care zice: ,,Ce dar este, multi iau Tainele
acestea odata intr-un an, altii de doua ori pe an, iar altii de mai
multe ori", deci catre toti ne este noua cuvintul, nu numai catre cei
de aici, ci si catre cei ce sed in pustie, adica catre monahii
pustnici, caci si acestia odata in an se impartasesc, iar altii la doi
ani.
De aici se vede ca si monahii care erau pe atunci prin munti si prin
sihastrii nu se impartaseau prea des, poate nu pentru nevrednicie, ci
pentru smerenie si mare cucernice care o pastrau catre Prea Curatele
Taine. Dar sa vedem ce zice mai intii Sfintul Ioan Gura de Aur: ,,Care
sunt noua mai primiti, cei ce odata, cei ce de mai multe ori, cei ce de
putine ori (se impartasesc)? Nici cei ce odata in an, nici ce ce de mai
multe ori, nici cei ce de mai putine ori, ci cei ce au stiinta gindului
curat, cei ce au inima curata, cei ce au viata neprihanita, cei ce sunt
intru acest fel totdeauna sa se apropie. Iar cei ce nu sunt intru acest
fel nici macar odata" (Cuv. 53, pag. 499). Si iarasi zice:
,,Socoteste cum te necajesti asupra vinzatorului, asupra
rastignitorilor, vezi dar nu cumva si tu sa te faci vinovat Trupului si
Singelui lui Hristos" (Cuv. 54, pag. 453). Si iarasi zice: ,,Pe
multi vad care se impartasesc cu Trupul lui Hristos, prost si cum se
intimpla si din obicei mai mult si din rinduiala, decit din socoteala
si intelegere, caci zic ei, de va sosi Patruzecimea sau de va sosi ziua
Aratarilor, ne vom impartasi numaidecit ca sa nu treaca postul asa, dar
nu este aceasta vremea apropierii de Sfintele Taine cum cred ei, ca nu
Aratarea Domnului, adica Boboteaza, nici cele 40 de zile te fac vrednic
pe tine, o, omule, de a te apropia de Sfintele Taine, ci lamurirea si
curatia sufletului, cu acestea totdeauna apropie-te, fara de acestea
niciodata."
Si iarasi zice: ,,Si aceasta socotesti tu ca este cucernicie, a nu te
apropia de multe ori, si nu intelegi ca apropierea cea cu nevrednicie,
macar odata de se va face, totul a minjit. Nu este indrazneala a se
apropia cineva de multe ori, ci a se apropia cu vrednicie de-i vremea
apropierii; nu este nici desimea impartasaniei, nici rarimea ei. Ci
vreme a apropierii sa ne fie noua stiinta gindului cea curata."
Si iarasi zice: ,,Acestea le zic catre voi care va impartasiti. Dar si
catre voi, diaconilor, care slujiti, ca de nevoie este si catre voi a
vorbi, ca cu multa osirdie si mare grije si cucernicie trebuie sa
impartiti darurile acestea, ca nu mica munca zace asupra voastra, daca
stiind la cineva vreo rautate il veti ingadui sa se impartaseasca la
masa aceasta si sa stiti ca singele lui Hristos din miinile voastre se
va cere. Ca macar voievod de ar fi, macar eparh, macar cel incununat cu
coroana, dar daca cu nevrednicie se apropie, opreste-l cu tarie, ca mai
mare stapinire ai tu decit acela si sa stii ca mai rau decit cel
indracit este cel ce a pacatuit si se apropie la prea curatele acestea
Taine, ca aceea pentru ca sunt indraciti nu se muncesc, iar acestia
cind se apropie cu nevrednicie, la munca vesnica se duc. Deci, nu numai
pe acestia sa-i gonim ci pe toti in scurt, pe care-i vom vedea ca se
apropie cu nevrednicie. Nici unul dar, din cei ce nu sunt ucenici, sa
nu se impartaseasca; nici unul sa nu se apropie si sa ia ca Iuda, ca sa
nu patimeasca cele asemenea lui. Intelege frate, ca trup ai lui Hristos
este si multimea aceasta a credinciosilor. Vezi dar, tu diacone, sau
tu, o, preotule, care slujesti Tainele, si nu intaritati pe Stapinul
necuratind trupul acestuia: nu da sabia in loc de hrana, ci macar din
nebunie de va veni acela sa se impartaseasca, opreste-l si sa nu te
temi. Teme-te de Dumnezeu nu de om, iar de te vei teme de om si de
dinsul te vei ride; iar daca de Dumnezeu te vei teme si de oameni vei
fi cinstit, iar daca nu indraznesti sa-l opresti tu, la mine ada-l. Nu
voi ingadui sa faca acestea. De suflet ma voi desparti mai inainte
decit a da singele Stapinului celor nevrednici, si singele meu imi voi
varsa mai inainte decit voi da singe atit de infricosat celui ce nu se
cuvine. Iar daca mult iscodind cineva din duhovnici, nu au stiut pe cel
rau, nu este nici o vina lui, ca acestea s-au grait de mine pentru cei
aratati. Ca de-i vom indrepta pe acestia de graba si pe cei nestiuti
ni-i va face Dumnezeu noua cunoscuti: iar de-i vom lasa pe acestia,
pentru care pricina de aceea ni-i va face noua pe aceia aratati: iar
acestea le zic nu ca sa-i opresc, nici ca sa-i taiem numai, ci ca
indreptindu-i sa-i intoarcem si sa purtam mare grija de dinsii, ca asa
facind si pe Dumnezeu il vom face milostiv si pe multi care dupa
vrednicie se impartasesc, ii vom afla si pentru sirguinta noastra si
purtarea de grija cea de catre ei multa plata vom lua." Pina aici
dupa cuvintul Sf. Ioan Gura de Aur.
