[scrierile] Sfantul Serafim de Sarov: Despre dobandirea Sfantului Duh
The Reviewer
---+---
NI | KA
http://saraca.1plan.net/biblioteca/sf_serafim_dobandirea_duhului.htm
SFANTUL SERAFIM DE SAROV
DESPRE DOBANDIREA SFANTULUI DUH
INTRODUCERE
Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii
sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata
duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip
minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu
din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele
bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta
de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa
aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului
Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit
sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a
vazut pe Domnul Insusi.
La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al
manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si
blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce
inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime
rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor
Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile
pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure.
In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte.
Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte
aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa
aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai
fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai
buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa
si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut
trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii
Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810,
continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca
zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat
tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul
intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut
duhovnicesc si cuvintele urarii pascale "Hristos a Inviat!". Ii numea
pe toti "bucuria mea". In 1825 s-a intors la chilia sa din padure,
unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul
inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea
tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie
1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.
O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele
Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin
ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul
Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost
transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris
urmatoarea introducere:
Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala.
Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga
revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului
Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile
fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea
materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a
"nevointelor ascetice", descoperirea Sfantului Serafim este cu
adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. "Nu-ti este
dat numai tie sa intelegi aceasta", spune Sfantul Serafim catre
sfarsitul descoperirii, "ci prin intermediul tau, este data intregii
lumi!" Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire
lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte
duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva
crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se
afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni
se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a
vorbit.
Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.
S. A. Nilus
Scopul vietii crestine
"Era joi", scrie Motovilov. "Ziua era posomorata. Stratul de
zapada
masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer,
atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un
camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului
Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa
sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat
inainte-mi.
"Domnul mi-a aratat" spuse marele Staret (batran), "ca in
copilarie
ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si
ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta".
Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat
continuu. De fapt, am intrebat multi preoti despre el, dar
raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu avea de unde sa
fie stiut de batran.
"Dar nimeni", continua Sfantul Serafim, "nu v-a dat un raspuns
potrivit. Vi s-a spus: "Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu,
pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune - acesta este scopul vietii
crestine". Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o
asemenea curiozitate profana si v-au spus: "Nu cerceta lucruri care
te
depasesc". Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul
Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop".
"Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine,
nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca
ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel,
adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant
al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si
toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace
spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele
bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului
Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca
ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul
Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis:
"Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna
ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu
este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura
spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este
drept este primit la El" (Fapte 10:35).
"Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte
este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea
rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu,
si graindu-i: "Trimite la Iope si cheama pre Simon, cel ce se
numeste
Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei
mantui tu si cei ai casei tale". Astfel Domnul intrebuinteaza toate
mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in
schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din
viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa
punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi
si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce
in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre
castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre
Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de
Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru
a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa
traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: "Daca ati fi orbi
n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane
asupra voastra" (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in
fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de
dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi
socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia
contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe
care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata
atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat
fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in
lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului
Sfant. Mai mult, s-a zis: "Dumnezeu nu da Duhul cu masura" (Ioan
3:34-35).
"Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este
adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul,
pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar
mijloace ale dobandirii Duhului Sfant."
"Ce intelegeti prin dobandire?" l-am intrebat pe Sfantul Serafim.
"Cumva, nu prea pricep."
"Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie", mi-a raspuns el.
"Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este
asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc,
iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau
sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri,
distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii.
Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de
har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel
cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu
Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata
noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste
negot. El spune tuturor: "Negutatoriti pana ce voi veni" ( Luca 19:
13), "rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele." ( Efeseni
5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel
incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti.
Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru
Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra."
"In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au
ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: "Mergeti la cei ce
vand si cumparati." (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii
mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca
lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca
fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea
interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele
bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este
virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor
celorlalte fapte bune.
"Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui
Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta
lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea
de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu,
dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri
de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie
daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor
Parinti. "Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care
sfarseste in adacul iadului."
"Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre
asemenea fecioare: ''Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre
feluritele vointe care lucreaza in om, si nu stiu ca suntem
influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea
a-tot-desavarsita si a-tot-mantuitoare; a doua este voia noastra
omeneasca care, chiar daca nu este distrugatoare, nu este nici
mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului - pe de-a-ntregul
distrugatoare." Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe
om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de
dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos. A doua, propria noastra
vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface patimile, sau
ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul
binelui si nu pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima,
vointa a-tot-mantuitoare a Domnului, consta in a face bine doar pentru
dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si nesfarsita, de
nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant
este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite
nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul
Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit,
caci: "Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin
curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta
taina."
"Untdelemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu
tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au
putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna
cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune,
desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins
candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja
inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a
inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca;
fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor;
untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit
prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta
- de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la
lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate
precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul
Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru
Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire
al sufletelor noastre.
"Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia
noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune:
"Iata, Eu stau la usa si bat" (Apocalipsa 3:20), intelegand prin "usa"
cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as
vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in
Duhul lui Dumnezeu! "In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,"
graieste Domnul.
"Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile
acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va
suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheati si va
rugati, ca sa nu cadeti in ispita." (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti
de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul
Sau.
"Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne
daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod
deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de
dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa mergi la
biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea
sa dai de pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa
ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi fecioria, dar nu ai puterea sa o faci
din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor vrajmasului,
carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai
dori sa faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai
taria sau iti lipseste prilejul. Acestea, cu siguranta nu se aplica
rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac, nobil
ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos."
"Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este
savarsita din toata inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase,
in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie. Cand, la rugamintea unei mame
disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o
intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de
durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: "Nu de dragul unei
sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste
fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in
puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei,
o, Doamne!" Si Domnul l-a ridicat din morti.
"Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugaciunii, iar ea
aduce indeosebi Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit
pentru toata lumea. Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu
ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. Atunci
putem nadajdui plini de incredere ca "vom fi rapiti... in nori ca sa
intampinam pe Domnul in vazduh" (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine "cu
putere multa si cu slava" (Marcu 13 :26) "sa judece vii si mortii" (1
Petru 4:5) si "va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Matei 16:27).
"Iubitorule de Dumnezeu, tu binevoiesti a crede ca este o mare bucurie
sa vorbesti cu sarmanul Serafim, socotind poate ca nu este lipsit de
harul Domnului. Atunci, ce-am mai putea spune despre Insusi Domnul,
obarsia fara de cadere a fiecarei binecuvantari, cereasti si
pamantesti? Intr-adevar, in rugaciune ni se ingaduie sa vorbim cu El,
cu Insusi Dumnezeul si Mantuitorul nostru cel plin de har si de
datator de viata. Dar chiar si aici, trebuie sa ne rugam numai pana
cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau
ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne
viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci
sa ne rugam Lui, "Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste
pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele
noastre", cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne
incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca
sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa
sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa?
"Voi explica aceasta, iubitorule de Dumnezeu, printr-o pilda.
Inchipuiti-va ca m-ati chemat in vizita si ca, in urma acestei
invitatii, am venit sa stam de vorba. Dar continuati sa ma chemati,
spunandu-mi: "Intra, te rog! Hai intra!" Atunci eu voi fi silit a
cugeta: "Care este problema lui? Este nebun?''
"Asa, si cu Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh. De aceea se spune:
"Opriti-va si cunoasteti ca eu sunt Dumnezeu; Inaltat voi fi intre
neamuri. Inaltat voi fi pe pamant" (Psalmul 45[46]:10). Adica voi
aparea si voi continua sa apar tuturor celor care cred in Mine si Ma
cheama, si voi vorbi cu ei precum am grait odata catre Adam in Rai,
catre Avraam si Iacov si alti slujitori de-ai Mei, Moise si Iov, si cu
cei asemenea lor.
"Multi explica ca aceasta tacere se refera numai la problemele
lumesti; cu alte cuvinte, ca in timpul rugaciunilor in care vorbesti
cu Dumnezeu trebuie "sa fii linistit" in ceea ce priveste problemele
lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai
necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea
nemasurata a credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul
Sfant se indura sa ne viziteze, si vine la noi in intregimea bunatatii
Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de rugaciune.
"Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului
Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta
limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se
va milostivi atunci sa ni le spuna. Sunt trebuitoare atat trezvia
eplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a
trupului. Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand
israilitilor li s-a spus ca nici macar sa nu isi atinga nevestele,
vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele Sinai.
Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si
nimeni cu trupul sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu
Dansul."
The Reviewer
---+---
NI | KA
http://saraca.1plan.net/biblioteca/sf_serafim_dobandirea_duhului.htm
SFANTUL SERAFIM DE SAROV
DESPRE DOBANDIREA SFANTULUI DUH
(continuare)
DOBANDIREA HARULUI
"Da, parinte, dar alte fapte bune, savarsite din dragoste pentru
Hristos, in scopul dobandirii Duhului Sfant? Ati vorbit numai de
rugaciune."
"Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte
virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot
cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din
belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui
Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase
procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar
nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si
privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si
privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu,
posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare
virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.
"Acum va voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie
de negutatori din Kursk. Astfel, pe cand nu eram inca in manastire,
obisnuiam sa facem negot cu bunurile care ne aduceau cel mai mare
castig. Fa astfel, fiul meu. Si asa cum in afaceri scopul de capatai
nu este nici pe departe cel de a face negot, ci obtinerea a pe cat se
poate mai mult castig, astfel si in "afacerea" vietii crestine scopul
principal nu este, nici pe departe, rugaciunea sau savarsirea unor
alte fapte bune. Desi apostolul spune: "Rugati-va neincetat" (I
Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: "Vreau
sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat
zece mii de cuvinte in limbi." (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune:
"Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor,
ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri." (Matei 7:21),
adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire,
caci "blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de
seama" (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credinta in Dumnezeu
si in Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29). Daca
noi intelegem poruncile lui Hristos si ale Apostolilor asa cum
trebuie, afacerea noastra ca si crestini consta nu in sporirea
numarului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de
indepartare a scopului vietii crestine, ci in obtinerea castigului cel
mai mare de pe urma lor, adica dobandirea darurilor celor mult bogate
ale Duhului Sfant.
"Cat doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca insiva sa puteti dobandi
aceasta sursa nesfarsita a harului dumnezeiesc, si sa va puteti
intreba mereu: Sunt intru Duhul Domnului ori nu? - nu este nici o
pricina pentru a jeli. Sunteti pregatit sa va infatisati de indata la
infricosatoarea judecata a lui Hristos. Caci "In ceea ce te voi gasi,
in aceea te voi judeca." Dar daca nu suntem in Duhul, trebuie sa aflam
de ce nu suntem si ce pricina l-a facut pe Domnul Dumnezeul nostru
Duhul Sfant sa ne paraseasca. Trebuie sa-L cautam iar si trebuie sa
continuam cautarea, pana ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant este
aflat si este iarasi cu noi, prin bunatatea Lui. Trebuie sa atacam
vrajmasii care ne indeparteaza de El, pana ce si tarana lor nu va mai
fi, precum a spus Profetul David, "Urmari-voi pe vrajmasii mei si-i
voi prinde pe dansii si nu ma voi intoarce pana ce se vor sfarsi. Ii
voi zdrobi pe ei si nu vor putea sa stea, cadea-vor sub picioarele
mele." (Psalmul 17:41-42[18:38-39])."
,,Aceasta este, fiul meu. Asa trebuie sa faci negot duhovnicesc intru
virtute. Imparte darurile harului Duhului Sfant celor care au
trebuinta de ele, asa cum o lumanare aprinsa ce arde cu foc pamantesc
da lumina si aprinde alte lumanari, pentru a-i lumina pe toti cei din
alte locuri, fara a-si slabi lumina ei. Daca astfel este cu focul
pamantesc, ce vom spune despre focul harului Prea Sfantului Duh al lui
Dumnezeu? Pentru ca bogatia pamanteasca, impartind-o - scade, dar
bogatiile ceresti ale harului lui Dumnezeu cu cat sunt impartite, cu
atat mai mult sporesc intru cel ce le imparte. Astfel, Domnul Insusi
s-a bucurat a-i grai samaritencei: "Oricine bea din aceasta apa va
inseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va
inseta in veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de
apa, care curge spre viata vesnica." (Ioan 4:13-14)"
PREZENTA DUHULUI SFANT IN ISTORIE
"Parinte", am spus eu, "imi vorbiti mereu despre dobandirea harului
Duhului Sfant ca scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot
vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfant poate fi vazut? Cum
pot sti daca El este sau nu cu mine?"
