| Marţi, 12 August 2008 10:00 |
|
Afectiuni neurologice: migrena, leuconevraxita, accident vascular cerebral, tumori cerebrale Afectiuni hematologice: anemie, leucemie limfatica cronica, trombocitopenii Oftalmologice: miopie, cataracta, glaucom, conjuctivita, strabism Afectiuni in sfera ORL si stomatologie: paradontoza, gingivite Recuperare dupa interventii chirurgicale Revitalizare, regenerare, reintinerire Disfunctii sexuale: frigiditate, disfunctii erectile, ejaculare precoce, impotenta Afectiuni reumatismale Afectiuni osteoarticulare: spondiloza cervicala, discopatie lombara, hernie de disc, cifoza, scolioza, lordoza, gonartoza etc Psihiatrice: nevroze, anxietate, depresie, stress Imbunatatirea performantelor intelectuale si profesionale: memorie, atentie, concentrare |
| Asa m-am vindecat |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Marţi, 12 August 2008 09:26 |
|
"Cred ca 50% din vindecare sta in credinta in Dumnezeu, iar restul in speranta ca poti invinge boala". Eroul interviului nostru este un invingator in lupta cu cancerul. Dupa ce a epuizat toate tratamentele clasice fara sa ajunga la vindecare, in final a apelat la medicina naturista si-a reusit. Om de afaceri aflat la conducerea unei mari companii petroliere internationale unde lucreaza 16 ore pe zi, V.U. a acceptat sa vorbeasca despre cumpana prin care a trecut, in speranta ca experienta acumulata le va fi si altora de ajutor. Tratamentul a fost condus de dr. Cristian Boerescu, colaboratorul permanent al revistei noastre, pe care il felicitam pentru performantele la care a ajuns in practicarea medicinei alternative "Ceea ce credeam ca este un lipom a inceput sa-si mareasca dimensiunile" - O intrebare de introducere in subiect: cum reactioneaza un om in clipa cand medicul ii spune ca are cancer, aratandu-i rezultatele analizelor? - Prima reactie e tacerea totala. O tacere de moarte, incarcata de uimire, stupoare si revolta. Abia mai tarziu incepi sa te dezmeticesti, sa intrebi si, mai ales, sa rostesti cate un "daca", agatandu-te de el ca de ultima speranta: daca analizele n-au fost facute cum trebuie? Daca doctorii s-au inselat? Daca situatia nu este chiar asa de grava? Daca mai exista vreo sansa? - V-a fost si frica? - Este normal sa apara si frica in asemenea momente. Sigur ca acum, cand greul a fost trecut, pot sa vorbesc mult mai detasat, insa atunci, vestea m-a socat. La inceput, a fost mai degraba o neliniste legata de ceea ce urma sa se intample cu cei din jurul meu. Dumnezeu a fost bun cu mine si mi-a dat sansa implinirii intr-o casatorie foarte reusita. In 2004, cand am aflat de boala, copiii mei (un baietel si doua fetite gemene) aveau impreuna mai putin de 3 ani, iar gandul ca sotia mea ar fi ramas singura cu ei si cu toate celelalte probleme gospodaresti incepute si neterminate m-a facut sa imi dau seama imediat ca trebuie sa judec si sa actionez cat se poate de rapid, de clar si de direct, fara menajamente. In asemenea boli grave, cum este cancerul, cel mai de temut adversar este timpul, aflat adesea in numaratoare inversa. - Cum a inceput boala dumneavoastra, care au fost primele semne? - Am avut o viata normala pana in 2004, desi pe gamba piciorului stang imi aparuse cu cativa ani inainte o umflatura, o galma, cum se spune in popor. Am crezut initial ca este un lipom, pentru ca eram supraponderal, si nu i-am dat importanta. Din cand in cand, la anumite intervale de timp, se inrosea, dar il tratam cu diferite unguente si calmante obisnuite. Lucrurile reveneau apoi la normal si ma incurajam cu sfaturile celor din jur - "Daca nu te deranjeaza, lasa-l asa!". Dar ceea ce eu credeam ca e un lipom a inceput in toamna anului 2004 sa-si mareasca dimensiunile si sa ma deranjeze, mai ales cand purtam incaltaminte de iarna inalta sau ciorapi mai lungi. Am hotarat ca este momentul sa ma duc la medic. Chiar dupa primele investigatii, specialistul care m-a vazut mi-a spus ca umflatura mea nu este lipom si m-a sfatuit sa ma operez cat se poate de repede, pentru ca nu se stie de ce natura este tumora pe care au gasit-o acolo si, mai ales, nu se poate prevedea evolutia ei. Acum, daca ma gandesc mai bine, cred ca in cartea vietii mele, care fusese normala pana atunci, frumoasa si implinita, acest semnal era inscris cu un scop foarte clar. Dumnezeu le aranjeaza pe toate dupa o ordine perfecta, pe care nimeni n-are cum s-o modifice. Mi-era dat sa trec prin aceste incercari, eram constient de asta. Nu stiam insa cu ce scop si de ce eu. - Ati facut si alte investigatii pentru confirmarea diagnosticului? - Dupa sfatul specialistului, am facut si o examinare RMN, care a confirmat faptul ca este vorba despre o tumora. Pe 13 decembrie m-am internat si pe 16 decembrie am fost operat la Clinica Fundeni. Tumora a fost data la analiza si rezultatul n-a fost bun deloc. Mi s-a spus ca este o tumora atipica, si ca ar fi bine ca proba sa fie analizata si de specialistii de la Spitalul Victor Babes. Mi s-a spus ca este vorba de un miosarcom. Lamele cu probe au fost trimise si la Institutul Karolinskaia din Suedia, cel mai mare institut de cercetare a cancerului din Europa, si au ajuns si la un institut de specialitate din Sua. Amandoua expertizele au dat un nou rezultat, au spus ca este vorba despre un histiocitom malign, cu un grad de malignitate foarte mare, de 3-4. Acest diagnostic a fost confirmat ulterior si in Romania, la un laborator de exceptie (Polimed), unde lucreaza o familie de doctori extraordinari, familia Pop, care fara dotarea din Suedia sau Sua, au reusit sa diagnosticheze exact boala. - Starea dvs. de sanatate s-a agravat, pana cand ati aflat diagnosticul final? - La inceput nu, pentru ca tumora, fiind localizata la gamba, mi-a permis sa duc o viata normala. Pericolul era ca dupa operatie sa recidiveze, ceea ce, din pacate, s-a si intamplat curand. In mintea mea, evolutia bolii era deja clara, inflamarea ganglionilor inghinali, amputarea si metastaza, in ultima instanta. "N-am facut un secret din diagnostic. L-am comunicat tuturor. Si familiei, si colegilor de serviciu" - Le-ati comunicat apropiatilor dvs. faptul ca sunteti bolnav de cancer sau ati hotarat ca e mai bine sa-i menajati?- Suntem o familie obisnuita si, asa cum cred ca este normal, am impartit totdeauna, si bucuriile, si lucrurile mai putin placute. Deci, n-am tinut ascuns diagnosticul. I-am spus sotiei mele ce se intampla, e-adevarat ca treptat, ca sa nu fie socul prea mare. A fost o perioada foarte grea pentru noi. Desi eu eram cel bolnav, am incurajat-o foarte mult, prin faptul ca nu am discutat cu ea niciodata decat despre varianta castigatoare a luptei pe care o incepusem cu cancerul. Toate deciziile i le-am comunicat intai ei. M-am sfatuit cu ea. Motivatia cea mai puternica pe care o aveam, vorbesc la plural, pentru ca pana la un punct lupta a fost a amandurora, era legata de copiii nostri. Bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, a fost ofiter de cariera si un tip foarte pragmatic, iar intre sfaturile pe care mi le-a dat drept coordonate in viata era unul care suna cam asa: "Esti un om ca toti oamenii si vei simti, la fel ca si ei, nevoia sa minti cateodata. Minte pe cine vrei, pe mine, minte-o pe maica-ta, minte-l pe taica-tau, dar iti interzic sa te minti pe tine!". Eu cred ca este foarte bine daca reusesti sa te impaci cu ceea ce esti si cu ceea ce ti se intampla, adica sa ajungi sa ai o imagine nedeformata a ceea ce reprezinti la un moment dat, vorbind de sanatate, de fizionomie, sau de orice altceva. E important sa te impaci pe tine cu tine, ca sa te poti cunoaste mai bine. In momentul in care ajungi la performanta asta, cred ca poti sa iei decizii corecte, in ceea ce te priveste, atunci cand e vorba de o boala grava, de exemplu. Acesta este motivul pentru care n-am facut un secret din diagnostic. L-am comunicat tuturor. Si familiei, dar si colegilor de serviciu. Nu am menajat pe nimeni, pentru ca nu m-am menajat nici pe mine. Mai ales ca, tinand cont de gradul mare de malignitate pe care il avea tumora respectiva, evolutia putea fi rapida si, ca orice om care are acasa o sotie si copii, va dati seama ca trebuia sa-mi aranjez in asa fel viata, incat sa pot trece peste acest moment si sa pot rezolva toate problemele privindu-i pe cei care ar fi ramas dupa mine. Sa dispar, daca acesta-mi era destinul, dar pricinuindu-le cat mai putine necazuri celor ce ramaneau. Am inceput sa-i pregatesc pe fiecare in parte cu ceea ce urma sa se intample si, implicit, sa ma pregatesc pe mine ca sa pot lupta cu aceasta boala care, acum, la final, va pot spune ca poate fi tratata la fel ca oricare alta. Ca orice problema grea pe care o ai la un moment dat in viata. Ca un razboi greu, pe care stii ca poti si trebuie sa-l castigi. "Brusc, cand toti specialistii din jurul meu imi recomandau tratamente clasice mutilante, eu m-am hotarat sa apelez la medicina naturista" - Care din strategiile adoptate v-a ajutat cel mai mult? Exista vreun plan de lupta cu boala care sa le fie si altora de folos? - Atunci cand vrei sa concurezi la o intrecere, la o competitie, iti propui din start sa castigi. Fiecare are in secret acest gand ca poate fi un castigator. E clar ca nu poti sa castigi daca nu esti foarte bine pregatit. Asa e si in cazul unei boli grave, cum e cancerul. Inainte de toate, trebuie sa fii bine informat. Trebuie sa cunosti adevarul despre boala ta, ca sa poti analiza in deplina cunostinta de cauza sansele pe care le ai. Sa asculti cat mai multe opinii si, dupa aceea, in functie de informatiile pe care le-ai acumulat, sa iei o decizie. Eu nu cred ca decizia trebuie sa apartina altcuiva decat bolnavului. Pentru ca indiferent din cat impartaseste din suferinta si din problemele pe care le are unui medic, niciodata medicul nu va sti tot adevarul. Fiecare stie singur cat poate duce, cat poate suporta. - Se spune ca pruncul cu multe moase ramane nebotezat. Nu e periculos sa soliciti prea multe opinii, sa ai in fata prea multe cai de urmat? -
Convingerea mea este ca daca nu reusesti sa asculti mai multe opinii,
sub nici o forma n-ai sa poti sa iei o decizie corecta in ceea ce te
priveste. Nu acuz de rea vointa pe nici unul dintre medicii care m-au
vazut. Dar s-a intamplat in felul urmator: unul a spus ca ar fi bine
sa-mi tai piciorul mai sus de genunchi si atunci ar fi eliminata
problema pentru totdeauna, sa-mi pun o proteza frumoasa etc. etc. Altul
mi-a spus sa incep citostatice, altul sa fac radioterapie. Dar un medic
din Italia, oncolog foarte cunoscut, mi-a scris ca in stadiul in care
eram nu este recomandata chimioterapia. Altul, din Sua, mi-a scris, de
asemenea, ca radioterapia nu functioneaza, ca era deja prea tarziu. Cel
mai bine era sa astept sa apara o recidiva si apoi sa incep cu
radioterapie, chimioterapie si toate celelalte. In schimb, Dumnezeu care
le organizeaza pe toate, mi-a scos in cale un anatomopatolog de la
Fundeni, caruia i-am cerut sfatul. Doctorul acesta a inteles exact care
era situatia mea, a fost foarte corect cu mine si mi-a spus deschis ca
atunci cand a dat diagnosticul de tumora atipica a spus asa pentru ca nu
poate, nu stie sa-mi recomande un tratament clar si sigur care m-ar
putea salva. In aceasta perioada, in care incercam disperat sa gasesc
calea pe care s-o urmez, am avut sansa sa intru in legatura cu niste
doctori specialisti de la Institutul francez "Gustav Rossi" din Paris,
un celebru spital oncologic. Oarecum, parerile lor erau similare cu ale
celorlalti medici straini: era prea tarziu pentru radioterapie,
chimioterapia trebuia facuta inaintea operatiei, deci nu-mi ramanea
decat sa astept sa apara o recidiva si atunci sa inceapa toate aceste
tratamente. Avantajul vizitei mele acolo a fost insa ca am avut parte de
o analiza a bolii foarte complexa, facuta de un intreg colectiv de
medici, nu de parerea unuia singur. S-a pus si acolo problema unei
amputatii, a unui tratament chimioterapeutic local (o metoda noua, care
se aplica numai la acel institut, de catre dna. Dr. Bouvaleau, singura
din Europa care stapanea aceasta metoda de tratament). Dar atunci s-a
intamplat, pe drept cuvant, o minune. Cand toti specialistii din jurul
meu imi recomandau aceste tratamente clasice brutale si mutilante (se
stie ca chimioterapia si radioterapia dau tulburari mari), eu am trait
brusc o iluminare si m-am decis sa apelez la medicina naturista. Asa
l-am cunoscut pe d-l dr. Cristian Boerescu, care a fost prezentat in
revista dumneavoastra. Un om de exceptie, care desi absolvent de
medicina clasica, a inteles sa repuna in drepturi medicina naturista.
I-am marturisit ca sunt in stare sa fac orice pentru a ma vindeca. M-a
intrebat daca stiu ce inseamna orice si i-am repetat ca nu ma dau inapoi
de la nici o metoda sau practica medicala naturista, oricat de grele si
de neplacute ar fi. I-am spus ca sunt un om puternic si ca pot sa tin
orice regim. Mi-a indicat un regim alimentar foarte dur, din care am
eliminat toate proteinele animale, regim pe care l-am tinut matematic,
mai bine de un an si jumatate. Sucuri, legume, cereale, verdeturi,
ceaiuri. Astea toate au lucrat favorabil, pentru ca atunci cand am fost
la a doua vizita la Paris, dupa trei luni, tumora care a recidivat era
mai mica decat la prima vizita. Doctorii au propus totusi o noua
interventie chirurgicala si am ramas internat acolo. "In septembrie, cand am revenit la control, tumora nu mai exista" - Operatia aceasta insemna si amputare? - Nu, doar curatarea tumorii, chimioterapia locala, radioterapie... dar nu stiu de ce, mie nu-mi placea deloc cum sunau toate sfaturile lor. Era ceva care-mi spunea ca nu e ceea ce-mi trebuie mie. Cu o zi inainte de operatie, in vremea in care ei imi faceau deja masuratorile si analizele necesare, am luat decizia sa nu ma mai operez. Doctorita Bouvaleau a venit la salon si mi-a spus ca nu e corect ceea ce fac, ca imi bat joc de sanatatea mea si de sansa pe care o am ca sa fiu supus acestei metode de chimioterapie locala, pe care numai ea o face in Europa. Si mi-a mai spus un lucru care m-a facut sa perseverez in hotararea pe care am luat-o. Si anume, mi-a spus ca ar trebui sa-mi dau seama ca multi francezi stau la coada ca sa ajunga la ea iar eu, un roman, uite c-o refuz! Fiind un nationalist convins, am fost iritat foarte tare de felul in care a pus problema si am refuzat definitiv operatia, lasand locul liber pentru alti pacienti francezi... M-au reprogramat pentru un control peste cateva luni. In acest timp, am tinut cu religiozitate tratamentul prescris de dr. Boerescu si, in septembrie, cand am revenit la control, tumora nu mai exista! Bineinteles ca doctorii de acolo m-au intrebat imediat ce am facut si eu le-am spus adevarul: ca am tinut un regim naturist, dar n-au parut convinsi de asta. Medicul sef al sectiei de sarcoame a spus ca este un miracol ceea ce s-a intamplat, ca nu a mai avut un astfel de caz vindecat. Un singur medic, mai in varsta, m-a rugat sa-i spun in detaliu ce tratament am urmat si mi-a cerut voie sa fotografieze prospectul injectiilor cu vasc pe care le faceam la recomandarea dr. Boerescu. Ceea ce inseamna ca si printre ei sunt, totusi, unii medici care incep sa tina cont de medicina alternativa, de medicina naturista. Eu cred ca medicina alopata, din cauza medicamentelor de sinteza, nu mai poate face fata bolilor. E nevoie de medicamente din ce in ce mai puternice pentru a anihila microbii, bacteriile, virusurile tot mai rezistente, si raul pe care-l produc aceste medicamente este din ce in ce mai mare. "L-am avut totdeauna pe Dumnezeu calauza in viata" - Vad aici, in biroul dvs., o iconita. Ati pomenit de cateva ori de Dumnezeu in timpul acestei discutii. Intalnirea cu El s-a petrecut inainte de boala? - Da. Asa cum v-am spus, am fost crescut intr-o familie normala. Nu ne-am ferit si nu ne-am ascuns sa ne facem rugaciunea de dimineata, am stiut ce inseamna puterea anafurei si a agheasmei. Poate ca ceea ce va spun nu este in caracteristica anilor pe care-i traim, dar noua ne place sa fim asa, sa-L avem pe Dumnezeu permanent calauza in viata. Doar natura rugaciunilor a fost alta. Daca pana la momentul aflarii diagnosticului il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa ne implinim profesional si financiar, dintr-o data, am inceput sa ma rog tintit. Ma rugam intens pentru rezolvarea problemei pe care o aveam. Ma rugam sa-mi dea gandul cel mai bun ca sa pot lua decizia cea mai inteleapta. Pentru ca in mediul in care traiam, informatiile erau asa de contradictorii, atat de alarmante, incat simteam mereu nevoia sa ma consult cu cineva. "Am invatat sa ma incarc energetic de la soare si de la pomi" - Mi-ati spus ca, pe langa boala, un adversar puternic era timpul.. - Sigur ca da. Eu am descoperit cu aceasta ocazie cum poti sa traiesti mai mult. Daca un om normal doarme 8 ore pe zi, eu am redus somnul la doar cateva ore, maximum 5 ore pe noapte, pentru a ma bucura mai mult de ceea ce aveam. Am invatat sa ma incarc energetic de la soare, de la pomi, de la natura care ne inconjoara. In momentul cand cineva apasa pe cronometrul vietii tale, pretuiesti altfel timpul, esti mai atent cum il pierzi si cum nu-l pierzi, de fapt, esti atent sa dai importanta cuvenita fiecarui lucru, incerci sa rezolvi toate problemele pe care le ai cat mai rapid, incerci sa te bucuri de tot ceea ce ai. M-am obisnuit sa stau mult timp intre flori (avem multe flori pe care le ingrijim ceasuri intregi), stau de vorba cu ele, povestesc cele petrecute peste zi, florile acestea sunt pentru mine ca niste membri ai familiei. - Ati castigat o experienta tulburatoare, luptandu-va cu cancerul. Ce ati invatat in aceasta perioada si credeti ca i-ar putea ajuta si pe alti bolnavi?
Articol preluat din revista Formula AS, de Otilia Teposu |
| Postul |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Miercuri, 20 August 2008 10:11 |
|
Biblia, un indreptar pentru sanatate:
|
| Faceti plinul de vitamine! |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Marţi, 18 Septembrie 2007 09:54 |
|
Pietele toamnei sunt pline de legume si fructe date in parg.
Deocamdata e vreme buna, dar ca maine soseste iarna si e bine sa fim
pregatiti. E timpul curelor cu sucuri pline de sanatate si energie.
Articol de Dr. Cristian Boerescu |
| Cancerul si alimentatia - "Studiul China" |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Duminică, 10 August 2008 06:30 |
|
Articol de Dr. Cristian Boerescu
|