Din aceste cuvinte ale lui luminate intelegem cita purtare de grija
trebuie sa aiba preotul ca sa nu dea sfintele Taine cu grabnicie, fara
chibzuinta si fara multa certare si cercetare. Ca zice sfintul, ca mai
de graba va da singele lui si sufletul lui decit singele cel
dumnezeiesc. Mare lucru. Si vai mie pacatosului, cine stie in cite
cazuri de asemenea cu acestea sunt vinovat. Acestea fie putine, din
cele prea multe ale Sf. Ioan Gura de Aur, pentru Prea Curatele Taine,
iar de aici inainte sa vedem si cit de aspra era disciplina Bisericii
in vechime, in privinta canonisirii si a impartasirii cu sfintele
taine. Iata cele patru trepte de canonisire rinduite de Sfintii Parinti
pe acele vremuri, pentru cei ce pacatuiau si apoi voiau a se apropia la
aceste prea infricosate taine:
1. ,,Plingerea este ca omul cel pacatos, daca greseste, sa stea afara
de biserica si afara de curtea sau tinda bisericii si citi intra in
biserica inaintea tuturor sa caza si sa se roage plingind cu lacrimi,
ca sa se roage pentru dinsul, ca acela ce plingea era lepadat afara de
curtea sau tinda bisericii, ca sa se caiasca atita vreme cita ii este
poruncita".
2. ,,Ascultarea este ca omul cel pacatos, daca greseste, sa asculte
dumnezeiasca Scriptura stind linga usile... bisericii pentru ca cela ce
asculta sta in curte sau in tinda, iar in biserica nu este iertat si
nici nu are voie sa intre pina ce se vor sfirsi poruncitii lui ani".
3. ,,Caderea este adica poslusania, cela ce greseste sa stea inauntru
in biserica mai indarat de partea amvonului, pentru ca cela ce cade
acela sta in biserica pina la Sf. Evanghelie si cind zice diaconul
,,Cei chemati iesiti", atunci iese el cu cei chemati si sta afara de
biserica pina ce se sfirseste dumnezeiasca slujba".
4. ,,Starea cu credinciosii, este ca sta omul cu credinciosii in
biserica inlauntru pina la sfirsirea dumnezeiestii slujbe, iar sfintei
impartasanii nu se invredniceste pina ce se umple poruncita lui vreme.
Iar daca se umple poruncita lui vreme stind cu credinciosii, atunci se
invredniceste impreunarii sfintelor taine, a prea curatului Trup si
Singe al Domnului nostru Iisus Hristos".
Deci, cu aceste patru locuri se obirseste si se umple toata pocaiania,
drept aceea cade episcopului sau preotilor duhovnici toata vremea
canonisirii ori multa ori putina, tot pe aceste patru locuri sa o
imparta si asa sa curete de pacate pe cel ce se caieste si se pocaieste
(P. M. B. 498, gl. 85, vezi Sf. Grigore de Nisa Can. 4, Sf. Marele
Vasile, Can. 59). Asadar, daca ar fi adevarata vestea venita de pe la
Sf. Manastire Vladimiresti, cum ca parintii duhovnici de acolo
impreuna, cu P. C. Maica Stareta au pus de gind sa introduca acolo
obiceiul din timpul crestinismului primar si patristic de a se da Sf.
Impartasanie cit mai des binecredinciosilor crestini, pe mine aceasta
nu ma mihneste, ci mai mult ma bucura, numai daca acest bun inceput se
va face dupa rinduielile canonice ale sfintilor parinti de pe atunci si
mai ales cind vedem ca cei ce au rinduit aceste trepte canonice sunt
Sfintul Vasile cel Mare si fratele sau, Sfintul si prea inteleptul
Grigore de Nisa.
Iar a incerca de a se aduce numai obiceiul de a se impartasi oamenii
des si a nu se tine cont de treptele de canonisire si autoritatea
sfintelor canoane, care apara indoita primejdie, adica si pe a
preotului de le va da, si pe a credinciosilor de le va lua cu
nevrednicie, ar insemna o mare primejdie pentru cei de acolo si pentru
biserica. Si s-ar putea ca unele din necazuri si primejdii sa se abata
asupra Sf. lacas chiar in veacul de acum. Si de aceea cum am zis si in
scrisoarea trimisa mai inainte, mai intunecat am vorbit, iar acum si
mai luminat zic, ca e bine ca si parintii duhovnici de acolo si P. C.
Maica Stareta sa aiba mare grija si multa chibzuinta in aceasta
privinta.
Si aceasta nu o scriu din alte motive fara numai din dragoste si frica
cum am zis mai sus, pentru ca daca s-a inceput acolo lucrul cel bun, sa
nu ramina a nu spori si a merge din putere in putere, spre mai multa
intemeiere si buna rinduiala, prin care sa se slaveasca iar nu sa se
huleasca Dumnezeu si poruncile Lui.
Iar daca poate dorinta v-ar face sa stiti si cum este rinduiala la noi
in aceasta privinta, a impartasirii cu preacuratele Taine, acestea in
putine cuvinte va aducem la cunostinta: La noi, dupa cum am luat
obiceiul din Sihastria, cel adus de fostul si raposatul staret, de la
Sf. Munte, si care s-a tinut in sihastrie 35 de ani, cit a staretit
batrinul, si care a rinduit asa, ca spovedania soborului a se face
odata in fiecare zi dupa pavecernita, cind se facea o molifta pentru
toti si apoi fiecare se marturisea in fiecare seara de gresalele facute
in acea zi cu gindul, cu lucrul sau cu cuvintul. Dupa ce treceau toti
pe la duhovnic, iarasi se facea o dezlegare pentru toti, iar dupa ce
s-a inmultit soborul s-a rinduit asa cum se tine si pina in ziua de
astazi, adica odata in fiecare saptamina, Vinerea sa fie spovedania
soborului, iar care vor avea nevoie a se marturisi si mai des, iar
despre impartasania prea curatelor taine s-a rinduit ca monahii si
schimnicii odata la 30 zile sa se impartaseasca, la fel si fratii cei
mai rivnitori si care nu erau opriti de sfintele canoane. Iar
paracliserii care servesc pe preoti in altar, odata in fiecare Simbata,
insa cu conditia ca trei zile mai inainte de impartasanie sa nu manince
mincare cu untdelemn, dupa cum arata tipicul cel mare al Bisericii si
povatuirile liturghiei de Neamt, editia 1860.
