Google Groups no longer supports new Usenet posts or subscriptions. Historical content remains viewable.

Dismiss

[scrierile] Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

105 views

Skip to first unread message

Constantin

unread,

Mar 6, 2006, 11:22:39 PM3/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.sfaturiortodoxe.ro/rs.htm

Rugaciunile serii

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea
esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de
viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de
toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe
noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele
noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si
vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie
imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra
cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele
noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi
in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor
Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne
de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi
pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe
noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un
milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti
Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale
si numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu
Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim
prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Rugaciunea intaia a Sfantului Macarie cel Mare catre Dumnezeu Tatal :

Dumnezeule vesnice si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit
a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta
zi : cu lucrul, cu cuvantul, cu gandirea, si curateste, Doamne,
smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului.
Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca
sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau
nume, in toate zilele vietii mele, si-mi ajuta cu Harul Tau sa calc pe
vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti si pe cei fara de
trup. Izbaveste-ma Doamne de gandurile cele desarte, care ma intineaza
si de poftele cele rele, ca a Ta este Imparatia, Puterea si Slava, a
Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua a Sfantului Antioh catre Domnul nostru Iisus Hristos
:

Atoatetiitorule Cuvinte al Tatalui, Insuti fiind desavarsit, Iisuse
Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te deslipi niciodata de
mine, robul Tau, ci odihneste-Te in mine pururea, Iisuse. Cela ce esti
Pastor bun oilor Tale, nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa in
pofta satanei, ca samanta putrejunii este in mine. Tu, Doamne
Dumnezeule, Celui ce ne inchinam, Imparate Sfinte Iisuse Hristoase,
dormind eu, ma pazeste cu lumina cea neintunecata, cu Duhul Tau cel
Sfant, cu Care ai sfintit pe ucenicii Tai. Da-mi Doamne si mie,
nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza
mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Evangheliei Tale, sufletul meu
cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale, trupul
meu cu Patima Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste,
si ma ridica in vreme cuvioasa spre a Ta slavire, ca preaslavit esti cu
Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, in veci.
Amin.

Rugaciunea a treia catre Sfantul Duh :

Doamne Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate,
milostiveste-Te spre mine pacatosul robul Tau si ma miluieste si-mi
iarta mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu
numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de
voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din
tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si
din lene : ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul
meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevetit pe cineva in mania mea,
sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de
vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit,
sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am
osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea
mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat,
sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva
rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit
inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras,
iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune n-am ingrijit, sau
altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari
decat acestea am facut.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul
robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si
de oameni iubitor. Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul,
necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc
Preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut
Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra :

Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi : cu cuvantul,
cu gandul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi. Somn
cu pace si fara scarba daruieste-mi. Pe ingerul Tau cel aparator il
trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul; ca Tu esti
pazitorul sufletelor si trupurilor noastre si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea :

Doamne, Dumnezeul nostru, in Care am crezut si al Carui nume mai mult
decat tot numele Il chemam, da-ne noua iertare sufletului si trupului,
celor ce mergem spre somn, pazeste-ne de toata nalucirea si fara
intunecata dulceata. Potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea
zburdarii trupesti si ne da in curatie a vietui cu lucrurile si cu
cuvintele, ca dobandind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau
cel fagaduit, ca bine esti cuvantat in veci. Amin.

Rugaciunea a sasea catre Maica Domnului :

Preacurata si binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare Marie, Maica cea
buna a Bunului Imparat, varsa mila Fiului Tau si Dumnezeului nostru,
spre patimasul meu suflet, si cu rugaciunile tale ma indrepteaza spre
fapte bune, ca cealalta vreme a vietii mele, fara prihana sa o trec, si
pentru tine Raiul sa dobandesc, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, care
esti una Curata si binecuvantata.
Rugaciunea a saptea catre Sfantul Inger pazitorul vietii :

Ingerul lui Hristos, pazitorul meu cel Sfant si acoperitorul sufletului
si al trupului meu, iarta-mi toate cate am gresit in ziua de astazi, si
de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste, ca sa
nu manii cu nici un pacat pe Dumnezeul meu si te roaga pentru mine
pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si milei
Preasfintei Treimi si Maicii Domnului meu Iisus Hristos si tuturor
Sfintilor. Amin.

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi
aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai
stapanire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie
: Bucura-te, Maica, pururea Fecioara !

Fecioara, care esti pururea slavita, de Dumnezeu Nascatoare, Marie,
Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primeste rugaciunile noastre si le
du Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si sa lumineze,
pentru tine, sufletele noastre.

Toata nadejdea mea spre tine o pun Maica a lui Dumnezeu, pazeste-ma sub
acoperamantul tau.

De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine
pacatosul, celui ce-mi trebuieste al tau ajutor si a ta folosinta, ca
spre tine nadajduieste sufletul meu si ma miluieste.
Rugaciunea Sfantului Ioanichie :

Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este
Sfantul Duh, Treime Sfanta, marire Tie !

Apoi :

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea
pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de
asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul
ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile
Preacuratei Maicii Tale si ale preacuviosilor Parintilor nostri si ale
tuturor Sfintilor Tai, mintuieste-ma pe mine pacatosul.

Rugaciunea Sfantului Ioan Damaschin ( Aceasta sa o zici aratand spre
patul tau ) :

Stapane, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi mie acest pat
groapa ? Sau inca vei mai lumina cu ziua ticalosul meu suflet ? Iata
groapa imi zace inainte si iata moartea imi sta de fata. De judecata
Ta, Doamne, ma tem, si de munca cea fara de sfarsit; iar a face rau nu
mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te manii si pe
Preacurata Maica ta si pe toate puterile ceresti, si pe Sfantul Inger
pazitorul meu. Si stiu, Doamne, ca nu sunt vrednic de iubirea Ta de
oameni, ci vrednic sunt de toata osande si munca. Ci, rogu-te, Doamne,
Mantuieste-ma dupa multimea bunatatii Tale, ca de vei mantui pe cel
drept, nu e deloc lucru mare, si de vei milui pe cel curat, nu-i nici o
minune, ca sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine pacatosul sa faci
minuni cu mila Ta, in aceasta sa arati iubirea Ta de oameni, ca sa nu
biruiasca rautatea mea, bunatatea si milostivirea Ta cea nespusa, ci
precum voiesti, tocmesti pentru mine lucrul.

Deci, cu inchinaciune pana la pamant, zi :

Ma inchin Tie, Prea Sfanta Treime, care esti deofiinta, de viata
facatoare si nedespartita : Parinte, Fiule si Duhule Sfinte; cred intru
Tine, Te marturisesc si Te slavesc, Iti multumesc, si Te laud, Te
cinstesc, Te preainalt si Te rog; miluieste-ma pe mine nevrednicul
robul Tau pentru numele Tau. ( o inchinaciune )

Ma inchin tie, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care ai aratat noua
Lumina cea adevarata cu Nasterea ta, Imparateasa cerului si a
pamantului, nadejdea celor fara de nadejde, ajutatoarea neputinciosilor
si impacarea cu Dumnezeu a tuturor pacatosilor. Tu ma acopera si ma
apara de toate nevoile si impresurarile sufletesti si trupesti, si-mi
fii folositoare cu prea puternicele tale rugaciuni. ( o inchinaciune )

Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, primeste aceasta putina
rugaciune si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si
sa lumineze pentru tine, sufletele noastre. ( o inchinaciune )

Toate Puterile ceresti : Scaunelor, Domniilor, Incepatoriilor,
Stapaniilor, Puterilor, Heruvimilor, Serafimilor, Arhanghelilor si
Ingerilor, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine pacatosul, rogu-ma si ma
cucernicesc voua. ( o inchinaciune )

Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Inaintemergatorule si Botezatorul
Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala
catre Stapanul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mantuiesc
pentru rugaciunile tale. ( o inchinaciune )

Sfintilor ai lui Dumnezeu : apostolilor, proorocilor, mucenicilor,
arhiereilor, pustnicilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor,
locuitorilor in pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti Sfintii care
ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul,
rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mantuiesc cu rugaciunile
voastre. ( o inchinaciune )

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasile cel Mare, cu Grigore de Dumnezeu
cuvantatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti Sfintii
incepatorii preotiei, ajutati-mi si ma miluiti cu rugaciunile si cu
ajutorul vostru. ( o inchinaciune )

Toate Sfintele Femei : Mironosite, Tematoare de Dumnezeu si fecioare,
care ati slujit lui Hristos cum se cade, rugati pe Dumnezeu pentru mine
pacatosul. ( o inchinaciune )

Cea nebiruita si dumnezeiasca putere a cinstitei si de viata facatoarei
Crucii Domnului, nu ma lasa pe mine pacatosul, ci cu puterea ta ma
acopera de toata ispita cea trupeasca si sufleteasca. ( o inchinaciune
)

Preacurata Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, nadejdea tuturor
crestinilor, pentru ca alta indrazneala si nadejde nu am, fara numai pe
tine, cea cu totul nevinovata Stapana mea si Doamna de Dumnezeu
Nascatoare, Maica lui Hristos, Dumnezeului meu, pentru aceea ma rog :
miluieste-ma si ma izbaveste de toate rautatile mele, si roaga pe
Milostivul tau Fiu si Dumnezeul meu ca sa miluiasca ticalosul meu
suflet, sa ma izbaveasca de vesnicele munci, si sa ma invredniceasca
Imparatiei Sale. ( o inchinaciune )

Sfinte Ingere, pazitorul meu, acopera-ma cu aripile bunatatii tale,
izgoneste de la mine toata lucrarea cea rea a diavolului si roaga pe
Dumnezeu pentru mine, pacatosul.

Si in urma, vrand sa sezi pe asternut, zi aceasta :

Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva sa adorm in
moarte, ca nu cumva sa zica vrajmasul meu : intaritu-m-am asupra lui.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, ca umblu prin mijlocul a
multor curse, izbaveste-ma de dansele si ma mantuieste, Bunule, ca un
Iubitor de oameni.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preaslavita Maica a lui Dumnezeu, care esti mai sfanta decat sfintii
Ingeri, neincetat te cantam cu inima si cu gura, marturisind ca tu esti
de Dumnezeu Nascatoare, caci cu adevarat ne-ai nascut noua pe Dumnezeu
intrupat si te rogi neincetat pentru sufletele noastre.

Vrand sa te culci in asternut, fa-ti semnul Sfintei Cruci drept pe fata
ta, saruta cruciulita ce o porti la pieptul tau cu credinciosie si
ingradeste-ti asternutul cu semnul Sfintei Cruci, zicand :

Rugaciunea Sfintei Cruci

Sa Se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la
fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se
topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata
celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu
veselie : Bucura-te prea cinstita si de viata facatoarea Crucea
Domnului, care izgonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit
pe Tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a
calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea
Sa, spre izgonirea a tot pizmasul.

O ! Preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, ajuta-mi cu
Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii in
veci.
Amin.

MICA PRAVILIOARA
BIBLIOTECA ORTODOXIEI - EDITURA BUNAVESTIRE

Constantin

unread,

Mar 6, 2006, 11:25:08 PM3/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Rugaciunile diminetii

Rugaciunile incepatoare :

Sculandu-ne din somn fara de lene si trezindu-ne, sa ne departam de
asternut si indata intorcandu-ne cu fata catre rasarit, sa ne inchinam
de trei ori, cu mana pana la pamant, zicand :

Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca
strigam Tie, Puternice : Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru
Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima
si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime :
Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru Nascatoarea de Dumnezeu,
miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor
descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii : Sfant, Sfant,
Sfant esti Dumnezeule, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe
noi.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Si rugaciunea aceasta a Sfintei Treimi :

Din somn sculandu-ma, multumescu-ti Tie, Prea Sfanta Treime, ca pentru
multa bunatatea Ta si pentru indelunga Ta rabdare nu Te-ai maniat pe
mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele;
ci ai facut iubire de oameni, dupa obicei, si in deznadajduire zacand
eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum,
lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele
Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in
marturisirea inimii si sa laud Prea Sfant numele Tau : al Tatalui si al
Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune :

Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de
grija cea dumnezeiasca m-ai invrednicit pe mine pacatosul si
nevrednicul a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta;
primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si
intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu
duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necurate buzele mele, ca
si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia
sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit
in Tatal si in Duhul Sfant, Amin.

Apoi :

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu,

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru
Dumnezeu,

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si
Dumnezeul nostru

Si trei inchinaciuni. Apoi indata
Psalmul 50 :

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta,

2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.

3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma
curateste.

4. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este
pururea.

5. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept
esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.

6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica
mea.

7. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale
intelepciunii Tale Mi-ai aratat mie.

8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos
decat zapada ma voi albi.

9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele
cele smerite.

10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele
sterge-le.

11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste
intru cele dinlauntru ale mele.

12. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la
mine.

13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma
intareste.

14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la
Tine se vor intoarce.

15. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii
mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.

17. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei
binevoi.

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita
Dumnezeu nu o va urgisi.

19. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca
zidurile Ierusalimului.

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot;
atunci vor pune pe altarul tau vitei.

SIMBOLUL CREDINTEI

CRED intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al
pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care
din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel de o
fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din
ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a
facut om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont, a patimit si
S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi dupa Scripturi si S-a suit la ceruri si sade
de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui
Imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal
purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Care a grait prin prooroci.
Intru una Sfanta Soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin !
Rugaciunea intaia a Sfantului Macarie cel Mare :

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine
inaintea Ta; scapa-ma, deci de vicleanul si fa sa fie in mine voia Ta,
ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud Prea
Sfant numele Tau : al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si
pururea si in vecii vecilor. Amin !
Rugaciunea a doua :

Din somn sculandu-ma, cantare in miez de noapte aduc Tie Mantuitorule,
si inaintea Ta cazand, strig : nu ma lasa sa adorm in moartea
pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine
cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau
inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua
fara de pacat, Hristoase Doamne si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia :

Catre Tine Stapane, Iubitorule de oameni, sculandu-ma din somn scap si
spre lucrurile Tale ma nevoiesc, ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea
Ta in toata vremea si in tot lucrul. Scapa-ma de toate lucrurile cele
rele lumesti, si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma, si ma du intru
Imparatia Ta cea vesnica; ca Tu esti Facatorul meu si purtatorul de
grija si datatorul a tot binele, si in Tine este toata nadejdea mea, si
Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra :

Doamne, Care cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari
mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara
ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a
toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac
voia ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea :

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale
cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi nevrednicii
robii Tai cantarea Sfintei Treimi, si ne daruieste ca in toti anii
vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam : Tatalui si

Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea :

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a toate trupurile, Care
intre cele de sus locuiesti si spre cei smeriti privesti; Cel ce
ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu
adevarat, Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in Care nu este
mutare sau umbra de schimbare, Insuti Imparate fara de moarte, primeste
rugaciunile noastre pe care le facem catre Tine din gurile noastre cele
necurate in aceasta vreme a noptii, indraznind pentru multimea milelor
Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta : cu cuvantul, cu
lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate
intinaciunile trupesti si sufletesti,facandu-ne pe noi casa Cinstitului
si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si
curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si
sfanta zi a Unuia Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului nostru
Iisus Hristos, in care va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si
sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu ne aflam zacand si
dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa
fim gata a intra in bucuria si camara Slavei Lui celei Dumnezeiesti,
unde este glasul celor ce Te lauda si nespusa dulceata a celor ce vad
pururea frumusetea cea nespusa a Fetei Tale; ca Tu esti lumina cea
adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata
faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea :

Pe Tine Te binecuvantam, inalte Dumnezeule si Doamne al milelor, Cel ce
faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si
prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna
neputintelor noastre si spre repaus de ostenelile trupului celui cu
milte osteneli. Multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu
faradelegile noastre, ci dupa obiceiul cel iubitor de oameni Te-ai
milostivit si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi Stapanirea Ta.
Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate : lumineaza
ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al
lenii, si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa
putem in liniste a canta, a Te lauda si pururea a ne marturisi Tie: lui
Dumnezeu Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de
inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Prea Sfantului si
Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta a Sfantului Ioan Gura de Aur : 12 cereri dupa numarul
ceasurilor noptii

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel Ceresc.
Doamne, izbaveste-ma de muncile cele de veci.
Doamne, de am gresit, fie cu mintea, fie cu gandul sau cu cuvantul, sau
cu lucrul, iarta-ma.
Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta, uitarea, neindraznirea si de
nesimtirea cea impietrita.
Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea.
Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator
miluieste-ma vazand neputinta sufletului meu.
Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc Preasfant
numele Tau.
Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine robul Tau in cartea vietii
si-mi daruieste sfarsit bun.
Doamne Dumnezeul meu, macar ca n-am facut nici un bine inaintea Ta,
ci-mi da dupa Darul Tau, sa pun inceput bun.
Doamne, stropeste inima mea cu roua Darului Tau.
Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul,
robul Tau, rusinatul si necuratul, in Imparatia Ta. Amin.
Rugaciunea a opta a Sfantului Ioan Gura de Aur : 12 cereri dupa numarul
ceasurilor zilei

Doamne, primeste-ma in pocainta.
Doamne, nu ma lasa pe mine.
Doamne, nu ma duce pe mine in ispita.
Doamne, da-mi cuget bun.
Doamne, da-mi lacrimi si aduceri aminte de moarte si umilinta.
Doamne, da-mi cuget sa-mi marturisesc toate pacatele mele.
Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare.
Doamne, da-mi rabdare, voie nebiruita si blandete.
Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea.
Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si
sa fac in toate voia Ta.
Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de draci, de patimile
trupesti, si de toate celelalte lucruri necuvioase.
Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si in mine pacatosul
voia Ta; ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre Sfantul Inger pazitor :

Ingerul lui Hristos cel Preasfant, catre tine cad si ma rog, pazitorul
meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea
sufletului si pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu
obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am
izgonit de la mine cu toate lucrurile cele de rusine : cu minciunile,
cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu
neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de
argint, cu necuratia, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de
satiu, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene,
cu obiceiurile cele rele si cu indraznirea spre pacate, avand deosebita
voire spre toata pofta cea trupeasca. O! rea voire a mea, pe care nici
dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti
spre mine, care ma aflu cazut in pacate ? Sau cu ce ochi, Ingerul lui
Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am impleticit asa rau in lucruri
intinate ? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare faptelor mele celor
amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si in tot ceasul!
Cad dar inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te
spre mine pacatosul robul tau. Fii mie ajutator si sprijinitor asupra
pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si Imparatiei lui
Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acumm si pururea si in vecii
vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu :

Prea Sfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si
preaputernicele tale rugaciuni, izgoneste de la mine smeritul si
ticalosul robul Tau : deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea
de grija si toate gandurile cele spurcate, rele si hulitoare de la
ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte, si stinge vapaia
poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Izbaveste-ma de multe rele si
aduceri aminte, de naravuri si de toate faptele cele rele ma izbaveste,
ca binecuvantata esti de toate neamurile, si se slaveste prea cinstitul
tau nume in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a unsprezecea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu :

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu,
primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor,
acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca
unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii,
ci-l dezleaga precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta
folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna, ci numai pe tine, o!
Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii
vecilor. Amin.
Rugaciunea a doisprezecea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu :

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea
pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de

asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul
L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Si indata
cei sase Psalmi ai Utreniei :

Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni
bunavoire.

Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.

PSALMUL 3 :

1. Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc ! Multi se scoala
asupra mea;
2. Multi zic sufletului meu : " Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul
lui "!
3. Iar Tu Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea si Cel ce inalti
capul meu.
4. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel
Sfant al Lui.
5. Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am ca Domnul ma va sprijini.
6. Nu ma voi teme de mii de popoare, care imprejur ma impresoara.
7. Scoala, Doamne, mantuieste-ma Dumnezeul meu; ca Tu ai batut pe toti
ce-mi vrajmasuiesc mie in desert; dintii pacatosilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mantuirea, si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta.

Si iarasi :

Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am ca Domnul ma va sprijini.

PSALMUL 37 :

1. Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu iutimea Ta sa
ma certi.
2. Ca sagetile Tale s-au infipt in mine si ai intarit peste mine mana
Ta.
3. Nu este vindecare in trupul meu de catre fata maniei Tale; nu este
pace in oasele mele, de catre fata pacatelor mele.
4. Ca faradelegile mele au covarsit capul meu, ca o sarcina grea au
apasat peste mine.
5. Imputitu-s-au si au putrezit ranile mele de catre fata nebuniei
mele.
6. Chinuitu-m-am si m-am garbovit pana in sfarsit, toata ziua
mahnindu-ma umblam.
7. Ca salele mele s-au umplut de ocari, si nu este vindecare in trupul
meu.
8. Necajitu-m-am si m-am smerit foarte, racnit-am din suspinarea inimii
mele.
9. Doamne, inaintea Ta este toata dorirea mea si suspinul meu de la
Tine nu s-a ascuns.
10. Inima mea s-a tulburat, parasitu-m-a taria mea si lumina ochilor
mei, si aceasta nu este cu mine.
11. Prietenii mei si vecinii mei in preajma mea s-au apropiat si au
sezut; si cei de aproape ai mei departe au stat.
12. Si se sileau cei ce cautau sufletul meu, si cei ce cautau cele rele
mie graiau desertaciuni si viclesuguri toata ziua cugetau.
13. Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa.
14. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are in gura lui mustrari.
15. Ca spre Tine, Doamne, am nadajduit; Tu ma vei auzi, Doamne,
Dumnezeul meu,
16. Ca am zis, ca nu cumva sa se bucure de mine vrajmasii mei; si cand
s-au clatinat picioarele mele, impotriva mea s-au semetit.
17. Ca eu spre batai gata sunt, si durerea mea inaintea mea este
pururea.
18. Ca faradelegea mea eu o voi vesti, si ma voi ingriji pentru pacatul
meu;
19. Iar vrajmasii mei traiesc si s-au intarit mai mult decat mine si
s-au inmultit cei ce ma urasc pe nedrept.
20. Cei ce imi rasplatesc rele pentru bune ma defaimau, ca urmam
bunatatea.
21. Nu ma lasa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te departa de la mine,
22. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.

Si iarasi :

Nu ma lasa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te departa de la mine. Ia aminte
spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.

PSALMUL 62

1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineata.
2. Insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu,
3. In pamant pustiu si neumblat si fara de apa. Asa in locul Cel Sfant
m-am aratat Tie, ca sa vad puterea Ta si slava Ta.
4. Ca mai buna este mila Ta decat viata; buzele mele Te vor lauda.
5. Asa Te voi binecuvanta in viata mea, si in numele Tau voi ridica
mainile mele.
6. Ca de seu si de grasime sa se sature sufletul meu, si cu buze de
bucurie Te va lauda gura mea.
7. De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am
cugetat la Tine, ca ai fost ajutorul meu.
8. Si intru acoperamantul aripilor Tale ma voi bucura. Lipitu-s-a
sufletul meu de Tine si pe mine m-a sprijinit Dreapta Ta.
9. Iar ei in desert au cautat sufletul meu, intra-vor in cele mai de
jos ale pamantului; da-se vor in mainile sabiei, parti vulpilor vor fi.
10. Iar imparatul se va veseli de Dumnezeu; lauda-se-va tot cel ce se
jura intru El, ca a astupat gura celor ce graiesc nedreptati.

Si iarasi :

In dimineti am cugetat la Tine, ca ai fost ajutorul meu. Si intru
acoperamantul aripilor Tale ma voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de
Tine si pe mine m-a sprijinit Dreapta Ta.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru.

(fara inchinaciune)

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

PSALMUL 87

1. Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea
inaintea Ta.
2. Sa intre inaintea Ta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta spre ruga
Mea, Doamne,
3. Ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat.
4. Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om
neajutorat, intre cei morti slobod.
5. Ca niste oameni raniti, ce dorm in mormant, de care nu Ti-ai mai
adus aminte si care au fost lepadati de la mana Ta.
6. Pusu-m-au in groapa cea mai de jos, intru cele intunecate si in
umbra mortii.
7. Asupra mea s-a intarit mania Ta si toate valurile Tale le-ai adus
peste mine.
8. Departat-ai pe cunoscutii mei de la mine, ajuns-am uraciune lor,
9. Inchis am fost si n-am putut iesi. Ochii mei au slabit de suferinta.
10. Strigat-am catre Tine, Doamne, toata ziua intins-am catre Tine
mainile mele.
11. Oare mortilor vei face minuni ? Sau cei morti se vor scula si Te
vor lauda pe Tine ?
12. Oare, va spune cineva in mormant mila Ta si adevarul Tau in locul
pierzarii?
13. Oare, se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta
in pamant uitat ?
14. Iar eu catre Tine, Doamne, am strigat si dimineata rugaciunea mea
Te va intampina.
15. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu si intorci fata Ta de la
mine ?
16. Sarac sunt eu si in osteneli din tineretile mele, inaltat am fost,
dar m-am smerit si m-am mahnit.
17. Peste mine au trecut maniile Tale si infricosarile Tale m-au
tulburat.
18. Inconjuratu-m-au ca apa toata ziua si m-au cuprins deodata.
19. Departat-ai de la mine pe prieteni, si pe cunoscutii mei, si cei de
aproape ai mei s-au facut nevazuti.

Si iarasi :

Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea inaintea
Ta.
Sa intre inaintea Ta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta spre ruga Mea,
Doamne

PSALMUL 102

1. Binecuvinteaza, suflete al meu pe Domnul, si toate cele dinlauntrul
meu, numele cel sfant al Lui.
2. Binecuvinteaza, suflete al meu pe Domnul, si nu uita toate
rasplatirile Lui.
3. Pe Cel ce curateste toate faradelegile tale; pe Cel ce vindeca toate
bolile tale.
4. Pe Cel ce izbaveste din stricaciune viata ta; pe Cel ce te
incununeaza cu mila si cu indurari.
5. Pe Cel ce umple de bunatati dorirea ta; innoi-se-vor ca ale
vulturului tineretile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, si judecata tuturor celor ce li se
face strambatate.
7. Cunoscute a facut caile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile
sale.
8. Indurat si milostiv este Domnul, indelung-Rabdator si mult-Milostiv.
9. Nu pana in sfarsit Se va iuti, nici in veac Se va mania.
10. Nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile
noastre a rasplatit noua,
11. Ca dupa inaltimea cerului de la pamant, a intarit Domnul mila Sa
spre cei ce se tem de Dansul.
12. Pe cat sunt de departe rasariturile de la apusuri, departat-a de la
noi faradelegile noastre.
13. In ce chip miluieste tatal pe fii, asa a miluit Domnul pe cei ce se
tem de Dansul.
14. Ca El a cunoscut zidirea noastra; adusu-si-a aminte ca tarana
suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa va inflori.
16. Ca duh a trecut printr-insul si nu va fi si nu-si va mai cunoaste
inca locul sau.
17. Iar mila Domnului din veac si pana in veac, spre cei ce se tem de
Dansul;
18. Si dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce pazesc asezamantul
de lege al Lui
19. Si isi aduc aminte de poruncile Lui, ca sa le faca pe ele. Domnul
in cer a gatit Scaunul Sau si Imparatia Lui peste toti stapaneste.
20. Binecuvantati pe Domnul, toti ingerii Lui, cei puternici la
vartute, care faceti cuvantul Lui si auziti glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvantati pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care
faceti voia Lui.
22. Binecuvantati pe Domnul, toate lucrurile Lui; in tot locul
stapanirii Lui, binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul.

Si iarasi :

In tot locul stapanirii Lui, binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul.

PSALMUL 142 :

1. Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia
Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta.
2. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i
drept inaintea Ta.
3. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare;
facutu-m-a sa locuiesc in intuneric, ca mortii cei din veacuri.
4. S-a mahnit in mine duhul meu, in mine inima mea s-a tulburat.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate
lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit.
6. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu, ca un pamant
insetosat.
7. Degraba auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata
Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant.
8. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-e nadejdea. Arata-mi
calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scoate-ma de la vrajmasii mei, Doamne ! La Tine am scapat,
10. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel
bun ma va povatui la pamantul dreptatii.
11. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta,
scoate din necaz sufletul meu.
12. Si intru mila Ta vei sfarsi pe vrajmasii mei si vei pierde pe toti
cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Si iarasi :

Auzi-ma, Doamne, intru dreptatea Ta, si sa nu intri la judecata cu
robul Tau.
Auzi-ma, Doamne, intru dreptatea Ta, si sa nu intri la judecata cu
robul Tau.

Duhul Tau cel bun ma va povatui la pamantul dreptatii.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

MICA PRAVILIOARA

Constantin

unread,

Mar 7, 2006, 6:29:40 AM3/7/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Predica la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Sf. Ignatie Brianceaninov

Iubiti frati! Deja am ajuns chiar la usa Sfantului Post! Ea este deja
gata sa se deschida inaintea noastra! Deja ni s-a citit astazi in
Evanghelie, dupa randuiala Sfintei Biserici, povata Domnului nostru
Iisus Hristos despre intrarea cuviincioasa in nevointa Postului.

De veti ierta oamenilor greselile lor, vesteste invatatura Evangheliei
care s-a citit astazi, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de
nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta
voua greselile voastre (Matei 6, 14-15).

Cu aceasta vestire ne intampina Sfanta Biserica la usa Postului!
Aceasta e conditia pe care ea ne-o pune inainte, chiar la pragul
intrarii in camara cea duhovniceasca a pocaintei. Noi vrem sa dovedim
cainta noastra pentru feluritele aplecari pacatoase, indurand felurite
lipsuri si stramtorari trupesti: Evanghelia cere de la noi mila mai
inainte de jertfa, pentru ca jertfa sa fie bineplacuta lui Dumnezeu.

Toti cei care doriti sa purcedeti la nevointa postului si rugaciunii,
toti cei care doriti sa adunati roade imbelsugate din pocainta voastra
ascultati cuvantul lui Dumnezeu, ascultati porunca lui Dumnezeu - si
lasati, iertati aproapelui greselile pe care le-a facut fata de voi! De
veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel
ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru
nu va ierta voua greselile voastre. Amin.

Constantin

unread,

Mar 7, 2006, 6:31:30 AM3/7/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/predica-despre-post-Sfantul-Nicolae-Velimirovici.php

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Predica la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

- fragment -

Sf. Nicolae Velimirovici

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: "unge capul tau si fata ta o spala"
rostite atat de hotarat, au intelesul lor launtric profund. Deoarece,
daca Domnul S-ar fi gandit numai la capul cel trupesc si la fata cea
trupeasca, cu siguranta ca El nu ne-ar fi poruncit sa ne ungem capul si
sa ne spalam fata atunci cand postim. El ar fi spus ca este un lucru de
mica importanta si lipsit de sens, unde se amesteca roadele postirii,
sa-ti ungi sau sa nu-ti ungi capul, sa-ti speli sau sa nu-ti speli
fata.

Este limpede faptul ca, in adancul acestor cuvinte se ascunde un
inteles tainic. De altfel, cel care intelege aceasta porunca a lui
Hristos sub infatisarea ei de suprafata si incepe, mai ales atunci cand
posteste, sa-si unga capul si sa-si spele fata, va cadea in chipul
celalalt al fatarniciei. El va pune iarasi in priveliste, inaintea
oamenilor postirea sa, insa intr-un chip diferit. Dar Domnul tocmai
aceasta a cautat sa ne invete in chip lamurit, ca sa nu facem.

Atunci, nu mai exista nici o indoiala ca aceasta porunca si are
intelesul sau launtric.

Care este acela? Este asemenea celui pe care l-a dat Apostolul Pavel
taierii imprejur, intregind taierea imprejur a inimii ca mijloc
mantuitor, si socontind ca infatisarea de la suprafata a taierii
imprejur ca nefiind mai importanta ca nesavarsirea acestei taieri
(Galateni 6:15; Romani 2:29).

Atunci, "unge capul tau" inseamna: unge mintea ta cu Duhul Sfant.
Fiindca "capul" semnifica "mintea" si intregul suflet, si uleiul
inmiresmat cu care se unge capul semnifica Duhul Sfant. Si aceasta
inseamna: posteste de toate gandurile cele rele si infraneaza-te de la
toate cuvintele nerusinate si fara de folos. Dimpotriva: umple-ti
mintea cu gandurile lui Dumnezeu, ale lucrurilor Sale sfinte, ale
curatiei, ale credintei si dragostei si cu toate cele ce sunt vrednice
de Duhul Sfant. Fa la fel si cu limba ta - pentru ca vorbirea si mintea
una sunt - fie ca te infranezi in intregime de la vorbire, ori, daca
vorbesti, spune numai ceea ce este spre slava lui Dumnezeu si spre
mantuirea sufletului. Fa la fel si cu inima ta: posteste de toata ura
si de tot raul, zavistia si mandria, hula impotriva lui Dumnezeu si a
omului, de orice pacat si poftire pacatoasa, patima si dorinta -
infraneaza-te de la toate astea si lasa Duhul Sfant liber, ca sa semene
in inima ta fiecare fel de planta sfanta si bine-placuta lui Dumnezeu,
floare cereasca. Fa la fel cu voia sufletului tau: posteste de la
fiecare scop pacatos si de la fapta pacatoasa, infraneaza-te de la tot
raul si lasa Duhul Sfant liber, ca sa unga sufleul tau invartosat, cu
uleiul inmiresmat al lui, sa-i vindece ranile si sa-l intoarca inspre
Dumnezeu, sa-l indemne catre lucrarile cele bune si sa-l umple cu setea
pentru fiecare buna lucrare care se afla in Dumnezeu.

Acesta este intelesul cuvintelor: "unge capul tau". Altfel spus:
infraneaza si stapaneste omul tau launtric, care este de cea mai mare
insemnatate, opreste-l de la fiecare rau si indeamna-l catre tot ceea
ce este bun.

Ce inteles au cuvintele: "si spala fata ta"? Fata semnifica omul pe
dinafara, omul trupesc, simtitor - trupul omului. Sufletul se arata
lumii acesteia, prin mijlocirea trupului. Pentru Dumnezeu, sufletul
este fata omului, dar pentru lume, sufletul este trupul omului. Prin
simtirile si madularele trupului aratam lumii ce gandim, ce simtim si
ce vrem. Limba transmite gandurile mintii, ochii arata simtamintele
inimii si picioarele duc la bun sfarsit scopul sufletului.

"Spala fata ta" inseamna: curateste-ti trupul tau de savarsirea
oricarui pacat, oricarei necuratii si oricarui rau. Infraneaza-ti
simturile de la tot ceea ce este de prisos si primejdios; pazeste-ti
ochii ca sa nu zaboveasca prin amestecarile acestei lumi; pazeste-ti
urechile de la toate cele care nu slujesc mantuirii sufletului;
pazeste-ti nasul, pentru ca sufletul tau sa nu inspire mirosul acestei
lumi, care degraba se schimba in duhoare; infraneaza-ti limba si
stomacul de poftirea de multa mancare si bautura; infraneaza-ti
intregul tau trup, ca sa nu se faca peste masura de delicat, si sa
nu-ti ceara mai mult decat ii are nevoie pentru vietuire. Pe langa
toate acestea, infraneaza-ti mainile, ca sa nu bata si sa nu chinuiasca
oamenii si animalele; infraneaza-ti picioarele ca sa nu te duca in
pacat, sa nu te duca la petreceri prostesti, la distractii fara de
Dumnezeu, la lupte si furturi. Si, impotriva tuturor acestora, fa din
trupul tau o adevarata biserica pentru sufletul tau; nu fa din el o
carciuma de la marginea drumului, unde se aduna talharii ca sa-si
imparta prada si sa-si faca planuri pentru noi atacuri, ci biserica a
Dumnezeului Celui viu.

Acesta este intelesul cuvintelor: "si spala fata ta". Aceasta este
postirea care duce la mantuire. Acesta este postul pe care il
propovaduieste Hristos, post fara fatarnicie, post care scoate duhurile
cele rele, si aduce omului biruinta slavita si roade bogate, atat in
aceasta viata, cat si in cea urmatoare.

Este important sa observam aici, ca Hristos vorbeste mai intai despre
cap si apoi despre fata - mai intai despre suflet si apoi despre trup.
Fatarnicii posteau numai in trup si aratau oamenilor postirea lor prin
mijloace trupesti. In contrast cu aceasta, Hristos aseaza postirea
launtrica pe primul loc si apoi postirea din afara, trupeasca, nu
pentru a socoti postirea trupeasca mai neinsemnata - caci El Insusi
obisnuieste sa posteasca trupeste - dar sa incepem cu inceputul: mai
intai se curateste izvorul si apoi raul; mai intai se curateste
sufletul si apoi oglinda sufletului. Omul trebuie mai intai sa se
straduiasca sa faca postirea in minte, inima si in voia lui, si apoi sa
intregeasca postul cu bunavoire si bucurie in trupul sau, asa cum
pictorul face mai intai privelistea in sufletul sau si apoi degraba si
cu veselie, zugraveste privelistea cu mana. Asadar, postirea trupeasca
trebuie sa fie cu veselie si nu cu tristete. De aceea Domnul foloseste
cuvintele "unge" si "spala"; pentru ca, asa cum acestea aduc buna
placere si bucurie omului celui trupesc, tot asa postirea - atat a
sufletului, cat si a trupului - trebuie sa aduca veselie si bucurie
sufletului omului.

Constantin

unread,

Mar 7, 2006, 6:35:42 AM3/7/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

http://www.credo.ro/Duminica-Izgonirii-lui-Adam-din-Rai.php

http://www.credo.ro/icoane/Izgonirea_lui_Adam_din_Rai.jpg

Ev. Matei 6, 14-21

"Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă
Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele
lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când
postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc
feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc
vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul
tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că
posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care
vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe
pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi
le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina
nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este
comoara ta, acolo va fi şi inima ta."

Predici:

* Sf. Nicolae Velimirovici
http://www.credo.ro/predica-despre-post-Sfantul-Nicolae-Velimirovici.php

* Sf. Ignatie Brianceaninov
http://www.credo.ro/predica-Izgonirea-din-Rai-Sfantul-Ignatie-Brianceaninov.php

Constantin

unread,

Mar 8, 2006, 6:49:57 AM3/8/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Jertfa pentru pacatele altora

Sa ne luam asupra noastra o jertfa si pentru pacatele altora. Daca ai
judecat pe cineva sau l-ai pedepsit, impune-ti o forma de cainta, o
jertfa.

Caci trebuie si de buna voie sa ne jertfim pentru pacatele altora.
Acesta este un lucru placut inaintea lui Dumnezeu. Aceasta taina le era
cunoscuta sfintilor care se prihaneau pe ei insisi pentru pacatele
altora.

Chiar si necrestinii ajungeau pana la taina acestui lucru. Exista un
obicei in China: dupa ce calaul duce la indeplinire pedeapsa
decapitarii unui criminal condamnat la moarte, el se prezinta in fata
judecatorului si il anunta ca sentinta s-a executat. Atunci judecatorul
il plateste cu o moneda de argint pe calau pentru a-si fi dus la
indeplinire sarcina, si porunceste apoi sa fie biciuit cu patruzeci de
lovituri de bici pentru aceea ca a omorat un om.

Sfintii crestini au inteles adanc aceasta taina a pacatului si
nedreptatii omenesti. Pentru sfinti, pacatul omenesc are o istorie
lunga, caci lung este timpul care s-a scurs de la Adam si pana la noi.

Cugetare - 4 februarie, Proloagele de la Ohrida, Sfantul Nicolae
Velimirovici

Constantin

unread,

Mar 8, 2006, 6:52:14 AM3/8/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.ascorgal.3x.ro/

Constantin

unread,

Mar 8, 2006, 6:53:46 AM3/8/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://credo.ro/intoarcerea-fiului-risipitor.php

Intoarcerea fiului risipitor

"Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi
inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi
aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând, să
ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era
şi s-a aflat."

Haina lui cea dintâi semnifică toată îndestularea şi frumuseţea
darurilor duhovniceşti ale lui Dumnezeu. Aceasta este haina
sfinţeniei şi curăţiei în care era înveşmântat Adam, înainte
de căderea în păcat şi de izgonirea într-o ţară îndepărtată
de Dumnezeu. Această haină este Însuşi Hristos: de aceea este
numită "cea dintâi". Nu există nici o haină mai minunată decât
aceasta din cer. Apostolul spune: "Căci câţi în Hristos v-aţi
botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3:27). Sufletul, care
fusese despuiat de toată lucrarea cea bună, este în întregime
îmbrăcat din nou: haina cea veche, murdară şi zdrenţăroasă este
aruncată şi sufletul său este îmbrăcat în haină nouă. Această
haină nouă pentru suflet semnifică omul cel nou - pocăit, iertat
şi primit de către Dumnezeu. Fără această haină nouă, nimeni nu
se poate sălăşlui în Împărăţia lui Dumnezeu, după cum vedem
lămurit din pilda lui Hristos despre nunta fiului împăratului (Matei
22:2-14). Potrivit cuvintelor Apostolului, această haină este
alcătuită din: "milostivirile îndurării, din bunătate, smerenie,
blândeţe, îndelungă răbdare,. iar peste toate acestea. dragoste,
care este legătura desăvârşirii" (Coloseni 3:12-14; cf. Efeseni
4:24, Apocalipsa 7:14, Zaharia 3:4).

Inelul de pe degetul său semnifică logodna sufletului său cu
Hristos. Cel ce se pocăieşte se leapădă de toate legăturile sale
întru desfrânare cu lumea aceasta, îşi lipeşte sufletul de Hristos
şi rămâne unit cu El într-o unime de nezdruncinat. Această
logodnă se împlineşte prin puterea şi harul Duhului Sfânt, a
Cărui pecete se află pe toate darurile cereşti.

Daţi-i "încălţăminte în picioarele lui", spune tatăl slugilor
lui. Încălţămintea semnifică puterea voinţei prin care omului îi
stă în putinţă să calce cu hotărâre spre căile Domnului, fără
să hoinărească aiurea şi fără să se uite înapoi.

Prin viţelul cel îngrăşat care a fost junghiat, trebuie să
înţelegem că Îl semnifică pe Iisus Hristos Însuşi, Care S-a dat
spre junghiere pentru curăţirea păcătoşilor de păcatele lor.

Prin slugi trebuie să înţelegem fie îngerii, fie preoţii. Dacă
înţelegem prin casa tatălui că ar fi chiar cerul, atunci trebuie
să vedem slugile ca pe îngeri; dacă - ca o altă interpretare
corectă - înţelegem prin casa tatălui ca şi cum ar fi Biserica de
pe pământ (cea văzută), atunci trebuie să vedem slugile ca pe
preoţi, care sunt chemaţi să slujească taina jertfei lui Hristos
şi, prin aceasta, să asigure oamenilor hrana pentru viaţa cea
veşnică. Este limpede că aici se vorbeşte mai întâi despre
Biserică, din faptul că Fiul Risipitor nu era totuşi mort din punct
de vedere trupeşte şi, până când omul se desparte de trupul său,
el este al Împărăţiei lui Dumnezeu, în chipul Bisericii lui
Dumnezeu care se află pe pământ. Faptul că slugile semnifică la
fel de bine şi îngerii, este limpede mai întâi din faptul că
îngerii sunt de faţă în biserică la Sfintele Taine şi, în al
doilea rând, din faptul că Dumnezeu foloseşte îngerii păzitori ai
oamenilor ca să-i îndrume pe calea mântuirii.

"Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a
aflat." Trupul lui mai era încă viu, dar sufletul său era ca şi
mort. Singura scânteie a darului dumnezeiesc, care mai licărea, s-a
aprins în el şi a înviat sufletul întreg. El era deja pierdut în
clipa când şi-a cerut partea din avere ce i se cuvenea de la tatăl
lui. Şi şi-a venit în sine. Aceasta înseamnă: el şi-a venit în
sine la lumina scânteii lui Dumnezeu, fiindcă se pierduse. Dumnezeu
îl ştia pe el şi l-a păstrat în privelişte chiar până în
ultima clipă - clipa pocăinţei.

Cuvant al SF. NICOLAE VELIMIROVICI

Constantin

unread,

Mar 10, 2006, 6:43:09 AM3/10/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voskrese.info/spl/browning.html#acrostic

>From ODE TO THE SAVIOUR,
by St. Clement of Alexandria

Curb for wild horses,
Wing for bird-courses
Never yet flown!
Helm, sage for weak ones,
Shepherd, bespeak once,
The young lambs thine own.
Rouse up the youth,
Shepherd and feeder,
So let them bless thee,
Praise and confess thee, --
Pure words on pure mouth, --
Christ, the child-leader!
Oh, the saints' Lord,
All-dominant word!
Holding, by Christdom,
God's highest wisdom!
Column in place
When sorrows seize us, --
Endless in grace
Unto man's race,
Saving one, Jesus!
Pastor and ploughman,
Helm, curb, together, --
Pinion that now can
(Heavenly of feather)
Raise and release us!
Fisher who catcheth
Those whom he watcheth...

Constantin

unread,

Mar 10, 2006, 6:44:51 AM3/10/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voskrese.info/spl/browning.html#acrostic

2. From St. Gregory Nazianzen:

Where are my winged words? Dissolved in air.
Where is my flower of youth? All withered. Where
My glory? Vanished. Where the strength I knew
From comely limbs? Disease hath changed it too,
And bent them. Where the riches and the lands?
GOD HATH THEM! Yea, and sinners' snatching hands
Have grudged the rest. Where is my father, mother,
And where my blessed sister, my sweet brother?
Gone to the grave! -- There did remain for me
Alone my fatherland, till destiny,
Malignly stirring a black tempest, drove
My foot from that last rest. And now I rove
Estranged and desolate a foreign shore,
And drag my mournful life and age all hoar
Throneless and cityless, and childless save
This father-care for children, which I have,
Living from day to day on wandering feet.
Where shall I cast this body? What will greet
My sorrows with an end? What gentle ground
And hospitable grave will wrap me round?
Who last my dying eyelids stoop to close--
Some saint, the Saviour's friend? or one of those
Who do not know Him? The air interpose,
And scatter these words too.

