Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)(Genealogia Mântuitorului

[Parohia Cardiff]

Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, 

voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) 

Numărul 142 (2016), Duminica dinaintea Naşterii Domnului 

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)(Genealogia Mântuitorului) 

Evanghelia: Matei 1, 1-25* 

Cartea naşterii lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; Iuda le-a dat naştere, din Tamar, lui Fares şi lui Zara; Fares i-a dat naştere lui Heţron; Heţron i-a dat naştere lui Aram; Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; Salmon i-a dat naştere, din Rahab, lui Booz; Booz i-a dat naştere, din Rut, lui Obed; Obed i-a dat naştere lui Iesei; Iesei i-a dat naştere lui David, regele. 

David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abia; Abia i-a dat naştere lui Asa; Asa i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; Ozia i-a dat naştere lui Iotam; Iotam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Iezechia; Iezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amon; Amon i-a dat naştere lui Iosia; Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, la strămutarea în Babilon. 

După strămutarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; Iacob i-a dat naştere lui Iosif, bărbatul Mariei, cea din care S\'a născut Iisus, Ce Se cheamă Hristos. 

Aşadar, întru totul, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. 

Dar naşterea lui Iisus Hristos, astfel a fost: Fiind Maria, mama Sa, logodită cu Iosif, mai înainte de a fi ei laolaltă ea s\'a aflat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s\'o dea el în vileag, a vrut s\'o lase pe ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s\'a arătat în vis, grăind: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s\'o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s\'a zămislit într\'însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor“. Iar acestea toate s\'au făcut ca să se plinească ceea ce s\'a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu. 

Şi trezindu-se Iosif din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe femeia sa. Şi nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Şi I-au pus Acestuia numele Iisus. 

*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu

Despre genealogia după trup a Mântuitorului 

Părintele Constantin Coman

(…) înainte de Crăciun avem ca fragment evanghelic, întreg capitolul întâi din Evanghelia de la Matei, care ne oferă şirul înaintaşilor lui Hristos, pe linie omenească, începând cu Avraam. Este un şir lung de 36 de neamuri, multe nume, unele mai cunoscute, altele mai puţin cunoscute, dar despre toate se vorbeşte în Vechiul Testament, în diferite împrejurări. (…) Intenţia declarată a Sfântului Evanghelist Matei este să confirme, prin această genealogie, că Hristos a fost om cu adevărat, că S-a născut dintr-un neam anume, dintr-o familie anume. Pentru a se confirma acest lucru este dat şirul genealogic, care urcă până la Avraam, şi care trece sigur şi prin David şi prin Iuda, despre care vorbesc profeţiile vechi-testamentare referitoare la Mesia. Se confirmă implicit profeţiile mesianice ale Vechiului Testament. (…) 

Pentru iudei avea să fie o mare, inexplicabilă şi neplăcută surpriză, faptul de a descoperi în arborele genealogic a lui Mesia reprezentanţi ai altor neamuri şi, mai mult decât atât, personaje condamnabile din punct de vedere moral. Pot fi multe motivele pentru care Dumnezeu îngăduie insinuarea acestor eroi negativi în genealogia celui mai important personaj dat de poporul ales, Mesia. Înainte de orice, aceasta are menirea de a confirma asumarea de către Fiul lui Dumnezeu prin întruparea firii umane reale, a făpturii în starea ei concretă, care include în mod obligatoriu căderea şi păcatul. De altfel, aceasta este raţiunea însăşi a întrupării, eliberarea omului din robia păcatului şi a morţii. 

Între motive se numără, cu siguranţă, sancţionarea cea mai dură a trufiei poporului ales (“…spulbera îngâmfarea iudeilor!“, comentează Sf. Ioan Gură de Aur), dar şi a infidelităţilor repetate ale acestui popor în relaţia cu Dumnezeul său. Imaginea şi poziţia privilegiată, în care investise atât de mult poporul ales, sunt rău şifonate prin aceste neaşteptate descoperiri. 

Este şi o lecţie în limbaj dumnezeiesc, ce anticipează cutremurătoarea lecţie a răstignirii Fiului lui Dumnezeu de către acelaşi popor ales. Dumnezeu recuperează pozitiv cele mai mari căderi ale poporului Său. Incestul lui Iuda, adulterul regelui David – personaje grele în genealogie – devin semne ale deschiderii universale a iconomiei dumnezeieşti şi porţi de intrare a neamurilor în genealogia Fiului lui Dumnezeu. 

(…) genealogia, pe care Sfântul Evanghelist Matei o face până la Avraam, este recuperată în erminia Sfântului Apostol Pavel, în dimensiunea ei universală, prin interpretarea care îl consideră pe Avraam părinte nu numai al iudeilor, ci al tuturor celor credincioşi. Avraam a primit moştenirea nu pentru lege, ci pentru faptul că a fost credincios, L-a crezut pe Dumnezeu, I s-a încredinţat atunci când a fost chemat din pământul părinţilor săi, atunci când a primit făgăduinţa că soţia sa vârstnică îi va naşte un fiu, atunci când a fost solicitat să-şi sacrifice propriul şi unicul fiu, pe Isaac (…). Credinţa îl face pe Avraam părinte al tuturor celor credincioşi, al poporului celor credincioşi. Dacă ar fi să se împartă lumea în două, atunci am avea de o parte poporul lui Dumnezeu, adică poporul celor credincioşi în Dumnezeu, şi poporul necredincioşilor. Aşadar, poporul ales este, în cele din urmă, poporul format din cei credincioşi. De aceea Avraam este, în erminia Sfântului Pavel, şi apoi în erminia ulterioară a Bisericii, părintele celor care cred, părintele tuturor credincioşilor (Rom. 4,12). (…) Dincolo de toate aceste lucruri, aş adresa conaţionalilor noştri, gândul să mediteze un pic mai adânc cu astfel de prilejuri. Naşterea Domnului este o sărbătoare foarte mare, ne întâlnim unii cu alţii, ne facem bucurii, ne facem daruri unii altora. Toată lumea marchează sărbătoarea. Este o participare generală la sărbătoare, deşi, în grade diferite de intensitate şi în moduri diferite. Toţi suntem cuprinşi de sărbătoare! Dar ne întrebăm de ce este o sărbătoare atât de mare, totuşi? Unde este temeiul atenţiei generale care înconjoară această sărbătoare? De ce este cuprinsă lumea întreagă de această sărbătoare? Temeiul este într-un fapt esenţial, este în faptul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, este în faptul întrupării lui Dumnezeu Însuşi. Temeiul este în faptul că există un Dumnezeu, există un Dumnezeu care a făcut pentru oameni demersuri esenţiale, pentru ca să existăm noi oamenii şi pentru ca să ne izbăvim de propriile noastre căderi. Între aceste demersuri este şi cel de a trimite în lume pe unicul Său Fiu. Ştiu că aceste cuvinte tulbură un pic liniştea. Oamenii s-au obişnuit să transforme totul într-un prilej de relaxare, de bucurie grosieră, uşuratică, frivolă uneori…

Gravitatea şi adâncimea evenimentului sărbătorit ne cheamă la mai multă sobrietate şi la mai multă adâncire în rosturile existenţei. Ne plac colindele, ne plac obiceiurile, ne plac felicitările de Crăciun, spectacolele (…). Toate acestea nu ar avea, totuşi, nici un sens şi nici un temei, dacă nu ar exista realitatea Naşterii lui Hristos. Dacă Hristos S-a născut cu adevărat – şi S-a născut cu adevărat, altfel nu ar fi existat o tradiţie de două mii de ani atât de bogată, atât de consecventă şi atât de răspandită-, trebuie să ne întrebăm cine este Hristos şi ce raportare trebuie să avem noi faţă de El! Altfel, dacă nu ne întrebam, rămânem într-o zonă superficială, într-o zonă de suprafaţă, în care vom şi trăi. Îndemn, aşadar, să luăm seama la temeiul lucrurilor, la sensul lor adânc. Să ne întrebăm de ce se întâmplă ele, de ce este Crăciun, de ce este Paşti, ce se întâmplă duminică, etc! Cultura noastră este una care consumă realităţile exterioare, fără să se mai intereseze de sensul acestor realităţi. 

Sursa: Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010, pp. 389-397 

Vitamine duhovniceşti

Când luarea aminte se abate de la Domnul, pierdem pacea lăuntrică 

Lucrarea harică, care se dobândeşte în dar, durează câtă vreme atenţia lăuntrică a omului e unită cu Dumnezeu. Omul se osteneşte, lucrează, toate pentru Domnul le face! Toate pentru Domnul! Şi-L caută pe Domnul pretutindeni, în toată zidirea. El este pretutindenea. El este viaţa. Şi pretutindenea este Cel ce pune în mişcare viaţa. El pretutindeni este de faţă. Câtă vreme atenţia omului este îndreptată către Domnul şi Împărăţia Cerurilor, el priveşte lumea ca pe Dumnezeu. 

Vedeţi, în fiecare se odihneşte Domnul, tainic, indiferent dacă omul acela îl cinsteşte sau nu! El este acolo, în centrul vieţii. El mişcă viaţa. El este Dătător de viaţă. Şi câtă vreme această luare-aminte este mai cu seamă aici, în inimă, atunci se păstrează pacea lăuntrică şi bucuria dumnezeiască care se dă în dar începătorilor. Apoi, de îndată ce atenţia noastră se abate puţin de la Domnul şi se lipeşte de vreun lucru din lumea aceasta, fie de cele neînsufleţite, fie de o făptură vie, pierdem de îndată pacea lăuntrică, căci omul nu poate umbla pe două căi. Lucrul căruia i-am dat atenţie intră degrabă înlăuntrul nostru şi ocupă Scaunul Domnului, cucereşte inima. Şi acesta poate fi orice: slavă, cinste, bogăţie, frumuseţe. De îndată ce ceva (din lumea aceasta) se înalţă pe Scaunul lui Dumnezeu, atunci va şi prinde viaţă înlăuntrul nostru. În funcţie de acest lucru căruia îi dăm toată atenţia, un simţământ corespunzător va trăi înlăuntrul nostru. 

Sursa: Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, Bucureşti, 2010, pp. 39-40 

Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com

Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa urmati link-ul dezabonare si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.