Aceasta rinduiala inca o tineau si monahii care voiau a se impartasi
mai inainte de 40 zile, daca era in cislegi. Iar schimnicii, fiindca au
indoita fagaduinta, tineau 7 zile cu mincare fara untdelemn inainte de
a se impartasi. Asa se tine rinduiala cu darul Mintuitorului aici la
noi, precum si in Sihastria si schiturile ce apartin acestei sfinte
manastiri.
Asa spunea batrinul staret Ioanichie cel al Sihastriei, ca mai mult
trebuie noi a ne curati si a ne pregati si a le dori in tot ceasul pe
prea curatele Taine, iar pentru smerenie mai rar a ne atinge de cele
sfinte si aceasta pentru a nu slabi in noi evlavia catre cele prea
sfinte si prin deasa obisnuinta de a ne impartasi sa le luam fara de
frica si fara de umilinta.
Insa cum am zis, cine se simte pregatit poate a se impartasi si mai
des.
Alta grija mare care am avut cind am fost pe acolo, adica pe la
Vladimiresti, am spus sfintitului sobor de acolo ca sa se sileasca cit
mai mult spre a se indeletnici pentru citirea Sfintelor Scripturi si
mai ales pe sfintii parinti, unde se gaseste adevaratul vin fara de apa
si curatul griu fara de neghina, caci curatenia si duhovniceasca minte
a celor ce au avut lucrare si nu vorbe, ne-au lasat noua invataturi pe
intelesul nostru, cu care ca pe o scara ne suim, spre intelesurile cele
mai inalte ale Sfintei Scripturi. Si iarasi pe aceasta scara ne pogorim
si spre cele mai adinci si tainice locuri ale Sfintei Scripturi.
Am dat acolo, la Vladimiresti, si cartea numita ,,Margaritarul Sf.
Ioan Gura de Aur" si una din cartile Sf. Efrem si mult am rugat pe
parintele duhovnic si pe P. C. Stareta a le indemna pe toate sa
citeasca mult pe sfintii de Dumnezeu purtatori parinti, pentru a se
impartasi de acolo de duhovniceasca lor intelegere intru Sfintele
Scripturi si a se adinci si cu cugetarea si cu lucrarea mai mult in
duhul patristic si a sfintilor parinti, mai mult decit in cel rational
si de suprafata.
Aceasta am socotit a le fi de mare folos, fiindca nu au intre ele mai
multe calugarite batrine care sa aiba filosofia cea cistigata prin
experienta vietii si in acest fel sa aiba de dascali pe sfintii parinti
care au fost prea intelepti si in cuvint si au avut si osteneala
lucrarii; iar pentru Sfintele Taine cuvintul mi-a fost mai mult pentru
ca multa grija am ca nu cumva facindu-se acolo pogoramint mai mult
decit trebuie si unde nu trebuie, prin aceasta sa se calce in picioare
hotarul scumpatatii canoanele sfintilor parinti, caci obicei al
Bisericii este de a intrebuinta cele doua metode adica fi a scumpatatii
si a economiei, dupa dreptarul canoanelor si a tine intru toate calea
de mijloc pe care au calatorit cei ce au patrie Cerul.
Publicat de Arhim. Cleopa Ilie
in revista ,,Studii teologice", nr. 5-6,
an 1953, pg. 429-443.
Constantin
+++
+
+
http://forum.schituldarvari.ro/viewtopic.php?t=915
Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA.
DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005
Despre anatema
Cuvine-se sa ne invatam a nu aduce sub blestem
nici pe cei vii, nici pe cei morti
1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaste pe
Dumnezeu, si v-am vorbit pe cat se poate aratandu-va cu texte din
Scriptura si cu argumente rationale ca intelegerea firii dumnezeiesti
este cu totul de nepatruns chiar si puterilor celor nevazute, acelor
puteri care duc o viata netrupeasca si fericita. Cu toate acestea noi,
care ducem o viata usuratica si stricata, noi, care ne lasam robiti de
tot felul de pacate, cautam sa cunoastem ceea ce este cu totul
necunoscut chiar fapturilor nevazute. Avand ca temei al unei astfel de
purtari buna parere ce o avem despre puterea noastra de judecata si
dorinta de a afla slava desarta de la cei ce se-ncred in noi, nu ne mai
gandim ca firea noastra e marginita, nici nu mai urmam dumnezeiestii
Scripturi si Parintilor, ci tarati, ca de un suvoi de apa, de buna
parere ce o avem despre noi, am cazut intr-un pacat atat de mare.
Dar, iata, sa va vorbesc acum si cele ce se cuvin despre anatema; sa va
arat puterea acestui pacat, pe care nimeni nu-l socoate pacat, ca sa
pun frau prin aceasta gurilor celor neinfranate si sa dau pe fata boala
celor care se folosesc, la intamplare, de acest cuvant.
Viata noastra a ajuns intr-atat de pacatoasa, incat, desi suntem cazuti
atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mari pacate.
S-au implinit cu noi cuvintele proorocesti: "De la picioare pana la
cap, nimic... nu e neatins: rani, vanatai, bube deschise; nici
oblojeli, nici fese, nici untdelenm, nimic care sa le vindece"(Isaia
1,6).
De unde sa-mi incep vorba despre acest pacat? De la poruncile randuite
de Stapanul nostru sau de la nestiinta si nepasarea voastra? N-am sa
fiu oare luat in ras de unii graind astfel? N-am sa par ca mi-am iesit
din minti? N-am sa fiu oare acoperit de ocara fiindca am de gand sa
vorbesc de aceste lucruri pline de mahnire si vrednice de lacrimi? Dar
ce-as putea face? Sufar, mi se sfasie sufletul, mi se rupe inima de
durere cand vad atata nepasare, cum intrecem in nelegiuire pe iudei, si
in necredinta, pe pagani. Cand ies in lume, vad oameni care n-au mintea
luminata de dumnezeiasca Scriptura si care nu cunosc catusi de putin
Scriptura - pe cele mai multe le trec sub tacere, fiindu-mi rusine sa
le spun -, oameni nesabuiti si flecari, neintelegand nici cele ce
graiesc, nici cele pentru care dau adeverire"(I Timotei 1,7), ca unii
care indraznesc sa ne dea o invatatura despre credinta si sa aduca sub
blestem ceea ce nu stiu, incat cei straini de credinta noastra ne iau
in ras ca nu suntem in stare sa ingrijim de o buna vietuire si nici
n-am fost invatati sa facem fapte bune.