"In ziua de azi", raspunse batranul, "datorita racelii noastre aproape
universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus
Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale
Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns
atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata
viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de
neinteles; cand, de pilda, prin gura lui Moisi, Duhul Sfant
glasuieste: "Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin Rai"
(cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: "Am
mers in Ahaia, si Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in
Macedonia, si Duhul Domnului a venit cu noi." Infatisarea lui Dumnezeu
catre om este mentionata de mai multe ori, in alte pasaje ale Sfintei
Scripturi.
"De aceea unii oameni spun: "Aceste pasaje sunt de neinteles. Este
intr-adevar cu putinta ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de
limpede?" Dar nu este nimic de neinteles aici. Aceasta neputinta de a
intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea
cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o
asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au
inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput. Chiar si
intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre
oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov
pentru hula impotriva lui Dumnezeu, el le-a raspuns: "Cum poate fi asa
cand eu simt Duhul Domnului in suflarea mea?" (cf. Iov 27:3). Adica,
"Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant sta cu mine?
Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la
mine; dar priviti! Ii simt suflarea in narile mele."
"Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba
cu El in acelasi fel, si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moisi si
toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe Dumnezeu atunci cand a
primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si
un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant,
i-au calauzit pe oamenii Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe
Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in timp ce dormeau, in vise, sau
in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si
trezvie.
"Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat
interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta
pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor
noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De
aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in
inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea
sau sfintenia Sa."
Multi talcuiesc versetul din Biblie "Dumnezeu a suflat suflare de
viata in fata lui Adam", intaiul-zidit, cel ce a fost facut de El din
tarana, cum ca pana in acel moment nu era nici suflet omenesc, nici
duh in Adam, ci exista doar trupul facut din tarana. Aceasta talcuire
este gresita, pentru ca Domnul l-a zidit pe Adam din tarana, asa cum
descrie Sfantul Apostol Pavel: "Intreg duhul vostru, si sufletul, si
trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru
Iisus Hristos." (1 Tesaloniceni 5:23). Si toate acesta parti ale firii
noastre au fost facute din tarana, si Adam nu a fost zidit mort, ci o
fiinta lucratoare, ca toate fapturile Domnului ce vietuiesc pe pamant.
Important este lucrul ca daca Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat dupa
aceea in fata sa, aceasta suflare de viata - adica harul Domnului
Dumnezeului nostru Sfantul Duh, Care purcede din Tatal, sade in Fiul
si este trimis in lume de dragul Fiului - Adam ar fi ramas fara
Sfantul Duh in el. Sfantul Duh e Cel care L-a inaltat pe Adam la
demnitatea dumnezeiasca. Desi desavarsit, el a fost facut si superior
celorlalte fapturi ale Domnului, ca o incununare a zidirii pe pamant;
el ar fi fost ca toate celelalte fapturi, care desi au un trup, suflet
si duh, fiecare dupa felul sau, nu au pe Sfantul Duh intr-insele. Dar
cand Domnul Dumnezeu a suflat in fata lui Adam suflarea de viata,
atunci, dupa cuvintele lui Moisi: "Adam s-a facut fiinta vie" (Facerea
2:7), adica plinit si asemenea lui Dumnezeu in toate felurile, si ca
El, pururea nemuritor. Adam era imun la actiunea elementelor, in asa
masura, incat apa nu il putea ineca, focul nu il putea arde, pamantul
nu il putea inghiti in adancurile sale, si vazduhul nu ii putea face
rau in nici un fel. Toate ii erau supuse, el fiind cel iubit de
Dumnezeu, ca imparatul si stapanul zidirii, si toate il priveau ca pe
incununarea desavarsita a fapturilor Domnului. Adam a fost facut atat
de intelept de aceasta suflare de viata, care a fost suflata in fata
sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu, Facatorul si Stapanitorul a
toate, incat nu a existat si probabil nu va mai exista om mai intelept
si mai inteligent decat el, vreodata pe pamant. Cand Domnul i-a
poruncit sa dea nume tuturor fapturilor, el a dat fiecareia un nume
care-i exprima pe deplin toate calitatile, puterile si insusirile
daruite de Dumnezeu atunci cand a zidit-o.
"Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui
Dumnezeu, care i-a fost daruit prin suflarea de viata, Adam putea sa
Il vada, sa Il inteleaga pe Dumnezeu umbland in Rai, sa Ii priceapa
vorbele, sa inteleaga convorbirile sfintilor ingeri, limbile tuturor
fiarelor, pasarilor si reptilelor si tot ceea ce ne este acum ascuns,
noua fapturilor cazute si pacatoase. Toate acestea ii erau foarte
vadite lui Adam, inainte de caderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat si
Evei aceeasi intelepciune, tarie, putere nemarginita si toate
celelalte insusiri bune si sfinte. El nu a zidit-o din tarana, ci din
coasta lui Adam, in Edenul incantarii, Raiul pe care El l-a asezat in
mijlocul pamantului.
"Pentru ca ei sa poata mereu sa pastreze cu usurinta insusirile
nemuritoare, dumnezeiesti si desavarsite ale acestei suflari de viata,
Dumnezeu a asezat in mijlocul gradinii pomul vietii, cu roade
inzestrate de intreaga esenta si plinatate a suflarii Sale
dumnezeiesti. Daca nu ar fi pacatuit, Adam si Eva, precum si toti
urmasii lor, ar fi putut sa manance mereu din roadele pomului vietii
si, astfel, sa pastreze de-a pururea puterea datatoare de viata a
harului dumnezeiesc.
"Ei ar fi putut, de asemenea, sa-si pastreze pururea toate puterile
trupului, sufletului si duhului lor intr-o stare de nemurire si
tinerete vesnica, si ar fi putut continua, in aceasta stare a lor de
nemurire si fericire, pentru totdeauna. In prezent, insa, ne este greu
chiar si sa ne inchipuim un asemenea har.
"Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui si a raului -
care a fost inainte de vreme si impotriva poruncii lui Dumnezeu - ei
au invatat osebirea dintre bine si rau si au fost supusi tuturor
consecintelor de dupa nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au
pierdut acest dar nepretuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru
ca, pana la venirea in lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, "inca
nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus înca nu fusese preaslavit"
(Ioan
7:39).
"Totusi aceasta nu inseamna ca Duhul lui Dumnezeu nu era in lume
deloc, ci doar ca prezenta Sa nu era atat de vadita. Se manifesta doar
exterior, si doar semnele prezentei Sale in lume au fost cunoscute de
oameni. Astfel, de pilda, multe taine legate de mantuirea ce va veni a
neamului omenesc i-au fost descoperite atat lui Adam cat si Evei, dupa
caderea lor. Lui Cain, in ciuda lipsei de cinstire si a neascultarii
sale, i-a fost usor sa inteleaga vocea care purta harul si
dumnezeirea, in cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam
L-a vazut pe Dumnezeu si ziua Sa si s-a bucurat (in Ioan 8:56). Harul
Duhului Sfant lucrand exterior se mai reflecta in toti proorocii
Vechiului Testament si in sfintii Israilului. Dupa aceea, iudeii au
intemeiat scoli prorocesti anume, in care fii proorocilor erau
invatati sa deosebeasca semnele manifestarii lui Dumnezeu sau a
Ingerilor, si sa distinga lucrarile Duhului Sfant de fenomenele
naturale obisnuite, ale vietii pamantesti lipsita de har. Simeon, care
L-a tinut pe Dumnezeu in bratele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim si
Ana, si nenumarati alti slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu
de diferite aparitii dumnezeiesti, descoperiri, si au auzit voci, care
au fost insotite de intamplari minunate vadite. Cu toate ca nu cu
aceeasi tarie ca la poporul lui Dumnezeu, prezenta Duhului lui
Dumnezeu a lucrat totusi si in paganii care nu-L cunosteau pe
adevaratul Dumnezeu, pentru ca, chiar si printre acestia, Dumnezeu a
gasit oamenii alesi. De pilda, au existat fecioarele-prorocite pe nume
sibile, care si-au inchinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui
Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul ocarmuitor al universului,
asa cum era conceput El de pagani. Cu toate ca filosofii pagani au
ratacit si in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu, totusi, ei au
cautat adevarul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei
cautari placute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului.