Constantin

unread,

Mar 10, 2006, 6:45:57 AM3/10/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voskrese.info/spl/browning.html#acrostic

3. SOUL AND BODY,
by St. Gregory Nazianzen, the Theologian

What wilt thou possess or be?
O my soul, I ask of thee.
What of great, or what of small,
Counted precious therewithal?
Be it only rare, and want it,
I am ready, soul, to grant it.
Wilt thou choose to have and hold
Lydian Gyges' charm of old,
So to rule us with a ring,
Turning round the jewelled thing,
Hidden by its face concealed,
And revealed by its revealed?
Or preferrest Midas' fate --
He who died in golden state,
All things being changed to gold?
Of a golden hunger dying,
Through a surfeit of "would I"-ing!
Wilt have jewels brightly cold,
Or may fertile acres please?
Or the sheep of many a fold,
Camels, oxen, for the wold?
Nay ! I will not give thee these!
These to take thou hast not will,
These to give I have not skill;
Since I cast earth's cares abroad,
That day when I turned to God.

Wouldst a throne, a crown sublime,
Bubble blown upon the time?
So thou mayest sit to-morrow
Looking downward in meek sorrow,
Some one walking by thee scorning
Who adored thee yester morning,
Some malign one? Wilt be bound
Fast in marriage (joy unsound!)
And be turned round and round
As the time turns? Wilt thou catch it,
That sweet sickness? and to match it
Have babies by the hearth, bewildering?
And if I tell thee the best children
Are none -- what answer?
Wilt thou thunder
Thy rhetorics, move the people under?
Covetest to sell the laws
With no justice in thy cause,
And bear on, or else be borne,
Before tribunals worthy scorn?
Wilt thou shake a javelin rather
Breathing war? or wilt thou gather
Garlands from the wrestler's ring?
Or kill beasts for glorying?
Covetest the city's shout,
And to be in brass struck out?
Cravest thou that shade of dreaming,
Passing air of shifting seeming,
Rushing of a printless arrow,
Clapping echo of a hand?
What to those who understand
Are to-day's enjoyments narrow
Which to-morrow go again,
Which are shared with evil men
And of which no man in his dying
Taketh aught for softer lying?
What then wouldst thou, if thy mood
Choose not these? what wilt thou be
O my soul -- a deity?
A God before the face of God,
Standing glorious in His glories,
Choral in His angels' chorus?

Go! upon thy wing arise,
Plumed by quick energies,
Mount in circles up the skies:
And I will bless thy winged passion,
Help with words thine exaltation,
And, like a bird of rapid feather,
Outlaunch thee, Soul, upon the ether.

But thou, O fleshly nature, say,
Thou with odors from the clay,
Since thy presence I must have
As a lady with a slave,
What wouldst thou possess or be,
That thy breath may stay with thee?
Nay! I owe thee nought beside,
Though thine hands be open wide.
Would a table suit thy wishes,
Fragrant with sweet oils and dishes
Wrought to subtle niceness? where
Stringed music strikes the air,
And blithe hand-clappings, and the smooth
Fine postures of the tender youth
And virgins wheeling through the dance
With an unveiled countenance, --
Joys for drinkers, who love shame,
And the maddening wine-cup's flame.
Wilt thou such, howe'er decried?
Take them, -- and a rope beside!

Nay! this boon I give instead
Unto friend insatiated, --
May some rocky house receive thee,
Self-roofed, to conceal thee chiefly;
Or if labor there must lurk,
Be it by a short day's work!
And for garment, camel's hair,
As the righteous clothed were,
Clothe thee! or the bestial skin
Adam's bareness hid within, --
Or some green thing from the way,
Leaf of herb, or branch of vine,
Swelling, purpling as it may,
Fearless to be drunk for wine!
Spread a table there beneath thee,
Which a sweetness shall upbreathe thee,
And which the dearest earth is giving,
Simple present to all living!
When that we have placed thee near it,
We will feed thee with glad spirit.
Wilt thou eat ? soft, take the bread,
Oaten cake, if that bested;
Salt will season all aright,
And thine own good appetite,
Which we measure not, nor fetter.
'T is an uncooked condiment,
Famine's self the only better.
Wilt thou drink? why, here doth bubble
Water from a cup unspent,
Followed by no tipsy trouble,
Pleasure sacred from the grape!
Wilt thou have it in some shape
More like luxury? we are
No grudgers of wine-vinegar!
But if all will not suffice thee,
And thou covetest to draw
In that pitcher with a flaw,
Brimful pleasure heaven denies thee --
Go, and seek out, by that sign,
Other help than this of mine!
For me, I have not leisure so
To warm thee, Sweet, my household foe,
Until, like a serpent frozen,
New maddened with the heat, thou loosen
Thy rescued fang within mine heart!
Wilt have measureless delights
Of gold-roofed palaces, and sights
From pictured or from sculptured art,
With motion near their life; and splendor
Of bas-relief, with tracery tender,
And varied and contrasted hues?
Wilt thou have, as nobles use,
Broidered robes to flow about thee?
Jewelled fingers? Need we doubt thee?
Gauds for which the wise will flout thee?
I most, who, of all beauty, know
It must be inward, to be so!
And thus I speak to mortals low,
Living for the hour, and o'er
Its shadow, seeing nothing more;
But for those of nobler bearing.
Who live more worthily of wearing
A portion of the heavenly nature --
To low estate of clayey creature,
See, I bring the beggar's meed,
Nutriment beyond the need!

O, beholder of the Lord,
Prove on me the flaming sword!
Be mine husbandman, to nourish
Holy plants, that words may flourish
Of which mine enemy would spoil me,
Using pleasurehood to foil me!
Lead me closer to the tree
Of all life's eternity;
Which, as I have pondered, is
The knowledge of God's greatnesses:
Light of One, and shine of Three,
Unto whom all things that be
Flow and tend!
In such a guise,
Whoever on the earth is wise
Will speak unto himself: and who
Such inner converse would eschew, --
We say perforce of that poor wight,
"He lived in vain!" and if -aright-,
It is not the worst word we might.

Constantin

unread,

Mar 11, 2006, 7:05:43 AM3/11/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Luna martie in 12 zile:

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Scararul, despre Avachir
monahul.

Sa auzim intelepciunea lui Dumnezeu, aratata in vase de lut, si sa ne
minunam. Mirandu-ma eu, zice Sfantul loan, cand petreceam acolo, intr-o
manastire de obste, de credinta, de rabdarea si de neclintita staruinta
a unora din cei de curand veniti, cu toate certarile si ocarile, uneori
si prigonirile, care se faceau, nu numai de cel mai mare, ci si, de cei
foarte de jos si de pe urma, am intrebat, pentru folosul si zidirea
mea, pe un oarecare dintre frati, cu numele Avachir, care era de
cincisprezece ani in manastire, pe care il vedeam ca este nedreptatit,
aproape de toti, intrucat, acest frate era, din fire, prea putin slobod
cu limba. Si am zis catre dansul: "Frate Avachir, pentru ce te vad eu
pe tine in fiecare zi gonit de la masa si de multe ori dormind nemancat
?"

Si a zis catre mine: "Crede-mi mie, parinte, ca parintii mei ma
ispitesc sa vada de sunt bun de monah; ca, nu intru adevar fac ei
astea. Iar eu, cunoscand scopul staretului si al celorlaiti, rabd toate
fara greutate. Si, iata, acum sunt cincisprezece ani, de cand socotesc
aceasta, ca si ei, la intrarea mea aici, mi-au zis mie, ca si la
treizeci de ani, ispitesc pe cei ce se leapada de lume. Si aceasta, cu
dreptate este, parinte Ioan, ca fara de cercare, aurul nu se
lamureste".

Deci, dupa intoarcerea mea la manastire, viteazul acesta Avachir, dupa
doi ani, s-a dus catre Domnul, zicand aceasta parintilor, cand era sa
se savarseasca: "Multumesc, multumesc Domnului si voua, pentru ca,
ispitit fiind de voi, spre mantuirea mea, am ramas neispitit de draci,
iata, saptesprezece ani". Drept aceea, Pastorul cel drept Judecator, a
poruncit ca Avachir sa fie pus dupa vrednicie, ca un Marturisitor,
impreuna cu Sfintii cei ce zaceau acolo.

Constantin

unread,

Mar 11, 2006, 5:43:18 PM3/11/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Texte la Postul Pastilor
http://www.nistea.com/postul-mare.htm

Constantin

unread,

Mar 11, 2006, 5:44:22 PM3/11/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Texte liturgice esentiale pentru perioada Postului Mare

http://www.nistea.com/post-triod.html
selectie din cântarile Triodului (saptamâna brânzei), despre post.

http://www.nistea.com/canonul_mare.htm
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul --- unul din textele
liturgice determinante pentru atmosfera Postului Mare, care se citeste
in prima si a 5-a saptamâna a Postului.

http://www.nistea.com/maria_egipteanca.htm
Viata sfintei maicii noastre Maria Egipteanca --- scrisa de Sfântul
Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

http://www.nistea.com/maria-egipteanca-canon.htm
Slujba Cuvioasei Maria Egipteanca --- ce se citeşte la Utrenie, în
Duminica a cincea a Sfântului şi Marelui Post.

Message has been deleted

Constantin

unread,

Mar 11, 2006, 5:51:52 PM3/11/06

IC | XC
---+---
NI | KA

DUMINICA I DIN POSTUL MARE
- a Ortodoxiei -

http://www.credo.ro/icoane/Duminica_Ortodoxiei_300.jpg

EVANGHELIA DESPRE DOMNUL ATOTSTIUTOR
SI OMUL FARA VICLESUG

Ioan 1:43-51
A doua zi voia sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis
Iisus: Urmeaza-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei
si a lui Petru. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela
despre care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui
Iosif din Nazaret. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun?
Filip i-a zis: Vino si vezi. Iisus a vazut pe Natanael venind catre El
si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este
viclesug. Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a
zis: Mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin.
Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu; Tu esti regele
lui Israel. Raspunsu-i-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca
te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea. Si
i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul
deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se
peste Fiul Omului.

Predici:

Sf. Nicolae Velimirovici
http://www.credo.ro/predica-Duminica-Ortodoxiei-Sfantul-Nicolae-Velimirovici.php

Sf. Ignatie Brianceaninov
http://www.credo.ro/predica-Duminica-Ortodoxiei-Sfantul-Ignatie-Brianceaninov.php

Pr. Ilie Cleopa
http://www.credo.ro/predica-Duminica-Ortodoxiei-Sfantul-Ilie-Cleopa.php

Pr. Gheorghe (http://www.ortodoxmedia.com/autor.php?autor=3)
http://www.ortodoxmedia.com/dn/0038-Duminica-Ortodoxiei-2005-1din3.mp3
http://www.ortodoxmedia.com/dn/0039-Duminica-Ortodoxiei-2005-2din3.mp3
http://www.ortodoxmedia.com/dn/0040-Duminica-Ortodoxiei-2005-3din3.mp3

Sinodiconul Ortodoxiei
http://www.credo.ro/Sinodiconul-Ortodoxiei.php

Datori suntem lui Dumnezeu ca o data pe an sa-I aducem multumire in
acea zi cand am redobandit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele
adevaratei credinte si s-au aruncat hulele rautatii.

Anonymous

unread,

Mar 11, 2006, 6:47:18 PM3/11/06

Da foc la biserica.

Constantin

unread,

Mar 11, 2006, 6:52:21 PM3/11/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Fericit cel ce mananca si bea in viata aceasta fara sa se sature,
rugaciuni si psalmi, ziua si noaptea si se intareste pe sine cu slavita
cetire a Scripturii. Caci aceasta impartasire va da sufletului o
bucurie nemicsorata in veacul ce va sa vie.

Daca ti-ai ales sa te imbraci cu nepatimirea, sa nu fii fara grija, ci
sileste-te cu toata puterea sa o dobandesti. Caci ''suspinam, dorind sa
ne imbracam cu locuinta noastra din cer'', ca sa fie inghitit muritorul
de viata, nu numai trupeste, dupa sfarsitul veacului, ci inca de aici,
in chip spiritual (inteligibil), ca arvuna. Caci ''inghititu-s-a
moartea in biruinta'', si inghititi vor fi toti Egiptenii care ne
necajesc, urmarindu-ne in valurile puterii trimise noua din cer.

Constantin

unread,

Mar 16, 2006, 6:35:11 AM3/16/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=1603&i=3

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, ca pe cel, pe
care il iubeste Domnul, il si cearta.

De vei vedea pe vreun om nedrept si rau, intru indestulare petrecand si
intru sanatate, sa nu te minunezi de el, pentru ca a facut si el putin
bine, inaintea iui Dumnezeu, si, pentru aceasta, isi ia plata sa aici,
iar acolo, va auzi, ca si bogatul: "Tu ti-ai luat cele bune in viata
ta, pentru acel bine facut de tine". Iar de vei vedea pe cela ce in
dreptate vietuieste, suferind chiar multe primejdii si necazuri, sa-l
fericesti pe el, si, ca el, sa ravnesti a fi, pentru ca, aici unul ca
acela, se curateste de pacate, iar, acolo, la multa bucurie merge, ca,
pe cel pe care il iubeste Dumnezeu, il si cearta.

Pentru ce te tulburi, omule, vazand pe sfinti, in viata, cu necazuri ?
Ca acei ce rabda aici necazurile, aceia, intru Cereasca Imparatie, se
vor salasui, cu bucurie. Iar, pentru cei ce sunt rai, lacomi, talhari,
rapitori, clevetitori si intru indestulare petrec, pentru unii ca
aceia, vesnicile osande in foc li se gatesc; precum si bogatul acela,
care in vapaie fiind, ruga pe Avraam, iar Avraam i-a zis: "Tu, fiule,
ti-ai luat cele bune in viata ta, iar Lazar, pe cele rele: si pentru
aceea, el, aici se mangaie, iar tu te chinuiesti, in vapaie
arzandu-te".

Ascultati, insa, ce fel de bine a luat bogatul: bogatie, sanatate,
hrana, bauturi multe, vin scump, stapanire, slava si cinste de la toti.
Dar Lazar, oare nu a gresit si el ceva ? Cu adevarat, avea si el putine
greseli. Asadar, cand bogatul si-a luat cele bune in viata, pentru
putinul bine pe care l-a facut, si Lazar asemenea, si-a luat cele rele,
pentru putinele lui greseli; de aceea, acum, se desfata, iar bogatul se
chinuieste. Drept aceea, fratilor, de veti vedea pe vreun drept
suferind, aici, boli si primejdii, sa-l fericiti pe unul ca acela,
pentru ca aici, de pacate slobozindu-se, va merge curat acolo, la
Dumnezeu. Si, chiar de i se vor si indelunga lui primejdiile, inca, mai
mult, i se va inmuiti lui rasplata dreptatii. Ca si dreptul Iov, care
fara si prihana a pazit poruncile lui Dumnezeu, cate chinuri n-a luat
in trupul lui, aici ! Si pentru ce altceva patimea, fara numai ca,
acolo, mai mare cinste sa primeasca ? Iar la altii, rai fiind, chiar
daca numai in sanatate ar petrece si nici o primejdie nu le-ar veni, la
unii ca acestia, fratilor, si la slava lor de oameni pacatosi, nimeni
sa nu ravneasca, ci mai mult, sa planga pentru dansii, ca sabia
judecatii se gateste asupra lor.

Drept aceea, nu cela ce incepe bine si face rau pe urma este drept, ci,
de va avea cineva sfarsit bun, acela este drept. Ca unii gresesc la
aratare, iar in taina mult se pocaiesc si noua ni se pare ca sunt
pacatosi, iar, la Dumnezeu, se afla dreptii. Pentru aceea, nu se cade a
osandi pe nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea !

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=1603&i=2

Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem Sirul pentru
bogati.

Auziti, bogatilor, si luati aminte, ascultati cei ce tineti case, sa nu
va mandriti intru averea voastra cea stricacioasa, laudandu-va. Ca
numai Dumnezeu este bogat, El care are bogatie nestricacioasa si din
destul si da tuturor, celor ce cer. Iar fiinta bogatiei noastre este
praful. Si, pana ce este liniste, va veseliti cu ea si o stapaniti, si
vin la voi mici si mari, slaviti si fara slava, bogati si saraci,
aducandu-va voua cinste si daruri si la picioare cazandu-va; si, de
aceea, bine este sa multumiti lui Dumnezeu. Dar sa va paziti, ca nu
cumva, bogatia sa fie adunata cu pacat, cum ar fi de pilda, sa iei mita
de la vreunul care ar voi a birui pe vreun potrivnic al sau si tu,
atunci, cu nedreptate, sa osandesti pe omul cel facut dupa chipul lui
Dumnezeu, pentru care Hristos si-a varsat sangele.

Destul sa-ti fie tie si casei tale ceea ce ti se cuvine, cu dreptate,
iar nu intr-ascuns. Iar de vei lua pe deasupra, atunci, iei ca o
bautura tulbure si sa cunosti ca esti bolnav cu sufletul. Pazeste-te cu
intelepciune si-ti curata sufletul tau cu frica lui Dumnezeu. Sa nu
aduni lucruri spurcate si nedrepte in viata aceasta, fiindca averea
aceea naste in sufletul tau boala netamaduita. Deci, precum mai inainte
ti-am zis, strecoara-ti toate, ca sa nu fie in casa ta nedreptate, nici
spurcaciune, ci toate curate si drepte. Toate, ca si printr-o
strecuratoare sa le strecori, si sa le speli, cu dreptate si cu
vrednicie, ca sa fie curate si nespurcate de-a pururea, ca o apa
curgatoare. Zis-a inteleptul ca se cade sa ne spalam si sa ne curatim
sufletul nostru de rusinea si de insasi spurcaciunea lui, adica, sa-l
pazim de bogatia cea nedreapta. Sa primesti si sa aduci in casa ta pe
cel strain si pe cel sarac si sa-i hranesti si sa-i incalzesti, iar
Dumnezeu iti va rasplati tie insutit, pentru ca El insusi a fagaduit
asa, si nemincinos este.

Constantin

unread,

Mar 17, 2006, 6:32:14 AM3/17/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://credo.ro/
Portal Crestin Ortodox - Ortodoxie Online

O, oamenii ar trebui să ştie că Împăratul, Domnul, îi are mereu
în privelişte - acelaşi Domn Dumnezeu de care Isaia se simţea
îndestulat de frică şi de uimire! Mintea omului nu ar mai fi atunci
deschisă nici unui fel de păcat sau necurăţie. Fie că omul Îl
vede sau nu pe Dumnezeu, Dumnezeu îl vede pe om. Asta nu-l face pe
hulitor să se cutremure? Asta nu este mângâierea creştinului în
suferinţa sa? (Sf. Nicolae Velimirovici)

Message has been deleted

Constantin

unread,

Mar 19, 2006, 7:36:18 AM3/19/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://poezie-crestina.tripod.com/id29.html

Doamne

de Vasile Voiculescu

In virful copacului Tau sint o floare...
Pe cea mai inalta ramura a lumii
Ma leagan in talazul de azur si soare.
Slava Tie ca n-am ramas in temnita humii,
Ci sloboda, spre cer, infloritoare
Inima mea nu mai intirziie:
Zbucneste afara in limpezi petale
Sa lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburatoarelor imparatiei Tale.
Petala mi-e cu aripa ruda,
Miresme, cintec gata sa s-auda.
Zimbesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umfla in ele
Paunii noptii cu cozile-n stele.
...Scuturati-ma vinturi mladii ori haine,
Singura moartea e o dincolo de fire
Prapastie cu adinc de fericire.
Furtuna extazului ma va urca, poate,
Peste vamile si stavilele toate,
Intr-o pala de parfum, Doamne, pina la Tine,
Cerul arunce-mi inapoi jos ruina.
Floarea cazuta din imparatie
A vazut Cerul si a sarutat Lumina.

Constantin

unread,

Mar 20, 2006, 7:00:49 AM3/20/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.manastireabrancoveanu.ro/pprinc.html

http://www.manastireabrancoveanu.ro/isro.html

Istoricul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus

Aflata pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras,
manastirea este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire
sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc
in acest locas sfant.
Poporul roman, care s-a nascut crestin, are prin Manastirea
Brancoveanu, ca si prin celelalte, peste 250 manastiri ortodoxe din
Romania, cea mai trainica punte de legatura a tuturor romanilor, de-o
parte si de alta a Carpatilor.

Istoria Manastirii Brancoveanu incepe in secolul al XVII-lea. Daca la
inceputul secolului XVI avem mai multe marturii indirecte despre
existenta manastirii prin mentionarea unor calugari de aici in diferite
acte, dispersate, primele dovezi directe le avem din anul 1654, cand
satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda
Brancoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor. Acesta, se spune ca a
construit o bisericuta din lemn pe valea raului Sambata, probabil
pentru calugarii sihastri de aici. Pe locul acesteia, in jurul anului
1696, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti
(1688-1714), a zidit din piatra si caramida o manastire.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, Transilvania abia scapase de
atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat
insa asupra punctului principal de rezistenta, credinta ortodoxa a
romanilor, urmarind-se, de fapt, deznationalizarea lor. Pentru
intarirea si salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizarii,
aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683),
domnitorul Constantin Brancoveanu a transformat si reorganizat vechea
manastire ortodoxa din Sambata de Sus, cu calugari sihastri, intr-o
manastire mai mare cu viata de obste (calugari care traiesc, muncesc si
se roaga impreuna), spre a da marturie in timp despre unitatea de neam
si credinta a romanilor de pe ambele versante ale Carpatilor.

Tot aici, voievodul martir, infiinteaza o "Scoala de gramatici", un
atelier de pictura in fresco si o mica tipografie pe care le instaleaza
in noua incinta, dupa modelul brancovenesc folosit in toate ctitoriile
domnesti.

Persecutiile religioase ale stapanirii austro-ungare au facut mii de
victime printre romani. Schimbarea credintei stramosesti a romanilor ar
fi condus usor la pierderea identitatii lor nationale. Rezistenta
romanilor ortodocsi s-a organizat indeosebi in jurul bisericilor si a
manastirilor, motiv pentru care , in Transilvania, in 1762 incepe
calvarul distrugerii acestora. Astfel, mai mult de 150 de manastiri si
biserici ortodoxe au fost distruse; cele de lemn incendiate, iar cele
de piatra daramate cu tunurile, de catre generalul vienez Bukow. Multa
vreme administratia austro-ungara nu s-a atins de Manastirea
Brancoveanu. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brancoveanu de
catre turci, in anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai intai de
mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai
ramasese in viata un nepot al domnitorului.

Nu de putine ori episcopii uniti, au cerut desfiintarea manastirii.
Profitand de faptul ca in 1782 s-a dispus desfiintarea tuturor
ordinelor calugaresti, curtea de la Viena, la cererea administratiei
catolice, si la insistentele episcopului greco-catolic Grigorie Maior,
a trimis in 1785 pe generalul Preiss, care a daramat manastirea
brancovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost
adusa in stare de ruina.

Astfel, ultimul mare bastion al apararii Ortodoxiei din Tara
Fagarasului, zidit intre anii 1696-1698, a fost distrus in anul 1785.
Dupa daramarea manastirii, palatul brancovenesc din Sambata de Sus,
aflat la 10 Km departare de manastire, a fost locuit vremelnic de
urmasi ai familiei Brancoveanu; acestia au stapanit domeniul pana la
reforma agrara din anul 1922, cand Ministerul Domeniilor a predat
Mitropoliei din Sibiu domeniul brancovenesc impreuna cu ruinele si
toata incinta manastireasca de la Sambata de Sus.

In decursul celor 140 de ani de parasire in ruine de la data
distrugerii, se cunosc mai multe incercari de restaurare a manastirii.

Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de
la Sambata de Sus i-a revenit Inalt Prea Sfintitul Dr. Nicolae Balan,
care a inceput restaurarea bisericii in anul 1926. Sfintirea a fost
facuta in anul 1946, dupa razboi. Mitropolitul Nicolae Balan a pastrat
in interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii
incadrandu-se intru totul stilului brancovenesc, stil aparut la
sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul sec. al XVIII-lea in Sara
Romaneasca. La exterior, decoratia in piatra, ancadramentele de la usi
si ferestre, dar mai ales pilastrii sculptati si panourile de piatra
traforata din pridvorul bisericii dau o deosebita frumusete acestui
monument. Braul de caramida asezat in zimti, acoperisul de sindrila si
proportiile perfecte ne infatiseaza un monument vrednic de epoca
domnitorului Brancoveanu. Turla bisericii este octogonala la exterior
si cilindrica in interior. Interiorul bisericii, in forma de cruce, e
impartit in altar, naos, pronaos si pridvor. Pictura din pridvorul
bisericii e in intregime noua si cuprinde scene din Vechiul Testament,
Judecata de apoi, Raiul si Iadul. Intrarea din pridvor in pronaos se
face printr-o usa din lemn de stejar, fixata intr-un ancadrament de
piatra sculptata, deasupra usii aflandu-se pisania sapata intr-o placa
de piatra. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictata Maica
Domnului, se afla tabloul votiv al ctitorilor Brancoveni. In naos,
pictura e aranjata in cinci registre: sfinti mucenici, scene din Noul
Testament, prooroci, Invierea Domnului &3351i Schimbarea la Fata.
Tampla bisericii, construita din zid masiv, permite intrarea in altar
prin trei usi, fiind pictata in fresca in stil neobizantin. Pictura
altarului e dispusa in patru registre: Maica Domnului pe tron,
Impartasirea Apostolilor si Sfinti Ierarhi (in doua registre).

Mai jos de biserica, la cca. 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a
reconstruit si vechea clopotnita a manastirii in forma initiala, unde
pana in anul 1997 (cand au fost mutate in turla noii incinte) au fost
adapostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, a caror greutate
depaseste 2000 Kg.

Mai jos de biserica, la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a
reconstruit si vechea clopotnita a manastirii, care pana in anul 1997
(cand au fost mutate in turla noii incinte) adapostea 5 clopote turnate
intr-un atelier din Viena in 1936.

In anii 1976-1977 s-a imprejmuit suprafata aflata in proprietatea
manastirii, asezandu-se o poarta noua, sculptata in lemn de stejar; s-a
incheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brancovenesc, executat
de asemenea in lemn de stejar, sculptat in motive brancovenesti,
interiorul fiind decorat cu picturi neobizantine in fresca pe tavan si
impodobit cu icoane pe sticla si lemn. Fantana "Izvorul Tamaduirii",
atestata documentar din sec. al XVI-lea, este cea mai veche piesa din
incinta manastirii, in jurul careia, de-a lungul timpului, s-au
petrecut multe intamplari miraculoase. A fost restaurata, mai intai, de
Mitropolitul Nicolae Balan, iar in anul 1977 s-a construit in jurul ei
un baldachin sculptat in lemn de stejar.

Tot ca o lucrare de innoire a Manastirii Brancoveanu se inscrie
si renovarea si extinderea altarului din padure, unde se savarsesc
slujbele religioase in aer liber.

Al treilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus
este Inalt Prea Sfintitul Doctor Antonie Plamadeala, ales in anul 1982
Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Crisanei si
Maramuresului. I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala a rezidit din temelie
incinta Manastirii Brancoveanu, lucrare inceputa in anul 1985. Sub
indrumarea sa directa, s-au facut reparatii capitale si s-a restaurat
pictura din biserica. Incinta in stil brancovenesc a fost ridicata din
temelie. Ea are forma de patrulater si este compusa din doua corpuri
masive de cladiri cu doua nivele - unul spre nord si altul spre sud.
Trei foisoare sculptate in piatra impodobesc incinta in exterior si
interior. Corpul de cladiri asezat pe latura de nord cuprinde intre
altele, la parter, o trapeza incapatoare, bucatarie si chilii, la etaj,
casa brancoveneasca, o biblioteca incapatoare, un arhondaric, iar la
mansarda muzeul, unde sunt expuse icoane vechi pe sticla, lemn si
obiecte de patrimoniu colectionate de I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala.

Ca o recunoastere a meritelor si suferintelor domnitorului
martir, Constantin Brancoveanu, ctitorul Manastirii de la Sambata de
Sus, impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei
si cu ginerele sau, sfetnicul Ianache, au fost trecuti in randul
sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la 21
iulie 1992, iar praznuirea lor a fost inscrisa in calendarul ortodox
sub denumirea de "Sfintii Martiri Brancoveni" cu sarbatorire in 16
august.

Dupa 208 ani de la daramarea ei, in anul 1785, Manastirea
Brancoveanu a reinviat in ziua de duminica, 15 august 1993, la
sarbatoarea "Adormirea Maicii Domnului", cand s-a sfintit biserica noua
ce poarta hramul Sfintilor Martiri Brancoveni. Sfintirea a fost
savarsita de catre Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al
Constantinopolului actualul Patriarh Ecumenic, de catre Prea Fericitul
Parinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucurestiului, Mitropolit al Munteniei
si Dobrogei si Patriarh al Romaniei, de catre I.P.S. Dr. Antonie
Plamadeala, Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului precum
si de cŸtre alti inalti ierarhi, preoti si diaconi.

Un mare renume a adus manastirii atelierul de pictura pe sticla.
Se cuvine sa aratam ca scoala de zugravi, intemeiata de Brancoveanu la
Sambata, a impamantenit aici stilul brancovenesc, mai intai in picturi
murale la bisericile din aceasta parte a tarii, al carei leagan de
formare a fost Sara Fagarasului, apoi in pictura pe lemn si
arhitectura. Atelierul de pictura pe sticla unul dintre cele mai
importante centre de pictura pe sticla din tara, fiind condus de
Parintele Arhidiacon Calinic Morar. Aici se lucreaza intr-o maniera
noua atat picturi traditionale pe sticla cat si creatii noi.

Muzeul Manastirii Brancoveanu detine astazi una din cele mai
bogate colectii de picturi vechi pe sticla, apartinand secolelor
XVIII-XIX, in mare majoritate executate in maniera popular-naiva,
icoane pe lemn, predominant fiind stilul brancovenesc, vesminte
preotesti si arhieresti, o colectie unica de carte veche, manuscrise,
pergamente, scrisori, precum si o valoroasa colectie de obiecte de
cult.

Pe latura vestica a incintei se afla locurile de odihna vesnica
ale ultimilor mitropoliti ai Transilvaniei: Nicolae Balan, Nicolae
Colan si Nicolae Mladin.

Sa amintim si cladirea "Academiei de la Sambata" construita intre
anii 1997-2003 sub directa indrumare a I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala si
inaugurata la hramul Adormirii Maicii Domnului din anul 2003.

In prezent obstea manastirii numara aproape 40 vietuitori, fiind
condusa de parintele staret Arhimandrit Ilarion Urs.

Dumnezeu pentru rugaciunile Sfantului Martir Constantin
Brancoveanu, primul ctitor al manastirii, sa ne binecuvinteze si sa ne
ocroteasca in toate zilele vietii noastre. Amin!

gabitzu

unread,

Mar 20, 2006, 9:21:46 AM3/20/06

sunt in pregatire mai multe fotoreportaje cu monumente si biserici din
bucuresti.

http://fotoblog.ro este locul in care gasesti informatie despre
bucuresti, arhitectura si povestile sale.. saptamana asta apar primele
fotoreportaje tematice in special legate de arhitectura brancoveneasca.

va asteptam!

gabi
http://fotoblog.ro

Dem

unread,

Mar 20, 2006, 3:56:22 PM3/20/06

gabitze, in fuga am vazut numai gagici, nu biserici, nu ca ma plang!

The Reviewer

unread,

Mar 21, 2006, 11:38:20 AM3/21/06

http://biblioteca.euroweb.ro/a1830/david.htm

Nicolae Milescu
STIHURI LA DUMNEZAESCUL DAVID

Message has been deleted

Constantin

unread,

Mar 24, 2006, 12:20:33 AM3/24/06

Grigore Leşe şi grupul "Voci Transilvane" au adus folclorul
tradiţional la obîrşii
http://www.evenimentul.ro/articol/grigore-lese-si-grupul.html

Într-un loc profan, o pînză, un caval, o cobză şi mai ales o
prezenţă inconfundabilă au sacralizat spaţiul şi timpul.
Profesorul universitar dr. Grigore Leşe, împreună cu grupul vocal
feminin "Voci Transilvane" (Doina Lavric, Ana Ilca Mureşan, Zamfira
Pampa, Teodora Sabou şi Lenuţa Purja) au recreat prin sunet, cuvînt
şi gest imaginea satului transilvan de la obîrşii.

Frank Goodman, the Junior

unread,

Mar 24, 2006, 2:05:54 AM3/24/06

Constantin

unread,

Mar 24, 2006, 6:32:20 AM3/24/06

http://www.spiritromanesc.go.ro/Grigore%20Lese%20_engl.html

+++

Constantin

unread,

Mar 24, 2006, 10:56:12 AM3/24/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie24.htm

Sinaxar 24 Martie

In aceasta luna, in ziua a douazeci si patra, Inainte-praznuirea
Buneivestiri a preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu

Tot in aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Artemon,
episcopul Seleuciei din Pisida.

Cuviosul parintele nostru Artemon s-a nascut si a crescut in tinutul
Seleuciei si anume in cetatea cu acelasi nume. Cand fericitul Pavel,
apostolul, a ajuns in Seleucia, nu a mai fost cu putinta ca lumina sa
mai ramana sub obroc, ci el a pus pe Artemon pastor si invatator al
poporului. Acesta, povatuind turma sa in chip frumos si bineplacut lui
Dumnezeu, a ajuns pentru toti cei ce se gaseau in nevoi liman de
izbavire: purtator de grija de vaduve, de orfani si de saraci si doctor
al sufletelor si al trupurilor. In felul acesta bine petrecand si-a
savarsit viata in adanci batraneti.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Artemon,
preotul din Laodiceea.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Zaharia,
cel din Schetis (Schit), in Egipt, care in pace s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici din Cezareea
Palestinei, care prin sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care in pace
s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Partenie,
patriarhul Constantinopolului, care a marturist la anul 1657 si care
prin sugrumare s-a savarsit.

Constantin

unread,

Mar 24, 2006, 11:29:57 AM3/24/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://saraca.1plan.net/images/sinaxar/25mar-BUNAVESTIRE.jpg

http://www.voscreasna.com/2006/03/20/predica-la-bunavestire-parintele-cleopa/

Predica la Bunavestire - Parintele Cleopa
Despre Maica Domnului

Iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus
(Luca 1, 31)

Iubiti credinciosi,

Astazi rasuna glas de bucurie in tot pamintul. Astazi Arhanghelul
Gavriil ii vesteste Fecioarei Maria ca va lua in pintece si va naste in
lume pe Fiul lui Dumnezeu, mintuirea intregului neam omenesc. Ziua de
astazi este mai sfinta si mai veselitoare decit toate zilele
veacurilor, caci aduce bucurie si vesteste mintuirea in toata lumea.
Astazi, Dumnezeu a cautat cu mila si cu indurare din cer spre pamint si
a auzit suspinele stramosilor nostri si plingerea tuturor celor ce se
chinuiau in iad de la inceputul lumii.

Atit de adinca este taina dumnezeiescului praznic, incit nici mintile
serafimilor si ale heruvimilor nu o pot patrunde. Aceasta parere nu
este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cinta: Taina cea din veac
ascunsa si de ingeri nestiuta. Dar oare a fost cu totul ascunsa de
ingeri si de oameni aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvintul?
Nu! Caci a fost cunoscuta de ingeri si revelata prin prooroci, insa in
chip cu totul umbros. Caci ingerii au vestit-o patriarhilor, iar
sfintii prooroci cu mult inainte prin tainice profetii mesianice au
descoperit venirea Mintuitorului pe pamint. Dar ceea ce nici de ingeri,
nici de oameni nu s-a stiut, a fost chipul zamislirii lui Dumnezeu din
Fecioara. Aceasta o adevereste iarasi Biserica prin cintarea: Iar
minunea nasterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar sa arat mai intii cum a luat fiinta acest minunat praznic al Bunei
Vestiri. Sfinta Evanghelie de la Luca ne spune: In luna a sasea - adica
in luna martie, caci la evrei anul incepe la 1 septembrie, - a fost
trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea,
al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care
se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Si
intrind ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har,
Domnul este cu tine. Binecuvintata esti tu intre femei... (Luca 1,
26-28). Dar fecioara s-a spaimintat si s-a tulburat la vederea
ingerului si mai ales la auzirea cuvintelor lui, si cugeta intru sine:
Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Iar ingerul Domnului,
vazind-o pe dinsa asa de tulburata, i-a linistit sufletul cu aceste
cuvinte: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu si, iata, vei
lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta
va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducindu-si aminte cum sarpele a inselat pe Eva si pe
Adam in rai, gindea intru sine: "Oare ce este lucrul acesta, ce mi se
arata? Vreo nalucire sau ispita? Sa nu fie cumva vreo inselaciune de la
diavolul!" Apoi a zis catre inger: "Vad chipul tau ca te arati mie
ca un om, dar graiul si portul tau nu sint din lumea aceasta. Mie imi
spui lucruri mari si minunate pe care nu le pricep cum ar putea sa fie.
Tu zici ca Dumnezeu Se va salaslui in mine, dar cum poate sa incapa in
mine Dumnezeu Care a creat toata zidirea si pe Care nici o faptura nu-L
poate incapea? In ce chip sint cuvintele acestea de care eu ma mir si
ma minunez?

Iar arhanghelul, voind a-i lamuri minunea cea mai presus de fire care
va fi cu ea, i-a adus aminte de alte mari si preaslavite minuni ale lui
Dumnezeu din vechime si ii zise: "Adu-ti aminte, preafericita
fecioara, ca la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta (Luca 1,
37). Adu-ti aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odraslit
(Numerii 17, 8 ). Adu-ti aminte cum Sarra, femeia lui Avraam, stearpa
si batrina, a nascut pe Isaac (Facere 21, 2-3). Adu-ti aminte cum Ana,
mama ta, stearpa si ea fiind, te-a nascut pe tine. Apoi, cum rugul, pe
care l-a vazut Moise proorocul in muntele Sinai arzind cu para de foc,
nu se mistuia (Iesire 3, 2). Asa si tu vei lua intru tine focul
dumnezeiesc si nu te vei arde. Duhul Sfint se va pogori peste tine si
puterea Celui Preainalt te va umbri (Luca 1, 35). De vrei sa te
incredintezi si de alta minune mai noua, du-te la rudenia ta, Elisabeta
si vei vedea ca si ea, fiind stearpa, este acum in a sasea luna de cind
a zamislit" (Luca 1, 36).

Ascultind cu mare atentie cuvintele dumnezeiescului arhanghel si
intelegind ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfinta Fecioara
Maria a primit cuvintele lui si hotarind din toata inima sa asculte
porunca lui Dumnezeu cea trimisa ei prin ingerul Gavriil, cu mare
smerenie a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca
1, 38). In clipa aceea, cind Fecioara a acceptat porunca si a rostit
cuvintul Fie mie dupa cuvintul tau!, S-a si zamislit Iisus Hristos in
preacuratul ei pintece. Iata deci, cum a inceput prealuminatul praznic
al Bunei Vestiri, pe care astazi il praznuim. Odata cu inceputul
acestui dumnezeiesc praznic s-a inceput si plinirea planului lui
Dumnezeu pentru mintuirea neamului omenesc si al descoperirii tainei
celei din veac ascunse si de ingeri nestiuta.

Acest inceput al mintuirii noastre dupa toata dreptatea il praznuieste
Biserica lui Hristos astazi, cintind: "Astazi este incepatura
mintuirii noastre si aflarea tainei celei din veac". Si iarasi:
"Astazi se binevesteste pamintului o mare bucurie". Cu adevarat,
fratilor, astazi este ziua din luna a sasea in care prin Arhanghelul
Gavriil, s-a adus bucuria cea mare a rascumpararii neamului omenesc.
Arhanghelul a fericit-o pe Fecioara Maria, spunindu-i mai intii
"Bucura-te!" si apoi "Ceea ce esti plina de har, ca prin tine
vine bucuria la toata lumea si intristarea neamurilor se risipeste".
Preacurata si Preasfinta Fecioara Maria este cu adevarat plina de har
caci este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh; iar
pentru a va da seama de acest lucru si adevar am sa folosesc o
asemanare intre cetele ingeresti si Maica Domnului.

Sfintii Maxim Marturisitorul, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu,
Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, ca si Sfintul
Nicodim Aghioritul spun ca ingerii au luat de la Dumnezeu o deosebita
vrednicie si negraite daruri dumnezeiesti. Si daca aceste preasfinte
cete ingeresti au o mare felurime de calitati si daruri firesti si
spirituale si vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Preasfinta
Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria pe toate aceste cete
ingeresti le covirseste cu vrednicia, cu slava si cu darul (Luca 1,
28).

Ingerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu
darul si vrednicia de a sluji si ajuta la mintuirea sufletelor omenesti
si de a povatui pe oameni la vietuirea crestineasca si cu fapte bune,
pentru a indeplini astfel voia lui Dumnezeu (Evrei 1, 7-14), iar
Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, prin harul dat ei de la
Dumnezeu, mai mult decit toti ingerii se roaga si povatuieste pe cei
credinciosi pe calea mintuirii, spune Sfintul Ioan Damaschin.

Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele
proorocilor si a face cunoscuta voia lui Dumnezeu oamenilor. Dar
Preasfinta Fecioara Maria inca din acest veac a luat de la Dumnezeu
darul proorociei. Astfel, proorocind prin Duhul Sfint, mai intii a
aratat slava ei viitoare, zicind: Iata, de acum ma vor ferici toate
neamurile (Luca 1, 48). Iar dupa ce a nascut pe Mintuitorul, a covirsit
cu sfintenia si cu darul toate cetele arhanghelilor. Ingerii din ceata
sfintelor incepatorii sint mai mari peste cetele cele de jos si slujesc
la indreptarea a toata lumea si la pazirea tuturor conducatorilor, a
tarilor, cetatilor si a tuturor tinuturilor.

Apoi Preasfinta Fecioara Maria, fiind imparateasa tuturor cetelor
ingeresti, cu sfintele si preaputernicile ei rugaciuni lucreaza mai
mult decit oricare ceata de ingeri la indreptarea si mintuirea
oamenilor si pazeste prin rugaciunile ei toate popoarele lumii. Daca
ingerii din ceata sfintelor stapinii au stapinire asupra diavolilor si
cu putere ii opresc si-i potolesc de a nu vatama pe cineva din oameni
cit ar voi ei, apoi cita stapinire nu are Preasfinta Fecioara Maria
asupra diavolilor, care ispitesc pe oameni, oprind puterea lor de a
face rau celor binecredinciosi care o lauda si se inchina ei cu
credinta si umilinta?

Ingerii din ceata sfintelor puteri din cer, prin harul cel dat lor de
Dumnezeu, pot sa reverse darul facator de minuni celor placuti ai lui
Dumnezeu si sa intareasca pe oameni cu rabdare si tarie de suflet in
necazurile si suferintele lor. Apoi cit dar si putere de facere de
minuni nu are Maica Domnului si cit intareste si imbarbateaza in
necazuri pe toti cei ce au dreapta credinta si o cheama pe ea din inima
spre ajutor? Ingerii din ceata Domniilor au darul si puterea de la
Dumnezeu de a domni peste ceilalti ingeri, care sint mai jos decit ei,
de a invata pe oameni, de a stapini simturile si patimile lor si a se
face domni peste voile lor cele patimase. Apoi cita putere nu are
imparateasa tuturor ingerilor si doamna lumii, Preasfinta Nascatoare de
Dumnezeu, de a domni si imparati lumea aceasta, de a povatui tot
sufletul cel binecredincios si a stapini simturile si poftele cele
patimase pentru a ajunge, prin harul lui Dumnezeu, domni si imparati
peste toate patimile si voile lor cele rele?

Ceata fericitelor tronuri, mai mult decit alte cete din cer, are darul
de a se odihni si a purta pe Dumnezeu, dupa har, nu dupa fiinta, caci
dupa fiinta este necuprins. Apoi care dintre ingeri si dintre oameni a
odihnit si a purtat pe Dumnezeu mai mult decit Preasfinta Fecioara
Maria, care a purtat in pintecele si in bratele ei pe
Dumnezeu-Cuvintul, facindu-se prin aceasta scaun insufletit si
cuvintator al Imparatului slavei? Despre aceasta si Biserica lui
Dumnezeu adevereste, zicind: Ca mitrasul tau, scaun l-a facut si
pintecele tau mai desfatat decit toate cerurile l-a lucrat.

Ceata sfintilor si inteleptilor heruvimi mai mult decit alte cete
ingeresti care stau mai jos decit dinsii, pururea stralucesc cu lumina
intelegerii si cu revarsarea intelepciunii si cunostintei dumnezeiesti
si sint luminati in chip covirsitor de Dumnezeu spre a intelege marea
adincime a tainelor Sale si au putere a lumina pe ingerii cei mai de
jos cu intelegerea celor dumnezeiesti. Apoi cita intelegere
duhovniceasca si cita adincime de taine dumnezeiesti nu poarta intru
sine Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, care s-a facut pe sine salas al
intelepciunii lui Dumnezeu.

