Mesajul Bisericii Ortodoxe a Greciei catrea popor !

[PNTCD]

Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe
5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi,
poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a
vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o
criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu
ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai
este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim
că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să
vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem
martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi
cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în
mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea
dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până
acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul
nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor
şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le
cer creditorii noştri.

Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm
poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte
este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de
asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a
patriei noastre.

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am
luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt
caracterizate drept necesare.

De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale
societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal?
Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii,
aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara
la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează
de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale
pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun
aproape fără împotriviri.


Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează
diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei
pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat
să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se
produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor.
Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu
speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra.

Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer
returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la
faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este
însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize,
a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă
însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt
duhovnicesc.

Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea
ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine
responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească
pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat
relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop
deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a
subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat
iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi
traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am
pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a
drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită
nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la
situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi
încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui
egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat
la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între
două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între
ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu
iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi
tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund:
"spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept
nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi
călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr
că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu
înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de
incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt
cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit
bunăstarea, traiul bun, puterea economică.

Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când
puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod
al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este
singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti
prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la
diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru.
Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim
în tot tragicul ei.

Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei
noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod
justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora
veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei
care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea
persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa
crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii
"negustori de popoare".

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut
autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre
şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză.
Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat
direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit.
Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl
păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile
fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în
Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de
viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru
că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o
viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea
vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la
competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care
biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este
drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne
înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul
educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la
un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl
"încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi
de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem
neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte.
Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului,
dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care
aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său
smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii
ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre
ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi
speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu
vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul
contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi
sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O
Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al
acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi
martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături
de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este
puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor
ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că
dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor
supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul
final era omul şi înjosirea lui.

Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei
umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând
guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze
de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în
economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte
controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu
a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să
îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate
disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu.

Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se
sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor.
Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea
speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta
noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea
pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală
respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu
scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele
pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm
lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să
nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare.
Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează
o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre
dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi
îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia
voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a
îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem
să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică,
ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii
noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre,
căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei