Cum se împletește un metanier?
Simona Rain
Cum se împletește un metanier?
Posted by calindragan under Gânduri de zi cu zi | Tags: Cum se împletește un metanier? |[3] Comments
Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână. Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.
Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor, neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de închinăciune sau mătănii.
Metanierul, „sabia“ călugărului
Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine“.
Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului gălăgios.
„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie» înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“, specifică părintele Andrei.
Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de tundere în monahism. Ele sunt „sabia“ sa spirituală, cu care luptă neîncetat împotriva duşmanului spiritual – diavolul.
Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi metaniile“.
Semnificaţia nodurilor împletite
Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte aducătoare de noroc.
În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică a rugăciunii.
În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.
„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu“, mai spune părintele.
„Munceşte şi te roagă!“
Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară – lucrate cu atâta migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri»“.
Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât lucrarea rugăciunii“.
Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii“.
Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală“
„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru – i se spune numele -, primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (…).
I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta, «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus», îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“.
Text preluat de aici.
http://calindragan.wordpress.com/2009/09/13/cum-se-implete%C8%99te-un-metanier/
==========
Metanierul – Cugetările unui Monah athonit
Să stăm puțin și să privim un mic metanier, precum cel ce se împletește din lână neagră în Sfântul Munte. Este o binecuvântare dintr-un loc sfânt. Așa ca multe alte obiecte pe care le avem în Biserică, și acesta este o binecuvântare pregătită și dăruită nouă de un oarecare părinte sau frate în Hristos, un martor viu al unei tradiții vii. Are culoarea neagră a durerii și a mâhnirii, care ne amintește să fim treji și serioși în viață. Am fost învățați că rugăciunea pocăinței, mai ales Rugăciunea lui Iisus, poate să ne aducă ceea ce Părinții numesc „întristare dătătoare de bucurie”. Noi simțim întristare pentru păcatele, neputințele și căderile noastre cu care Îl mâhnim pe Dumnezeu, pe semenii nostril și pe noi înșine, însă această întristare se face izvor de bucurie și odihnă în Hristos, Care varsă mila Sa și iertarea tuturor celor care cheamă Numele Lui.
Metanierul acesta este împletit din lână, care este luată de la oaie, fapt ce ne amintește că suntem oi ale Păstorului celui bun, Domnul nostru Iisus Hristos. El ne mai amintește de „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”1. La fel și crucea metanierului ne vorbește de această jertfă și de biruința vieții asupra morții, a smereniei asupra mândriei, a luminii asupra întunericului. Iar funda ce înseamnă? Pe ea s-o folosești pentru a-ți șterge lacrimile sau, dacă nu ai lacrimi, a-ți aduce aminte să te întristezi pentru păcatele tale. De altfel, cu funde mici erau împodobite veșmintele încă din vremea Vechiului Testament. Și aceasta ne aduce aminte de Sfânta Tradiție la care participă atunci când folosim metanierul.
Metanierele se împletesc potrivit unei tradiții care se pierde în negura veacurilor. Poate una din cele mai timpurii forme a unui mijloc ajutător pentru rugăciune era și adunarea de pietricele sau semințe și mutarea lor dintr-un loc sau vas în altul în vremea „canonului” de rugăciune sau a „canonului” de metanii mici sau mari. Se spune că mai demult un monah s-a gândit să facă noduri simple pe o funie și s-o folosească la „canonul” lui zilnic de rugăciune. Însă diavolul îi desfăcea nodurile de la funie și zădărnicea strădaniile sărmanului monah. Atunci i s-a arătat Îngerul și l-a învățat pe monah să împletească un nod deosebit, așa cum este astăzi la metaniere, format din cruci succesive. Aceste noduri nu au mai putut fi desfăcute de diavol datorită prezenței crucilor.
Există o mare varietate de forme și mărimi de metaniere. Cele mai multe dintre ele au o cruce împletită între noduri sau la capetele lor, care înseamnă sfârșitul, precum și un semn după fiecare zece, douăzeci și cinci sau cincizeci de noduri sau mărgele. Sunt multe feluri de metaniere. Unele sunt împletite din lână, mătase sau alt fel de material mai scump sau mai ieftin. Altele sunt făcute din mărgele sau din boabele uscate ale unei plante care se numește „Lacrimile Maicii Domnului”.
