Stau încă şi mă întreb cum este posibil ca nişte studenţi care nu au cunoscut comunismul decât din povestirile părinţilor şi bunicilor lor, să ajungă să considere că se trăia mai bine în comunism decât astăzi. Nu cred că părinţii şi bunicii lor au transferat asupra lor nostalgii şi frustrări. Ba chiar pot constata că au cunoştinţă de toate atrocităţile comunismului. Ce îi poate determina să ajungă la această concluzie? Simplu. Resimt faptul că solidaritatea fără libertate este de preferat libertăţii fără solidaritate.
Cum poţi să îi explici astăzi unui tânăr că este totuna să nu îţi poţi spune liber opinia sau să ţi-o spui şi să nu te ia nimeni în serios? Cum îi poţi explica faptul că este totuna limitarea ofertei din timpul comunismului cu limitarea cererii din ziua de astăzi, câtă vreme şi într-un caz şi în celălalt nu se realizează tranzacţia?