O Scrisoare Pierduta

[Stella Kreuter]

Comedia este o specie a genului dramatic care strnește rsul prin surprinderea unor moravuri a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate. Finalul este ntotdeauna fericit. Personajele sunt inferioare, iar conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparență și esență.

Titlul evidențiază contrastul comic dintre aparență și esență. Lupta pentru putere politică este de fapt o luptă de culise care folosește șantajul. Articolul nehotărt sugerează banalitatea ntmplării și repetabilitatea ei.

Scena inițială din actul I are rol de expozițiune și prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda care citesc ziarul lui Nae Cațavencu și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. Convingerea soțului nșelat că scrisoarea este o plastografie și temerea că Zoe ar putea afla de machiaverlcul (răutatea) lui Cațavencu sunt de un comic savuros.

ncepe cu numărarea voturilor, cu o zi naintea alegerilor. Grupul Farfuridi- Brnzovenescu se teme de trădarea prefectului. Tipătescu i cere lui Pristanda să-l aresteze pe Cațavencu și i percheziționează locuința pentru a găsi scrisoarea. Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea avocatului și i promite acestuia sprijinul ei. De la centru, vine o depeșă (scrisoare) care solicită alegerea altui candidat.

Acest act corespunde punctului culminant. Acțiunea se mută n sala mare a primăriei, unde are loc ntrunirea electorală. Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu și vrea s-o folosească pentru contrașantaj. Se anunță n ședință numele candidatului susținut de comitet, Agamiță Dandanache. ncercarea lui Cațavencu de a vorbi public despre scrisoare eșuează din cauza scandalului iscat n sală de Pristanda. n ncăierare, Cațavencu pierde pălăria n care era scrisoarea. Din nou, aceasta este găsită de către cetățeanul turmentat care i-o duce destinatarei.

Conflictul este rezolvat pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Dandanache este ales n unanimitate și totul se ncheie cu festivitatea condusă de Cațavencu unde adversarii se mpacă.

Comedia O scrisoare pierdută este mpărțită n patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la nceputul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica acestora etc, și utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea.

Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită n seara zilei de 26 octombrie 1884, la Iași, la lectura piesei "O scrisoare pierdută", n casele lui Iacob Negruzzi. Piesa a fost jucată n premieră pe scena Teatrului Național din București, la 13/25 noiembrie 1884, nregistrnd un mare succes de public, prin seria de 11 reprezentații consecutive, n decurs de numai trei săptămni.[3]

A fost reluată, pnă la sfrșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi la Craiova, echivalnd cu răspndirea ei n toată țara și cu receptarea unanimă a publicului amator de teatru. Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au nsemnat consacrarea, după ce n 1879 primele două reprezentări ale comediei "O noapte furtunoasă" au provocat scandal și l-au ndepărtat pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, n 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucndu-se pe o scenă de mna a doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu n studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale.

(O anticameră bine mobilată. Ușă n fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, n planul din fund o ușă, la stnga altă ușă, n planul din față. n stnga, planul nti, canapea și un fotoliu)

PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum e misia noastră... că acuma dumneavoastră știți că bietul polițai n-are și el ceas de mncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul...

PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă.

PRISTANDA (urmndu-și jocul) : Da, prin față... (se-ntoarce spre ușa din fund. Tipătescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repetă. Fănică se-ntoarce iar. Ghiță care este iar lngă ușa din dreapta, iese năvală pe acolo. Tipătescu, dnd din umeri, fără să-nțeleagă, se coboară să șază pe fotoliu, lngă Trahanache).

TRAHANACHE: Ai puțintică răbdare! Să vezi... M-am gndit: să nu mă duc... să mă duc... să nu mă duc... ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e și ăsta. Mă mbrac degrabă, Fănică, și mă duc.

TRAHANACHE (placid) : Firește că nu se poate; dar ți-ai fi nchipuit așa mișelie... (cu candoare) Bine frate, nțeleg plastografie, pnă unde se poate, dar pnă aci nu nțeleg... Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se și privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii ncleștați; cu mirare și ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mișel și pace! Ce te aprinzi așa? Așa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-și poate nchipui pnă unde poate merge mișelia omului!