Se spune ca neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu indeplinesc din
fire cerintele legii si fac ceea ce este placut Lui (cf. Romani 2:14).
Domnul lauda astfel adevarul, caci spune El insusi despre acesta, prin
Sfantul Duh: "Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a
privit." (Psalmul 84:12[85:11]).
"Deci vezi, iubitorul de Dumnezeu, atat la sfantul popor iudeu, un
popor iubit de Dumnezeu, cat si la paganii care nu-L cunosteau pe
Domnul, s-a pastrat o cunostinta despre Dumnezeu - astfel, fiul meu,
cu o intelegere limpede si rationala a felului in care lucreaza Domnul
Dumnezeul nostru Sfantul Duh in om, si cu ajutorul simtamintelor
noastre launtrice si exterioare, ne putem incredinta ca aceasta este
cu adevarat lucrarea Duhului, si nu o amagire a vrajmasului. Astfel a
fost, de la caderea lui Adam, pana la venirea in lume a Domnului
nostru Iisus Hristos, in trup.
"Fara aceasta constientizare perceptibila a lucrarilor Sfantului Duh,
care a fost pastrata mereu in firea omeneasca, oamenii nu ar fi putut
sti cu siguranta ca rodul samantei femeii, care fusese fagaduit lui
Adam si Evei, a venit in lume sa zdrobeasca capul sarpelui. (Facerea
3:15).
"La urma, Sfantul Duh i-a prevestit Sfantului Simeon, care avea atunci
65 de ani, taina zamislirii fecioresti si a nasterii lui Hristos din
prea-curata si pururea Fecioara Maria. Dupa aceea, dupa ce a trait
prin harul Sfantului Duh al Domnului vreme de trei sute de ani, in cel
de-al 365-lea an al vietii sale, el a grait deschis in templul
Domnului: stia cu siguranta, datorita darului Sfantului Duh, ca acesta
este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii, a Carui zamislire si
nastere dincolo de fire, din Sfantul Duh, i-a fost prezisa de un
inger, cu 300 de ani inainte.
Si mai a fost si Sfanta Ana, o proorocita, fiica lui Fanuil, care de
la vaduvie I-a slujit Domnului Dumnezeu, in templul Sau, vreme de 80
de ani, si care era cunoscuta ca o vaduva dreapta, o slujitoare curata
a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe care le-a
primit. Si ea a anuntat ca El este cu adevarat Mesia, Care fusese
fagaduit lumii, adevaratul Hristos, Dumnezeu si Om, Imparatul lui
Israil, Care a venit sa mantuiasca pe Adam si intreaga omenire.
"Dar cand Domnul nostru Iisus Hristos a implinit intreaga lucrare a
mantuirii, dupa Invierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat
suflarea de viata pe care o pierduse Adam, si le-a dat lor acelasi har
al Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar
asta nu a fost tot. Le-a mai spus ca este mai bine, pentru ei, ca El
sa mearga la Tatal, pentru ca daca nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni
in lume. Dar daca El, Hristosul, se duce la Tatal, Il va trimite pe
Acesta in lume, si El, Mangaietorul, ii va indruma pe ei si pe toti
ceilalti ce le vor urma invataturile intru deplinatatea adevarului, si
le va aminti tot ce le-a spus El pe cand era inca in lume. Ce a fost
apoi fagaduit a fost "har peste har" (Ioan 1:16).