2. Vai, ce nenorocire! "Ca multi drepti si prooroci au dorit sa vada
cele ce vedem noi, si n-au vazut, si sa auda cele ce auzim, si n-au
auzit"(Matei 13,17). Si noi ne batem joc de ele! "Luati aminte",
rogu-va, "la cele auzite, ca nu cumva sa cadem"(Evrei 2,1). Daca
porunca graita prin ingeri s-a adeverit si orice calcare de porunca si
orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa de
pedeapsa noi, daca vom fi nepasatori la o astfel de mantuire?
Spune-mi, care-i lucrarea harului evanghelic? Pentru ce a venit Fiul
lui Dumnezeu in trup? A venit oare ca sa ne fim potrivnici unii altora?
Invatatura lui Hristos, intru totul mai desavarsita decat Legea
(veche), cere de la noi mai multa dragoste de oameni. In Legea veche se
spune: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"(Levitic 19,18);
in Legea noua, insa, se spune sa-ti pui sufletul pentru aproapele
tau(cf. Ioan 15,13). Ia aminte la Hristos graind: "Un om oarecare
cobora din Ierusalim in Ierihon, si a cazut intre talhari, care,
dezbracandu-l pe el si ranindu-l, s-au dus, lasandu-l aproape mort. Din
intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe
alaturi. Asemenea si un levit, ajungand la acel loc si vazandu-l, a
trecut pe alaturi. Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el
si, vazandu-l, i s-a facut mila de el si, apropiindu-se, i-a legat
ranile, turnand pe ele untdelemn si vin; si, punandu-l pe dobitocul
sau, I-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua
zi, iesind si scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: Poarta
grija de el si, orice vei mai cheltui, cand ma voi intoarce, iti voi da
fie. Deci care dintre acestia trei ti se pare ca a fost aproapele celui
cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel ce a facut mila cu el. lar lisus
i-a zis lui: Mergi de fa si tu asemenea!"(Luca 10, 30-37). lata, cat e
de mirare! N-a numit "aproapele" nici pe preot, nici pe levit, ci pe
cel dispretuit de iudei potrivit invataturii lor, adica pe samarinean,
pe cel strain, pe cel mult hulit. Numai pe el I-a numit "aproapele",
pentru ca Ia el s-a gasit mila.
Cuvintele acestea sunt ale Fiului lui Dumnezeu; iar pe acestea le-a
implinit cu fapte cand a venit pe pamant, caci n-a murit numai pentru
prieteni si pentru ai Lui, ci si pentru dusmani, pentru tirani, pentru
inselatori, pentru cei ce L-au urat, pentru cei ce L-au rastignit, pe
care-i stia mai inainte de intemeierea lumii ca asa vor fi; i-a stiut
mai dinainte, si totusi i-a zidit intr-Insul, fiind biruita prestiinta
de bunatate. Pentru acestia Si-a varsat Sangele Lui, pentru acestia a
primit junghiere. Ca spune Domnul: "Painea pe care Eu o voi da pentru
viata lumii este Trupul Meu".(Ioan 6,51)
Si Pavel spune aceasta in epistola sa: "Caci vrajmasi fiind, ne-am
impacat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau"(Romani 5,10). Si iarasi,
in Epistola catre Evrei, spune ca a gustat moartea pentru toti
oamenii(cf. Evrei 2,9).
Asadar, daca Hristos a savarsit aceste fapte, iar Biserica implineste
pildele acestor fapte facand in fiecare zi rugaciuni pentru toti
oamenii, cum indraznesti tu sa dai anatemei?
Te intreb: Ce vrea sa insemne cuvantul acesta pe care-l spui: "Sa fie
anatema!"? Stii oare ce spui? Iti dai seama ce graiesti? Cunosti
puterea acestui cuvant?
Vei gasi, intr-adevar, in Scriptura cea de Dumnezeu insuflata
rostindu-se "anatema" peste Ierihon: "Si toata cetatea aceasta ii va fi
anatema (va fi pusa deoparte) Domnului Dumnezeului tau'507. Si pana in
ziua de azi este printre noi acest obicei, sa se spuna: "Cutare a facut
aceasta, a facut anatema (ofranda) in acest loc". Oare aceasta sa fie
anatema pe care tu o rostesti? Nu! Caci prin aceasta anatema se
intelege o fapta buna, un dar facut lui Dumnezeu. Tu, insa, ce vrei sa
spui cand rostesti: "anatema!"? Iata ce vrei sa spui!: "Sa fie dat
diavolului, sa nu mai aiba parte de mantuire, sa ajunga strain de
Hristos!".
3. Cine esti tu de ti-ai luat aceasta stapanire si aceasta mare putere?
La ziua judecatii Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecata si va
pune oile de-a dreapta Sa, si caprele, de-a stanga(cf. Matei 25,33).
Pentru ce ti-ai luat o ravna atat de mare, cu care a fost invrednicita
numai ceata Apostolilor si cu care au fost, cu adevarat, dupa toata
randuiala, urmasii lor, plini de har si de putere? Acestia, pazind cu
toata luarea-aminte porunca lui Hristos, ca si cum si-ar fi scos ochiul
cel drept(cf. Matei 5, 29), asa alungau pe eretici din Biserica.
