Viata Ca O Prada.pdf
Osoulo Lejeune
Aventura constiintei mele a nceput ntr-o zi de iarna cnd o anumita ntmplare m-a facut sa nteleg deodata ca exist. Era multa lume n casa, fiinte mari, asezate n cerc pe scaune mici si care se uitau la mine cu priviri de recunoastere, dar parca mi spuneau cu ostilitate, te vedem, esti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: "Lasati-l n pace! Na, ma, si pe-asta!" si cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe soba o pine mare si rotunda si mi-a ntins-o. Atunci mi-am dat seama ca tineam strns ceva n brate, tot o pine, si ca asta era cauza privirilor rele ndreptate asupra mea. Pusesem mna pe pinea de pe masa care era a tuturor si nu mai vroiam sa dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toti, n loc sa mi-o ia cu forta, cum furiosi se pare ca vroiau ceilalti, facndu-ma sa scot racnete, mi mai daduse una: "Ia-o, ma, si pe-asta!" Parca m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toti linistit si am pus cuminte pinea din brate pe masa. Nimeni nu mai m-a luat dupa aceea n seama, au nceput sa rupa din ea si sa mannce. Din aceasta ntmplare ar reiesi ca instinctele de acaparare m-au dus departe de viata, ceea ce nu s-a dovedit. Totusi aventurile vietii noastre sunt ale constiintei, desi viata ei adevarata nu e niciodata libera de instincte si nu o data e neputincioasa n fata lor, n rau, dar si n bine. N-as putea sa spun cui datorez faptul ca desi am fost dat la scoala la opt ani, cu scopul marturisit de tatal meu sa nvat doar sa ma iscalesc si pe urma, asemeni fratilor mei mai mari, sa arpamntul si sa cresc vite, totusi ntreaga familie a renuntat mai pe urma la aceasta idee. Fiindca n primul an abia am trecut clasa, desi m-am trezit cu uimire citind. Atunci de ce m-au dat mai departe sa urmez si clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior toti au spus ca nvatam bine. Dar asta nu era adevarat. Numai eu stiu ce-am putut trai n anul urmator, la ce tortura am fost supus si cum soarta mea s-a decis parca ignorndu-ma. De la nceputul anului nu putusem nvata nimic, nu aveam carti. Mama mi facuse rost de cinci lei, mi-i daduse si-mi spusese sa-mi cumpar cu ei "macar Citirea". M-am dus acasa la nvatator, pe care l-am gasit n curte cu altii, beau cafele si jucau tabinet, si l-am strigat. A venit la gard. I-am spus ce vroiam, si el a ntins mna si i-am pus n palma mica moneda galbena. - Ce sa-ti iau eu, zice, cu cinci lei? O Citire costa vreo douazeci si cinci de lei. - Dom'le nvatator, i-am spus eu atunci, care ma gndisem o clipa ca ar putea da de la el restul, dar mi spusesem n acelasi timp ca nu putea sa faca asa ceva, ca nu eram fi-sau, luati-mi un maculator sa am macar pe ce scrie, ca de nvatat pot sa ma mai mprumut, dar de scris nu pot sa scriu n caietele altora. - Asa e, zice, bine, cnd o sa ma duc pe la Rosiori, o sa-ti cumpar un maculator. Da' tac-tau de ce nu-ti da bani de carti, ca nu e om sarac? - Ma mir ca ma lasa sa viu si asa, darmite sa-mi mai cumpere si carti. - Asa e, a zis nvatatorul senin, si a dat creanga de mar pe sub care venise la mine la o parte si sa ntors la masa sa-si continue jocul ntrerupt. n iarna aceea hotarrea tatalui meu de a nu ma mai lasa sa ma duc la scoala a devenit, practic, un fapt, desi din gura nu ma oprise; nu aveam cu ce ma ncalta. M-am dus doar cnd am putut merge descult; si atunci am trait acele ore de spaima despre care am pomenit al carei motiv daca s-ar fi dezvaluit s-ar fi petrecut o catastrofa. Constiinta masura proportiile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se stie ce-as fi ajuns n viata daca jocul ntmplarii, al carei erou eram, s-ar fi destramat si eu as fi aparut n ochii nvatatorului asa cum eram si nu cum, prin nu stiu ce mister, credea el ca sunt. Adica dintre cei mai buni... Se apropia sfrsitul anului si dascalul examina toata clasa, sa vada pe care trece, pe cine premiaza si pe cine lasa repetent. Scotea cte cinci sau sase la tabla si i asculta. Jumatate din ei parca nvatasera ceva, cealalta jumatate nsa parca nici nu trecuse pe la scoala si atunci nvatatorul ncepea sa-i bata la palma cu o nuia de corn foarte agera, de care tot unul dintre noi facuse rost. Era att de furios nct uneori i batea la palma pe toti cei care erau scosi odata, desi unii dintre ei protestau indignati ca ar fi raspuns bine la ntrebarile puse. Asteptam tremurnd sa-mi vie rndul. Nu stiam nimic si ascultam nfiorat plansetele care umpleau clasa. Baietii suportau bine loviturile n clipele cnd le primeau, dar n banci nu mai puteau, fluturau minile nrosite n aer, sau si le vrau deznadajduiti ntre genunchi. Plngeau cu nversunare si obida nedefinita fiindca nici unul nu stia sa urasca, durerea lor era pura si n ea puteai ghici cel mult protestul mpotriva ei, a durerii n sine, fiindca durea, si nu a nvatatorului sau a scolii, cu cartile si istoriile ei care trebuiau nvatate cu sila. Prima zi a trecut fara sa fiu scos si eu la examen. A doua zi, vaznd cum stau lucrurile, n loc sa fug si ndarat sa nu ma mai uit, am venit totusi la scoala, desi stiam ce ar putea sa mi se ntmple. Nu m-a scos nici n acea zi si nici n cele urmatoare. si pentru ca aceasta ntmplare sa fie dusa pna la capat, n nefirescul ei, la sfrsitul anului m-am pomenit printre premianti. Faptul uimi pe ai mei si tata nu mai zise nimic, cnd, n toamna, i spusei ca vreau sa urmez si pe-a patra. Dar tot nu-mi lua carti. ncetul cu ncetul nsa se raspndi nti printre copii, apoi si printre vecini, ideea ca eu as sti atta carte nct era clar ca dupa terminarea cursului primar trebuia sa fiu dat sa urmez mai departe, la liceu sau la scoala normala de nvatatori. ncepui si eu sa cred acest lucru, cu att mai mult cu ct viata de taran, n ciuda faptului ca se petrecea ntr-un spatiu liber, mie mi se parea ca se petrece ntr-un tarc. Dar eu nu vreau sa povestesc aici "amintiri"; ci doar lucruri pe care le contemplu si azi cu un sentiment de neliniste ca s-ar fi putut totusi sa nu aiba loc, si atunci nici lumina care le nsoteste azi n amintire sa nu fi existat. Nicaieri nu a fost timp n cele o mie de pagini ale Morometilor sa povestesc calatoria pe care a facut-o Niculae (erou a carui copilarie era a mea), cu tatal sau, la vrsta de doisprezece ani, la Cmpu-Lung, unde dorinta lui de a evada din familie si din sat trebuia sa devina un fapt. n realitate aceasta calatorie avea sa se termine cu un esec prin care nsa soarta ma ferea de o prabusire.