Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi)

[Parohia Cardiff]

Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".

 
“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)
Numărul 76 (2015), Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi)
  
Evanghelia: Matei 21, 33-44*
  
Z is-a Domnul parabola aceasta: “Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s\'a dus departe. Iar când s\'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moşte-nitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!... Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?“ Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor“. Iisus le-a zis: „Oare niciodată n\'aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s\'a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.
 
*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu
  
Demenţa omului modern: se crede stăpân, atunci când el este slugă
IPS Bartolomeu Anania
 
Iubiţi credincioşi, Evanghelia de astăzi are o temă principală asupra căreia aş vrea să mă opresc puţin: confuzia care se face adeseori între stăpân şi slujbaş, între proprietar şi beneficiar. Aici a fost marea greşeală pe care o făceau fariseii pe vremea Mântuitorului Hristos. Ei aveau conştiinţa că sunt stăpânii poporului, că sunt slujitorii direcţi ai lui Dumnezeu, dar că de fapt ei hotărăsc ce să facă, nu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, o substituire a slugii faţă de stăpân. Şi greşala aceasta ne aparţine şi nouă pentru că, deseori, uităm că suntem slujbaşi şi credem că suntem stăpâni. Aceasta începând cu mine care sunt Arhiereu, Mitropolit. Şi deseori mă scutur, chiar şi în somn, şi zic: “Tu nu eşti stăpân, Stăpânul este Unul, în Ceruri, tu eşti un slujitor de rang mai înalt, cu răspunderi mai înalte, poate cu învăţătură de carte mai multă, dar eşti un servitor. Nu eşti un stăpân! Nu eşti un şef! Nu tu dispui de ceea ce trebuie făcut! Ci este Altul care dispune şi care este mai înţelept decât tine, iar Acela este Dumnezeu.”
Aceasta este învăţătura pe care o tragem din textul evanghelic care s-a citit astăzi şi pe care l-aţi auzit. Această ispită teribilă a slugii că este stăpân. Aceasta şi-a pierdut complet simţul măsurii şi a intrat într-un fel de demenţă a omului de totdeauna, dar mai cu seamă a omului modern. (…)
Este vorba de o vie care trebuia muncită şi care era a unui proprietar. Stăpânul, proprietarul a plecat undeva departe, într-o călătorie, şi a lăsat via pe mâna lucrătorilor, pe seama lor să o lucreze. Ei au lucrat-o într-adevăr, însă dintr-o dată procesul de conştiinţă a suferit o strămutare. Ei au început să se creadă stăpâni. Şi atunci când a venit vremea roadelor să se culeagă strugurii toamna, stăpânul şi-a trimis slujitorii ca să ceară ceea ce este dreptul lui. Pentru că una este proprietarul şi alta este beneficiarul. (…) Ce te faci însă, când cel care munceşte pământul, fără să fie proprietar, începe să îşi strămute conştiinţa şi să capete una de proprietar? Că de fapt, nu este doar beneficiar lucrătorul pământului, ci este şi stăpân - situaţie în care s-au găsit lucrătorii din Sfânta Evanghelie de astăzi pe care aţi ascultat-o şi pe care încerc eu să v-o tâlcuiesc.
Este o strămutare de conştiinţă. Atunci când lucrătorii viei au căpătat această conştiinţă că ei sunt stăpâni şi când au venit trimişii stăpânului ca să ceară partea lui, de proprietar, mai mică, mai mare - dar era o bună înţelegere făcută între ei - au zis: “Cum o să dăm, că doar noi l-am muncit! Nu-i dăm nimic.” Şi când au venit trimişii stăpânului să-i ceară partea, aceştia i-au omorât. Atunci stăpânul a aflat şi a trimis pe alţii slujitori. Duceţi-vă şi spuneţi-le ca ei să-şi oprească ceea ce li se cuvine pentru munca lor, iar mie să mi se dea ceea ce mi se cuvine pentru pământul meu, pentru proprietatea mea. Şi aceia au păţit la fel. Au fost omorâţi. Şi atunci
întrebarea pe care o pune Evanghelistul textului de astăzi, spune: “Oare ce merită aceşti lucrători incorecţi, complet necinstiţi?” Şi răspunsul este: “Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via va fi dată altor lucrători s-o lucreze.”
Fireşte are un înţeles în primul rând istoric. Este vorba de farisei şi saduchei, reprezentanţii poporului evreu care îşi făceau iluzia că Împărăţia lui Dumnezeu le aparţine de drept, dacă nu şi de fapt. Că ei sunt moştenitorii exclusivi ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi că nimeni nu poate ridica pretenţie asupra acestei Împărăţii. Şi ni se aminteşte că, totuşi, ei nu sunt altceva decât nişte slujbaşi, că Împărăţia lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu. El este Împăratul pentru simplul motiv că El a creat. Noi spunem că suntem proprietarii pământului - bucăţi de pământ, un hectar sau două sau trei - datorită faptului că trebuie să existe nişte legi în aşa fel ca fiecare să cunoască care este partea lui de avere pe care are obligaţia s-o muncească, sau s-o dea altuia s-o muncească, în dijmă sau în parte. (…) Nu noi am făcut Pământul, globul pământesc pe care vieţuim. Nu noi! De aceea binecuvântarea lui Dumnezeu faţă de primii oameni, de Adam şi Eva, după ce i-a creat le-a spus: “Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l”. Dar nu a spus că o să fie al vostru. Le-a poruncit să-l muncească şi să-l stăpânească. Doar El este creatorul Pământului şi ei sunt doar beneficiari. Aceasta uită oamenii noştri cei mai mulţi.
