Parintele Ilie Cleopa: " Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar traim in nesimtire" Posted: 04 Dec 2013 10:58 AM PST “Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop… “
(din: “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum“, Editura Cartea Ortodoxa) |
Virgiliu Gheorghe despre criza familiei Posted: 04 Dec 2013 01:23 AM PST Ce se întamplă cu familia? Vine, cum v-am spus şi în altă întâlnire, formandu-şi perspectivele şi percepţiile din interiorul mediei, bărbatul şi femeia aşteaptă lucruri nepotrivite de la soţul şi [respectiv] soţia lor, pentru că ei şi-au construit imagistica, modul după care percep pe femeie sau pe bărbat după modelul în care apar personajele în media. Nici nu vă daţi seama ce forţă au eroii. De exemplu, toate studiile lui Mircea Eliade şi ale lui Culianu demonstrează că individul se mişcă dupa mituri. Miturile fundamentează orice comportament uman de când e lumea până astăzi şi până la sfârşitul ei.
Omul nu face nimic altceva decât să mitologizeze, şi să-şi construiască comportamentul pe baza acestor modele. Dar şi psihologii constată acest lucru. Dar şi sociologii comunicării, cum este Gerbner constată acest lucru. Ce spune Gerbner? Copii şi oamenii asimilează, interiorizează naraţiunea. Individul răspunde naraţiunii. Aceasta este colecţia culturală. Ce este o naraţiune? Este o poveste, o poveste despre cum se desfăşoară lucrurile, poveste în care sunt eroi. Ei, noi reţinem aceste poveşti pe care le interiorizăm, şi încet-încet începem să ne mişcăm potrivit acestor poveşti, care, consolidate în mintea noastră încep să se încâlcească, să se împletească cu modul nostru de a fi de-a lungul vieţii încât încet-încet ele devin noi, devin sinele nostru, ne verificăm cu acele modele fantasmatice.
Cam asta se întâmplă cu tinerii care privesc la televizor, şi care de mici cresc cu un model mediatic, fetiţe şi băieţi. Şi atuncea fata aşteaptă ca băiatul să fie foart atractiv, foarte puternic, foarte tandru şamd. Şi băiatul asteapta ca fata să fie frumoasă, slăbuţă, permanent zâmbitoare şi femeia nu poate să fie aşa, pentru că un om normal trece prin greutăţile inerente vieţii cotidiene şi inevitabil se va întampla ceva încat să fie obosită, stresată, nervoasă, se îngraşă din varii motive: hormonale, stresul ş.a.m.d. Bărbatul vine nervos şi el. Sigur că dacă ar fi înţelegere unul şi altul ar găsi mai mult. Problema este că nu mai este nici dispoziţia, şi ei sunt deziluzionaţi, apar conflictele şi conflictele sunt chiar rodul acestor aşteptări false. Că dacă ne-am aşteptat ca soţia noastră să fie aşa cum este mama noastră şi cum a fost o femeie reală, normală, totul ar fi bine, şi ca soţul nostru să fie un om precum tatăl. Ce spune Reich? Să-i împingem la divorţ, să-i împingem pe copii să trăiască fără unii din părinţi, pentru că, zice el, copii care trăiesc fără unul dintre părinţi au tendinţe mai mari la divorţ şi la poligamie. De ce? Pentru că tocmai asta, ei n-au avut modelul acesta familial coerent şi armonios pe baza caruia să-şi construiască viziunea privind familia, şi mai târziu nu şi-o pot construi.Ce ar fi dacă am înţelege că familia este în criză din cauza acestor modele?!
|
Posted: 03 Dec 2013 11:28 PM PST Cum este astazi? Lucrurile stau total diferit faţă de trecut. Prinşi între adolescenţă şi maturitate, ca într-o menghină, oamenii aceştia nu se grăbesc să se maturizeze. Viitorul nu îi interesează şi aceasta tocmai pentru că modelele identitare pe care le promovează mass-media nu privesc evoluţia omului. Mass-media se opreşte doar la individul tânăr care trăieşte pentru plăceri, pentru divertisment. Şi dovada că tinerii care au acest model, nu mai doresc să depăşească aceasta şi nu mai pot până la urmă. Vor să oprească timpul, să savureze la nesfârşit viaţa fără griji în universitate, la care nu sunt buni. Avem acuma universitate pentru că asta este la modă sau pentru că-i împing părinţii din spate. Trec prin studiile universităţilor ca peştele prin apă fără ca să se prindă mai nimic de ei.
Dispreţuiesc studenţii sârguincioşi. upă absolvire sar dintr-un loc de muncă la altul şi fără scop, fără intenţia de a prinde rădăcini niciunde. Fără ambiţii profesionale petrec mai mult timp jucându-se jocuri copilăreşti la computere, fiind obosiţi la locurile de munca. Pierd serile, nopţile şi WE, le petrec în baruri, beau, fumează, joacă biliard, inventează sau spun bancuri despre cei care lucrează din greu şi sunt flegmatici. La ziua de mâine nici nu se gândesc nici la semenii lor, le place sportul şi îşi cheltuiesc banii şi energia participând la evenimente sportive. Câştigă bani puţini pe care însă îi cheltuiesc aiurea. Puţini dintre ei se gândesc la viitor, visează la ambiţii grandioase dar nu fac planuri serioase pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de haită în care intră doar cei care gândesc sau se comportă ca ei. Se duc pe stradă în grupuri ca şi lupii în haită pentru că le lipseşte confidenţa de sine sau autostima de sine. Desi incep facultatea imaturitatea acestor tineri persista multi ani.
