Ap. Fapte Ix 32-42
Dinah Lianes
Information became one of the great facts of thought only at the beginning of the 20th century, characterized by the intensification of scientific discoveries and the offensive application of technical innovations in the productive sphere. In this context, information has massively entered the language of some sciences (natural, exact, social), in order to then impose itself as a specialized operative term in the technological language, with different meanings, depending on the field in which it was used.
Informaţia a devenit una din marile fapte ale gndirii abia la nceputul secolului al XX-lea, caracterizat prin intensificarea descoperirilor ştiinţifice şi ofensiva aplicării inovaţiilor tehnice n sfera productivă. n acest context, informaţia a intrat masiv n limbajul unor ştiinţe (naturale, exacte, sociale), pentru ca apoi să se impună ca termen operaţional de specialitate n limbajul tehnologic, cu accepţiuni diferite, n funcţie de domeniul n care era utilizat.
De maximă nsemnătate pentru pătrunderea informaţiei n toate sferele socialului a fost dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de comunicare interpersonală (telefon, telegraf etc.) şi a mijloacelor de comunicare n masă (presă scrisă, radio), care au făcut ca ea să fie produsă, aşteptată, căutată, vndută şi consumată pe noi dimensiuni spaţio-temporale.
Diversitatea contextelor n care a fost folosită informaţia şi excepţionalele sale virtuţi cognitive au atras atenţia filosofilor, care au introdus-o ca atare n sistemele lor de gndire. Astfel s-a ajuns la concluzia că informaţia poate fi:1
n procesul interrelaţionării umane, informaţia şi-a păstrat şi ntărit cele două conotaţii utilitare n activitatea productivă. n primul rnd, ea a fost şi este apreciată ca resursă economică, n aceeaşi măsură ca munca, produsul acesteia şi capitalul rezultat din activităţile productive. Oamenii au conştientizat că posesia, manipularea şi folosirea informaţiei pot duce la creşterea eficienţei proceselor cognitive şi fizice, iar atenţia acordată procesării informaţiei, ncepnd cu activitatea industrială, a accelerat progresul tehnic şi a determinat aplicarea noilor tehnologii n cele mai diverse sfere ale activităţii sociale.
Problema resurselor este abordată multidimensional, n cadrul tuturor ştiinţelor sociale printr-o investigare interdisciplinară, avnd n vedere importanţa capitală, definitorie, pentru toate domeniile vieţii sociale. Diferitele teorii şi metode de investigare au condus la identificarea, n funcţie de interese şi necesităţi, a doua mari categorii de resurse: resurse umane şi resurse materiale şi financiare (economice), la care, n ultimul timp, se adaugă resursele informaţionale.
Resursele umane semnifică totalitatea persoanelor capabile de a produce valori sociale, de care dispune societatea la un moment dat. Omul are capacitatea de a asigura raporturi echilibrate ntre resurse şi nevoi, ntre producţie şi consum n folos propriu, dar şi favoarea societăţii. Omul utilizează toate celelalte categorii de resurse, el prognozează evoluţia raportului nevoi-resurse, el găseşte căile optimizării resurselor n cadrul complexului proces de management, care cuprinde att activitatea de alocare a resurselor, ct şi administrarea acestora. De aceea, rolul resurselor umane, care sunt regenerabile, este covrşitor n identificarea şi utilizarea tuturor celorlalte categorii de resurse. Ele sunt incluse de specialişti n categoria resurselor economice, care sintetizează potenţialul de muncă a unei ţări, zone geografice etc. şi pot fi apreciate, la modul general, cu ajutorul unor indicatori, precum populaţia aptă disponibilă, populaţia activă, populaţia n vrstă aptă de muncă etc., nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii profesionale din totalul populaţiei. Acestea se află sub incidenţa unor determinări multiple, generate de acţiunea unor factori economici, psiho-sociali şi demografici. Ele sunt mai mult dect o simplă marfă, se constituie n stoc de capital uman, potenţial creativ, ntruct omul are capacitatea de iniţiativă, de asimilare şi de folosire a tehnologiilor informaţionale şi neotehnologiilor.