Aceasta arata marea lor mila si durere; caci se taie un madular de
seama. Pentru aceea l-a si numit Hristos "ochiul cel drept", pentru a
arata mila celor care-l alungau pe cel potrivnic dreptei-credinte. De
aceea Apostolii si urmasii lor au fost, si in aceasta privinta ca si in
toate faptele lor, cu multa luare-aminte: condamnau si alungau
ereziile, dar nu aduceau pe nici unul dintre eretici sub blestem. Se
pare ca Apostolul Pavel a fost silit numai in doua imprejurari sa
rosteasca anatema; dar n-a dat anatemei pe cineva anume: o data in
Epistola catre Corinteni, spunand: "Daca cineva nu-L iubeste pe Domnul
nostru lisus Hristos, sa fie anatema!"(I Corinteni 16,22), si alta
data in Epistola catre Galateni: "Daca cineva va propovaduieste altceva
decat ceea ce ati primit, sa fie anatema!"(Galateni 1,9).
Cu ce te-mpotrivesti? Ceea ce nimeni din cei ce au primit aceasta
putere n-a facut si nici n-a indraznit sa faca, aceea indraznesti sa
faci tu, lucrand impotriva tainei iconomiei intruparii si a patimiiri
mantuitoare a Domnului si luand-o inaintea judecatii imparatului?
Vreti sa aflati ce a grait un sfant, unul de mai inainte de noi, un
urmas al Apostolilor, care a fost invrednicit si de mucenicie(Referire
la Ignatie Teoforul)? Acest sfant, ca sa arate cat de greu este
cuvantul: "Sa fie anatema!", s-a folosit pentru aceasta de o pilda.
"Dupa cum un om de rand care se imbraca in purpura imparateasca - spune
el - este ucis ca uzurpator, si el, si cei ce l-au ajutat, tot astfel
si cei ce, slujindu-se de poruncile Domnului aduc sub blestemul
Bisericii pe un om, aduc asupra lor cea mai mare pierzanie, pentru ca
rapesc dreptul de judecator al Fiului". Socotiti oare ca este o fapta
fara insemnatate a osandi pe cineva cu o astfel de sentinta, inainte de
vremea judecatii si inainte de Judecator? Cuvantul acesta, "anatema",
prin intelesul pe care-l are ne separa cu totul de Hristos.
Dar oamenii care sunt intr-atat de pacatosi, ce-si spun? "Acela este un
eretic, spun ei, in el isi are salas diavolul, graieste nedreptate
impotriva lui Dumnezeu, iar prin cuvintele lui ademenitoare si prin
inselaciunea lui desarta a dus pe multi in prapastia pierzaniei. Pentru
aceasta a fost izgonit de Sfintii Parinti dascalul lui, care a taiat
din trupul Bisericii", intelegand prin aceasta fie pe Paulin(In text:
Paulian), fie pe Apolinarie(PG 48, 949, nota a).
Apostolul spune: "Sa dea invatatura, certand cu blandete pe cei ce stau
impotriva, ca doar le va da lor Dumnezeu pocainta spre cunoasterea
adevarului, si ei sa scape din cursa diavolului, de care sunt prinsi
pentru a-i face voia"(II Timotei 2, 25-26), intinde mreaja dragostei,
nu ca sa cada cel neputincios, ci, dimpotriva, ca sa se vindece! Arata
ca din toata inima ta vrei sa faci ca binele (pe care l-ai primit tu)
sa fie binele tuturora! Arunca undita cea placuta a dragostei, si
astfel, cercetand cu ea cele ascunse, scoate din prapastia pierzarii pe
cel pe care il ineaca gandurile sale. Paruta lui invatatura buna vine
sau din prejudecata, sau din nestiinta. Arata-i ca invatatura lui e
straina de invatatura incredintata de Hristos Sfintilor Apostoli. Iar
daca omul care s-a abatut din calea cea dreapta va voi sa primeasca
sfatul tau, el, dupa cuvantul proorocului, cu viata va vietui(cf.
Iezechiel 3,21), iar tu iti vei izbavi sufletul tau. Dar daca nu vrea,
ci staruie in indaratnicia lui, tu, ca sa nu te acoperi de vina,
marturiseste-ti numai credinta ta, cu indelunga rabdare si bunatate, ca
sa nu-ti ceara Judecatorul din mana ta sufletul lui. Nu fi cu ura, nu-i
intoarce spatele, nu-l prigoni! Dimpotriva, arata-i dragoste curata si
adevarata. Castiga-i dragostea! De n-ai avea alt folos, acesta este
marele folos, acesta-i marele castig, ca va jubiti unul pe altul, ca
ati invatat sa fiti ucenici ai lui Hristos. Caci spune Hristos: "Intru
aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea
dragoste unii fata de altii"(Ioan 13, 35).
Apostolul a aratat ca, daca nu e dragoste, nimic nu foloseste: nici
cunoasterea tainelor dumnezeiesti, nici credinta, ori darul proorociei,
ori saracia de buna voie, nici mucenicia pentru Hristos. Ca spune
Apostolul: "De-as avea toate tainele si toata stiinta si credinta incat
sa mut si muntii, dar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Si de-as
grai in limbi ingeresti si de-as imparti toata avutia mea si de-as da
trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea
indelung rabda, nu se semeteste, nu cauta ale sale, toate le sufera,
toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda"(I Corinteni
13,2,1,3,4,5,7).
4. Nimeni dintre voi, mult iubitilor, n-a avut atata dragoste pentru
Hristos cata a avut sfantul suflet al lui Pavel! Nimeni dintre oameni,
afara numai de el, n-a fost cu indraznire a rosti asemenea cuvinte; ii
ardea sufletul spunand: "Implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos,
in trupul meu"(Coloseni 1,24); si: "Ca as fi dorit eu insumi a fi
anatema de la Hristos pentru fratii mei"(Romani 9,3) si, iarasi: "Cine
este slab si eu sa nu fiu slab?"(II Corinteni 11,29). A avut atata
dragoste pentru Hristos! Cu toate acestea, n-a ocarat pe nimeni, n-a
silit pe nimeni, n-a dat anatemei pe nimeni. De-ar fi facut aceasta,
n-ar fi adus lui Dumnezeu atat de multe neamuri si atatea cetati
intregi! Dimpotriva, facea acestea vorbind frumos, rugand, indemnand,
desi era umilit, lovit palmuit si luat in ras de toti.