Copilaria şi adolescenţa persistă după anii 20 ai vieţii, sau derutaţi după 30 de ani. Suferă de o agonie, o incapacitate cronică de a lua decizii. Şi într-adevăr, Thomson observa că una din problemele tinerilor de astăzi care nu îşi definesc identitatea este agonia, pentru că orice decizie şi orice lucru pe care-l face omul îl face într-un raport identiatar, adică ştie cine este, se raportează într-un fel la oamenii din afară… Potrivit concluziilor psihologului, se arată că tinerii de 20 de ani experimentează un sens al posibilităţilor, adică cred ei că se poate, întrucât niciunul dintre cei care a participat la studiu nu şi-a putut imagina că viitorul ar putea să le aducă un job istovitor, un divorţ, sau copii pe care îi vor trata cu dispreţ sau îi vor dezamăgi. Totuşi Arnet a observat că majoritatea se confruntă în acelasi timp cu sentimente de nesiguranţă, cu tristeţe dar şi frustrare, dar şi cu impresia că nu înţeleg foarte bine regulile jocului. Şi bineinteles, nu înteleg regulile jocului pentru că acestea sunt făcute de alţii şi sunt făcute ca ei să nu mai ajungă niciodată bărbaţi. |
Video (2007 – integral): Parintele Vasile Novikov si demonizatii. Despre pasapoarte biometrice, CNP, semnul fiarei si antihristhttp://www.youtube.com/watch?v=_J6aEfAiHYsFratele Cosmin posta la articolul RUGACIUNE, fratilor, rugaciune … Fara ea e ca si cum ne-am lupta dezbracati si cu mainile goale impotriva unui soldat profesionist imbracat in armura si inarmat pana in dinti urmatorul comentariu: Am gasit acest film cu parintele Vasile Novikov: Filmul are o ora si 24 de minute, pe langa faptul ca vorbeste despre tehnologie si acte electronice, exorcizeaza un numar foarte mare de persoane aflate sub posesie demonica. Daca este cineva care stie rusa, sa faca o traducere ar fi de mare ajutor. Atentie, sunt secvente destul de tulburatoare. Reamintesc pe aceasta cale, sa ne rugam cat mai multi la miezul noptii, pentru neamul romanesc si pentru aceasta tara, asa cum e mentionat si in articol, fara rugaciune nu vom birui. Doamne ajuta! Comentariu saccsiv: Am rugat-o pe sora Corina sa faca un rezumat al sau. Iata-l:
In filmulet este prezentat un ritual de exorcizare inregistrat in 2007. Parintele Vasile Novikov repeta intr-una rugaciunea Sf. Cruci, iar indracitii pling, urla si striga ca sufletele sunt ale lor si nu o sa le deie de buna voie. Min. 4 parintele vorbeste despre sistemul antihristic, despre
pasapoartele rusesti care exista in prezent – el ne spune ca unui staret
induhovnicit i s-a aratat Domnul Iisus si i-a spus ca oamenii sa refuze
aceste pasapoarte. Deasemenea parintele ne avertizeaza ca in nici un
caz sa nu luam pasapoartele (documentele) electronice (cu cip). La min. 10 se vorbeste despre numerele de indentificare (CNP),
parintele ne spune ca daca omul primeste astfel de numar el se leapada
de numele crestinesc primit la botez si isi ia un nume dracesc (numar de
indentificare – nume al unui drac), atunci ingerul se departeaza si
plinge pentru sufletul nostru. Comentariu saccsiv: Sa ne amintim ce ne explica sora Dumitrita la articolul VIDEO: Preot rus predicand in 2007 impotriva cipurilor. Judecatoria a considerat predicile sale extremiste. Ierarhii i-au interzis sa mai slujeasca. In 2010 a murit de cancer …: Acest film este un fragment din predica ținută la sfârșitul unui Sfânt Maslu, ținută la sfârșitul
anului 2007, de ieromonahul Vasilie Novikov, din satul Ivanovo,
regiunea Tula, care a murit de cancer în anul 2010. Judecătoria orașului Novomoskovsk a recunoscut predica părintelui Vasile și șase
filme de ale sale ca materiale extremiste. Discurile au fost
confiscate: “Ortodoxie sau moarte”, “Cipizarea”, “Show-ul
american”,”Sicrie pentru americani”. Părintele Vasile a fost un mare
luptător împotriva globalizării. Ca un păstor adevărat, i-a fost
interzis să slujească în biserică, în urma predicilor sale în care
demasca marii arhiereii. Comentariu saccsiv: Se cuvine aici sa-l citam si pe Parintele Mihai Valica: Incepand din secolul IV si pana astazi, exista in molitfelnicele bisericesti rugaciuni de exorcizare si timp de atatea secole poporul lui Dumnezeu s-au servit de ele. Cine nu cunoaste maretia acestor molifte ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, stalpii Ortodoxiei, nu cunosc si nu traiesc prea mult din ortodoxia noastra si nu cred in existenta reala a demonilor. Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur. [...] Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci si din locuri si tinuturi. Cred ca Moliftele ar trebui completate si nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: sa scoata demonii din politica, din masonerie, miscari oculte, de prin unele banci jefuitoare, precum si din alte ideologii dracesti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiti si apostati, din guverne si administratii centrale si locale, care jefuiesc prin taxe si impozite aberante pe om, pe care il umilesc si-l subjuga in numele unei false simulari a binelui comun. Cititi va rog mai multe la: Comentariu saccsiv: Daca vi se par exagerate cele spuse de parintele Vasile Novikov, cititi va rog si: Totusi, el este cel mai dur. Poate de aceea a si patit cea ce a patit iar cancerul acela imi aminteste de: Personalitati si organizatii: AARON RUSSO Video: ANTONIE IORGOVAN A VORBIT PREA MULT IMPOTRIVA MASONERIEI. Si atunci l-au ucis … De ce l-ar fi redus la tacere stapanii Rusiei? Pentru ca Rusia trebuie sa mearga in rand cu lumea: VIDEO: Rusia – UNIVERSAL ELECTRONIC CARD. Cat a progresat implementarea? ============== |
***
Arhim. Andrei Coroian (Deva)
Părintele Cleopa a fost considerat cel mai mare părinte şi duhovnic din ultimul sfert al veacului trecut1, datorită hărniciei sale de neegalat, prin care şi-a lucrat talanţii, din plin dăruiţi de Dumnezeu. Nu a fost singur2 în grădina duhovnicească a Ortodoxiei Româneşti; au mai fost şi alţi părinţi, ca părintele Arsenie Boca (strălucind la jumătatea veacului, anii 40-50, apoi arestat şi exclus sin monahism), părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie Papacioc, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu, părintele Daniil Sandu Tudor, părinţii Dumitru Stăniloae şi Constantin Galeriu, părintele Teofil Părăian şi mai apoi părinţii Ioanichie Bălan, Iustin Pârvu şi Rafael Noica, tot mari în felul lor.
Deşi a trecut la cele veşnice, părintele Cleopa, prin pilda vieţii sale, prin scrierile sau prin sfaturile sale (înregistrate pe benzi audio, video sau tipărite) el este şi rămâne cu pururea cu noi.
Se ştiu şi s-au scris multe despre părintele Cleopa; el este arhicunoscut, atât în România cât şi în alte Ţări Ortodoxe, prin toată slujirea sa, prin toată jertfelnicia sa apostolică din ultimii anii ai vieţii, după ce trăise viaţa sfântă de monah precum Părinţii Patericului odinioară. Dar atât pentru noi cei care l-am cunoscut, cât şi pentru generaţiile viitoare, el trebuie să rămână viu cu prezenţa sa luminoasă, binecuvântată, harismatică şi binefăcătoare. Cel care întâmpina zeci şi sute de mii de credincioşi, cu urarea: “Mânca-v-ar Raiul!”, a plecat spre cer în noaptea de 1-2 decembrie, acum cinsprezece ani, 1998, după ce i-a cerut ucenicului său de chilie să-i citească de cu seară şi rugăciunile dimineţii (mai bine să prisosească), iar apoi împăcat, liniştit şi bucuros, a plecat la Domnul. A fost prohodit în ajunul Sfântului Nicolae, în ziua sărbătorii sfântului Sava cel Sfinţit – 5 decembrie 1998 –şi a avut parte de o înmormântare voievodală, după cum spunea Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, la puţină vreme după aceasta… Opt ierarhi, sute de preoţi, mii de monahi şi monahii din toată ţara, zece de mii de credincioşi din toată Ţara, au fost prezenţi la slujbă. O prezenţă atât de masivă a pelerinilor nu mai cunoscuse mânăstirea Sihăstria în istoria ei, iar o repetare a acestui eveniment-fenomen s-ar mai putea petrece doar la slujba canonizării Părintelui. După un ger cumplit din zilele anterioare şi un drum de iarnă imposibil (zăpadă, gheaţă, polei), în ziua înmormântării, pentru noi toţi ajunşi acolo, a răsărit blăndul soare, strălucind cu raze calde, topind gheaţa şi zăpada, bucurându-ne sufletele.