"Apoi, in ziua Rusaliilor, El le-a trimis in mod solemn, intr-un vant
puternic, Sfantul Duh, in chipul unor limbi de foc, care i-au luminat
pe fiecare dintre ei, au intrat intru ei si i-au umplut de puterea
arzatoare a harului dumnezeiesc, care sufla ca si cu roua si lucreaza
cu bucurie in sufletele care iau parte la puterile si faptele sale
(Fapte 2). Si acest har arzator al Sfantului Duh, care ne este dat
noua tuturor, celor credinciosi in Hristos, prin Taina Sfantului
Botez, este pecetluit prin Taina Mirungerii pe partile osebite ale
trupului nostru, dupa cum este randuit de catre Sfanta Biserica,
pastratoare vesnica a acestui har. Se spune: "Pecetea darului
Sfantului Duh." Pe ce ne punem noi pecetea, Inaltimea ta, daca nu pe
vasele care contin niste comori foarte pretioase? Dar ce poate fi mai
important si mai pretios pe pamant, decat darurile Sfantului Duh, care
ne sunt trimise de sus, in Taina Sfantului Botez? Acest har al
botezului este atat de mare si atat de indispensabil, atat de
trebuitor pentru om, incat nici chiar un eretic nu este lipsit de
acesta pana la moarte; adica, pana la sfarsitul perioadei hotarate de
pronia dumnezeiasca, ca o incercare de-o viata a omului pe pamant,
pentru a se vadi ce va putea savarsi acesta (in timpul acestei
perioade care i-a fost daruita de Dumnezeu) cu mijloacele puterii
harului, care i-a fost dat de sus."
"Si daca nu am pacatui niciodata dupa botez, ar trebui sa ramanem
pentru totdeauna sfinti ai Domnului, sfintiti, neprihaniti si liberi
de toata necuratia trupului si a sufletului. Dar problema este ca noi
crestem in statura, dar nu crestem in har si in cunoasterea lui
Dumnezeu, asa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contra,
ajungem incetul cu incetul din ce in ce mai ticalosi si pierdem harul
Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, devenind pacatosi in diferite
grade, si oameni foarte pacatosi. Dar daca un om este starnit de
intelepciunea lui Dumnezeu Carele cauta mantuirea noastra si
imbratiseaza totul, si daca reuseste sa-si inchine cele dintai ceasuri
ale zilei lui Dumnezeu si sa se pazeasca pentru a-I gasi mantuirea
vesnica, atunci, in ascultarea glasului sau, trebuie sa se zoreasca a
darui o pocainta adevarata, pentru toate pacatele sale, si trebuie sa
lucreze virtutile ce se opun pacatelor faptuite. Atunci, prin
virtutile faptuite pentru Hristos, va dobandi Sfantul Duh Care
lucreaza intru noi si aseaza intru noi Imparatia lui Dumnezeu.
Cuvantul lui Dumnezeu nu spune in zadar: "Imparatia lui Dumnezeu este
inauntrul vostru." (Luca 17:21) si ca "se ia prin straduinta si cei ce
se silesc pun mana pe ea." (Matei 11:12). Acestia sunt oamenii care,
in pofida legaturilor pacatului care ii incatuseaza si (prin violenta
lor si impingandu-i spre noi pacate) ii impiedica sa vina la El,
Mantuitorul nostru, cu pocainta desavarsita, spre a se intelege cu El,
se straduiesc sa-si rupa aceste legaturi, sfidand toata puterea
lanturilor pacatelor - asemenea oameni apar la sfarsit inaintea fetei
Domnului, fiind prin harul Sau mai albi decat zapada. "Veniti sa ne
judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum este purpura, ca
zapada le voi albi." (Isaia 1:18)
"Astfel de oameni au fost vazuti odata de sfantul prooroc Ioan
Teologul imbracati in vestminte albe (adica, in vestminte ale
dreptatii) si avand in mana ramuri de finic (ca semn al biruintei),
cantandu-i Domnului o cantare minunata: Aliluia. Si nimeni nu putea
imita frumusetea cantarii lor. Un Inger al Domnului a spus despre ei:
"Acestia sunt cei ce vin din stramtorarea cea mare si si-au spalat
vestmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului." (Apocalipsa
7:9-14). Au fost spalate cu suferintele lor si au fost facute albe,
prin impartasirea cu Tainele preacurate si datatoare de viata, ale
Trupului si Sangelui Mielului celui prea-curat si fara de pata -
Hristos - Care a fost jertfit mai inainte de toti vecii, din propria
Sa voie, spre mantuirea lumii, si Care este jertfit si impartit pana
in ziua de azi, si nu se sfarseste niciodata (in Taina Impartasaniei).