Dumnezeiestii serafimi sint prea infierbintati de dragostea lui
Dumnezeu si au indoita putere dumnezeiasca si indoita putere de
inaltare si slavoslovie, mai mult decit toate celelalte cete ingeresti
care stau mai jos decit ei (Psalm 44, 11). Apoi cita fierbinte si
dumnezeiasca dragoste nu are Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria,
care L-a purtat in pintece pe Hristos, izvorul cel fara de margine al
dragostei si L-a nascut mai presus de legile firii? Si de cita vedere
dumnezeiasca nu este plina Maica Domnului, care sta de-a pururea de-a
dreapta Preasfintei Treimi, ca o imparateasa a cerului si a pamintului
in haina aurita si cu toata stralucirea frumusetilor duhovnicesti
impodobita si preainfrumusetata? (Psalm 44, 15). Si daca Dumnezeu se
imbraca in haina de lumina, (Psalm 103, 2), apoi de cita slava si
inaltare duhovniceasca nu s-a invrednicit Preasfinta Nascatoare de
Dumnezeu, incit toata Biserica lui Hristos o numeste pe ea Maica
Luminii.

Iata, dar, iubitii mei frati, pentru care pricina am zis ca Maica
Domnului este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh.
Iata pentru care pricina Biserica lui Hristos cinta Preasfintei Maicii
lui Dumnezeu, zicind: "Ceea ce esti mai cinstita decit heruvimii si
mai slavita fara de asemanare decit serafimii"... Aceasta cintare
este sfinta, pentru ca, asa cum am mai aratat, Preasfinta Nascatoare de
Dumnezeu si pururea Fecioara Maria covirseste pe toate cetele ingeresti
cu vrednicia, cu cinstea si cu toate darurile duhovnicesti cu care a
impodobit-o Duhul Sfint. Aceasta o adevereste si dumnezeiescul parinte
Ioan Damaschin in una din cele mai alese si multe laude pe care le-a
alcatuit in cinstea Maicii Domnului, zicind: "Infrumusetatu-te-ai mai
mult decit toata cuviinta ingerilor, ceea ce ai nascut pe Facatorul
lor".

Pina aici, dupa a mea slaba putere, v-am aratat in ce chip Preasfinta
Nascatoare de Dumnezeu a fost si este comoara si vistieria tuturor
darurilor Sfintului Duh si pentru care pricina Biserica lui Hristos o
numeste pe ea "Mai cinstita decit heruvimii si mai slavita fara de
asemanare decit serafimii".

In cele ce urmeaza vreau sa va arat care din darurile Preasfintei
Fecioare Maria a atras cel mai mult asupra ei harul Duhului Sfint si
indurarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost impodobita de Dumnezeu cu
toate darurile Preasfintului Duh. Insa cel mai mare dar care a
invrednicit-o sa fie Nascatoare de Dumnezeu si i-a adus negraita cinste
si slava a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fara acest dar toate
celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevarata pricina
de slava si de cinste Preacuratei Fecioarei, mai mult decit toate
darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfintului
Duh, a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48) si a
ridicat-o pe ea la atita slava si cinste, spre a fi laudata in cer de
toti sfintii si de ostile ceresti, iar pe pamint, fericita de "toate
neamurile".

Smerenia a fost cea dintii pricina si slava pentru toti sfintii lui
Dumnezeu. Smerenia l-a inaltat pe Avraam si l-a facut prieten al lui
Dumnezeu si tata al multor neamuri (Facere 17, 4), caci se socotea pe
sine a fi pamint si cenusa. Smerenia l-a inaltat pe Iosif si l-a facut
mai mare peste tara Egiptului (Facere 41, 40-41). Smerenia l-a facut pe
Moise cel gingav la limba povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui
Israel, caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe
Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea poporului din robia Egiptului
(Iesire 4, 10, 13). Smerenia l-a aratat pe David a fi "dupa inima lui
Dumnezeu", caci se socotea pe sine vierme si nu om (Psalm 21, 6).

Cu smerenia au stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din
cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia si, mai mult decit toti,
dumnezeiescul Ioan Botezatorul care nu se socotea pe sine vrednic a
dezlega cureaua incaltamintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru
adincimea smereniei lui s-a invrednicit a fi martorul cel mai vazator
al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) si s-a numit de Insusi
Hristos cel mai mare om nascut din femeie (Luca 7, 28). Iar daca acesti
sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat atit de mare smerenie, apoi cine
poate intelege adincimea smereniei care a fost in inima Preasfintei
Fecioare Maria? Ca ea, auzind si intelegind de la arhanghelul Gavriil
ca va zamisli de la Duhul Sfint si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu
s-a inaltat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simpla
roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1,
38).

Aici, cu adevarat, s-a implinit cuvintul Sfintei Evanghelii, care zice:
Cine se va smeri pe sine, se va inalta (Matei 23, 12). Iar Sfintul
Efrem Sirul zice: "In inima adinca se va inalta Dumnezeu". Deci
daca, dupa marturia acestui sfint parinte, toate lucrurile cele mai
inalte pe cele smerite se reazama, apoi si la Preasfinta Fecioara
Maria, toate darurile cele mai inalte si duhovnicesti cu care a fost
impodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica
smerenia ei.

Spre a deslusi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii
Domnului, o sa va spun o istorioara. Se zice ca pe vremuri un vestit
sculptor, Apeles, a facut, pe linga alte statui vrednice de lauda si de
mirare si un minunat spic de griu de care atirna un porumbel. Toti se
minunau de aceasta mare maiestrie in sculptura, deoarece se parea ca in
ea mesterul nu urmeaza firii, ci o depaseste chiar. Dar aici era o
taina de nedezlegat. Cum un spic de griu sa poarte pe el greutatea unui
porumbel fara sa se fringa?

Dezlegarea tainei insa arata si inchipuieste pe Preacurata Fecioara
Maria, prin spicul de griu, iar porumbelul era chipul Sfintului Duh,
care se odihnea peste dinsa, aratind prin simbol smerenia cea mare a
Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si
smerenie atunci cind Duhul Sfint a venit peste ea si a invrednicit-o,
mai presus de mintea noastra, sa nasca in lume pe Fiul lui Dumnezeu
(Luca 1, 35). Asadar, fratilor, dupa cum ati auzit, smerenia a fost
pricina de lauda si de cinste si de inaltare la toti sfintii lui
Dumnezeu si cu atit mai mult la Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si
pururea Fecioara Maria.

Dar sa stiti si sa intelegeti ca mai presus de toate a fost smerenia
cea nemasurata a Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus
Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-se pina la moarte,
si inca moarte de cruce (Filipeni 2, 8 ). Insa aceasta nemasurata
smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste. Pentru
aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat Lui nume care este mai
presus de tot numele, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se
plece, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt
(Filipeni 2, 9-10).

Iar de va intreba cineva: "ce este smerenia?", la aceasta voi
raspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintului Isaac Sirul care
zice: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a
imbracat Dumnezeu cind a binevoit a veni in lume si S-a imbracat in
firea noastra cea smerita". Iar daca dorim sa stim din ce fapte bune
se naste ea, auzim pe Sfintul Ioan Scararul zicind ca smerenia se naste
din ascultare si din taierea voii. Si iarasi, de se intreaba cineva:
"Pentru care motiv smerenia este atit de mare?" Raspundem impreuna
cu Sfintii Parinti: "Pentru ca numai ea poate ucide cel mai mare
pacat care este mindria!" Caci prin acest cumplit pacat ingerii au
cazut din cer, iar stramosii nostri Adam si Eva au cazut din rai; caci
ascultind de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei
(Facere 3, 5).

Astazi Fecioara Maria a zamislit in pintece da la Duhul Sfint pe Iisus
Hristos, Mintuitorul lumii. Astazi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei
si intregii omeniri cea mai mare bunavestire de la intemeierea lumii,
adica venirea pe pamint a Fiului lui Dumnezeu, ca sa ne rascumpere din
robia pacatului, sa ne scape de moarte si sa ne faca din nou fii ai lui
Dumnezeu dupa har. Pentru aceasta este atit de mare si necuprinsa cu
mintea sarbatoarea de astazi. Ea se praznuieste primavara, in luna
Martie, care este luna creatiei, pentru ca prin venirea lui Hristos in
lume omenirea se reinnoieste, se naste din nou prin credinta, prin
botez si fapte bune. Sa laudam deci pe Preacurata Fecioara Maria ca s-a
invrednicit sa zamisleasca in trup pe Mesia cel mult asteptat. Sa
laudam si pe Gavriil arhanghelul ca a adus pe pamint cea mai sfinta si
mintuitoare veste buna. Apoi sa ne silim a urma exemplul Maicii
Domnului si a imita virtutile ei care au facut-o vrednica sa fie Maica
si Nascatoare de Dumnezeu. Adica fecioria, rugaciunea, smerenia si
ascultarea ei.

Tinerii si fecioarele sa imite fecioria ingereasca a Preasfintei
Fecioare Maria. Sotiile crestine sa fie ascultatoare de sotii lor,
precum Fecioara de batrinul Iosif, cu care era logodita. Mamele
crestine sa urmeze Maicii Domnului, care a primit sa nasca pe Hristos
prin Duhul Sfint si sa nu-si paraseasca datoria de a naste copii,
pentru care au o mare raspundere. Preotii si calugarii sa se roage
mult, cit mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mintuirea
oamenilor si pentru pace pe pamint. La fel si fratiile voastre sa va
rugati mai mult, ca numai prin rugaciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne
impacam cu toti oamenii, ne intarim in credinta si sporim in fapte
bune, fara de care nu ne putem mintui. Sa nu uitam ca si Fecioara Maria
a primit bunavestire de la inger, in casa ei din Nazaret pe cind se
ruga. Caci atunci cind ne rugam, sintem asemenea ingerilor, cintam si
laudam impreuna pe Dumnezeu si cu rugaciunea ardem pe diavoli. Mai ales
Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastra, ca
si Paraclisul ei sa nu ne ramina necitite in fiecare zi si sarbatoare.

Pe linga acestea, sa avem smerenie si dragoste catre toti oamenii,
stiind ca fara smerenie, fara iubire si credinta dreapta nimeni nu se
poate mintui. Am cazut din rai prin mindrie. Sa ne urcam din nou la
Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune sa adaugam si postul.
Iata, sintem in Sfintul si Marele Post. Sa ne silim sa postim dupa
putere, ca mare putere are rugaciunea unita cu postul. Nu uitati sa va
spovediti toti din timp, cu evlavie si cainta, ca sa ne ierte Dumnezeu
pacatele si sa ne facem vrednici de Sfinta Impartasanie si de lumina si
bucuria cea mintuitoare a Sfintelor Pasti.

Va indemnam iarasi, fratilor, sa aparati sfinta si dreapta credinta
ortodoxa printr-o viata crestineasca exemplara. Iubiti Sfinta Biserica
si ascultati de pastorii pe care vi i-a rinduit Dumnezeu. Feriti-va de
adunarile rele, de crestinii dezbinati si de sectanti, caci ei s-au
rupt de Biserica lui Hristos si hulesc si defaima Sfinta Cruce,
sfintele icoane si pe Maica Domnului. Amin.

din "Predici ale Parintelui Cleopa la praznice împaratesti si la
sfinti de peste an"

Constantin

unread,

Mar 25, 2006, 6:42:27 AM3/25/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/42/despre-bunavestire-sfantul-nicolae-velimirovici/

Despre Bunavestire - Sfantul Nicolae Velimirovici

Soarele se oglindeste în apa cea limpede si cerul în inima curata.
Dumnezeu Duhul Sfânt are multe salasuri în aceasta lume întinsa, dar
inima neprihanita a omului este locasul în care Îi este cel mai
bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate
celelalte sunt numai locuri în care Îsi face lucrarea.
Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Întotdeauna este plina cu
ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima
este prin sine legat de curatia ei.
Era o vreme când inima omului era plina numai cu Dumnezeu - o oglinda
a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o
vreme când totul se afla întru adevar, în mâna lui Dumnezeu, în
afara de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile
în mâinile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de
aici a venit în launtru robia inimii omului si, în afara, ceea ce se
întelege ca istorie a omenirii.
Fiind neputincios sa ia în mâinile sale purtarea de grija a inimii,
omul a cautat sprijin în lucrurile - însufletite si neînsufletite -
pe care le avea în jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine
inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani.
O, sarmana inima de om, care esti stapânita de multi care nu au nici
un drept sau putere asupra ta - ca un margaritar în mijlocul porcilor!
Cât de greu ai strabatut robia ta îndelungata si cât de înnegurata
esti de povara întunericului! Domnul Însusi S-a coborât din Ceruri
ca sa te slobozeasca din robie, sa te izbaveasca din întuneric, sa te
tamaduiasca de lepra pacatului si sa te întoarca iarasi în mâna Lui.
Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai înalt al
iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea
curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.
Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stâlp care arde în
întunericul cel mai adânc.

Vestea acestei veniri a început cu un înger si o fecioara, cu o
convorbire între curatia cea cereasca si cea pamânteasca.
Când o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un
razboi. Când o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un
razboi. Doar atunci când o inima curata sta de vorba cu o alta inima
curata este veselie, pace si minune mare.
Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvânt al vestii celei
bune pentru mântuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu
- întrucât mântuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a
lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit
aceasta veste buna si a fost cel dintâi om care s-a cutremurat de
frica si de bucurie. Cerul se oglindea în inima ei curata precum
soarele în apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Înnoitorul
celei vechi, urma sa-si odihneasca capul în inima ei si sa se îmbrace
în trup.
Evanghelia de astazi vorbeste despre aceasta: Iar dupa aceste zile,
Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine
zicând: "Ca asa mi-a facut mie Domnul, în zilele în care a socotit
sa ridice dintre oameni ocara mea." Care zile? Dupa zilele care
pregateau marea zi a Nasterii Domnului Iisus. Doamne, va veni ziua cea
de pe urma, când toate marile proorociri se vor împlini, când va
veni vremea proorocita de Proorocul Daniel, când nu va mai fi nici o
capetenie a casei lui Iuda, când omul cel slab va suspina împreuna cu
zidirea slaba a naturii din jurul sau, nemaiasteptând mântuire de la
om ori de la natura, ci numai de la Dumnezeu - în vremea aceea,
Elisabeta, femeia lui Zaharia, zamisleste. Ce legatura are cu
mântuirea omului femeia cea stearpa a lui Zaharia? Aceasta este
legatura: ea trebuie sa nasca pe Înaintemergatorul Mântuitorului,
care va merge înainte ca un soldat care sa anunte venirea
Conducatorului. Aceasta femeie stearpa, trecuta cu vârsta, putea da
nastere numai vestitorului mântuirii, iar nu Mântuitorului. Ea este
imaginea adevarata a lumii celei vechi, care era trecuta cu vârsta si
stearpa, fara copii si fara roada, flamânda si însetata, o imagine a
lumii vestejite care este ca un copac batrân si uscat, care înca mai
poate în chip minunat sa înmugureasca si sa vesteasca venirea
primaverii, dar nu este în stare sa aduca roada.
În zilele acelea, ca în toate zilele, o femeie stearpa s-a rusinat de
nerodirea ei - s-a rusinat înaintea lui Dumnezeu si a omului. Care
este rostul casatoriei daca barbatul si femeia sunt fara de copii? Daca
însusi Raiul poate deveni un loc al ispitei si caderii pentru cei
casatoriti, fara de copii, atunci pe pamânt ce poate fi? O familie
stearpa atribuie rusinea unul celuilalt.

Fiecare apare celuilalt ca un smochin verde fara roada si, cu
înfricosare si în tacere, se simt amândoi aruncati în adâncurile
sufletelor lor. Cea mai mare amaraciune - si acest lucru este astazi
adevarat - sta în aceea ca cei doi încep sa se banuiasca unul pe
celalalt de patima si necuratie, fie ca îsi dau seama de aceasta sau
nu, si apare o recunoastere a patimii si necuratiei, mai ales daca
acestia nu-L cunosc pe Dumnezeu si nu simt mâna lui Dumnezeu lucrând
asupra lor. Din aceasta pricina, casatoriile fara copii au o durata
scurta si o bucurie care se stinge îndata. Nimic în lume nu este mai
amagitor pentru oameni decât dorintele fara roada, chiar si atunci
când se întrece masura cu mult. Cea dintâi porunca a lui Dumnezeu:
"Cresteti si va înmultiti" (Facerea 1:28) se pogoara ca un munte
peste familia stearpa, chiar daca ei nu sunt constienti de aceasta.
Fiind neînvatati, se poate ca ei sa nu priceapa ceea ce înteleg sau
nu, dar, desigur ca aceasta porunca trebuie sa fie în inimile lor,
prin simtamintele lor, întrucât aceasta se simte ca un semn puternic
asupra fiecarui suflet omenesc, asa cum se afla toate poruncile de baza
ale lui Dumnezeu. Despre durerea unei familii neroditoare se spun multe
în Sfânta Scriptura, dar si experienta zilnica a tuturor popoarelor
din toate vremurile ofera destule exemple.
Dar, printr-o minune a acestor zile nemaipomenite, Elisabeta a zamislit
la vârsta ei înaintata. "Cum poate fi aceasta?", se întreaba cei
care trec ametitor peste suprafata lucrurilor ca peste gheata unui lac
plin de putere si viata. Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu
poate fi mântuita în nici un alt chip decât prin lucrarea minunata a
lui Dumnezeu îsi întorc capul în alta parte si nu primesc lucrul
minunat, întrebându-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi
viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic
la viata; nu s-ar putea întâmpla absolut nimic. Nu ar putea aduce
viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar,
întrucât Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este
cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii
pe care El le-a dat sa le lege, nu El Însusi, ci altii, nu pentru a-I
opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa. La fel cum un
lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci când îl
foloseste într-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu
legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra
într-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor.
Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere
si nu prin cea a lui Dumnezeu! Dumnezeu are o grija aparte de viata si
o da asa cum doreste El; dând rod acolo unde doreste El si oprind
rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se întâmpla uneori ca o
familie, desi împlineste legea firii, nu are copii; si uneori o
familie trecuta cu vârsta, împotriva legii firii, are copii.
Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El
Îsi arata stapânirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si
mai putin fac descântatoarele si vrajitorii, catre care se îndreapta
spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor,
necunoscând faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor întunericului
dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.
Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci când minunea vine el
nu crede în ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns
sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-L viziteze pe
Dumnezeu - si se teme de vizita lui Dumnezeu. Când Dumnezeu nu-l
viziteaza, se plânge; dar când El o face, omul nu-L primeste. Precum
atunci, în Rai, Adam a fost asezat între doi copaci: acela al vietii
si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati între doi
copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii;
întrucât libertatea, ascultarea si smerenia se pot încerca acum ca
si atunci. Trebuie puse la încercare întelepciunea omului, inima
omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara
libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre - miscatoare
si nemiscatoare.
Toate aceste adevaruri, atât de simple în limpezimea lor, pe care
sufletul nu le poate pricepe cu întelegere pamânteasca si pe care
acesta nu le poate cunoaste, întrucât pacatul a acoperit vederea
duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrâna simpla
si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas însarcinata
la vârsta ei înaintata, ci a raspuns îndata zicând simplu si pe
înteles despre rodirea nefireasca din pântecele ei: "Si asa mi-a
facut mie Domnul în zilele acelea." De ce? Ea totusi nu stie, nici
nu ar putea, în smerenia ei, sa cuteze sa-si închipuie ce mare pret
si însemnatate va avea rodul pântecelui ei. Ea nu stie nimic despre
însemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei în
istoria mântuirii neamului omenesc: Prooroc, Înaintemergator si
Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adânci ale lui Dumnezeu, care se
vor vedea la sfârsitul veacurilor, nici nu întelege cum Dumnezeu Îsi
împlineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; în taina, tacut si
încet, dar fara cadere ori împiedicari. Ea stie doar un motiv simplu
si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: "Si asa mi-a
facut mie Domnul în zilele acelea." zice ea, "în care a socotit
sa ridice dintre oameni ocara mea." Ea socoteste minunea lui Dumnezeu
ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca
ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de
întreaga omenire de pâna atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar
fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu
a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara
întregii lumi sterpe în privelistea îngerilor.
Iar în a sasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu
într-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o
fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David;
iar numele fecioarei era Maria. "A sasea luna" se refera la rodul
din pântecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan
Înaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a
saptea? Pentru ca omul a fost zidit în a sasea zi, dupa zidirea
întregii naturi.

Hristos este Înnoitorul întregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om
nou. Totul se face nou în El. În aceasta zidire, Ioan este
Înaintemergatorul lui Hristos, cu toate ca întâia plasmuire a
naturii de catre Dumnezeu a fost înaintemergatoare a vechiului Adam.
Ioan Îi prezinta lui Hristos Domnul, întreaga fiinta pamânteasca
împreuna cu omul cel vechi, care vine la pocainta în el. El va merge
înaintea Domnului, în numele oamenilor, ca traitor si propovaduitor
al pocaintei. Aceasta luna a sasea, în care pruncul Ioan a saltat în
pântecele mamei sale, arata si al saselea veac în care S-a nascut
Mântuitorul, si pecetea a sasea, din Apocalipsa Sfântului Ioan
Teologul (6:12).
În luna a sasea, atunci, a fost trimis îngerul Gavriil. În marea
drama a primei plasmuiri, îngerii se arata mai întâi: La început a
facut Dumnezeu cerul si pamântul (Facerea 1:1). Prin "cerul" noi
întelegem îngerii din toate cetele ierarhiei ceresti. Si aici iarasi,
chiar la începutul marii drame a noii plasmuiri, îngerii trebuie sa
apara primii. Un înger, prin gura Proorocului Daniel, a hotarât
vremea nasterii Împaratului împaratilor; un înger, prin gura
Proorocului Isaia si ale altor Prooroci, au vorbit despre felul
nasterii Lui; un înger i-a vestit lui Zaharia Înaltul Preot despre
nasterea Înaintemergatorului si un înger vesteste acum nasterea lui
Dumnezeu Însusi întrupat. Când se naste Dumnezeu întrupat, cete de
îngeri cânta deasupra pesterii din Betleem. Fiecare lucrare a zidirii
lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie,
asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagâne
mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si
El are mare placere sa-Si împartaseasca bucuria cu altii. O bucurie
care izvoraste curat din iubire este acel lucru din cer si de pe
pamânt care sporeste când este împartasit si nu se micsoreaza, daca
cineva cuteaza sa vorbeasca despre o sporire a bucuriei din iubire
întru Dumnezeu, Izvorul atât al bucuriei cât si ai iubirii. De
aceea, zidind îngerii în prima parte a creatiei, Dumnezeu îndata i-a
facut împreuna-lucratori în urmatoarele Sale lucrari. Zidindu-l pe
Adam, El îndata i-a facut un ajutor întru stapânirea Raiului si a
tuturor vietuitoarelor din el. Asa este cu Noua Zidire: îngerii si
heruvimii lui Hristos, Noul Om; rânduind Împaratia Sa, Domnul îndata
a facut Apostolii împreuna-lucratori ai Sai, apoi alti oameni, sa
lucreze cu El nu numai aici pe pamânt, în vremea vietii pamântesti,
ci si dupa moartea lor trupeasca. În aceasta ajutorare împreuna
lucratoare, Domnul numeste, chiar pâna în zilele noastre, sfintii,
mucenicii si pe toti cei care au fost si sunt vrednici de aceasta. Cui
ar trebui sa fie trimis marele Arhanghel Gavriil?
Iata ce spune Sfântul Ioan Hrisostom în Omilia la Bunavestire: "A
fost trimis un razboinic sa dezvaluie taina împaratului, o taina care
se cunoaste prin credinta dar nu se poate patrunde din iscodire; o
taina în fata careia omul trebuie sa se plece cu smerenie, fara sa
judece cu judecata omeneasca; o taina care se întelege cu întelegere
Dumnezeiasca, nu omeneasca." Cui a fost trimis Arhanghelul? Catre o
fecioara logodita cu un barbat al carui nume era Iosif, din casa lui
David. Marele Arhanghel al lui Dumnezeu a aparut unei fecioare, caci
printr-o fecioara, Preacurata, trebuie sa vina El, care trebuie sa puna
început lumii noi, zidirii noi. Noua lume trebuie sa fie smerenie si
curatie, împotriva lumii vechi stricate care s-a facut necurata prin
neascultarea îndârjita fata de Ziditor. Fecioara trebuie sa slujeasca
drept usa prin care va intra Mântuitorul lumii în lume, ca loc de
lucrare si salas al Sau: o fecioara, nu o femeie, întrucât o femeie,
la orice înaltimi duhovnicesti ar putea ajunge, este legata de lumea
veche si de zidirea veche, fiind legata de barbatul ei si astfel ea nu
este libera de doririle lumesti si de o întelegere lumeasca. Pentru
aceasta, nu o femeie, ci o fecioara, Preacurata, daruita desavârsit
numai lui Dumnezeu si despartita de lumea aceasta în inima ei. O
asemenea fecioara a crescut în aceasta lume stricata, ca un crin pe o
gramada de balegar, neatins de stricaciunea lumii.
Aceasta fecioara aleasa a fost logodita cu Iosif, rudenia ei. De ce ea
a fost logodita? De ce a fost logodita? Iconomia lui Dumnezeu a
hotarât astfel, ca ea sa fie ocrotita de batjocura dracilor si a
oamenilor. Daca ea nu ar fi fost logodita înainte de nastere, care
dintre oameni ar fi crezut ca Fiul ei nu S-a nascut în faradelege?
Asa, care judecator pamântesc ar fi scapat-o de strânsoarea Legii?
Dumnezeu, în iconomia Lui, nu a dorit sa aduca tulburare asupra alesei
Sale, nici ispita mare asupra oamenilor si astfel a rânduit El sa
ascunda Fecioara si nasterea ei sub înfatisarea logodnei ("Când
Însusi Hristos a ascuns multe lucruri dintru început, numindu-Se Fiul
Omului si nedezvaluind pretutindeni în chip vadit unimea Sa cu Tatal,
de ce atunci sa ne mire aceasta tainuire, în pregatirea unei astfel de
taine minunate si fara de asemanare?" - Sfântul Ioan Gura de Aur:
Omilia la Matei).

De ce numele barbatului era Iosif? Sa ne amintim ca acel Iosif minunat
si curat si-a pastrat curatia trupeasca si sufleteasca în mijlocul
dezmierdarilor Egiptului; si, în felul acesta, sa usureze constiinta
credinciosului pentru a crede ca rodul fecioarei, al Maicii Domnului,
era într-adevar de la Duhul Sfânt si nu din patimile pamântesti ale
oamenilor.
Si intrând îngerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de
har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei." Noua
zidire este bucurie pentru Dumnezeu si pentru om; de aceea începe cu
bunavestire: "Bucura-te!". Cu acest cuvânt a început drama noii
zidiri. Este primul cuvânt, de început, auzit pe când abia se ridica
cortina marii drame. Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria "fericita"
deoarece sufletul ei era, ca o biserica, plin cu daruri
datatoare-de-viata ale Sfântului Duh, cu mireasma si curatie cereasca.
Nefericiti sunt aceia ale caror suflete sunt închise pentru Dumnezeu
si sunt deschise numai catre pamânt, având mirosul pamântului, al
pacatului si al mortii. "Binecuvântata esti tu între femei." Cea
cu care se afla Domnul este la fel de binecuvântata. Lipsa Domnului
este lipsa binecuvântarii. Departarea lui Dumnezeu de om înseamna
osânda vesnica; venirea Lui înseamna binecuvântare. Din iubirea Lui
pentru om este limpede faptul ca Dumnezeu nu Se va departa niciodata de
om decât numai daca omul se îndeparteaza mai întâi de Dumnezeu.

Venirea lui Hristos Dumnezeu în lume marturiseste aceasta iubire
nemarginita a lui Dumnezeu pentru om. Daca omul a prilejuit o
îndepartare a lui de Dumnezeu, chiar si atunci Dumnezeu face primul
pas spre om pentru a lega aceasta ruptura. Mai întâi o femeie a
deschis prapastia dintre om si Dumnezeu. Doamne, o femeie se face acum
pod peste prapastie. Eva a cazut întâi în pacat si aceasta s-a
întâmplat în minunatia Raiului, unde totul o ferea de pacat. Maria a
fost prima care a biruit toate ispitele si aceasta s-a întâmplat în
întunericul lumii, unde totul împinge spre pacat. De aceea Eva cea cu
vointa slaba a dat nastere, ca rod al ei pe pamânt, lui Cain, ucigasul
fratelui sau, în timp ce Maria cea mareata a dat nastere Biruitorului
biruitorilor, care a scos din umbra pacatului si a mortii rodul Evei
celei neascultatoare si necurate.
Iar ea, vazându-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvântul lui si
cugeta întru sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta? Ca un
copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: "De nu va veti
întoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra în Împaratia
Cerurilor." (Matei 18:3, 19:4). Lumea aceasta, cu pofte si patimi,
îndata îl îmbatrâneste pe om. Copilaria noastra este scurta si în
vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil
din nou? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si
întreaga ei întelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de
El. Nu ar fi intrat în Împaratia Fiului Ei chiar înainte de a
predica El despre Împaratie? Doamne, Împaratia lui Dumnezeu era în
launtrul ei (Luca 17:21). Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea
îngerului; ca un copil, ea cugeta întru sine ce fel de închinaciune
poate sa fie aceasta. Nu era nimic mincinos, prefacut sau înselator
în ea, ci totul era copilaros - simplu, neprihanit, curat si
nevinovat.
Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la începutul
veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele
oamenilor, a judecat limpede gândurile framântate ale Preacuratei
Fecioare, mai curat decât putem judeca noi. Atunci, el a vazut
nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste
cuvinte blânde:
"Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu." Nu te teme,
copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te
teme, preabinecuvântata tuturor celor muritori, pentru ca
binecuvântarea Domnului se va pogorî prin tine peste toti oamenii! Nu
te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale
arhanghelului se împotrivesc unor teologi din apus, cu privire la
"conceptia imaculatei", pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului
ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din
pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat. Daca ar fi fost asa, de
ce ar fi spus îngerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui
Dumnezeu, care are si întelesul de iertare, este aflat de catre cel
caruia îi este de folos harul si de catre cel care îl cauta.
Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si înalte sufletul
la Dumnezeu si fusese întâmpinata de harul lui Dumnezeu pe calea
acestei înaltari.
(Sfântul Andrei Criteanul, cugetând prin insuflarea lui Dumnezeu, la
menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfânta
Fecioara: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe
care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de
care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica
ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungând
mama, ti-ai pastrat fecioria întreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai
aflat har la Dumnezeu - har pe care numai tu l-ai aflat de la
începutul veacurilor si nimeni altcineva!")
Sufletul Fecioarei Maria linistindu-se, vestitorul înaripat al lui
Dumnezeu îi vesteste cea mai de pret veste din ceruri: "Si iata vei
lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta
va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema si domnul Dumnezeu Îi
va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa
lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit." Vestitorul
lui Dumnezeu vorbeste lamurit si amanuntit. Vei lua în pântece: adica
în trup. Psalmistul a folosit aceeasi expresie când a spus: "si duh
drept înnoieste întru cele dinlauntru ale mele" (Psalm 50/51:10).
Întarind cuvintele "în pântece", este ca si cum Arhanghelul vrea
sa se pazeasca dinainte împotriva teoriei gresite a docetistilor
eretici, ca Hristos nu a avut trup adevarat, nici nu S-a nascut cu
adevarat; ca El nu a fost adevarat, om cu trup, ci asemanarea Sa.
Numele "Iisus" sau "Iosua" în ebraica este de asemenea plin de
înteles. Acesta a fost numele purtat de fiul Maicii, care a condus
poporul israelit catre Pamântul Fagaduintei, prefigurând astfel
menirea si faptele Mântuitorului Iisus, care a dus lumea în Pamântul
Fagaduintei, adevarat si nemuritor, Împaratia Cerurilor.
Restul vestirii Arhanghelului trebuia sa lamureasca Fecioara ca Fiul ei
va fi asteptat ca Mesia; ca El va fi Fiul Celui Preaînalt; ca El va
primi de la Dumnezeu tronul lui David si ca El va fi Împarat peste
casa lui Iacov pentru totdeauna. Toate acestea se aflau în constiinta
fiecarui iudeu si mai ales în constiinta aceleia care era luminata
duhovniceste, Fecioara Maria, trebuind numai sa-L cunoasca pe Mesia Cel
asteptat. Arhanghelul nu i-a spus Fecioarei totul despre Domnul Iisus,
ci numai ceea ce îi era cunoscut ei ca proorocire si era pe întelesul
ei din Sfânta Scriptura. El nu i-a vorbit ei despre menirea
atotcuprinzatoare si cea pamânteasca a lui Iisus, a Lui ca Mântuitor
al tuturor oamenilor si popoarelor si neamurilor omenesti, nici ca
Întemeietor al împaratiei duhurilor, nici ca Judecator al celor vii
si al celor morti si înca si mai putin despre El ca fiind Cuvântul
lui Dumnezeu, ca Una dintre cele trei Persoane vesnice ale Sfintei
Treimi. Daca i-ar fi spus ei toate acestea, ea ar fi fost si mai
derutata. Întreaga ei întelepciune, si curatia ei, nu au facut-o
atotstiutoare. Ea trebuia sa învete multe de la Fiul ei atât
vremelnic cât si vesnic, ea pastra toate aceste cuvinte, punându-le
în inima sa (Luca 2:19; cf. 2:51). Arhanghelul tinea la asprimea
predaniilor evreiesti. El a adunat laolalta tot ceea ce se aflase pe
ici si pe colo de la prooroci si ceea ce îi era cunoscut ei (Isaia
9:6-8, 10:16, 11:1; Ieremia 25:5, 30:9; Iezechiel 34:24; Osea 3:5;
Miheia 5:4; Psalm 131/132:11; Daniel 2:44 etc.). "Juratu-S-a Domnul
lui David adevarul si nu-l va lepada: "Din rodul pântecelui tau voi
pune pe scaunul tau." (Psalm 131/132:11), "Cuvânt va trimite
Domnul peste Iacob si el se va pogorî peste Israel" (Isaia 9:7).
Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, în curatia ei ca de
copil, l-a întrebat pe vestitorul cel neobisnuit: "Cum va fi
aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" Aceste cuvinte nu arata
neîncrederea ei în bunavestire a îngerului, ci curatia si
nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de
vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit
mai întâi acelasi raspuns în cutremurarea inimii tale? Totusi
Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca întrebarea
ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara
de folos. Duhul ei binecuvântat a pus întrebarea pentru noi, ca
fiecare dintre noi sa-si puna întrebarea, gândind la legea fireasca.
Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat - unde se afla
barbatul? Asa ne-am fi întrebat toti, fiind foarte departe de
libertatea în care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind
înrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca
Fecioara Maria sa puna întrebarea si ca noi sa auzim raspunsul
binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului
Gavriil?
"Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te
va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine Fiul lui
Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea
fiu la batrânetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita
stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta."
Un raspuns întreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo
unde El voieste, îndeparteaza legile firii. Firea si rânduiala firii
sunt ca si cum nu ar exista, atunci când Dumnezeu cel viu împlineste
voia Lui în lucrarea mântuirii omului. "Harul nu intra în legea
firii", spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Însusi
Înnoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este
cel ce da viata (Ioan 6:63). Duhul da viata în chip nemijlocit si
mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata în chip nemijlocit în Rai,
înainte de pacat. Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata în chip
mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta
lucrare mijlocita a Duhului este "fireasca", potrivit legii firii.
Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da
viata în chip nemijlocit, dupa voia Sa cât si dupa voia lui Dumnezeu,
pentru mântuirea oamenilor. Dar, în legatura cu darul mijlocit al
vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, în sine, este
numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de
lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai
putin mijlocit. Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara
rod. Cazul batrânei Elisabeta a fost mijlocit, dar într-o masura mai
mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel.

Zamislirea de catre o femeie mai vârstnica nu se poate numi lucrare
mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva încoace, cu
rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de
poftele si patimile lor pamântesti. Singura zamislire printr-o
bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea
de catre Preacurata Fecioara Maria. În istoria facerii de la Adam
pâna la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost
singurul caz al tuturor veacurilor si singurul în vesnicie,
apartinând atât acelei vremi, cât si vesniciei, acela al Domnului si
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
"Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta." Aceasta înseamna ca
tot cuvântul lui Dumnezeu este deplin în desavârsirea lui. Prin
insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: "Iata, fecioara
va lua în pântece si va naste fiu" (Isaia 7:14). Doamne, aceasta
urmeaza sa se întâmple. Chiar de la întemeierea lumii, numai
Dumnezeu a spus: "El a spus si s-a facut!" "Cuvintele Domnului,
cuvinte curate, argint lamurit în foc, curatat de sapte ori" (Psalm
11:6).
Fecioara Maria nu a pus la îndoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de
Arhanghel. Daca s-ar fi îndoit, asa cum s-a îndoit preotul Zaharia,
ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare în
întrebarile puse îngerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor
erau cu totul deosebite - si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi
fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.
Ascultând istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita
dintre toate fecioarele cele smerite, a sfârsit vorbirea cu
Arhanghelul cu cuvinte linistite: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa
cuvântul tau." Ea nu spune: "Iata roaba ta, o, Arhanghele", ci
spune "roaba Domnului", întrucât ea stie ca Arhanghelul este doar
un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor,
este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu
spune: "fie mie dupa cuvântul Domnului", ci"dupa cuvântul
tau", aratând astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii
ceresti. Atât un gând cât si celalalt arata ascultarea cea mai
binevoitoare si smerenia cea mai desavârsita.

Un raspuns atât de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata
în chip desavârsit, caci într-o asemenea inima se toarna cel mai
îndata dreapta judecata. În clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste
cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facându-se
necurata în clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei
judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mândriei si
a neascultarii si mintea ei s-a întunecat; din pricina mândriei si a
neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au
facut stricaciosi, si întreaga zidire se afla în suferinta. Lumea cea
noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea
Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai în cuvinte. Numai Fiul ei,
Mântuitorul si Înnoitorul întregii zidiri o va întrece prin
smerenia si ascultarea Lui.
La sfârsit, binevestitorul înaripat al "începutului mântuirii
noastre" (din troparul Praznicului Bunavestirii) zboara într-o lume
mai înalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai
o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu.
Dumnezeu vorbeste - si se face. Nici un vestitor, blestemat prin
îndepartarea de Dumnezeu si în unire cu puterile întunecate ale lui
Satan, nu a adus vreodata pe pamânt vesti mai pline de bucurie, decât
numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar
aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?
Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atât de curat soarele ca
oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre
curatie Efrem Sirul:
"O, curatie care dai bucurie în inima si aduci raiul în suflet!
O, curatie care esti o mare bogatie neîntinata de fiarele salbatice!
O, curatie care te salasluiesti în sufletele blânde si smerite,
zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu!
O, curatie care înmuguresti ca o floare în suflet si în trup,
umplând întreaga casa cu mireasma ei!"
Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate înaintea
curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic,
nemuritor, Mântuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca înaintea
ei si care gura nu ar striga cu glas mare "Bucura-te, o,
binecuvântato! Bucura-te, zorii mântuirii noastre! Bucura-te, ceea ce
esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare
decât serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna
cu Tatal si cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita,
acum si pururea si-n veci vecilor. Amin."

din "Predic" , Sfantul Nicolae Velimirovici

Constantin

unread,

Mar 25, 2006, 6:44:28 AM3/25/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/18/bunavestire/

Bunavestire - Sfantul Maxim Marturisitorul

19. La sase luni de la zamislirea Elisabetei, arhanghelul a fost trimis
de Dumnezeu în cetate Nazaretului în casa lui Iosif si el a vestit
Fecioarei Maria aceasta vestire slavita si minunata, de nerostit, de
necugetat, cap si temelie a tuturor celor bune. In care ceas, dupa ce
rânduiala si în ce loc a avut loc vestirea? Fecioara era deja în
post si în picioare la rugaciune lânga izvor, fiindca a zamislit
Izvorul Vietii. Era luna întâi, când Dumnezeu a zidit lumea
întreaga, ca sa ne învete ca acum înnoieste din nou lumea
învechita. Era a treia zi a saptamânii, care este duminica, în care
a nimicit întunericul dintâi si a zidit lumina întâi-nascuta, în
care a avut loc slavita înviere din mormânt a împaratului si Fiului
Sau si, în acelasi timp, învierea firii noastre; si nu era doar ziua
întâia, dar si ceasul întâi, dupa cuvântul Prorocului: "o va
ajuta Dumnezeu dis-de-dimineata".

20. Care au fost cuvintele arhanghelului si cât de pline au fost ele
de taina? "Bucura-te, ceea ce plina de har!" A spus "bucura-te"
spre a nimici întristarea dintâi si ursita vrajmasiei si din pricina
harului celui nou facut acum cunoscut oamenilor, iar "plina de har"
din pricina bogatiei podoabelor Fecioarei si a harurilor care au venit
peste ea. Era doar o singura zestre, chezasia Mirelui nemuritor si
desfacerea blestemului dintâi venit asupra noastra prin neascultarea
si ratacirea maicii noastre dintâi, iar în locul întristarii si
spaimei, darul bucuriei vesnice, si aceasta a doua descoperire a
bogatiei Mirelui nenuntit.
Si arhanghelul a vesti cele doua lucruri. Dupa care a adaugat:
"Domnul este cu tine!" Aceasta este deci bogatia desavârsita a
împaratului. Aceasta este împlinirea fagaduintei: însusi Cuvântul
lui Dumnezeu, Cuvânt mai înalt decât cuvântul a intrat în
pântecele Fecioarei Maria. S-a unit cu firea omeneasca nu printr-o
samânta, ci prin puterea Celui Preaînalt si prin venirea Duhului
Sfânt. El însusi era Cel care unea si Cel unit, unificatorul celor
doua firi într-un singur ipostas, si unitul prin har în firea
omeneasca. El însusi si-a zidit templul trupului Sau asa cum i s-a
parut potrivit. Si totusi e acelasi cuvânt: "Domnul este cu tine!"
El era dezlegatorul si nimicitorul blestemului dintâi ce apasa asupra
femeilor, caci barbatul fusese ales sa fie domn al femeii, iar femeia
primise porunca sa se întoarca dupa barbatul sau. Iar aducerea pe lume
a copiilor fusese rânduita sa fie în întristare si durere din
pricina neascultarii dintâi, dupa cum da marturie Prorocul: când vin
durerile nasterii în ceasul venirii pe lume, ea striga de durere.
Astfel deci nu era capat robiei, întristarii si durerii femeilor. Dar
când arhanghelul a spus Preasfintei Fecioare: "Domnul este cu
tine!", duse au fost toate datoriile întristarii. Domnul este cu
tine si nu mai e asupra ta puterea barbatului, nici durerea aducerii pe
lume, fiindca într-adevar ea singura a fost fecioara mai presus de
toate fecioarele, înainte de nastere si în nastere si dupa nastere,
Fecioara Preacurata. Si El i-a dat nu numai harul pururea fecioriei ci,
plecând de aici, ea s-a facut începatoarea fecioriei celorlalte
femei, si prin ea a dat putere femeilor ce vor sa fie fecioare. Or,
înainte de aceasta, femeile n-aveau puterea de a fi fecioare, dar
aceasta preafericita, preasfânta si pururea Fecioara Nascatoare de
Dumnezeu Maria s-a facut începatoarea si pricina fecioriei femeilor
care ar dori-o, caci într-adevar ea s-a facut pricina tuturor
bunatatilor, si aceasta mareata si preasfânta Maica a Domnului si
Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a facut
schimbatoare a barbatilor si femeilor, podoaba, lauda pentru firea
omeneasca si salutare pentru îngeri, ajutor al oamenilor si putere
pentru toti credinciosii.
21. Iar încheierea cuvântului arhanghelului e desavârsita si
concisa: "Binecuvântata esti tu între femei" , adica mai mult
decât femeile, caci prin tine femeile însele au fost facute vrednice
de binecuvântare, asa cum barbatul a fost facut vrednic de
binecuvântare de catre Fiul tau si, mai mult înca, firile barbatilor
si ale femeilor sunt binecuvântate de catre amândoi , de catre tine
si de catre Fiul tau. Si asa cum au fost hotarate blestemul, suferinta
si întristarea lui Adam singur, si începând de la Eva a barbatilor
si femeilor, asa începând cu tine si cu Fiul tau s-au revarsat peste
toti bucuria si binecuvântarea. Dar sa vedem firea si cuvântul
întelegator si plin de intelepciune al Sfintei Fecioare. Ea nu s-a
împotrivit pe fata, aici nu s-a aratat necredincioasa, nici n-a primit
cu usurinta intr-o clipa cuvântul, ci s-a aratat în aceeasi masura
întrecând pe Isaia în ascultarea care nu stie ce anume se petrece.
Si în necredinta fara masura a lui Zaharia, ea a stat la mijloc si s-a
tulburat dupa cum se si cuvenea. Ea nu s-a tulburat la vederea
arhanghelului, caci era obisnuita de nenumarate ori cu vederea sa
atunci când acesta îi aducea hrana în Templu, ci S-a tulburat din
pricina cuvintelor ce rasunau în urechile ei. De aceea, vestitorul i
le-a tâlcuit si i-a vorbit. "Iar ea s-a tulburat de cuvântul lui si
cugeta în sine ce fel de salutare poate sa fie aceasta", caci nu
cunostea adâncimea tainei si tresarea în aceasta unire a firii
dumnezeiesti cu cea a oamenilor, si cugeta cum anume s-ar putea
întâmpla aceasta. Dar minunatul vestitor Gavriil, desi Fecioara nu-i
vorbise, însa prin mintea sa ce strabate mintile a simtit cugetarea
întelegerii ei, si nu numai ca a nimicit aceasta temere, dar a si
revarsat bucurie si, tâlcuind nasterea negraita, a spus: "Nu te teme
Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu". Harul pe care îl gasise era
cinstea si numele de Nascatoare de Dumnezeu, caci ea a fost chemata
Nascatoare de Dumnezeu si s-a facut Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat.
Cu adevarat a aflat mare har la Dumnezeu, harul de a se fi facut Maica
a Fiului Unul-nascut al lui Dumnezeu. Har mai inalt decât toate
harurile, pe care mintea nu-1 poate patrunde si limba nu-1 poate rosti.