Metanierul este unul din obiectele care se dă unui monah orthodox în timpul ceremoniei tunderii sale în monahism. I se dă ca pe o sabie duhovnicească cu care, ca un ostaș allui Hristos, trebuie să lupte împotriva vrăjmașului nostru de gând, diavolul. Această sabie o folosește chemând Numele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și implorând mila Sa prin Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Această rugăciune se poate rosti în forma ei scurtă „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau în cea mai lungă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Cu ajutorul metanierului se pot rosti și alte rugăciuni scurte, cum ar fi rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”2; sau rugăciune către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”; sau alte rugăciuni scurte către Îngerul păzitor, către un anumit Sfânt sau către toți Sfinții. Forma obișnuită a unei astfel de rugăciuni este: „Sfinte Îngere, roagă-te pentru mine!” sau: „Sfinte (N), roagă-te pentru mine!”. Schimbând cuvintele acestor rugăciuni scurte în „miluiește-ne pe noi” sau „roagă-te pentru noi” sau incluzând numele unei persoane sau a mai multora pentru care vrem să ne rugăm, putem folosi metanierul pentru a face rugăciuni pentru alții, astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, (Fiul lui Dumnezeu), miluiește pe robul (N) [robii (N)] Tăi”. La fel se poate face și la rugăciunea pentru cei adormiți: „Doamne, odihnește sufletul (sufletele) robului (robilor) Tăi”.
Atunci când monahii și mirenii țin metanierul în mâinile lor, aceasta constituie aducerea aminte a îndatoririi lor de a se ruga fără întrerupere, potrivit cu porunca Apostolului Pavel : „Rugați-vă neîncetat”3. Fiecare poate ține un metanier în buzunar sau într-un oarecare loc discret, unde-l poate lesne folosi în cazurile în care este mai bine să se roage în taină, fără să atragă atenția celorlalți. Metanierul poate fi pus și pe perina patului nostru, în mașină, împreună cu o Cruce mică ori iconiță, sau în alte locuri potrivite ca o aducere aminte de rugăciune și ca un fel de binecuvântare, precum și ca o prezență sfântă și dumnezeiască în viața noastră.
Acum să vedem pe scurt despre scopul principal pentru care a fost făcut metanierul. Scopul principal al metanierului este să ne ajute în rugăciunea noastră către Dumnezeu și către Sfinții Săi. În afară de a ne folosi ca o continuă aducere aminte și binecuvântare exterioară, cum poate acest mic metanier să ne ajute să ne rugăm? Desigur, ne putem ruga și fără el, uneori chiar ne poate împiedica în străduința noastră de a ne aduna în rugăciune. Având în vedere acestea, să vedem câteva moduri prin care ne ajută metanierul.
Uneori rugăciunea noastră este fierbinte și ne este ușor să ne rugăm. Alteori însă mintea ne este atât de răspândită sau suntem atât de tulburați sau cu atenția atât de împărțită, încât, practic, ne este cu neputință să ne adunăm mintea la rugăciune. Asta se întâmplă mai ales atunci când ne străduim să ținem un anumit canon zilnic de rugăciune. Câteva zile merge bine, alteori însă, sau poate de cele mai multe ori, strădaniile noastre ni se par aproape zadarnice. Dar fiindcă, așa cum se spune, suntem ființe ale obișnuinței, este foarte folositor să rânduim o vreme stabilă a zilei pentru rugăciune. Vremea de seară (nu foarte târziu) înainte de a a adormi este bună, deoarece este important să încheiem ziua cu rugăciune. Dimineața, când ne-am deșteptat, este de asemenea bine să începem noua zi cu rugăciune. Se pot găsi și alte ceasuri ale zilei când te poți liniști și aduna.
Strădania noastră este să rânduim rugăciunea în viața noastră ca un canon, iar nu ca o excepție. De aceea să aflăm o oarecare vreme ca în fiecare zi să putem avea puțină liniște, astfel încât să ne putem aduna și ne întoarcem ochii sufletului nostru căre Dumnezeu. Ca o parte a acestui canon poate e bine să citim câteva rugăciuni sau să ne rugăm și să aflăm pacea sufletului în alte chipuri, cum ar fi prin citirea unor texte religioase sau prin „revizuirea”4 faptelor zilei care a trecut etc. Dar cel mai eficient mod de a se folosi cineva de canonul rugăciunii este să rostească regulat, cu un număr stabilit, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Acest număr nu e nevoie să fie mareși, poate, sunt necesare numai vreo cinsprezece minute. Aceasta însă va fi partea zilei noastre care aparține lui Dumnezeu, puține boabe de sare care vor da gust bun întregii noastre vieți duhovnicești. Astăzi mulți medici recomandă această practică din motive de sănătate trupească, mai ales pentru a depăși cineva stresul. Este și mai bine dacă vom putea afla mai multe de astfel de intervale mici de timp pe toată durata zilei, pe care să le umplem regulat cu vistieriile prețioase ale rugăciunii, pe care nimeni nu va putea să ni le fure, de vreme ce sunt depuse în contul nostru din Cer5.
Dacă vrei să rostești un oarecare număr stabil de rugăciuni, ca parte a canonului tău zilnic, în asta vei fi ajutat mult de metanier. Cu el poți să rostești un număr rânduit de rugăciuni și să te aduni în cuvintele rugăciunii în timp ce o rostești. După ce-ți vei aduna gândurile, ia metanierul în mâna stângă și ține-l ușor între degetul mare și arătător. Apoi, făcându-ți ușor semnul Crucii, șoptește rugăciunea lui Iisus. În vreme ce gândurile tale se vor aduna din ce în ce mai mult, poate nu mai este trebuință să continui să-ți faci semnul Crucii sau să spui rugăciunea cu glas. Însă atunci când te îngreuiezi să te aduni, folosește semnul Crucii și șoptirea ca mijloace care te ajută să-ți ții mintea în rugăciune.
E bine să stai în picioare cu capul aplecat în poziție smerită. Unii vor își ridică mâinile lor din când în când, cerând milă. Alții însă consideră mai folositor a sta așezați sau în genunchi cu capul aplecat, pentru a se putea aduna. Multe depind însă de nevoitorul însuși, de sănătatea lui și de educația lui. Cel mai împortant este să rămâi nemișcat și să fii atent la cuvintele rugăciunii, în timp ce le repeți.
Firește, trebuie să respingi ispita grabei. Pentru acest motiv unii, în loc de metanier, folosesc un ceas deșteptător, drept măsură a duratei rugăciunii lor, potrivind corespunzător deșteptătorul. Prin folosirea ceasului poate cineva să dedice un timp anumit rugăciunii, fără să măsoare numărul exact al rugăciunilor.
Metanierul este, de asemenea, un mod odihnitor de a număra cineva metaniile și închinăciunile pe care le face drept canon personal. A face semnul Crucii, apoi a se pleca și a atinge dușumeaua cu degetele sau a îngenunchea și a atinge dușumeaua cu fruntea, aceasta constituie străvechiul mod de rugăciune către Dumnezeu și către Sfinții Săi. Nevoitorul poate lega aceste închinăciuni și metanii cu Rugăciunea lui Iisus sau cu scurtele rugăciuni despre care am vorbit mai înainte. Mișcarea trupească a închinăciunii sau a metaniei poate să contribuie la căldura rugăciunii și să dea expresie exterioară rugăciunii noastre, de vreme ce ne smerim înaintea lui Dumnezeu. Este încă un mod de aplicare a poruncii apostolice de a-L slăvi pe Dumnezeu și cu sufletele și cu trupurile noastre6.