Astfel, cand s-a dus la atenieni si i-a aflat pe toti inchinatori la
idoli, nu i-a ocarat spunandu-le: "Sunteti niste atei si cu totul
necredinciosi!". Nu le-a spus: "Pe toate lucrurile voastre Ie socotiti
dumnezei, si numai de singurul Dumnezeu va lepadati, de Stapanul si
Ziditorul intregii lumi!".
- Dar ce le-a spus?
- Iata! "Trecand si privind locurile voastre de inchinare, am aflat si
un altar pe care era scris: "Dumnezeului necunoscut". Ei bine. Cel pe
Care voi necunoscandu-L Il cinstiti, pe Acela vi-L vestesc eu
voua!"(faptele Apostolilor 17, 23). Ce lucru minunat!; ce inima de
parinte! A spus ca elinii erau evlaviosi(cf. Faptele Apostolilor 17,
22), cu toate ca se inchinau la idoli, cu toate ca erau necredinciosi!
- Pentru ce?
- Pentru ca indeplineau toate indatoririle religiei lor ca niste oameni
evlaviosi, socotind ca cinstesc pe Dumnezeu; fiind incredintati de
aceasta.
Rogu-va, dar, pe voi toti, sa fiti urmatori lui Pavel, si eu impreuna
cu voi. Daca Domnul, Care cunoaste mai dinainte gandul si vointa
fiecaruia, Care stie mai dinainte rostul fiecaruia dintre noi, a facut
aceasta, spre a revarsa asupra noastra darurile si darnicia Sa - caci
Dumnezeu nu ne-a zidit spre rele - invrednicindu-ne astfel de
bunatatile cele de obste, pentru ca vrea ca toti sa fim urmatori ai
Lui, pentru ce tu lucrezi impotriva, tu, care te duci la Biserica spre
a savarsi jertfa Fiului lui Dumnezeu? Nu stiti, oare, ca Hristos n-a
zdrobit trestia franta si n-a stins festila ce fumega(cf. Isaia 42,3)?
- Dar ce inteles au aceste cuvinte?
- Ia aminte! Hristos n-a alungat pe Iuda si pe cei ce au cazut la fel
cu el, pana ce fiecare dintre ei nu s-a razletit singur si nu s-a dat
cu totul ratacirii.
Nu facem noi oare rugaciuni pentru nestiinta poporului? Nu ni s-a
poruncit oare sa ne rugam pentru dusmani, pentru cei ce ne urasc si
pentru cei ce ne prigonesc?
Iata, eu imi implinesc slujba mea! Iata, rogu-va, hirotonia nu da
putere de stapan, nu inalta, nu duce la tiranie. Toti am luat acelasi
Duh, toti am fost chemati la infiere intru El; iar pe cei pe care Tatal
i-a incercat, pe aceia i-a invrednicit sa slujeasca, dupa stapanirea
randuita lor, fratilor lor. Implinindu-mi dar slujba, cu staruinta va
rog sa va departati de un pacat asa de mare. Cel pe care vrei sa-l
aduci sub blestem este sau viu si in viata aceasta muritoare, sau mort.
Daca este inca in viata de aici, pacatuiesti de vrei sa tii departe de
Hristos pe un om care se poate intoarce, care se poate schimba din rau
in bine; iar daca e mort, pacatuiesti cu mult mai mult.
- Pentru ce?
- Pentru ca "Pentru Domnul sau sta sau cade"(Romani 14,4), pentru ca nu
mai este sub stapanire omeneasca. Si e primejdios sa judeci asupra a
ceea ce este ascuns si pastrat Judecatorului veacurilor, singurul care
stie si masura cunostintei, si marimea credintei.
Spune-mi, rogu-te, de unde vom sti cu ce cuvinte se va invinovati sau
se va apara acela in ziua cand Dumnezeu va judeca cele ascunse ale
oamenilor? Cu adevarat, "cat sunt de necercetate caile Lui si cat de
nepatrunse judecatile Lui"(Romani 11,33). Ca cine a cunoscut gandul
Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?"(Romani 11,34; Isaia 40,13).
Poate ca nimeni dintre noi, prea iubitilor, nu se mai gandeste ca am
fost invredniciti primind innoire a vietii prin harul Sfantului Botez!
Poate ca nimeni nu vrea sa mai stie ca are sa fie o judecata viitoarei
Dar, pentru ce aduc vorba eu de judecata viitoare? Nu vrem sa mai stim
nici ca vom muri si ca vom iesi din trup, si aceasta numai din pricina
nebuniei ce ne face robi ai lumii acesteia!
Stati departe, rogu-va, de un pacat atat de mare! Iata, spun si
marturisesc inaintea lui Dumnezeu si inaintea alesilor Lui ingeri, ca
pacatul acesta are sa ne fie in ziua judecatii pricina de mare chin si
de foc nestins. Daca in pilda celor zece fecioare, au fost izgonite din
camara cea de nunta, din pricina impietririi inimii lor, fecioarele
care dusesera o viata stralucita si plina de credinta, fiindca Stapanul
a toate vazuse faptele lor, cum vom putea fi invredniciti de mantuire
noi, care traim fara nici o grija si ne purtam fara mila cu aproapele
nostru? De aceea, rogu-va, sa nu ascultati cu nepasare astfel de
cuvinte, negresit, trebuie sa anatemizam invataturile eretice, cele
potrivnice invataturilor primite de noi, sa condamnam invataturile
lipsite de credinta, dar sa crutam cu toata grija pe oameni si sa ne
rugam pentru mantuirea lor.