22. Sa plecam acum urechea si noi si sa vedem slava Mirelui Celui
nenuntit si zestrea fecioriei sale. Sa patrundem ceea ce arhanghelul
descopera cu scurtime si limpezime: "Iata vei lua în pântece si vei
naste fiu si vei chema numele lui Iisus!" Iata ca vei zamisli, pentru
ca într-o clipa, o data cu cuvântul, ea sa cunoasca zamislirea
minunata. "Si vei aduce pe lume un fiu si îl vei numi Iisus", caci
El nu are tata pe pamânt, El este fara tata dupa nasterea omeneasca,
cum este fara mama dupa nasterea vesnica. De aceea II vei aduce pe lume
fara tata, si-i vei da numele Iisus, care se tâlcuieste Mântuitor,
pentru ca nu vei avea nimic din rânduielile si durerile femeilor, ci
asa cum zamislirea ti-a fost data fara samânta, asa si nasterea va fi
fara stricaciune si fara durere pentru mântuirea lumii întregi, si
lucrul însusi va fi cunoscut plecând de la numele sau. "Acesta va
fi mare si Fiul Cel Preaînalt se va chema". El a spus aceasta din
pricina firii omenesti, caci prin firea Sa dumnezeiasca e mai înalt
decât orice slava, dar, din pricina firii Sale omenesti, a spus:
"Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema." Nu numai
din pricina unirii Sale ipostatice, dar si din pricina numirii de Sus
deopotriva, si din pricina întaririi faptelor Sale minunate, caci vei
pune numele lui Iisus. Insa, dupa aceasta, Tatal cerului II va chema
Fiu preaiubit si, atunci când va începe sa savârseasca minuni fara
numar, se va face cunoscut tuturor celor cu întelegere ca acesta este
Fiul Celui Preaînalt, si "Domnul Dumnezeu Ii va da tronul lui David,
parintele Sau". Si aceasta s-a spus din pricina firii Sale omenesti,
caci începând de atunci El a început propovaduirea Evangheliei si
primirea celor ce cred în numele Sau, a celor care II cheama si Scaun
al lui David si Casa a lui Iacob, si "va domni peste casa lui Iacob
in veac, si împaratia Sa nu va avea sfârsit". Vorbeste despre o
împaratie fara de sfârsit nu numai cu privire la Dumnezeirea Sa, ci
si despre firea Sa omeneasca, caci prin cele doua firi ale Sale nu va
fi sfârsit al împaratiei Sale. Va domni peste cei ce au primit
împaratia Sa cu credinta. Acum, asadar, va domni peste cei ce vor
crede în cuvântul Sau, iar la sfârsit peste toti, "când îsi va
supune Lui toate", cum spune Sfântul Apostol Pavel, caci imparatia
Sa e de trebuinta "pâna ce va pune pe toti vrajmasii Sai sub
picioarele Sale", caci atunci când toate I se vor supune, îsi va fi
supus toate sub picioarele Sale. "Atunci si Fiul Insusi Se va supune
Celui ce I-a supus Lui toate", lui Dumnezeu si Tatal; caci e cuvenit
lucru supunerii de acum a firii noastre sa I se supuna, fiindca El Isi
face ale Sale lucrarile izbândirilor noastre.

23. Vedeti însa întelepciunea Preafericitei si Preasfintei Fecioare
si înalta treapta a iubirii sale de feciorie. Ea a primit
arhanghelului, dar a fost uimita de cuvintele sale. De aceea raspunde
si spune: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?".
Iar aceasta nu se poate, fiindca am fost închinata fara de prihana lui
Dumnezeu, iar, pe de alta parte, fara barbat zamislirea nu este cu
putinta. Caci asa de mare a fost frica si grija sa de a nu fi lipsita
de fecioria ce domnea în inima sa, si de a ramâne în feciorie pâna
la sfârsit, cum ni s-a împartasit cuvintele de-Dumnezeu-purtatorilor
nostri parinti. Caci ea era cu desavârsire nestiutoare nu numai de
cele ale casatoriei, dar si de gândul dorintei, întrucât de la bun
început fusese crescuta în suflet si în trup cu desavârsire sfânta
si fara prihana. Iar în inima si mintea sa nu intrase nici un gând al
vreunei patimi. Si în acest chip, ea a fost mai adânca si mai inalta
decât toata firea omeneasca. De aceea, frumusetea sufletului sau a
placut împaratului si Ziditorului a toate, Care vede gândurile si
cerceteaza inimile si rarunchii! El a facut sfant lacasul sau, si a
socotit potrivit sa se salasluiasca în el, si sa imbrace din el firea
noastra. De aceea si vestitorul si înstiintatorul tainei negraite o
izbaveste de aceasta uimire si îi tâlcuieste nasterea negraita, dupa
cum spune fericitul Apostol Luca. Caci îngerul raspunde si îi spune:
"Duhul Sfânt va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va
umbri". Tu spui: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de
barbat?" Dar nu e nevoie de barbat pentru acest lucru, faptele tale
nu sunt ca ale celorlalte femei, asa cum faptele Fiului tau care se va
naste din tine nu vor trebui sa fie ca ale celorlalti copii ai
pamântului, care în neascultare însarcineaza pântecele femeii si ei
se nasc în pacat Zamislirea ta nu va trebui sa dezlege fecioria ta, ci
va fi mai degraba o pecete si o chezasie a lipsei oricarei prihane si
un rasad al sfinteniei. Caci Duhul Sfânt va veni peste tine dinainte
spre a te gati ca logodnica vrednica a Domnului, pentru a sfinti înca
de la început si acest suflet sfânt gatit cu podoabe dumnezeiesti, si
trupul tau. Si de îndata Mirele nemuritor si Fiul tau care este
puterea Celui Preaînalt te va adumbri, caci Hristos este puterea si
întelepciunea lui Dumnezeu, El însusi te va adumbri si îsi va zidi
înauntrul tau templul trupului Sau cu totul sfânt. Si Cel Nematerial
si Netrupesc va îmbraca un trup vazut si material din tine, puterea si
stralucirea Tatalui te va adumbri fiintial, si Cuvântul Tatalui se va
întrupa din tine, Dumnezeul nevazut se va arata vazut ca om, si Fiul
lui Dumnezeu se va face si va fi chemat pentru tine Fiul Tatalui, iar
fiul tau se va numi Fiul Celui Preaînalt, caci fecioria ta va ramâne
fara prihana si neatinsa.

24. O minunate si marete lucruri! O taine negraite si de nepatruns!
Daca însa chipul si aratarea zamislirii tale minunate si a nasterii
tale, mai adânci decât cunostinta, nu se gaseste în aceasta lume
decât în cea mai umila dintre minuni, crede acesteia ca si celei
preaînalte si cugeta ca Cel ce se va naste din tine se va chema sfânt
si Fiul Celui Preaînalt gata sa faca tot ce vrea. "Si iata ca
Elisabeta, vara ta, a zamislit si ea fiu la batrânetea ei si aceasta
este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic
nu este cu neputinta", si tot ceea ce El vrea savârseste într-o
clipa. Dar el încerca din nou treapta întelepciunii si taria
sfinteniei preafericitei Fecioare. Pâna ce a fost o îndoiala cu
privire la barbatul dupa legea firii, ea n-a acceptat zamislirea, ci a
spus: "cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat". Desi
esti arhanghel si vestesti taine mai adânci decât firea, pentru mine
unirea cu un barbat nu e cu putinta. Insa atunci când arhanghelul a
înstiintat-o ca Duhul Sfânt va veni si ca o va adumbri puterea Celui
Preaînalt, el a bucurat-o si a convins-o ca nimic nu e cu neputinta la
Dumnezeu. Ea nu s-a trudit, nici nu s-a înaltat în mintea ei, ci s-a
îmbracat într-o smerenie si zdrobire de inima înca si mai mare, si
plina de respect Maria a spus: "lata roaba Domnului! Fie mie dupa
cuvântul tau". Si îngerul a lasat-o, caci si-a împlinit slujirea
ce-i fusese poruncita si s-a minunat de frumusetea fecioriei sale. Insa
Fecioara sfânta trebuia sa tina aceasta mare taina ascunsa în ia ei,
caci era plina de întelepciune ca o Maica a Intelepciunii. Ea n-a
împartasit nici macar lui losif vestirea îngerului, nici nimanui
altcuiva în zilele acelea. De aceea, unii parinti talcuiesc astfel
cuvântul Evanghelistului care spune despre Iosif ca nu a cunoscut-o
pâna ce a nascut pe fiul sau cel întâi nascut, cum ca el nu stia
aceasta taina, nici vestirea îngerului, nici zamislirea mai presus de
fire. Daca ar fi stiut, cum i s-ar mai fi strecurat atunci în suflet
îndoiala nepotrivita ca sarcina ei ar fi o rusine pentru el? Cum ar
mai fi cugetat sa o paraseasca în ascuns pâna ce a vazut aratarea
îngerului? Si din nou la nasterea Domnului, s-au aratat minuni,
vestirea facuta pastorilor si sosirea magilor calauziti de stea. Dupa
care si Fecioara binecuvântata i-a facut cunoscuta vestirea
arhanghelului. Or, în clipa în care vestirea a fost facuta de înger,
nimeni nu a stiut-o, si ea a plecat la Elisabeta, vara sa, care o imita
prin podoaba purtarii sale, pentru ca sa cunoasca adevarul cuvintelor
îngerului ce fusesera spuse cu privire la Elisabeta cum ca si aceasta
era însarcinata.

25. Când s-a dus în casa Elisabetei si i-a auzit salutarea, îndata
glasul cuvântului, lumina din lumina, prorocul harului a vazut-o mai
adânc din sânul maicii sale, si au auzit glasul salutarii ei, si prin
tresaltarea sa la sânul sau a vestit chipul salutarii si închinarii
împaratului ce urma sa se nasca din ea, si de care întelegea sa fie
botezat, pentru a arata el însusi Prorocul Inainte-mergatorul si
Botezatorul, ce urma sa vina. De aceea si maica sa a vestit-o pe Maica
Domnului, "si cu glas mare a strigat si a zis: binecuvântata esti tu
între femei si binecuvântat este pântecelui tau! Si de unde mie
aceasta, ca sa vina la mine maica Domnului meu? Ca iata, de cum a venit
la urechile mele glasul salutarii tale pruncul a saltat de bucurie în
pântecele meu. Si fericita este aceea a crezut ca se vor împlini ce
spuse ei de la Domnul!" Dupa aceasta, ea a povestit toate despre sine
Maicii Domnului, necinstea sterpiciunii sale, arhieria si tamâierea
barbatului ei Zaharia, vestirea îngerului si mutenia care nu i-a
îngaduit lui Zaharia sa vorbeasca, ci doar sa dea în scris
Elisabetei, femeia lui. Or, cuvintele Elisabetei i s-au parut Fecioarei
cu adevarat de la Duhul Sfânt, cum spune si Sfântul Evanghelist:
Elisabeta s-a umplut de duhul sfânt si a strigat cu glas mare si a
zis: "Binecuvântata esti tu între femei fi binecuvântat este rodul
pânte-celui tau!", caci îi fusese împartasit de catre Duhul Sfant
ca El era samânta si zamislirea fara de barbat. De aceea 1-a si numit
rodul pântecelui sau, caci fiinta trupului sfânt era numai din
pântecele sau iar nu dintr-o samânta straina. Binecuvântat este
rodul pântecelui tau, caci acesta e adevaratul rod, hrana a lumii,
dupa cum da marturie David: "Ochii tuturor spre Tine nadajduiesc st
Tu le dai lor hrana la buna vreme. Deschizi Tu mâna Ta si de
bunavointa saturi pe toti cei vii". Dupa care El însusi ne-a dat
deopotriva hrana duhovniceasca, cinstit Trupul Sau si preasfânt
Sângele Sau. Cu adevarat binecuvântat este Rodul pântecelui tau,
Fecioara fara prihana, care a nimicit blestemul venit peste noi
începând cu rodul neascultarii. Acest rod ne-a izgonit din rai, dar
Rodul binecuvântat ivit din pântecele tau ne-a deschis usa raiului,
si ne-a harazit drept mostenire raiul.

26. "Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul
pântecelui tau!" Caci roadele celorlalte femei au fost sub blestemul
ivit din pacatul întâiului Adam si al Evei, si au venit pe lume prin
casatoria trupeasca si stricaciunea pacatului, dar numai acest rod,
rodul pântecelui tau, e binecuvântat, caci a crescut nu din samânta
de barbat, nici prin stricaciunea pacatului, ci fara samânta si fara
stricaciune a îmbracat din tine trup si n-a savârsit nici un pacat,
si n-a fost viclenie în gura sa. Si nu numai ca e binecuvântat si
fara de pacat, dar prin harul sau dumnezeiesc unit cu firea omeneasca
osândita la blestem a dat binecuvântarea, iar Mielul lui Dumnezeu cel
binecuvântat a purtat pacatele lumii. Atunci Preafericita Maria
împodobita cu tot harul, asa cum a fost Maica si Fecioara într-un
chip mai adânc decât firea, asa si aici s-a facut pricina de prorocie
pentru ceilalti. Astfel, ea însasi a rostit cuvinte pline de prorocii,
pline de har, de rugaciune si de prorocie, caci s-a umplut de Duhul
Sfânt, cum ne învata Evanghelia. Si Maria a zis: "Mareste suflete a
meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu, ca
a cautat spre roabei sale, ca iata de acum ma vor ferici toate
neamurile!". Sufletul sau era plin de toata smerenia, linistea si
evlavia, si aceasta Dumnezeu, Mântuitorul sau, a privit-o cum este
spus prin Prorocul: "Peste cine îmi voi arunca ochii mei decât
peste cel smerit, pasnic, si care tremura în fata cuvintelor Mele?"
Astfel a aflat-o pe Maria binecuvântata si a privit-o si a vazut ca nu
are asemanare în neamul oamenilor. De aceea a socotit potrivit sa se
salasluiasca întru ea si a primit de la ea trup omenesc si s-a dus în
cautarea celor pierduti Si pricina Intruparii e salasluirea Dumnezeirii
Sale. Cel Preaînalt a facut-o sfanta si fericita pentru toate
neamurile. Prin aceste cuvinte, Preafericita Maica a lui Dumnezeu a
întarit cuvintele Elisabetei despre ea, cuvintele si vestirea
arhanghelului ce fusesera spuse de la Domnul dupa cum a si zis:
"Fericita este aceea care a crezut ca se vor împlini cele spuse ei
de la Domnul!", caci cele câteva "spuse ei de arhanghel au fost
spuse de la Domnul, de care a si fost trimis.

27. De aceea, cea care a primit harul a multumit lui Dumnezeu si a
slavit sfânt numele Sau si s-a numit pe ea însasi smerita si roaba,
si a rostit întru prorocie: "Ca iata de acum ferici toate
neamurile!" Ostirile îngerilor au numit-o cu adevarat fericita, ca
si neamurile oamenilor, iar cei ce nu o numesc fericita si nu o
preamaresc nu sunt numarati împreuna cu oamenii, ci sunt fiii
pierzaniei si partea diavolului. Insa toate neamurile adevaratilor
oameni o numesc fericita si o preamaresc, si o au drept ajutor si
mijlocire la Domnul. Si cât de plina de har si întelepciune sunt
cuvintele urmatoare: "Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfânt
este numele Lui, si mila Lui in neam în neam spre cei ce se tem de
El!" Numele sau si mila sa sunt Fiul sau Cel Unul care din mila fata
de cei ce se tem de El a facut sa vina întruparea începând de la
Sfânta Fecioara pentru a se milostivi de cei cazuti si a-i cauta pe
cei pierduti. Dar cum vorbeste Fiul în numele Tatalui? Pentru ca Tatal
e cunoscut din Fiul, asa cum Domnul a spus despre Sine însusi: "Am
descoperit numele Tau oamenilor. Facut-am tarie cu bratul sau", adica
cu Fiul sau, caci El se numeste bratul lui Dumnezeu, cum se numeste
puterea lui Dumnezeu, si întelepciunea si chipul puterii, pecete
neschimbata si dreapta a Celui Preaînalt. Astfel e numit si brat al
lui Dumnezeu si prin el Dumnezeu si Tatal i-a înfrânt pe cei
nelegiuiti în cugetele inimilor lor. "Coborât-a pe cei puternici de
pe scaunele lor", pe cei ce erau mai-marii tarilor, pe demonii cei
rai care, începând de la întâia neascultare si calcare a pacatelor,
tiranizau neamul oamenilor si-1 sileau spre pacate si neascultari.

28. Insa, atunci când Fiul lui Dumnezeu a îmbracat prin voia Tatalui
trup de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria, El a zdrobit
înfumurarea si cerbicia demonilor celor fara de lege si le-a rasturnat
scaunele puterii lor, si i-a închis cu lanturile întunericului
dându-i chinurilor, dupa cum spune Apostolul Petru. Astfel i-a zdrobit
pe cei nevazuti, pe demonii vrajmasi si ticalosi, precum si pe
mai-marii si împaratii necredinciosi care-i prigoneau pe cei
credinciosi. Si a rasturnat si doborât puterea lor, si a facut desarte
cugetele lor. "Si a înaltat pe cei smeriti, pe cei flamânzi i-a
umplut de bunatati si pe cei bogati i-a scos afara deserti" si fara
nume. Si pe sarmanii pescari, fara carte si nestiutori, umili si
dispretuiti de oameni, i-a înaltat în fapte si în cuvânt, si i-a
facut povatuitorii si apostolii lumii întregi, astfel ca glasul lor a
iesit în lumea întreaga pâna la marginile pamântului si cuvintele
lor i-au facut respectati de catre împarati si regi, si cinstiti în
popor. Si le-a dat lor împaratia cerurilor si i-a facut fericiti în
aceasta lume si în cea vesnica. Cu adevarat, El a înaltat prin
înaltimea sa nesfârsita pe smeritii si fericitii Apostoli. A umplut
de bunatati, prin propovaduirea Apostolilor, popoarele flamânde ale
pagânilor, flamânde de cuvântul lui Dumnezeu, lipsite de învatatura
si întelegere. Le-a umplut de buna învatatura a Duhului Sfânt si de
întelegerea tainelor dumnezeiesti.

29. Dar pe cei bogati si nelegiuiti prin desertaciunea ticaloasa a
întelepciunii lumii si pe cei mândrii, pe cei nelegiuiti din pricina
nebuniei lor îi alunga dupa cum este scris: "Pierde-voi
întelepciunea linteleptilor si stiinta cunoscatorilor o voi nimici.
Roaga pe Israel sluga Sa ca sa-si aduca aminte de mila sa, precum a
grait catre parintii nostri, lui Avram si semintiei lui pâna în
veac" . Au primit pe Israel sluga Sa cei care au crezut în Cuvântul
Sau si prin Fiul sau Cel Unul au fost facuti vrednici de a intra în
înfierea dumnezeiasca si s-au facut minte care vede pe Dumnezeu, caci
asa se tâlcuieste Israel: minte care vede pe Dumnezeu. Si acestia sunt
urmasii lui Avraam, si cu ei se împlineste juramantul pe care Tatal
nostru 1-a facut lui Avraam. Cu Hristos Cel întrupat pentru noi ca
întâi-nascut si, pentru El,cu toti cei ce cred în sfânt numele Sau
si s-au facut prin El copii ai lui Dumnezeu, cum spune Ioan Teologul si
Evanghelistul: "iar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat puterea de
a se face copii ai lui Dumnezeu" . Cum spune Apostolul Pavel: "caci
nu toti din Israel sunt si israeliti; nici pentru ca sunt urmasi ai lui
Avram, sunt toti fii, ci intru Isaac a zis, se vor chema tie urmasi,
adica: nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii
fagaduintei se socotesc urmasi care au crezut cuvântului Domnului",
si au fost botezati în numele Tatalui si al Fiului si al Duhului
Sfânt, fie ei iudei sau pagani, si s-au facut crestini si au învatat
împlinirea poruncilor Domnului. Ei se numesc Israel si slujitori ai
lui Dumnezeu, si cu ei se împlineste cuvântul Sfintei Nascatoare de
Dumnezeu: El a primit pe Israel sluga Sa, ca sa-si aduca aminte de mila
Sa. "Si a ramas Maria împreuna cu ea ca la trei luni; si s-a
inapoiat apoi la casa sa" pentru ca, dupa moartea fericitilor parinti
ai Sfintei Fecioare, ea vedea în Elisabeta pe mama sa. De aceea, când
a primit vestirea lui Gavriil, de îndata s-a grabit sa mearga sa o
salute si sa-i dezvaluie cuvintele ce i-au puse din partea lui
Dumnezeu. Si cu dragoste dumnezeiasca si cu firea proprie, a ramas
împreuna cu ea trei luni, cum spune sfântul Evanghelist. Dar când
s-a apropiat vremea nasterii Elisabetei, iar ea si-a cunoscut propria
sarcina, s-a intors in casa lui losif, dar Sfânta Fecioara nu i-a
facut cunosea îngerului.

din
VIATA MAICII DOMNULUI
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL
ED. DEISIS SIBIU 1998

Constantin

unread,

Mar 26, 2006, 4:28:19 PM3/26/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/48/predica-la-duminica-iii-din-postul-mare/

Despre cruce si mantuirea sufletului - Sfantul Nicolae Velimirovici

15. DUMINICA III DIN POSTUL MARE; A SFINTEI CRUCI

Mare este puterea adevarului si nimic în lume nu poate sa-i ia
puterea.

Mare este puterea tamaduitoare a adevarului si nu exista nici o
suferinta ori slabiciune în lume pe care adevarul sa nu o poata
vindeca.

În suferinta si slabicunea lor, bolnavii cauta un doctor care le va da
un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va cauta un doctor care sa le
dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva sa le dea
unul tamaduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul
dat este mai amar si cu cât lucrarea de vindecare este mai complicata,
cu atât se pare ca bolnavul are încredere mai mare în doctor.De ce
nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci când îl ofera mâna
lui Dumnezeu? De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mâna
lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cât de primejdioasa este boala
pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane.O, daca
oamenii s-ar întreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti
sunt atât de amare! Duhul Sfânt le-ar raspunde: pentru a se gândi la
amaraciunea leacurilor duhovnicesti. Caci, asa cum boala trupeasca da o
închipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru
bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemanare cu boala
duhovniceasca.Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si
pricinuitoare de urmari, cu mult mai grele decât bolile trupului?
Atunci, cum sa nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decât
acelea pentru trup?Oamenii au mare grija de trupurile lor; si atunci
când trupurile lor se îmbolnavesc, nu se dau în laturi de la nici un
fel de osteneala, timp sau bani pentru a-si restabili sanatatea. În
acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o statiune
balneo-climaterica nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea
amara, mai ales când ei sunt constienti ca se apropie moartea
trupeasca. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupati pentru sufletele
lor! O, de-ar fi ei la fel de staruitori, cautând vindecarea si un
vindecator pentru sufletele lor!Este greu de mers cu picioarele goale
printre spini, dar daca omul care este descult moare de sete si exista
un izvor de apa dincolo de spini, nu se va hotarî mai degraba sa
mearga prin spini si sa-si raneasca picioarele în drum spre apa,
decât sa ramâna pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si sa
moara de sete?

"Nu putem lua o doctorie atât de amara", spun multi dintre cei
slabanogiti de pacat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a
luat El mai întâi doctoria, cea mai amara doctorie, chiar daca El era
sanatos, doar pentru a arata celor bolnavi ca nu este cu neputinta. O,
este cu mult mai greu pentru cel sanatos sa ia si sa înghita doctoria
omului bolnav decât este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel
încât si oamenii cei muritori sa fie încurajati si ei sa o ia.

"Nu putem trece prin câmpul cu spini cu picioarele goale, oricât de
sete ne-ar fi si oricât de multa si de proaspata ar fi apa de dincolo
de spini", spun cei vlaguiti de pacat. Si asa Domnul, care iubeste
oamenii, El Însusi a trecut câmpul cu spini cu picioarele goale si
acum, din partea cealalta, cheama însetatii la izvorul cu apa vie.
"Se poate" - ne striga El - "Eu am trecut prin spinii cei mai
ascutiti si, calcând peste ei, i-am batatorit. Atunci, haideti!"

"Daca Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si daca Crucea este
Calea, noi nu putem porni pe aceasta cale", spun cei pe care pacatul
i-a îmbolnavit. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea
mai grea asupra Sa, ca sa arate ca se poate.

În pericopa Evanghelica de astazi, Domnul da Crucea, acest mijloc amar
de vindecare, tuturor celor care doresc sa fie mântuiti de la moarte.

Domnul spune: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de
sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie." Domnul nu-i împinge pe
oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheama sa-L urmeze pe El -
fiindca El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemari, El a
proorocit suferintele Sale: "Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe
... si sa fie omorât, iar dupa trei zile sa învieze" (Marcu 8:31).
De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinta si Cel
dintâi întru slava; El a venit sa arate ca tot ceea ce oamenii cred
ca este cu neputinta, este cu putinta, si pentru ca sa faca acest lucru
cu putinta.

El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce strâmtorare asupra lor, ci
propune si ofera. "Oricine voieste..."! Oamenii au cazut în boala
pacatului prin propria lor vointa, si numai prin vointa lor libera,
oamenii trebuie sa se vindece de pacat. El nu ascunde faptul ca leacul
este amar, foarte amar, dar El l-a facut pentru oameni mai usor de
luat, luându-l El Însusi mai întâi, chiar daca El era sanatos, si
ne-a aratat lucrarea lui minunata.

"Sa se lepede de sine". Întâiul om, Adam, la fel s-a lepadat de
sine atunci când a cazut în pacat, dar el s-a lepadat de sinele cel
real, adevarat. Cunoscând de la oameni ca ei se leapada de sine,
Domnul stie ca ei se leapada de sinele cel mincinos. Mai simplu: Adam a
lepadat Adevarul si s-a îndreptat spre o minciuna; acum Domnul îi
cerceteaza pe urmasii lui Adam, ca acestia sa se lepede de minciuna si
sa se lipeasca mai mult de Adevar, de la care au cazut.

De aceea, a se lepada de sine înseamna a se lepada de firea cea
înselatoare care s-a salasluit în noi, în locul firii noastre care
ne-a fost data de catre Dumnezeu.

Noi trebuie sa ne lepadam de cele ce sunt pamântesti, care au luat
locul duhovniciei din launtrul nostru, si de patimile, care au luat
locul faptelor celor bune; frica slugarnica care a întunecat în noi
calitatea de fiu al lui Dumnezeu si nemultumirea pe care o aratam
împotriva lui Dumnezeu, care a ucis în noi duhul ascultarii fata de
El.

Noi trebuie sa ne lepadam de gândurile cele rele, de doririle cele
rele si de faptele cele rele. Trebuie sa ne lepadam de slavirea
idoleasca a celor ale naturii, si a trupului nostru.

Pe scurt: trebuie sa ne lepadam de tot ceea ce credem ca înseamna
"eu", dar care în realitate nu tine de noi, ci este diavolul si
pacatul, stricaciunea, înselarea si moartea. O, sa ne lepadam de
obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; sa ne
lepadam de aceasta "a doua fire", caci nu este firea noastra, asa
cum a facut-o Dumnezeu, ci o amagire adunata si învârtosata, si
propria înselare din noi însine - o minciuna fatarnica care merge
împreuna cu numele nostru si noi împreuna cu aceasta.

Ce înseamna aceasta: sa-ti iei crucea?

Aceasta înseamna primirea de bunavoie a fiecarui mijloc de vindecare
care ni se da din mâna lui Dumnezeu, oricât de amar ar putea fi.

Cad nenorociri mari asupra ta? Fa ascultare fata de Voia lui Dumnezeu,
asa cum a facut Noe.

Ti se cere jertfa? Aseaza-te în mâinile lui Dumnezeu cu aceeasi
credinta pe care a avut-o Avraam, atunci când a mers ca sa-si
jertfeasca fiul.

Ti s-a naruit gospodaria? Ti-au murit copiii dintr-odata? Îndura toate
cu rabdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, asa cum a facut Iov.

Te parasesc prietenii si te-au împresurat dusmanii? Rabda toate fara
cârteala si cu credinta ca ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum
au facut Apostolii.

Esti trimis la moarte pentru Hristos? Multumeste-I lui Dumnezeu pentru
asemena cinste, ca miile de mucenici crestini.

Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei
urma mai degraba exemplul multora - apostoli, sfinti, marturisitori si
mucenici - care au facut Voia lui Hristos. Mai mult decât atât,
trebuie sa stim ca umblând dupa rastignirea noastra, Domnul vrea
rastignirea omului celui vechi, a omului alcatuit din obiceiurile cele
rele si din slujirea pacatului. Caci, prin aceasta rastignire, omul cel
vechi, deopotriva cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou,
alcatuit dupa asemanarea si nemurirea lui Dumnezeu, se înalta la
viata.

Dupa cum spune Apostolul: "Omul cel vechi a fost rastignit" si
lamureste de îndata de ce: "pentru a nu mai fi robi ai pacatului"
(Romani 6:6).

Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup
"cu patimi si cu pofte" (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru
omul cel duhovnicesc.

Crucea "pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne
mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1:18). De aceea noi
ne laudam în Crucea lui Hristos si în crucea pe care o purtam pentru
El.

Domnul nu cauta ca noi sa luam Crucea Lui, ci pe a noastra. Crucea Lui
este cea mai grea. El nu a fost rastignit pentru pacatele Lui, ci
pentru ale noastre si, de aceea Crucea Lui este cea mai grea. Noi
suntem rastigniti pentru propriile noastre pacate: de aceea crucea
noastra este mai usoara.

Si, când suferintele noastre sunt cele mai mari, nu trebuie sa spunem
ca sunt prea mari, ca depasesc toate limitele. Dumnezeu este viu si El
cunoaste masura suferintei noastre si nu ne va lasa sa suferim mai mult
decat ne sta în putinta sa rabdam.

Masura suferintei noastre nu este mai putin rânduita si socotita,
decât este rânduita si socotita masura zilei si a noptii, sau decât
sunt masurile stelelor în mersul lor. Sporeste suferinta noastra? Se
face mai grea crucea noastra? Puterea lui Dumnezeu este cea mai mare,
dupa cum spune Apostolul: "Ca precum prisosesc patimirile lui Hristos
întru noi, asa prisoseste prin Hristos si mângâierea noastra." (II
Corinteni 1:5).

Mai presus de toate, mângâierea noastra este mare, prin faptul ca
Domnul ne cheama sa-L urmam. "Sa vina dupa Mine", spune Domnul.

De ce rosteste Domnul aceasta chemare celor care îsi iau crucea? Mai
întâi, ca sa nu cada si sa fie striviti sub ea. Oamenii sunt atât de
slabi, încât crucea cea mai usoara este grea pentru omul cel mai
puternic, daca acesta nu o cara cu ajutor din cer.
Vedem cum se deznadajduiesc credinciosii la cea mai usoara suflare; cum
striga împotriva cerului si a pamântului la un necaz mic! Cum se
clatina neputinciosi dintr-o parte într-alta, cautând vreun sprijin
si ajutor în desertaciunea acestei lumi si socotesc, ca daca aceasta
lume nu le poate aduce sprijin si ajutor, atunci întreaga lume este un
pustiu al deznadejdii.

De aceea Domnul ne cheama sa-L urmam, pentru ca numai urmându-L pe El
vom putea rabda greutatea crucii. În El vom afla putere, curaj si
mângâiere. El ne va fi noua lumina pe calea cea întunecata, sanatate
acolo unde este boala, tovarasie ne va fi în singuratate, bucurie în
suferinta si bogatii în lipsuri. În camera în care se afla un om
bolnav, se lasa noaptea o lumina aprinsa si, în noaptea acestei vieti,
este nevoie de lumina cea vesnica a lui Hristos, pentru a ne usura
durerea si pentru a ne pastra vie nadejdea în zorii zilei.

Cea de a doua pricina pentru care ne cheama Domnul sa-L urmam, are
aceeasi însemnatate ca si cea dintâi, si are legatura cu lepadarea de
sine de buna voie si cu luarea crucii noastre. Multi s-au aratat lumii
ca s-au lepadat de sine, pentru a afla înaltare mai mare în lumea
aceasta. Multi si-au adunat încercari si suferinte fara numar, pentru
a câstiga uimirea si lauda oamenilor. Multi au facut astfel, si mai
fac asa si astazi, mai ales printre pagâni, pentru a aduna o oarecare
putere si, prin aceasta, sa câstige putere asupra celorlalti, ca sa le
faca rau oamenilor, sau ca sa-i ajute pe cei pe care vor ei, totul
numai din invidie si pentru iubirea de putere.

Asemenea lepadare de sine nu este adevarata, ci maritoare de sine si o
asemenea cruce nu duce nici pe departe la înviere si mântuire, ci la
pieire si la lasarea sinelui în mâinile diavolului.

Cu toate acestea, cel care îsi ia crucea si Îl urmeaza pe Hristos, se
slobozeste de toata mândria, de toata slavirea de sine, care se
dobândeste cu jertfirea celorlalti, si se mai lipseste de toata
dorirea pentru slava si profiturile lumesti. Asa cum omul cel bolnav ia
doctoria cea amara, nu pentru a arata ca îi sta în putinta sa o
înghita, ci pentru a-si restabili starea de sanatate, tot asa se
leapada de sine un adevarat crestin: adica, omul este nemultumit de
starea sa de boala, îsi ia crucea ca un leac amar, dar mântuitor, si
Îl urmeaza pe Hristos, Doctorul si Mântuitorul sau, nu pentru marire
si lauda din partea oamenilor, ci pentru a-si mântui sufletul de
prostia din viata noastra, care aduce moartea, si de viermele si de
focul din viata ce va sa vina.

"Caci cine va voi sa-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va
pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va
scapa."

Aceste cuvinte sunt patrunzatoare si neiertatoare!
Acesta este focul care cauta sa arda omul cel vechi, chiar pâna la
radacina si cu tot cu radacina!
Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit numai pentru a îndrepta lumea,
ci si pentru a o restabili, pentru a o aduce la viata noua; pentru a
arunca metalul vechi în foc si pentru a-l topi în chip nou.

El nu este reformator, ci Ziditor; El nu este cârpaci, ci tesator.
Cine vrea sa pastreze copacul cel batrân, mâncat de cari, îl va
pierde. Tot ce poate face omul se restrânge numai la aspectul cel
dinafara - sa-l ude, sa-l împrejmuiasca si sa-l îngrijeasca -
viermele îl va mânca pe dinauntru si copacul putrezeste si cade. Cel
care taie copacul mâncat de vierme si îl arunca în foc cu tot cu
viermi si apoi îsi îndreapta atentia spre vlastarele tinere,
ocrotindu-le de viermi, va pastra noul copac.

Cel care încearca sa pastreze sufletul cel vechi, asemenea sufletului
lui Adam, mâncat si putrezit de pacat, îl va pierde, pentru ca
Dumnezeu nu va primi un asemenea suflet alaturi de El si tot ceea ce nu
se afla înaintea fetei lui Dumnezeu este ca si cum nu are viata.
Atunci, cel ce îsi pierde sufletul sau cel vechi, acela îsi va scapa
sufletul cel nou, nascut din Duh (Ioan 3:6) si se va logodi cu Hristos.

De fapt, sufletul înseamna viata si în unele traduceri chiar citim:
"cine va voi sa-si scape viata" si "cine îsi va pierde viata
pentru Mine acela o va scapa". În acest caz, ambele traduceri au
acelasi înteles. Caci cine va voi cu orice pret sa-si scape viata sa
supusa mortii, acela îsi va pierde ambele vieti: cea muritoare si cea
nemuritoare - cea supusa mortii pentru ca, oricât de mult s-ar stradui
sa-si prelungeasca aceasta viata pe pamânt, el trebuie sa o piarda în
cele din urma prin moarte; si îsi va pierde viata sa fara de moarte,
pentru ca nu a facut nimic pentru aceasta, nu a suferit nimic ca sa o
pastreze.

Cine se va stradui sa câstige viata sa cea fara de moarte prin
Hristos, o va primi si o va pastra în vesnicie, cu toate ca îsi va
pierde viata sa cea vremelnica, supusa mortii. Omul îsi poate pierde
viata sa cea vremelnica, supusa mortii, pentru Hristos si pentru
Evanghelie, fie atunci când este nevoie sa se jertfeasca pe sine si sa
moara ca mucenic pentru Hristos si pentru sfânta Sa Evanghelie, fie
atunci când socoteste aceasta viata ca pacatoasa si nevrednica si se
da pe sine cu toata inima sa, cu sufletul si puterea sa pentru Hristos,
intrând în slujba Lui, dându-I Lui toate si nadajduind de la El
toate lucrurile. Omul poate sa-si piarda sufletul, viata,
sinucigându-se sau printr-o jertfa, pentru o cauza nevrednica -
într-o cearta sau vrajba. Unuia ca acesta nu i se fagaduieste ca îsi
va scapa sufletul sau - viata sa, pentru ca se spune: "pentru Mine si
pentru Evanghelie". Hristos si Evanghelia sunt neasemuit mai mari
decât sufletul nostru. Acestea sunt cele mai mari bogatii din
existenta vremelnica si din vesnicie si nici un om nu ar trebui sa
sovaie ca sa jertfeasca totul pentru acele bogatii trainice.

De ce adauga Domnul: "si Evanghelia"? Nu este destul sa spuna doar:
"pentru Mine"? Nu este. Domnul spune: "pentru Mine si pentru
Evanghelie" pentru a spori pricinele de a muri pentru sine, si de a
trai pentru Dumnezeu si, prin aceasta, pentru a spori numarul celor
care sunt mântuiti. Atunci, se mântuieste cel a carui viata si-o
pierde pentru Hristos Cel viu si fara de moarte. Si se mai mântuieste
cel care îsi pierde viata pentru lucrarile cel din lume ale lui
Hristos si pentru învatatura Lui. În cele din urma, se mântuieste
cel care îsi pierde viata sa doar pentru o singura porunca a lui
Hristos sau pentru un singur cuvânt al Lui. Domnul este
Datatorul-de-lege al vietii; cine se jertfeste pe sine pentru
Datatorul-de-lege, s-a jertfit pentru legile Lui si, tot asa: cine se
jertfeste pentru legile Lui s-a jertfit pe sine pentru El. Fiind
întocmai acelasi lucru, El cu lucrarile Lui si cu învatatura Lui,
Domnul deschide în acest chip multora prilejul de a se mântui.

"Caci ce-i foloseste omului sa câstige lumea întreaga daca-si
pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, în schimb, pentru
sufletul sau?" Aceste cuvinte arunca multa lumina si asupra celor de
dinainte, ducând la întelegerea lor. De aici se vede ca Domnul
socoteste sufletul omului ca fiind de pret mai mare decât lumea
întreaga. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie sa
piarda omul, pentru a-si scapa sufletul sau: unul stricacios, un suflet
înghitit de lume, plecat în fata lumii, înrobit lumii. Daca omul
pierde un asa numit "suflet", el îsi va scapa sufletul sau cel
adevarat; daca el se leapada de viata cea fatarnica, el va primi viata
cea adevarata.

La ce foloseste sa cuceresti lumea întreaga când lumea este sortita
stricaciunii si sa-ti pierzi sufletul când acesta este sortit
nemuririi? Lumea se apropie de sfârsit si la urma va fi aruncata ca o
haina veche. Sufletele adevarate, sufletele care Îl iubesc pe Hristos,
se vor înalta atunci spre împaratia vietii vesnice. Sfârsitul lumii
este începutul vietii celei noi pentru suflet. Atunci, la ce foloseste
omului întreaga lume, când îndata el trebuie sa se desparta de ea si
când întreaga lume, într-un viitor nu prea îndepartat, trebuie sa
se sfârseasca si sa dispara ca un vis care apartine trecutului? La
ce-i va folosi un les lipsit de ajutor? Si ce îi va da el în schimb
pentru sufletul sau? Iata, daca lumea întreaga ar fi a lui, Dumnezeu
nu ar primi-o în locul sufletului sau. Cu toate acestea, lumea nu este
a omului, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu a facut-o si a dat-o omului ca sa
se foloseasca de ea, pentru un bun mai mare, mai mare si de mai mare
pret decât lumea.
Cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, a fost sufletul dupa
asemanarea Lui. Si, la vremea potrivita, Dumnezeu va cauta sa ia
înapoi acest dar foarte mare. Omul nu poate da lui Dumnezeu nimic în
locul sufletului sau. Sufletul este împaratul si tot restul este rob.
Dumnezeu nu va primi un rob în locul împaratului, nu va primi nimic
vremelnic în locul a ceea ce este vesnic. O, ce va da pacatosul în
locul sufletului sau? În vreme ce omul se mai afla în trup în
aceasta lume, el se supune foarte multor lucruri, pe care lumea le
socoteste de mare pret; dar atunci când el se desparte de trup, abia
atunci îsi da seama - o, sa nu fie prea târziu! - ca departe de
Dumnezeu si de suflet, nimic nu are nici un pret. Atunci nu-i va mai
sta lui în putinta sa dea nimic în schimb pentru sufletul sau. O, în
ce stare anevoioasa se afla sufletul pacatos, atunci când afla ca
toate legaturile sale cu Dumnezeu si cu lumea sunt rupte si ca el se
gaseste gol si în lipsuri în lumea duhovniceasca! La cine sa strige
pentru ajutor? Numele cui sa-l cheme? De vesmântul cui sa se apuce în
caderea sa, în prapastia fara de sfârsit pentru toata vesnicia?
Binecuvântati sunt cei care, în viata aceasta, au ajuns sa-L iubeasca
pe Hristos si au învatat sa-I cheme numele ziua si noaptea, o data cu
respiratia si cu bataia inimii. Deasupra prapastiei, ei vor sti la cine
sa strige pentru ajutor. Ei vor sti ce nume sa cheme. Ei vor sti de al
cui vesmânt sa se apuce. Cu adevarat, ei vor fi paziti de primejdii
sub aripa Domnului lor cel iubit.

Avem acum toate pricinile sa ne temem pentru toti cei care, în viata
aceasta, nu au frica de pacat. Domnul spune:
"Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul
acesta desfrânat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, când
va veni întru slava Tatalui Sau cu sfintii îngeri."

Ascultati acestea, toti credinciosii, si nu va bizuiti prea mult pe
milostivirea lui Dumnezeu! Cu adevarat, milostivirea lui Dumnezeu se va
revarsa asupra hulitorilor nepocaiti numai în aceasta viata, pentru
ca, la Înfricosatoarea Judecata, dreptatea va sta în locul
milostivirii.

Ascultati acestea, toti credinciosii, în fiecare zi, apropiindu-va de
moartea fara de scapare: ascultati si puneti acestea în inima si în
sufletul vostru. Aceste cuvinte nu au fost rostite de catre vrajmasul
vostru, ci de catre Prietenul vostru Cel mai mare. Aceleasi buze care
i-au iertat pe vrajmasii Sai, când Se afla pe Cruce, au rostit si
aceste cuvinte înfricosatoare, dar drepte.

De cel ce se rusineaza de Hristos în lumea aceasta, si Hristos Se va
rusina la sfârsitul lumii.

De cel ce se rusineaza de Hristos înaintea pacatosilor, si Hristos Se
va rusina înaintea sfintilor îngeri.

De ce te vei mândri, o, omule, daca Hristos se rusineaza de voi? Daca
voi va rusinati de viata, aceasta înseamna ca veti primi stralucire
în moarte; daca va rusinati de adevar, va mândriti cu minciunile;
daca voi va rusinati de milostivire, aflati mândrie în facerea de
rau; daca voi va rusinati de dreptate, aflati mândrie în nedreptate.

Daca voi va rusinati sa suferiti pe cruce, aceasta înseamna ca aflati
mândrie în blasfemia idoleasca; daca va rusinati de viata fara de
moarte, aflati mândrie în stricaciunea mortii si putreziciunea
mormântului! În aceasta situatie, înaintea cui va puteti rusina de
Hristos? Este mai bine înaintea omului decât înaintea lui Hristos?
Nu; pentru ca nu este nimeni mai bun decât Hristos. Aceasta înseamna
ca voi va rusinati de Hristos înaintea cuiva mai mic decât Hristos.
Te rusinezi de tatal tau înaintea unui urs, sau se rusineaza o fiica
de mama ei înaintea vulpii? Atunci, de ce sa te rusinezi de Cel mai
bun înaintea celui rau, de Preacuratul înaintea celui necurat, de
Atotputernicul înaintea celui fara de putere, de Preaînteleptul
înaintea celui prost?

De ce sa te rusinezi de Domnul cel maret înaintea neamului desfrânat
si pacatos? Se întâmpla aceasta pentru ca neamul acesta joaca
într-una înaintea ochilor tai? Înca putin, numai putin, si Domnul va
veni întru slava pe nori de îngeri si neamul acesta va pieri
dinaintea talpilor Sale, întocmai ca pulberea înaintea vântului
puternic. Te vei rusina atunci în fata adevarului, nu de Împaratul
slavei, ci de tine însuti, dar atunci rusinea ta nu-ti va fi de nici
un folos. Este mai bine sa te rusinezi acum, când rusinea te mai poate
ajuta, sa te rusinezi de fiecare lucru înaintea lui Hristos, iar nu de
Hristos înaintea fiecarui lucru.

