Creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al
păgînului împărat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Său atotvăzător, a
stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului
de lege, pentru că a trimis, (aievea sau în vis), la Arhiepiscopul
Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe
răbdătorul Său de chinuri, sfântul marele mucenic Teodor, care era
din rînduiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel:
„Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să
porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi
băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sînt întinate cu
sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat“.
Arhiereul întrebă: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere
bucate din târg?“ Atunci i-a grăit sfântul: „Să li se
dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor“.
Nepricepîndu-se arhiereul ce este coliva, sfântul l-a
luminat: „ Coliva este făcută din grâu fiert şi aşa
ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în Evhaita“. După ce a
aflat numele Sfântului care apoi s-a făcut nevăzut, patriarhul
îndată a adunat toată lumea creştinilor şi le-a spus ceea ce a
văzut şi a auzit. Deci, făcînd creştinii colivă, s-au ferit
neîntinaţi de meşteşugul vrăjmaşului. Nimeni n-a cumpărat din
bucatele împărăteşti, încît toate s-au stricat în săptămâna
aceea şi le-au aruncat în mare. Nelegiuitul împărat, văzând că
tăinuita lui cursă s-a vădit şi nimic n-a sporit, foarte tare s-a
ruşinat. El a poruncit ca iarăşi să se vândă în târg
obişnuitele bucate.
În prima sâmbătă a Postului Mare,
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anual această întâmplare
minunată, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfîntul
Său rob, Teodor. Vineri seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor
Înainte Sfinţite, după rugăciunea amvonului, se cântă Canonul
Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, după
care se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor.
Ce
este şi ce închipuie coliva?
(κόλλυβα, τά
— ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to
kollivon = colivă)
— este o ofrandă ce se aduce pentru
sufletele morţilor la zilele rânduite pentru pomenirea lor (în
ritualul Bisericii Ortodoxe, la români). Coliva închipuie
însuşi trupul mortului şi este o expresie materială a credinţei
în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care
Hristos însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii
trupurilor; dupa cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să
aducă roada trebuie să se îngroape mai întâi în pământ şi
apoi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se
îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru
nestricăciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 ş.u,). Dulciurile şi
aromele care intră în compoziţia colivei reprezintă
virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pentru care se
face coliva, sau dulceaţa vieţii celei veşnice pe care sperăm
să o dobândească mortul.
Tot Coliva mai are o
semnificaţie profundă si tainică: Boabele de grâu, care sunt
adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos şi pe membrii
ei, cei vii şi adormiţi, care se găsesc împreună în rugăciune.
De aceea, la sfârşitul parastasului, cand preotul binecuvintează
coliva, creştinii se apropie, apucă cu mânile de marginile
farfuriei şi o leagănă în semn de oferire către Dumnezeu.
Acelaşi rost îl are şi coliva simplă, neînsoţită de vin,
adusă de cei vii în biserică la ziua numelui lor, spre cinstea şi
pomenirea praznicului sau sfinţilor sărbătoriţi în acea zi sau
spre pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi. Ea se
binecuvintează de către preoţi fie seara, la sfârşitul vecerniei,
fie (mai des) ziua, la sfârşitul Liturghiei, după rugăciunea
Amvonului, printr-o rugăciune deosebită: «Doamne, Cela ce ai făcut
toate cu cuvântul Tău…».
Coliva se face la parastase (termene de pomenire:
la 40 de zile, 3 luni, 6 şi 9 luni şi la un an de la deces, apoi în
fiecare an, până la 7 ani); la sâmbetele
morţilor înscrise în calendar; împreună cucoliva se
aduc şi colaci sau
pâine, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul,
Sângele şi Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la
înmormântare şi parastas şi de a stropi cu el cruciş trupul
mortului sau mormântul ori pardoseala bisericii (la parastas)
reprezintă o datină veche care, după unele păreri, ar fi o
prelungire a libaţiunilor (stropirilor) cu vin, pe care strămoşii
noştri romani le făceau pe morminte. În creştinism, această
stropire aminteşte de aromatele şi balsamul cu care a fost uns
Trupul Domnului la punerea Lui în mormânt; vinul acesta
preînchipuie şi învierea pentru viaţa cea veşnică. În unele
regiuni vinul se amestecă cu untdelemn şi simbolizează, prin
stropire, curăţirea trupului de întinăciunea păcatelor, iar în
alte regiuni se amestecă cu apă îndulcită ori cu agheazmă şi
poartă numele
de paos sau paus (lat. pausum =
încetare, odihnă, moarte; de aicirepausat sau răposat,
adică mort); în unele părţi prin paos (paus) se
înţelege ofrandă (vin, pâine, vase) ce se aduce pentru morţi la
biserică. În Ardeal se aduce la înmormântări şi parastase numai
un colac, fără colivă. În locul ei se aduce
un „pom“ (de obicei un brăduţ) împodobit cu
zaharicale şi lumânărele, care se poartă înaintea mortului când
se îndreaptă spre cimitir, pomul se înfige în mormânt (când se
aduce la parastase se dă de pomană). Uneori în loc de pom se ia o
simplă ramură care se înfige în colac şi se ridică în timpul
cântării (aşa cum se ridică coliva la„Veşnica pomenire…“).
Obiceiul de a aduce în loc de colivă un colac şi pom se
întâlneşte şi în Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de
zile de la moarte şi se binecuvântează împreună cu lucrurile care
se dau de pomană. La parastas se împart, în biserică, lumânări
aprinse, mai întâi preoţilor, ca şi la înmormântare:
lumânările acestea simbolizează atât pe Hristos „Lumina
lumii“, cât şi lumina candelei credinţei şi a faptelor bune,
care însoţesc sufletul celui răposat. Aceeaşi semnificaţie o au
lumânările din sfeşnice şi cele care se aprind la căpătâiul
mortului ori la morminte, ca şi candelele care ard la morminte.
Cum se găteşte?
Pe scurt se poate spune că această
ofrandă, Coliva, se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere
sau cu zahăr şi se amestecă şi cu nuci pisate şi aromate.
Totuşi, pentru cei ce doresc a cunoaşte, adăugăm mai jos reţeta
unui astfel de colive, aşa cum se creează şi ornează prin
Dobrogea.
Trebuiesc: 1 kg arpacaş, 1 kg zahăr, 1/2 kg nucă
curatată şi tocată mărunt, coaja de la 3 lămâi şi 3 portocale,
3 pliculeţe de zahăr vanilat, biscuiţi măcinaţi, zahăr pudră
şi cacao pentru ornat.
- Arpacaşul se alege şi se spală în 9 ape.
- Se pune la fiert cu o lingură de zahăr şi 3
farfurii jumăte de apă (aceeaşi farfurie în care am spălat
arpacaşul, o putem folosi ca unitate de măsură), până dă în
clocot, după care se dă la cuptor la foc mic, amestecându-se din
când în când, pâană când absoarbe toată apa.
- Când s-a copt arpacaşul, se lasă la răcit 10
minute şi se amestecă cu zahărul şi mirodeniile, se acoperă cu
nucă (pentru a nu face pojghiţă) şi se lasă la răcit de
tot.
- Se amestecă cu nuca bine de tot, şi
se trece la făcut colivele.
- Se formează
colivele, se acoperă cu un strat de pesmet de biscuiţi, apoi cu
zahăr pudră şi se decorează.
Articol relatat de portalul dervent.ro