PNŢCD - Continuitate şi Demnitate
2 views
Skip to first unread message
PNTCD
Jul 16, 2010, 7:33:53 AM7/16/10
to pntcdbrasov.ro - Grupul PNTCD Brasov
Cuprins:
I. România de azi - diagnostic politic
1) Eşecul reformei şi criza de sistem
2) Şansa primului schimb de generaţii după 1990
II. Principiile şi valorile noastre
1) Principiile fondatorilor PNŢCD, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
2) Doctrina politică: democraţia creştină
III. Dimensiunea naţională
1) Familia - centrul societăţii
2) Modelul economic: economia socială de piaţă
3) Lumea rurală: Programul "Pământul"
4) Unitatea naţională: "Basarabia, pământ românesc"
5) PNŢCD şi Monarhia constituţională
IV. Dimensiunea europeană
1) Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
2) Agenda Lisabona
V. Obiectivele noastre politice
I. ROMÂNIA DE AZI - DIAGNOSTIC POLITIC
1. Eşecul reformei şi criza de sistem
Orice proiect politic privind viitorul României începe cu întrebarea:
cum de s-a ajuns ca românii, cetăţenii uneia dintre cele mai bogate
ţări din Europa, să fie cei mai săraci dintre europeni, într-o
societate presupus democratică? Puţine dintre statele Uniunii deţin
rezerve şi resurse naturale ca ale noastre, potenţial agricol şi o
apreciabilă forţă de muncă cu o bună pregătire profesională. Răspunsul
la această întrebare dezvăluie cauzele a ceea ce pare un blestem
istoric la români şi conduce la soluţiile pentru ieşirea la liman.
Iată câteva repere: România este ţara cu penultimul PIB pe cap de
locuitor din UE, cu valori ale câştigurilor medii din salarii şi
pensii aflate la sub o treime din media europeană, cu cei mai puţini
salariaţi raportaţi la cifra populaţiei active, cu cel mai mare
procent de asistaţi social. La 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie,
oamenii sunt mai săraci decât înainte de 1990, industria românească,
cu excepţia unor întreprinderi cu capital majoritar străin care
exportă profitul, este falimentară, iar agricultura nu acoperă decât
30% din necesarul intern de alimente, cu toate că potenţialul este
uriaş, pentru a acoperi necesarul şi a unei mari părţi din Europa.
Alte câteva date: în ultimii 20 de ani s-a produs cea mai gravă
migraţie din istoria ţării, migraţia forţei de muncă şi a creierelor,
populaţia este în descreştere alarmantă şi îmbătrâneşte rapid,
sistemele de coeziune socială, în special educaţia şi sănătatea, sunt
paralizate.
Pe de altă parte, valorile democratice şi morale, idealurile lui
decembrie 1989, sunt compromise: poporul nu are încredere în partide,
în parlament şi puterea judecătorească, iar guvernele şi sistemul
public sunt prizoniere ale clientelei politice.
PNŢCD consideră că răul care a cuprins şi macină ţara erupe de la
regimul politic post-comunist care s-a instalat la putere după 1990.
Un regim nedemocratic, controlat de grupări politice oligarhice, care
au acaparat pârghiile statale în scopuri economice proprii. Prăpastia
dintre popor şi clasa politică de pe vremea fostului regim comunist s-
a transformat în prăpastie între popor şi noile structuri de putere
care s-au instalat ca o confrerie de drept a capitaliştilor. Nu este
vorba însă despre capitalism, ci de un furt de legitimitate.
PNŢCD este singurul partid care a denunţat şi denunţă regimul post-
comunist nelegitim, avertizând că valorile şi instituţiile democratice
au fost pervertite.
PNŢCD, asediat din interior si din afară de infiltrări masive cu
agenţi ai securităţii şi persoane şantajabile şi supus compromiterii
sistematic, a refuzat să se ralieze structurilor post-comuniste. Mai
mult, în perioada guvernării 1996 - 2000, cu toate că nu a guvernat
singur, ci flancat de partide post-comuniste, şi-a asumat cele două
direcţii de forţă ale politicii externe: intrarea României în NATO şi
aderarea la UE. Cele două proiecte rămân singurele reuşite ale
poporului, de după 1990, insuficiente însă pentru a asigura bunăstarea
dorită şi a salva demnitatea naţională. Într-o lume dominată de
competiţie şi în plină expansiune tehnologică, acordurile militare şi
politice reprezintă un cadru, dar nu garantează dezvoltarea.
Puternicele dezechilibre sociale şi economice, carenţele tuturor
instituţiilor publice şi lipsa de legitimitate a statului au dus la
destructurarea naţiunii însăşi ca organism colectiv. S-au produs
adevărate mutaţii la nivel de mentalitate, fiind puse în primejdie
identitatea şi memoria naţionale.
În concluzie, PNŢCD consideră, la 20 de ani după aşa-zisa eliberare de
comunism, că reforma democratică a eşuat în România, iar criza
societăţii româneşti este una de sistem, în toate componentele sale:
politic, social, economic şi instituţional. Întreaga responsabilitate
pentru acest adevărat dezastru o poartă regimul politic post-comunist,
manifestat sub forma majorităţii partidelor, care în loc să respecte
voinţa cetăţenilor, a instaurat un stat mafiocratic, fondat pe
minciună şi furt, apărat de un sistem de legi care nu exprimă
democraţia reală.
2. Şansa primului schimb de generaţii după 1990
După 1990, naţiunea română a fost privată de mijloacele de apărare
împotriva asaltului structurilor totalitare. Cauzele sunt:
îndepărtarea de valorile tradiţionale democratice, de puternice
sechele psihologice, precum şi de faptul că structurile comuniste
controlează pârghiile de stat.
La 20 de ani de la decembrie 1989, o generaţie, se naşte obligaţia ca
o altă generaţie să preia cu hotărâre destinele ţării şi să instaureze
regimul democratic, redând poporului român demnitatea. Numai o
generaţie tânără, ca cea actuală neafectată de vechea mentalitatea
comunistă, lucidă şi intransigentă cu valorile morale şi democratice,
va fi capabilă de efortul istoric de reconstrucţie a ţării.
PNŢCD consideră că şansa României este ca partidele politice,
indiferent de doctrina pe care o afirmă, să se purifice moral şi să
contribuie la instaurarea democraţiei reale. Ca partid istoric,
înfăptuitor al unităţii statale, PNŢCD îşi revendică dreptul de a
solicita îndepărtarea din toate partidele politice a reţelelor
clientelare.
Pericolul în calea acestui proces este ca actualele structuri post-
comuniste să predea puterea unei generaţii tinere de politicieni din
rândurile lor, în scopul menţinerii status-quo-ului politic. Este
motivul pentru care este nevoie de implicarea în acest adevărat război
pentru adevăr şi apărarea drepturilor democratice, a tuturor
grupurilor şi instituţiilor care servesc naţiunea: societatea civilă,
mediul universitar şi academic, mass-media, bisericile, instituţiile
statului responsabile. Criza de sistem, creată şi controlată de
structuri nelegitime, va fi surmontată numai prin instaurarea unui
regim politic şi instituţional coerent, în slujba naţiunii române.
II. PRINCIPIILE ŞI VALORILE NOASTRE
1. Principiile şi valorile fondatorilor PNŢCD,
Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
Patru sunt principiile lăsate moştenire de fondatorii partidului:
democraţie desăvârşită, patriotism luminat, morală creştină şi
dreptate socială, principii pe care noua generaţie de ţărănişti le
asumă integral. Cele patru principii reprezintă, sintetic, scopul
acţiunilor politice ale PNŢCD de la înfiinţare până în prezent,
idealurile pentru care s-au sacrificat sute de mii de ţărănişti în
perioada comunistă, şi suportul ideologic pentru continuitatea şi
unitatea partidului.
a) Democraţia desăvârşită este expresia cea mai înaltă a organizării
sistemului politic. Presupune garantarea drepturilor fundamentale,
cultura dialogului şi a negocierii, pluralism şi un stat de drept
fondat pe separaţia şi colaborarea puterilor publice. Privind la
situaţia actuală a României, înţelegem cât de departe suntem de acest
ideal. Spre exemplu, proprietatea privată, dimensiune esenţială a
libertăţii umane, a fost şi este uzurpată de regimul politic instaurat
după 1990: o mare parte a proprietăţilor confiscate de comunişti nu au
fost retrocedate până azi, o alta a fost retrocedată cu preţul a
milioane de procese pentru poporul român, iar o mare parte a fost pur
şi simplu furată de reţelele oligarhice. În prezent, prin mărirea
exagerată a impozitelor asupra oricăror forme de proprietate, de la
cea imobiliară la cea mobiliară şi până la pensii (care reprezintă tot
un drept de proprietate), se compromite dreptul de proprietate. Este
vorba despre impunerea unor politici etatiste, instrumentul fiscal
fiind folosit în mod abuziv.
Cultura dialogului a fost înlocuită de legea celui mai puternic. Cu
toate că, aparent, există luptă democratică pentru putere, aceasta se
realizează numai între partidele acceptate de o suprastructură, în
cerc închis, accesul real al cetăţenilor la actul de guvernare fiind
limitat.
b) Cel de-al doilea principiu, patriotismul luminat, reflectă esenţa
gândirii naţionale a PNŢCD. Actul politic legitim este acela în
interesul naţiunii, ca familie cu rădăcini comune în economie,
cultură, religie, istorie şi tradiţie, acesta fiind un principiu
identitar.