Prin Sfintele Taine ni se da mantuirea vesnica si nebiruita ca o
incredintare spre viata vesnica, ca un raspuns bun la infricosatoarea
Sa Judecata si ca un inlocuitor de pret dincolo de intelegerea
noastra, pentru acel rod al Pomului Vietii de care ar fi vrut sa o
lipseasca potrivnicul omenirii, Lucifer, cel cazut din ceruri. Desi
vrajmasul si diavolul a amagit-o pe Eva, si Adam a cazut impreuna cu
ea, totusi Domnul nu numai ca le-a dat un Mantuitor in rodul samantei
femeii, Care a calcat cu moartea pe moarte, dar ne-a si dat tuturor
in femeie, Pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, care zdrobeste
capul sarpelui in ea si in toata omenirea, o pururea mijlocitoare
catre Fiul ei si Dumnezeul nostru, precum si o rugatoare nebiruita si
neincetata chiar si pentru cei mai deznajduiti pacatosi. De aceea
Maica Domnului este numita ,,Rana a Diavolilor", caci nu este cu
putinta pentru un diavol sa distruga un om, atata vreme cat omul
insusi a cerut ajutorul Maicii Domnului.
HARUL ESTE LUMINA
"Si trebuie sa explic mai departe, Inaltimea ta, deosebirea intre
lucrarile Sfantului Duh, Care salasluieste in chip tainic in inimile
celor cred in Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, si
lucrarile intunecimii pacatului, care la propunerea si indemnul
diavolului, se faptuiesc pradalnic in noi. Sfantul Duh ne aminteste
cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos si intotdeauna lucreaza
biruitor cu El, bucurandu-ne inimile si calauzindu-ne pasii pe calea
pacii, in timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucreaza in felul opus
Domnului, iar lucrarile sale in noi sunt razvratite, incapatanate si
pline de pofta carnii, pofta ochilor si mandria vietii."
"Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac." (Ioan
11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte
in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti,
sufletul sau ar muri pentru vreun pacat sau altul, totusi nu va muri
pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus
Hristos "Care ia pacatul lumii" (Ioan 1:29), si daruieste fara de
plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi
si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: "Intru El era
viata si viata era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); si mai apoi: "Si
lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o
niciodata." (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care
ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului
Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care
ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu
lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor
de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a
pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: "Avva,
Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit
(al vietii sale)." Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei,
sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca
o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut
din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii
crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu.
"Va voi spune altceva, pentru a putea intelege mai limpede ce inseamna
harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut si cum lucrarile sale se
manifesta, in mod deosebit, in cei ce sunt luminati de acesta. Harul
Sfantului Duh este lumina care il lumineaza pe om. Intreaga Sfanta
Scriptura vorbeste despre aceasta. Astfel, sfantul nostru parinte
David a spus: "Faclie picioarelor mele este legea Ta si lumina
cararilor mele." (Psalmul 118:105), si "De n-ar fi fost legea Ta
gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu." (Psalmi 118:92).
Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfant care este exprimat in Lege, in
cuvintele poruncilor Domnului, este faclia si lumina mea. Daca acest
har al Sfantului Duh (pe care incerc sa il dobandesc cu atata grija si
ravna, incat cuget la dreptele Tale judecati de sapte ori pe zi) nu
m-ar fi luminat in mijlocul intunericului grijilor, care sunt de
nedespartit de chemarea inalta a rangului meu imparatesc, de unde as
putea primi o scanteie de lumina care sa-mi lumineze drumul pe cararea
vietii, ce este intunecata de reaua vointa a vrajmasilor mei?"
"De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce
fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si
luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa
convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de
tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la
el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public.
Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor. O lumina
mare L-a inconjurat "si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe
foarte, ca zapada" (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la
pamant de frica. Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea
lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului
dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul
Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa,
tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa."
Tradus de Manuela Dascalu si Mircea Narcis