Îl
întâlnisem ultima oară cu un an înainte (în ajunul praznicului sfintei
Parascheva) şi cu suflet plin de dor şi o uşoară undă de regret că nu-l
mai întâlnisem în viaţă. Acum era aşezat în Biserică, înveşmântat, întins pe năsălie, dar la fel de luminos, zâmbind cu subînţeles. (Mai puneţi în practică cuvintele pe care vi le-am predicat zeci de ani, părea să spună miilor de credincioşi care veniseră să-l conducă pe ultimul drum.)
Închinându-mă şi sărutându-i mâna am constatat cu vădită bucurie, că era viu, mai viu decât toţi viii prezenţi. [...]
De altfel întreaga perioadă a slujbei a fost unică. Se părea că pentru prima oară în viaţă, particip la Slujba Prohodului (din Vinere Mare) unită cu Slujba Învierii. Aceste sentiment l-au trăit toţi cei prezenţi, toţi plângeau, dar nimeni nu era trist. Cu un an în urmă, în octombrie 1997, sanctitatea Sa Bartolomeu I spunea: “…întreaga Ortodoxie are nevoie de rugăciunile părintelui Cleopa”3, iar acum participam la mutarea unui sfânt la cer, al unui iubit al lui Dumnezeu, mutat în casa Lui… Pe pământ a fost un „izvor de înţelepciune şi de har”4, din care s-au adăpat zeci de mii, sute de mii de suflete, iar acum mergea lângă tronul Sfintei Treimi, să-I vorbească lui Dumnezeu despre nevoile poporului său…
Biografia sa, Viaţa Părintelui Cleopa a fost scrisă de către Părintele Ioanichie Bălan, cel mai vrednic şi mai apropiat ucenic al său, este citită cu mult folos, şi afost deja tradusă în aproape douăzeci de limbi, atât în Ţările Răsăritului cât şi în Ocident. Cărţile sfinţiei Sale de predici, de sfaturi şi povăţuiri sunt citite cu mult folos duhovnicesc de către sute de mii de oameni, de toate stările si condiţiile sociale. Cartea Urcuş spre Înviere, poate fi considerată o filocalie pe înţelesul tuturor şi cred că reprezintă cel mai bine trăirea şi vorbirea duhovnicească a Părintelui.
Pentru că l-am cunoscut personal, aş mai propune câteva relatări, amintiri, întâmplări şi consideraţii, menite să întărească credinţa şi evlavia noastră, să ne lumineze şi ne mângâie în vieţuirea noastră duhovnicească.
Părintele Cleopa a fost mare întru smerenia lui, tare în credinţa sa, curat şi statornic în iubirea lucrătoare, jertfelnică, către Dumnezeu şi către oameni. A fost un învăţat şi un înţelept. Deşi n-a făcut studii sistematice, teologice sau de altă natură, a învăţat de pretutindeni. Din Sfânta Scriptură, din scrierile Sfinţilor Părinţi pe care le cunoştea ca nimeni altul, din cărţi, de la călugări, pustnici (tânăr frate, a fost prieten cu monahul şi mai apoi sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, care îi împrumuta cărţi, iar părintele Cleopa a avut fericirea mai târziu, să-i scrie acatistul), profesori, scriitori, poeţi, oameni de ştiinţă şi oameni simpli, dar curaţi şi înţelepţi, animale, de la întreaga zidire a lui Dumnezeu, devenind şi fiind recunoscut ca un desăvârşit autodidact şi teodidact..
Desăvârşirea duhovnicească a Părintelui Cleopa s-a realizat pe trei planuri principale. Ca un monah creştin desăvârşit; ca învăţător duhovnicesc, dascăl-teolog şi predicator; şi mai ales părinte duhovnicesc adevărat. S-a născut şi a crescut într-o familie numeroasă şi evlavioasă cu vocaţia înaltei trăiri duhovniceşti (şase membri ai familiei sale au fost călugări), în duhul celei mai autentice şi tradiţionale credinţe ortodoxe.
De mic copil postea mult, se ruga, citea Psaltire şi Sfânta Scriptură,
Vieţile Sfinţilor şi alte Cărţi folositoare de suflet. Se spovedea
regulat şi se împărtăşea cu Sfintele Taine, trăind activ viaţa
Bisericii. Asemenea situaţii, în care o mulţime de membri ai
familiei să trăiască viaţă îmbunătăţită şi să devină sfinţi, se mai
găsesc în familiile Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie Palama,
fiecare cu câte şapte sfinţi.
Ca monah s-a desăvârşit trăind în mod natural şi firesc poruncile dumnezeieşti, canoanele şi rânduielile Bisericii, precum şi voturile şi rânduielile monahale cerute de sfaturile evanghelice. Ajungând asemenea Părinţilor din vechime, un adevărat pustnic purtător de Duh şi păstrând această rânduială severă de asceză şi după întoarcerea din pustie, în viaţa de obşte.
Părintele Cleopa a fost un mare învăţat şi dascăl duhovnicesc. Datorită cunoştinţelor sale desăvârşite despre viaţa duhovnicească si despre toate ramurile şi domeniile teologiei, era căutat pentru sfat de către preoţi, ierarhi, profesori, teologi, intelectuali, monahi, simpli credincioşi, pentru fiecare având răspunsul duhovnicesc potrivit. Se spunea (a scris aceasta şi mitropolitul nostru Bartolomeu) despre părintele Cleopa, că nu există problemă sau situaţie duhovnicească sau teologică, bisericească, pentru care să nu aibă răspuns. De aceea era un dascăl şi orator-predicator desăvârşit, cunoscut şi apreciat nu numai în Ţară, ci şi la Sfântul Munte şi în toată Ortodoxia.
Dar mai ales a fost un părinte duhovnicesc adevărat, călăuzitor nemincinos, pentru că iubea pe toţi oamenii şi toată făptura şi creaţia lui Dumnezeu. Avea, [precum] însuşi spunea “către Dumnezeu inimă de fiu, către sine, inimă de judecător iar către aproapele, inimă de mamă” - cum ar trebui să aibă orice creştin.
Era un om cu adevărat liber de patimi. Nu se mânia, nu se tulbura niciodată, nu era de acord cu extremele şi exagerările de nici un fel. În viaţa duhovnicească, întotdeauna aprecia dreapta socoteală şi sfătuia şi îndruma spre calea de mijloc sau calea împărătească. Râvna lui neobosită izvora din marea sa iubire de Dumnezeu şi de oameni. Chiar dacă este apreciată fenomenala sa memorie, vastele şi profundele sale cunoştinţe teologice, scripturistice, patristice, canonice, dar şi din alte domenii, totuşi mai mult decât acestea, Părintele a fost şi a rămas un model de smerenie profundă, de iubire nefăţarnică, de răbdare în necazuri, îndelungă răbdare în ispite, de milă, milostivire şi ajutorare a sărmanilor, de iertare şi neţinere de minte a răului, de curaj duhovnicesc, de întărire a celor slăbiţi în credinţă şi nădejde, de ridicare a celor căzuţi, de împăcare a celor învrăjbiţi, de sărăcie, de feciorie, de ascultare faţă de Dumnezeu şi conducerea Bisericii. De rugăciune neîncetată, de post, de priveghere, de citire şi meditare a Scripturii, de propovăduire cu timp şi fără timp a Cuvântului lui Dumnezeu – vorbea uneori zece, douăsprezece ore pe zi. De purtare a Crucii, de suferire a bolilor fără cârtire – avea şapte operaţii. L-am văzut la două zile după ce i-a fost extras un rinichi; în spital căzuse, fracturându-şi două coaste; iar în aceste dureri parcă altul suferea. Era senin, cu faţa luminoasă, binevoitoare şi radioasă.
Iubirea
de Dumnezeu şi de oameni şi lepădarea de sine, se vedea în felul în
care era iubit. Numai cineva care iubeşte putea fi atât de iubit.
Eram de faţă, când un părinte cu rol în conducerea unei mânăstirii, îi cerea un sfat într-o problemă. Se părea că ar fi fost nevoie de soluţie de aplicarea dreptăţii, dar totuşi, Părintele Cleopa, de trei ori a spus: iubire, iubire, iubire! Iubiţi-vă şi iertaţi-vă! Mi-am amintit că Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, la bătrâneţe, rostea mereu acest cuvânt. Cât a iubit şi cât era de iubit s-a văzut şi la înmormântarea sa, când zeci de mii de oameni, veniţi din toată ţara, pe un ger cumplit şi drum anevoios, mergeau ca la un Hram.
Era necruţător cu sine, total lepădat de sine şi lăsa harul lui Dumnezeu să lucreze prin el. Toate le-a făcut cu harul lui Dumnezeu, căci numai prin har putea rodi atâta rod. Sfântul Siluan Athonitul când a fost numit economul marii mânăstiri ruseşti din Sfântul Munte Athos, Sfântul Pantelimon (cu peste 2300 de călugări), s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute şi a primit răspunsul: „adu-ţi aminte de harul Duhului Sfânt şi străduieşte-te să-L dobândeşti”.
Şi părintele Cleopa mereu apela la rugăciune, la cuvântul Scripturii, la cuvintele Sfinţilor Părinţi. O minte atât de luminată,
cu o memorie atât de uimitoare, dar cu o cugetare atât de smerită. Cu
harul înţelepciunii izvorâte din smerenie, credinţă şi nevoinţă, pe
mulţi i-a luminat, i-a tămăduit de neştiinţă, nesimţire duhovnicească şi
multe alte patimi.
Ca părinte duhovnicesc, era uneori şi aspru, mai ales cu lenea, trândăvia şi cu moleşeala. Nu suporta făţărnicia. Era ca un doctor care ura orice boală, iar el iubea şi iradia sănătatea sufletească. Cunoştea pe de rost toate păcatele şi bolile sufleteşti, după cum ştia şi modul lor de vindecare. Când l-am cunoscut întâia oară (noiembrie 1994) am simţit că este necruţător cu păcatul, că în jurul lui nu se poate petrece păcat, că îl depistează şi îl desfide şi desfiinţează, cu putrea harului său. Am experimentat pe lângă multe sfaturi şi învăţături pe care mi le-a dat, în special despre rugăciune, şi “vederea în duh” pe care o avea. În februarie 1997, prin mijlocirea părintelui Iachint, ucenicul său de chilie, m-a primit pentru o îndelungată convorbire (de trei, patru ore) în care mi-a povestit despre modul cum a fost ales stareţ la Sihăstria direct de la oi, şi multe întâmplări, mai ales greutăţi prin care a trecut în vremea stăreţiei sale. Ştiam multe dintre ele, relatate de către mitropolitul Antonie în cunoscuta sa carte “Tradiţie şi libertate…”, dar modul în care mi le-a povestit părintele Cleopa mi s-a întipărit mai adânc. “Mi-au putrezit picioarele în opinci pe munţii ăştea”, le spunea părinţilor care veniseră să-l aleagă stareţ, şi despre care chiar credea că fac o glumă elaborată. Mai târziu când am ajuns stareţ (vreme de doisprezece ani) la mânăstirile Cristorel, Râşca şi Nicula, am meditat mult la cuvintele sale, iar unii părinţi de la Sihăstria, mi-au zis: “Ştia bătrânul ce te aşteaptă!”
Plecarea Părintelui la cer a fost tot atât de frumoasă şi de luminoasă, precum i-a fost întreaga viaţă. „Mă duc la Tatăl”, „mă duc la fraţii mei”, spunea mereu.
Se simţea înfrăţit cu toată făptura. Sfinţii şi cuvioşi îi erau
prieteni apropiaţi, de aceea îşi dorea mereu plecarea din lumea aceasta.
În noaptea de 1-2 decembrie în 1998, după ce ucenicul îi citise seara
şi Pravila de dimineaţă, aplecat bucuros, bucurie care a plutit peste
vatra Sihăstriei, până la sfârşitul slujbei când s-a cântat „Hristos a
înviat”, apoi s-a răspândit peste toată Ţara.
Cel ce a fost întărire şi nădejde poporului român dreptcredincios, prin „credinţa, evlavia şi ruga sa”, se urca să se roage, mai lângă Dumnezeu. De acolo, din „Rai”, despre care vorbea atât şi pe care îl dorea tuturor, prin urarea devenită clasică: “Mânca-v-ar Raiul”, continuă să sfătuiască, să îndrume, să povăţuiască. Nu faţă către faţă, ci prin cuvintele sale vii şi prin amintirea sa luminoasă. Chilia sa a rămas un loc de amintire şi de rugăciune, iar mormântul un loc de reculegere, de vindecare şi de ascultare. Ce minunat este să te rogi şi să asculţi tăcerea acestor locuri.
Aş sfârşi aceste gânduri despre părintele Cleopa cu un „testament duhovnicesc” al său, în care cred că ne-ar spune:
„Să iubiţi şi să cinstiţi pe Dumnezeu, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită;
Să iubiţi pe Mântuitorul Hristos, Care S-a întrupat, a răbdat Cruce şi Moarte pentru mântuirea noastră;
Să iubiţi şi să cinstiţi pe Maica Domnului, Maica noastră cea din ceruri şi împărăteasa îngerilor;
Să iubiţi, să cinstiţi şi să ascultaţi de Mireasa Lui, Sfânta Biserică;
Să iubiţi pe Sfinţi, urmând după putere exemplul lor;
Să iubiţi îngerii voştri păzitori şi toate cereştile Cete;
Să iubiţi oamenii buni, copiii, bătrânii evlavioşi, săracii şi toţi nevolnicii, să iubiţi tot ceea ce a creat Domnul Dumnezeu;
Să iubiţi şi apreciaţi orice lucru bun şi frumos;
Să nu mă uitaţi şi să ne vedem la Rai: “Mânca-v-ar Raiul pe toţi!”.
