Doamne ajuta! Acest email este trimis din partea "Bisericii Tuturor
Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan - Parohia Cardiff".
“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva
glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el
cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) Numărul 76 (2015),
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda
lucrătorilor celor răi) Evanghelia:
Matei 21, 33-44*
Z is-a Domnul
parabola aceasta: “Era un om stăpân al casei sale, care a sădit
vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit
turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s\'a dus departe. Iar
când s\'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la
lucrători, ca să-i ia roadele; dar lucrătorii, prinzându-i pe
slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul
l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât
cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. În cele din urmă l-a
trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. Dar
lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este
moşte-nitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea
lui!... Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au
omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face
lucrătorilor acelora?“ Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău
îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele
la vremea lor“. Iisus le-a zis: „Oare niciodată n\'aţi citit în
Scripturi:
Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns
în capul unghiului; de la Domnul s\'a făcut aceasta şi minunată
este în ochii noştri? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi
împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face
roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe
cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.
*)Texte preluate din ediţia jubiliară
a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu
Demenţa omului modern: se
crede stăpân, atunci când el este slugă
IPS Bartolomeu Anania Iubiţi
credincioşi, Evanghelia de astăzi are o temă principală asupra
căreia aş vrea să mă opresc puţin: confuzia care se face adeseori
între stăpân şi slujbaş, între proprietar şi beneficiar. Aici a
fost marea greşeală pe care o făceau fariseii pe vremea
Mântuitorului Hristos. Ei aveau conştiinţa că sunt stăpânii
poporului, că sunt slujitorii direcţi ai lui Dumnezeu, dar că de
fapt ei hotărăsc ce să facă, nu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, o
substituire a slugii faţă de stăpân. Şi greşala aceasta ne
aparţine şi nouă pentru că, deseori, uităm că suntem slujbaşi
şi credem că suntem stăpâni. Aceasta începând cu mine care sunt
Arhiereu, Mitropolit. Şi deseori mă scutur, chiar şi în somn, şi
zic: “Tu nu eşti stăpân, Stăpânul este Unul, în Ceruri, tu
eşti un slujitor de rang mai înalt, cu răspunderi mai înalte,
poate cu învăţătură de carte mai multă, dar eşti un servitor.
Nu eşti un stăpân! Nu eşti un şef! Nu tu dispui de ceea ce
trebuie făcut! Ci este Altul care dispune şi care este mai
înţelept decât tine, iar Acela este Dumnezeu.”
Aceasta este învăţătura pe care o tragem din textul evanghelic
care s-a citit astăzi şi pe care l-aţi auzit. Această ispită
teribilă a slugii că este stăpân. Aceasta şi-a pierdut complet
simţul măsurii şi a intrat într-un fel de demenţă a omului de
totdeauna, dar mai cu seamă a omului modern. (…)
Este vorba de o vie care trebuia muncită şi care era a unui
proprietar. Stăpânul, proprietarul a plecat undeva departe, într-o
călătorie, şi a lăsat via pe mâna lucrătorilor, pe seama lor să
o lucreze. Ei au lucrat-o într-adevăr, însă dintr-o dată procesul
de conştiinţă a suferit o strămutare. Ei au început să se
creadă stăpâni. Şi atunci când a venit vremea roadelor să se
culeagă strugurii toamna, stăpânul şi-a trimis slujitorii ca să
ceară ceea ce este dreptul lui. Pentru că una este proprietarul şi
alta este beneficiarul. (…) Ce te faci însă, când cel care
munceşte pământul, fără să fie proprietar, începe să îşi
strămute conştiinţa şi să capete una de proprietar? Că de fapt,
nu este doar beneficiar lucrătorul pământului, ci este şi stăpân
- situaţie în care s-au găsit lucrătorii din Sfânta Evanghelie de
astăzi pe care aţi ascultat-o şi pe care încerc eu să v-o
tâlcuiesc.
Este o strămutare de conştiinţă.