Patriotismul luminat, împreună cu celelalte trei principii, cu care
interferează, respinge extremismul de orice fel, de dreapta sau de
stânga. Pe de altă parte, patriotismul luminat respinge doctrinele
libertariene, care au drept subiect politic individul fără identitate,
fără memorie, fără istorie şi fără Dumnezeu, ca simplu subiect de
producţie a capitalului şi subiect de consum în cercul închis al
cererii şi ofertei.
Patriotismul luminat este o stare de spirit, o datorie civică. Actul
patriotic presupune că naţiunea este un organism unic, integrator,
care înglobează toate generaţiile trecute, prezente şi viitoare, şi
care are un destin istoric.
c) Primele două principii se împlinesc într-un al treilea, şi anume
morala creştină. Fondatorii PNŢCD asumându-şi morala creştină au
legat, pe de o parte, acţiunea politică de credinţă şi de viziunea
creştină în care omul este fiinţă spirituală. Pe de altă parte, în mod
echilibrat, au subsumat acţiunea politică în sfera exclusivă a moralei
creştine, fără a se substitui bisericilor creştine care sunt singurele
ce au vocaţie mistică. PNŢCD este partid creştin, dar nu confesional,
îşi asumă morala creştină, dar nu fundamentalismul politic,
considerând că bisericile sunt singurele autorităţi dogmatice, cu
vocaţie mistică.
Acţiunea politică se circumscrie moralei creştine, deoarece omul este
o fiinţă spirituală. Morala creştină înseamnă iubirea aproapelui,
altruism şi spirit de sacrificiu în numele binelui, adevărului şi
dreptăţii, persoana umană având vocaţia de a trăi în comunitate şi în
comuniune cu ceilalţi.
d) Principiul dreptăţii sociale reflectă o viziune echilibrată şi
armonioasă despre societate, omul fiind o fiinţă socială. Sunt
respinse atât viziunile liberaliste, cinice, potrivit cărora în
societate guvernează indivizii cei mai puternici, echilibrul fiind
asigurat de o "mână invizibilă", piaţa liberă, cât şi viziunile
socialiste în care omul este controlat de societate, definită ca masă
de indivizi.
Dreptatea socială se reflectă azi în concepţia despre economie a
democraţiei creştine europene - economia socială de piaţă-, statul
având rolul de a reglementa, limitând tendinţele speculative ale
capitalului, dar prezervând libera iniţiativă.
Cele patru principii, lăsate moştenire de fondatorii PNŢCD, înţelese
şi aplicate corelativ, reprezintă o zestre politică unică în câmpul
doctrinar românesc, o formulă sintetică, cu semnificaţii perene, care
vor circumscrie acţiunile politice ale partidului în viitor.
2. Doctrina politică - democraţia creştină
Democraţia creştină îşi are izvoarele în învăţătura creştină, apare ca
un curent de gândire în secolul XIX, iar ca doctrină şi mişcare
politică europeană, după cel de-al doilea război mondial. PNŢCD a fost
precursorul democraţiei creştine europene, umanismul creştin fiind
definitoriu pentru fondatorii partidului. Mai mult, considerăm că
viziunea PNŢCD reprezintă o contribuţie importantă pentru democraţia
creştină europeană, rezistenţa în timpul regimului comunist şi
revenirea partidului după căderea comunismului fiind dovezi ale forţei
partidului.
Sunt eronate aprecierile potrivit cărora doctrina PNŢCD şi democraţia
creştină sunt diferite, chiar contradictorii. Din contră, având ca
fond comun umanismul creştin, dreptatea socială, libertatea şi
pluralismul politic, cele două sunt complementare ideologic, iar, după
1987, când PNŢCD a aderat la Internaţionala creştin-democrată,
doctrina PNŢCD a fost recunoscută în marea familie creştin-democrată,
aşa cum PNŢCD şi-a asumat ideile forţă ale mişcării politice europene.
Democraţia creştină nu este o doctrină dogmatică, esenţa acesteia
constând chiar în dreptul la diferenţă, popoarele având propriile lor
tradiţii şi culturi diferite.
În centrul doctrinei creştin-democrate este persoana umană, ca fiinţă
unică şi fiinţă spirituală, aflată în legătură cu Dumnezeu. Sursa
dreptului este chiar persoana umană, singura care poate legitima, iar
nu statul. Trebuie recunoscut un drept şi o reprezentare pentru toate
corpurile sociale în care persoana umană se manifestă - familie,
comună, judeţ, naţiune, stat, Biserică, profesie -, acestea fiind
definite drept comunităţi umane.
Principiul personalismului şi cel comunitar conduc la un alt principiu
fundamental, şi anume al subsidiarităţii, potrivit căruia decizia
privind problemele comunităţilor este luată de către comunităţi şi
numai în mod subsidiar la un nivel superior, al comunităţilor mari,
care le înglobează pe cele mici.
Subsidiaritatea conduce la ideea de descentralizare administrativă,
statul având o funcţie de echilibru în societate, faţă de alte
doctrine unde statul apare centralist şi colectivist sau minimal şi
dezinteresat.
Un rol important în democraţia creştină îl are principiul
solidarităţii. Dar aceasta este realizată nu numai de stat, ci şi de
corpurile intermediare: familia, biserica, societatea civilă etc.
Economia este înţeleasă în serviciul oamenilor, fiind promovată
economia socială de piaţă. Aici statul are un rol de reglementare,
pentru a limita excesele speculative ale capitalului, excese care au
declanşat depresiunea economică globală. Totodată, statul garantează
libera iniţiativă, creativitatea fiind consubstanţială persoanei
umane.
Democraţia creştină pune în prim-plan proprietatea privată, definită
ca un atribut al personalităţii umane şi al libertăţii, opunându-se
oricăror forme de colectivism şi de uzurpare. Proprietatea privată îl
deosebeşte pe om de animal şi este o dimensiune a demnităţii umane.
Statul respectă omul, dar este un stat puternic, care se implică activ
în viaţa economică şi socială. Principiul ordo-liberalismului, "ordo"
însemnând ordine, este creştin-democrat, ordinea definind un cadru
instituţional care să funcţioneze bine şi în care cetăţenii să aibă
încredere. PNŢCD consideră definitorie experienţa democraţiei creştine
germane, care reprezintă o contribuţie importantă în cadrul curentului
european.
PNŢCD îşi asumă doctrina creştin-democrată ca partid european, fiind
conştient de specificul naţional şi de tradiţia sa. Dialogul şi
cooperarea cu Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Biserica
Greco-Catolică şi celelalte Biserici sunt prioritare pentru PNŢCD.
III. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A PNŢCD
1. Familia - centrul societăţii
PNŢCD consideră că un program politic creştin-democrat trebuie să
trateze familia în mod prioritar, aceasta fiind prima comunitate în
care persoana umană se manifestă şi îşi găseşte temeiul existenţei. O
societate şi o naţiune care pune în centrul preocupărilor familia îşi
asumă modelul creştin, atât social, cât şi spiritual.
Din păcate, familia ca instituţie se află într-o criză fără precedent
în istorie la români. Rata crescută a divorţurilor, extinderea
familiilor monoparentale, scăderea dramatică a natalităţii şi, în
consecinţă, îmbătrânirea populaţiei, pun în pericol viitorul
poporului.
Sprijinirea familiei se poate realiza, după unele modele europene,
prin fiscalitate, adulţii urmând să fie taxaţi şi impozitaţi de stat
în funcţie de numărul copiilor, aşa încât să fie încurajată
natalitatea. O altă metodă este acordarea de ajutoare sociale care să
acopere necesităţile unei familii cu mai mulţi copii. De asemenea, un
impact puternic pentru încurajarea natalităţii şi consolidarea
familiei o are construcţia de creşe şi grădiniţe, multe familii
renunţând la a avea copii din cauza lipsei unui astfel de sistem.
Sistemul de creşe şi grădiniţe trebuie să permită oricărei mame să
aibă un loc de muncă, fără să fie obligată să renunţe la serviciu
pentru a-şi creşte copiii.
Şcoala, de asemenea, trebuie reformată în vederea sprijinirii
familiei, legătura dintre şcoală şi familie urmând a fi încurajată.
Persoanele în vârstă trebuie să fie tratate, de asemenea, ca parte a
familiilor, din cauza sărăciei şi precarităţii sociale acestea fiind
de multe ori excluse chiar din acest cadru tradiţional. Un cuantum
decent al pensiilor nu este, prin urmare, numai o chestiune economică,
ci o formă de apărare a demnităţii umane şi a unei familii unitare şi
armonioase.
Un rol important în problema familiei îl va juca şi pe mai departe
biserica, familia tradiţională românească având o dimensiune
spirituală.
2. Modelul economic: economia socială de piaţă
PNŢCD promovează economia socială de piaţă ca model economic, statul
având un rol de reglementare a pieţei, considerând că trebuie
preîntâmpinate situaţiile care au declanşat actuala depresie economică
globală, operaţiunile financiare speculative conducând la blocajul
economic generalizat.