Iar noi să nu-l uităm nicicând. Amin!
Cartea de fata, nefiind un compendiu care sa epuizeze problemele de ordin spiritual – asa ceva nici nu exista – lasa loc multor intrebari. Dar, cu toate acestea, are marele merit de a ne arata unde trebuie sa cautam jaloane, unde putem afla repere. Aceasta carte se poate cumpara de pe site-ul libris.ro (pret: 9 [&hellip
În premieră: IERTÂND GREŞIŢILOR NOŞTRI antena3. Sursa: inpremiera.antena3.ro Data:05 Mai 2013 Sezon:5 Reporter:Yevgeniya Kironaki Imagine:Mihai Buzduga, Mihai Dină, Liviu Dochița Montaj: Adrian Robe Descriere: Uneori, cruzimea oamenilor atinge cote atat de mari, incat ne vine greu sa-i credem pe cuvant, pe cei care au trait astfel de episoade. Un exemplu este experimentul Pitesti, gandit de [&hellip
Regizor: Nicolae Marginean. Rostirea cuvintelor Parintelui Arsenie Boca – Mihai Bica. Regia tehnica: Cornel Ciuleanu. Cantari bisericesti: Diaconul Protopsalt Mihai Buca si isonarii Ionut Dima, Stefan Voicu, Ioan Hangu 1.Iisus Hristos: Dumnezeu – Omul, 2.Pustiirea firii omenesti in Adam, 3. Refacera firii omenesti in Iisus Hristos, 4. Continuarea biruintei prin Taina, 5. Vremuri de mantuire, [&hellip
Parintele Ilarion Argatu este unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre. “Trebuie sa nu uitam nici o clipa ca zilele noastre sunt scurte pe Pamant. Dar eternitatea, vesnicia o avem in cer, promisa de Dumnezeu, si pe aceea trebuie sa o pastram cu sfintenie” (Parintele Ilarion Argatu). Mare duhovnic si nevoitor, parintele este unul dintre [&hellip
Cuvânt pentru suflet – Sub ocrotirea Maicii Domnului (2 iulie 2012) invitat: Părintele Gherontie Puiu, Mănăstirea „Sfânta Cruce” Caraiman, Bușteni
http://invataturiortodoxe.info/
================
Publicat pe 04 Dec 2013 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Cleopa, Portile Iadului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Sfantul Petru Damaschinul, Vremurile in care traim | | Print
Sfântul Petru Damaschin spune aşa: Precum la casa noastră cea simţită, când vrem să o zidim, avem trebuinţă de aceste lucruri, mai întâi de pământ tare, al doilea de temelie, al treilea de pietre, al patrulea de tină sau de aliajul care leagă pietrele, al cincilea de pereţi, al şaselea de acoperământ, al şaptelea de meşteri, adică de zidari, şi al optulea, după ce am terminat casa, de un praznic, ca să asigurăm casa noastră cea simţită, la fel şi când vrem să zidim casa cea de gând a sufletului nostru, avem trebuinţă tot de atâtea lucruri şi în loc de pământ tare avem nevoie de răbdare desăvârşită, în loc de temelie, de credinţă tare şi nefăţarnică şi dreaptă şi Sfânta şi Preasfânta şi de viaţă făcătoare Treime, în loc de pietre, de felurimea faptelor bune şi a virtuţilor, în loc de tină sau de aliajul care leagă pietrele, de smerita cugetare, căci precum tina şi aliajul leagă pietrele, aşa smerenia leagă întru una toate faptele cele bune.
În loc de cei patru pereţi avem nevoie de cele patru virtuţi cardinale, atotcuprinzătoare, adică de pricepere, de întreaga înţelepciune, de bărbăţie şi de dreptate. De pricepere prin care pricepem ce trebuie să facem, cele bune sau cele rele. De întreaga înţelepciune prin care noi înfrânăm toate pornirile noastre cele dobitoceşti şi pasionale şi păcătoase. De bărbăţie prin care noi putem ascute şi întări partea mânioasă a sufletului împotriva diavolului şi a tot păcatul. Şi de dreptate, care îi dă fiecărei părţi a noastre cele ce i se cuvin, adică părţii cuvântătoare priviri duhovniceşti şi rugăciune; celei mânioase dragostea duhovnicească; celei poftitoare întreaga înţelepciune şi înfrânare, iar celei trupeşti, hainele şi cele de nevoie. În loc de acoperământ noi trebuie să agonisim dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele. Iar în loc de zidari noi folosim desluşirea, adică dreapta socoteală. Dar nu ajunge dreapta socoteală a noastră sau discernământul, adică desluşirea noastră, de nu ar fi ajutată această dreaptă socoteală de darul lui Dumnezeu, că auzi cum cântă Biserica: „De nu ar zidi Domnul casa bunătăţilor, în zadar ne-am osteni”.
Deci adevăratul ziditor al casei celei de gând a sufletului nostru este Însuşi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care lămureşte dreapta noastră socoteală ca să lucrăm noi fapta bună fără de făţărnicie şi fără de scop rău şi numai după voia lui Dumnezeu. Iar în loc de portar sau paznic al casei de gând, dumnezeieştii părinţi ne învaţă să avem de-a pururea paza minţii şi a inimii noastre cu multă socoteală şi cu mare purtare de grijă, după cuvântul Scripturii care ne învaţă aşa: Fiule, cu toată trezvia păzeşte-ţi inima ta, că întru aceasta se află izvoarele vieţii. Şi aceste puţine fiind zise, cuvântul se va îndrepta către inima noastră şi către pacea ei şi cum se câştigă pacea inimii noastre în întâmplările vieţii noastre celei de toate zilele şi toate minutele şi ceasurile.
[...]
Acum trebuie să arătăm cum stă inima în om. Cuviosul Nicodim Aghioritul, arătând el oarecum o pildă mai practică, zice: Inima omului se află în el ca arcul la ceas.
Şi vedem că atunci când arcul la ceas s-a stricat puţin sau s-a deranjat puţin, toate organele ceasului nu mai funcţionează normal şi se clatină sau rău sau fără precizie, iar dacă arcul la ceas s-a rupt, toate organele ceasului au încetat desăvârşit să lucreze. Aşa este inima pusă de Ziditorul în noi. Când ea este tulburată şi nelalocul ei şi nu are aşezare paşnică, toate gândurile noastre, toate cuvintele noastre, toate mişcările noastre, toate faptele noastre nu se mişcă normal, după voia lui Dumnezeu, ci se mişcă împotriva firii lor rânduite de Dumnezeu şi împotriva voii lui Dumnezeu. Şi când inima noastră este omorâtă prin păcat sau este copleşită de păcat, sufletul moare desăvârşit şi el, dacă nu ne întoarcem către Dumnezeu prin pocăinţă de bunăvoire cât mai avem viaţă pe pământ. Deci se pune întrebarea de unii din dumnezeieştii părinţi cum poate omul, după ce s-a tulburat inima lui de anumite patimi în împrejurările vieţii, să o liniştească pe dânsa, că de mare nevoie şi de prea mare nevoie este a şti omul să-şi liniştească inima sa.