Faca Dumnezeu ca noi toti sa fim stapaniti de dragostea de Dumnezeu si
de aproapele, sa implinim lucrarea poruncilor Domnului nostru, ca in
ziua invierii sa intampinam pe Mirele Ceresc cu fapte de mila si cu
candelele aprinse, aducandu-I Lui intru slava cati mai multi oameni,
care au primit folos de pe urma inimii noastre bune, cu harul si cu
iubirea de oameni a Unuia Nascut Fiul lui Dumnezeu, cu Care Tatalui
slava, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
_________________
Sa se intareasca inima mea, intru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care
peste ape ai intarit cerul si ai intemeiat pamantul peste ape,
Atotputernice
Constantin
by L. Chernikova, Russian Club in Shanghai, May 23, 2002
Traces Obscured (The Tabynsk icon in China)
English Translation by Igor Radev
The history of the Tabynsk icon of Mother of God totals more than four
hundred year history. In 1597, 12 km from the village of Tabynsk
(Southern Urals Mountains), founded by Tsar Ivan the Terrible, the
hermitage
of Prechistenskaya was situated. The magnificent, fairytale like
nature,
surrounded the 30 inhabitants of the hermitage, who used to work on the
fields and boiled down salt. One of them, Hierodeacon Amvrosy, passing
by a
salty source, heard the voice of the Most Pure Mother of God: "Take up
my
icon". Afraid of possibly being deluded, he did not pay any attention
to it.
But on the third day, having again heard the same voice, he saw the
wonder-working icon of the Mother of God. He immediately hastened to
the
brotherhood. And by having a litany, they accepted this holy icon. Then
they
put it inside the church and a supplication service was served in front
of
it. Afterwards they closed the church, but the next morning the icon
was not
to be found there. It was later discovered on the monastery doorstep.
Soon a
chapel was built on that spot; exactly as in the past was done in the
case
of "Iviron" icon too.
The image on the icon, which was discovered in Tabynsk, is similar to
the
image on the Kazan icon of the Mother of God, but it's much darker. The
size
of the Tabynsk icon exceeds that of Kazan icon: the height from one
side is
107 cm, but from the other is a bit shorter
(105 cm), and its width is 72 cm and the thickness is 4.4cm.
Right after its appearance, numerous miracles happened through the
icon, and
because of this, it was taken to Kazan and Ufa for confirmation. From
Ufa
this holy icon suddenly disappeared, only to be found again in a
miraculous
way at the salty spring near the village of Tabyn.
The hermitage of Prechistenskaya was finally destroyed in 1663, and
from
then on there weren't any records of the icon. It was unknown whether
the
icon stayed under the wreckage of the demolished church or in some
other
place. But 100 years from then its second appearance happened.
In 1765-68, while three Bashkir shepherds grazed their cattle at Salty
Springs, suddenly they saw the icon of the Mother of God standing by
itself
on a huge rock. The tradition says that they rushed to cut it down, but
went
blind. One of them, the youngest (who had been at the time 14-15 year
old)
began to pray and thus came to see clearly again. But then he tried to
run
away and so he again went blind. For the second time he started to
pray, and
called his friends to do the same. They gathered in front of the icon,
desperately crying: "we shall not leave, until the Russian God cures
us".
Subsequently the youngest of them was later christened and lived for
130
years, all his life going barefooted to the Tabyn icon whether in
winter or
in summer, clothed only in one mantle and a cap. He died near
Chelyabinsk,
praying in front of the icon.
The icon had been brought in the Protection of the Mother of God church
at
the plant of Bogoyavlensk (the settlement of Krasnousolsk). The next
morning
the icon was not to be found in the church, but later they discovered
the
holy icon in the village of Tabynsk. Since then the wonder-working icon
of
the Mother of God was referred to as - of Tabynsk.
The icon of the Tabynsk Mother of God- is considered as patroness of
all of
Urals area: Bashkiria, Orenburg region, the Volga region, Siberia,
Kazakhstan. After its appearance in these lands, religious processions
started to be performed, which were accompanied by many miracles.
The icon has rescued, as the written records testify, Orenburg, where
an
epidemic of cholera, which started in 1848, has destroyed about half of
the
population (in five years died 29 807 people). Only in
1853 Christians remembered their Protectoress, and by bringing her icon
the
cholera at last receded. "The Sovereign Emperor was pleased to arrange
to
transfer annually the icon of the Kazan Mother of God from the church
in
Tabynsk Village of Stelitamsk County to the city of Orenburg every
September
and to Sterlitamak on the 9th Friday after Pascha (Orthodox Easter)
accompanied by a litany. The local police is assigned with the duty of
supervising over the order and safeguarding the people during the
service"
(Ministry of Interior, file № 250, 12 XII 1856). On the day of
transmission of the holy Icon that was performed annually on September
7, a
mass of people used to flock in Orenburg from its immediate countryside
and
the nearby settlements, as well as from the more distant towns of
Buzuluksk
district of the Samara province. The arrival of the Tabynsk icon of the
Mother of God was met in by all the city clergy, the provincial
authorities
and the local armies with their orchestras of regimental musicians. The
bringing in of the Icon into the city was accompanied by a celebratory
peal
of the church bells, by the fine singing of the diocesan chorus which
merged
with sounds of the military band music playing "How glorious is. ". The
presence of parading armies with banners, the collective singing of the
troparion "Assiduous Protectress." and the procession of numerous
clergy
with banners and icons - all this together produced the involuntary
exclamation: "No, the Faith in the Russian people has not yet become
scarce".
The litany with the Tabynsk icon in 1861 was the longest in history of
Russia. In the summer of that year a terrible drought struck Ufa
province.
In spite of the fact that in each church people prayed, as well as on
the
fields and the sources of water, the Lord seemingly did not respond to
their
prayers. But a rumor has spread that rain will fall wherever the Tabyn
icon
is. People of Sterlitamak, a city which has half burned down, in crowds
left
to meet their Rescuer, the Mother of God, asking for vivifying dew.
During
the prayer a thunder struck and for five consecutive days rain poured
down.
The drought stopped. The city and the neighboring lands have been saved
at
last. In the Orenburg steppes the Icon was as though "left loose to
freedom". Every settlement and town tried to accept the Great Guest to
themselves, a litany began to proceed, passing already 4000 versts
(4267
km), visiting at the request of its inhabitants, such remote cities, as
Chelyabinsk, Tobolsk and Qostanay. This orthodox relic was visited both
by
schismatics, and Mohammedans. The Bashkirs did not allow anyone else to
carry the holy icon on their land, since they reserved that privilege
only
to themselves. The plentiful grace proceeding from the wonder-working
icon
cured a multitude of blind and lame, who were waiting for a consolation
from
Christ.