Statul are rolul de a realiza puternice investiţii în infrastructură,
salvând companiile private care, în actuala criză, nu beneficiază de
comenzi şi nici de creditări. Tototdată, statul este chemat să creeze
fonduri de garantare, în scopul deblocării sistemelor financiare,
încurajării creditării şi atragerii banilor europeni.
Economia socială de piaţă presupune măsuri pro-active pe piaţa muncii,
fiind necesară flexibilizarea acesteia şi profesionalizarea ei pe
componenta dezvoltării tehnologice. O altă componentă este aceea de a
încuraja munca pentru persoanele aflate la pensie, prin adoptarea unei
legislaţii care să facă posibilă reîncadrarea acestora în muncă,
firmele care vor face asemenea angajări urmând a fi recompensate
fiscal.
Modelul economiei sociale de piaţă este un model de solidaritate
socială, diferit de modelul liberal al pieţei libere, dar şi celui
etatist socialist.
3. Lumea rurală: Programul "Pământul"
Lumea rurală se află într-o situaţie fără precedent în istorie.
Astfel, în perioada comunistă ţăranii au fost deposedaţi de pământ şi
transformaţi în proletari agricoli, fiind ruptă legătura ancestrală cu
pământul, cu tradiţiile şi credinţa creştină, părând a fi cea mai
cumplită lovitură dată omului ca fiinţă spirituală. S-au destrămat
atunci familia ţărănească şi chiar o mentalitate legată indisolubil de
pământ, în mod cosmic.
După căderea comuniştilor, o lovitură la fel de grea a suferit
ţărănimea. Reţelele oligarhice post-comuniste au înţeles că nu se pot
îmbogăţi peste noapte din pământ, rezistenţa la afaceri speculative a
populaţiei rurale fiind cunoscută. De aceea lumea rurală a fost
abandonată, fiind ignorate orice politici de coeziune socială şi
economică în zona rurală. Legile funciare şi de retrocedare au aruncat
milioane de cetăţeni în procese interminabile, o mare parte a
proprietăţii funciare fiind blocată, aspectul social si psihologic
fiind devastator. Pe de altă parte, mari suprafeţe de terenuri
agricole şi de păduri, precum Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina,
o mare parte din cele aflate in administrarea Agenţiei Domeniilor
Statului etc. au fost uzurpate de grupurile politico-oligarhice,
nefiind restituite. Suprafeţele de teren care au fost totuşi
restituite au rămas, în cea mai mare parte, nemuncite, din lipsa
mijloacelor agricole, a instrumentelor de creditare şi a unei
legislaţii care să încurajeze ţăranul român. După confiscarea
mijloacelor de muncă din anii 50, ţăranii nu au fost despăgubiţi şi
nici ajutaţi să-şi procure altele, munca pământului fiind imposibilă.
În fapt, lumea rurală a fost împinsă în haos de puterea post-
comunistă, care s-a concentrat pe devalizarea băncilor, vânzarea
capacităţilor de producţie, sub pretextul privatizării, precum şi
concesionarea până la momentul epuizării a resurselor naturale. Aceste
decizii politice au fost luate în numele liberalismului clasic, fără a
avea însă legătură cu acesta, grupurile oligarhice invocând
capitalismul democratic.
În faţa acestui dezastru, lumea rurală a cedat: milioane de tineri au
părăsit satele, parazitând suburbiile oraşelor sau plecând în
străinătate, de multe ori să muncească tot în agricultură. Terenurile
agricole, fărâmiţate, au ieşit din circuitul de producţie, fiind sau
muncite întâmplător, sau abandonate. Populaţia rurală, disperată şi
lipsită de resurse materiale, a îmbătrânit în umilinţă. Fatal,
şeptelul a scăzut dramatic, o mare parte a târgurilor de animale au
fost închise, în beneficiul super-marketurilor, ţăranii fiind în
situaţia să cumpere ei înşişi produse agricole de import, în mod
generalizat, pentru prima dată în istorie.
Pe de altă parte, şcoala din mediul rural, infrastructura de sănătate
şi primăriile au intrat în colaps instituţional, fiind devastate de
lipsa banilor, experienţă şi capacitate administrativă. Cei competenţi
au plecat în străinătate sau în mediul urban. Singură biserica, cu o
experienţă şi o tradiţie milenară, a rămas alături de ţărani, legaţi
indisolubil.
O unică şansă, fondurile de miliarde de euro alocate pentru lumea
rurală de UE, a fost ignorată de aşa-zisa clasă politică, acestea
nefiind absorbite, iar România devenind, ca într-un coşmar, din
contră, contributor al Uniunii.
PNŢCD promovează, sub denumirea Programul "Pământul", un vast program
politic, pentru modernizarea şi renaşterea satului românesc.
Principalele componente ale acestui program sunt:
- crearea instrumentelor de finanţare, co-finanţare, garantare şi
asigurare a producătorilor agricoli. Legiferarea creditului agricol ca
un credit comercial, dar în condiţiile unui parteneriat public-privat,
în aşa fel încât riscul să nu rămână numai pe umerii producătorilor,
iar beneficiul să fie împărţit, reprezintă o soluţie. Pe de altă
parte, sunt necesare fonduri de garantare ale statului pentru
producţia şi comerţul agricol. Un asemenea program, de interes
naţional, reprezintă o investiţie în viitorul României;
- un vast program privind desfacerea producţiei agricole pe piaţă,
prin încurajarea cu instrumente fiscale a asociaţiilor de producători,
dar şi crearea unui sistem modern, după standarde europene, de pieţe,
târguri, depozite pentru cereale şi produse de carne sau lapte;
- un program pentru încurajarea micilor întreprinderi de produse
alimentare, care să crească profitabilitatea la vânzare, fermierul
nemaifiind obligat să vândă ieftin produsul agricol neprelucrat;
- atragerea fondurilor europene pentru agricultură şi lumea rurală,
infrastructură, îmbunătăţiri funciare, turism rural etc., în
condiţiile în care România este contributor la bugetul Uniunii
Europene;
- un program de refacere a şcolii şi spitalelor în mediul rural;
Salvarea satului românesc reprezintă cea mai urgentă prioritate, în
condiţiile în care 70% din necesarul de alimente al ţării este din
import, iar potenţialul agricol al României este uriaş, putând să
hrănească şi o mare parte a Europei. Un asemenea program este cu atât
mai urgent cu cât există temerea unei puternice crize alimentare la
nivel global în viitorul apropiat.
Fără soluţionarea problemei rurale, practic România nu are viitor,
nici economic, nici social, pământul fiind zestrea cea mai de preţ a
poporului român. Tocmai de aceea lumea ţărănească va rămâne peste
veacuri izvorul conştiinţei naţionale, PNŢCD fiind singurul partid
dator să ducă mai departe această moştenire.
4. Unitatea naţională: "Basarabia pământ românesc!"
Naţiunea română este una şi indivizibilă, graniţele nedrepte fiind
prea slabe pentru a îngrădi această vocaţie. Acest adevăr este asumat
de PNŢCD ca o constantă de-a lungul întregii sale existenţe, ca partid
care a realizat unitatea naţională la 1 decembrie 1918.
PNŢCD rămâne un susţinător ferm al unităţii românilor indiferent unde
s-ar afla ei, ca naţiune care are acelaşi izvor şi aceeaşi cultură.
PNŢCD îşi afirmă totodată poziţia că idealul unităţii românilor de
dincoace şi de dincolo de Prut este unul peren. Basarabia a fost şi
este pământ românesc. În acelaşi timp, PNŢCD reafirmă nulitatea
Pactului Ribbentrop - Molotov.
Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie, înainte de toate, de
ştergerea tuturor barierelor psihologice mincinoase impuse de
sovietici şi comuniştii români timp de 50 de ani. De aceea, PNŢCD
consideră că unificarea va fi realizată înainte de toate spiritual şi
cultural, cu sprijinul şi acordul tuturor corpurilor sociale, clasa
politică românească dovedindu-şi până în prezent lipsa de viziune şi
laşitatea.
Pe de altă parte, România, prin politica sa, nu a prezentat, după
1990, garanţii că este capabilă să deţină responsabilităţi strategice
în regiune. Problema Basarabiei a fost cedată chiar de politicienii
români în mâna altora. În loc să prezinte garanţii de stabilitate în
zonă, politicienii români au solicitat garanţii altora, pentru propria
lor ţară.
Problema Basarabiei pământ românesc nu apare însă numai ca deziderat
al unirii, ci ca o recâştigare a dreptului de a fi român chiar în
Basarabia, iar, pe de altă parte, ca o asumare din partea ambelor
părţi a cetăţeniei române pentru basarabeni, ca un drept istoric
inalienabil.
Partenerii în vederea realizării unificării sunt UE şi SUA, prin
parteneriatul strategic, dar, pe de altă parte, poziţiile Ucrainei şi
Rusiei rămân importante, urmând a fi conciliate. Aderarea Republicii
Moldova la UE va crea cadrul unei unificări sub umbrela Uniunii, în
cadrul european.
Paşii spre unificare se vor face firesc numai atunci când România va
deveni ea însăşi o ţară viabilă economic, cu o democraţie reală, iar
nu o povară pentru Uniunea Europeană.