Că zice dumnezeiescul părinte Nicodim Aghioritul şi Sfântul Grigorie de Nyssa şi dumnezeiescul Grigorie Teologul şi alţii că cel mai bun luptător duhovnicesc şi cel mai iscusit în lume este acela care ştie să-şi liniştească inima sa în orice vreme de împrejurări şi ispite ale vieţii sale. Că în măsura în care îşi linişteşte inima, în măsura aceea el luptă liniştit şi puterile sufletului său se mişcă după voia lui Dumnezeu. Şi ca să nu aduc mare îngreuiere cuvântului prin multe metode ale sfinţilor părinţi care au ştiut să-şi liniştească inima, o să vorbim aici de patru principii sau de patru învăţături mai principale prin care omul poate să-şi liniştească inima sa amărâtă ori de pagube, ori de ispite, ori de întâmplări neaşteptate, ori de cine ştie ce fel de valuri ale primejdiilor şi ale supărărilor veacului de acum. Şi iată care sunt aceste patru principii.
Prima şi cea dintâi cale, zic dumnezeieştii Părinţi, pentru a-şi linişti omul inima sa, este ca să dobândească el totdeauna să facă mai mult voia altora decât a sa. Şi zic dumnezeieştii Părinţi să facă voia altora mai mult decât a sa întru cele bine dogmatisite spre mântuire. Că s-ar putea ca cineva, abuzând de bunătatea unuia şi de neştiinţa lui, să-l facă să greşească, să-l ia după voia sa la cele rele. Dar nu la cele rele trebuie să dorească cineva să facă voia altora, că zic dumnezeieştii Părinţi să dorească şi să se sârguiască omul să facă mai mult voia altora decât a sa întru cele ce sunt spre mântuire. Aşa dumnezeiescul Apostol Pavel le spune la femei: Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri întru toate, dar auzi ce urmează după acest cuvânt, precum se cuvine întru Domnul. S-ar putea întâmpla ca un bărbat beţiv să facă uz de cuvântul Apostolului Pavel şi să-i spună femeii să i se supună lui întru toate: şi la beţie, şi la păcate contra firii, şi la furat, şi la descântători, şi la vrăjitorii, şi la necredinţă, şi la jocuri, şi la petreceri, şi la răutăţi, şi la destrămări duhovniceşti, dar atunci femeia să înţeleagă ceea ce spune marele Apostol Pavel: Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri întru toate, dar cum? Precum se cuvine întru Domnul.
Publicat pe 03 Dec 2013 | Categorii: Calugaria / viata monahala, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Andrei Coroian, Parintele Cleopa, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO | | Print
Vedeti si:
***
Arhim. Andrei Coroian (Deva)
Părintele Cleopa a fost considerat cel mai mare părinte şi duhovnic din ultimul sfert al veacului trecut1, datorită hărniciei sale de neegalat, prin care şi-a lucrat talanţii, din plin dăruiţi de Dumnezeu. Nu a fost singur2 în grădina duhovnicească a Ortodoxiei Româneşti; au mai fost şi alţi părinţi, ca părintele Arsenie Boca (strălucind la jumătatea veacului, anii 40-50, apoi arestat şi exclus sin monahism), părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie Papacioc, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu, părintele Daniil Sandu Tudor, părinţii Dumitru Stăniloae şi Constantin Galeriu, părintele Teofil Părăian şi mai apoi părinţii Ioanichie Bălan, Iustin Pârvu şi Rafael Noica, tot mari în felul lor.
Deşi a trecut la cele veşnice, părintele Cleopa, prin pilda vieţii sale, prin scrierile sau prin sfaturile sale (înregistrate pe benzi audio, video sau tipărite) el este şi rămâne cu pururea cu noi.
Se ştiu şi s-au scris multe despre părintele Cleopa; el este arhicunoscut, atât în România cât şi în alte Ţări Ortodoxe, prin toată slujirea sa, prin toată jertfelnicia sa apostolică din ultimii anii ai vieţii, după ce trăise viaţa sfântă de monah precum Părinţii Patericului odinioară. Dar atât pentru noi cei care l-am cunoscut, cât şi pentru generaţiile viitoare, el trebuie să rămână viu cu prezenţa sa luminoasă, binecuvântată, harismatică şi binefăcătoare. Cel care întâmpina zeci şi sute de mii de credincioşi, cu urarea: “Mânca-v-ar Raiul!”, a plecat spre cer în noaptea de 1-2 decembrie, acum cinsprezece ani, 1998, după ce i-a cerut ucenicului său de chilie să-i citească de cu seară şi rugăciunile dimineţii (mai bine să prisosească), iar apoi împăcat, liniştit şi bucuros, a plecat la Domnul. A fost prohodit în ajunul Sfântului Nicolae, în ziua sărbătorii sfântului Sava cel Sfinţit – 5 decembrie 1998 –şi a avut parte de o înmormântare voievodală, după cum spunea Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, la puţină vreme după aceasta… Opt ierarhi, sute de preoţi, mii de monahi şi monahii din toată ţara, zece de mii de credincioşi din toată Ţara, au fost prezenţi la slujbă. O prezenţă atât de masivă a pelerinilor nu mai cunoscuse mânăstirea Sihăstria în istoria ei, iar o repetare a acestui eveniment-fenomen s-ar mai putea petrece doar la slujba canonizării Părintelui. După un ger cumplit din zilele anterioare şi un drum de iarnă imposibil (zăpadă, gheaţă, polei), în ziua înmormântării, pentru noi toţi ajunşi acolo, a răsărit blăndul soare, strălucind cu raze calde, topind gheaţa şi zăpada, bucurându-ne sufletele. Continuare»
Publicat pe 02 Dec 2013 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Minuni si convertiri, Parintele Porfirie, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | | Print
(fragmente)
Parintele Porfirie a fost omul lui Dumnezeu, care-i iubea pe toti fara exceptie. In inima lui incapeau toti – rude, prieteni si dusmani, cunoscuti si necunoscuti, greci si straini.
Nu-i iubea pe unii mai mult. Nu dadea prioritate unui anumit fel de oameni. Iubea la fel pe toata lumea. Nu avea limite. Era nelimitat, nemarginit, universal, pentru toti pretios, pentru toti folositor, pentru toti slujitor, cu toti bucuros, pentru toti familial, frate si doctor. Nu apuca sa se ocupe de cei cativa monahi pe care-i calauzea. „Calauzea” cu rugaciunile lui pe toata lumea. Manastirea lui era universala. Toti oamenii incapeau in ea. Nu se ingrijea mai mult de cei cativa care erau ai lui. Nu-i avantaja pe cei putini. Nu-i smintea pe straini. De altfel, pentru el nu existau straini. Ii iubea pe toti fara partinire. Ai sai si strainii devenisera una in inima lui.
Avantajarea celor apropiati si nesocotirea celor multi si straini nu functioneaza la oamenii universali. Acest comportament a nascut tulburari, invidii, zavistie, mahniri si conflicte. Chiar si in interiorul bisericii a starnit furtuni. Sa iubesti mai mult pe cineva este un lucru primejdios, bolnavicios, dezechilibrat. Creeaza tumori. Natura le ofera tuturor aceleasi bunatati. Soarele ii incalzeste la fel pe cei drepti si pe cei nedrepti, nu face deosebiri.
Iubind la fel pe toti oamenii, ne simtim universali. Domnul „voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” (I Timotei 2,4). Continuare»
Publicat pe 02 Dec 2013 | Categorii: Documentare, Parintele Cleopa, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO | | Print
„La Mănăstirea Sihăstria, vestita vatră isihastă din Munţii Neamţului, Părintele Cleopa s-a îngrijit multă vreme de oi, petrecându-şi zilele în rugăciune şi cugetări duhovniceşti. Apoi, la 30 de ani, a fost pe neaşteptate ales egumen al mănăstirii. Acum, că era păstor de suflete, Stareţul Cleopa şi-a arătat degrabă iscusinţa în povăţuirea întru cele ale vieţii duhovniceşti, i-a învăţat pe monahi şi pe mireni totodată tainica lucrare a Rugăciunii lui Iisus şi cultivarea isihiei (liniştirea lăuntrică). Zi de zi, sute de oameni veneau către el, căutând povăţuire. Dăruit de Dumnezeu cu vedere duhovnicească, el înţelegea în chip tainic problemele şi nevoile fiecăruia, purtându-i spre o mai mare părtăşie cu Ziditorul lor. La ceasul morţii sale, în 1998, era socotit părinte duhovnicesc a toată România”.
Publicat pe 01 Dec 2013 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Porunca cea mai mare din lege, Sfantul Nicolae Velimirovici | | Print
Vedeti si:
***
Evanghelia iubirii
Matei 22, 35-46
Un invăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, l-a intrebat: Invăţătorule, care poruncă este mai mare in Lege? El i-a răspuns: Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu tot cugetul tău. Aceasta este marea si întâia poruncă. Iar a doua la fel cu aceasta: Sa iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. In aceste două porunci se prind toată Legea si proorocii. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a intrebat Iisus zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeste pe El Domn? — zicând: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, pâna voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale”. Deci dacă David il numeste pe El Domn, cum este fiu al lui? Si nimeni nu putea să-I raspundă cuvânt si nici n-a mai indrăznit cineva, din ziua aceea, să-L intrebe.
Cine işi bate joc de Dumnezeu, de sine işi bate joc, iar Dumnezeu şi mai mult Se slăveşte. Cine caută să umilească pe cel drept până la sfârşit pe sine se umileşte, iar dreptul şi mai mult se înalta. Cine aşază o piatră in calea dreptului se impiedică el insuşi de ea — iar dreptul mai sus urcă şi incă şi mai departe vede. Cine sufla in focul dreptului ca să-l stingă, mai mult îl inteţeşte, iar de stins se stinge al lui.
Pe marea involburată a acestei vieţi Dumnezeu este stânca de scăpare a drepţilor, de care nelegiuiţii işi zdrobesc corăbiile lor. Pe marea furtunoasă a vieţii omul cel drept e piatră de poticnire pentru păcătos. Păcătosul o dă la o parte din drumul său şi cade in groapa rămasă in urmă. Cine aruncă praf în vânt orbeşte; cine ingrămădeşte pietre intr-un lac se ineacă.
Parcă anume l-a lăsat Dumnezeu pe cel drept slab şi neajutorat in lumea aceasta, ca să dezvăluie şi mai mult tăria Lui şi să aşeze piatră de poticnire in calea puternicilor pământului.
Publicat pe 30 Nov 2013 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Parintele Andrei Coroian, Sfantul Apostol Andrei, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani | | Print
Arhim. Andrei Coroian
Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, zi de bucurie, a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-Biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele ei duhovnicesc Sfântul Apostol Andrei.
Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu Sfântul Apostol Petru, Andrei este cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, şi cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.
Mare cinstire pentru noi ca neam şi fapt înduioşător al Părintelui ceresc că dăruieşte noului născut – poporul român, credinţa adevărată în Mesia-Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu–Om, şi ca părinte duhovnicesc pe unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul, la rându-i, s-a arătat primitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit apostolul (între care Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici, în Ţara Mioriţei, a fost primit cu dragoste şi prietenie, găsindu-şi loc de odihnă. Continuare»
Publicat pe 29 Nov 2013 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum sa tinem post?, Maica Domnului, Parintele Arsenie Boca, Razboiul nevazut, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine) | | Print
Postul e vechi si incepe odata cu omul. E prima porunca de stapanire de sine.
Parintele Arsenie ne spunea ca postim in primul rand pentru ca si Iisus a postit si este pilda de viata pentru noi. Dar noi trebuie sa postim si pentru infranarea trupului, pentru sustinerea mintii spre Dumnezeu si pentru apropierea de Duhul Sfant, Care ne sfinteste si ne descopera calea spre mantuire.
*
Postul si rugaciunea sunt doua mijloace prin care curatim firea de patimi.
Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu si-au smerit sufletul cu rugaciune si post. Si Iisus a postit 40 de zile, punand postul incepatura a vestirii Imparatiei lui Dumnezeu, desi lui nu-i trebuia, nefiind patimas.
*
Sa nu postim in intelesul stramt: sa fim multumiti ca nu mancam carne, oua, branza sau altceva, dar mancam carne de om, muscand cu vorba, clevetind, osandind, mintind sau jurand stramb. Postul nu e un regim al stomacului - zicea Parintele -, o chestiune de silueta, ci e o cale spre mantuire. A gandi altfel inseamna a injosi postul cu care a postit Iisus Hristos si ar fi o ocara. Continuare»
Publicat pe 29 Nov 2013 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Catolicism si uniatie, Parintele Arsenie Boca, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim | | Print
Lumea il iubea si il astepta cu nerabdare. Parintele spunea raspicat:
Vin vremuri grele. Daca Dumnezeu va voi sa mancam din cazanul celor fara de Dumnezeu, vom manca si din acesta, pentru ca oamenii s-au indepartat de Dumnezeu.
Şi asa a fost. In 1945 s-a terminat cel de-al Doilea Razboi Mondial si peste tara noastra a venit tavalugul comunist. S-a instaurat un regim ateu si materialist. La Sambata veneau din ce in ce mai multi oameni. Activitatea Parintelui Arsenie Boca nu era pe placul celor care au luat puterea in Romania.