De ce spune Domnul: "de Mine si de cuvintele Mele"? Cine se
rusineaza de "Mine" înseamna: cine pune la îndoiala Dumnezeirea
Mea, si întruparea Mea Dumnezeiasca, de catre Preasfânta Fecioara, si
suferintele Mele pe Cruce, si Învierea Mea, si cine se rusineaza de
saracia Mea pe pamânt si de dragostea Mea pentru pacatosi.

Cine se rusineaza de "cuvintele Mele" înseamna: cine pune la
îndoiala Evanghelia ori nu primeste învatatura Mea, sau cine
rasuceste cuvintele Mele si, prin erezie, aduce neodihna si vrajba
printre credinciosi, sau cine este înfumurat în fata descoperirii si
învataturii Mele, înlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se
ascunde dinadins si pastreaza tacerea despre cuvintele Mele, înaintea
tariei mari si puternice a acestei lumi, se va rusina de Mine si se va
înfricosa pentru el.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt testamentul de-viata-datator pentru lume,
asa cum sunt si suferintele Lui, Trupul si Sângele Lui. Domnul nu
desparte de Sine cuvintele Sale, nici nu da o pretuire mai mare
acestora decât Persoanei Sale. Cuvântul Sau este de nedespartit de
El. Cuvântul Lui are aceeasi tarie ca si Persoana Lui si de aceea El
spune ucenicilor Sai: "Acum voi sunteti curati, pentru cuvântul pe
care vi l-am spus" (Ioan 15:3). Prin cuvântul Sau, El a curatit
sufletele, a vindecat bolnavii, a alungat duhurile rele si a înviat
mortii. Cuvântul Lui este lucrator, curatitor si de-viata-datator.
Atunci, cum poate fi acesta strain, când ni se spune în Evanghelie:
"si cuvântul era la Dumnezeu" (Ioan 1:1)?

Domnul numeste acest neam desfrânat în sensul mai larg al
cuvântului, ca si vechii prooroci care au nimit marirea zeilor
desfrânare (Iezechiel 23:37).

Cine leapada pe femeia sa si merge dupa femeia altuia savârseste
adulter si cine se leapada de Dumnezeul Cel viu si se aprinde de iubire
pentru lumea zidita savârseste de asemenea adulter.

Cine se leapada de credinta în Domnul, pentru a se încrede în oameni
si cine lasa dragostea pentru Dumnezeu si o îndreapta catre oameni si
lucruri, acesta savârseste adulter.

Pe scurt, toate pacatele care despart sufletul vostru de Dumnezeu si
îl leaga de ceva sau cineva, care este departe de Dumnezeu, se poate
numi printr-un termen general - adulter, întrucât toti poarta semnele
barbatului sau femeii adultere. Atunci, cine se rusineaza de Domnul
Hristos, Mirele sufletului omului, înaintea unui asemenea neam
adulter, este întocmai ca mirele care se rusineaza de mireasa sa
înaintea oamenilor desfrânati. Domnul nu vorbeste despre neam ca
fiind numai pacatos, ci adulter si pacatos. De ce? Pentru a-l vadi mai
ales ca adulter. Sub cuvîntul "adulter" se înteleg aici pacatele
cele mai grele, cele mai otravitoare si pacatele cele de moarte, care
adesea întorc omul de pe calea urmarii lui Hristos, a tagaduirii de
sine, a crucii sale, a nasterii sale celei din nou.

Dar cercetati sfârsitul neobisnuit al pericopei Evanghelice de astazi:
"Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu
vor gusta moartea pâna nu vor vedea împaratia lui Dumnezeu venind
întru putere." S-ar zice la prima vedere ca aceste cuvinte nu au
nici o legatura cu cele dinainte. Totusi legatura este limpede si
acesta este un sfârsit minunat.

Domnul nu-i va lasa pe credinciosii Sai fara sprijin.

Chemându-i sa-si ia crucea, sa se lepede de sine si de sufletele lor,
si înstiintându-i de pedepsele înfricosatoare daca se rusineaza de
El si de cuvintele Sale, Domnul le pune acum în priveliste un curcubeu
pe cerurile dupa furtuna.

El se grabeste sa vorbeasca despre rasplata pentru cei care Îl asculta
si Îl urmeaza purtându-si crucea. Aceasta rasplata li se va da unora
înainte de sfârsitul lumii si de Înfricosatoarea Judecata, chiar
înainte de sfârsitul vietii lor aici pe pamânt. Ei nu vor gusta
moartea "pâna ce nu vor vedea împaratia lui Dumnezeu venind întru
putere".

Cât de întelept este Domnul în propovaduirea Sa! El nu vorbeste
niciodata de pedeapsa fara sa pomeneasca de rasplata, nici nu aduce
osândire fara laudare, nici nu duce omul pe calea spinoasa, fara sa
pomeneasca de bucuria de la sfârsitul calatoriei, nici nu rosteste
amenintari fara sa dea mângâiere. El nu lasa cerurile sa ramâna
acoperite cu nori întunecati, fara sa arate stralucirea luminoasa a
soarelui si frumusetea curcubeului.

Cine sunt cei care nu vor gusta moartea pâna ce nu vor vedea
Împaratia lui Dumnezeu venind întru putere?

Vorbind ucenicilor Sai si unei mari multimi de oameni, Domnul spune:
"Sunt unii, din cei ce stau aici".
Atunci, la cine Se gândeste Domnul?

Mai întâi la cei care au împlinit poruncile Lui, lepadându-se de
sine si luându-si crucea. Aflându-se înca în lumea aceasta, ei vor
simti în ei puterea Împaratiei lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu va pogorî peste ei, pentru a-i curati si a-i sfinti
si pentru a le deschide usile tainelor ceresti, asa cum s-a întâmplat
mai târziu cu Apostolii si cu Arhidiaconul Stefan.

În ziua de Rusalii, nu au vazut Apostoli Împaratia lui Dumnezeu
întru putere, în clipa în care li s-a dat putere de sus?

Iar Stefan, "fiind plin de Duh Sfânt si privind la cer, a vazut
slava lui Dumnezeu" (Fapte 7:55).

Si nu a vazut Ioan Evanghelisutl Împaratia lui Dumnezeu înaintea
mortii trupesti? Si Apostolul Pavel nu a fost ridicat în al treilea
cer, înainte de a gusta moartea? Dar sa lasam Apostolii deoparte. Cine
stie câti dintre cei care stateau si ascultau cuvântul lui Hristos au
simtit puterea Duhului Sfânt si au vazut Împaratia lui Dumnezeu,
venind înainte ca ei sa paraseasca lumea aceasta?

Pe lânga aceasta talmacire, unele comentarii asupra Evangheliei, dau
acestor cuvinte ale lui Hristos, care s-au citit mai sus, un alt
înteles. Ele socotesc ca aceste cuvinte ale Mîntuitorului vorbesc
despre cei trei ucenici: Petru, Iacov si Ioan, care L-au vazut pe
Domnul schimbându-Se la fata pe muntele Taborului, îndata dupa
aceasta, când El a vorbit cu Moise si cu Ilie. Fara îndoiala ca
aceasta este o întelegere corecta, dar nici nu o înlatura pe
cealalta. Cei trei Apostoli au vazut cu adevarat Împaratia lui
Dumnezeu întru putere, pe muntele Tabor, când Domnul Iisus S-a aratat
întru slava cea cereasca, iar Moise si Ilie s-au aratat din lumea
cealalta, fiecare stând de o parte a Domnului Slavei. Dar nu trebuie
sa credem ca acesta a fost singurul prilej în care oameni muritori au
vazut Împaratia lui Dumnezeu venind întru putere. Aceasta
împrejurare de pe Tabor a fost cu adevarat mareata, dar ea nu
înlatura nenumarate alte situatii, când oameni muritori au vazut, în
aceasta viata (desi într-un alt chip), Împaratia lui Dumnezeu întru
putere si slava.

He came to the monastery and became a novice when he was about 16 years
old, and when he died in 649 he was the monastery's abbot. He wrote a
number of instructive books, the most famous of which is The Ladder of
Divine Ascent. (It is because of this book that John is known as
"Climacus," which means "of the ladder".) It describes how to raise
one's soul to God, as if on a ladder. This book is one of the most
widely read among Eastern Orthodox Christians, especially during the
season of Great Lent which immediately precedes Pascha (Easter), and on
the fourth Sunday of Great Lent he is especially commemorated.
[edit]
Quote

"Nothing equals or excels God's mercies. Therefore, he who despairs is
committing suicide. A sign of true repentance is the acknowledgment
that we deserve all the afflictions, visible and invisible, that come
upon us, and ever greater ones. Moses, after seeing God in the bush,
returned again to Egypt, that is, to darkness and to the brick-making
of Pharaoh, who was symbolical of the spiritual Pharaoh. But he went
back again to the bush, and not only to the bush, but also up the
mountain. Whoever has known divine vision will never despair of
himself. Job became a beggar, but he became twice as rich again."

--St. John Climacus

Constantin

unread,

Mar 29, 2006, 6:41:42 AM3/29/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.orthodox.net/greatlent/john-climacus-philaret.html

St John Climacus and the Ladder of Divine Ascent
by Blessed Metroplitan PhilaretSunday Four in Great Lent

In the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit.

More than once, brethren, the fact has been mentioned that on each
Sunday in the Great Fast (i.e., Lent) there are other commemorations
besides that of the Resurrection. Thus, on this day, the Church
glorifies the righteous John of the Ladder, one of the greatest
ascetics, which the Church, in speaking of them, calls "earthly angels
and Heavenly men."

These great ascetics were extraordinary people. They commanded the
elements; wild beasts willingly and readily obeyed them. For them,
there were no maladies they could not cure. They walked on the waters
as on dry land; all the elements of the world were subject to them,
because they lived in God and had the power of grace to overcome the
laws of terrestrial nature. One such ascetic was St. John of the
Ladder.

He was surnamed "of the Ladder" (Climacus) because he wrote an immortal
work, the "Ladder of Divine Ascent." In this work, we see how, by means
of thirty steps, the Christian gradually ascends from below to the
heights of supreme spiritual perfection. We see how one virtue leads to
another, as a man rises higher and higher and finally attains to that
height where there abides the crown of the virtues, which is called
"Christian love."

Saint John wrote his immortal work especially for the monastics, but in
the past his "Ladder" was always favorite reading in Russia for anyone
zealous to live piously, though he were not a monk. Therein the Saint
clearly demonstrates how a man passes from one step to the next.

Remember, Christian soul, that this ascent on high is indispensable for
anyone who wishes to save his soul unto eternity.

When we throw a stone up, it ascends until the moment when the
propelling force ceases to be effectual. So long as this force acts,
the stone travels higher and higher in its ascent, overcoming the force
of the earth's gravity. But when this force is spent and ceases to
act, then, as you know, the stone does not remain suspended in the air.
Immediately, it begins to fall, and the further it falls the greater
the speed of its fall. This, solely according to the physical laws of
terrestrial gravity.

So it is also in the spiritual life. As a Christian gradually ascends,
the force of spiritual and ascetical labours lifts him on high. Our
Lord Jesus Christ said: "Strive to enter in through the narrow gate."
That is, the Christian ought to be an ascetic. Not only the monastic,
but every Christian. He must take pains for his soul and his life. He
must direct his life on the Christian path, and purge his soul of all
filth and impurity.

Now, if the Christian, who is ascending upon this ladder of spiritual
perfection by his struggles and ascetic labours, ceases from this work
and ascetic toil, his soul will not remain in its former condition;
but, like the stone, it will fall to the earth. More and more quickly
will it drop until, finally, if the man does not come to his senses, it
will cast him down into the very abyss of Hell.

It is necessary to remember this. People forget that the path of
Christianity is indeed an ascetical labour. Last Sunday, we heard how
the Lord said: "He that would come after Me, let him take up his cross,
deny himself, and follow Me." The Lord said this with the greatest
emphasis. Therefore, the Christian must be one who takes up his cross,
and his life, likewise, must be an ascetic labour of bearing that
cross. Whatever the outward circumstance of his life, be he monk or
layman, it is of no consequence. In either case, if he does not force
himself to mount upwards, then, of a certainty, he will fall lower and
lower.

And in this regard, alas, people have confused thoughts. For example, a
clergyman drops by a home during a fast. Cordially and thoughtfully,
they offer him fast food (i.e., food prepared according to the rules of
the Fast), and say: "For you, fast food, of course!" To this, one of
our hierarchs customarily replies: "Yes, I am Orthodox. But who gave
you permission not to keep the fasts?" All the fasts of the Church, all
the ordinances, are mandatory for every Orthodox person. Speaking of
monastics, such ascetics as St. John of the Ladder and those like him
fasted much more rigorously than the Church prescribes; but this was a
matter of their spiritual ardour, an instance of their personal ascetic
labour. This the Church does not require of everyone, because it is not
in accord with everyone's strength. But the Church DOES require of
every Orthodox the keeping of those fasts which She has established.

Oftentimes have I quoted the words of Saint Seraphim, and once again
shall I mention them. Once there came to him a mother who was concerned
about how she might arrange the best possible marriage for her young
daughter. When she came to Saint Seraphim for advice, he said to her:
"Before all else, ensure that he, whom your daughter chooses as her
companion for life, keeps the fasts. If he does not, then he is not a
Christian, whatever he may consider himself to be." You see how the
greatest saint of the Russian Church, Saint Seraphim of Sarov, a man
who, better than we, knew what Orthodoxy is, spoke concerning the
fasts?

Let us remember this. Saint John Climacus has described the ladder of
spiritual ascent: then let us not forget that each Christian must
ascend thereon. The great ascetics ascended like swiftly-flying eagles;
we scarcely ascend at all. Nonetheless, let us not forget that, unless
we employ our efforts in correcting ourselves and our lives, we shall
cease our ascent, and, most assuredly, we shall begin to fall. Amen.

>From St. John Climacus, "The Ladder of Divine Ascent," (Boston: Holy
Transfiguration Monastery, 1978), pp. xxxi - xxxiii.

Constantin

unread,

Mar 29, 2006, 6:41:51 AM3/29/06

Constantin

unread,

Mar 29, 2006, 6:43:12 AM3/29/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie30.htm

Sinaxar 30 Martie

In aceasta luna, in ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului
parintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.

Acest sfant, pe cand era in varsta de saisprezece ani, ajunsese, din
pricina iscusintei sale la minte, foarte invatat in toata stiinta de pe
vremea lui. Voind sa se aduca pe sine jertfa preasfintita lui Dumnezeu,
s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a facut monah si a petrecut in
ascultare. Mai tarziu, cind a ajuns la varsta de nouasprezece ani,
pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihastrie care se gasea la
departare de cinci leghe de manastire, unde s-a hotarat sa puna inceput
luptelor sale inalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; si a
petrecut aici patruzeci de ani in dragoste fierbinte si inflacarat de
dogoarea iubirii dumnezeiesti. Se hranea cu toate acele lucruri care
sunt ingaduite, fara de prihana, vietii sihastresti, dar gusta din
toate numai cate putin si niciodata nu se satura, iar cu aceasta, dupa
cate se pare, frangea cu multa intelepciune orice fel de mandrie care
ii rasarea in suflet. Dar cine este in stare sa povesteasca in cuvinte
izvorul cel imbelsugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decat
in masura in care privegherea prea indelungata nu trebuia sa-i
nimiceasca starea mintii lui. Iar calea vietii lui era rugaciunea cea
neincetata si dragostea cea neasemanata fata de Dumnezeu.

Osarduindu-se deci in toata virtutea si ducand viata imbelsugata, el
s-a invrednicit de nenumarate mari vedenii. Pe cand se afla, odata, in
chilia lui si un ucenic al lui dormea intr-un loc indepartat sub o
stanca mare, care era gata sa cada si sa-l zdrobeasca, cunoscand acest
lucru prin Duhul Sfant, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l
pandea, aratandu-i-se in somn si facandu-l sa se ridice din locul acela
in care peste putin timp ar fi avut sa moara. Deci, ajungand pe culmea
virtutilor si conducand vreme indelungata ca egumen manastirea din
Sfantul Munte Sinai, a parasit apoi viata aceasta trecatoare,
mutandu-se la viata cea vesnica, dupa ce mai inainte a alcatuit cartea
aceea plina de inaltari duhovnicesti si dumnezeiesti, care se numeste
Scara.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului prooroc Ioad.

Acest sfant, pe care l-a lovit leul si a murit, cand a mustrat pe
Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu ii
poruncise sa se duca la Ieroboam sa-l mustre si sa nu manance nici
paine si nici apa sa bea, ci sa se intoarca de acolo degraba. Gasind pe
Ieroboam aducand jertfe, l-a chemat si i-a zis: "Acestea graieste
Domnul: Iata se naste un fiu in casa lui Iuda; numele lui este Iosia si
va jertfi asupra ta pe preotii inaltimilor acestora". Si Ieroboam a
intins mana ca sa-l prinda; dar mana lui s-a uscat. Dar rugandu-se,
mana i s-a vindecat ca si mai inainte. Si pe cand Ioad se intorcea, a
fost amagit de catre un prooroc mincinos, care se numea Emvis si a
mancat paine impreuna cu dansul, calcand porunca Domnului. Deci, pentru
aceasta neascultare, Dumnezeu a ingaduit ca Ioad sa fie ucis de un leu,
dar sa nu fie mancat de acesta. Si murind, a fost inmormantat in Betel,
langa cel ce l-a amagit pe el.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Ioan cel
ce s-a nevoit intr-o fantana.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfantului
Pantelimon, care in pace s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Ioan, patriarhul Ierusalimului,

care in pace s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Zaharia cel
nou, care a marturisit in Corint, la anul 1684, si care prin sabie s-a

Message has been deleted

Constantin

unread,

Mar 30, 2006, 10:52:55 PM3/30/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Sfîntul Ioan Scărarul
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-30-cv_ioan_scararul.html

Monahul care n-a osîndit pe nimeni
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-30-monahul_care_n-a_osindit.html

Sufletul mandru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se
teme si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara - Sfantul Ioan
Scararul)

Cei ce plang si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar
cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se inspaimanta si
de multe ori isi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta trupul
si asteapta cu hotarare orice li s-ar intampla, cautand ei de bunavoie
suferinta.)

Omul fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea
de trup. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

Constantin

unread,

Mar 31, 2006, 6:22:06 AM3/31/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://filocalia.ro/referate/34/Scrieri_alese/Nichita_Stithatul

Smerenia nu se dobandeste prin incovoierea grumazului, prin rancezeala
coamei, sau prin haina neingrijita, aspra si soioasa, in care multi
scot ca sta toata virtutea; ci ea vine din inima zdrobita si sta in duh
de smerenie, dupa David: ''Duhul umilit, inima infranta si smerita,
Dumnezeu nu le va urgisi'' (Ps. L,19).

Constantin

unread,

Mar 31, 2006, 4:24:58 PM3/31/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie01.htm

Sinaxar 1 Aprilie

In aceasta luna, in ziua intai, pomenirea preacuvioasei maicii noastre
Maria Egipteanca.

Slujba sfintei Maria Egipteanca (cu mai multe imagini)
http://www.nistea.com/maria-egipteanca-canon.htm

Viata cuvioasei Maicii noastre Maria egipteanca
http://www.nistea.com/maria_egipteanca.htm

(scrisa pe larg, de sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie11.htm

Aceasta preacuvioasa maica a fost din Egipt si mai inainte traia cu
neinfranare si cu neastampar, chemand sufletele multor oameni spre
pierzare la desfatarea impreunarii desfranate. Petrecand ea
saptesprezece ani intru necuratie, ca dintaiasi data de mica a fost
cazuta in faptele cele rele, pe urma s-a dat cu totul spre nevointe si
virtute. Si atata s-a inaltat prin nepatimire, cat trecea si apa
Iordanului pe deasupra si, cand statea pe pamant la rugaciune, era
ridicata si inaltata in sus. Iar pricina intoarcerii ei a fost aceasta:
cand a fost pe vremea inchinarii cinstitei Cruci, mergand multi din
multe locuri la Ierusalim, a mers si ea impreuna cu tineri desfranati.
Sosind acolo si fiind oprita in chip nevazut de la intrarea cinstitei
biserici, a pus chezas pe preacurata Fecioara Maica lui Dumnezeu ca de
va fi lasata sa intre inauntru, va trai cu intelepciune, si nu va mai
sluji vietii celei rele, si nici poftelor si dezmierdarilor trupesti.
Dobandindu-si dorinta dupa rugaciunea ei, n-a mintit la fagaduinta ce a
facut, ci trecand Iordanul si mergand in pustiu, s-a nevoit patruzeci
si sapte de ani, neavand pe nici un om ca sa o vada, fara numai pe
Dumnezeu, cu ajutorul Caruia s-a departat de la firea omeneasca si a
dobandit ingereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pamant.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru si
marturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest intre sfinti parintele nostru Macarie, in Constantinopol fiind
nascut, si prunc sarman ramanand dupa parintii sai, a fost crescut de
un mos adevarat al sau, fiind dat la invatatura Sfintelor Scripturi. Si
avand fireasca istetime, si multa osardie aratand, in scurta vreme
petrecand toata Scriptura, a cunoscut nimicnicia si grabnica
stricaciune a celor vremelnicesti, precum si vesnicia celor ceresti.
Pentru aceasta, iesind din cetate, s-a dus la Manastirea numita
Pelechiti, si amestecandu-se cu monahii de acolo, lepadand numele
Hristofor, caci asa se numea mai inainte, Macarie de acum inainte s-a
numit. Deci slujind mai la toate trebuintele chinoviei si savarsind
virtutile prin multa smerenie, s-a facut incepator si facator de minuni
preaminunat. Caci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; si
ploaie din cer a pogorat peste pamant prin rugaciune, si mare si vestit
facandu-se el in zilele acelea, multa multime nazuia catre el. Unii
adica durerile sufletesti prin el curatindu-le, iar altii trupesti
vindecari dobandind; insa altii sufleteste si trupeste de el
intarindu-se, se intorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta,
Tarasie preasfantul patriarh al Constantinopolului a trimis de la
chemat ca sa vindece pe Pavel patriciul, ce avea boala primejdioasa si
era deznadajduit de vindecare. Sfantul l-a vindecat. Dupa aceea si pe
sotia lui, de asemenea boala patimind si deznadajduita fiind de
doctori, iarasi a vindecat-o sfantul, pe care si binecuvantandu-l
patriarhul, l-a facut slujitor Domnului, caci nu bolea cu boala
neascultarii, ca cei multi. Ducandu-se la manastirea sa, smerenia ce o
avea mai mult inmultita a pus-o in lucrare. Atunci lucratorul de
sminteli, diavolul, a pus in Bizant imparat tiran, care a dat
cinstitele icoane in foc si in apa. Acesta era Leon Armeanul, care a
trimis in surghiunie pe preasfantul patriarh Nichifor, si care chinuia
pe arhierei si arhimandriti cu izgoniri si inchisori si cu cumplite
batai. Atunci si acest minunat barbat, fiind din pomenitii mai sus
sfinti parinti, la felurite chinuri a fost dat, si in inchisoare a
petrecut pana la sfarsitul acelui imparat. Iar dupa acela imparatind
Mihail Gangavul, si acesta de aceeasi spurcata credinta fiind, a scos
pe sfantul de la inchisoare, si prin altii mult magulindu-l si
ingrozindu-l, nu a reusit sa-l induplece de partea lui a fi. Pentru
care si izgonindu-l la Ostrovul Afusie il avea in paza. Iar sfantul
suferind toate vitejeste, multimea lui Dumnezeu. Deci zabovind in acea
izgonire si mult nevoindu-se, si de minuni facator acolo facadu-se, s-a
mutat catre Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Gherontie si Vasilid,
care prin sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului si dreptului Ahaz.

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:03:19 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Cuviosul Macarie Mărturisitorul
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-cv_macarie_marturisitorul.html

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:05:15 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/62/savarsirea-cuvioasei-maria-egipteanca-sfantul-ioan-iacob/

SAVARSIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA - Sfantul Ioan Iacob

In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in "ceea parte"
Cu ochiul tau iscoditor?

Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!

Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).

Dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaste
Ca este "Pustnicul Zosima",
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.

Un vas bisericesc in mana,
El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.

In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
"Sihastra de neam Egiptean".

Un an de zile se-mplinise
De cand s-a inteles cu ea
S-aduca "Sfintele" Batranul
Si-acuma ea intarzia!

In mintea lui i se strecoara
O banuiala cu fior:
"Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel <>!

Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit"!
Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.

Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind
Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.

Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.

Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an
S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.

Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele "Maria"
S-o-ngroape dupa obicei.

Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!

Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!

Apoi plecandu-se cucernic
In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a ingropat!

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:06:37 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/58/despre-fericiri-sfantul-ioan-gura-de-aur/

Fragment : OMILIA XV
"Si vazînd Iisus multimile, S-a suit pe munte;
si sezînd El, au venit la Dînsul ucenicii Lui.
Si deschizîndu-Si gura, îi învata pe ei zicînd:
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împaratia cerurilor"

Cît de putin iubea Hristos onorurile si cît de modest era!

Nu tîra cu El multimile, ci, cînd trebuia sa vindece, mergea El
pretutindenea, cercetînd sate si orase; iar cînd vedea multime multa
se oprea acolo; nu Se oprea în mijlocul oraselor si al pietelor, ci
în munti si în pustie, învatîndu-ne sa nu facem nimic de ochii
lumii, ci sa fugim departe de tulburarile din viata, mai ales cînd
trebuie sa filozofam si sa cugetam la lucrurile cele de neaparata
trebuinta!

Dupa ce Iisus S-a urcat pe munte si a sezut, ucenicii au venit lînga
El. Ai vazut propasirea lor în virtute? Ai vazut cît de repede li s-a
îmbunatatit viata? Multimile priveau numai la minunile lui Hristos;
ucenicii, dimpotriva, doreau sa auda lucruri mari si înalte. Lucrul
acesta l-a si îndemnat pe Iisus sa învete si sa înceapa predica Sa
de pe munte.

Hristos nu vindeca numai trupurile, ci îndrepta si sufletele; trecea
necontenit de la purtarea de grija a sufletelor la tamaduirea
trupurilor; era de folos deodata în mai multe chipuri, unind
învatatura cu fapta. Purtînd grija si de trup si de suflet, arata ca
este Insusi Creatorul întregii fiinte omenesti si închidea astfel
gurile cele nerusinate ale ereticilor. Pentru aceasta Se îngrijea si
de trup si de suflet, vindecînd cînd pe unul cînd pe altul.

Asa a facut si cînd S-a suit pe munte.

Evanghelistul spune: "Deschizîndu-Si gura, îi învata pe ei".

- Dar pentru ce evanghelistul a mai adaugat cuvintele:
"Deschizandu-Si gura"?

- Ca sa afli ca Hristos învata si cînd tacea, nu numai cînd graia;
uneori deschidea gura, alteori glasuia prin fapte.

Cînd auzi: "îi învata pe ei", sa nu-ti închipui ca graia numai
ucenicilor Sai! Nu, ci prin ei tuturora. Dar pentru ca multimea era
alcatuita din oameni de rînd, ba chiar din oameni a caror minte era
lipita de cele pamîntesti, Hristos Si-a adus lînga El ceata
ucenicilor Sai si lor le adreseaza cuvintele Sale, iar prin ei si
tuturor celor care aveau nevoie de învataturile Lui. Procedînd asa,
Hristos facea ca învatatura filozofiei Sale sa fie usor de primit.
Aceasta a lasat-o si evanghelistul Luca sa se înteleaga cînd spunea
ca Iisus îsi îndrepta spre ucenici cuvintele Sale; iar evanghelistul
Matei, aratînd acelasi lucru, scria: "au venit la Dînsul ucenicii
Lui si-i învata", în acest chip ceilalti îl ascultau pe Hristos cu
mai multa atentie decît daca S-ar fi adresat tuturora.

- Cu ce începe Iisus cuvîntarea Sa si ce temelie pune El noului fel
de vietuire ce ni-l da?

- Sa ascultam cu mare luare-aminte cuvintele Sale! Au fost graite
ucenicilor, dar s-au scris pentru toti cei de mai tîrziu.

Da, cînd vorbea Se uita la ucenicii Sai, dar nu-Si marginea spusele
Sale la ei, ci întindea fericirile Sale la toti oamenii fara
deosebire.

Hristos n-a spus: "Fericiti sînteti voi, ucenicii Mei, daca sînteti
saraci", ci a spus: "Fericiti cei saraci". Desi le graia lor,
totusi cuvintele Lui se adresau tuturor oamenilor. La fel cînd spune:
"Iata Eu sînt cu voi în toate zilele pînâ la sfirsitul
veacului", nu Se adresa numai ucenicilor, ci prin ei întregii lumi.

Deci cînd îi fericeste pe ucenici ca vor fi prigoniti si alungati si
ca vor suferi chinuri groaznice, împleteste cununa nu numai
ucenicilor, ci si tuturor celor ce vor savîrsi aceleasi fapte ca si
ucenicii.

Dar pentru ca lucrul acesta sa-ti fie mai clar si pentru ca sa afli
-numai de vrei sa fii cu luare-aminte - ca spusele lui Hristos au multa
legatura cu tine si cu toti oamenii, asculta cum începe Hristos aceste
minunate învataturi!

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împaratia cerurilor"

- Cine sînt "cei saraci cu duhul"?

- Cei smeriti si cu inima zdrobita. Aici sufletul si vointa libera
sînt numite "duh". Si pentru ca sînt multi oameni smeriti, dar nu
de buna lor voie, ci constrînsi de împrejurari, Hristos îi lasa la o
parte pe acestia -ca nici nu merita lauda! - si fericeste mai întîi
pe cei ce de buna lor voie se smeresc si se micsoreaza pe ei însisi.

- Dar atunci de ce n-a spus: "cei smeriti", ci "cei saraci"?

- Deoarece cuvîntul "sarac" spune mai mult decît cuvîntul
"smerit". Hristos Se gîndeste aici la cei care se tem si tremura
de poruncile lui Dumnezeu; pe acestia Dumnezeu îi lauda tare prin
profetul Isaia, zicînd: "Spre cine voi cauta, decît spre cel blînd
si linistit, care tremura de cuvintele Mele?".

Smerenia este de mai multe feluri. Smerenia unuia e cu masura, a altuia
fara de hotar. Pe aceasta din urma o lauda si fericitul profet David,
dîndu-ne ca pilda, nu smerenia aceea care ne pleaca putin mintea, ci
aceea care ne zdrobeste desavîrsit, spunînd: "Jertfa lui Dumnezeu:
duh umilit; inima înfrînta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi", iar
cei trei tineri aduc lui Dumnezeu, în loc de mare jertfa, aceasta
smerenie, zicînd: "Ci cu suflet zdrobit si cu duh de smerenie sa fim
primiti". Aceasta smerenie o fericeste Hristos acum!

Cele mai mari rele, care au pîngarit toata lumea, au venit din pricina
mîndriei. Diavolul, înainte de a se mîndri, nu era diavol; dar prin
mîndrie a ajuns diavol.

Pavel, voind sa arate aceasta, spunea: "Pentru ca nu cumva,
îngîmfindu-se, sa cada în osînda diavolului". Cel dintai om,
fiind ispitit de diavol cu nadejdea ca va ajunge Dumnezeu, s-a
mîndrit; dar si-a frînt gîtul si a ajuns muritor; nadajduind sa
ajunga Dumnezeu a pierdut si ceea ce era. Dumnezeu l-a ocarit pe Adam
si a rîs de nesocotinta lui, spunînd: "Iata Adam a ajuns ca unul
din Noi".

Toti oamenii de mai tîrziu, care au alunecat spre necredinta, au ajuns
aici, datorita mîndriei, pentru ca s-au închipuit egali cu Dumnezeu.

Asadar pentru ca mîndria este unul din cele mai mari pacate, radacina
si izvor al oricarui pacat, Domnul a dat acestei boli leacul cel
potrivit: smerenia; a pus în primul loc aceasta lege vietuirii
crestine, ca o temelie puternica si de nezdruncinat. Odata pusa aceasta
temelie, poti cladi pe ea totul; dar fara ea, de-ai atinge cerurile cu
vietuirea ta, totul se darîma usor si o sfîrsesti amarnic.

Si postul si rugaciunea si milostenia si castitatea, într-un cuvînt
orice fapta buna fara smerenie dispare si piere. Asa s-a întâmplat cu
fariseul. Ajunsese pîna la culmile virtutii; dar cînd s-a pogorît de
la templu îsi pierduse toate faptele lui bune, pentru ca nu avusese
smerenia, mama faptelor bune. Ca dupa cum mîndria este izvorul
oricarui pacat, tot asa smerenia este începutul oricarei filozofii. De
aceea si Hristos cu ea îsi începe predica, smulgînd din sufletul
ascultatorilor din radacini mîndria.

Poate ca cineva m-ar întreba:
- Dar pentru ce le spune ucenicilor aceasta, cînd ei erau cu
desavîrsire smeriti? De altfel ucenicii nici n-aveau vreun motiv sa se
mîndreasca: erau pescari, oameni saraci, oameni neînsemnati, oameni
de rînd!

- Da, Hristos n-a adresat aceste cuvinte ucenicilor, ci celor ce erau
atunci de fata si celor ce aveau sa primeasca mai tîrziu pe ucenici,
pentru ca sa nu-i dispretuiasca cînd îi vedeau ca nu aveau cu ce sa
se mîndreasca. Dar, mai bine spus, Hristos a dat si ucenicilor aceasta
învatatura. Daca nu aveau nevoie atunci de folosul smereniei, aveau sa
aiba nevoie de smerenie mai tîrziu, dupa ce vor fi savîrsit semne si
minuni, dupa ce vor fi fost cinstiti de întreaga lume, dupa ce vor fi
capatat îndraznire catre Dumnezeu.

Ca nici bogatia, nici puterea politica, nici chiar împaratia nu puteau
mîndri atîta pe cineva, cît faptele savîrsite de ucenici. De
altfel, chiar înainte de a fi savîrsit minuni, era cu putinta ca
ucenicii sa se mîndreasca, sa fie cuprinsi de o slabiciune omeneasca,
vazînd strînsa în jurul Dascalului lor atîta multime de lume. De
aceea Domnul le smereste îndata gandul lor.

Hristos nu da aceste învataturi ca sfaturi si porunci, ci ca fericiri,
pentru a face placut la auz cuvîntul Sau si pentru a deschide tuturor
oamenilor usa învataturii Sale. N-a spus: "Cutare si cutare este
fericit", ci: "Toti cei ce faceti acestea sînteti fericiti".

Deci, fie ca esti rob, fie ca esti sarac, fie ca esti nevoias, fie ca
esti strain, fie ca esti om de rînd, nimic nu te împiedica sa fii
fericit, daca savîrsesti aceasta virtute, smerenia.

Incepînd Hristos, deci, de aici predica Sa, de unde mai cu seama se
cuvenea, trece la o alta porunca, potrivnica în aparenta parerii
întregii lumi. Desi toti oamenii socot ca trebuie invidiati cei ce
sînt necontenit veseli, totusi Hristos, în loc sa-i fericeasca pe
acestia, îi fericeste pe cei mîhniti, pe cei saraci, pe cei ce
plîng, spunînd asa:

"Fericiti cei ce plîng",

cu toate ca toti oamenii îi nefericesc pe acestia. De aceea Hristos,
înainte de a da aceste învataturi, a facut minuni, pentru ca sa
gaseasca crezamînt cuvintele Sale.

Si iarasi, în aceasta fericire Hristos n-a vorbit îndeobste de cei
care plîng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plîng pentru
pacatele lor. Orice alt plîns este oprit cu strasnicie, cum este
plînsul pentru vreunul din bunurile acestei lumi. Aceasta a aratat-o
si Pavel zicînd: "întristarea dupa lucrurile lumii aduce moarte;
dar întristarea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mîntuire, fara
parere de rau".

Aici Hristos fericeste pe cei întristati dupa Dumnezeu; si nu vorbeste
de cei întristati putin, ci de cei tare întristati. De aceea nici n-a
spus: "cei ce se întristeaza", ci "cei ce plîng".

Porunca aceasta este, la rîndul ei, dascal de filozofie. Daca cei care
plîng moartea copiilor sau a sotiei sau a unei rude, nu mai iubesc,
în timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau în
vînt dupa slava, nu-i mai supara ocarile altora, nu mai sînt macinati
de invidie si nu mai sînt asaltati de nici o alta patima, ca jalea si
plînsul pun stapînire desavîrsita pe sufletul lor, apoi mai multa
filozofie decît aceasta vor arata cei ce-si plîng pacatele lor, asa
cum trebuie sa le plînga.

- Si care le e rasplata?

"Ca aceia se vor mîngîia"

- Unde se vor mîngîia?
- Si aici si dincolo! Si pentru ca porunca aceasta este împovaratoare
si grea, Hristos a fagaduit sa dea ceea ce o face mai cu seama usoara.

Deci, daca vrei sa te mangai, plîngi!

Sa nu socotesti enigma cuvintele acestea! De-ar veni asupra-ti volburi
de suparari, vei fi deasupra tuturora, daca Dumnezeu te mîngîie.

Dumnezeu da totdeauna cu mult mai multe rasplati decît dureri. Asa
face si aici: fericeste pe cei ce plîng, nu dupa vrednicia plânsului
lor, ci dupa iubirea Sa de oameni. Cei care plîng, îsi plîng
pacatele; iar acestora le e îndestulator ca au dobîndit iertare si
dezvinovatire. Dar pentru ca Dumnezeu este iubitor de oameni nu-Si
margineste rasplata numai la izbavirea de muncile iadului, nici numai
la iertarea de pacate, ci, îi fericeste pe cei ce-si plîng din inima
pacatele si le da multa mângâiere.

Hristos ne porunceste sa plîngem nu numai pentru pacatele noastre, ci
si pentru pacatele altora.

Suflete ca acestea aveau sfintii. Asa a fost sufletul lui Moise, asa a
fost sufletul lui Pavel, sufletul lui David! Ca foti acestia au plîns
de multe ori pentru pacatele altora.

"Fericiti cei blînzi, ca aceia vor mosteni pamîntul"

- Spune-mi, te rog, ce pamînt vor mosteni?

- Unii spun ca vor mosteni un pamînt spiritual. Dar nu-i asa! Nici
într-o parte a Scripturii nu gasim vorbindu-se de pamînt spiritual.

- Dar atunci cum trebuie întelese aceste cuvinte?

- In aceasta fericire este vorba de o rasplata materiala, asa cum face
si Pavel; ca dupa ce a spus: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama
ta", a adaugat: "ca sa traiesti multi ani pe pamînt". Si Hristos
îi spune tîlharului: "Astazi vei fi cu Mine în rai"

Hristos ne îndeamna, deci, nu numai cu bunatatile viitoare, ci si cu
cele de aici, pentru ca sîntem lipiti de cele pamîntesti si umblam
dupa acestea înaintea celor viitoare. De aceea si spune putin mai
tîrziu: "Impaca-te cu pîrîsul tau"; apoi arata si rasplata unei
astfel de filozofii, zicînd: "Ca nu cumva pîrîsul sa te dea
judecatorului, iar judecatorul slujitorului". Ai vazut cu ce
înfricoseaza? Cu mijloace materiale, cu cele ce se întîmpla în
viata cea de toate zilele!

Domnul spune iarasi: "Cel ce va zice fratelui sau:
"Netrebnicule", vinovat va fi sinedriului". Si Pavel da aceleasi
rasplati materiale si îndeamna cu bunatati din lumea aceasta. De
pilda, cînd vorbeste de feciorie, nu vorbeste de rasplatile cele
ceresti, ci de cele de aici spunînd: "Pentru nevoia de acum"; si:
"Dar eu va crut"; si: "Si vreau ca voi sa fiti fara grija". Tot
asa si Hristos fagaduieste pe lînga bunatatile cele duhovnicesti si
bunatati materiale.

Pentru ca se crede ca cel blînd pierde tot ce are, de aceea Hristos
fagaduieste contrariul, spunînd ca omul blînd, omul care nu-i
îndraznet, nici mîndru, stapîneste cu deplina siguranta bunurile
sale, pe cînd cel lipsit de blîndete pierde de multe ori si averea
mostenita de la parinti si sufletul.

Si pentru ca în Vechiul Testament profetul David spunea adeseori ca
"cei blînzi vor mosteni pamîntul", de aceea si Hristos îsi
urzeste predica Sa si cu cuvinte din Vechiul Testament, cunoscute
ascultatorilor Sai, ca sa nu le spuna mereu cuvinte straine auzului
lor.

Prin cuvintele acestei fericiri Hristos nu margineste rasplata celor
blînzi la cele de aici, ci împreuna cu acestea le da si rasplata în
ceruri. Ca rasplata duhovniceasca nu înlatura rasplata de pe lumea
aceasta; si iarasi o rasplata fagaduita de Domnul pe lumea aceasta
aduce dupa sine si o rasplata duhovniceasca. Ca spune: "Cautati
împaratia lui Dumnezeu si acestea toate se vor adauga voua"; si
iarasi: "Oricine a lasat case sau frati, însutit va lua în veacul
acesta, iar în cel viitor va mosteni viata vesnica"

"Fericiti cei ce flamînzesc si însetoseaza de dreptate"

- Care dreptate?

- Sau virtutea dreptatii în genere, sau cea speciala potrivnica
lacomiei. Hristos avea tocmai de gînd sa dea legi cu privire la
milostenie; si pentru ca milostenia nu trebuie facuta cu averi adunate
din rapire sau din lacomie, de aceea fericeste pe cei rare se
straduiesc sa fara dreptate.

Uita-te la cuvintele folosite de Domnul în aceasta fericire! N-a spus:
"Fericiti cei ce tin la dreptate", ci: "Ferititi cei ce
flamînzesc si însetoseaza de dreptate".

S-a folosit de aceste cuvinte ca sa cautam dreptatea, nu de mîntuiala,
ci cu toata dorinta inimii noastre. Si pentru ca semnul caracteristic
al lacomiei este dorinta - si nu atît dorinta de mancaruri si bauturi
cît dorinta de a stapîni mai mult si de a avea mai multe bogatii în
jurul nostru -, de aceea Domnul a poruncit sa mutam dorinta aceasta a
noastra spre dreptate, pentru a nu mai fi lacomi.

Si celor ce flamînzesc si însetoseaza de dreptate Domnul le da tot o
rasplata materiala spunînd:

"Ca aceia se vor satura"

Pentru ca lumea socoteste ca lacomia îmbogateste pe multi, Hristos
spune ca lucrurile se petrec cu totul dimpotriva, ca dreptatea
îmbogateste pe om. Nu te teme dar de saracie cînd faci dreptate, nici
nu tremura ca ai sa mori de foame! Hraparetii sînt mai ales cei care
pierd totul, pe cînd cel ce iubeste dreptatea îsi are în siguranta
avutul sau. Iar daca cei ce nu doresc averile straine se bucura de
atît belsug, de mult mai mult belsug se vor bucura cei ce-si dau la
saraci averile lor.

"Fericiti cei milostivi"

Dupa parerea mea Domnul vorbeste aici nu numai de cei care fac
milostenii cu bani, ci si de cei care fac milostenii cu faptele lor. Ca
milostenia este de multe feluri, iar porunca aceasta este mult
cuprinzatoare.

- Care este rasplata milosteniei?

"Ca aceia se vor milui"

S-ar parea ca rasplata aceasta nu-i decît o întoarcere a milosteniei
facute; dar nu-i asa, pentru ca rasplata e mai mare decît fapta. Cei
milostivi miluiesc ca oameni, dar sînt miluiti de Dumnezeul tuturora;
iar mila dumnezeieasca nu este egala cu mila omeneasca; ci pe cit e de
mare deosebirea între rautate si bunatate, pe atat e de mare
deosebirea între mila omeneasca si mila dumnezeieasca.

"Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"

Iata si aici tot o rasplata duhovniceasca. Prin "cei curati cu
inima" Domnul întelege sau pe cei care savârsesc toata virtutea si
nu au în cugetul lor nici un pic de rautate, sau pe cei care traiesc
în curatenie trupeasca si sufleteasca. Ca de nici o alta virtute nu
avem atita nevoie pentru a vedea pe Dumnezeu ca de virtutea aceasta. De
aceea si Pavel spunea: "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de
care nimeni nu va vedea pe Domnul".

Prin "vederea lui Dumnezeu Domnul" vrea sa spuna ca cei curati cu
inima vor vedea pe Dumnezeu atît cît omului îi este cu putinta.

Pentru ca sînt multi oameni care sînt milostivi, nu rapesc, nu sînt
lacomi, dar în schimb traiesc în desfrînari, de aceea Domnul în
aceasta fericire arata ca nu-i de ajuns numai milostenia, ci mai e
nevoie si de curatenie sufleteasca si trupeasca. Acelasi lucru l-a
marturisit si Pavel despre macedoneni, scriindu-le corintenilor, ca nu
erau bogati numai în milostenie, ci si în curatenie sufleteasca si
trupeasca; ca dupa ce a vorbit de darnicia lor a adaugat: "si pe ei
însisi s-au dat Domnului si noua ".

"Fericiti facatorii de pace"

In aceasta fericire Domnul nu interzice numai dezbinarea si ura unora
fata de altii, ci cere ceva mai mult: sa împacam pe cei învrajbiti.
Si adauga tot o rasplata duhovniceasca.

- Care?

"Ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema"

Ca Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pamînt:
sa uneasca pe cei despartiti si sa împace pe cei învrajbiti.

Dar ca sa nu socotesti ca pacea este un lucru bun în orice
împrejurare, a adaugat:

"Fericiti cei prigoniti pentru dreptate"

Adica cei prigoniti pentru virtute, pentru apararea altora, pentru
credinta. De obicei prin "dreptate" se întelege întotdeauna
întreaga filozofie a sufletului.