Astăzi, complexitatea proceselor economico-sociale, consecinţă a noilor tehnologii specifice erei informaţionale şi necesităţile privind accesul n timp real la resurse materiale, au determinat mutaţii n planul gndirii şi acţiunii, prin reconsiderarea rolului informaţiei n activitatea managerială. Astfel, informaţiile care, prin conţinut, mod de organizare şi regăsire, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea lor de către factorul uman n scopul de cunoaştere, decizie sau acţiune, devin resursele informaţionale. Aşa se explică preocuparea, la toate nivelurile de asistare managerială, pentru obţinerea de informaţii actuale, complete, exacte, necesare, oportune şi veridice, pentru prelucrarea analitică şi sintetică a acestora de către personal specializat şi pentru transmiterea operativă a produselor informaţionale obţinute factorilor de decizie abilitaţi n vederea valorificării flexibile şi eficiente.
Pentru valorificarea tuturor categoriilor de resurse, n funcţie de interese şi necesităţi, este nevoie ca ele să fie gestionate. ntr-o accepţiune generală, gestiunea este considerată ca fiind administrarea unei entităţi productive autonome şi active, n principal prin sesizarea şi corectarea abaterilor constatate faţă de o serie de condiţii sau parametri de referinţă, sub controlul unui factor de autoritate şi cu respectarea unor reguli juridice, metodologice şi procedurale.1 Ea se află sub impactul necesităţii abordării prospective faţă de cea retrospectivă, al diminuării elementelor de control formal n favoarea celor de concepţie, al trecerii de la perspectiva analitică la cea interactivă şi integratoare, de la promovarea continuităţii la gestionarea inteligentă a schimbărilor condiţionate de timp, informaţie, competenţe, nvăţarea şi cunoaşterea organizaţională, succesul şi performanţele, precum şi situaţiile de criză.
Resursele informaţionale constituie elementul definitoriu al conducerii şi organizării oricărei activităţi cu scop productiv, utilizat n realizarea şi funcţionarea tuturor sistemelor sociale producătoare de valori sociale.
Resursele informaţionale, al căror element comun este informaţia, există sub formă de fişiere pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic, baze de date şi bănci de date gestionate cu ajutorul calculatorului, colecţii documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme), registre informaţionale computerizate, fonduri de brevete, proiecte şi patente, precum şi informaţiile deţinute de subiecţii umani ca obiect al activităţii manageriale.
Deci, resursele informaţionale sunt, n esenţă, informaţii obţinute n cadrul procesului informaţional-managerial, prin metode, tehnici şi proceduri specifice şi care, prin conţinut, mod de organizare şi relevanţă, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea n modalităţi adecvate, n scop de cunoaştere, decizie şi acţiune n raport de interese şi necesităţi. Resursele informaţionale constituie, n acelaşi timp, bunuri informaţionale, care presupun costuri de producere, prelucrare, transmitere şi reproducere, sunt perisabile şi supuse uzurii morale dacă nu sunt gestionate n mod adecvat, dar au caracter nedistructiv, putnd fi multiplicate prin diseminare n funcţie de interese şi necesităţi.
Valoarea şi utilitatea resurselor informaţionale se relevă numai n cadrul sistemului dinamic complex propriu instituţiilor (organizaţiilor), unde informaţia are rolul de legătură ntre resursele umane şi materiale şi este elementul fundamental n organizarea şi desfăşurarea acţiunilor ordonate şi dirijate spre un scop stabilit. Astfel, resursele informaţionale constituie suportul oricărui sistem informaţional-managerial, perceput ca o reunire de resurse informaţionale, activităţi, demersuri şi recepţionări n interacţiune, care funcţionează n direcţia atingerii unui scop.
Datele sunt fapte, evenimente, noţiuni, reprezentate sub formă convenţională adecvată comunicării, interpretării sau prelucrării manuale, mecanizate sau automate.2 Ele se prezintă sub formă cifrică (numere, mărimi) sau descriptivă (semn, idee, concept sau simbol de scriere) a unor acţiuni, fapte şi fenomene specifice domeniului dat n competenţă, necesare activităţii manageriale. Datele constituie punctul de plecare n cercetarea unei probleme şi n luarea unei hotărri. Omul selectează numai datele care i sunt necesare, le interpreteză şi le prelucrează n vederea extragerii semnificaţiei reale, şi utilizării n funcţie de relevanţa acestora.
Informaţia, datorită complexităţii ei, a regăsirii n toate domeniile vieţii sociale, a relevanţei şi modalităţilor de comunicare, este o noţiune insuficient definită, fiind abordată din perspective diferite.
Informaţia este elementul central al sistemului informaţional-managerial, n baza ei fiind cunoscută, controlată şi optimizată starea de funcţionare a instituţiei. Prin acumularea şi prelucrarea informaţiilor se adoptă deciziile, se declanşează, se desfăşoară şi se corectează acţiunile ce decurg din acestea.
c80f0f1006