TRAHANACHE (după el pnă n fund) : Ai puțintică... (ntorcndu-se singur n scenă) E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. ntr-o soțietate fără moral și fără prințip... trebuie să ai și puțintică diplomație!

TRAHANACHE (mergnd spre ușe, condus de Tipătescu) : Și nu te mai turbura, neică, pentru fitece mișelie. Nu vezi tu cum e lumea noastră? ntr-o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s-o iei cu iuțeală, trebuie să ai (cu fineță) puțintică răbdare... (iese n fund.)

ZOE (dezolată) : Știu! Sunt nenorocită, Fănică. Știu... am fost dincolo n odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am venit numaidect după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică... Cnd a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu nțelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.

ZOE (necată) : Nu știu... alaltăieri seara, cnd am plecat de la tine, l aveam; cnd am ajuns acasă, nu știu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum și mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot ntr-un buzunar!

FARFURIDI (cu intenție fină) : Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrnd la Cațavencu, astăzi pe la zece, cnd mă duceam n trg... Eu, am n-am să-ntlnesc pe cineva, la zece fix mă duc n trg...

FARFURIDI: Pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieșind de la Cațavencu tot astăzi pe la unsprezece, cnd mă-ntorceam din trg... Eu, am n-am clienți acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din trg...

BRNZOVENESCU: Nu frate, nu-nțeleg daraverile astea cu opoziția! tu ai văzut pe Trahanache nti, pe urmă pe madam Trahanache, și eu adineaori am văzut pe polițaiul, pe Ghiță, intrnd la Cațavencu...

TIPĂTESCU (aparte) : Nu mai rămne nici o clipă de pierdut. (tare.) Domnilor, vă rog, niște afaceri importante mă cheamă numaidect la telegraf... Mă scuzați... dar... (merge la o masă și trage clopoțelul, apoi iese n fund.)

FARFURIDI (grav) : Ne ducem, dar gndește-te stimabile, că suntem membrii aceluiași partid... Cum ziceam adineaori amicului Brnzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoție) dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenție), dar urăsc pe trădători... (schimbnd tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!...

CETĂȚEANUL: Nu sunt turmentat... (zmbind) coană Joițico... Las' că ne cunoaștem... Mă cunoaște conul Zaharia de la 11 Fevruarie... Nu e vorba, ținem la d. Nae Cațavencu... e din Soțietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) d-aia am venit. (șovăie.)

CETĂȚEANUL: Da. (cătră Tipătescu) A d-tale cătră coana Joițica... Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, cnd ieșeam de la ntrunire... Fă-ți idee, (sughiță) de alaltăieri seara pnă azi-dimineață s-o duci ntr-un chef!...

CETĂȚEANUL: Lăsați-mă să vedeți. Cnd am găsit-o, de curiozitate am deschis-o și m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine... și haț! pe la spate, d. Cațavencu dă să mi-o ia.

TRAHANACHE (ngrijind-o, după ce a pus-o cu ajutorul lui Pristanda pe fotoliu) : Bine, omule, nu ți-am zis să nu-i spui? o știam eu ct e de simțitoare! Iaca vezi! (toți o ngrijesc) Ei! ți-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă... Ghiță, iute un pahar cu apă. (Ghiță iese n stnga)

TRAHANACHE: Ce sunteți d-voastră, mă rog? Vagabonți de pe uliță? nu... Zavragii? nu... Căuzași? nu... D-voastră, adică noi, suntem cetățeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi suntem stlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului școlar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comițiului agricol și ețetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul ntreg... pentru că de la partidul ntreg atrnă binele țării și de la binele țării atrnă binele nostru...

TRAHANACHE: Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din moment n moment așteptăm să-l știm... Prefectul trebuie să vie; nu-l așteptăm să vie de la telegraf? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma cnd noi vorbim, poate să fi și sosit numele... pe srmă, stimabile... Da, pe srmă, ce crezi d-ta?

c80f0f1006