Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor
Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".
“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi
cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine”
(Apocalipsa 3, 20)
Numărul
147 (2017), Duminica a 17-a după Rusalii (a
Cananeencei)
Evanghelia: Matei
15, 21-28*
În vremea aceea
Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată,
ieşind o femeie canaaneeancă din hotarele acelea, striga, zicând:
„Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău
chinuită de demon“. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi
apropiindu-se ucenicii Săi, Îl rugau, zicând: „Elibereaz-o, că
strigă în urma noastră“. Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt
trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel“. Iar ea,
venind, I se închina, zicând: „Doamne, ajută-mă!“ El însă,
răspunzând, i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi
s\'o arunci câinilor“. Iar ea a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii
mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor“.
Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa
ta; fie ţie precum voieşti!“ Şi s\'a tămăduit fiica ei din
ceasul acela. (…)
*)Texte preluate din
ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia
Bartolomeu
Hristos şi frumuseţea
sufletească a cananeencei
Părintele Savatie
Bastovoi
Ce poate fi mai brutal decât să apostrofezi o femeie
sărmană care îţi cere ajutorul, un ajutor care stă în puterea ta
să i-l acorzi?! Hristos era atotputernic şi, probabil, femeia ştia
asta. De aceea vine la El cu nădejde, cerând ajutor pentru fiica
sa bolnavă. Dar ce face Hristos cu ea? El procedează cu ea ca un
evreu ordinar, o bruftuluieşte, zicându-i: “Nu se cade a lua
pâinea de la gura copiilor şi a o da câinilor“. O face pe
sărmana femeie căţea împreună cu fiica ei, în auzul tuturor! Ce
poate fi mai tipic jidovesc decât această faptă a lui Hristos?
Fiţi de acord că este o mojicie. Dar să vedem cum se împacă ea cu
Evanghelia iubirii şi cum de Hristos, care ne cheamă să învăţăm
de la El cu blândeţe, a fost în stare să comită aşa o
bădărănie ca aceasta. Hristos ştie toate. El ştia şi ceea ce va
face femeia, ştia şi cum se vor uita la asta mulţimea de evrei care
se înghesuiau în jurul Lui, atenţi să-L prindă greşind în
faptă sau în cuvânt. Se vede că de această dată în jurul lui
Hristos erau foarte mulţi necredincioşi, mai mulţi ca de obicei,
care căutau să-L ispitească. Fără îndoială, mulţi îi
puneau întrebări prosteşti şi acum, ca cele despre dajdia
cuvenită Cezarului, despre căsătoria de după înviere, despre
sâmbătă şi cred că şi multe altele. Ne putem închipui un bâlci
în care Hristos e asaltat de iudeii guralivi şi plini de sine.
Hristos rabdă toate acestea, rabdă, pentru că printre întrebările
neghioabe se întâmplau şi unele care puteau da prilej la predica
iubirii. Dar Hristos, am văzut-o de atâtea ori, ştia să
întoarcă până şi atacurile răutăcioase în lecţii de
înţelepciune dumnezeiască şi iubire. Cred că într-o astfel de
împrejurare I s-a adresat şi femeia noastră după ajutor,
cerându-I să-i tămăduiască fiica, atunci când ceilalţi îl
atacau cu întrebări ispititoare şi răutăcioase. (….) mulţi
Îl socoteau nebun, îndrăcit, dar mulţi Îl bănuiau că ar fi
vreun prooroc. De aceea unii îi adresau întrebări pentru a-şi bate
joc, alţii pentru a se convinge că într-adevăr este cineva. Pe
toţi aceştia Hristos îi întâmpină şi El, la rândul Lui, cu
întrebări-capcană, care descopereau adevărata intenţie şi
identitate a celor ce se apropiau de El. Pe cei care credeau sincer
în El şi-I cereau ajutorul, Hristos îi incerca: “Crezi tu că pot
să fac Eu aceasta? Crezi tu că pot să fac aceasta pentru tine?“.
Dacă vom fi atenţi, vom vedea că mai toate confruntările lui
Hristos cu oamenii se rezumau la această întrebare. Ca şi lui
Petru, Hristos le cere tuturor celor care intrau în vorbă cu El
răspuns la întrebarea: “Cine zic oamenii că sunt Eu? Dar tu, tu
ce zici?” Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul femeii
cananeence. Vom vedea că această replică dură, pe care i-o aruncă
Hristos, nu era decât o formă a aceleiaşi întrebări: “Cine zic
oamenii că sunt Eu, cine zici, tu, femeie, că sunt Eu?“. (…)
Atunci când, la lacrimile femeii, Hristos răspunde: “Nu este bine
a lua pâinea de la gura copiilor şi a o da câinilor”, de fapt El
o întreabă: “Cine crezi tu că sunt Eu, că vii la Mine după
ajutor? Oare nu crezi şi tu, ca aceştia, că sunt un nebun şi un
îndrăcit? Ce vei face dacă şi Eu sunt om ca toţi oamenii?