In iulie 1945, Parintele a fost arestat la Manastirea Bistrita de Valcea. Avea multe ucenice acolo, la Manastirea Hurezi si in alte manastiri valcene, si era chemat sa le spovedeasca si sa le tina cuvinte de invatatura. A fost anchetat la Ramnicu Valcea si Bucuresti, timp de vreo doua saptamani. Am aflat de aceasta retinere si am fost mahnit. La fel si credinciosii care soseau la Manastirea Brancoveanu. Continuare»
Publicat pe 28 Nov 2013 | Categorii: Minuni si convertiri, Parintele Arsenie Boca, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | | Print
Vezi si:
***
Din revista “Lumea credintei”, nr. 124/ noiembrie 2013:
(fragment)
…a uneia dintre acestea sunt martora si beneficiara eu, Florica Dragos Roman de 72 de ani, din Cluj Napoca. Citisem mult, dascal de profesie fiind, despre acest „sfant al Ardealului”(si eu sunt ardeleanca), Parintele Arsenie Boca, si doream din inima sa ajung la mormant la Sfanta Manastire Prislop, dar cum ma deplasez foarte greu numai cu ajutorul unui baston, uneori chiar cu doua bastoane ca urmare a unui handicap locomotor congenital, ma intrebam cum oare voi putea ajunge la mormanul sfantului? Stiam ca este o panta foarte abrupta de la biserica prin padurice, panta greoaie chiar si pentru cei sanatosi, dar pentru mine ar fi fost o grea incercare. Unii ma incurajau, altii aveau mari rezerve ca voi putea parcurge acea distanta, facandu-mi cunoscut ca drumul aceste pana la mormant nu este nici foarte scurt nici usor pentru picioarele mele bolnave. Continuare»
Publicat pe 28 Nov 2013 | Categorii: Documentare, Minuni si convertiri, Parintele Andrei Coroian, Parintele Arsenie Boca, Razboiul nevazut, VIDEO | | Print
Regizor: Nicolae Marginean.
Rostirea cuvintelor Parintelui Arsenie Boca – Mihai Bica. Regia tehnica: Cornel Ciuleanu. Cantari bisericesti: Diaconul Protopsalt Mihai Buca si isonarii Ionut Dima, Stefan Voicu, Ioan Hangu
1.Iisus Hristos: Dumnezeu – Omul,
2. Pustiirea firii omenesti in Adam,
3. Refacerea firii omenesti in Iisus Hristos,
4. Continuarea biruintei prin Taina,
5. Vremuri de mantuire,
6. Himalaya prostiei omenesti,
7. Povatuire in taina spovedaniei,
8. Libertatea: lepadarea de sine,
9. Credinta,
10. Chantecler,
11. Regenerareaa familiei si a neamului,
12. Prietenia, Taina Cununiei, preoteasa,
13. Cuvinte interzise,
14. Cine intra in imparatia lui Dumnezeu,
15. Ce sunt sfintii,
16. Porunca iubirii,
17. Transformarea omului in Om,
18. Biografia Parintelui Arsenie Boca
Cu cateva luni in urma a fost finalizat un nou film documentar avandu-l in centru pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Aceeasi echipa ca si pentru filmul “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute), respectiv Nicolae Margineanu (regizor si producator), Ion Costin Manoliu (text/comentariu) si Maria Ploae (voce), a realizat in acest an, 2013, filmul “Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” (83 minute), care va rula [a rulat, n.n.] si in cadrul festivalului de film documentar care incepe maine [14 oct.] la Sibiu, Astrafilm Festival.
Prezentarea filmului in cadrul festivalului este urmatoarea: Continuare»
http://www.razbointrucuvant.ro/
Avantajele tratamentelor cu uleiuri de par
Primul sfat pe care ti-l dau este sa incerci tratamentele pentru par cu ulei de cocos, pe care le poti folosi de trei ori pe saptamana, aplicand uleiul pe par inainte de spalare. Masajul cu ulei de cocos cald hraneste scalpul si face parul mai puternic si mai sanatos. De asemenea, previne uscarea scalpului si, implicit, aparitia matretii.
INGRIJIREA PARULUI CU LAPTISOR DE MATCA
Masajul stimuleaza circulatia sanguina, intarind foliculii capilari si radacina firelor de par. Nu exista metoda mai buna de a combate efectele frigului asupra parului decat tratamentele naturale. Nu e obligatoriu sa te limitezi insa la ulei de cocos: pentru a-i reda parului stralucirea din timpul verii poti folosi ulei de rozmarin sau de lamaita.
Cum se aplica mastile de par
Pe langa tratamentele cu ulei, si mastile pentru par iti sunt de un real ajutor pe vreme rece si ninsoare. Aceste masti au acelasi rol de protectie pe care il are balsamul dupa samponare, catifeland parul, hranindu-l in profunzime si facandu-l mai puternic si mai rezistent. In recomand sa aplici regulat aceste masti mai ales daca ai parul foarte uscat, fragil si deteriorat din cauza produselor cosmetice (vopsea de par, fixativ, mousse, ceara de par) sau a ustensilelor de coafat. Bineinteles, ma refer la mastile naturale, preparate de tine acasa folosind ce mai ai prin frigider sau in camara.
Mastile de par se aplica intotdeauna dupa samponare si uscarea in prealabil cu un prosop. Iata cum sa procedezi: dupa ce ai zvantat putin parul, intinde o cantitate generoasa de masca pe tot scalpul, apoi piaptana-te pentru a uniformiza stratul aplicat. E bine sa lasi masca sa actioneze vreme de aproximativ zece minute, asa ca evita sa te clatesti mai repede, pentru ca altfel nu vei obtine efectul dorit.
Ce ingrediente sa folosesti in functie de tipul de par
Masca pentru par uscat
Pregateste un amestec dintr-un avocado copt, jumatate de cana de crema
de cocos, 3-4 linguri de suc de aloe vera, 4-5 lingurite de ulei de
jojoba sau ulei din germeni de grau. Maseaza bine pe cap acest amestec
si lasa-l acolo vreme de jumatate de ora, apoi clateste cu apa.
Masca pentru par gras
Prepara un amestec din otet de mere, o cana de iaurt, doua coji de
lamaie, doua linguri de menta si doua linguri de ulei de neem. Maseaza
masca pe par si las-o sa-si faca efectul timp de 15-20 minute, apoi
clateste parul.
METODE PENTRU A GRABI CRESTEREA PARULUI
Masca pentru par normal
Combina jumatate de cana cu lapte, doua linguri de miere si 5-6 picaturi
de ulei de lemn de santal. Maseaza cu atentie pe scalp si lasa masca sa
actioneze in jur de jumatate de ora, apoi clateste cu apa.
Cum sa-ti protejezi parul de frig
- Spala-ti parul doar cu apa calduta, deoarece apa fierbinte poate dauna texturii lui.
- Lasa parul sa se usuce natural pe timp de iarna. Atentie insa: asta
inseamna sa renunti la foehn, nu sa iesi afara cu parul ud! Daca vei
face asta, te vei alege doar cu varfuri despicate.
- Maseaza-ti regulat parul si scalpul cu ulei.
- Poarta mereu o esarfa sau o palariuta cand iesi din casa, pentru a-ti
proteja parul de frig, si nu lasa fulgii sa ti se aseze pe plete.