5. PNŢCD şi Monarhia constituţională
PNŢCD şi Monarhia constituţională reprezintă două realităţi politice
şi istorice legate indisolubil. Atât 1918, cât şi perioada care a
urmat sunt realităţi istorice aflate sub semnul regilor României, iar
activitatea politică a PNŢ a stat, de asemenea, sub semnul regilor,
existând o coeziune între cele două instituţii din perspectiva
idealului naţional.
Unitatea şi demnitatea naţională, idealul de credinţă, tradiţiile şi
cultura, vocaţia de a sluji poporul român ca realitate istorică
perenă, toate acestea sunt temele majore ale regilor României, PNŢ
fiind partidul care le-a promovat în spaţiul politic cu onestitate în
mod continuu. Chiar şi în perioada comunistă, în cea mai lungă dintre
toate perioadele în care a fost interzis, PNŢ, prin liderii săi, a
fost garantul continuităţii idealului naţional.
Principiile fondatorilor partidului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,
preluate după decembrie 1989 de Corneliu Coposu, la care se adaugă
componenta spirituală a doctrinei moderne a partidului sunt în
convergenţă cu Monarhia constituţională.
Prin urmare, după 1990 PNŢCD, prin Corneliu Coposu, a afirmat o
vocaţie a partidului de a sluji idealul naţional, reinstaurarea
Monarhiei fiind o consecinţă firească, iar nu o soluţie politică de
context, ca o regăsire a naţiunii în corpul ei simbolic de credinţă,
de identitate şi de memorie.
Azi, PNŢCD afirmă din nou că instituţia care poate unifica naţiunea în
jurul unor valori şi idealuri naţionale, dincolo de partizanatul
politic, este Monarhia constituţională. Acest deziderat devine o
necesitate, în condiţiile în care instituţia Prezidenţială s-a dovedit
incapabilă să reprezinte poporul român, practicând partizanatul şi
vendeta politică, învrăjbind şi nu unind naţiunea sub acelaşi steag.
PNŢCD consideră că reinstaurarea Monarhiei constituţionale în România
este necesară şi posibilă, fiind nevoie însă de voinţa politică şi de
onestitatea clasei politice, indiferent dacă este vorba despre partide
de dreapta sau de stânga.
În Europa există 11 state care au ca regim Monarhia constituţională,
acestea fiind dintre cele mai prospere şi cele mai stabile din punct
de vedere politic şi social, precum Spania, Norvegia, Suedia, Olanda,
Belgia, Marea Britanie. Aşa încât ideea că Monarhia constituţională
este anacronică este eronată.
În România, în situaţia în care abdicarea Regelui Mihai I a fost
realizată sub ameninţare, fiind, deci, nelegală, iar Casa Regală a
României ramâne viabilă, reinstaurarea Monarhiei poate avea
semnificaţii profunde: sfârşitul unei epoci guvernată de partide
clientelare şi de corupţie, de instituţii nedemocratice şi, mai ales,
a unei epoci în care poporul român a fost uitat, fiind compromisă
demnitatea naţională.
Probleme grave, precum deficitul de democraţie, politizarea
instituţiilor publice naţionale, problema unităţii naţionale,
demistificarea istoriei, pierderea demnităţii naţionale îşi găsesc în
Monarhie o soluţie legitimă.
IV. DIMENSIUNEA EUROPEANĂ A PNŢCD
1. Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
Politicile PNŢCD se circumscriu spaţiului comunitar european, partidul
fiind membru de drept al Partidului Popular European. Viziunea unei
Europe unite, aparţinând lui Iuliu Maniu în perioada interbelică,
acordă PNŢCD un statut aparte, cu puternică legitimitate, ca partid
european.
Fondatorul partidului promova ideea unei Europe unite a naţiunilor,
românii fiind datori în faţa istoriei să se exprime ca o naţiune egală
în drepturi cu alte naţiuni, păstrându-şi demnitatea de popor
european. Totuşi, Maniu atrăgea atenţia că acest prestigiu românii
trebuie să îl cucerească, pentru a nu fi trataţi ca popor de rang
secund.
Urmând comandamentul lui Iuliu Maniu, PNŢCD reafirmă azi aceleaşi
principii. Pe de altă parte, constatăm că avertismentul lui Iuliu
Maniu nu a fost luat în considerare de clasa politică, România fiind
considerată azi ca o povară în Uniune, cu grave carenţe democratice,
instituţionale şi economice, incapabilă să facă faţă cerinţelor de
modernizare a Europei.
PNŢCD, ca partid european, principalul promotor al aderării României
la UE, declară necesitatea relansării economice a ţării şi reformarea
din temelii a statului, în scopul recâştigării prestigiului la nivel
european, în condiţiile în care în spaţiul european trăiesc deja peste
3 milioane de români.
În condiţiile în care mecanismele economice şi financiare sunt
administrate din ce în ce mai mult la nivel european, iar comerţul în
spaţiul Uniunii este unul liber şi globalizant, devine o prioritate
reprezentarea intereselor româneşti în forurile Uniunii de către
persoane competente, care să slujească interesul naţional.
În ultimii 20 de ani, din contră, partidele româneşti nu au fost
solidare la nivel european, iar reprezentarea intereselor politice a
fost o permanentă improvizaţie şi impostură, România fiind tratată ca
o ţară de rangul doi, cu cetăţeni de rangul doi în Europa.
PNŢCD consideră că România nu-şi va recâştiga prestigiul în familia
Europeană decât dacă îşi va rezolva, mai întâi, problemele interne,
dovedind că este o naţiune unită şi demnă. Două sunt direcţiile
importante: a) pe de o parte, aceea de a urma liniile directoare ale
Uniunii, care dezvoltă politici comune de coeziune economică, socială,
financiară şi instituţională, mai ales în condiţiile depresiunii
economice pe care o traversăm împreună, în interesul tuturor statelor
membre; b) să asanăm mediul politic şi economic din ţară, prin
proiecte politice naţionale viabile.
2. Agenda Lisabona
PNŢCD îşi exprimă adeziunea pentru liniile de dezvoltare ale Uniunii
Europene în următorii ani, până în 2020, cuprinse în Agenda Lisabona.
Obiectivele comune sunt: creşterea economică durabilă, protecţia
mediului şi impunerea modelului social european ca singură opţiune de
atitudine la adresa societăţii.
Creşterea economică durabilă se fondează, în primul rând, pe
cunoaştere, economia actuală fiind rodul cunoaşterii şi dezvoltării
tehnologice. Cunoaşterea şi dezvoltarea tehnologică fac acum diferenţa
între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.
Modelul societăţii industriale, în care un stat era cu atât mai
puternic cu cât avea mai multe capacităţi de producţie, este înlocuit
cu o altă formă, a modelului în care bunul cel mai de preţ este
informaţia, iar resursa cea mai importantă este mintea umană. PNŢCD
susţine aşezarea României pe această direcţie de dezvoltare, iar
principala măsură care trebuie luată este stoparea migraţiei
creierelor şi a forţei de muncă. Nu ne putem permite ca cei mai bine
pregătiţi tineri, pentru a căror pregătire statul a investit milioane
de euro, să îşi folosească cunoştinţele pentru dezvoltarea altor ţări.
Este prioritară dezvoltarea domeniilor IT şi cercetarea.
Modelul social european înseamnă crearea de noi locuri de muncă,
protecţia categoriilor vulnerabile de populaţie şi aplicarea măsurilor
active, precum cursuri de calificare şi reorientare profesională
pentru şomeri. Cerinţele UE sunt clare: cel puţin 75% din populaţia
activă a UE să aibă un loc de muncă, până în 2020; eradicarea
şomajului de lungă durată, pentru a prima dreptatea socială, iar
demnitatea umană să fie valoarea cea mai de preţ. Ţara noastră nu are
în prezent decât 57% din populaţia activă implicată în activităţi
economice.
Cele mai vulnerabile categorii de populaţie pe piaţa muncii, atât în
România, cât şi în UE, sunt tinerii, femeile şi persoanele aflate în
apropierea vârstei de pensionare. Agenda Lisabona fixează ţinte clare
privind dispariţia acestor vulnerabilităţi pe piaţa muncii.
PNŢCD înţelege să participe la acest proiect european, pentru
modernizarea României, ca un act de responsabilitate politică, în
condiţiile în care românii trăiesc şi beneficiază în fiecare zi de
suportul familiilor europene, România fiind ea însăşi, ca destin
istoric, cultură şi credinţă, spaţiu european.
V. OBIECTIVE POLITICE
Obiectivele minimale politice pe care le propunem sunt: dublarea
numărului de consilieri şi primari ai PNŢCD la viitoarele alegeri
locale şi reprezentarea partidului în Parlament la alegerile
parlamentare şi în Parlamentul European la alegerile europarlamentare.
Obiectivele partidului vor fi îndeplinite prin realizarea unei noi
strategii de comunicare la nivel naţional şi local, fiind asigurată
prezenţa media şi pe internet.
Organizarea PNŢCD se va moderniza la nivel naţional, judeţean şi
local, fiind creat cadrul pentru revenirea în partid a foştilor
membri, dar şi prin deschiderea partidului către tineri, care vor fi
promovaţi la toate nivelurile de conducere.
Politica de alianţe va avea drept principal obiectiv creşterea
reprezentării partidului şi relansarea lui pe scena politică, cu
păstrarea identităţii acestuia.
Acesta este, dragi ţărănişti, crezul meu şi fundamentul politic al
acţiunilor noastre viitoare: CONTINUITATE ŞI DEMNITATE!
AURELIAN PAVELESCU
I. România de azi - diagnostic politic
1) Eşecul reformei şi criza de sistem
2) Şansa primului schimb de generaţii după 1990
II. Principiile şi valorile noastre
1) Principiile fondatorilor PNŢCD, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
2) Doctrina politică: democraţia creştină
III. Dimensiunea naţională
1) Familia - centrul societăţii
2) Modelul economic: economia socială de piaţă
3) Lumea rurală: Programul "Pământul"
4) Unitatea naţională: "Basarabia, pământ românesc"
5) PNŢCD şi Monarhia constituţională
IV. Dimensiunea europeană
1) Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
2) Agenda Lisabona
V. Obiectivele noastre politice
I. ROMÂNIA DE AZI - DIAGNOSTIC POLITIC
1. Eşecul reformei şi criza de sistem
Orice proiect politic privind viitorul României începe cu întrebarea:
cum de s-a ajuns ca românii, cetăţenii uneia dintre cele mai bogate
ţări din Europa, să fie cei mai săraci dintre europeni, într-o
societate presupus democratică? Puţine dintre statele Uniunii deţin
rezerve şi resurse naturale ca ale noastre, potenţial agricol şi o
apreciabilă forţă de muncă cu o bună pregătire profesională. Răspunsul
la această întrebare dezvăluie cauzele a ceea ce pare un blestem
istoric la români şi conduce la soluţiile pentru ieşirea la liman.
Iată câteva repere: România este ţara cu penultimul PIB pe cap de
locuitor din UE, cu valori ale câştigurilor medii din salarii şi
pensii aflate la sub o treime din media europeană, cu cei mai puţini
salariaţi raportaţi la cifra populaţiei active, cu cel mai mare
procent de asistaţi social. La 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie,
oamenii sunt mai săraci decât înainte de 1990, industria românească,
cu excepţia unor întreprinderi cu capital majoritar străin care
exportă profitul, este falimentară, iar agricultura nu acoperă decât
30% din necesarul intern de alimente, cu toate că potenţialul este
uriaş, pentru a acoperi necesarul şi a unei mari părţi din Europa.
Alte câteva date: în ultimii 20 de ani s-a produs cea mai gravă
migraţie din istoria ţării, migraţia forţei de muncă şi a creierelor,
populaţia este în descreştere alarmantă şi îmbătrâneşte rapid,
sistemele de coeziune socială, în special educaţia şi sănătatea, sunt
paralizate.
Pe de altă parte, valorile democratice şi morale, idealurile lui
decembrie 1989, sunt compromise: poporul nu are încredere în partide,
în parlament şi puterea judecătorească, iar guvernele şi sistemul
public sunt prizoniere ale clientelei politice.
PNŢCD consideră că răul care a cuprins şi macină ţara erupe de la
regimul politic post-comunist care s-a instalat la putere după 1990.
Un regim nedemocratic, controlat de grupări politice oligarhice, care
au acaparat pârghiile statale în scopuri economice proprii. Prăpastia
dintre popor şi clasa politică de pe vremea fostului regim comunist s-
a transformat în prăpastie între popor şi noile structuri de putere
care s-au instalat ca o confrerie de drept a capitaliştilor. Nu este
vorba însă despre capitalism, ci de un furt de legitimitate.
PNŢCD este singurul partid care a denunţat şi denunţă regimul post-
comunist nelegitim, avertizând că valorile şi instituţiile democratice
au fost pervertite.
PNŢCD, asediat din interior si din afară de infiltrări masive cu
agenţi ai securităţii şi persoane şantajabile şi supus compromiterii
sistematic, a refuzat să se ralieze structurilor post-comuniste. Mai
mult, în perioada guvernării 1996 - 2000, cu toate că nu a guvernat
singur, ci flancat de partide post-comuniste, şi-a asumat cele două
direcţii de forţă ale politicii externe: intrarea României în NATO şi
aderarea la UE. Cele două proiecte rămân singurele reuşite ale
poporului, de după 1990, insuficiente însă pentru a asigura bunăstarea
dorită şi a salva demnitatea naţională. Într-o lume dominată de
competiţie şi în plină expansiune tehnologică, acordurile militare şi
politice reprezintă un cadru, dar nu garantează dezvoltarea.
Puternicele dezechilibre sociale şi economice, carenţele tuturor
instituţiilor publice şi lipsa de legitimitate a statului au dus la
destructurarea naţiunii însăşi ca organism colectiv. S-au produs
adevărate mutaţii la nivel de mentalitate, fiind puse în primejdie
identitatea şi memoria naţionale.
În concluzie, PNŢCD consideră, la 20 de ani după aşa-zisa eliberare de
comunism, că reforma democratică a eşuat în România, iar criza
societăţii româneşti este una de sistem, în toate componentele sale:
politic, social, economic şi instituţional. Întreaga responsabilitate
pentru acest adevărat dezastru o poartă regimul politic post-comunist,
manifestat sub forma majorităţii partidelor, care în loc să respecte
voinţa cetăţenilor, a instaurat un stat mafiocratic, fondat pe
minciună şi furt, apărat de un sistem de legi care nu exprimă
democraţia reală.
2. Şansa primului schimb de generaţii după 1990
După 1990, naţiunea română a fost privată de mijloacele de apărare
împotriva asaltului structurilor totalitare. Cauzele sunt:
îndepărtarea de valorile tradiţionale democratice, de puternice
sechele psihologice, precum şi de faptul că structurile comuniste
controlează pârghiile de stat.
La 20 de ani de la decembrie 1989, o generaţie, se naşte obligaţia ca
o altă generaţie să preia cu hotărâre destinele ţării şi să instaureze
regimul democratic, redând poporului român demnitatea. Numai o
generaţie tânără, ca cea actuală neafectată de vechea mentalitatea
comunistă, lucidă şi intransigentă cu valorile morale şi democratice,
va fi capabilă de efortul istoric de reconstrucţie a ţării.
PNŢCD consideră că şansa României este ca partidele politice,
indiferent de doctrina pe care o afirmă, să se purifice moral şi să
contribuie la instaurarea democraţiei reale. Ca partid istoric,
înfăptuitor al unităţii statale, PNŢCD îşi revendică dreptul de a
solicita îndepărtarea din toate partidele politice a reţelelor
clientelare.
Pericolul în calea acestui proces este ca actualele structuri post-
comuniste să predea puterea unei generaţii tinere de politicieni din
rândurile lor, în scopul menţinerii status-quo-ului politic. Este
motivul pentru care este nevoie de implicarea în acest adevărat război
pentru adevăr şi apărarea drepturilor democratice, a tuturor
grupurilor şi instituţiilor care servesc naţiunea: societatea civilă,
mediul universitar şi academic, mass-media, bisericile, instituţiile
statului responsabile. Criza de sistem, creată şi controlată de
structuri nelegitime, va fi surmontată numai prin instaurarea unui
regim politic şi instituţional coerent, în slujba naţiunii române.
II. PRINCIPIILE ŞI VALORILE NOASTRE
1. Principiile şi valorile fondatorilor PNŢCD,
Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
Patru sunt principiile lăsate moştenire de fondatorii partidului:
democraţie desăvârşită, patriotism luminat, morală creştină şi
dreptate socială, principii pe care noua generaţie de ţărănişti le
asumă integral. Cele patru principii reprezintă, sintetic, scopul
acţiunilor politice ale PNŢCD de la înfiinţare până în prezent,
idealurile pentru care s-au sacrificat sute de mii de ţărănişti în
perioada comunistă, şi suportul ideologic pentru continuitatea şi
unitatea partidului.
a) Democraţia desăvârşită este expresia cea mai înaltă a organizării
sistemului politic. Presupune garantarea drepturilor fundamentale,
cultura dialogului şi a negocierii, pluralism şi un stat de drept
fondat pe separaţia şi colaborarea puterilor publice. Privind la
situaţia actuală a României, înţelegem cât de departe suntem de acest
ideal. Spre exemplu, proprietatea privată, dimensiune esenţială a
libertăţii umane, a fost şi este uzurpată de regimul politic instaurat
după 1990: o mare parte a proprietăţilor confiscate de comunişti nu au
fost retrocedate până azi, o alta a fost retrocedată cu preţul a
milioane de procese pentru poporul român, iar o mare parte a fost pur
şi simplu furată de reţelele oligarhice. În prezent, prin mărirea
exagerată a impozitelor asupra oricăror forme de proprietate, de la
cea imobiliară la cea mobiliară şi până la pensii (care reprezintă tot
un drept de proprietate), se compromite dreptul de proprietate. Este
vorba despre impunerea unor politici etatiste, instrumentul fiscal
fiind folosit în mod abuziv.
Cultura dialogului a fost înlocuită de legea celui mai puternic. Cu
toate că, aparent, există luptă democratică pentru putere, aceasta se
realizează numai între partidele acceptate de o suprastructură, în
cerc închis, accesul real al cetăţenilor la actul de guvernare fiind
limitat.
b) Cel de-al doilea principiu, patriotismul luminat, reflectă esenţa
gândirii naţionale a PNŢCD. Actul politic legitim este acela în
interesul naţiunii, ca familie cu rădăcini comune în economie,
cultură, religie, istorie şi tradiţie, acesta fiind un principiu
identitar.
