Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)

[Parohia Cardiff]

Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul

Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu 

el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) 

Numărul 156 (2017), Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) 

Evanghelia: Ioan 12, 1-18* 

Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s\'a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis: „De ce nu s\'a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?“ Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într\'însa. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“. 

Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi. Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus. 

A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“

Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei.

Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la\'nceput; dar când S\'a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El.

Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie; de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune.

*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu 

Litera omoară, iar duhul dă viaţă

Sfântul Luca al Crimeei 

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Prooroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Care tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să Îl întâmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, chiar dacă aceasta era aşteptarea iudeilor. Împărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti. 

El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii. 

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3). 

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte: “Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi” (Lc. 19, 41-42)’ 

O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: “Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta!” Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.

Aşadar, poporul sălta ţinând în mâini ramuri de finic, strigând: “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!”, aşternându-şi hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înălţând laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug” (Zah. 9, 9). Şi totuşi, cărturarii, fariseii şi arhiereii, care ştiau această prorocie, sufereau şi cârteau, iar în cele din urmă, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: “Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: “Au niciodată n-aţi citit că \'din gura pruncilor si a celor ce sug ti-ai pregatit lauda\'? Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40). 

De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Am spus deja: fiindcă îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut şi sfânt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinându-se literei, şi oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit. 

Ei erau nemulţumiţi de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbătă. Ce pervertire a inimii omeneşti! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înţelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvârşească, nu înţelegeau că El este Domnul sâmbetei. Ei nu înţelegeau că învăţătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalţă nemăsurat. Nu i-a mişcat nici minunea cu totul neobişnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia: “S-a îngroşat inima poporului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi să-i vindec pe ei” (Is. 6, 10). Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: “litera ucide, iar duhul face viu” (2 Cor. 3, 6). Vrăjmaşii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-am învrednicit să fim slujitori ai Legământului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, să luăm aminte cu sârguinţă la acest lucru. Amin. 

Sursa: Sfântul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004 

Vitamine duhovniceşti

Ceea ce ne împiedică să devenim mai buni 

este chiar dorința de a părea mai buni 

Există lucruri irecuperabile. Oamenii sunt recuperabili întotdeauna. Atunci când cineva face o greșeală, de obicei o face din neștire. Greșelile făcute în urma unui conflict de conștiință, nasc un lanț nesfârșit de alte greșeli, care sfârșesc într-o înfrângere totală. Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua, pentru că ea o întărește pe prima și devine ușa tuturor greșelilor care vor urma. 

Greșelile nu se repară. Orice încercare de a repara o greșeală se aseamănă cu încercarea unui copil de a șterge o pată mică de cerneală de pe o foaie albă: până la urmă el face o gaură murdară în hârtie. De altfel, o pată mică de cerneală nu ne împiedică să citim o scrisoare, iar alteori ea poate părea plină de farmec și autenticitate. 

Am cunoscut oameni care și-au irosit viața în strădania de a repara o greșeală de tinerețe. A repara, pentru mulți dintre ei, a însemnat a ascunde. Ei au reușit să ascundă atît de bine greșeala tinereții lor, încât au ajuns să o uite cu totul. Un lucru nu l-au putut uita: sentimentul vinovăției. Acest sentiment, care este cel mai greu de pe pământ, i-a făcut să urască acea faptă ca pe distrugătorul vieții lor. Dar fapta nu mai era în ei, pentru că ei au ascuns-o. Acum fapta era în ceilalți. Așa au ajuns să urască oamenii, să urască viața, să urască și să se ascundă. 

Atunci când Dumnezeu a întrebat-o pe Eva dacă a mâncat din pom, Eva a dat vina pe șarpe. Adam a mers și mai departe: el a dat vina pe Eva, dar nu oricum, ci zicând: ”femeia pe care Tu mi-ai dat-o m-a îndemnat”, adică L-a învinuit pe Dumnezeu de faptul că i-a strecurat un intrus care l-a făcut să nu fie la fel de bun și de corect ca întotdeauna. 

Până la urmă, ceea ce ne împiedică să devenim mai buni este chiar dorința de a părea mai buni. A părea – iată începutul minciunii. 

”Oricine dorește să-și scape sufletul său, îl va pierde și oricine se va lepăda de sine, va trăi”, a zis Hristos. Oricine ține la bunul său nume mai mult decât la adevăr, își va pierde și numele și sufletul, iar cine își va recunoaște vina, va avea un nou prilej de a o lua de la început. Ce altceva mai vrednic de admirație este pe pământ, decât omul care nu se teme să o ia de la început? Tot așa, nu este nimic mai jalnic decât omul care adună pământ în jurul greșelilor sale, fără ca măcar să bage de seamă că se îngroapă și el laolaltă cu ele. 

Sursa: Pr. Savatie Baștovoi, rucodelie.ro 

Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com

Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa urmati link-ul dezabonare si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.