Aşa încât, dragii mei, înţelesul principal şi poate unic al Evangheliei de astăzi este că întotdeuna să avem conştiinţa diferenţei dintre stăpân şi beneficiar. Noi nu suntem altceva decât beneficiarii a ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. El e Stăpânul şi de aceea Lui trebuie să-I mulţumim. Noi putem mulţumi tatei, mamei pentru că ne-a născut, fraţilor noştri pentru că muncesc împreună cu noi, vecinilor pentru că ne ajută, altfel să ştiţi că mulţumirile toate trebuie să I se adreseze lui Dumnezeu, pentru că El a făcut tot ceea ce este spre folosul nostru, pentru ca noi şi familiile noastre să putem trăi liniştiţi, să ducem o viaţă liniştită şi corectă bazată nu atât pe simţul de proprietate, cât pe muncă, care este tot spre slava lui Dumnezeu, pentru că tot El ne înzestrează cu sănătate şi cu puterea de a munci. Ce faci când eşti bolnav? Nu poţi munci. Stai şi zaci în pat. (…) Aşa încât, important este ca noi să fim lucrători cinstiţi ai viei pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu. Ştiţi că în binecuvântarea preotului şi a arhiereului în special, există formula: “Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea”. Nu rareori în Sfânta Scriptură viaţa omului, familia lui este asemănată cu o vie. Dar via aceasta – şi vă spune un potgorean care s-a născut la vie şi a crescut acolo în brazdele ei – trebuie muncită! (…)
Şi Evanghelia se termină cu întrebarea retorică, fără îndoială, a Mântuitorului: Oare ce se va întâmpla cu aceşti lucrători necredincioşi? Pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători ca să o lucreze. Trimiterea se face la fariseii care ascultau această parabolă şi ştiau că pentru ei este. De aceea la sfârşitul textului evanghelic după Matei ni se spune că ei, fariseii şi saducehii, care erau de fapt exploatatorii poporului, s-au hotărât odată mai mult ca să-L omoare pe Iisus pentru că le încurca socotelile. Ceea ce până la urmă au şi făcut că L-au pus pe cruce. Datorită lor L-a condamnat Pilat să moară pe cruce, când strigau: “Să fie răstignit! Să se răstignească!”
Aşa că, dragii mei, pentru noi cel puţin, care suntem lucrătorii viei lui Dumnezeu este bine noi să luăm aminte, pururea să nu uităm că noi nu suntem proprietarii a ceea ce avem, ci suntem beneficiari, ostenitori şi în egală măsură beneficiari. Şi că pentru toate trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi când ne merge bine pentru că ne-a mers bine, şi când ne merge rău, pentru ca să ne fie de învăţătura că este posibil în viaţă ca să ne meargă şi rău. Dar întotdeauna să îndreptăm tot către noi răspunderea. Ni s-a făcut rău? Întâmplări nefericite? Pentru păcatele noastre şi pentru învăţătura noastră. Important este să rămânem înţelepţi, să rămânem credincioşi lui Dumnezeu Care este adevăratul proprietar a tot ceea ce avem noi şi să rămânem credincioşi propriei noastre soarte, aceea de a sluji pe Dumnezeu, pentru că slujindu-L pe El, ne slujim pe noi înşine. A spus Mântuitorul Hristos, Care era Dumnezeu: “Fără mine nu puteţi face nimic!” Ei bine, să ne aşezăm în sufletele şi-n minţile noastre această aducere aminte: “Fără Mine nu puteţi face nimic”! Faceţi totul împreună cu Iisus Hristos! Să facem totul împreună cu Iisus Hristos, şi ne va fi bine. Amin.
Sursa: IPS Bartolomeu Anania, transcrierea unui fragment din predica la Duminica a 13-a după Rusalii, 2009
Vitamine duhovniceşti
Cea mai mare greşeală a părinţilor
 
Un jurnalist şi scriitor american Jim Bishop scria: “Am întrebat odată un medic psihiatru ce anume considera drept cea mai gravă greşeală a părinţilor. Mi-a răspuns că greşeala cea mai mare pe care o fac cei mai mulţi este să-şi spună: “Copiii mei nu trebuie să treacă prin greutăţile prin care am trecut eu”. “De ce ar fi asta o greşeală?”, l-am întrebat. Răspunsul lui este demn de reţinut: “Ceea ce te face să fii omul care eşti, dacă eşti cu adevărat un om, este tocmai faptul că ai întâmpinat greutăţi, că a trebuit să depăşeşti anumite situaţii dificile, că uneori multe ţi-au stat împotrivă, că a fost important să te caţări, să te strecori, să te târăşti, pentru a ajunge în vârf.””
“Un suflet neîncercat de dureri nu este de nici un folos” (Sfântul Teofan)
Sursa: Anthony M. Coniaris, Vitamine duhovniceşti, Editura Sofia, Bucureşti, 2010
 


Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com

Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa urmati link-ul dezabonare si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.