Patriotismul luminat, împreună cu celelalte trei principii, cu care
interferează, respinge extremismul de orice fel, de dreapta sau de
stânga. Pe de altă parte, patriotismul luminat respinge doctrinele
libertariene, care au drept subiect politic individul fără identitate,
fără memorie, fără istorie şi fără Dumnezeu, ca simplu subiect de
producţie a capitalului şi subiect de consum în cercul închis al
cererii şi ofertei.
Patriotismul luminat este o stare de spirit, o datorie civică. Actul
patriotic presupune că naţiunea este un organism unic, integrator,
care înglobează toate generaţiile trecute, prezente şi viitoare, şi
care are un destin istoric.
c) Primele două principii se împlinesc într-un al treilea, şi anume
morala creştină. Fondatorii PNŢCD asumându-şi morala creştină au
legat, pe de o parte, acţiunea politică de credinţă şi de viziunea
creştină în care omul este fiinţă spirituală. Pe de altă parte, în mod
echilibrat, au subsumat acţiunea politică în sfera exclusivă a moralei
creştine, fără a se substitui bisericilor creştine care sunt singurele
ce au vocaţie mistică. PNŢCD este partid creştin, dar nu confesional,
îşi asumă morala creştină, dar nu fundamentalismul politic,
considerând că bisericile sunt singurele autorităţi dogmatice, cu
vocaţie mistică.
Acţiunea politică se circumscrie moralei creştine, deoarece omul este
o fiinţă spirituală. Morala creştină înseamnă iubirea aproapelui,
altruism şi spirit de sacrificiu în numele binelui, adevărului şi
dreptăţii, persoana umană având vocaţia de a trăi în comunitate şi în
comuniune cu ceilalţi.
d) Principiul dreptăţii sociale reflectă o viziune echilibrată şi
armonioasă despre societate, omul fiind o fiinţă socială. Sunt
respinse atât viziunile liberaliste, cinice, potrivit cărora în
societate guvernează indivizii cei mai puternici, echilibrul fiind
asigurat de o "mână invizibilă", piaţa liberă, cât şi viziunile
socialiste în care omul este controlat de societate, definită ca masă
de indivizi.
Dreptatea socială se reflectă azi în concepţia despre economie a
democraţiei creştine europene - economia socială de piaţă-, statul
având rolul de a reglementa, limitând tendinţele speculative ale
capitalului, dar prezervând libera iniţiativă.
Cele patru principii, lăsate moştenire de fondatorii PNŢCD, înţelese
şi aplicate corelativ, reprezintă o zestre politică unică în câmpul
doctrinar românesc, o formulă sintetică, cu semnificaţii perene, care
vor circumscrie acţiunile politice ale partidului în viitor.
2. Doctrina politică - democraţia creştină
Democraţia creştină îşi are izvoarele în învăţătura creştină, apare ca
un curent de gândire în secolul XIX, iar ca doctrină şi mişcare
politică europeană, după cel de-al doilea război mondial. PNŢCD a fost
precursorul democraţiei creştine europene, umanismul creştin fiind
definitoriu pentru fondatorii partidului. Mai mult, considerăm că
viziunea PNŢCD reprezintă o contribuţie importantă pentru democraţia
creştină europeană, rezistenţa în timpul regimului comunist şi
revenirea partidului după căderea comunismului fiind dovezi ale forţei
partidului.
Sunt eronate aprecierile potrivit cărora doctrina PNŢCD şi democraţia
creştină sunt diferite, chiar contradictorii. Din contră, având ca
fond comun umanismul creştin, dreptatea socială, libertatea şi
pluralismul politic, cele două sunt complementare ideologic, iar, după
1987, când PNŢCD a aderat la Internaţionala creştin-democrată,
doctrina PNŢCD a fost recunoscută în marea familie creştin-democrată,
aşa cum PNŢCD şi-a asumat ideile forţă ale mişcării politice europene.
Democraţia creştină nu este o doctrină dogmatică, esenţa acesteia
constând chiar în dreptul la diferenţă, popoarele având propriile lor
tradiţii şi culturi diferite.
În centrul doctrinei creştin-democrate este persoana umană, ca fiinţă
unică şi fiinţă spirituală, aflată în legătură cu Dumnezeu. Sursa
dreptului este chiar persoana umană, singura care poate legitima, iar
nu statul. Trebuie recunoscut un drept şi o reprezentare pentru toate
corpurile sociale în care persoana umană se manifestă - familie,
comună, judeţ, naţiune, stat, Biserică, profesie -, acestea fiind
definite drept comunităţi umane.
Principiul personalismului şi cel comunitar conduc la un alt principiu
fundamental, şi anume al subsidiarităţii, potrivit căruia decizia
privind problemele comunităţilor este luată de către comunităţi şi
numai în mod subsidiar la un nivel superior, al comunităţilor mari,
care le înglobează pe cele mici.
Subsidiaritatea conduce la ideea de descentralizare administrativă,
statul având o funcţie de echilibru în societate, faţă de alte
doctrine unde statul apare centralist şi colectivist sau minimal şi
dezinteresat.
Un rol important în democraţia creştină îl are principiul
solidarităţii. Dar aceasta este realizată nu numai de stat, ci şi de
corpurile intermediare: familia, biserica, societatea civilă etc.
Economia este înţeleasă în serviciul oamenilor, fiind promovată
economia socială de piaţă. Aici statul are un rol de reglementare,
pentru a limita excesele speculative ale capitalului, excese care au
declanşat depresiunea economică globală. Totodată, statul garantează
libera iniţiativă, creativitatea fiind consubstanţială persoanei
umane.
Democraţia creştină pune în prim-plan proprietatea privată, definită
ca un atribut al personalităţii umane şi al libertăţii, opunându-se
oricăror forme de colectivism şi de uzurpare. Proprietatea privată îl
deosebeşte pe om de animal şi este o dimensiune a demnităţii umane.
Statul respectă omul, dar este un stat puternic, care se implică activ
în viaţa economică şi socială. Principiul ordo-liberalismului, "ordo"
însemnând ordine, este creştin-democrat, ordinea definind un cadru
instituţional care să funcţioneze bine şi în care cetăţenii să aibă
încredere. PNŢCD consideră definitorie experienţa democraţiei creştine
germane, care reprezintă o contribuţie importantă în cadrul curentului
european.
PNŢCD îşi asumă doctrina creştin-democrată ca partid european, fiind
conştient de specificul naţional şi de tradiţia sa. Dialogul şi
cooperarea cu Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Biserica
Greco-Catolică şi celelalte Biserici sunt prioritare pentru PNŢCD.
III. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A PNŢCD
1. Familia - centrul societăţii
PNŢCD consideră că un program politic creştin-democrat trebuie să
trateze familia în mod prioritar, aceasta fiind prima comunitate în
care persoana umană se manifestă şi îşi găseşte temeiul existenţei. O
societate şi o naţiune care pune în centrul preocupărilor familia îşi
asumă modelul creştin, atât social, cât şi spiritual.
Din păcate, familia ca instituţie se află într-o criză fără precedent
în istorie la români. Rata crescută a divorţurilor, extinderea
familiilor monoparentale, scăderea dramatică a natalităţii şi, în
consecinţă, îmbătrânirea populaţiei, pun în pericol viitorul
poporului.
Sprijinirea familiei se poate realiza, după unele modele europene,
prin fiscalitate, adulţii urmând să fie taxaţi şi impozitaţi de stat
în funcţie de numărul copiilor, aşa încât să fie încurajată
natalitatea. O altă metodă este acordarea de ajutoare sociale care să
acopere necesităţile unei familii cu mai mulţi copii. De asemenea, un
impact puternic pentru încurajarea natalităţii şi consolidarea
familiei o are construcţia de creşe şi grădiniţe, multe familii
renunţând la a avea copii din cauza lipsei unui astfel de sistem.
Sistemul de creşe şi grădiniţe trebuie să permită oricărei mame să
aibă un loc de muncă, fără să fie obligată să renunţe la serviciu
pentru a-şi creşte copiii.
Şcoala, de asemenea, trebuie reformată în vederea sprijinirii
familiei, legătura dintre şcoală şi familie urmând a fi încurajată.
Persoanele în vârstă trebuie să fie tratate, de asemenea, ca parte a
familiilor, din cauza sărăciei şi precarităţii sociale acestea fiind
de multe ori excluse chiar din acest cadru tradiţional. Un cuantum
decent al pensiilor nu este, prin urmare, numai o chestiune economică,
ci o formă de apărare a demnităţii umane şi a unei familii unitare şi
armonioase.
Un rol important în problema familiei îl va juca şi pe mai departe
biserica, familia tradiţională românească având o dimensiune
spirituală.
2. Modelul economic: economia socială de piaţă
PNŢCD promovează economia socială de piaţă ca model economic, statul
având un rol de reglementare a pieţei, considerând că trebuie
preîntâmpinate situaţiile care au declanşat actuala depresie economică
globală, operaţiunile financiare speculative conducând la blocajul
economic generalizat.
Statul are rolul de a realiza puternice investiţii în infrastructură,
salvând companiile private care, în actuala criză, nu beneficiază de
comenzi şi nici de creditări. Tototdată, statul este chemat să creeze
fonduri de garantare, în scopul deblocării sistemelor financiare,
încurajării creditării şi atragerii banilor europeni.