Atunci când lucrătorii viei au căpătat această conştiinţă că
ei sunt stăpâni şi când au venit trimişii stăpânului ca să
ceară partea lui, de proprietar, mai mică, mai mare - dar era o
bună înţelegere făcută între ei - au zis: “Cum o să dăm, că
doar noi l-am muncit! Nu-i dăm nimic.” Şi când au venit trimişii
stăpânului să-i ceară partea, aceştia i-au omorât. Atunci
stăpânul a aflat şi a trimis pe alţii slujitori. Duceţi-vă şi
spuneţi-le ca ei să-şi oprească ceea ce li se cuvine pentru munca
lor, iar mie să mi se dea ceea ce mi se cuvine pentru pământul meu,
pentru proprietatea mea. Şi aceia au păţit la fel. Au fost
omorâţi. Şi atunci
întrebarea pe care o pune
Evanghelistul textului de astăzi, spune: “Oare ce merită aceşti
lucrători incorecţi, complet necinstiţi?” Şi răspunsul este:
“Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via va fi dată altor
lucrători s-o lucreze.”
Fireşte are un înţeles
în primul rând istoric. Este vorba de farisei şi saduchei,
reprezentanţii poporului evreu care îşi făceau iluzia că
Împărăţia lui Dumnezeu le aparţine de drept, dacă nu şi de
fapt. Că ei sunt moştenitorii exclusivi ai Împărăţiei lui
Dumnezeu şi că nimeni nu poate ridica pretenţie asupra acestei
Împărăţii. Şi ni se aminteşte că, totuşi, ei nu sunt altceva
decât nişte slujbaşi, că Împărăţia lui Dumnezeu este a lui
Dumnezeu. El este Împăratul pentru simplul motiv că El a creat. Noi
spunem că suntem proprietarii pământului - bucăţi de pământ, un
hectar sau două sau trei - datorită faptului că trebuie să existe
nişte legi în aşa fel ca fiecare să cunoască care este partea lui
de avere pe care are obligaţia s-o muncească, sau s-o dea altuia s-o
muncească, în dijmă sau în parte. (…) Nu noi am făcut
Pământul, globul pământesc pe care vieţuim. Nu noi! De aceea
binecuvântarea lui Dumnezeu faţă de primii oameni, de Adam şi Eva,
după ce i-a creat le-a spus: “Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi
umpleţi pământul şi stăpâniţi-l”. Dar nu a spus că o să fie
al vostru. Le-a poruncit să-l muncească şi să-l stăpânească.
Doar El este creatorul Pământului şi ei sunt doar beneficiari.
Aceasta uită oamenii noştri cei mai mulţi.
Aşa
încât, dragii mei, înţelesul principal şi poate unic al
Evangheliei de astăzi este că întotdeuna să avem conştiinţa
diferenţei dintre stăpân şi beneficiar. Noi nu suntem altceva
decât beneficiarii a ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. El e Stăpânul
şi de aceea Lui trebuie să-I mulţumim. Noi putem mulţumi tatei,
mamei pentru că ne-a născut, fraţilor noştri pentru că muncesc
împreună cu noi, vecinilor pentru că ne ajută, altfel să ştiţi
că mulţumirile toate trebuie să I se adreseze lui Dumnezeu, pentru
că El a făcut tot ceea ce este spre folosul nostru, pentru ca noi
şi familiile noastre să putem trăi liniştiţi, să ducem o viaţă
liniştită şi corectă bazată nu atât pe simţul de proprietate,
cât pe muncă, care este tot spre slava lui Dumnezeu, pentru că tot
El ne înzestrează cu sănătate şi cu puterea de a munci. Ce faci
când eşti bolnav? Nu poţi munci. Stai şi zaci în pat. (…) Aşa
încât, important este ca noi să fim lucrători cinstiţi ai viei pe
care ne-a încredinţat-o Dumnezeu. Ştiţi că în binecuvântarea
preotului şi a arhiereului în special, există formula: “Doamne,
Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a
sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea”. Nu rareori în
Sfânta Scriptură viaţa omului, familia lui este asemănată cu o
vie. Dar via aceasta – şi vă spune un potgorean care s-a născut
la vie şi a crescut acolo în brazdele ei – trebuie muncită! (…)
Şi Evanghelia se termină cu întrebarea retorică,
fără îndoială, a Mântuitorului: Oare ce se va întâmpla cu
aceşti lucrători necredincioşi? Pe cei răi, cu rău îi va pierde,
iar via o va da altor lucrători ca să o lucreze. Trimiterea se face
la fariseii care ascultau această parabolă şi ştiau că pentru ei
este. De aceea la sfârşitul textului evanghelic după Matei ni se
spune că ei, fariseii şi saducehii, care erau de fapt exploatatorii
poporului, s-au hotărât odată mai mult ca să-L omoare pe Iisus
pentru că le încurca socotelile. Ceea ce până la urmă au şi
făcut că L-au pus pe cruce. Datorită lor L-a condamnat Pilat să
moară pe cruce, când strigau: “Să fie răstignit! Să se
răstignească!”
Aşa că, dragii mei, pentru noi
cel puţin, care suntem lucrătorii viei lui Dumnezeu este bine noi
să luăm aminte, pururea să nu uităm că noi nu suntem proprietarii
a ceea ce avem, ci suntem beneficiari, ostenitori şi în egală
măsură beneficiari. Şi că pentru toate trebuie să-I mulţumim lui
Dumnezeu şi când ne merge bine pentru că ne-a mers bine, şi când
ne merge rău, pentru ca să ne fie de învăţătura că este posibil
în viaţă ca să ne meargă şi rău. Dar întotdeauna să
îndreptăm tot către noi răspunderea. Ni s-a făcut rău?
Întâmplări nefericite? Pentru păcatele noastre şi pentru
învăţătura noastră. Important este să rămânem înţelepţi,
să rămânem credincioşi lui Dumnezeu Care este adevăratul
proprietar a tot ceea ce avem noi şi să rămânem credincioşi
propriei noastre soarte, aceea de a sluji pe Dumnezeu, pentru că
slujindu-L pe El, ne slujim pe noi înşine. A spus Mântuitorul
Hristos, Care era Dumnezeu: “Fără mine nu puteţi face nimic!”
Ei bine, să ne aşezăm în sufletele şi-n minţile noastre această
aducere aminte: “Fără Mine nu puteţi face nimic”! Faceţi totul
împreună cu Iisus Hristos! Să facem totul împreună cu Iisus
Hristos, şi ne va fi bine. Amin.
Sursa:
IPS
Bartolomeu Anania,
transcrierea unui fragment din predica la
Duminica a 13-a după Rusalii, 2009
Vitamine duhovniceşti Cea mai mare
greşeală a părinţilor Un
jurnalist şi scriitor american Jim Bishop scria: “Am întrebat
odată un medic psihiatru ce anume considera drept cea mai gravă
greşeală a părinţilor. Mi-a răspuns că greşeala cea mai mare pe
care o fac cei mai mulţi este să-şi spună: “Copiii mei nu
trebuie să treacă prin greutăţile prin care am trecut eu”. “De
ce ar fi asta o greşeală?”, l-am întrebat. Răspunsul lui este
demn de reţinut: “Ceea ce te face să fii omul care eşti, dacă
eşti cu adevărat un om, este tocmai faptul că ai întâmpinat
greutăţi, că a trebuit să depăşeşti anumite situaţii dificile,
că uneori multe ţi-au stat împotrivă, că a fost important să te
caţări, să te strecori, să te târăşti, pentru a ajunge în
vârf.””
“Un suflet neîncercat de dureri
nu este de nici un folos” (Sfântul Teofan)
Sursa:
Anthony M. Coniaris,
Vitamine duhovniceşti,
Editura Sofia, Bucureşti, 2010
Consiliul Parohial
Parohia Cardiff
Biserica Tuturor Sfintilor si a Sfantului Arhidiacon Stefan
Church of St. Dyfrig and St. Samson (Church of Wales)
Pentre Gardens, Cardiff, CF11 6QX
Mobil Parinte: 07513 035 395
par...@bisericaortodoxacardiff.com
www.bisericaortodoxacardiff.com
Pentru a nu mai primi email-uri din partea noastra va rugam sa
urmati link-ul
dezabonare
si in pagina deschisa sa va introduceti adresa de e-mail.