Mihai Eminescu
4 views
Skip to first unread message
dumitriu
Jan 9, 2011, 5:29:00 AM1/9/11
to romanaonline
Cuprins
1 Biografie
1.1 Data și locul nașterii
1.2 Familia Eminescu
1.3 Copilăria
1.4 Debut
1.5 Sufleor și copist
1.6 Student la Viena și Berlin
1.7 Reîntoarcerea în țară. Rătăciri
1.8 Boala
2 Profilul psihologic
3 Activitatea literară
4 Activitatea de jurnalist politic
5 Opere antume
6 Mihai Eminescu în conștiința publică
6.1 În muzică
6.2 Teatru și film
6.3 Publicistică
7 Portrete
8 Fragmente audio
9 Note
10 Biografii
11 Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1800-1947
12 Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1947-2007.
Opere selective
13 Legături externe
13.1 Poezii și biografie
13.2 Jurnalistul
13.3 Teoria conspirației
13.4 Eminescu - un om singular
13.5 Craterul Eminescu
13.6 Eminescu și Wikipedia
dumitriu
Jan 11, 2011, 1:29:32 PM1/11/11
to romanaonline
Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850,
Botoșani sau Ipotești - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet,
prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica
literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura
română.[1] Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII și
XIX, cunoscute în literatura de specialitate sub numele High
Romanticism, Romantism înalt, poetul și-a asimilat viziunile poetice
occidentale, creația sa aparținând unui Romantism relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale
Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru
istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon
de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și
cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură, etc., poezia
europeană descoperea paradigma Modernismului, prin Charles Baudelaire
sau Stephane Mallarme, bunăoară. O sursă importantă a operei sale
poetice a constituit-o cultura și poezia populară, fiind cunoscut
faptul că poetul a utilizat adesea metrul poeziei populare sau a
prelucrat motive și basme populare adaugîndu-le imagini artistice sau
teorii filosofice și transformîndu-le în poeme epice de mai mare
întindere sau în basme culte. Poetul avea o bună educație filosofică,
opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale
epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, și de
marile sisteme de gîndire ale Romantismului, de teoriile lui Arthur
Schopenhauer, Immanuel Kant, de altfel a lucrat o vreme la traducerea
tratatului său Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu,
cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Immanuel Kant
la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă, sau la
teoriile lui Hegel. În epoca sa berlineză a contribuit cu un articol
la un celebru lexicon editat în Germania și dedicat operei lui Arthur
Schopenhauer. Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale economice
sau politice era conservatoare, pozițiile sale fiind mult mai radicale
decît cele ale Junimii, de altfel poetul a fost o figură marcantă a
acestui partid politic, prin articolele sale publicate mai ales în
perioada în care a lucrat la ziarul Timpul a reușit să-i deranjeze pe
cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat
sloganul, celebru în epocă, "Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!".
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții
politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă, în plus
ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre
viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un
veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a
lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a
plecat să studieze la universitatea din Viena. Manuscrisele poetului
Mihai Eminescu, care se întind pe 46 de volume, aproximativ 14.000 de
file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta
din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889
la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4
dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie
Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din
București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al
Academiei Române.
Botoșani sau Ipotești - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet,
prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica
literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura
română.[1] Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII și
XIX, cunoscute în literatura de specialitate sub numele High
Romanticism, Romantism înalt, poetul și-a asimilat viziunile poetice
occidentale, creația sa aparținând unui Romantism relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale
Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru
istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon
de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și
cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură, etc., poezia
europeană descoperea paradigma Modernismului, prin Charles Baudelaire
sau Stephane Mallarme, bunăoară. O sursă importantă a operei sale
poetice a constituit-o cultura și poezia populară, fiind cunoscut
faptul că poetul a utilizat adesea metrul poeziei populare sau a
prelucrat motive și basme populare adaugîndu-le imagini artistice sau
teorii filosofice și transformîndu-le în poeme epice de mai mare
întindere sau în basme culte. Poetul avea o bună educație filosofică,
opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale
epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, și de
marile sisteme de gîndire ale Romantismului, de teoriile lui Arthur
Schopenhauer, Immanuel Kant, de altfel a lucrat o vreme la traducerea
tratatului său Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu,
cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Immanuel Kant
la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă, sau la
teoriile lui Hegel. În epoca sa berlineză a contribuit cu un articol
la un celebru lexicon editat în Germania și dedicat operei lui Arthur
Schopenhauer. Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale economice
sau politice era conservatoare, pozițiile sale fiind mult mai radicale
decît cele ale Junimii, de altfel poetul a fost o figură marcantă a
acestui partid politic, prin articolele sale publicate mai ales în
perioada în care a lucrat la ziarul Timpul a reușit să-i deranjeze pe
cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat
sloganul, celebru în epocă, "Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!".
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții
politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă, în plus
ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre
viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un
veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a
lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a
plecat să studieze la universitatea din Viena. Manuscrisele poetului
Mihai Eminescu, care se întind pe 46 de volume, aproximativ 14.000 de
file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta
din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889
la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4
dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie
Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din
București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al
Academiei Române.
Reply all
Reply to author
Forward
0 new messages