Aşadar, de ce-ai venit la Mine, nu vezi că şi eu sunt un jidan
oarecare, plin de sine şi răutăcios care te alungă de la sine ca
pe o căţea?” La care femeia răspunde: “Nu Te cred, eu ştiu că
Tu eşti bun, Te văd ce eşti batjocorit de cei de un neam cu Tine,
căci dacă ai fi fost într-adevăr un jidan şovin, aşa cum vrei
să pari, ei Te-ar fi primit şi Te-ar fi considerat ca pe unul de-al
lor. Dar aşa, ei te batjocoresc. Cum îmi spui Tu că eşti rău şi
nemilostiv, când şi vocea şi chipul Tău îmi arată că Tu eşti
bun, Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu! Sau crezi că nu
simt cum arde inima mea când îmi vorbeşti? Niciodată inima mea nu
a mai ars aşa, cred că acesta este focul dragostei despre care Te-am
auzit vorbind de atâtea ori. Nu spune că din cauza evreilor nu vrei
să faci Tu milă cu fata mea, că ştiu că ai tămăduit şi
sâmbăta, călcând legea evreilor, şi că nimic nu Te opreşte să
faci binele. Te-ai sfădit cu evreii în sinagogă, ştiu eu, că nu
Te lăsau să tămăduieşti şi să faci milă. Nu, Tu nu eşti rău,
Tu eşti bun. Ştiu că ai venit la evrei, că ei sunt poporul lui
Dumnezeu, eu sunt o păcătoasă, o căţea dintre neamuri, dar
Bunule, oare câinii nu mănâncă şi ei din firimiturile care se
aruncă de la masa stăpânilor?“ Şi ce răspunde Hristos? “O,
femeie, mare este credinţa ta! Cum să te hrănesc Eu cu resturi de
la masă, când tu eşti stăpâna? Nu mai spune aşa! Dacă ai şti
cât mă bucur că ai răbdat această ispitire a Mea! Dacă ai şti
cum se chircea inima Mea în Mine, de frică să nu cedezi în faţa
aparentei Mele asprimi şi să-Mi întorci spatele. O, câtă bucurie
Mi-a făcut credinţa ta! Vino, Eu te voi arăta tuturor! Vino, că
vreau să Mă laud cu smerenia ta, cu dragostea ta!” Apoi cred că
s-a adresat iudeilor, ca de obicei, deşi evanghelistul nu ne-o mai
spune: “O, puţin credincioşilor, mândrilor, îngâmfaţilor! Voi,
pe care v-am numit stăpâni, pe care v-am numit copii ai Mei,
uitaţi-vă la aceasta, pe care voi o nesocotiţi, adevărat vă spun,
că la nimeni dintre voi n-am văzut atâta
credinţă!”
Credinţa acestei
femei a fost într-adevăr mare, mai mare decât a apostolilor.
Când au văzut această purtare a lui Iisus, ei care erau de
atâta vreme cu El, care ar fi trebuit să-L recunoască, s-au
smintit, şi-au pierdut credinţa. Ei chiar au crezut că Hristos se
poartă cu răutate, de aceea au şi început să-L roage, să arate
milă faţă de sărmana femeie: “Slobozeşte-o, căci strigă în
urma noastră“. Femeia însă nu şi-a pierdut credinţa, nici
nădejdea, nici dragostea. De aceea şi Hristos exclamă: “O,
femeie, mare este credinţa ta, mai mare decât a acestor ucenici ai
mei! Ei nu întotdeauna reuşesc să scoată diavolii, deşi se
socotesc apostoli şi prieteni ai Mei, dar tu, o femeie simplă, prin
ceea ce ai făcut tu acum, ai alungat dracii din fiica ta. Du-te şi
să-ţi fie ţie după voinţa ta“.
Iată, cred eu,
sensul acestei purtări stranii a lui Hristos, purtare care a smintit
chiar şi pe apostoli. Ea însă a arătat frumuseţea sufletească a
acestei femei, a arătat-o cunoscătoare a tainelor dumnezeieşti,
căci ea a înţeles vorbirea încifrată a lui Hristos, vorbirea în
pilde, pe care nici apostolii nu o înţelegeau întotdeauna. De
data asta ea s-a arătat mai înţeleaptă decât apostolii şi mai
credincioasă. (…)
Să nu ne mire că
Hristos S-a prefăcut, ştiind că prefăcătoria este un păcat.
