GHEORGHE ILIE FLORESCU s-a născut la 8 mai 1944, n timpul unui bombardament anglo-american, n Biserica Sf. Treime din cartierul Dudeşti. La vrsta de 8 ani, după arestarea tatălui său, fost detectiv la Siguranţa Statului, ncepe să lucreze ca băiat de prăvălie, apoi ca ajutor al unchilor săi olteni care vindeau n Piaţa Vitan. Termină liceul, dar consideră că nu are condiţiile necesare pentru a urma Facultatea de Istorie, aşa cum şi-ar fi dorit. Se căsătoreşte şi, după terminarea stagiului militar, se angajează n comerţul de Stat. ntre 1964 şi 1971 trece, pe rnd, prin toate funcţiile operative ale comerţului en-gros (primitor-distribuitor, dispecer, şef de secţie al Depozitului de Delicatese Panduri din cadrul Agenţiei de Import). n martie 1971, preia de la mentorul său, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea şi dulciuri din Bd. Hristo Botev 10. Treptat, locul acesta devine un adevărat punct de reper al boemei artistice a Capitalei. Are aici drept clienţi mari personalităţi ale vieţii literare, artistice şi medicale, dar şi figuri importante din Justiţie, Miliţie şi Securitate. La 4 martie 1977, blocul din Hristo Botev 10 se prăbuşeşte, dar, printr-un extraordinar noroc, el scapă cu viaţă. n anii '80, lupta pentru aprovizionarea noului său magazin din str. Sfinţilor 6 se dovedeşte extrem de riscantă. n aprilie 1985 e arestat şi condamnat la 11 ani de nchisoare. Eliberat condiţionat n 1988, se angajează din nou n comerţ. Participă la Revoluţia romnă, apoi la fenomenul Piaţa Universităţii ca şofer personal al unor jurnalişti americani. n octombrie 1990, suferă un accident vascular cerebral, n urma căruia rămne cu o hemipareză pe partea dreaptă. Renvaţă să scrie cu mna stngă şi, n 2007, după patru ani de muncă intensă, reuşeşte să termine cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu.