http://www.mediafax.ro/politic/pavelescu-am-incercat-sa-negociem-cu-aripa-radu-sarbu-dar-nu-am-ajuns-prea-departe-6592216
Aurelian Pavelescu, unic candidat la şefia PNŢCD, a declarat, sâmbătă,
la Congresul partidului, că reprezentanţi ai conducerii au încercat să
negocieze cu aripa Radu Sârbu, însă discuţiile nu au ajuns prea
departe, pentru că s-a dorit inclusiv respectarea ordinii statutare în
cazul acestora.
"România este ţara cu penultimul PIB pe cap de locuitor din UE, cu
valori ale câştigurilor medii din salarii şi pensii aflate la sub o
treime din media europeană, cu cei mai puţini salariaţi raportaţi la
cifra populaţiei active, cu cel mai mare procent de asistaţi social",
a menţionat Pavelescu, la Congresul extraordinar al formaţiunii, cu
ocazia prezentării Moţiunii "PNŢCD - Continuitate şi demnitate".
El a subliniat că, pe de altă parte, valorile democratice şi morale,
idealurile lui decembrie 1989, sunt compromise: poporul nu are
încredere în partide, în Parlament şi puterea judecătorească, iar
guvernele şi sistemul public sunt prizoniere ale clientelei politice.
"Întreaga responsabilitate pentru acest adevărat dezastru o poartă
regimul politic post-comunist, manifestat sub forma majorităţii
partidelor, care în loc să respecte voinţa cetăţenilor a inaugurat un
stat mafiocratic, fondat pe minciună şi furt, apărat de un sistem de
legi care nu exprimă democraţia reală", a mai spus candidatul la
funcţia de preşedinte al PNŢCD.
Potrivit afirmaţiilor sale, PNŢCD consideră că şansa României este ca
partidele politice, indiferent de doctrina pe care o afirmă, să se
purifice moral şi să contribuie la instaurarea democraţiei reale.
Pavelescu a adăugat că, PNŢCD, ca partid istoric, înfăptuitor al
unităţii statale, îşi revendică dreptul de a solicita îndepărtarea din
toate partidele politice a reţelelor clientelare.
La lucrările Congresului Extraordinar al PNŢCD a fost prezent şi
patronul OTV Dan Diaconescu care a transmis celor prezenţi un mesaj de
salut din partea Partidului Poporului, despre care a precizat că încă
nu a fost înfiinţat, fiind în prezent "în ilegalitate", aşa cum a fost
odată şi PNŢCD.
Diaconescu a spus că vorbeşte în calitate de deţinut politic, aşa cum
au fost mulţi dintre cei prezenţi la Congresul PNŢCD. El şi-a declarat
speranţa că se va pune capăt arestărilor politice în România, el
remarcând, pe de altă parte, că din ce în ce mai mulţi români se simt
ca într-o închisoare.
El i-a mulţumit lui Aurelian Pavelescu că încearcă să schimbe ce mai
poate fi schimbat în România şi să salveze ţara "de la un mare
dezastru".
Delegaţii la Congresul Extraordinar au ţinut, sâmbătă, la solicitarea
lui Aurelian Pavelescu, un moment de reculegere, în memoria celor care
au murit în închisoare şi care au suferit pentru libertate.
http://www.mediafax.ro/politic/pavelescu-am-incercat-sa-negociem-cu-aripa-radu-sarbu-dar-nu-am-ajuns-prea-departe-6592216