Destui folosesc metanierul și atunci când se retrag să doarmă. Însemnează patul cu semnul Crucii, iau metanierul, fac semnul Crucii peste ei, se întind și rostesc liniștiți Rugăciunea lui Iisus până adorm. A te scula cu metaniile între degete sau alături pe perină, asta te ajută să începi noua zi cu rugăciune. Însă a sfârși cineva ziua precedentă cu o rugăciune liniștită este un mod și mai bun de pregătire pentru un început de rugăciune în noua zi, ca să nu spunem și despre pregătirea pentru ziua cea veșnică, în cazul în care în noaptea aceea ne va cuprinde somnul morții. Alții iau metanierul în mâini în momente de nelucrare, cum ar fi atunci când merg la munca lor sau călătoresc. În orice clipă a zilei îți vei aduce aminte, ia în mâini un mic metanier. Legătura dintre această mișcare cu rugăciunea pe care o faci în alte ceasuri te va ajuta să te aduni și să te rogi uneori pe durata zilei, oriunde ai fi și orice ai face. Acesta este un pas important în împlinirea poruncii: „Rugați-vă neîncetat”.
Sfântul episcop Ignatie Briancianinov arată că slujbele lungi ale Bisericii sunt un prilej bun să te rogi cu metanierul. Adeseori este dificilă atenția la cuvintele care se citesc sau se cântă în Sfintele Biserici și mai ușor își adună cineva mintea în cuvintele propriilor sale rugăciuni, fie că sunt improvizate, legate de o oarecare nevoie deosebită, fie că sunt rugăciuni și imne pe care le știe pe de rost, fie că sunt rugăciuni scurte, mai ales Rugăciunea lui Iisus, repetate cu ajutorul metanierului. În practică, folosind acest mod, te poți aduna mai bine în timpul Sfintei Slujbe, așa cum spune și Sfântul Serafim de Sarov. Firește, atunci când ne rugăm în timpul Sfintelor Slujbe, rugăciunea noastră se unește cu rugăciunea întregii Bisericii.
Mintea noastră este permanent ocupată cu diferite cugetări. Nu apucăm să începem rugăciunea, că îndată surprindem mintea cugetând altceva. Și în acest caz prezența metanierului între degetele noastre poate să ne ajute să ne ținem mintea și să ne întoarcem la lucrarea rugăciunii mai repede. De asemenea, atunci când întâlnim o mărgea-semn sau Crucea metanierului, în timp ce mișcăm boabele cu degetele noastre, ne dăm seama dacă mintea noastră nu ia aminte la rugăciunile pe care intenționăm să le facem. Astfel, putem oferi din nou rugăciunile noastre, fără a ne încurca în cugetări privitoare la cât de ușor suntem curmați de la rugăciunea noastră către Dumnezeu.
Aici am făcut o referire la marea știință a rugăciunii, la aceea pe care Sfinții Părinți o numesc știința științelor. Există o literatură vastă și bogată a marilor oamenii ai rugăciunii din toate vremurile, care ne poate ajuta și povățui la învățarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a acestei științe, mai mare și mai folositoare decât toate științele. Citirea regulată a Sfintei Scripturi, a Vieților Sfinților și a altor texte duhovnicești ne poate ajuta considerabil. Cărți ca Filocalia conțin însemnate sfaturi și îndrumări insuflate de Dumnezeu, pentru a putea învăța oricine să se roage ca un creștin, pentru că rugăciunea este un element esențial pentru a fi cineva creștin. Peste toate acestea este de trebuință Harul lui Dumnezeu ce este în Biserică, mai ales cel dobândit prin Sfânta Spovedanie și prin Împărtășirea cu Preacuratele Taine.
Acestea sunt numai câteva cugetări introductive despre faptul cum putem folosi cu folos metanierul. Însă cel mai important pentru oricine este să înceapă să se roage. Metanierul nu se roagă singur, deși unele sunt atât de frumoase, care pot da această impresie. Este desigur un însemnat ajutător tradițional pentru rugăciunea noastră și mai ales pentru un canon zilnic de rugăciune. Cel mai important este însă să ne adunăm mintea la cuvintele rugăciunii și să înălțăm rugăciuni din inimă lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru. Dacă acest mic metanier te ajută să rostești o rugăciune sau îți aduce aminte să te rogi sau te ajută în alt chip să devii mai iubitor de rugăciune, atunci și-a împlinit scopul său. Te-a legat mai strâns cu Hristos, Dumnezeul nostru, și te-a adus mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu, căci Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul nostru este7.