Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

[Parohia Cardiff]

Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)
 
 
Numărul 80 (2015), Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
 
 
Evanghelia: Luca 5, 1-11*
 
 
Î n vremea aceea pe când Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două luntri stând lângă ţărm; iar pescarii, coborâţi din ele, îşi spălau mrejele. Şi urcându-Se într\'una din luntri, care era a lui Simon, l-a rugat s\'o depărte-ze puţin de la uscat. Şi şezând în luntre, din ea învăţa mulţimile.
Iar când a încetat să vorbească i-a zis lui Simon: „Du-o la adânc şi arun-caţi-vă mrejele să pescuiţi“. Şi Simon I-a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n\'am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele“. Şi făcând aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se ru-peau mrejele. Şi le-au făcut semn fârtaţilor lor din cealaltă luntre să vină să le ajute. Şi ei au venit; şi au umplut amândouă luntrile, că mai se afundau.
Şi văzând Simon Petru, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos...“. Că spaimă îl cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau fârtaţii lui Simon. Şi a zis Iisus către Simon: „Nu te teme; de acum înainte vei pescui oameni“. Şi trăgând ei luntrile la ţărm şi lăsând totul, I-au urmat Lui.
*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu
 
 
Chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul oamenilor
Pr. Constantin Coman
 
 
Întâlnirea lui Dumnezeu se trăieşte în momentul în care omul simte că se întâmplă lângă el ceva care depăşeşte limitele umane şi limitele lumii create. Tocmai aceasta i se întâmplă lui Petru. Erau convinşi că în lacul acela şi la ora aceea nu era deloc peşte. Mântuitorul îi spune să arunce mrejele. Petru o face doar pentru cuvântul Său: “Pentru că ne spui Tu să mergem, mergem şi aruncăm din nou mrejele!” (…) Ascultarea, deşi nu părea să fie foarte convinsă, se dovedeşte roditoare! Cuvântul Mântui-torului Hristos se adevereşte şi se întâmplă o minune. Rezultatul depăşeşte, evident, calculele omenescului. Puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu se manifestă asupra firii.
Şi nouă ni se întâmplă astfel de lucruri! Sunt situaţii în care ne confruntăm cu soluţii, cu evoluţii ale unor situaţii, care depăşesc, mai mult decât evident, calculele noastre umane, calculele celor din jurul nostru, chiar condiţiile lumii noastre create. Atunci, dacă beneficiem de o oarecare vigilenţă sau trezvie, avem şi noi simţul unei inter-venţii de undeva “din afară”. Dacă suntem familiari cu ceea ce înseamnă Dumnezeu, din vieţuirea noastră cu El în Biserică, în rugăciune sau din experienţele noastre anterioare, atunci percepţia dumnezeirii poate avea o anume evidenţă. Dacă nu avem vigilenţa necesară, spunem că s-a întâmplat ceva neobişnuit, că s-a întâmplat ceva ciudat, că a intervenit ceva inexplicabil.(…) Dumnezeu este prezent clipă de clipă în existenţa noastră, dar noi nu avem capacitatea de a-L observa. Cele mai multe dintre lucrurile care ni se întâmplă, le considerăm a fi consecinţe logice ale unor cauze de asemenea omeneşti. Cei care au însă ochi duhovniceşti, cum le spunem, sau ochii inimii sau ochi lăuntrici suficient de treji, văd intervenţia lui Dumnezeu în mai tot ce li se întâmplă.
Dacă vorbim despre Evanghelie şi luăm în serios Evanghelia Mântuitorului Hristos, vom vorbi totdeauna despre un dialog continuu al omului cu Dumnezeu. Putem ex-tinde această perspectivă la Sfânta Scriptură în întregimea ei, care consemnează şi comentează istoria dialogului continuu dintre om şi Dumnezeu. Una dintre cheile de înţelegere ale acestui dialog este dată de binomul chemare-răspuns. După această pescuire minunată urmează chemarea adresată de Mântuitorul pescarilor de a-L urma ca ucenici, cu făgăduinţa că-i va face pescari de oameni: “Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5,10-11).
Cei trei, Petru, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedei, lasă totul şi-I urmează lui Hristos. Ră-pund fără ezitare chemării. Rezultatul acestui răspuns: din simpli pescari ai unei modeste localităţi de pe Lacul Ghenizaret sau Marea Galileii, cum i se mai spunea, au devenit Apostoli ai Mântuitorului lumii, cucerind cu puterea Evangheliei lumea cunoscută de atunci. Ar fi putut să se împiedice de un pretext sau altul, omeneşte vorbind, şi să piardă şansa de a deveni patriarhi ai noului popor al lui Dumnezeu, temelie a Bisericii creştine.
Chemarea din partea lui Dumnezeu şi răspunsul din partea omului sunt lucruri esenţiale pentru viaţa noastră. Întreaga noastră existenţă se derulează în spaţiul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru la această chemare. Din păcate, prea puţini oameni sunt atenţi la această chemare şi o lasă fără răspuns. Este o mare responsabilitate a omului aici. Dumnezeu ne vrea şi ne cheamă să-I fim parteneri în creaţia continuă şi în susţinerea lumii.
Părintele Dumitru Stăniloae, marele nostru teolog, spune că: “Timpul cu care ne confruntăm noi şi ne batem, clipă de clipă, nu este nimic altceva decât distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului!” (…). Să încercăm, să verificăm această afirmaţie, nu neapărat în relaţia cu Dumnezeu, deşi şi acolo este posibil, ci în relaţia cu unul dintre semenii apropiaţi: soţ, soţie, părinţi, colegi, superiori şi aşa mai departe. Să vadă ce înseamnă distanţa dintre chemarea sau rugămintea cuiva, şi răspunsul său la chemarea respectivă.
La ora aceea Petru era un simplu pescar. Ce înseamnă un pescar? Un om fără carte, un om sărman, care nu ieşise din graniţele satului său, care îşi cârpea mrejele, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Era un om foarte simplu, care se trezeşte la un moment dat că cineva, este drept o personalitate foarte importantă, un învăţător, un profet, cu puteri foarte mari, îl cheamă şi-i cere să-L urmeze. Cine este acel Cineva, unde îl va conduce, ce va urma acestei chemări, nici el nu ştia prea mult. (…) Nu pescarii, aceşti oameni simpli şi neînvăţaţi, cum îi numeşte sfântul Ioan Gura de Aur, nu ei, prin efortul lor exclusiv, vor fi cei care vor converti popoarele la creştinism. Ei fac ascultare, biruind temerile de orice fel, mai ales cele venite din lipsa de educaţie. Îi trimite Hristos să vestească lumii Evanghelia şi ei Îi împlinesc porunca. Nu a fost puţin lucru. Cum ar îndrăzni astăzi, de exemplu, un pescar simplu să urmeze chemării lui Hristos de a deveni apostol şi propovăduitor al Evangheliei fără să spună: “Dar nu am şcoală! Nu cunosc lumea! Nu am ieşit din satul meu până acum!” Urmând poruncii lui Hristos cu credinţă, acei pescari au ajuns să cucerească Roma şi Atena şi Efesul şi Corintul şi Alexandria cu Evanghelia Mântuitorului Hristos. Se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, cum a fost posibil aşa ceva: într-o lume ostilă, într-o lume plină de învăţaţi, filosofi şi retori, aceşti umili propovăduitori să cucerească lumea cu Evanghelia lor. Nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost cu ei Duhul lui Dumnezeu, răs-punde acelaşi mare exeget al dumnezeieştilor Scripturi.
Lucrul acesta este evident de-a lungul veacurilor până astăzi. De cele mai multe ori preoţii sunt destul de neputincioşi sau nevrednici. În ciuda acestui fapt, Biserica lui Hristos merge înainte. Tocmai aici se face evidentă lucrarea lui Dumnezeu. Asemenea peştilor, oamenii sunt prinşi de puterea, de momeala atractivă a Duhului lui Dumnezeu, pozitiv vorbind.
Lucrul cel mai important, pentru preoţi mai ales, este să aibă credinţa şi conştiinţa că lucrarea lor preoţească nu se întemeiază pe puterile lor. Ceea ce fac ei în biserică nu fac în nume propriu şi nici cu puteri proprii, ci fac în Numele lui Dumnezeu şi cu pu-terea lui Dumnezeu. (…)
Nu calea convingerii este cea care îl duce pe om la Dumnezeu, ci calea credinţei care presupune o imprevizibilă şi inefabilă schimbare lăuntrică. Se trezeşte cineva că, dintr-o stare de indiferenţă sau dintr-o stare de potrivnicie, devine dintr-o dată foarte interesat şi foarte doritor să afle despre Hristos şi despre Evanghelie şi în clipa următoare poate deveni un fervent închinător a lui Dumnezeu. Nu ştie nici el cum! Acolo a lucrat Duhul lui Dumnezeu, prin cuvântul cuiva. Iată ce scrie Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Corint, care primiseră credinţa în Hristos în urma propovăduirii sale: “Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu”. (I Cor 2,1).
Lucrul acesta se întâmplă şi astăzi în biserică. Tainele Bisericii, începând cu Botezul, Euharistia, Nunta, etc, toate fac evidentă puterea Duhului. Adeverim prin toate puterea Duhului lui Dumnezeu lucrătoare în lume.
Sursa: Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010, pp. 282-293.
  