Under the established order, the icon of the Mother of God was carried
out
from Tabynsk village after the 9th Friday following Pascha and brought
to
the nearby areas of the Orenburg diocese and then was taken on to Upper
Urals district. But, if Pascha fell earlier, and, hence, more time was
available, the icon was brought to the city of Chelyabinsk, Tyumen and
Qostanay. The icon entered Orenburg on Nativity of the Virgin (on
September,
22 according to the Old Calendar) feast. Then, it was taken up to
Uralsk,
and from there it went to the Samara province and from the town of
Buzuluk
was sent back in Tabynsk where it stayed till next year and remained in
its
place till the 9th Friday after Pascha when a mass of people from the
bordering areas flocked there. V. V. Dal recollected: "This
miraculously
discovered icon of the Mother of God passes through half of the
province
after the 9th Friday after Pascha, and to this procession a mass of
people
comes, and every inhabited place with its population escorts it".
The holy Tabynsk icon of the Mother of God was carried in a special
cart
with five central boards, and during the travel, temporarily appointed
priests and deacons served at the icon. On the carriage only horses
upon
which no one has sat were harnessed. "Go not into the way of the
Gentiles,
and into any city of the Samaritans enter ye not"
(Mathew 10, 5). Frequently it happened that the icon stopped, and
nobody
could move it. Then it would be discovered that on the spot in question
a
killed baby was buried or some other evil deeds were done. The icon
refused
to come into some settlements. The Mother of God as though called those
people to repentance. Believing in the wonderful force, the well-known
icon
from Bashkiria till the onset of the revolution of 1917 was carried in
a
carriage to many Russian provinces - to Samara, Qostanay, Tobolsk,
Uralsk,
Chelyabinsk, Orenburg.
The last Litany, which took place in 1918, was carried on around
Orenburg.
Suddenly the procession was attacked by the Reds, who broke the gold
and
silver Orenburg copes, and then threw the holy icon on the road. They
had no
need of it. The icon has been picked up by Cossacks of ataman Dutov.
During
the Civil war, in the time of the greatest tribulations for the
Cossacks,
the ataman of Orenburg Cossack army, Dutov, in order to hoist the
fighting
spirit and the moral among the Cossacks, took out to the armies the
image of
their sacred Patroness, the Tabynsk icon of the Mother of God.
But ataman Dutov in the end had to make his retreat. He used to pray
quite
often in front of the Tabynsk icon, contemplating the fate of Russia.
But
the Mother of God did not provide any help in the fratricidal war.
Moreover,
during the retreat of the Cossacks from Russia, on the coast of Amur
River
near Blagoveshchensk the Tabynsk icon just stopped, as if it did not
want to
leave Russia! But with the encroachment of the Reds, all were
threatened to
die. Then a chapel was constructed above the icon. Archbishop of
Orenburg,
Methodius, Archbishop of Tomsk, Meletius, and the bishop of Kamchatka,
Nestor, accompanied by many priests fasted and prayed for three days,
asking
the Patroness for favor. After that, the holy icon was moved through
the
border to China.
On the border between Russia and China there were difficult mountain
tracks
and narrow passes. Here neither vehicles, nor horses could pass. What
ataman
Dutov has taken on this difficult road? In the diary of the ataman it
is
recorded: ". We have taken through only the weapons, cartridges and the
icon".
St Nicholas Cathedral in Harbin
In China the icon was kept in an Orthodox monastery in Harbin down to
1948. On foreign land too the Tabynsk icon became famous for its
miracles,
so even the Chinese used to pray to it, speaking: "The Tabynsk icon
brings
success". After 1948 the icon has been taken out by archimandrite
Filaret
(the future head of the Russian Orthodox Church Outside of Russia)
first to
Australia, and then to the USA in San Francisco. Further traces of it
are
lost, and where it is at the moment - it is not known.
Nowadays, the Prior of the church dedicated to the Tabynsk icon of the
Mother of God, priest Vladimir Sergeev, helped by a group of assistants
is
engaged in data gathering concerning the icon as well as in endeavors
to
find this lost treasure.
According to all the latest information, which were passed to me, the
Tabynsk icon ostensibly was not taken out from China, but has been
hidden in
Urumchi, the capital of Xinjiang-Uigur autonomous region, whether by
Russian
or by Chinese. They have written: "Recently at the Bashkir Academy of
Sciences (city of Ufa) a recorded report was heard made by a man trying
to
find the Tabynsk icon in China. To find this report and the person in
question was apparently beyond our possibilities.". Further on, they
asked
to be involved in the search through Chinese channels. But this did not
took
place, for I live in Shanghai, and Urumchi is the most northwest corner
of
People's Republic of China, inhabited, for the most part, by Mohammedan
peoples. Nevertheless, if any opportunity comes forth, I'll try to find
people who are going there.
To tell the truth, I don't really believe that Russian immigrants
leaving
Shanghai and Harbin in 1948, could have left behind the icon in a
foreign
speaking, religiously and culturally alien environment. I believe that
Russian Orthodox Church Outside Russia can help to find or at least to
throw
some light on the problem of locating the Tabynsk icon. The question is
not
about returning the icon to Russia, but - rediscovering a national
Relic.
However, I managed to find the person who was leading searches for the
Tabynsk icon in China, or to be more correct, he found me. The man in
question is Vladimir Vladimirovich Simonov, who worked in China for
some
years, but simultaneously being engaged in searches for the icon. He
has
visited Dalian, Harbin and in Xinjiang, but the quests he undertook
were not
crowned with success.
The Tabynsk icon was located in Harbin down to 1948, and after that it
had
been forwarded either to Shanghai, or to Urumchi. There is a version
about
existence of two icons: an original and a copy.
We ask everyone who could know something about the existence of the
Tabynsk
icon, or its copy, or has any data referring to it, to contact "Russian
Club
in Shanghai".