Economia socială de piaţă presupune măsuri pro-active pe piaţa muncii,
fiind necesară flexibilizarea acesteia şi profesionalizarea ei pe
componenta dezvoltării tehnologice. O altă componentă este aceea de a
încuraja munca pentru persoanele aflate la pensie, prin adoptarea unei
legislaţii care să facă posibilă reîncadrarea acestora în muncă,
firmele care vor face asemenea angajări urmând a fi recompensate
fiscal.
Modelul economiei sociale de piaţă este un model de solidaritate
socială, diferit de modelul liberal al pieţei libere, dar şi celui
etatist socialist.
3. Lumea rurală: Programul "Pământul"
Lumea rurală se află într-o situaţie fără precedent în istorie.
Astfel, în perioada comunistă ţăranii au fost deposedaţi de pământ şi
transformaţi în proletari agricoli, fiind ruptă legătura ancestrală cu
pământul, cu tradiţiile şi credinţa creştină, părând a fi cea mai
cumplită lovitură dată omului ca fiinţă spirituală. S-au destrămat
atunci familia ţărănească şi chiar o mentalitate legată indisolubil de
pământ, în mod cosmic.
După căderea comuniştilor, o lovitură la fel de grea a suferit
ţărănimea. Reţelele oligarhice post-comuniste au înţeles că nu se pot
îmbogăţi peste noapte din pământ, rezistenţa la afaceri speculative a
populaţiei rurale fiind cunoscută. De aceea lumea rurală a fost
abandonată, fiind ignorate orice politici de coeziune socială şi
economică în zona rurală. Legile funciare şi de retrocedare au aruncat
milioane de cetăţeni în procese interminabile, o mare parte a
proprietăţii funciare fiind blocată, aspectul social si psihologic
fiind devastator. Pe de altă parte, mari suprafeţe de terenuri
agricole şi de păduri, precum Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina,
o mare parte din cele aflate in administrarea Agenţiei Domeniilor
Statului etc. au fost uzurpate de grupurile politico-oligarhice,
nefiind restituite. Suprafeţele de teren care au fost totuşi
restituite au rămas, în cea mai mare parte, nemuncite, din lipsa
mijloacelor agricole, a instrumentelor de creditare şi a unei
legislaţii care să încurajeze ţăranul român. După confiscarea
mijloacelor de muncă din anii 50, ţăranii nu au fost despăgubiţi şi
nici ajutaţi să-şi procure altele, munca pământului fiind imposibilă.
În fapt, lumea rurală a fost împinsă în haos de puterea post-
comunistă, care s-a concentrat pe devalizarea băncilor, vânzarea
capacităţilor de producţie, sub pretextul privatizării, precum şi
concesionarea până la momentul epuizării a resurselor naturale. Aceste
decizii politice au fost luate în numele liberalismului clasic, fără a
avea însă legătură cu acesta, grupurile oligarhice invocând
capitalismul democratic.
În faţa acestui dezastru, lumea rurală a cedat: milioane de tineri au
părăsit satele, parazitând suburbiile oraşelor sau plecând în
străinătate, de multe ori să muncească tot în agricultură. Terenurile
agricole, fărâmiţate, au ieşit din circuitul de producţie, fiind sau
muncite întâmplător, sau abandonate. Populaţia rurală, disperată şi
lipsită de resurse materiale, a îmbătrânit în umilinţă. Fatal,
şeptelul a scăzut dramatic, o mare parte a târgurilor de animale au
fost închise, în beneficiul super-marketurilor, ţăranii fiind în
situaţia să cumpere ei înşişi produse agricole de import, în mod
generalizat, pentru prima dată în istorie.
Pe de altă parte, şcoala din mediul rural, infrastructura de sănătate
şi primăriile au intrat în colaps instituţional, fiind devastate de
lipsa banilor, experienţă şi capacitate administrativă. Cei competenţi
au plecat în străinătate sau în mediul urban. Singură biserica, cu o
experienţă şi o tradiţie milenară, a rămas alături de ţărani, legaţi
indisolubil.
O unică şansă, fondurile de miliarde de euro alocate pentru lumea
rurală de UE, a fost ignorată de aşa-zisa clasă politică, acestea
nefiind absorbite, iar România devenind, ca într-un coşmar, din
contră, contributor al Uniunii.
PNŢCD promovează, sub denumirea Programul "Pământul", un vast program
politic, pentru modernizarea şi renaşterea satului românesc.
Principalele componente ale acestui program sunt:
- crearea instrumentelor de finanţare, co-finanţare, garantare şi
asigurare a producătorilor agricoli. Legiferarea creditului agricol ca
un credit comercial, dar în condiţiile unui parteneriat public-privat,
în aşa fel încât riscul să nu rămână numai pe umerii producătorilor,
iar beneficiul să fie împărţit, reprezintă o soluţie. Pe de altă
parte, sunt necesare fonduri de garantare ale statului pentru
producţia şi comerţul agricol. Un asemenea program, de interes
naţional, reprezintă o investiţie în viitorul României;
- un vast program privind desfacerea producţiei agricole pe piaţă,
prin încurajarea cu instrumente fiscale a asociaţiilor de producători,
dar şi crearea unui sistem modern, după standarde europene, de pieţe,
târguri, depozite pentru cereale şi produse de carne sau lapte;
- un program pentru încurajarea micilor întreprinderi de produse
alimentare, care să crească profitabilitatea la vânzare, fermierul
nemaifiind obligat să vândă ieftin produsul agricol neprelucrat;
- atragerea fondurilor europene pentru agricultură şi lumea rurală,
infrastructură, îmbunătăţiri funciare, turism rural etc., în
condiţiile în care România este contributor la bugetul Uniunii
Europene;
- un program de refacere a şcolii şi spitalelor în mediul rural;
Salvarea satului românesc reprezintă cea mai urgentă prioritate, în
condiţiile în care 70% din necesarul de alimente al ţării este din
import, iar potenţialul agricol al României este uriaş, putând să
hrănească şi o mare parte a Europei. Un asemenea program este cu atât
mai urgent cu cât există temerea unei puternice crize alimentare la
nivel global în viitorul apropiat.
Fără soluţionarea problemei rurale, practic România nu are viitor,
nici economic, nici social, pământul fiind zestrea cea mai de preţ a
poporului român. Tocmai de aceea lumea ţărănească va rămâne peste
veacuri izvorul conştiinţei naţionale, PNŢCD fiind singurul partid
dator să ducă mai departe această moştenire.
4. Unitatea naţională: "Basarabia pământ românesc!"
Naţiunea română este una şi indivizibilă, graniţele nedrepte fiind
prea slabe pentru a îngrădi această vocaţie. Acest adevăr este asumat
de PNŢCD ca o constantă de-a lungul întregii sale existenţe, ca partid
care a realizat unitatea naţională la 1 decembrie 1918.
PNŢCD rămâne un susţinător ferm al unităţii românilor indiferent unde
s-ar afla ei, ca naţiune care are acelaşi izvor şi aceeaşi cultură.
PNŢCD îşi afirmă totodată poziţia că idealul unităţii românilor de
dincoace şi de dincolo de Prut este unul peren. Basarabia a fost şi
este pământ românesc. În acelaşi timp, PNŢCD reafirmă nulitatea
Pactului Ribbentrop - Molotov.
Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie, înainte de toate, de
ştergerea tuturor barierelor psihologice mincinoase impuse de
sovietici şi comuniştii români timp de 50 de ani. De aceea, PNŢCD
consideră că unificarea va fi realizată înainte de toate spiritual şi
cultural, cu sprijinul şi acordul tuturor corpurilor sociale, clasa
politică românească dovedindu-şi până în prezent lipsa de viziune şi
laşitatea.
Pe de altă parte, România, prin politica sa, nu a prezentat, după
1990, garanţii că este capabilă să deţină responsabilităţi strategice
în regiune. Problema Basarabiei a fost cedată chiar de politicienii
români în mâna altora. În loc să prezinte garanţii de stabilitate în
zonă, politicienii români au solicitat garanţii altora, pentru propria
lor ţară.
Problema Basarabiei pământ românesc nu apare însă numai ca deziderat
al unirii, ci ca o recâştigare a dreptului de a fi român chiar în
Basarabia, iar, pe de altă parte, ca o asumare din partea ambelor
părţi a cetăţeniei române pentru basarabeni, ca un drept istoric
inalienabil.
Partenerii în vederea realizării unificării sunt UE şi SUA, prin
parteneriatul strategic, dar, pe de altă parte, poziţiile Ucrainei şi
Rusiei rămân importante, urmând a fi conciliate. Aderarea Republicii
Moldova la UE va crea cadrul unei unificări sub umbrela Uniunii, în
cadrul european.
Paşii spre unificare se vor face firesc numai atunci când România va
deveni ea însăşi o ţară viabilă economic, cu o democraţie reală, iar
nu o povară pentru Uniunea Europeană.
5. PNŢCD şi Monarhia constituţională
PNŢCD şi Monarhia constituţională reprezintă două realităţi politice
şi istorice legate indisolubil. Atât 1918, cât şi perioada care a
urmat sunt realităţi istorice aflate sub semnul regilor României, iar
activitatea politică a PNŢ a stat, de asemenea, sub semnul regilor,
existând o coeziune între cele două instituţii din perspectiva
idealului naţional.