Vitamine duhovniceşti
Să fim atenţi la ce gândim
 
Trezvia este adâncul atenţiei! Atenţia este o lucrare a minţii pe care o folosim mai mult involuntar. Adică o lăsam să fie stimulată dinafară, prin tăria evenimentului! De aceea e captivată mai ales de evenimentele ieşite din “comun”! De aici şi marile câştiguri pe care le obţin cei ce ştiu să manipuleze această fereastră a sufletului. De aici şi marea noastră responsabilitate pentru felul în care o folosim.
Ce e de făcut? Să fim atenţi la ce gândim. Să nu ne lăsăm gândiţi, ci să gândim noi înşine, cât mai mult şi să transformăm fiecare gând în rugăciune, punând lângă el, înainte sau după, un “Doamne”! Să nu ne descurajăm dacă la început vom avea numai eşecuri! Apoi, să privim cât mai mult timp o icoană lăsându-ne priviţi de Domnul sau de Măicuţa Domnului din ea! Să fim atenţi la această privire de Dincolo, din inima Celui care ne priveşte! Să ne lipim cu atenţia de cuvintele rugăciunii numelui Domnului! Să ne cuibărim în fiecare cuvânt cu atenţia, ca şi când am sta într-un fotoliu! Să ne lipim cu urechea atenţiei de fiecare cuvânt din Sfânta Liturghie. Să fim atenţi unde ne “alunecă” ochii! Să citim ce ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Filocaliei despre atenţie. Să fim atenţi la prezenţa lui Dumnezeu în noi în tot locul şi în toată vremea!
Sursa: Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 91
 
 


Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com

Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa urmati link-ul dezabonare si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.