"Fericiti veti fi cînd va vor ocari si va vor prigoni si vor zice
tot cuvîntul rau împotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va
si va veseliti"

Hristos spune: "Veti fi fericiti daca oamenii va vor numi sarlatani,
înselatori sau altfel".

Poate fi ceva mai nou decît aceste porunci, în care Domnul ne spune
sa dorim tocmai ceea ce lumea uraste: saracia, plînsul, prigoana,
ocara? Si totusi Domnul a spus si a convins nu pe doi, zece, douazeci,
o suta sau o mie de oameni, ci pe toata lumea. Si cînd multimile au
auzit aceste porunci grele, împovaratoare si potrivnice simtului comun
au ramas cutremurate de uimire. Atît de mare era puterea Celui ce
vorbea.

Dar ca sa nu socotesti ca este fericit orice om ocarit, Hristos pune
doua conditii fericirii: una, sa fie ocarit pentru Hristos, a doua, sa
fie ocarit pe nedrept. Daca ocara nu îndeplineste aceste conditii, cel
ocarit nu numai ca nu este fericit, ci si ticalos.

Iata acum si rasplata:

"Ca plata voastra multa este în ceruri"

Sa nu te întristezi daca nu auzi daruindu-se de fiecare fericire
împaratia cerurilor. Chiar daca rasplatile sînt diferite, totusi
toate duc în împaratia cerurilor.

Cînd Domnul spune: "se vor mîngîia cei ce plîng"; "se vor
milui cei milostivi"; "vor vedea pe Dumnezeu cei curati cu
inima"; "vor fi numiti fii ai lui Dumnezeu facatorii de pace",
prin toate acestea nu arata altceva decît împaratia cerurilor. Cei
care se bucura de aceste rasplati vor dobîndi negresit împaratia
cerurilor. Nu socoti, dar, împaratia cerurilor numai rasplata celor
saraci cu duhul, ci si a celor ce flamînzesc pentru dreptate, a celor
blînzi si într-un cuvînt a tuturor celorlalti. Tocmai de aceea
Domnul a spus la fiecare din acestia fericiti", ca sa nu te astepti
la o rasplata materiala. Ca nici nu poate fi fericit cel rasplatit cu
cele care pier odata cu viata aceasta, care trec mai iute decît umbra.

Dupa cuvintele: "Ca plata voastra multa este" a adaugat si o alta
mângâiere, spunînd:

"Ca asa au prigonit pe profetii cei mai dinainte de voi"

Împaratia cerurilor avea sa fie rasplata celor prigoniti; si pentru ca
aveau sa o dobîndeasca mai tîrziu, Domnul îi mîngîie spunîndu-le
ca vor avea aceeasi parte cu profetii prigoniti mai dinainte de ei.

Cu alte Cuvinte Hristos spune asa: "Sa nu socotiti ca veti suferi
acestea pentru ca graiti sau legiuiti ceva împotriva! Sa nu socotiti
ca veti fi prigoniti, pentru ca sînteti dascalii unor învataturi
rele! Nu! Necazurile si primejdiile voastre nu vor veni de pe urma
rautatii învataturilor voastre, ci de pe urma rautatii ascultatorilor
vostri. De aceea persecutiile nu vor fi o marturie împotriva voastra
care suferiti raul, ci împotriva celor care fac raul. Tot trecutul da
marturie de aceasta. Nici profetii n-au fost loviti cu pietre, n-au
fost prigoniti si n-au fost chinuiti in atâtea si atâtea chipuri
pentru ca erau vinovati de faradelegi sau de necredinta în Dumnezeu!
Prigonirile, dar, sa nu va tulbure. Toate cele ce se vor face pornesc
din acelasi gînd".

Ai vazut cum Domnul a înaltat gândurile abatute ale ucenicilor Sai,
punîndu-i alaturi de Moise si de Ilie? Tot asa spune si Pavel, scriind
tesalonicenilor: "Ca voi v-ati facut urmatori Bisericilor lui
Dumnezeu, care sînt în Iudeea: ca si voi ati indurat aceleasi
suferinte de la cei de un neam cu voi, ca si aceia de la iudeii, care
si pe Domnul Iisus L-au omorît si pe profetii lor si pe noi ne-au
prigonit si lui Dumnezeu nu sînt placuti si tuturor oamenilor le sînt
potrivnici".

La fel i-a învatat si Hristos pe ucenicii Sai în aceasta fericire.
În celelalte fericiri spunea: "fericiti cei saraci", "fericiti
cei milostivi"; aici nu vorbeste în general, ci se adreseaza direct
ucenicilor Sai, spunîndu-le: "fericiti veti fi cînd va vor ocari si
va vor prigoni si vor zice tot cuvîntul rau", aratîndu-le ca ocara,
prigoana si cuvintele rele sînt pentru ei ceva special si ca acestea
îi deosebesc de toti ceilalti învatatori.

În acelasi timp, în aceasta fericire Hristos face cunoscut în chip
învaluit si vrednicia Sa, ca este adica de aceeasi cinste cu Tatal.
"Dupa cum profetii au suferit pentru Tatal, pare a le spune Hristos,
tot asa veti suferi si voi pentru Mine". Iar cînd spune: "pe
profetii cei mai dinainte de voi", le arata ca si ei sînt profeti.

Apoi, cînd le-a aratat ca ocara, prigoana si cuvintele rele le vor fi
mai cu seama de folos si îi vor face straluciti, nu le-a spus: "Va
vor vorbi de rau si va vor prigoni, dar Eu voi împiedica asta".
Hristos nu vrea ca ucenicii Sai sa-si gaseasca siguranta vietii lor în
aceea ca nimeni sa nu-i vorbeasca de rau, ci în aceea ca sa îndure cu
curaj atunci cînd sînt vorbiti de rau si sa vadeasca prin fapte pe
prigonitori.

E cu mult mai mare lucru sa suferi cu curaj raul decît sa nu-l auzi
deloc, dupa cum este cu mult mai mare lucru sa nu socotesti ceva rau
bataia cînd esti batut, decît sa nu fii batut de loc.

Aici, în Evanghelia dupa Matei, Hristos a spus: "Plata voastra multa
este în ceruri"; în Evanghelia dupa Luca, Hristos a spus acelasi
lucru, cu cuvinte mai tari, dar si mai mîngîietoare. Nu numai ca îi
fericeste pe cei vorbiti de rau pentru Dumnezeu, dar îi nefericeste pe
cei care sînt vorbiti de bine de toti oamenii: "Vai de voi cînd
toti oamenii va vor vorbi de bine".

Nu se poate spune ca apostolii n-au fost vorbiti de bine de oameni, dar
nu de toti. De aceea Hristos n-a spus: "Cînd va vor vorbi de bine
oamenii", ci: "Cînd toti oamenii". Ca nici nu-i cu putinta ca
toti oamenii sa vorbeasca de bine pe cei care duc o viata virtuoasa. Si
tot în Evanghelia dupa Luca Hristos spune: "Cînd vor lepada numele
vostru ca un rau, bucurati-vâ si saltati".

Hristos hotaraste mare rasplata nu numai pentru prigoanele pe care le
vor suferi, ci si pentru cuvintele rele. De aceea n-a spus: "Cînd va
vor prigoni si cînd va vor omorî", ci: "Cînd va vor ocari si vor
zice tot cuvîntul rau". Ca mai cu seama ocarile si vorbitul de rau
îndurereaza mai cumplit decît însesi faptele.

Multe sînt în adevar cele care usureaza durerea în prigoane, de
pilda: încurajarile tuturora, aplauzele, cununile, laudele multora;
dar cînd esti ocarit si vorbit de rau ti se ia si aceasta mîngîiere.
Ca ocara si vorbitul de rau nu par în ochii lumii mare lucru; si
tocmai de aceea musca mai adînc decît prigoana inima celui ocarît si
vorbit de rau. Multi si-au pus latul de gît pentru ca n-au putut
suferi defaimarea si ocara. Pentru ce sa te mai miri de ceilalti? Pe
Iuda vânzatorul, nerusinatul, spurcatul, pe omul care nu se mai rusina
de nimic, vorbele rele l-au împins la spînzuratoare.

O alta pilda: Iov, omul de otel, omul mai tare decît piatra, cînd
si-a pierdut averile, cînd au venit peste el nenorociri cumplite,
cînd a ajuns dintr-o data fara de copii, cînd si-a vazut trupul izvor
de viermi si pe femeia sa împotriva lui, le-a îndurat pe toate cu
usurinta; dar cînd a vazut ca prietenii sai îl ocarasc, îl ataca, ca
au o parere proasta despre el, ca spun ca sufera aceste nenorociri
pentru pacatele lui si ca-i pedepsit pentru rautatea lui, atunci
curajosul si marele barbat s-a tulburat si i s-a ravasit sufletul.

David a iertat pe toti care l-au prigonit; numai pentru defaimare a
cerut razbunare de la Dumnezeu: "Lasa-l sa blesteme, a zis el, ca
Domnul i-a poruncit; ca sa vada Domnul smerenia mea, si-mi va rasplati
mie pentru blestemul ce mi l-a facut el în ziua aceasta".

Si Pavel nu lauda numai pe cei prigoniti, nici numai pe cei carora li
s-au luat averile, ci si pe cei ocariti si defaimati, graind asa:
"Aduceti-va aminte de zilele de mai înainte, în care, dupa ce ati
fost luminati, ati îndurat multa lupta de suferinta, fiind dati în
priveliste cu defaimari si cu necazuri ".

Pentru aceea si Hristos da mare rasplata celor ocariti si defaimati.
Dar pentru ca sa nu zici: "De ce, Doamne, nu pedepsesti aici pe
pamînt pe cei ce ocarasc, pentru ce nu le astupi aici gurile, ci dai
dincolo rasplata?", Domnul a dat ca pilda pe profeti, ca sa arate ca
nici pe timpul lor Dumnezeu n-a pedepsit pe cei ce i-au ocarit si i-au
defaimat. Daca pe timpul Vechiului Testament, cînd o fapta era îndata
pedepsita sau rasplatita, Dumnezeu îi încurajeaza pe profeti sa rabde
ocarile si defaimarile cu nadejdea unor rasplati viitoare, cu atît mai
mult acum pe vremea Noului Testament, cînd nadejdea este mai vadita,
cînd filozofia e mai mare.

Uita-te ca Hristos a vorbit de suferirea prigoanelor, a ocarilor si
defaimarilor numai dupa ce a dat atîtea fericiri. N-a facut asta fara
rost, ci a vrut sa arate ca un om care nu s-a deprins si n-a pus în
practica fericirile nu poate tine piept prigoanelor, ocarilor si
defaimarilor. De aceea fericirea dinainte deschide totdeauna drum celei
urmatoare, asa ca toate fericirile alcatuiesc un lant de aur: omul
smerit îsi va plînge negresit pacatele; cel care plînge va fi si
blînd si drept si milostiv; cel milostiv, drept si cu sufletul
zdrobit, va fi negresit si curat cu inima; iar cel curat cu inima va fi
facator de pace. In sfîrsit, cel care îndeplineste toate aceste
fericiri va înfrunta prigoanele, nu se va tulbura cînd va auzi ca e
vorbit de rau si va fi în stare sa sufere mii de necazuri.

din PSB 23, Sfantul Ioan Gura de Aur

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:08:19 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/57/insemnatatea-postului-in-privinta-duhurilor-cazute-sfantul-ignatie-briancianinov/

Predica în Duminica Sfântului Ioan Scararul

Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Sai despre duhurile rautatii,
"cu nimic nu poate iesi, fara numai cu rugaciune si cu post" (Marcu
9, 29). Iata o noua trasatura a postului!

Postul este primit de Dumnezeu când merge înaintea lui o mare virtute
- milostivirea; postului îi este pregatita plata în cer când e
strain de fatarnicie si slava desarta; postul lucreaza când este
îmbinata cu el o alta mare virtute - rugaciunea. Si cum lucreaza? Nu
doar ca potoleste
patimile din trupul omenesc - intra în lupta cu duhurile rautatii, le
biruie.

De ce postul, care este în sine o nevointa trupeasca, poate lucra -
sau împreuna-lucra cu rugaciunea - în lupta împotriva duhurilor?

Pricina lucrarii postului asupra duhurilor rautatii sta în puternica
lui lucrare asupra propriului nostru duh. Trupul, potolit de post, da
duhului omenesc libertate, putere, trezvie, curatie, subtirime. Numai
într-o astfel de stare poate duhul nostru sa se împotriveasca
nevazutilor sai vrajmasi. "Iar eu, când ma suparau aceia", adica
dracii, spune de Dumnezeu insuflatul David, "m-am îmbracat cu sac si
am smerit cu post sufletul meu, si rugaciunea mea în sânul meu se va
întoarce" (Ps. 34, 12).

Postul aduce mintii trezvie, iar rugaciunea este arma mintii, cu care
aceasta alunga pe potrivnicii nevazuti.

Postul smereste sufletul, slobozindu-l de împietrire si îngâmfare,
care apar din îmbuibare, iar rugaciunea postitorului se face deosebit
de puternica, este rostita nu superficial, este rostita din adâncul
sufletului, din adâncul inimii, îndreapta, înalta postitorul spre
Dumnezeu.

Întunecatele duhuri ale rautatii au savârsit doua nelegiuiri grele:
prima a fost pricina lepadarii lor din ceata sfintilor îngeri; a doua
a fost pricina lepadarii lor fara putinta de întoarcere. În cer ei
s-au razvratit împotriva lui Dumnezeu; capetenia lor, oarba din
pricina parerii de sine, a vrut sa se faca deopotriva cu Dumnezeu.
Aruncati din cer în tarâmul de sub cer pentru nelegiuita lor
încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit si au savârsit o
noua faradelege: amagindu-l pe om, l-au tras în caderea lor. Cea din
urma nelegiuire a îngerilor cazuti a hotarât soarta lor pentru
totdeauna: prin ea au pus asupra lor pecetea raului pe veci; din
pricina ei s-a departat de la ei cu desavârsire harul lui Dumnezeu; au
fost lasati în seama lor, în seama rautatii lor, în seama pacatului
lor, pe care l-au zamislit si l-au nascut în ei, de care au îngaduit
sa se patrunda firea lor.

De atunci nici un gând bun, nici un simtamânt bun nu i-a mai venit
îngerului lepadat. El este pe de-a-ntregul, cu totul, cufundat în
rau, doreste raul, nascoceste raul.

Ars de o sete nepotolita a raului, el cauta sa se sature prin rau - si
nu poate. Tot raul pe care l-a savârsit si îl savârseste i se pare
neîndestulator în fata raului pe care si-l închipuie el, pe care îl
cauta setea lui cea cu neputinta de rabdat dupa rau. Fiind zidit înger
purtator de lumina, el a fost aruncat, pentru nelegiuirile lui, mai
prejos decât toate dobitoacele pamântului. "Pentru ca ai facut
acest omor omului", i-a zis Dumnezeu mâniat satanei, la locul
nelegiuirii - în rai, în apropierea oamenilor pe care tocmai îi
aruncase în cadere - "blestemat sa fii tu din toate dobitoacele si
din toate fiarele pamântului; pe pieptul tau si pe pântece te vei
târî si pamânt vei mânca în toate zilele vietii tale" (Fac. 3,
14).

Duhul netrupesc este sortit doar gândurilor si simtamintelor
pamântesti, patimase! În ele este viata lui, în ele este comoara
lui. Duhul este lipsit de putinta îndeletnicirii cu cele duhovnicesti!

Îndeletnicirile trupesti îl cuprind cu totul. Duhul, zidit pentru
vietuire întelegatoare, este coborât din ceata duhurilor în starea
trupeasca, si în aceasta tagma sta mai prejos de toate dobitoacele si
toate fiarele pamântului. Dobitoacele si fiarele lucreaza dupa legile
firii lor, în timp ce duhul cel cazut, petrecând în firea
dobitoacelor si a fiarelor, petrece într-o fire straina, înjositoare
pentru el. El nu vrea si nu poate sa lucreze asa cum trebuie în
aceasta fire: el întrebuinteaza mereu în chip rau aceasta fire.
Aceasta materialitate pacatoasa a îngerului cazut îl supune
înrâuririi postului, ce slobozeste duhul nostru de sub înrâurirea
trupului.

Îngerul cazut, apropiindu-se de omul care posteste, nu mai vede acea
precumpanire a trupului care îi e placuta si îi trebuie; el nu mai
poate sa tulbure sângele, care e racorit în chip binefacator de catre
post; nu mai poate sa stârneasca trupul, ce nu mai are aplecare spre a
juca, fiind înfrânat cu postul; nu i se mai supun mintea si inima,
care simt în urma postului o deosebita barbatie duhovniceasca.

Vazând împotrivire, trufasul duh cazut se departeaza, fiindca nu
sufera împotrivirea. Lui îi place încuviintarea neîntârziata,
supunerea neîntârziata. În ciuda faptului ca el "se târaste pe
piept si pe pântece", în ciuda faptului ca se hraneste doar cu
pamânt, gândul de a fi asemenea lui Dumnezeu nu l-a parasit: el cauta
închinare si închinatori. A îndraznit sa îi arate Fiului lui
Dumnezeu toate împaratiile pamântului într-o clipeala de vreme si a
fagaduit ca îi va da toata stapânirea asupra lor si slava lor,
cerând în schimb ca Domnul sa i se închine (Luca 4, 5-8): si nici
acum nu înceteaza sa înfatiseze urmatorilor Fiului lui Dumnezeu
înselarile lumii, zugravindu-le în închipuire cu cele mai
smintitoare trasaturi si culori, în scopul de a-i face prin vreo
amagire sa i se închine.

Stati împotriva diavolului, si el va fugi de la voi, a zis Sfântul
Apostol Iacov (Iac. 4, 7); iar alt Apostol a grait: luând pavaza
credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile vicleanului cele
aprinse (Efeseni 6, 16). Prin puterea credintei sa înaltam ochiul
mintii spre vesnicie, spre negraita fericire care-i asteapta pe drepti
în vesnicie si spre chinurile tot atât de negraite care îi asteapta
acolo pe urmatorii nepocaiti si îndaratnici ai sarpelui. Aceasta
vedere ne va sta în putere numai când trupul va fi adus în
rânduiala si tinut în rânduiala prin post, când prin rugaciunea
curata, care e cu putinta numai la postitori, ne vom lipi de Domnul, ne
vom face un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17).

"Sarpele se târaste mereu pe pamânt, potrivit osândei rostite de
Sus asupra lui", a zis Sfântul Ioan Gura de Aur: "de vrei sa fii
ferit de muscatura lui cea otravita, fii mereu cu mintea si cu inima
mai presus de pamânt"57. Atunci te vei putea împotrivi lui - si el,
trufasul, nesuferind împotrivirea, va fugi de la tine. Dar unde sunt
oamenii tinuti de duhul necurat? Unde sunt acei oameni pe care el sa
îi sfâsie si sa-i chinuie precum îl sfâsia si-l chinuia pe tânarul
pomenit acum în Evanghelie S-ar parea ca nu sunt ori ca sunt foarte
rari: asa cugeta cel care priveste superficial la toti si aduce viata
sa pamânteasca jertfa împrastierii si placerilor pacatoase. Sfintii
Parinti cugeta altfel.

"De când diavolul împreuna cu dracii lui", spun ei, "l-au facut
pe om, prin neascultare, surghiunit din rai si despartit de Dumnezeu, a
dobândit îngaduinta a clatina în chip gândit, noaptea si ziua,
partea cuvântatoare a fiecarui om". În chip asemanator cu chinurile
pe care, precum istoriseste Evanghelia, le suferea trupul tânarului
din partea duhului rautatii patimeste din pricina acestuia si sufletul
care cu deosebita osârdie s-a supus înrâuririi lui si a socotit
drept adevar minciuna ucigasa, pe care el ne-o înfatiseaza neîncetat
spre pierzarea noastra, ascunzând-o sub masca adevarului pentru a
însela mai lesne si a avea mai multa izbânda în facerea sa de rau.

"Fiti treji, privegheati", ne preîntâmpina Sfântul Apostol
Petru, fiindca potrivnicul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind,
cautând pe cine sa înghita: caruia stati împotriva întariti fiind
prin credinta (I Petru 5, 8-9).

Cu ce arme lucreaza asupra noastra îngerul cazut? Cu precadere prin
gândul pacatos si prin închipuirea pacatoasa. De cei care i se
împotrivesc fuge, iar pe cei care nu-l cunosc, care stau de vorba cu
el si se încred lui îi clatina, îi chinuie si îi pierde. Precum el
însusi umbla pe pântece si nu este în stare de gânduri
duhovnicesti, asa si înaintea închipuirii noastre zugraveste în
culori vii aceasta lume trecatoare cu farmecul si desfatarile ei, si
totodata începe sa stea de vorba cu sufletul despre înfaptuirea unor
visari cu neputinta de împlinit.

El ne îmbie cu slava pamânteasca, ne îmbie cu bogatia, ne îmbie cu
îmbuibarea, ne îmbie cu desfatarea necuratiilor trupesti, la care,
dupa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, nu doar ca a primit
încuviintare, ci el însusi, care a fost zidit duh netrupesc, s-a
facut parinte al lor. El ne îmbie cu toate acestea în închipuire si,
totodata, ne arata mijloace nelegiuite de înfaptuire a visarilor
nelegiuite. El ne arunca în întristare, în trândavie, în
deznadejde - pe scurt, se îngrijeste neadormit de pierzarea noastra
prin mijloace atât frumoase, cât si urâte la înfatisare: si prin
pacatul vadit, si prin pacatul acoperit cu masca binelui, înmiresmat
cu momeala placerii. "Aceasta este biruinta care biruieste lumea:
credinta noastra" (I Ioan 5, 4), spune Sfântul Ioan Teologul.

Credinta, arma biruintei asupra lumii, este totodata si arma biruintei
asupra îngerilor cazuti. Cine, privind cu ochiul credintei în
vesnicia vestita de cuvântul lui Dumnezeu, nu se va raci fata de
întâietatile vremelnice ale lumii? Cine, fiind adevarat ucenic al
Domnului nostru Iisus Hristos, va vrea sa calce atotsfintele Lui
porunci de dragul desfatarii pacatoase, ce se înfatiseaza ademenitoare
înainte sa o gustam, iar dupa ce o gustam ne apare dezgustatoare si
ucigasa? Ce putere poate avea asupra ucenicului lui Hristos vraja
privelistii întâietatilor si desfatarilor pamântesti, sau chiar si
cea înspaimântatoare a nenorocirilor pamântesti, pe care viclenii
draci o zugravesc pentru a-l aduce pe privitor în trândavie si
deznadejde - ce putere poate avea ea atunci când, prin puterea
Cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lui, s-a întiparit privelistea
mareata a vesniciei, înaintea careia orice priveliste pamânteasca
este palida si nimicnica?

Sfântul Ioan Teologul, care a vestit ca "biruinta care biruieste
lumea este credinta noastra", îi hiritiseste pe adevaratii fii ai
lui Hristos, care au biruit lumea, pentru biruinta asupra îngerului
cazut si a cetei duhurilor supuse lui: scris-am voua, tinerilor, ca ati
biruit pe cel viclean.

"Tineri" sunt numiti aici crestinii înnoiti prin harul
dumnezeiesc. Când slujitorul lui Hristos arata barbatia si statornicia
cuvenita în lupta cu duhurile rautatii, în sufletul lui se pogoara
harul dumnezeiesc si daruieste biruinta: atunci "se înnoiesc ca ale
vulturului tineretile lui" (Ps. 102, 5).

"Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt în lume. De iubeste cineva
lumea, nu este dragostea Tatalui întru dânsul: pentru ca tot ce este
în lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu
este de la Tatal, ci din lume este. Si lumea trece, si pofta ei; iar
cel ce face voia lui Dumnezeu ramâne în veac" (I Ioan 2, 15-17).

Iubiti frati! De ce sa nu fim si noi biruitori ai lumii si ai
stapânitorului acestei lumi? Iau biruit oameni asemeni noua,
îmbracati cu trup si cu neputintele omenirii; i-au biruit nu doar
barbati viteji - i-au biruit si batrâni subrezi, si femei slabe, si
copii mici; au biruit, si nu ne-au lasat nici o dezvinovatire pentru
înfrângere, daca ne vom supune acestor vrajmasi ai nostri, înaintea
lor statea aceeasi lume cu amagirile ei; împrejurul lor se târau
aceiasi serpi nevazuti, care si-au dat toata silinta ca sa arunce si sa
salasluiasca sufletele lor în tarâna. Inimile si cugetele
biruitorilor erau sus! Îngradind trupul lor cu postul, ei au potolit,
au oprit pornirea spre desfatarile pamântesti!

Prin post, ei au dat duhului lor putinta de a ramâne în necurmata
trezvie si priveghere, i-au dat putinta de a urmari neadormit cursele
cele de multe feluri ale diavolului! Usurând prin post trupurile lor,
usurând prin el însusi duhul, ei i-au dat acestuia putinta de a se
lipi de Domnul prin rugaciune curata si necurmata (Ps. 134, 3), de a
primi ajutorul dumnezeiesc, de a da viata credintei sale prin auzire,
de a face credinta cea din auzire încredintare, putere duhovniceasca
si de a dobândi prin aceasta putere biruinta desavârsita asupra lumii
si a duhurilor rautatii. Aceasta credinta, dupa cum ne învata Sfântul
Ioan Teologul, care o numeste îndraznire catre Dumnezeu si ia
învatatura despre ea din sfânta sa cercare, se dobândeste prin
rugaciunea ascultata de Dumnezeu (I Ioan 5, 14-15).

Prin aceasta credinta, dreptii îl vad pe Dumnezeu, Care e nevazut - a
spus Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 3, 17). Fireste ca lumea piere din
fata celui care îl vede pe Dumnezeu! Fireste ca aceasta lume
trecatoare devine ca si cum n-ar fi pentru un asemenea om! Si
stapânitorul ei nu mai are pe ce se sprijini în lupta sa. "Fiti
treji", fratilor, "privegheati, ca potrivnicul vostru, diavolul,
umbla ca un leu racnind, cautând pe cine sa înghita: caruia stati
împotriva întariti fiind prin credinta, luând pavaza credintei - a
credintei faptuitoare, credintei vii, credintei harice, de care e în
stare numai acel nevoitor al lui Hristos care s-a pregatit de lupta cu
duhurile rautatii iertând aproapelui greselile lui: s-a pregatit,
adica, prin mila si smerenie si a intrat în aceasta lupta înarmat cu
postul si rugaciunea. Amin.

Din " Predici la Triod si Penticostar", Sfantul Ignatie
Briancianinov

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:10:54 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/51/despre-purtarea-crucii-sfantul-ignatie-briancianinov/

Predica în Duminica Sfintei Cruci

Iubiti frati! Si noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos,
fiindca suntem crestini. Si noi suntem chemati înaintea Domnului în
aceasta sfânta biserica pentru a asculta învatatura Lui. Stam
înaintea fetei Domnului; privirile Lui sunt atintite asupra noastra,
înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de
taina si simtamintele noastre ascunse sunt aratate Lui. El vede toate
planurile noastre; El vede faptele drepte si gresalele facute de noi
din tineretile noastre; vede toata viata noastra, atât trecuta cât si
viitoare; "cele nefacute înca de noi sunt deja scrise în cartea Lui
" (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisa în stihuri,
Cuvântul 55).

El vede dinainte ceasul mutarii noastre în nemasurata vesnicie si ne
vesteste pentru a noastra mântuire porunca Lui cea atotsfânta: "Cel
ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa
si sa-Mi urmeze Mie".

Prin puterea credintei vii sa înaltam catre Domnul ochiul nostru
gândit - si-L vom vedea! Îl vom vedea pe El, Pretutindenea Fiitorul -
Care este de fata aici, împreuna cu noi. Sa deschidem inima noastra,
pravalind de la intrarea ei greaua piatra a învârtosarii; sa
ascultam, sa privim, sa primim, sa ne însusim învatatura Domnului
nostru.

Ce înseamna lepadarea de sine?

Lepadarea de sine înseamna sa parasesti viata pacatoasa. Pacatul, prin
mijlocirea caruia s-a savârsit caderea noastra, a cuprins întreaga
noastra fire în asa chip ca ni s-a facut ca si cum ne-ar fi firesc:
lepadarea de pacat s-a facut lepadare de firea noastra; lepadarea de
firea noastra este lepadarea de sine.

Moartea vesnica, ce a lovit sufletul nostru, s-a prefacut pentru noi
în viata. Ea cere hrana sa - pacatul, desfatarea sa - pacatul: prin
mijlocirea acestei hrane si a acestei desfatari, moartea vesnica
sprijina si pastreaza stapânirea sa asupra omului. Însa omul cazut
socoate sprijinirea si cresterea în el a stapânirii mortii crestere
si sporire a vietii. Astfel, cel molipsit de boala ucigasa e stapânit
de cerinta silnica a bolii si cauta mâncaruri care sporesc boala - le
cauta ca pe mâncarea cea mai de trebuinta, ca pe o desfatare de care
este neaparata nevoie si cât se poate de placuta.

Împotriva acestei morti vesnice, care se înfatiseaza drept viata
omenirii bolnave de caderea ei înfricosatoare, Domnul rosteste osânda
Sa: "Cine voieste sa mântuiasca sufletul sau sporind în el viata
caderii, altfel spus moartea vesnica, pierde-l-va pe el: iar cine-si va
pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie" omorând în
sine poftele pacatoase si lepadându-se de ndulcirea cea pacatoasa,
"acela îl va mântui pe el" (Marcu 8, 35). Aratând la întreaga
lume care e înfatiseaza privirilor noastre cu toate frumusetile si
ispitele ei, Domnul graieste: Ce va olosi omului de ar dobândi lumea
toata si-si va pierde sufletul sau? Ce folos pentru om, ce dobândeste,
daca ar pune stapânire nu pe vreun lucru de putina însemnatate, ci
chiar pe întreaga lume vazuta? Aceasta lume vazuta este numai un
adapost vremelnic pentru om!

Nu este pe pamânt nici un lucru, nu este pe pamânt nici o
întâietate pe care sa le putem socoti ale noastre. Totul ne este luat
de moartea necrutatoare si cu neputinta de ocolit, iar adeseori chiar
înainte de moarte ni le iau împrejurarile si întorsaturile
neprevazute ale sortii. Ne dezbracam de însusi trupul nostru ajunsi
în pragul hotarâtor al vesniciei. Bunul nostru, avutul si comoara
noastra este sufletul nostru - numai sufletul nostru. Ce va da omul în
schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8, 37), spune Cuvântul lui
Dumnezeu. N-avem cu ce sa acoperim pierderea sufletului atunci când
îl ucide moartea vesnica, ce se înfatiseaza în chip amagitor drept
viata.

Ce înseamna a-ti lua crucea?

Crucea era unealta a pedepsei de ocara pentru robi si gloata lipsita de
drepturi cetatenesti. Lumea trufasa, lumea vrajmasa lui Hristos, îi
lipseste pe ucenicii lui Hristos de drepturile de care se bucura fiii
lumii. Daca ati fi din lume, le spune Domnul urmatorilor Sai, lumea ar
iubi ce este al sau. Iar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales
pe voi, pentru aceasta va uraste pe voi lumea... Scoate-va-vor pe voi
din sinagogi, si va veni vremea ca tot cel ce va va ucide sa i se para
ca aduce slujba lui Dumnezeu (Ioan 15, 19, 16, 2).

A-ti lua crucea înseamna a îndura cu marime de suflet batjocurile si
ocarile cu care lumea îi acopera pe urmatorii lui Hristos, necazurile
si prigoanele cu care lumea iubitoare de pacat si oarba îi prigoneste
pe urmatorii lui Hristos. Pentru aceasta, este placut înaintea lui
Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Petru, de rabda cineva necaz pentru
stiinta lui Dumnezeu, patimind pe nedrept... ca spre aceasta ati fost
chemati (I Petru 2, 19, 21) de catre Domnul, Care i-a vestit pe cei
iubiti ai Sai: în lume necazuri veti avea: ci îndrazniti, Eu am
biruit lumea (Ioan 16, 33).

A-ti lua crucea înseamna a rabda cu vitejie, pentru Evanghelie, greaua
osteneala nevazuta, chinul si mucenicia nevazuta în lupta cu propriile
patimi, cu pacatul care traieste în noi, cu duhurile rautatii, care cu
aprindere se scoala asupra noastra si ni se împotrivesc cu
încrâncenare atunci când hotarâm sa lepadam jugul pacatului si sa
ne supunem jugului lui Hristos. Nu ne este noua lupta, a zis Sfântul
Apostol Pavel, împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva
începatoriilor si a domniilor si a stapânitorilor întunericului
veacului acestuia, împotriva duhurilor rautatii întru cele ceresti
(Efeseni 6, 12). Armele ostirii noastre nu sunt trupesti, ci puternice
prin Dumnezeu spre surparea tariilor, surpând izvodirile mintii si
toata înaltarea ce se ridica împotriva stiintei lui Dumnezeu, si
robind toata întelegerea spre ascultarea lui Hristos (II Cor. 10,
4-5). Dobândind biruinta în acest razboi nevazut, însa foarte
ostenicios, Apostolul striga: Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda fara
numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care lumea mie s-a
rastignit, si eu lumii (Galateni 6, 14).

A-ti lua crucea înseamna a te pleca supus si smerit necazurilor si
nevoilor pamântesti pe care îi place Proniei dumnezeiesti sa le
îngaduie asupra noastra spre spalarea pacatelor noastre. Atunci crucea
slujeste omului drept scara de la pamânt la cer. Pe aceasta scara a
urcat tâlharul pomenit în Evanghelie - a urcat din cele mai cumplite
faradelegi în prealuminatele salasuri ale raiului: el a rostit de pe
crucea sa cuvinte pline de smerita cugetare; prin smerita cugetare a
intrat în cunoasterea lui Dumnezeu, prin cunoasterea lui Dumnezeu a
dobândit cerul. Dupa dreptate cele vrednice de faptele noastre luam, a
grait el; pomeneste-ma, Doamne, întru împaratia Ta (Luca 23, 41-42).

Si noi, iubiti frati, sa repetam cuvintele tâlharului, cuvinte al
caror pret e raiul! Sau, precum Iov, sa binecuvântam pe Domnul,
Dreptul si totodata Milostivul Judecator, Care ne pedepseste. Daca am
luat cele bune din mâna Domnului, spunea acest patimitor, sa nu rabdam
si cele rele? Cum a placut Domnului, asa s-a si facut (Iov 2, 10; l,
12). împlineasca-se asupra noastra nemincinoasa fagaduinta a lui
Dumnezeu: Fericit barbatul care rabda ispita: caci lamurit facându-se,
va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc
pe El (Iac. l, 12).

A-ti lua crucea înseamna a te supune de buna voie si cu osârdie
lipsurilor si nevointelor prin care se înfrâneaza pornirile
dobitocesti ale trupului nostru. O astfel de rastignire a trupului a
folosit asupra sa si Sfântul Apostol Pavel: îmi chinuiesc trupul meu
si îl supun robiei, spune el, ca nu cumva, altora propovaduind,
însumi sa ma arat netrebnic (I Cor. 9, 27). Cei ce sunt în trup,
adica cei ce nu-si înfrâneaza trupul, ci îi îngaduie sa
precumpaneasca asupra sufletului, lui Dumnezeu a placea nu pot. Si ca
atare, traind dupa trup, suntem datori sa traim nu pentru trup! De
vietuiti dupa trup, veti muri cu moartea cea vesnica; iar de veti
omorî cu duhul faptele trupului, veti fi vii cu viata cea vesnica,
fericita (Romani 8, 8, 12-13). Trupul este înfrânat fiintial prin duh
- asadar, numai duhul poate stapâni asupra trupului si-l poate
cârmui, atunci când trupul este pregatit pentru supunere prin
rastignirea lui.

Trupul e rastignit prin post, prin priveghere, prin metanii si alte
osteneli trupesti puse asupra lui cu întelepciune si cu masura.
Nevointa trupeasca facuta cu întelepciune si cu masura slobozeste
trupul de greutate si grosime, îi întareste puterile, îl pastreaza
mereu usor si în stare de lucrare. Cei ce sunt ai lui Hristos, spune
Apostolul, si-au rastignit trupul cu patimile si poftele (Galateni 5,
24).

Ce înseamna a lua crucea, si anume crucea ta?

Înseamna ca fiecare crestin trebuie sa îndure cu rabdare anume acele
necazuri si prigoane din partea lumii ce se abat asupra lui, si nu
altele. Asta înseamna ca fiecare crestin este dator sa lupte cu
barbatie si cu statornicie anume cu acele patimi si cu acele gânduri
pacatoase care apar în el.

Asta înseamna ca fiecare crestin este dator ca, plin de supunere
înaintea voii lui Dumnezeu, marturisind dreapta judecata si
milostivirea lui Dumnezeu, dând multumita lui Dumnezeu, sa îndure
anume necazurile si lipsurile carora le îngaduie dumnezeiasca Pronie
sa se abata asupra lui, iar nu altele, pe care i le zugraveste si cu
care îl îmbie închipuirea trufasa. Asta înseamna ca trebuie sa ne
multumim anume cu acele nevointe trupesti care sunt potrivite cu
puterile noastre trupesti, de care are anume nevoie trupul nostru
pentru a fi tinut în rânduiala, iar nicidecum sa nazuim, târâti de
râvna pe care o insufla slava desarta - precum spune Sfântul Ioan
Scararul - catre post foarte aspru, priveghere foarte multa si alte
nevointe lipsite de masura, care zdruncina sanatatea trupeasca si
îndreapta duhul nostru spre parere de sine si amagire de sine.

Toata omenirea se osteneste si sufera pe pamânt - dar ce deosebire
între o suferinta si alta!

Cât de felurite sunt patimile care se lupta cu noi! Cât de felurite
sunt necazurile si ispitele pe care ni le trimite Dumnezeu pentru
tamaduirea noastra, pentru spalarea pacatelor noastre! Ce deosebire
între oameni chiar în privinta puterilor trupesti, chiar în privinta
sanatatii! Chiar asa: fiecare om are crucea sa. Si fiecarui crestin i
s-a poruncit sa ia cu lepadare de sine tocmai aceasta cruce a sa si sa
urmeze lui Hristos. Cine a luat crucea sa lepadându-se de sine, acela
sa împacat cu sine însusi, cu împrejurarile în care se afla, cu
starea sa cea din afara si cea launtrica; numai acela poate urma lui
Hristos cu întelegere si fara ratacire.

Ce înseamna a urma lui Hristos?

Înseamna a cerceta si a-ti însusi învatatura Evangheliei, a avea
Evanghelia ca singur îndreptar al lucrarii mintii, al lucrarii inimii,
al lucrarii trupului, înseamna a-ti lua felul de a gândi din
Evanghelie, a-ti rândui simtirile inimii potrivit Evangheliei si a
sluji drept chip viu al Evangheliei prin toate faptele, prin toate
miscarile tainice si vadite. De o asemenea urmare a lui Hristos este
în stare, repetam, numai acela care, fugind de amagirea prin smerenie
(Coloseni 2, 18), a hotarât sa dobândeasca adevarata smerita cugetare
acolo unde odihneste ea - în ascultarea si supunerea fata de Dumnezeu.
Cel ce a intrat în supunerea fata de Dumnezeu unita cu deplina
lepadare de sine, care si-a luat crucea sa, a recunoscut si a
marturisit aceasta cruce ca fiind a sa.

Iubiti frati! Închinându-ne astazi, dupa rânduiala sfintei Biserici,
cinstitei Cruci a Domnului cu trupurile noastre, sa ne închinam ei si
cu duhul! Sa cinstim cinstita Cruce a lui Hristos - unealta biruintei
si semnul slavei lui Hristos - marturisind fiecare de pe crucea sa:

"Dupa dreptate cele vrednice de faptele mele iau; pomeneste-ma,
Doamne, întru împaratia Ta". Prin recunoasterea propriei
pacatosenii, prin multumita adusa Domnului, prin supunerea fata de
Dumnezeu facem din crucea noastra - unealta a pedepsei si semn al
necinstei - unealta a biruintei si semn al slavei, asemeni Crucii
Domnului. Sa ne deschidem prin cruce raiul. Sa nu ne îngaduim atât de
vatamatoarea cârtire, si mai ales sa nu ne îngaduim hula cea
pierzatoare de suflet, care adeseori se aude din gura pacatosului
orbit, învârtosat, care se sfâsie si se zbate pe crucea sa,
straduindu-se în zadar sa scape de cruce.

Pentru cel ce cârteste si huleste, crucea se face nesuferit de grea,
tragând în iad pe omul rastignit pe ea. "Ce am facut?" - striga
pacatosul care nu-si recunoaste starea, si îl învinuieste de
nedreptate si nemilostivire pe Dreptul Judecator si Milostivul
Dumnezeu, defaima si tagaduieste purtarea de grija a lui Dumnezeu;
vazându-L rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, cere de la El în batjocura
si cu viclenie: Daca Tu esti Hristosul, mântuieste-Te pe Tine si pe
noi (Luca 23, 39), pogoara- Te de pe cruce (Matei 27, 40)! Însa Domnul
nostru Iisus Hristos bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce si moarte
a rabda55, pentru ca prin cruce sa împace omenirea cu Dumnezeu, ca
prin moarte sa mântuiasca omenirea de moartea vesnica.

Pregatindu-i pe Sfintii Apostoli de marea întâmplare care avea sa se
savârseasca - rascumpararea neamului omenesc prin patimirile si
moartea de ocara a Dumnezeu-Omului, Domnul le-a vestit Apostolilor din
timp ca trebuie sa fie dat în mâinile pacatosilor, sa patimeasca
mult, sa fie omorât si sa învie. Aceasta prevestire le-a parut
câtorva dintre Sfintii Apostoli ciudata si cu neputinta de împlinit.
Atunci Domnul ia chemat înaintea Sa pe ucenicii Sai si le-a zis: Cel
ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa
si sa-Mi urmeze Mie. Amin.

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 12:12:10 AM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Cuvioasa Maria Egipteanca
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-cv_maria_egipteanca.html

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 5:33:58 AM4/1/06

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0104&i=1
Aprilie, in ziua dintai: pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Maria
Egipteanca (+431).

Aceasta a fost din Egipt. Inca de la varsta de 12 ani, s-a despartit de
casa parinteasca si a mers in Alexandria. Era tanara si frumoasa si a
cazut intr-o desfranare fara satiu, incat s-a facut ademenitoare multor
suflete de barbati tineri si batrani, cu desfatarile pierzaniei
desfranarii. Deci, petrecand ea saptesprezece ani in cea mai adanca
viata pacatoasa, parandu-i-se ca numai aceasta este viata, Dumnezeu i-a
intins o mana de ajutor, facand ea un indreptar de intoarcere la
pocainta, de nevointa peste fire si de neasemuita sfintenie.

Ca, dorind sa se inchine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim,
vanzandu-si trupul corabierilor, drept plata de calatorie. Dar,
incercand sa se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a intalnit cu o
Putere nevazuta, care o respingea afara din biserica, si n-o lasa sa
intre. Si, facand incercare de mai multe ori si neizbutind si-a dat
seama de viata ei pacatoasa. Si asa a inceput plansul si pocainta
Mariei.

Deci, luand chezasa pe Preacurata, ca de o va lasa sa intre isi va
schimba viata, si-a dobandit dorirea si si-a tinut fagaduinta. Avand
trei paini uscate drept merinde, a trecut Iordanul si s-a afundat in
pustie. Nevointele ei au fost multe si grele, lacrimile neostoite,
postul, rugaciunea, goliciunea trupului in frig si in arsita soarelui.
Si, asa, a trait 47 de ani in aspra pocainta, in incercari si ispite,
afland mantuirea. Si atat s-a inaltat deasupra patimilor, cat trecea si
apa Iordanului pe deasupra si, cand sta la rugaciune, se inalta in sus,
ca de un cot de la pamant, neavand alt martor decat pe Dumnezeu, iar la
sfarsituI vietii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfantul Zosima.

Si asa, biruind firea omeneasca, prin nevointa ei si cu harul lui
Hristos, si dobandind ingereasca petrecere, cea mai presus de om, inca
din lumea aceasta, Sfanta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, in
varsta de 76 de ani, in anul 431, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel
Tanar. Pentru ale ei sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne
mantuieste pe noi! Amin.

Constantin

unread,

Apr 1, 2006, 9:36:23 PM4/1/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://poezie-crestina.tripod.com/id29.html

Un fir de par

de Vasile Voiculescu

O, Doamne, trisata viata-mi trece,
Si m-a sleit misteriosu-Ti joc,
Tu stai de fata-n tot ce se petrece,
Nu Te ascunzi, dar nu Te pot gasi deloc.

Caci departarile de Tine nu-s departe,
Esti pretutindeni, ierti, indrepti, mangai,
Un fir de par de Tine ma desparte
Si totusi dincolo de orice fel de dincolo ramai.

Constantin

unread,

Apr 2, 2006, 7:38:12 AM4/2/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/55/la-duminica-sfantului-ioan-scararul-sfantul-teofan-zavoratul/

La Duminica Sfantului Ioan Scararul - Sfantul Teofan Zavoratul

In urma închinarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci, care s-a
savârsit duminica si saptamâna trecuta, sfânta Biserica ne aduce
acum aminte de Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Ioan
Scararul, cu acelasi scop - acela de a ne da imbold la nevointele
îndreptarii de sine si sporirii întru virtuti.