Unitatea şi demnitatea naţională, idealul de credinţă, tradiţiile şi
cultura, vocaţia de a sluji poporul român ca realitate istorică
perenă, toate acestea sunt temele majore ale regilor României, PNŢ
fiind partidul care le-a promovat în spaţiul politic cu onestitate în
mod continuu. Chiar şi în perioada comunistă, în cea mai lungă dintre
toate perioadele în care a fost interzis, PNŢ, prin liderii săi, a
fost garantul continuităţii idealului naţional.
Principiile fondatorilor partidului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,
preluate după decembrie 1989 de Corneliu Coposu, la care se adaugă
componenta spirituală a doctrinei moderne a partidului sunt în
convergenţă cu Monarhia constituţională.
Prin urmare, după 1990 PNŢCD, prin Corneliu Coposu, a afirmat o
vocaţie a partidului de a sluji idealul naţional, reinstaurarea
Monarhiei fiind o consecinţă firească, iar nu o soluţie politică de
context, ca o regăsire a naţiunii în corpul ei simbolic de credinţă,
de identitate şi de memorie.
Azi, PNŢCD afirmă din nou că instituţia care poate unifica naţiunea în
jurul unor valori şi idealuri naţionale, dincolo de partizanatul
politic, este Monarhia constituţională. Acest deziderat devine o
necesitate, în condiţiile în care instituţia Prezidenţială s-a dovedit
incapabilă să reprezinte poporul român, practicând partizanatul şi
vendeta politică, învrăjbind şi nu unind naţiunea sub acelaşi steag.
PNŢCD consideră că reinstaurarea Monarhiei constituţionale în România
este necesară şi posibilă, fiind nevoie însă de voinţa politică şi de
onestitatea clasei politice, indiferent dacă este vorba despre partide
de dreapta sau de stânga.
În Europa există 11 state care au ca regim Monarhia constituţională,
acestea fiind dintre cele mai prospere şi cele mai stabile din punct
de vedere politic şi social, precum Spania, Norvegia, Suedia, Olanda,
Belgia, Marea Britanie. Aşa încât ideea că Monarhia constituţională
este anacronică este eronată.
În România, în situaţia în care abdicarea Regelui Mihai I a fost
realizată sub ameninţare, fiind, deci, nelegală, iar Casa Regală a
României ramâne viabilă, reinstaurarea Monarhiei poate avea
semnificaţii profunde: sfârşitul unei epoci guvernată de partide
clientelare şi de corupţie, de instituţii nedemocratice şi, mai ales,
a unei epoci în care poporul român a fost uitat, fiind compromisă
demnitatea naţională.
Probleme grave, precum deficitul de democraţie, politizarea
instituţiilor publice naţionale, problema unităţii naţionale,
demistificarea istoriei, pierderea demnităţii naţionale îşi găsesc în
Monarhie o soluţie legitimă.
IV. DIMENSIUNEA EUROPEANĂ A PNŢCD
1. Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
Politicile PNŢCD se circumscriu spaţiului comunitar european, partidul
fiind membru de drept al Partidului Popular European. Viziunea unei
Europe unite, aparţinând lui Iuliu Maniu în perioada interbelică,
acordă PNŢCD un statut aparte, cu puternică legitimitate, ca partid
european.
Fondatorul partidului promova ideea unei Europe unite a naţiunilor,
românii fiind datori în faţa istoriei să se exprime ca o naţiune egală
în drepturi cu alte naţiuni, păstrându-şi demnitatea de popor
european. Totuşi, Maniu atrăgea atenţia că acest prestigiu românii
trebuie să îl cucerească, pentru a nu fi trataţi ca popor de rang
secund.
Urmând comandamentul lui Iuliu Maniu, PNŢCD reafirmă azi aceleaşi
principii. Pe de altă parte, constatăm că avertismentul lui Iuliu
Maniu nu a fost luat în considerare de clasa politică, România fiind
considerată azi ca o povară în Uniune, cu grave carenţe democratice,
instituţionale şi economice, incapabilă să facă faţă cerinţelor de
modernizare a Europei.
PNŢCD, ca partid european, principalul promotor al aderării României
la UE, declară necesitatea relansării economice a ţării şi reformarea
din temelii a statului, în scopul recâştigării prestigiului la nivel
european, în condiţiile în care în spaţiul european trăiesc deja peste
3 milioane de români.
În condiţiile în care mecanismele economice şi financiare sunt
administrate din ce în ce mai mult la nivel european, iar comerţul în
spaţiul Uniunii este unul liber şi globalizant, devine o prioritate
reprezentarea intereselor româneşti în forurile Uniunii de către
persoane competente, care să slujească interesul naţional.
În ultimii 20 de ani, din contră, partidele româneşti nu au fost
solidare la nivel european, iar reprezentarea intereselor politice a
fost o permanentă improvizaţie şi impostură, România fiind tratată ca
o ţară de rangul doi, cu cetăţeni de rangul doi în Europa.
PNŢCD consideră că România nu-şi va recâştiga prestigiul în familia
Europeană decât dacă îşi va rezolva, mai întâi, problemele interne,
dovedind că este o naţiune unită şi demnă. Două sunt direcţiile
importante: a) pe de o parte, aceea de a urma liniile directoare ale
Uniunii, care dezvoltă politici comune de coeziune economică, socială,
financiară şi instituţională, mai ales în condiţiile depresiunii
economice pe care o traversăm împreună, în interesul tuturor statelor
membre; b) să asanăm mediul politic şi economic din ţară, prin
proiecte politice naţionale viabile.
2. Agenda Lisabona
PNŢCD îşi exprimă adeziunea pentru liniile de dezvoltare ale Uniunii
Europene în următorii ani, până în 2020, cuprinse în Agenda Lisabona.
Obiectivele comune sunt: creşterea economică durabilă, protecţia
mediului şi impunerea modelului social european ca singură opţiune de
atitudine la adresa societăţii.
Creşterea economică durabilă se fondează, în primul rând, pe
cunoaştere, economia actuală fiind rodul cunoaşterii şi dezvoltării
tehnologice. Cunoaşterea şi dezvoltarea tehnologică fac acum diferenţa
între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.
Modelul societăţii industriale, în care un stat era cu atât mai
puternic cu cât avea mai multe capacităţi de producţie, este înlocuit
cu o altă formă, a modelului în care bunul cel mai de preţ este
informaţia, iar resursa cea mai importantă este mintea umană. PNŢCD
susţine aşezarea României pe această direcţie de dezvoltare, iar
principala măsură care trebuie luată este stoparea migraţiei
creierelor şi a forţei de muncă. Nu ne putem permite ca cei mai bine
pregătiţi tineri, pentru a căror pregătire statul a investit milioane
de euro, să îşi folosească cunoştinţele pentru dezvoltarea altor ţări.
Este prioritară dezvoltarea domeniilor IT şi cercetarea.
Modelul social european înseamnă crearea de noi locuri de muncă,
protecţia categoriilor vulnerabile de populaţie şi aplicarea măsurilor
active, precum cursuri de calificare şi reorientare profesională
pentru şomeri. Cerinţele UE sunt clare: cel puţin 75% din populaţia
activă a UE să aibă un loc de muncă, până în 2020; eradicarea
şomajului de lungă durată, pentru a prima dreptatea socială, iar
demnitatea umană să fie valoarea cea mai de preţ. Ţara noastră nu are
în prezent decât 57% din populaţia activă implicată în activităţi
economice.
Cele mai vulnerabile categorii de populaţie pe piaţa muncii, atât în
România, cât şi în UE, sunt tinerii, femeile şi persoanele aflate în
apropierea vârstei de pensionare. Agenda Lisabona fixează ţinte clare
privind dispariţia acestor vulnerabilităţi pe piaţa muncii.
PNŢCD înţelege să participe la acest proiect european, pentru
modernizarea României, ca un act de responsabilitate politică, în
condiţiile în care românii trăiesc şi beneficiază în fiecare zi de
suportul familiilor europene, România fiind ea însăşi, ca destin
istoric, cultură şi credinţă, spaţiu european.
V. OBIECTIVE POLITICE
Obiectivele minimale politice pe care le propunem sunt: dublarea
numărului de consilieri şi primari ai PNŢCD la viitoarele alegeri
locale şi reprezentarea partidului în Parlament la alegerile
parlamentare şi în Parlamentul European la alegerile europarlamentare.
Obiectivele partidului vor fi îndeplinite prin realizarea unei noi
strategii de comunicare la nivel naţional şi local, fiind asigurată
prezenţa media şi pe internet.
Organizarea PNŢCD se va moderniza la nivel naţional, judeţean şi
local, fiind creat cadrul pentru revenirea în partid a foştilor
membri, dar şi prin deschiderea partidului către tineri, care vor fi
promovaţi la toate nivelurile de conducere.
Politica de alianţe va avea drept principal obiectiv creşterea
reprezentării partidului şi relansarea lui pe scena politică, cu
păstrarea identităţii acestuia.
Acesta este, dragi ţărănişti, crezul meu şi fundamentul politic al
acţiunilor noastre viitoare: CONTINUITATE ŞI DEMNITATE!
AURELIAN PAVELESCU
Reply all
Reply to author
Forward
0 new messages