Acesta nu este decât un fel de a comunica, un alt nivel al
limbajului, al predicii, pe care Hristos, Eccleziastul desăvârşit,
o stăpânea cum nu se poate mai bine. Să nu uităm că Hristos se
adresează oamenilor şi singurul lui scop este acela de a se face
înţeles. Pe calea spre Emaus, când se arată celor doi ucenici
după înviere, evanghelistul Luca ne spune că Hristos “S-a
prefăcut că vrea să meargă mai departe“, iar ucenicii L-au oprit
să rămână la ei. Dar parcă ce poate să însemne mustrarea: “O,
până când voi fi cu voi şi vă voi răbda pe voi!” Oare nu tot
El a zis: “Şi iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul
veacului”?
Aşa că, mi se pare
că dialogul dintre Hristos şi femeia cananeanca n-a fost altceva
decât o declaraţie de dragoste reciprocă. Atât doar că ei
şi-au vorbit cu cuvinte sucite, ca doi îndrăgostiţi, care nu vor
ca şi alţii să le priceapă taina lor. Taina
dragostei.
Sursa: Ieromonah
Savatie Bastovoi, Dragostea care ne sminteşte, Ed.
Marineasa, Timişoara, 2003
Vitamine
duhovniceşti
Copiii au nevoie în
primul rând de rugăciunea
părinților
Cu cât veți
iubi pe copii cu iubire omenească - și aceasta este adeseori
patologică – cu atât se vor încurca mai mult, cu atât purtarea
lor va fi mai rea. Însă, când iubirea dintre voi și către
copii va fi creștină și sfântă, atunci nu veți întâmpina nici
o greutate. Pentru ca asta să se întâmple, trebuie ca harul
Dumnezeiesc să lucreze în sufletele părinților. Nimeni nu se
sfințește de unul singur. Același har dumnezeiesc va lumina, va
încălzi și va da viață mai apoi sufletelor copiilor. (…) de
pildă, m-a sunat o mamă din Milano și m-a întrebat cum să se
poarte cu copiii ei. I-am spus: “Să te rogi, atunci când trebuie,
să le vorbești copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, și mai
puține cuvinte să le spui
celorlalți.”
Să nu devenim
stânjenitori, ci să ne rugăm tainic și apoi să vorbim, iar
Dumnezeu ne va încredinţa lăuntric dacă este primit de ceilalți
cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne vom ruga, numai
în taină. Căci și prin a vorbi devenim stânjenitori și-i facem
pe ceilalți să se împotrivească, și câteodată să se
răzvrătească. De aceea este mai bine să le spună cineva în chip
tainic, în inima celorlalți, prin rugăciune tainică, decât în
urechile lor. Ascultă-mă: să te rogi, și apoi să vorbești.
Așa să faci copiilor tăi. Dacă le dai necontenit sfaturi, o
să devii plictisitoare, și când vor crește, vor simți un fel de
apăsare. Să preferi , deci, rugăciunea. Să le vorbești prin
rugăciune. Să le spui pe toate lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va pune
înlăuntrul lor. Adică, nu trebuie să-i sfătuiești pe copii tăi
așa, cu glas tare, pe care să-l audă cu urechile lor. Poți s-o
faci și pe asta, dar înainte de toate trebuie să-I vorbești de
copiii tăi lui Dumnezeu. Să spui: “Doamne Iisuse Hristoase,
luminează-mi copilașii. Eu Ție Ți-i încredințez. Tu mi i-ai dat,
dar eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe cale. Pentru aceasta,
Te rog, luminează-i”. Și Dumnezeu le va vorbi, iar ei vor spune:
“Oh, nu trebuia să o necăjesc pe mama cu ce-am făcut!” Și
aceasta, cu harul lui Dumnezeu, va ieși dinlăuntrul lor.” Acesta
este lucrul desăvârșit. Mama să-I vorbească lui Dumnezeu, iar
Dumnezeu să-i vorbească copilului. Dacă nu se face asta, atunci
spui, spui, spui... totul “în ureche”; la sfârșit devine un soi
de asuprire. Și, când copilul crește, începe să se
împotrivească, adică să se răzbune într-un fel pe mama și pe
tata, care l-au asuprit. În vreme ce unul este lucrul desăvârșit:
să grăiască iubirea cea în Hristos și sfințenia tatălui și a
mamei. Iradierea sfințeniei și nu cea a omeneștii strădanii îi
face bine pe copii. Când copiii sunt răniți și traumatizați de
vreun lucru grav, să nu vă mirați că se împotrivesc și vorbesc
urât. De fapt, nu vor asta, dar nu pot face altfel în clipele grele.
Apoi se pocăiesc. Însă, dacă voi vă enervați și o să vă
mâniați, deveniți una cu cel viclean, iar acela își bate joc de
toți.
Sursa: Ne
vorbeşte părintele Porfirie. Viaţa şi cuvintele, Editura
Egumeniţa, 2003
Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com
Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa
urmati link-ul
dezabonare
si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.