Voi stiti ca Sfântul Ioan a alcatuit o carte mântuitoare de suflet,
care se cheama Scara Duhovniceasca, suitoare la cer. Acolo este
zugravit lantul neîntrerupt al virtutilor, altfel spus treptele lor:
urcând dintr-o treapta în alta, crestinul intra, în cele din urma,
în cerul duhovnicesc, unde se face un singur duh cu Domnul.
Indreptând gândul nostru tocmai spre acest hotar al vietii
crestinesti, Sfânta Biserica vrea sa ne spuna: "Nu va temeti de
crucea rastignirii de sine si nu fugiti de purtarea crucii nevointei.
Uitati-va unde duc ele, si însufletiti-va. Aveti pentru ce sa va
osteniti!"

Si Scara aceasta are, negresit, putere sa toarne în fiecare suflet
acest duh al râvnei barbatesti. Ea explica limpede totul: si
începutul fiecarei virtuti, si felul în care ea se maturizeaza, si
piedicile care apar în calea ei, si mijloacele de a le birui - si
astfel îndeletnicirea cu virtutile pare atât de usoara ca cititorul
vrea sa se apuce numaidecât de nevointa, ca sa sporeasca în ele. Ca
atare, nu pot sa nu doresc ca cei ce pot sa cunoasca aceasta carte si
sa se foloseasca de ea spre mântuirea lor. V-as povesti-o chiar eu pe
toata, însa de unde timp ? O carte întreaga ! Dar cel putin va voi
arata cele mai însemnate lucruri cuprinse în ea si voi înfatisa pe
scurt, sub înfatisarea suirii scarii, întreaga noastra cale catre
Domnul.

"Scara" Sfântului Ioan Scararul are treizeci de trepte, dupa
numarul anilor vietii nestiute a Domnului si Mântuitorului nostru,
dupa care El a început a face si a învata. Asemenea scarii vazute de
patriarhul Iacov, ea se sprijina cu un capat pe pamânt, ca sa putem
ajunge la ea noi, pamântenii, iar cu celalalt pe cer, aratând hotarul
menirii noastre.

Pe scara lui Iacov urcau si coborau îngeri, aratând ca virtutile
crestinesti sunt lucru îngeresc si se savârsesc cu ajutorul sfintilor
îngeri. In capul scarii, sfântul Iacov vede pe Domnul: la Domnul duce
si Scara virtutilor crestine, prin care fiecare, urcând din putere în
putere, ajunge barbat desavârsit, la masura vârstei plinirii lui
Hristos - ajunge acea desavârsire la care ne îndatoreaza Domnul:
"Fiti, dar, desavârsiti, precum Tatal vostru Cel Ceresc Desavârsit
este "(Matei 5, 48); acea unire cu Dumnezeu pentru care S-a rugat
Domnul: "Ca toti sa fie una, precum Tu, Parinte, întru Mine si Eu
întru Tine, ca si acestia întru Noi una sa f ie" (Ioan 17, 21).

Vazând în fata noastra acest bine de negrait, sa ne apropiem,
fratilor, cu barbatie de aceasta scara si sa ne silim cu trezvie a sui
pe ea fara lenevire.

Sa ne apropiem cu barbatie si sa ne silim cu trezvie a pune început
bun acestei suiri. Daca peste tot începutul bun e jumatate din
lucrare, cu atât mai mult în viata duhovniceasca, pentru care el este
schita deplina: fiindca, ia priviti, ce cere de la noi primul pas ?

Cere sa parasim pamântul, în viata de zi cu zi este cu neputinta sa
suim pe o scara fara sa ne fi desprins de pamânt, deasupra caruia nu
avem cum sa nu ne ridicam în vreme ce pasim pe prima treapta. La fel
si în rânduiala duhovniceasca: prima treapta a suisului spre
desavârsirea crestina este parasirea pamântului - a pacatului, adica
îndepartarea de faptele pacatoase, de simtirile si asezarile
[dispozitiile] sufletesti patimase, îndepartare care se savârseste
în pocainta atunci când, lepadând si deplângând tot ce nu este
bun, oamenii iau hotarârea cea buna de a placea numai lui Dumnezeu.

Cel care a ajuns la aceasta hotarâre a facut primul pas, a calcat pe
prima treapta. Cel tintuit de pamânt nu are cum sa urce pe prima
treapta a unei scari: nici cel împovarat de pacate nu are cum sa se
gândeasca macar la suisul catre desavârsire. Mai întâi abate-te de
la rau, si atunci vei începe sa faci binele. Abaterea de la rau, spune
sfântul Ioan Scararul, e începutul pocaintei; începutul pocaintei e
începutul mântuirii, iar începutul mântuirii e buna hotarâre de a
placea lui Dumnezeu (treapta 26, cap. 65).

Dupa ce am pasit pe scara, cum se suie în continuare? Intrebuintând
mâinile si picioarele, calcând când cu piciorul stâng, când cu
piciorul drept si încordându-ne din toate madularele trupului. In
acelasi fel si cel care s-a pocait si a luat hotarârea cea buna de a
placea lui Dumnezeu purcede îndata la osteneala, care cere încordarea
puterilor sufletesti si trupesti, precum si istovirea lor necrutatoare:
fiindca el are neaparata nevoie sa se împotriveasca siesi în cele
rele si sa se sileasca la bine, sa ia aminte la sine si la toate cele
cu care se întâlneste, din multimea lor sa aleaga cele mai bune, sa
nu o ia înainte fara de vreme si sa nu ramâna în urma, sa nu lase
nebagate de seama nici cele mai mici momeli ale pacatului, sa înlature
piedicile, sa ghiceasca mijloacele prin care ataca vrajmasul si sa se
lupte cu el fara a lasa armele. Toate acestea si cele asemanatoare
alcatuiesc osteneala luptei cu patimile si sporirea în facerea de
bine, care definesc însasi suisul catre desavârsire: fiindca ce este
desavârsirea, daca nu dezradacinarea patimii si sadirea, în locul ei,
a bunei asezari [dispozitii] sufletesti?

Tocmai aceasta este osteneala noastra de capetenie - pâna ce o vom
sfârsi, va trebui sa urcam nu doar o treapta. Nu poti dezradacina
dintr-o data toate patimile si sadi dintr-o data toate virtutile. Atât
o lucrare cât si cealalta se savârsesc treptat. Si micsorarea
fiecarei patimi are treptele ei, la fel ca întarirea fiecarei
dispozitii bune. Ca atare la Sfântul Ioan Scararul descrierea acestei
osteneli se sfârseste abia la treapta a douazeci si sasea.

O, dar ce nu ne învata el acolo, si împotriva carei patimi nu ne
înarmeaza ?! Ne înarmeaza împotriva trufiei si a slavei desarte, a
sireteniei si vicleniei, a iubirii de bani si dragostei de agonisire, a
multei vorbiri si a vorbirii de rau, a mâniei si a pomenirii raului
[ranchiunei], împotriva minciunii si clevetirii, a lenei si visarii, a
putinatatii de suflet si fricii desarte, si asa mai departe.

Ne învata smerenia, nerautatea, barbatia, privegherea si osârdia la
rugaciune, neagonisirea, întreaga întelepciune, înfrânarea,
blândetea, tacerea înteleapta, ascultarea, pomenirea mortii,
plânsul, neînvârtosarea inimii si asa mai departe. Dezradacinarea
fiecarei patimi si sadirea virtutii potrivnice ei alcatuiesc o treapta
aparte, pe care trebuie sa pasim pentru a ajunge la celelalte.

In toate acestea este o rânduiala - pentru fiecare om, totusi, o
rânduiala proprie, pe care si-o stabileste în urma experientei
proprii. "Cei ce încearca a se sui la cer cu trupul", spune
Scararul, "cu adevarat au nevoie de silire de sine si neîncetata
chinuire de sine. Hotarârea cea buna de a placea lui Dumnezeu naste
osteneli. Aceste osteneli sunt lucrarea virtutilor, altfel spus
deprinderea neîncetata cu ele. Rodul acestei deprinderi este intrarea
lor în obisnuinta" -iar din obisnuinta ia fiinta statornicirea în
bine.

Acesta este hotarul ostenelilor întru suirea pe scara virtutilor. Dupa
cât se spune, cu cât te afli mai sus fata de pamânt, cu atât
atractia gravitationala spre pamânt este mai mica si, prin urmare,
este mai usoara lupta cu greutatea sa pentru cel ce suie; si este o
anumita linie dincolo de care trupurile înceteaza cu totul sa mai
graviteze spre pamânt, adica devin cu totul lipsite de greutate.
Astfel, si pe treptele desavârsirii duhovnicesti, cu cât suie cineva
mai sus, cu atât îl împovareaza mai putin cele pamântesti.

Altfel spus, cu cât devine cineva mai neclintit în virtuti prin
deprinderea statornica cu ele, cu atât îl lupta mai putin pacatele si
patimile. Si exista si o înaltime a desavârsirii unde patimile mor
aproape cu totul si sufletul se îndulceste de tihna ramânerii în
bine, tihna în care face binele fara împiedicare, liber, nesilit,
parca în chip firesc, la fel cum firesti sunt, de pilda, respiratia si
circulatia sângelui. Aceasta treapta este atinsa atunci când în
suflet se înradacineaza în chip desavârsit toate virtutile si rasar
nepatimirea si curatia.

Acesta este cerul duhovnicesc - capatul de sus al scarii. Celor ce au
atins acest hotar le apartin fericirile hotarâte de catre Domnul si
culmea fericirilor: salasluirea lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov
la vârful scarii. Nepatimirea este cerul de inima al mintii, este
camara cea cereasca a Imparatului Ceresc. Rodul nepatimirii este
deplinatatea dragostei si desavârsita salasluire a lui Dumnezeu în
cei ce s-au facut prin aceasta nepatimire curati cu inima, despre care
s-a zis: "ca acestia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8; treapta
29, cap. 2, 3, 14).

Iata unde suie si prin ce se sfârseste sfintita scara! Si, iata,
tocmai aceasta priveliste vrea sa o zugraveasca acum în mintea noastra
Sfânta Biserica - fireste, nu pentru curiozitate sau vorbire în
desert, ci pentru a ne da imboldul si putinta de a ne cerceta cu
constiinta buna pe noi însine si a lamuri unde ne aflam si pe ce
treapta. Am pasit pe scara ? Daca am pasit, am suit departe, ne-am
ridicat la înaltime mare de la pamânt, se întrezareste cât de cât
capatul suisului? Bineînteles, a numara în amanunt treapta proprie
poate fi un lucru greu si chiar cu neputinta; însa nu este greu sa
stabilim treptele care se deosebesc prin trasaturi distincte.

Ce osteneala este de pilda, în a stabili prima treapta? Cine nu este,
oare în stare sa dea un raspuns limpede la întrebarea: "Te-ai
pocait si ai luat hotarârea nestramutata de a bineplacea Domnului?"

Cine, de asemenea, nu e în stare sa spuna daca a intrat, dupa ce s-a
cait de pacatele sale, în razboi cu patimile, daca se lupta cu ele sau
e înfrânt de ele? Asadar, eu si cu voi ce vom spune, fratilor? Am
calcat pe scara ? Am facut macar primul pas ?

Sa raspunda la aceasta întrebare constiinta fiecaruia; iar eu voi
adauga ca macar un pas daca a facut cineva, si tot e bine. El e deja pe
scara, e deja pe calea cea buna.

Chiar daca mai are de facut multa osteneala pâna ce se vor arata în
el urmele limpezi ale desavârsirii, începutul a fost pus. Ramâne
doar sa nu slabesti si sa nu te lenevesti, dupa masura puterilor tale,
a te misca înainte. Binecuvântat va fi mersul tau; si daca va fi
statornic si neabatut, fara îndoiala ca va fi încununat de reusita -
asa ca este bine si atât. Dar este rau daca n-a fost facut nici primul
pas, daca omul s-a dat pe mâna patimilor si nici nu se gândeste sa le
lase; sau, chiar daca se gândeste, amâna de pe o zi pe alta; sau,
parându-i rau dupa patima sa iubita, vrea s-o rascumpere cu vreun
oarecare bine, fara a se lepada de ea; sau, neavând patimi si fapte
pacatoase evidente, traieste fara grija, nepasându-i de curatia
inimii.

Toti acestia si cei asemenea lor nu se afla pe calea cea buna, înca nu
au pasit pe scara ce suie catre Dumnezeu, si au de facut acest prim
pas. Iata de ce ni se si aminteste de "Scara" la mijlocul Postului:
pentru ca, daca cineva, întelegându-i lectiile, îsi da seama ca
înca rataceste în afara ei, sa aiba vreme sa îsi vina în fire si sa
se pocaiasca.

Iata, toti cei ce înca aveti de facut asta, grabiti-va s-o si faceti;
iar apoi sa aveti de doua ori mai multa osârdie pentru a va îndrepta
si a întari în voi deprinderile bune - caci altii nu bat pasul pe
loc, ci tot înainteaza. De ce sa ramânem noi în urma ?

Sa alergam, fratilor, cu totii în asa fel ca sa ajungem la tinta,
uitând de cele din urma si tinzând spre cele dinaintea noastra. Cel
care s-a oprit, acela nu mai merge. Cine nu merge mai departe, acela
negresit ramâne în urma sau chiar se misca înapoi.

Nu este clipa în care sa nu faptuim ceva, si nu e fapta care sa nu fie
ori placuta, ori neplacuta lui Dumnezeu - asta fiindca noi suntem
persoane si în orice punem vointa noastra, potrivit careia faptele se
întorc fie spre slava lui Dumnezeu, fie spre placerea egoismului
nostru, si ca atare slujesc fie spre buna sporire în mersul nostru,
fie spre împiedicarea acestuia.

Cel cu luare-aminte la sine si la tot ce îl înconjoara nici nu poate
sa se opreasca, ci la orice pas înainteaza tot mai mult în
desavârsirea sa, din toate aduna împreuna cu Domnul si din toate se
îmbogateste. "Socotiti, drept aceea, cum sa umblati cu paza, nu ca
niste neîntelepti, ci ca niste întelepti, rascumparând vremea, ca
zilele rele sunt" (Efeseni 5, 15-16).

29 martie 1865

din "Pregatirea pentru spovedanie si pentru Sfanta Impartasanie -
Predici la Triod" , Sfantul Teofan Zavoratul

Constantin

unread,

Apr 2, 2006, 7:40:04 AM4/2/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/56/sfaturi-sotilor-crestini-sfantul-ioan-gura-de-aur/

Sfaturi sotilor crestini - Sfantul Ioan Gura de Aur

Spuneti tinerei voastre sotii cu glasul cel mai gingas din lume:
"Te-am luat, scumpa copila, ca tovarasa a vietii mele, te-am chemat
sa împarti cu mine sarcinile cele mai cinstitoare si mai trebuitoare,
nasterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ti voi cere, asadar?"

Inainte de a-i spune, vorbeste-i de dragostea ta, caci nimic nu
sensibilizeaza mai mult pe cei care asculta, în a primi ceea ce li se
spune, decât sa stie ca totul îi este insuflat de o dragostea
arzatoare. Cum îi veti arata asemenea dragoste? îi veti zice: "As
fi putut lua alte femei, bogate si de rang înalt, nu le-am ales; de
tine m-am îndragostit, de felul tau de a fi, de onestitatea ta, de
blajinatatea ta, de cumpatarea ta... Si de ce? Nu fara cumpanire si
fara temei, ci fiindca stiu ca bogatia nu-i un bine în sine. Am
lasat-o, asadar, si am venit spre tine, al carei suflet plin de virtute
nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânara înteleapta si cu inima aleasa,
îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pamântului.
De aceea te-am ales, te iubesc si tin la tine mai mult ca la viata mea.
Vietuirea de aici, de pe pamânt, nimic nu este cuprinsul rugaciunilor,
cererilor si al tuturor eforturilor mele este ca sa meritam sa petrecem
în asa fel încât în viata viitoare sa putem fi împreuna, fara sa
mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurta - si moartea-i
va pune sfârsit, - de vom merita s-o strabatem fiind placuti lui
Dumnezeu, vom fi în vesnicie cu Hristos, si noi unul cu altul,
într-o desavârsita fericire. Asez dragostea ta mai presus de toate
si nimic nu mi-ar fi mai împovarator si mai asupritor decât a fi în
vreo împotrivire cu tine, vreodata. De ar fi sa pierd totul, sa ajung
cel mai sarac dintre oameni, sa am de înfruntat cele mai grele
primejdii, sa sufar orice, totul voi putea sa-l duc, atâta vreme cât
dragostea mea pentru tine va fi fericita. Venirea copiilor îmi va
umple cea mai mare dintre dorinte, atâta vreme cât vei avea dragoste
pentru mine. Asemenea fie si simtirile tale..."

Adauga apoi cuvintele apostolului, din care se arata ca alcatuirea unei
astfel de legaturi este dupa voia lui Dumnezeu: "Ascultati ce zice
Scriptura: "Va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de
femeia sa". Nimic sa nu fie pricina de josnicii. Piara bogatiile,
slavirile acestei lumi, ceea ce iubesc pretuieste mai mult ca toate".

Cât aur, ce bogatii ar putea face atâta placere sotiei voastre, ca
asemenea vorbe? Si sa nu va temeti ca dragostea voastra îi va da
trufie - spuneti-i cu inima deschisa ca o iubiti. Femeile stricate,
care lasa pe unul si iau pe altul, vor putea sa-si faca un lat din
asemenea vorbe, pentru amantii lor - e si firesc, - dar o femeie de
bunacuviinta, o tânara de bun neam, nu ar putea sa se trufeasca, ci,
mai degraba, s-ar face mai mladioasa. Aratati-i ca vietuirea cu ea va
este nepretuit, ca din aceasta pricina va place mai bine sa stati acasa
decât sa iesiti în piata publica, dati-i întâietate asupra
prietenilor vostri, asupra copiilor vostri, iar acestia sa fie iubiti
din pricina ei.

De face binele, laudati-o, admirati-o, daca savârseste vreo
nepotrivire, asa cum se poate întâmpla oricarei femei tinere,
folositi sfaturile si îndemnurile acoperite. Osânditi cu putere
bogatia si luxul, - învatati-o sa-si faca podoaba din cinste si din
rusine - si cu orice prilej, aratati-i tot ceea ce poate fi spre binele
ei. Rugati-va împreuna, duceti-va, fiecare, cum se cuvine, la
biserica; barbatul sa ceara femeii sa-i împartaseasca tot ceea ce s-a
grait sau s-a citit în fata ei si femeia, de asemenea, barbatului.

De sunteti saraci, aveti în fata pilda sfintilor, a lui Petru, a lui
Pavel, care au fost mai slaviti decât toti regii si bogatii. Aflati
cum si-au petrecut ei viata în foame si în sete. Spuneti nevestei
voastre ca nimic, în aceasta lume, nu-i de temut, decât a-l supara pe
Dumnezeu.

Daca cineva se casatoreste în felul acesta si cu asemenea gânduri, nu
va fi deloc mai prejos decât calugarii - si starea de casatorie va fi
mai de pret decât necasatoria.

Nu cercetati pe sotia voastra oricum, ci cu bunavointa, cu gingasie.
Acordati-i multa atentie si ea nu va mai astepta curtea altor barbati.
Asezati-o mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumusete,
întelepciune - si laudati-o. Veti ajunge astfel, ca ea sa nu-si
doreasca atentia strainului - ba chiar sa nesocoteasca pe toata lumea,
învatati-o sa se teama de Domnul. Toate celelalte vor curge ca
dintr-un izvor si casa voastra va fi doldora de bunatati...

Sa ne deprindem sa fim buni si blajini cu toata lumea, dar mai ales cu
sotiile noastre. Sa ne ferim cu grija de a cerceta prea de-aproape daca
reprosurile pe care ni le fac ele, sunt drepte sau nu. Sa nu tinem
decât la un lucru: departarea oricarui temei de întristare, asezarea
în casa noastra a unei paci desavârsite, ca astfel femeia sa închine
barbatului toata grija ei, iar barbatul sa se destainuie ei, dupa
alergaturile si necazurile de afara, ca într-un adapost, ca acolo sa
gaseasca aproape de ea, mângâierile dorite.

Femeia daca a fost barbatului ca ajutor sa-i fie, ca îndemnurile
ei sa-i îngaduie a face fata relelor care-l ameninta. Daca ea-i
virtuoasa si blajina, nu numai ca va aduce barbatului ei mângâierea
tovarasiei ei, ci, în orice împrejurare, îi va fi de un mare
sprijin. Ca un pilot îndemânatic, ea va preface în înseninare, prin
dibacia întelepciunii ei, furtunile sufletului - si întelepciunea ei
va fi izvor de întarire.

Când sotii sunt atât de strâns legati unul de altul, nimic nu-i va
putea mâhni în viata aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea.
Acolo unde stapânesc întelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate
bunatatile, sotii sunt la adapostul oricaror vrajmasii. Ei stau ca
înconjurati de un zid puternic si de netrecut si vor avea pacea cea
dupa voia lui Dumnezeu.

"Femei, fiti supuse barbatilor vostri, cum se cuvine, în
Domnul..." adica din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul -
va împodobeste aceasta supunere nu catre un stapân, ci în supunerea
care-si are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu.
"Barbati, iubiti-va femeile voastre si nu va porniti
împotriva-le!..."

Vedeti, asadar, cum au fost aratate deopotriva, îndatoririle si ale
unora si-ale altora. Se poate întâmpla sa te tulburi cu toate ca
iubesti. El zice asadar: "Nu va certati" - nimic nu-i mai suparator
decât certurile dintre barbat si femeie, caci mai suparatoare între
toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare
amaraciune a te lupta, ca sa zic asa, cu unul din madularele
propriei tale fiinte.

Datoria barbatilor este, asadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a
asculta. Daca fiecare savârseste ceea ce-i dator, atunci întelegerea
e de piatra. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe
barbat mai blajin. Bagati de seama ca-i dupa fire, ca unul sa iubeasca
si altul sa asculte. Când cel ce îndruma iubeste pe cel ce primeste
îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i ceruta celui ce
asculta asa cum este celui ce îndrumeaza - ceea ce i se cere este
ascultarea.

Daca femeii îi este data frumusetea, iar barbatului
dorinta, este tocmai ca sa înlesneasca aparitia dragostei. Nu fiti,
asadar, poruncitori pentru ca femeia va este supusa - si, voi,
femeilor, nu zamisliti trufie pentru ca barbatul va iubeste. Nici
gingasia barbatului nu se cade sa suceasca mintea nevestei, nici
supunerea femeii sa nu destepte trufie în sufletul sotului.

Dumnezeu v-a harazit pe nevasta voastra ca s-o iubiti din ce în ce mai
mult - si el a facut asa, o, femeie, ca sa fii iubita spre a putea
purta fara truda îndatorirea de a fi supusa. Nu va înspaimântati de
aceasta supunere. A fi supusa celui pe care-l iubesti, nu-i lucru greu.
Iar voi, nu va temeti sa iubiti, caci aceea pe care o iubiti, va este
supusa, împreuna petrecerea nu s-ar fi putut savârsi altfel, voi ati
primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiti, asadar,
legatura pe care o porunceste dragostea.

Viata acestei lumi este alcatuita din doua loturi: treburile obstesti
si treburile casnice. Dumnezeu a facut doua parti: femeii i-a dat
îndrumarea casei, barbatului, toate treburile Statului, cele
privitoare le negustorie, judecatile, treburile militare si
celelalte ranguri obstesti. Femeia nu poate mânui arma - ea poate sa
tina si sa chiverniseasca asa cum se cuvine toate cele casnice. Ea
nu-si poate da întotdeauna parerea într-o problema
obsteasca, - ci numai în camin, unde, de atâtea ori este mai buna
decât barbatul. Ea nu poate îndruma cum se cuvine treburile Statului,
dar poate creste, cuviincios, copiii. Poate vedea preluarile
servitorilor, le poate supraveghea treaba, dând barbatului toata
linistea, despovarându-i de orice grija dinlauntru, - poate avea grija
camarii, pregatirea meselor, întretinerea vesmintelor si toate
celelalte treburi de care nu se cade a se îndeletnici barbatul, înca
un semn al întelepciunii si-a orânduirii dumnezeiesti este si acesta
ca acela care-i în stare de a face lucrarile însemnate, sa nu ie
poata face pe cele mai mici, în care se arata
neîndemânatic, ca, în felul acesta, femeia sa aiba un rost
însemnat.

Daca Dumnezeu l-ar fi facut pe barbat îndemânatic în toate aspectele
vietii, femeia ar fi fost marginalizata. Dimpotriva, daca ar fi dat
îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate si mai
folositoare, le-ar fi facut sa se trufeasca. Cugetând a întemeia
pacea si pastrând fiecaruia locul cuvenit, el a facut din viata
noastra o armonie, dând fiecaruia ce-i este de folos.

Barbatul care-si petrece cea mai mare parte din timp în viata publica,
este prins de treburile obstei. Femeia, stând la ea acasa, ca
într-o scoala a întelepciunii, reculegându-se în ea
însasi, are putinta sa se dedea rugaciunii, citirilor pioase si
alte întelepte îndeletniciri. Dupa cum cei ce salasluiesc în pustie,
nu sunt tulburati de nimeni, tot asemenea femeia, traind mereu în
camin, se poate bucura de o pace fara sfârsit. Ea poate asadar, sa
savârseasca, pe socoteala ei, întelepciunea.

Poate, când barbatul vine tulburat, sa-l potoleasca, sa-i aduca
linistea, sa-i departeze din suflet grijile cele închipuite, cugetele
de mânie, si sa-l trimita iarasi la treburile lui despovarat de cele
rele - ducând cu el cele bune câstigate acasa. Nimeni nu are o putere
mai mare întru a desavârsi un barbat si a-i mladia sufletul cum
vrea, decât o femeie pioasa si înteleapta. Asemenea, de la
nimeni altul: stapân, judecator, nu va primi mustrari sau sfaturi cu
bunavointa un barbat, ca de la femeia lui; va fi pentru el chiar o
placere sa fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are
pentru aceea care-l sfatuieste. As putea arata multi barbati, aspri si
neprimitori de mustrari, care au fost, în felul acesta, mult
îmbunatatiti de sotiile lor.

Femeia, care împarte cu barbatul ei si masa si patul, care-i mama
copiilor lor, care stie treburile cele vazute si cele tainice ale lui
si toate celelalte, care-i este alaturi întru toate, care tine de el
ca trupul de cap, daca-i înteleapta si stie cum sa se poarte, va
veghea mult mai bine si mai folositor decât oricine ar fi, asupra
tovarasului vietii ei. Poftesc pe femei la o asemenea lucrare - sa fie
barbatilor lor bune sfatuitoare...

Cel ce se casatoreste cu o femei bogata, îsi ia mai degraba un stapân
decât o sotie. Daca femeile, chiar fara prisosinta avutiilor, sunt
pline de trufie si înclinate spre slava cea desarta, cum vor putea fi
suferite de barbatii lor, daca aceasta prisosinta e si mai mare? Câti
bogati, care s-au casatorit cu femei de asemenea bogate, nu si-au marit
avutia, jertfind bucuria de a trai si pacea, având a duce în fiecare
zi adevarate batalii si traind în certuri si
neîntelegeri! Si câti saraci casatoriti cu femei înca mai sarace
decât ei, se bucura de liniste si vad soarele cu o privire
îmbucurata, în vreme ce bogatii, împresurati de îmbuibari, îsi
doresc adesea moartea, din pricina femeilor lor; si sa fie despovarati
de vietuirea pe care o duc! Ca sa se adevereasca tuturor ca banul nu
slujeste la nimic, daca nu slujeste o cauza buna.

Dar ce sa vorbesc de întelegere si de pace? Dar chiar vorbind numai
despre avutie, adesea-i lucru neîntelept sa te casatoresti cu o femeie
mai bogata ca tine... O femeie virtuoasa, întelegatoare, modesta,
chiar când e saraca, va sti sa scoata mai mult din saracie decât din
bogatie; dimpotriva, o femeie stricata, fara frâu, certareata, chiar
de va gasi la ea acasa multime de comori strânse, le împrastie mai
degraba decât vântul praful. Si pricinuind barbatului o multime de
necazuri, îi aduce si repede ruinarea. Nu trebuie sa cautam asadar,
bogatia, ci o femei vrednica sa faca o buna folosire a ceea ce are...

Unul din temeiurile cele mai mari ale casatoriei este dorinta de a fugi
de pacat, si a da deoparte orice stricaciune.

Orice casatorie trebuie facuta pentru a sluji si cultiva bunele
moravuri. Si va fi asa, de vei fi luat o femeie în stare de a aduce
în casa ta întelepciune, pietate, cumpatare. Frumusetea trupeasca,
daca virtutea sufleteasca nu-i este tovarasa, poate tine în mreje pe
barbat douazeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lasa sa i se
vadeasca stricaciunea si vraja s-a risipit.

Dar femeia în care straluceste frumusetea sufletului, pe masura ce
vremea trece si barbatul cunoscându-i, treptat, sufletul ales, îi
insufla sotiei lui o dragoste din ce în ce mai arzatoare si întareste
legatura care-i uneste. Asa ca, duiosia calda si sincera care
dainuieste între soti, alunga orice pricina de alunecare spre
stricaciune.

Barbatul care-si iubeste sotia, n-are gânduri nerusinate, el
pretuieste necontenit femeia care-i a lui - si în felul acesta, prin
bunele lor moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.

Multi parinti ca sa daruiasca fiului lor un dar frumos, o casa luxoasa,
o mosie bogata, fac orice si pun toate în miscare. Dar ca sufletul sa
fie virtuos si sa fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau în
calcul.

Iata ceea ce rastoarna lumea: nu avem grija de copiii nostri, tinem
seama de averea lor si le dispretuim sufletul, îngaduind astfel o
purtare care-i curata nebunie. O avere mare, îndestulata, - daca acel
care o poseda, nu o poate chivernisi dupa virtute, se va prapadi
întreaga si va pieri odata cu posesorul, dar un om cu suflet marinimos
si plin de întelepciune, chiar de nu are nimic acasa, va putea
pastra cum se cuvine, bunurile tuturor.

La ceea ce trebuie, asadar, sa lucram noi, este nu a-i face pe copiii
nostri bogati în bani, în aur, în prisosinte de acest soi; ci
trebuie asa sa facem, ca ei sa fie bogati mai presus de toate în
pietate, în întelepciune, în comori de virtute, sa aiba nevoie de
putin, sa nu fie vrajiti de bunurile acestei lumi si de dorintele cele
nemasurate. ("Fiecare - zice apostolul - sa nu caute binele sau, ci
al aproapelui").

Cu cât mai mult temei de grija pentru copiii nostri?

Nu ti l-am încredintat de cum s-a nascut? va zice Domnul, si nu
te-am investit ca dascal, protector, sprijinitor si stapân?
Din mica lui copilarie nu ti-am poruncit sa-l îndreptezi si sa-l
conduci?

Ce rasplata vei merita de te uiti cu nepasare cum aluneca? Ce-mi spui?
Ca-i încapatânat si nesupus? De aceasta, trebuia de la început sa
te îngrijesti; când era tânar, trebuia sa-l înfrânezi cu
tarie, sa-l obisnuiesti cu datoria, sa-l înveti, sa-i îndrepti
nedesavârsirile sufletului. Atunci când acest suflet era mai lesne de
cultivat, trebuia sa-i scoti spinii, la vremea când, din pricina
vârstei, acesti spini puteau fi smulsi fara truda. Numai asa patimile
înfrânate n-ar mai fi crescut si n-ar fi ajuns sa nu mai poata fi
stavilite..."

din " Cuvinte alese", Sfantul Ioan Gura de Aur

Constantin

unread,

Apr 2, 2006, 7:41:21 AM4/2/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.voscreasna.com/58/despre-fericiri-sfantul-ioan-gura-de-aur/

Despre Fericiri - Sfantul Ioan Gura de Aur

- Care dreptate?

"Fericiti cei milostivi"

"Fericiti facatorii de pace"

- Care?

Iata acum si rasplata:

din PSB 23, Sfantul Ioan Gura de Aur

Constantin

unread,

Apr 3, 2006, 7:14:17 AM4/3/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://cuvant.credo.ro/2006/03/31/ortodoxia-inimii-parintele-serafim-rose/

Ortodoxia inimii - Parintele Serafim Rose

Si aceasta porunca avem de la El. Cine
iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe
fratele sau. Ioan 4,21

ÎNTRUCÂT Parintele Serafim a devenit un om al inimii, avântul
misiunii lui a sporit pe masura. Când îsi începuse lucrarea
misionara, el a sustinut foarte ferm adevarata ortodoxie, respingând
modernismul, revolutionarismul, ecumenismul. Asta poate sa fi fost
frumos în etapa începatoare. Dupa cum a spus el însusi: "Cu cât
cineva descopera mai mult despre credinta crestina si viata
duhovniceasca, cu atât descopera ce multe 'greseli' a facut pâna
acum si dorinta fireasca a omului este de a fi 'corect'".

Dar toate astea sunt doar la nivel exterior, asa cum a început
Parintele Serafim sa vada mai clar odata cu trecerea anilor. El nu si-a
schimbat niciodata filosofia de baza, originara; nu a fost mai aproape
de a deveni ecumenic, modernist, sau alcatuitor al unui nou calendar
bisericesc la sfârsitul vietii, decât fusese când începuse
tiparirea "Cuvântului ortodox".

Acum, în special dupa ce muscase din fructele amare ale "bolii
îndreptatoare", el a vazut ca era ceva cu mult mai esential ce ar
trebui sa propovaduiasca în aceste timpuri de pe urma, când
"iubirea multora se va raci". (Matei 24, 12).

Mai presus de toate, Parintele Serafim a devenit propovaduitor al
ortodoxiei inimii. Pe lânga învierea sfintei Rusii (despre care se va
spune mai mult, mai târziu) aceasta a fost tema principala din timpul
ultimei parti a vietii sale.

El a spus ca, "adevarata crestinatate nu înseamna doar opiniile
corecte despre crestinatate - asta nu este suficient pentru mântuirea
sufletului. Sf. Tihon (din Zadonsk) a spus: 'Daca cineva ar spune ca
adevarata credinta este pastrarea si marturisirea corecta a dogmelor
corecte, el ar spune adevarul, pentru ca un credincios are nevoie în
mod absolut de pastrarea dogmelor ortodoxe. Dar aceasta cunoastere si
marturisire în sine nu-l face pe om credincios si crestin adevarat.
Pastrarea si marturisirea dogmelor ortodoxe se gaseste întotdeauna în
adevarata credinta în Hristos, dar adevarata credinta a lui Hristos nu
se afla întotdeauna în marturisirea ortodoxiei .... Cunoasterea
dogmelor corecte este în minte si acest lucru este adesea neroditor,
arogant si mândru ....

Adevarata credinta în Hristos este în inima si ea este roditoare,
smerita, rabdatoare, iubitoare, milostiva, mângâietoare, înfometata
si însetata de dreptate; ea se retrage din patimile lumesti si se
lipeste numai de Dumnezeu, se nevoieste si cauta întotdeauna ceea ce
este ceresc si vesnic, se lupta împotriva fiecarui pacat si cauta
mereu si cere ajutor de la Dumnezeu pentru aceasta'. Si apoi îl
citeaza pe Fericitul Augustin, care ne învata: 'Credinta crestinului
este cu dragoste: credinta fara dragoste este a diavolului': Sf.
Iacov, în Epistola sa ne spune ca 'si demonii cred si se
cutremura' (Iacov 2, 19).

Sf. Tihon, de aceea, ne da un început în întelegerea a ceea ce este
ortodoxia: este ceva în primul rând al inimii, nu doar al mintii,
ceva viu si cald, nu abstract si rece, ceva ce este învatat si
practicat în viata, nu doar în scoala." Pentru a da fratelui sau
ortodox un sens adânc al crestinismului simtit în inima, Parintele
Serafim a adus exemplul Evangheliei Extinse, grupul protestant din care
venisera Maria, Solomonia si altii. În timp ce respingea greselile
protestante, asa cum facuse odinioara, el a fost capabil sa mearga
dincolo de perspectiva perioadei sale timpurii de negare, pentru a
vedea dedesubtul suprafetei, în inima ostenelilor acestor oameni.

El zicea ca "acesti protestanti au o credinta crestina simpla si
calda, fara sa aiba mult din îngustimea sectara ce caracterizeaza
multe grupuri protestante. Ei nu cred, ca unii protestanti, ca sunt
'mântuiti' si nu mai au nevoie sa faca nimic; ei cred în ideea
luptei duhovnicesti si instruirea sufletului. Ei se silesc sa se ierte
unul pe altul si nu sa-si poarte pica. Ei aduna de pe strazi vagabonzi
si hippies si au o ferma speciala pentru reabilitarea lor si pentru a-i
învata un sens al responsabilitatii. Cu alte cuvinte, ei iau
crestinismul în serios ca lucrul cel mai important din viata; nu este
plinatatea crestinismului pe care o avem noi ortodocsii, ci este bun
atâta timp cât merge iar acesti oameni sunt calzi, iubitori, care în
mod evident Îl iubesc pe Hristos. În felul acesta ei sunt un exemplu
a ceea ce ar trebui noi sa fim, numai ca mai mult asa ....

Unii dintre tinerii nostri ortodocsi se convertesc la grupuri ca
acesta, dar asta are si efect invers în jur - unii dintre acesti
protestanti se convertesc la ortodoxie. Si de ce nu? Daca avem
adevaratul crestinism, trebuie sa fie ceva în mijlocul nostru, ca
cineva care iubeste cu sinceritate adevarul va vedea si-l va vrea. Am
botezat câtiva oameni din acest grup protestant în mânastirea
noastra: ei sunt atrasi la ortodoxie de harul si sfintirile a caror
prezenta le simt în ortodoxie, dar care lipsesc din grupul lor. Si
odata ce devin ortodocsi, ei gasesc experienta lor protestanta destul
de fragila si superficiala, care li se paruse atât de reala odinioara.
Conducatorii lor le dau învataturi foarte practice bazate pe
Evanghelie, dar dupa un timp învataturile sunt obositoare si ei se
repeta.

Venind la ortodoxie, acesti convertiti gasesc o bogatie a învataturii
care este fara de sfârsit si îi poarta într-o adâncime a
experientei crestine care se afla cu totul dincolo chiar si de cei mai
buni crestini ne-ortodocsi. Noi care suntem deja ortodocsi avem aceasta
comoara si aceasta adâncime în fata noastra si trebuie sa o folosim
mai din plin decât o facem de obicei."

PROPOVADUIND ortodoxia launtrica a inimii, Parintele Serafim a
atentionat
împotriva ispitei de a urma "întelepciunea de suprafata". El a
zis ca "a fi 'ortodox dar nu
crestin', este o stare care are un anumit nume în limbajul crestin:
înseamna a fi fariseu, a
fi atât de înnamolit în litera legilor Bisericii, ca omul îsi
pierde sufletul care le da lor
viata, duhul crestinismului adevarat.

El a aratat cum putem fi dusi înainte cu "corectitudine" chiar în
aspecte mici: "Pot sa ne placa icoanele bizantine bine-facute (ceea
ce este un lucru bun), dar mergem prea departe daca dispretuim icoanele
mai moderne ca stil, care se gasesc în multe din bisericile noastre.
La fel se pune problema si cu cântarile bisericesti, arhitectura,
urmarea regulilor corecte de post, a îngenuncherii în biserica, etc.
...

Daca va impresioneaza puternic sa aveti icoane bune si începeti sa
spuneti: 'Se afla o icoana de un stil nepotrivit în biserica
noastra!' trebuie sa ai mare grija, pentru ca îti concentrezi
întreaga atentie pe ceva exterior. De fapt, daca exista o biserica
care nu are nimic altceva decât icoane de un stil bun, devin
suspicios, pentru ca poate [oamenii de acolo] sunt doar urmatori ai
modei. Exista un caz (unul din multe) în care o biserica avea icoane
rusesti vechi, originale - unele bune si altele de un gust destul de
prost, pictate într-un stil relativ nou - si o persoana fanatica le-a
scos pe toate si a pus în loc icoane noi, reproduceri pe hârtie,
într-un stil perfect bizantin. Si care a fost rezultatul?

Oamenii de acolo au pierdut contactul cu traditia, cu oamenii care
le-au adus lor
ortodoxia. Ei au înlocuit icoanele originale la care se rugasera
credinciosii de secole."

Parintele Gherman îsi aminteste cum, atunci când el si Parintele
Serafim cinsteau pentru prima data memoria Parintelui Gherasim în
Cuvântul ortodox, la începutul anilor '70, el si-a exprimat
rezervele fata de fratele sau. Se întreba, "cum îl putem prezenta
pe Parintele Gherasim ca pe un urias modern al ortodoxiei traditionale,
când el are în Biserica sa acele icoane de stil apusean din sec. al
XIX-lea?"

Parintele Serafim a raspuns, "acele icoane dovedesc ca el era în
traditie, pentru ca a acceptat cu simplitate si dragoste ceea ce i s-a
transmis de la parintii cei drepti întru credinta."

Parintele Serafim a mai observat cum putem fi urmatorii
"întelepciunii de suprafata" când ne prindem în idei
înaltatoare: "Este moda acum sa se învete despre rugaciunea lui
Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se mearga 'înapoi la Parinti'.
Nici aceste lucruri nu ne vor mântui - ele sunt de suprafata; pot fi
de folos daca sunt urmate corect, dar daca devin pasiunea ta, primul
lucru catre care te apleci, atunci acestea devin exterioare, de
suprafata, care nu duc catre Hristos ci catre Antihrist."

Parintele Serafim a fost ca si proorocul secolului XIX, Sf. Ignatie
Brianceaninov, învatând ca numai cei ce simt Împaratia lui Dumnezeu
în inimile lor vor fi în stare sa recunoasca adevarata natura a lui
Antihrist, atunci când va veni. Prin contrast, Parintele Serafim a
afirmat ca "'super-ortodoxul' de astazi poate deveni cu multa
usurinta rugaciunea lui Antihrist." În câteva locuri a spus cum se
poate întâmpla: "Vladimir Soloviev, în cartea sa 'Scurta istorie
a lui Antihrist', sugereaza în mod ingenios ca Antihrist, pentru a
atrage conservatorii ortodocsi, va deschide un muzeu al tuturor
antichitatilor crestine. Poate tocmai imaginile lui Antihrist (Apoc.
13, 14) vor fi într-un autentic stil bizantin - acesta ar trebui sa
fie pentru noi un gând care sa ne trezeasca.

Antihrist trebuie sa fie înteles ca un fenomen spiritual. De ce-ar
vrea toti oamenii din lume sa se plece înaintea lui? În special
pentru ca exista ceva în el care raspunde la ceva ce se afla în noi -
acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca ne vom pleca în fata
lui (Dumnezeu ne interzice sa facem asta!), va fi pentru ca vom simti o
atractie fata de vreun lucru superficial, care ar putea chiar sa arate
ca si crestinismul, caci 'Antihrist' înseamna cel care este 'în
locul lui Hristos' sau arata ca Hristos."

În mod deosebit, Parintele Serafim a vazut în atacul "ortodox"
neautorizat asupra Fericitului Augustin un semn al formalismului care
va duce la acceptarea lui Antihrist. Doctrinele "exagerat de
logice" ale lui Augustin, despre care Parintele Serafim a spus ca
"nu i-a fost un mare admirator", au fost doar aspectul de
suprafata, intelectual al unui om a carui inima a fost în întregime
ortodoxa. Dupa cum a scris Parintele Serafim într-o scrisoare:
"Lucrul cel mai frumos si mai ortodox despre el este simtirea,
evlavia, dragostea ortodoxa pentru Hristos care tâsneste atât de
puternic în operele sale ne-dogmatice, cum ar fi Confesiunile sale
(Parintilor rusi le plac si Monologurile). Ca sa-l distruga pe
Augustin, asa cum încearca sa faca criticii de astazi, înseamna sa
distrugi si aceasta evlavie si iubire pentru Hristos .... Eu ma
înfricosez de inimile reci ale 'intelectualului corect' cu mult
mai mult decât orice greseli pe care le-ai putea gasi la Augustin.
Intuiesc în aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui
Antihrist (a carui imitare a lui Hristos trebuie sa se extinda si la
'teologia corecta'!). Eu simt în Augustin iubirea lui Hristos."

În ceea ce îl priveste pe Parintele Serafim, i-a fost primita
rugaciunea pe care o adusese înaintea Maicii Domnului în 1961, când
îi ceruse sa îl lase sa intre în "inima inimilor". La inima
crestinismului adevarat, el gasise acel ceva în care se cuprind toata
Legea si proorocii (Mat. 22, 40). Era prima si a doua porunca a lui
Iisus Hristos: a Celui Care a facut din Iubire o lege.

din "Viata si opera Parintelui Serafim Rose"

Message has been deleted

George Orwell

unread,

Apr 3, 2006, 2:24:02 PM4/3/06

Constantin wrote:
> PU | LA
> ---+---
> PU | LA
>
> http://cuvant.credo.ro/2006/03/31/ortodoxia-inimii-parintele-serafim-rose/
>

Nu exista alt Dumnezeu decat SATANA.

Message has been deleted

Thrasher Remailer

unread,

Apr 3, 2006, 10:29:56 PM4/3/06

Kyrill wrote:
>
http://www.razboiulnevazut.org/sfanta-cruce/sfanta-cruce-parintele-arsenie.php
>
> Cuvant al Parintelui Arsenie Papacioc

The Reviewer

unread,

Apr 3, 2006, 10:47:17 PM4/3/06

IC | XC
---+---
NI | KA

Toate virtutile sunt legate între ele. Sunt un lant duhovnicesc, una
atarna de cealalta
(Sf. Macarie cel Mare).

Constantin

unread,

Apr 5, 2006, 12:18:06 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0504&i=1

Luna aprilie in 5 zile:

Sfintii Mucenici Teodul si Agatopod (+300)

Din acesti doi Mucenici, Teodul era mai tanar, iar Agatopod mai ajuns
cu varsta si erau amandoi din Tesalonic, clerici bineplacuti lui
Dumnezeu, de la biserica cea de acolo. Agatopod avand randuiala de
diacon, era batran de ani si foarte intelept, iar Teodul, aflandu-se
tanar si fara prihana, era citet la aceeasi biserica. Si au trait pe
vremea pagmilor imparati Diocletian si Maximian.

Deci, iesind porunca de la paganii imparati, ca oamenii de pretutindeni
sa jertfeasca zeilor, unii din crestini fugeau si se ascundeau de frica
chinurilor, altii, ca acesti doi Sfinti, Teodul si Agatopod, fara sa
iasa inaintea prigonitorilor, au ramas inchisi in biserica, rugandu-se
lui Dumnezeu ziua si noaptea. De aceasta instiintandu-se, ostasii i-au
prins si i-au aruncat in temnita.

Peste cateva zile, sezand la judecata, Faustin, capetenia cetatii, a
poruncit sa fie adusi Teodul si Agatopod inaintea sa, la cercetare. Si
vreme de multe zile a incercat dregatorul cu amagiri si viclesuguri
sa-i indepaneze de credinta in Hristos si sa-l intoarca la paganeasca
cinstire a idolilor. Deci, neplecandu-se ei sa jertfeasca zeilor si
pazind neclintita credinta lui Hristos, au fost aruncati din nou in
temnita, pregatindu-i pentru chinuri.

In temnita, cu ei, se aflau inchisi tot felul de oameni, unii cu mari
faradelegi in viata lor. Pe toti acestia, cei doi Sfinti i-au adus la
credinta in Hristos, la pocainta si la impacarea cu Dumnezeu. Iar
poporul din cetate, afland ca, in zidurile inchisorii, cei doi
propovaduiesc vestea cea buna a lui Dumnezeu, a sfaramat incuietorile
inchisorii si, dand navala inlauntru, asculta cuvantul lor.

Instiintandu-se de aceasta, Faustin dregatorul i-a scos, iarasi, pe cei
doi Sfinti afara, voind sa-i dea la chinuri in fata poporului. Si i s-a
facut mila dregatorului de dansii si ar fi vrut sa-i scape, daca ei
ascultand de imparat, ar fi jertfit idolilor. Dar ei nu incetau a chema
pe Iisus Hristos, zicand: "Suntem crestini si, pentru numele lui
Hristos, toate voim a le patimi." Si numeau tirani pe imparati, ca nu
se multumeau a robi trupul, bratele si averile supusilor lor, ci si
cugetul lor voiesc sa-l robeasca. Deci, dupa a treia cercetare,
ramanand ei tari de credinta, au fost osanditi la mucenicia marii. Si
asa, cu pietre grele la grumaz si cu mainile legate la spate, au luat
cununa patimirii de la Hristos, fiind aruncati in mare.

Constantin

unread,

Apr 5, 2006, 12:19:11 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0504&i=2

Luna aprilie in 5 zile:

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodora fecioara si
Didim ostasul (+304).

Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian-Galeriu (284-311), mai
mare in Alexandria era dregatorul Eustratie. Si au dat imparatii
porunca impotriva crestinilor, ca ori sa jertfeasca zeilor, ori, sa fie
schingiuiti. Iar dregatorul, sezand la judecata in Alexandria, a
poruncit sa aduca inaintea sa pe Teodora, fecioara crestina, care nu de
mult era prinsa si pazita in temnita. Deci, fiind adusa inaintea lui,
i-a zis judecatorul: "Fecioara, de ce credinta esti tu ?" Ea a raspuns:
"Sunt crestina". Judecatorul zise: "Esti libera sau roaba ?" Raspuns-a
Teodora: "Ti-am spus ca sunt crestina, ca Hristos venind, m-a eliberat
de pacat si sunt nascuta din parinti slaviti si liberi, in aceasta lume
desarta". Dregatorul, cautand spre judecatorul cetatii, care se numea
Luchie, i-a zis: "Stii pe fecioara aceasta ?" Luchie a raspuns: "Da, o
stiu, cu adevarat, ca este de neam bun si cinstit." Zis-a dregatorul
catre fecioara: "Daca esti fecioara de neam bun si cinstit, de ce n-ai
voit sa te mariti dupa barbat ?" Raspuns-a fecioara: "Pentru Hristos,
m-am lepadat de nunta, ca Domnul nostru Iisus Hristos, venind in lume,
prin nasterea Sa din Preacurata Fecioara, maica Lui, ne-a mantuit din
stricaciune si ne-a fagaduit viata vesnica; iar eu, crezand intr-insul,
am voit sa petrec in feciorie, pentru dragostea Lui, pana la sfarsitul
meu". Zis-a judecatorul: "Imparatii nostri au poruncit ca, pe voi,
fecioarele, care voiti sa va paziti fecioria voastra totdeauna sa va
aducem la inchinarea zeilor, iar, de nu veti voi sa va inchinati
zeilor, sa va dam in case de desfranare". Raspuns-a fecioara: "Mi se
pare ca tu stii bine ca Dumnezeu cauta la vointa inimii, de vreme ce
este stiutor de inimi. El stie cugetele noastre si scopul nostru il
primeste. El stie vointa mea, care este sa-mi pazesc fecioria
neintinata. Si chiar de vei porunci, precum te lauzi, sa ma
necinsteasca cu sila, aceea nu va fi necuratia trupului meu, ci silire
si patimire. Daca mi-ai taia capul, sau mana, sau piciorul, si de-mi
vei lua fecioria cu sila, tot mucenita a lui Hristos ma voi face, iar
nu desfranata. Deci, Stapanul meu este puternic, ca fecioria mea, cea
fagaduita Lui, s-o pazeasca intreaga, ca pe o parte a Sa, precum va
voi".

Zis-a judecatorul: "Nu dori sa-ti necinstesti neamul tau cel bun, nici
sa te dai spre batjocura si ras, de vreme ce esti fiica de parinti
cinstiti si slaviti, precum se spune despre tine". Raspuns-a fecioara:
"Preamaresc pe Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce mi-a dat neam bun si
cinstit si nadajduiesc spre Dansul, ca va pazi intreaga pe roaba sa".
Zis-a judecatorul: "Pentru ce te amagesti, crezand in Omul cel
rastignit, ca intr-un Dumnezeu ? Oare te va izbavi El din mainile celor
ce vor sa te ia spre desfranare ? Sa nu socotesti ca, daca, te vei duce
la desfranare, vei iesi curata de acolo". Teodora a raspuns: "Cred in
Hristos, Cel ce a patimit pe vremea lui Pontiu Pilat, ca ma va izbavi
din mainile necuratilor si va pazi nespurcata pe credincioasa roaba
Sa".

Dupa acestea, judecatorul i-a dat trei zile, timp ca sa se gandeasca,
dar ea voia indata sa patimeasca chinuri, spunandu-i ca, dupa trei zile
si dupa mai multe, scopul si dorinta ei nu vor fi altele, decat numai
sa moara pentru Hristos, Dumnezeul sau.

Deci a trimis-o, iarasi, in temnita si, dupa trei zile, a scos-o si a
pus-o din nou, de fata, la judecata. Si dregatorul, vazand-o pe ea
neschimbata, petrecand in sfanta credinta, a poruncit sa o dea spre
batjocura, unde, dusa fiind, s-a rugat Domnului, zicand: "Hristoase,
Dumnezeule, Cel ce ai imblanzit necuvantatoarele fiare, inaintea fetii
Sfintei Tecla, imblanzeste pe aceste fiare cuvantatoare, care sunt mai
salbatice si mai fara rusine si care s-au adunat ca sa strice curatia
trupului meu. Cel ce ai izbavit pe Suzana din mainile desfranatilor
batrani, izbaveste-ma si pe mine, roaba ta, de acelasi fel de
desfranati. Nu lasa sa se spurce trupul meu, biserica Duhului Sfant.
Cel ce ai gonit de la mine pe nevazutii vrajmasi, care, de multe ori,
talhareste si in taina, se sileau sa fure vistieria fecioriei mele,
goneste si acum, ma rog, pe acesti nelegiuiti, care s-au pregatit sa
rapeasca bogatia mea, talhareste. Doamne, Dumnezeul meu, vino spre
apararea mea si fa, cu atotputernica Ta tarie, sa ies curata si
neatinsa de mainile acestor necurati si voi preamari preasfant numele
Tau".

Pe cand Sfanta Teodora se ruga astfel, spurcatii profitori sedeau afara
din casa si se certau intre ei, care sa intre mai intai la fecioara.
Atunci, un oarecare tanar voinic, imbracat ostaseste, a venit la dansii
si, impingandu-i pe toti, a intrat in casa la fecioara, inaintea
tuturor, neindraznind nimeni sa-l impiedice sau sa-l intrebe. Acela era
unul din fratii de credinta, cu numele Didim, care, fiind indemnat de
Dumnezeu, a venit acolo intr-adins, in chip de ostas, nu pentru fapta
de pacat, ci, spre apararea fecioarei. Deci, vazandu-l, Sfanta Teodora
s-a inspaimantat. Atunci, fericitul Didim a zis catre dansa: "Nu te
teme, sora, ca, desi ma vezi lup pe dinafara, pe dinauntru sunt
mielusel si frate cu tine in sfanta credinta. Eu am venit aici sa te
izbavesc pe tine, care esti roaba si porumbita Dumnezeului meu. Deci,
sa schimbam hainele: tu te imbraci intr-ale mele si eu intr-ale tale,
ca asa, acoperita cu hainele mele, sa duci, de aici, fecioria ta
intreaga, iar eu, in imbracamintea ta, voi intra in nevointa
muceniceasca, sa arat ca sunt adevarat ostas al lui Hristos. Deci,
sfanta fecioara s-a invoit la aceasta, ca a cunoscut ca acel ostas a
fost de la Dumnezeu trimis, la dansa.

Dupa ce si-au schimbat imbracamintea, adica, fecioara s-a imbracat cu
hainele cele barbatesti si ostasesti, iar tanarul intr-ale fecioarei,
acesta a zis catre fecioara: "Cand vei iesi de aici, sa-ti acoperi
fata, ca si cum te-ai rusina, ca toti, rusinandu-se, vor iesi de aici
si astfel nu te vor cunoaste, avand fata acoperita". Fecioara facand
asa, a iesit in haina ostaseasca cu fata acoperita si s-a dus intr-ale
sale, laudand pe Dumnezeu pentru purtarea Lui de grija, ca, intr-un
chip ca acesta, a izbavit-o din mainile necuratilor poftitori, ca pe o
pasare, din lat si, ca pe o oaie, de lupi. Dupa iesirea Sfintei
Teodora, a intrat in casa aceea un alt tanar, cuprins de pofta
desfranarii si a gasit barbat in loc de fecioara. Atunci, s-a
inspaimantat si a strigat, zicand: "Ce este aceasta ? Oare fecioara s-a
prelacut in barbat ? Am auzit ca, odata, Hristos al lor a prefacut apa
in vin, acum vad ca tot Acela a prelacut partea femeiasca in
barbateasca". Deci, iesind degraba din casa, a strigat catre
insotitorii sai: "Sa fugim de aici, sa fugim, mai inainte de a nu ne
preface Hristos in femei". Si, alergand, au vestit aceasta
judecatorului.

Deci, trimitand dregatorul, a adus pe Didim la judecata si l-a
intrebat: "Cine esti tu ?" Didim a raspuns: "Sunt robul lui Iisus
Hristos si ma numesc Didim". Atunci, judecatorul a zis: "Pentru ce nu
te vad pe tine imbracat in haine barbatesti, ci, in haine femeiesti ?"
Didim a raspuns: "Le-am luat de la Teodora, iar pe ale mele le-am dat
ei, ca sa nu fie cunoscuta de acei barbari, carora ai dat-o s-o
necinsteasca si, astfel, am scapat-o din mainile lor". Judecatorul a
zis: "Cine ti-a poruncit sa faci astfel ?" Didim a raspuns: "Iisus
Hristos, Dumnezeul meu, m-a invatat si m-a trimis ca sa scap oaia Lui,
intreaga si nevatamata, din dintii fiarelor". Judecatorul i-a zis:
"Unde este Teodora acum, sa ne spui, mai inainte de a incepe sa te
pedepsim". Raspuns-a Didim: "Cu adevarat, nu stiu unde este ea acum,
decat aceasta stiu, ca este roaba buna si credincioasa a Domnului si
Mantuitorului nostru Iisus Hristos si marturiseste preasfant numele
Lui. Pentru aceea, a iubit-o El pe ea si a pazit-o neintinata, ca pe o
mireasa a Sa". Deci, stapanitorul, umplandu-se de manie, a poruncit ca
sa-i taie capul cu sabia, iar trupul sa i-l arunce in foc.

Auzind porunca de moarte, Sfantul Didim s-a bucurat si a strigat catre
Dumnezeu, zicand: "Bine esti cuvantat, Dumnezeule, Tatal Domnului
nostru Iisus Hristos, Cel ce n-ai trecut cu vederea rugaciunea mea si
mi-ai implinit dorinta. Ca pe roaba Ta, Teodora, ai pazit-o nevatamata,
iar, pe mine, ma invrednicesti de cununa muceniceasca". Dupa aceasta,
au luat pe SfantuI si l-au dus ca sa-l taie.

Deci, afland de aceasta, Sfanta Teodora a alergat dupa Sfantul Mucenic
Didim si, ajungandu-l la locul unde aveau sa-l taie, cauta, ca si
dansul, cununa cea muceniceasca, zicand: "Macar ca ai aparat fecioria
mea de stricaciune, eu nu te-am rugat, insa, sa ma aperi si de moarte,
eu am fost prinsa, cercetata si judecata. Deci, lasa-mi mie sfarsitul
mucenicesc, ca eu sa fiu taiata, iar tu du-te liber oriunde vei voi.
Destul iti este plata de la Domnul, ca ai pazit fecioria mea, eu nu
vreau sa mori pentru mine. Nu vreau sa fiu pricinuitoarea mortii tale,
ci eu sa mor singura si, astfel sa-mi platesc acea datorie. Am cap,
care sa fie taiat pentru Hristos, iar sangele meu, sa se verse pentru
Domnul nostru. Eu n-am voit Si nu voiesc sa fiu intinata, dar am dorit
si doresc sa sufar pentru Hristaos. Deci, nu-mi lua cununa, pe care,
inainte de tine, am inceput s-o impletesc; mie mi se cade sa merg, mai
intai, sub sabie, iar tu, dupa mine, poti sa fit mucenic al lui
Hristos. Deci, tu sa ramai dupa mine, iar nu eu dupa tine, de vreme ce,
de la tine nu pot sa-ti ia curatia, iar pe mine pot sa ma necinsteasca.
Asa cum m-ai scapat curata de la desfranare, asa si acum, sa ma trimiti
curata inaintea lui Hristos". Sfantul Didim a zis catre dansa: "Iubita
sora, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce te-a pazit pe tine
nebatjocorita. Acela puternic este de a te pazi totdeauna curata, iar,
pe mine, cel judecat spre moarte, sa nu ma opresti a muri pentru
Hristos si, cu sangele meu, sa-mi spal pacatele mele !"

Astfel, intrecandu-se ei pentru marea dragoste a lui Hristos, s-a
poruncit ca sa-i taie pe amandoi. Deci, Sfanta Mucenita Teodora a pus
mai intai capul sub sabie, apoi si SfantuI Mucenic Didim, iar trupurile
lor au fost aruncate in foc. Si asa, si-au luat cununile biruintei de
la Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine cinste si slava, in vecii
vecilor ! Amin.

Message has been deleted

Constantin

unread,

Apr 5, 2006, 12:20:24 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0504&i=4

Luna aprilie in 5 zile:

Intru aceasta zi, cuvant despre o femeie care se ruga sa primeasca
incercari de la Dumnezeu.

Ne-a spus noua un parinte: "Mergand eu, zicea, in Alexandria, am intrat
in biserica la rugaciune si am vazut o femeie de Dumnezeu iubitoare,
care era in haine smerite si de plangere, si avea cu sine o slujnica.
Si se inchina la sfanta icoana a lui Hristos Dumnezeu, zicand:
Parasitu-m-ai, Doamne, miluieste-ma, pe mine, Milostive ! Deci, de
strigarea si de lacrimile ei cele multe, mi-am lasat rugaciunea mea si
priveam la strigarea si la lacrimile ei, de unde am venit si eu intru
umilinta si graiam, zicand: Aceasta este o vaduva si n-o ajuta nimeni
in vreo nevointa a ei. Apoi, am asteptat pana ce si-a sfarsit
rugaciunea si, chemand deosebi pe slujnica ei, i-am zis: Sa spui
stapanei tale, ca am sa vorbesc cu dansa ceva. Deci aceea a venit la
mine si ne-am dat deoparte si am inceput a o intreba pe ea: De ce,
oare, plangi si strigi asa, ca si cand ti-ar face cineva vreo suparare
? Iar ea a strigat, iarasi, cu plangere, zicand: Parinte stii, oare, ce
este cu mine ? Petrecand eu in mijlocul oamenilor, iata, nici o
incercare nu vine peste mine, apoi tocmai aceasta este pricina
plangerii mele, pentru ca vietuiesc cu nebagare de seama fata de
Dumnezeu, si Dumnezeul meu m-a parasit, si nu ma mai cerceteaza. Iata,
sunt trei ani de cand nu m-am imbolnavit nici eu, nici copiii mei, nici
casa mea n-a patimit vreun necaz. Deci, aceasta socotindu-le, vad ca
Si-a intors Dumnezeu fata Sa de la mine, pentru pacatele mele. Apoi,
pentru aceasta plang, parinte, ca doar m-ar cerceta pe mine Dumnezeu,
dupa mila Sa.

Iar eu m-am minunat mult de sufletul ei cel de Dumnezeu iubitor si, cu
tarie rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansa, m-am dus, fiind uimit de
dreapta ei socotinta".

Constantin

unread,

Apr 5, 2006, 12:21:01 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0504&i=3

Luna aprilie in 5 zile:

Intru aceasta zi, cuvant la cutremurul ce s-a facut in cetatea
Antiohiei.

In timpul domniei lui Iustinian (527-565) a fost un mare cutremur in
Antiohia si, ca la un ceas, s-a auzit o infricosatoare scrasnire in
cer. Si au murit, atunci, ca la zece mii de oameni, unul peste altul
cazand. Deci, iesind cu crucile si facand rugaciuni tot poporul si
fiind inspaimantati toti, s-a aratat semn unui oarecare din cetatea
aceea, zicandu-i-se asa: "Sa scrie fiecare deasupra usilor sale
'Hristos s-a impacat cu noi'". Si, dupa ce s-a facut aceasta, indata a
incetat mania lui Dumnezeu. Sa ne temem, deci, de cutremurul ce ne
chinuieste, pentru pacatele noastre.

Constantin

unread,

Apr 5, 2006, 12:21:52 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0504&i=5

Luna aprilie in 5 zile:

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre rugaciune.

Cand iti va zice tie gandul, in inima ta, ziua sau noaptea, ca sa te
scoli si sa te rogi lui Dumnezeu, o frate, sa cunosti ca sfantul inger
te-a cercetat pe tine si acela ti-a grait tie. Deci, de te vei scula
tu, frate, ca sa te rogi, se va scula si acela cu tine si va face
rugaciune si te va pazi pe tine si va goni de la tine duhurile cele
rele. Iar, de nu te vei scula, indata se va duce de la tine sfantul
inger si atunci vei cadea in mainile vrajmasilor tai.

Message has been deleted

The Reviewer

unread,

Apr 5, 2006, 12:34:49 AM4/5/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.manastirea-radu-voda.ro/data/Data%203%20-%20Foto/Bis%20int%2009.jpg

Constantin

unread,

Apr 6, 2006, 12:03:06 AM4/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0604&i=2

Luna aprilie in 6 zile:

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Irineu, episcopul.

La inceputul secolului al IV-lea, pastorea la Sirmium (azi Mitrovita),
resedinta provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de
Irineu.

In urma mai multor edicte potrivnice noii credinte, a inceput in
provinciile dunarene ale Illyricului, unde crestinii erau numerosi, cea
mai grea persecutie cunoscuta pana atunci in Imperiul Roman. Astfel, a
fost arestat de catre prigonitori si Episcopul Irineu.

Din actul sau martiric, alcatuit dupa procesul-verbal de judecata,
aflam ca Sfantul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium. Probus -
guvernatorul provinciei - i-a poruncit Sfantului Irineu sa se supuna
poruncilor imparatesti si sa jertfeasca zeilor, renuntand la credinta
sa in Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotarare
adevarata credinta: "Cel ce jertfeste la alti dumnezei, afara de
Domnul, sa se piarda!" (Ies. 22, 2O). Demnitarul imparatesc i-a repetat
si acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecati mai inainte:
ori isi pastreaza viata, ca pagan, ori va muri in chinuri, ca alti
crestini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfant, i-a precizat:
"Mi s-a poruncit sa primesc mai degraba chinurile decat sa sacrific
demonilor, tagaduind pe Dumnezeu".

Perseverand in gandurile sale diabolice, ocarmuitorul i-a repetat ca,
de nu jertfeste, va porunci sa fie dus la chinuri. Iar Sfantul Irineu,
cu chipul transfigurat de lumina cea neinserata, i-a marturisit: "Ma
bucur de vei face-o, ca sa fiu si eu partas la suferintele Domnului".
Atunci nelegiuitul a poruncit sa fie supus caznelor. Si pe cand il
chinuiau cu cea mai mare cruzime, Probus i s-a adresat din nou,
indemnandu-l sa jertfeasca zeilor. Dar Sfantul Irineu a raspuns ca
suferintele sale sunt, in realitate, o dreapta marturisire a credintei
sale in Dumnezeul Caruia l-a jertfit intotdeauna.

Venind insa parintii lui, rudeniile si vazand cat era de schingiuit, il
rugau sa se supuna poruncii paganului. Toti plangeau pentru tineretea
si frumusetea lui si-l indemnau sa jertfeasca zeilor. Se auzeau acolo
bocetele rudelor, plansul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu
totii, lacrimau si-l rugau: "Ai mila de floarea tineretii tale !" Dar
Sfantul Irineu, cuprins de o dorinta mai inalta, avand inaintea ochilor
porunca Domnului care a zis: "Iar de cel ce se va lepada de Mine
inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care
este in ceruri" (Matei 1O, 33), n-a raspuns nimanui, caci se grabea sa
ajunga la implinirea chemarii celui de sus.

Vazand ca nu-l poate convinge cu atatea mijloace de tortura sa se
lepede de credinta in Mantuitorul si sa jerfeasca zeilor, Probus a
poruncit ca Sfantul Irineu sa fie pus sub paza la inchisoare. Dupa
oarecare timp, aflandu-se din nou la judecata, guvernatorul a poruncit
sa fie adus iarasi sfantul, la miezul noptii, insistand sa jertfeasca
zeilor spre a fi crutat de alte cazne. Iar episcopul, plin de curaj, nu
s-a induplecat: "Fa ceea ce ti s-a poruncit, iar aceasta sa n-o astepti
de la mine !" Paganul, manios, a poruncit atunci ca Sfantul Irineu sa
fie batut cu vergi. Iar acesta a marturisit plin de nadejde: "Am pe
Dumnezeu, Caruia am invatat sa-I slujesc din copilarie. Lui ma inchin.
El ma intareste in toale si Lui ii aduc jertfa, iar zeilor facuti de
maini omenesti nu li se cuvine nici o cinstire". Probus l-a amenintat
cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grait cu nadejde: "Sunt ferit,
continuu de moarte, cand, prin chinurile pe care cred ca mi le-ai
facut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viata cea
vesnica". "Sa stii, o Probus, ca exisia o invatatura a Domnului meu
Iisus Hristos care spune: Cel ce iubeste pe tatal ori pe mama mai mult
decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe
fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 1O, 37).
Astfel, Sfantul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu si luand aminte la
fagaduintele Lui, dispretuind amagirile lumesti, marturisea ca el nu
cunoaste si nu are nici un parinte, afara de Dumnezeu. Tulburat,
Probus, care se ferea sa-l faca martir, a mai staruit pe langa
statornicul pastor, spunandu-i: "Te sfatuiesc, tinere, jertfeste, ca sa
nu te dau chinurilor". "Fa ceea ce vrei, a raspuns Sfantul Irineu. Vei
vedea chiar acum cata putere de rabdare imi va da Domnul Hristos fata
de cursele tale".

In cele din urma, guvernatorul Probus, manios ca nu-l poate convinge sa
renege pe Domnul Hristos, a poruncit ca Sfantului Irineu sa i se taie
capul cu sabia, iar trupul sau sa fie aruncat in raul Sava, care se
varsa in Dunare. Sfantul Irineu, primind moartea ca pe o a doua
biruinta, multumind lui Dumnezeu, s-arugat: "Iti mullumesc, Doamne,
Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse si chinuri mi-ai dat tarie
si m-ai socotit vrednic sa ma fac partas slavei Tale celei Vesnice".

Si, dupa ce a ajuns la podul care se numeste al lui Basent,
dezbracandu-se de hainele sale si ridicand mainile spre cer, s-a rugat
fierbinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit sa patimesti
pentru mantuirea lumii, fa sa se deschida cerurile, ca ingerii sa
primeasca sufletul robului Tau, Irineu, cel ce moare pentru numele Tau
si pentru poporul care sporeste in credinta Bisericii sobornicesti. Pe
dreptslavitorii crestini intareste-i in credinta ortodoxa".

Si astfel, fiind taiat cu sabia de catre ostasi, a fost aruncat in raul
Sava.

Urmasii acestora au transmis din veac in veac faptele de ingereasca
statornicie in credinta si de putere de jertfa ale Sfantului Irineu de
la Sirmium, pentru ale carui rugaciuni Doamne Iisuse Hristoase
mantuieste-ne pe noi. Amin.

Constantin

unread,

Apr 6, 2006, 12:04:10 AM4/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0604&i=1

Luna aprilie in 6 zile: pomenirea celui intru Sfinti, Parintele nostru
Eutihie, patriarhul Constantinopolului.

Parintele nostru si marele arhiereu, a fost din Frigia, dintr-un sat ce
se chema Tiacomi si a trait pe vremea imparatiei marelui Justinian. De
la varsta de 12 ani, a tamas langa bunicul sau, Isihie preotul, in
Constantinopol, care l-a crescut in frica lui Dumnezeu, adapandu-l la
izvorul curat de invatatura al dreptei credinte. Deci, cautand
intelepciunea cea de sus, fericitul acesta sporea in cunoasterea
Sfintelor Scripturi, si, avand darul cuvantarii, se nevoia, aratand
poporului comoara de intelepciune, daruita de Dumnezeu noua, in
Sfintele carti si avea, pe atunci, 3O de ani, dorind sa slujeasca lui
Dumnezeu si pe oameni.

Faima lui ajunsese pana la episcopul Amasiei, care l-a chemat si l-a
facut citet, iar, mai apoi, l-a sfintit diacon si preot in biserica de
acolo. Deci, s-a statornicit la manastirea zidita in Amasia, de
episcopii Meletie si Selevchie si, acolo, s-a facut monah, iar, mai pe
urma, a primit cinstea de arhimandrit.

Intr-acea vreme, Justinian imparatul a chemat, la al cincilea Sinod a
toata lumea, pe patriarhii si pe toti dreptcredinciosii arhierei de
pretutindeni. Este singurul Sinod a toata lumea, la care a luat parte
un papa al Romei, in persoana Papei Vigilius (537-555). Numai episcopul
Amasiei, fiind bolnav, n-a cutezat a calatori, ci, a trimis in locul
sau, pe fericitul Eutihie arhimandritul, in Constantinopol, la Sinod.
Aici, el s-a deosebit, cu totul, prin inalta intelepciune si temeiurile
noi din Scriptura, pe care le-a infatisat, incat, toti arhiererii, cat
si insusi imparatul, i-au aratat multa dragoste si deosebita cinste,
iar batranul patriarh Mina, prin dumnezeiasca descoperire, a zis ca
Eutihie avea sa fie urmasul sau la Patriarhia ecumenica, lucru care s-a
si intamplat, cu adevarat. Si, indata, dupa moartea fericitului Mina
patriarhul, trimitand alai imparatul, a adus pe Sfantul, din Amasia si
l-a asezat patriarh al prealuminatei cetati a Constantinopolului, cu
judecata tuturor arhiereilor si a tot poporul si pentru implinirea
intregii Biserici.

Dar vrajmasul diavoi, neputand suferi pacea Bisericii, a nascut in
mintea unor rataciti, invatatura gresita, ca trupul Donmului Hristos,
nascut din Fecioara, a fost nestricacios, adica n-a fost supus
patimilor, foamea, setea, durerea, moartea, decat ca o parere. Si la
ratacirea aceasta s-a alaturat si imparatul, o vreme. Deci, aparand
dreapta credinta a Bisericii, Sfantul patriarh Eutihie a statut tare
impotriva ratacirii. Ca urmare, din porunca imparatului, a fost
batjocorit si izgonit din scaunul sau si dus la manastirea sa din
Amasia, unde a petrecut, in stramtoare si in surghiun, timp de
doisprezece ani.

La moartea imparatului Justinian, luand imparatia Justin si Tiberiu,
uciderile si prigoana au incetat si patriarhul Eutihie a fost adus,
iarasi, la carma Bisericii, spre bucuria tuturor dreptcredinciosilor.
Si, pastorind inca patru ani Biserica, Sfantul patriarh Eutihie s-a
mutat la Domnul, in Duminica Tomei, cinstit de toata lumea
crestineasca, ca un marturisitor si stalp al dreptei credinte.

Constantin

unread,

Apr 6, 2006, 12:05:09 AM4/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0604&i=3

Luna aprilie in 6 zile:

Intru aceasta zi, cuvant despre calugarii cei impacati de un ucenic.

Era un sihastru cu mare socotinta si voia sa petreaca intr-o chilie,
dar nu a aflat atunci chilie. Iar alt batran, instiintandu-se despre
sihastru si avand acolo o chilie goala, a rugat pe acela sa stea in
acea chilie, pana ce va afla alta. Si acela, mergand, a stat intr-insa.
Iar unii din cei ce stateau in locul acela, veneau la dansul, ca la un
strain, aducandu-i ceea ce puteau fiecare, si el, luandu-le, ii primea
pe dansii. Iar batranul, cel ce ii daduse chilia, a inceput a-l asupri
si a-l grai de rau si a zice: "Eu multi ani am aici, cu multa nevointa,
si nimeni, nu vine la mine, iar acesta, putine zile are, si iata, cati
vin la dansul !" Si a zis ucenicului sau: "Mergi si zi-i lui: "Du-te de
aici, ca imi trebuie chilia". Iar ucenicul, venind la el, a zis:
"Intreaba parintele meu, cum te afli ?" Iar el a zis: "Sa se roage
pentru mine, ca m-am imbolnavit de stomac". Si, intorcandu-se la cel ce
il trimisese, a zis: "Batranul a spus ca, iata, isi cauta alta chilie
si se va duce".

Iar, dupa doua zile, a zis iarasi ucenicului: "Du-te si spune-i lui ca,
de nu se va duce, vin eu si-l scot pe el cu toiagul". Iar fratele,
mergand, iara a zis catre sihastru: "A auzit parintele meu ca esti
bolnav si iarasi se mahneste si m-a trimis ca sa te cercetez".
Raspunsu-i-a lui acela: "Spune-i lui ca sunt sanatos". Deci, a venit la
batranul sau si i-a zis: "A spus ca, pana Duminica, iese, cu voia lui
Dumnezeu". Iar, dupa ce a trecut Duminica si n-a iesit sihastrul,
batranul, luand un toiag, s-a dus sa-l goneasca. Si mergand el,
ucenicul i-a zis: "Sa merg eu mai inainte, ca nu cumva sa se afle acolo
cineva si sa se sminteasca". Iar acela i-a dat voie. Si fratele pornind
mai inainte, a zis catre sihastrul: Parintele meu vine ca sa te mangaie
si sa te ia la chilie. Iar acela, cum a auzit de dragostea batranului,
a iesit intru intampinarea lui si i-a pus lui metanie de departe,
zicand: "Eu vin la sfintia ta, si nu te supara, parinte." Iar Dumnezeu,
vazand lucrarea ucenicului, a umilit pe batranul lui si acesta,
aruncand toiagul, a alergat spre inchinaciunea celuilalt si s-a
inchinat lui si l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit
nimic din cele ce spusese el si a zis catre ucenic: "Nimic nu i-ai spus
lui, din cele ce ti-am zis tie ?" Iar el, a raspuns: "Asa, nimic".

Si aceasta auzind batranul, mult s-a bucurat si a cunoscut ca fusese
lucrarea vrajmasului. Si atunci s-a linistit batranul si, cazand la
ucenicul lui, i-a zis: "Tu sa-mi fii mie parinte si eu tie ucenic, ca
prin lucrarea ta, s-au mantuit sufletele noastre".

Constantin

unread,

Apr 6, 2006, 12:06:06 AM4/6/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0604&i=4

Luna aprilie in 6 zile:

Intru aceasta zi, cuvant al Sfintilor Parinti, ca sa nu asuprim pe
vaduve si pe saraci.

Imparati de sunteti sau dregatori ori judecatori, sa socotiti, care, de
la cine ati luat stapanirea ? Sau cine v-a dat voua stapanirea si
cinstea, mintea si intelepciunea, ca sa invatati popoarele ? Deci, asa
graieste Domnul: "Auziti, dregatori si judecatori ai oamenilor, sa nu
scoateti drept pe cel vinovat, pentru mita, si sa nu va rusinati de
fata celui puternic. Sa izbaviti pe cel asuprit, ca si voi sa fiti
izbaviti in ziua cea infricosatoare. Deci, la orice vaduva si sarac sa
nu faceti rau, ca sa nu se manie cu iutime Domnul, asupra voastra".

Ca, zice, prin Proorocul Isaia: "De vei face rau cu nedreptate
saracului sau vaduvei si, daca in amaraciunea sufletului lor,
suspinand, vor striga catre Mine, degraba le voi auzi strigarea lor. Si
voi slobozi asupra voastra mania Mea si va voi pierde naprasnic si vor
ramane femeile voastre vaduve, iar fiii vostri saraci si nimeni nu-i va
milui pe dansii". Deci, cela ce ravneste la averea saracului si a
vaduvei si pofteste sa o ia pe aceea, pedeapsa va lua de la Dumnezeu,
pentru ca Domnul cel puternic ii razbuna pe ei, zicand: "Eu sunt tatal
saracilor si al vaduvelor si ii voi izbavi pe ei, din mana celor
puternici". Amar celui ce face nedreptate vaduvei, mai bine ar fi fost
lui, ca sa arunce foc in casa sa, decat, pentru suspinul acestora, sa
fie aruncat in focul gheenei. Drept aceea fara cercetare, sa nu
primesti clevetirile impotriva saracilor si a vaduvelor si sa nu crezi
degraba pe cei ce ii parasc, de care sa te pazesti, ca de niste laturi
ale diavolului.

Iar mai mult sa ascultati Scriptura, care zice: "Saracului tu sa-i fii
ajutator si bine te va cuvanta gura vaduvelor". Sa fii saracilor ca un
tata, si, in locul barbatului, sa ai grija de vaduve si rugamintea
celui asuprit, degraba sa o asculti, pentru ca aceasta, mare fapta buna
este inaintea lui Dumnezeu, adica, a imparti averea la saraci si la
vaduve si a milui si a mangaia pe cei din necazuri. Mai bine este sa-si
castige cineva nume bun, cu binecuvantare decat bogatie multa, cu
blestem.

Iar de te-a pus pe tine imparatul in dregatorie mare si vin la tine
mari si mici, slaviti si neslaviti, aducandu-ti tie daruri si cinste,
atunci bine este sa socotesti ca de la Dumnezeu, ti s-a daruit tie
acestea. Dar tare sa te feresti, ca sa nu aduni cu pacat, ca nedreptate
este cand cineva iti da plata, vrand sa biruiasca pe al sau plans; ia
aminte, sa nu judeci cu nedreptate pe omul cel facut dupa chipul lui
Dumnezeu, pentru care Hristos sangele Sau Si-a varsat. Ca blestemat
este, zice, tot cela ce judeca cu nedreptate si osanda Domnului asupra
lui, nevindecata, pana in veac, va ramane. Ca focul va mistui casele
celor ce iau mita. Si fiii lor vor suferi pentru mita parintilor lor,
pe care cu nedreptate au luat-o. Cele ce le-ati adunat de la vaduve si
de la saraci, acelea ca focul cel nestins vor fi spre arderea
sufletelor voastre. Pentru aceea ingrijiti-va de sufletele voastre, si
milostivi sa fiti spre cei neputinciosi, ca si voua milostiv sa va fie
Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Message has been deleted

unread,

Apr 9, 2006, 2:33:05 PM4/9/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0904&i=1

Luna aprilie in 9 zile: patimirea Sfantului Mucenic Evpsihie (+ 362)

Sfantul Mucenic Evpsihie a fost din Cezareea Capadochiei si a trait pe
vremea imparatiei lui Iulian, cel lepadat de credinta. Nascut si
crescut din parinti credinciosi, de bun neam si mari dregatori in
cetate, fericitul acesta si-a petrecut viata in dreapta credinta si in
fapte bune, ajutand pe saraci, avand intelepciune si viata neintinata,
incat traiul sau era o pilda vie de crestineasca vietuire.

In acest timp, imparatul Iulian silea, prin amenintari si chinuri pe
"galileeni", asa numea el pe crestini, sa se lepede de Hristos si sa se
inchine idolilor; si nenumarati crestini erau, ucisi, ramanad
neclintiti in credinta lor.

Auzind acestea si vazand multimea de pagani din Cezareea, mergand sa
aduca jertfe la praznicul idolilor, din capistea cetatii, indata dupa
savarsirea nuntii sale legiuite, Evpsihie s-a umplut de ravna pentru
Domnul si, luand cu sine multime de crestini, s-a dus si a sfaramat
idolii, iar capistea idoleasca a daramat-o pana in temelie. Fapta
aceasta a maniat cumplit pe Iulian, iar Evpsihie, cunoscand patimirile
ce il asteptau, a impartit averile lui saracilor si se pregatea pentru
muceniceasca nevointa, in postiri si in rugaciuni petrecand.

Deci, a poruncit imparatul ca pe toti cetatenii vinovati sa-i prinda,
pe unii sa-i ucida, iar pe altii in surghiun sa-i trimita, iar averile
lor sa le jefuiasca si, inca si averile bisericilor din cetate sa le
ia, iar pe clerici sa-i trimita la oaste. S-a luat apoi, cetatii numele
ei imparatesc de Cezareea, incat cu numele ei cel dinainte, sa se
numeasca cat, si printre sate sa fie numarata. A pus dajdie mare si pe
capul crestinilor locuitori ai cetatii, pana ce vor ridica iarasi
capistea cea daramata, a dumnezeilor pagani. Iar pe Evpsihie, ca pe un
pricinuitor al acestei fapte, a poruncit sa-l chinuiasca si la
idoleasca jertfa sa-l sileasca. Insa, ostasul lui Hristos, nicidecum nu
s-a supus, ci cu barbatie, ramanea la marturisirea lui Hristos. Si l-au
spanzurat de un lemn si l-au strujit cu piepteni de fier, apoi, dupa
multe chinuri, cu sabia i-au taiat capul.

Si s-ar fi implinit toate celelate porunci, daca Iulian imparatul, n-ar
fi pierit in razboiul cu persii. Drept aceea, dupa moartea imparatului,
poporul din Cezareea a zidit o preafrumoasa biserica in cetate,
deasupra mormantului cu oasele Sfantului Mucenic Evpsihie, spre slava
lui Hristos Dumnezeu, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Sfantul Duh in
veci. Amin.

Message has been deleted

Constantin

unread,

Apr 9, 2006, 2:35:03 PM4/9/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=0904&i=2

Luna aprilie in 9 zile:

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Pafnutie pustnicul, despre un
talhar mantuit.

A fost un barbat pustnic, in partile Eracliei Tebaidei, anume Pafnutie,
despre care multi spun lucruri bune. Acesta, dar, dupa multe osteneli
ale sale, se ruga lui Dumnezeu sa-i arate cu care sfinti este asemenea.
Iar ingerul Domnului i s-a aratat lui si i-a zis: "Asemenea esti cu
fluierarul din cetate." Deci, el mergand cu osardie la dansul, il
intreba: "Cine esti tu si ce fel de viata ai ?" Iar el a zis: "Om
pacatos, betiv si desfranat sunt." Inca mai spunea ca, nu prea de mult,
venise de la talharit. Dar Pafnutie il intreba daca a facut el,
vreodata, vreun lucru bun. Iar el i-a zis lui: "Nici un lucru bun nu am
facut, fara numai ca, pe cand eram talhar, afland ceilaiti talhari o
fecioara si voind sa o batjocoreasca, eu am scapat-o pe ea de dansii si
am dus-o, noaptea, petrecand-o pana la casa ei. Inca, alta data,
iarasi, am aflat o femeie foarte frumoasa, ratacind prin pustie si
plangand, si am intrebat-o de pricina plansului ei, iar ea mi-a zis:
'Nimic sa nu ma intrebi pe mine, ticaloasa, ci, ca pe o roaba a ta,
unde voiesti, acolo ma duci, caci barbatul meu, de multe ori, a fost
batut, pentru o datorie de trei sute de galbeni si in temnita l-au
inchis si mi s-au vandut trei copii ca robi. Iar eu umblu, din loc in
loc, si acum ratacesc prin pustia aceasta, ca, de multe ori, ma gaseau
si ma bateau. Si, iata, acum sunt trei zile, de cand n-am gustat nimic
prin pustia aceasta'. Deci, mi s-a facut mila de dansa si, ducand-o la
pestera mea, cea din pustie, i-am dat ei trei sute de galbeni si am
petrecut-o pana la cetatea ei si am slobozit-o din datorie pe dansa cu
barbatul si cu copiii ei."

Iar, dupa aceea, a zis Pafnutie catre dansul: "Mie, fiule, nu mi s-a
intamplat nici un lucru ca acesta, afara de ostenelile vietii mele. Ca,
vezi ca sunt slabit pentru nevointa, ca nu in lene mi-am petrecut viata
mea, insa mi-a descoperit mie Dumnezeu, despre tine, ca prin nimic nu
esti mai prejos, decat mine, in fapte. Deci, de vreme ce nu putina
grija are Dumnezeu de tine, fiule sa nu faci nedreptate sufletului
tau". Iar, el, indata lepadand fluierul, cantarile cele de fluier le-a
schimbat in cantari duhovnicesti si, mergand dupa staret, in pustie, a
petrecut trei ani cu nevointa desavarsita si s-a invrednicit
preafericitul la petrecerea cea cereasca. Dumnezeului nostru, slava,
acum si pururea. Amin.

Constantin

unread,

Apr 9, 2006, 2:38:50 PM4/9/06

IC | XC
---+---
NI | KA

http://www.credo.ro/proloage.php?data=1004&i=1

Luna aprilie in 10 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Terentie,
Africanul, Maxim, Pompius si alti treizeci si sase (sec. III)

Acesti Sfinti Mucenici, africani, de neam, au trait in anii imparatiei
lui Decius si a lui Fortunian dregatorul, in Africa, stapanita de
romani. Deci, indata dupa inscaunarea sa, Decius a dat porunca in toata
imparatia, ca nu este ingaduit sa fi crestin. Orice cetatean, banuit a
fi crestin, trebuia sa se lepede de credinta in Hristos, aducand, pe
fata, jertfe idolilor. Cine se impotrivea era pedepsit cu temnita, cu
chinuri si cu moarte. Si mult au primit cu curaj cununa muceniciei dar
au fost si multi slabi in credinta.

Aceasta vazand-o, dreptcredinciosii Terentie, Pompius si toti cei
impreuna cu dansii, patruzeci fiind toti, s-au unii a sta impotriva
barbateste, intarindu-si si vitejia sufletului si a trupului, pentru
marturisirea lui Hristos, aducandu-si aminte de cuvantul Domnului, Care
indeamna pe ucenicii Sai spre marturisire, zicand: "<>Nu va temeti de
cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida" (Matei 1O, 28).

Deci, stand in fata dregatorului Fortunian, tinerii acestia
propovaduiau puterea lui Hristos si neputinta idolilor, fara de
simtire, ce se cinsteau de pagani, iar dregatorul a poruncit sa fie
aruncati in temnita. Si a trimis dregatorul sa aduca pe sotiile
fericitilor Zenon, Alexandru si Teodor si ele ii indemnnau sa se
desparta de credinta in Hristos si sa se inchine la idoli, ca sa ramana
in viata. Iar ei, prin cuvintele lor, impotrivindu-se din porunca
dregatorului, au fost batuti cu toiege cu ghimpi si cu vine de bou, si
atat i-a zdrobit, incat se rupea carnea de pe ei. Deci, le-au strapuns
spinarile cu tepusi de fier, inrosite in foc, turnand peste rani otet
amestecat cu sare. Si, cu cat chinurile erau mai cumplite, cu atat
credinta lor era si mai mare, rugandu-se neincetat lui Hristos sa ii
intareasca in credinta.

I-au dus, apoi, din nou, in temnita, i-au legat cu lanturi grele de
gat, de maini si de picioare, i-au silit sa se culce pe tepi de fier
sub dansii si i-au tinut mai multe zile nemancati si fara apa, dar ei
toate le-au rabdat, ramanand tari in credinta, primind indulcirea
ajutorului de la Dumnezeu.

Deci, pierzand orice nadejde de a-i intoarce, de la Hristos, la idoli,
dregatorul a poruncit sa le taie capetele. Si aza, primind cununa
biruintei, s-au mutat la Domnul.

It is loading more messages.

0 new messages