Sfîntul Iustin Popovici despre erezia împărţirii Tainelor Bisericii în Taine şi Ierurgii

78 views
Skip to first unread message

Filotheu Monahul

unread,
May 23, 2013, 7:21:28 AM5/23/13
to orto...@googlegroups.com
Din cartea "Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul", capitolul "Sfintele Taine":

Dumnezeu-Omul este marea taină a bunei-credinţe (blagocestiei) (1 Tim. 3:16), marea taină a credinţei Dumnezeu-omeneşti, iar în Dumnezeu-Omul sînt toate tainele Bisericii. Una şi aceeaşi a-tot-dumnezeiască taină Ipostatică a Celei de-a doua Feţe a Preasfintei Treimi străbate şi umple toate tainele Bisericii, şi tot ce e în ea, şi tot ce e din ea. Fiece sfîntă taină izvorăşte din şi sfîrşeşte în sfînta taină a Bisericii: în sfînta taină a întrupării lui Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului, a Dumnezeu-omenităţii. Cu adevărat, fiecare sfîntă taină este a-tot-întreagă în Biserică; însă la fel este şi întreaga Biserică în fiecare Sfîntă Taină.
Totul e în Biserică sfîntă taină. Orice ierurgie e sfîntă taină. „Chiar una mică, chiar şi cea mai mică?” - Da. Oricare dintre ele este la fel de uriaşă ca însăşi taina Bisericii. Fiindcă şi cea mai mică dintre ele este în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii într-o legătură organică, vie, cu întreaga taină a Bisericii - cu Însuşi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Numai o pildă: rînduiala sfinţirii mici a apei. O slujbă mică, dar ce sfîntă minune uriaşă, uriaşă ca însăşi Biserica! Această minune iubită străbate de două mii de ani milioane şi milioane de suflete de creştini ortodocşi, le curăţeşte, le sfinţeşte, le însănătoşeşte, le nemureşte - şi nu încetează, nici nu va înceta să lucreze cît vor dăinui pămîntul şi cerul. Iar aghiasma mică este doar una din nenumăratele sfinte taine ce fac neîncetat minuni în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.
Dar şi orice sfîntă faptă bună din sufletul creştinului ortodox este o sfîntă taină. Pentru că fiecare din ele este în legătură organică genetică cu sfînta Taină a Botezului, iar prin ea cu întreaga taină Dumnezeu-omenească a Bisericii. Astfel: credinţa este o sfîntă faptă bună, şi prin însuşi acest fapt este o sfîntă taină, prin care Creştinul ortodox trăieşte neîncetat. Iar sfînta credinţă, cu puterea luminii sale, dă naştere în sufletul lui şi celorlalte sfinte fapte bune: rugăciunii, dragostei, nădejdii, postirii, milosteniei, smereniei, blîndeţii... Şi fiecare din ele este, la rîndul ei, o taină. Toate (fapte bune şi taine) se hrănesc una pe alta, trăiesc una prin alta, se nemuresc şi se înveşnicesc una pe alta. Şi tot ce este din ele sfînt este. Drept aceea, nu este număr tainelor în Biserica lui Hristos, în această a-tot-cuprinzătoare sfîntă a-tot-taină ceresc-pămîntească a Dumnezeu-Omului. În ea şi fiecare „Doamne miluieşte” este o sfîntă taină, şi fiecare lacrimă de pocăinţă, şi fiecare suspin al rugăciunii, şi fiecare strigăt de tînguire.



Notă: Împărţirea în şapte a Sfintelor Taine ale Bisericii nu este una ortodoxă, ci e făcută de Thomasso din Aquino, doctorul "angelic" al ereziilor papistaşe. Nici unul din Sfinţii Bisericii nu se grăbeşte să dea un număr fix al Tainelor Sfintei Biserici, pentru că toată lucrarea Sfîntului Duh este taină (şi Taină, totdeodată) a Bisericii. Ce nădejde de mîntuire am eu, ca creştin, dacă (după împărţirea celui ce şi-a tăiat gaură în masă pentru propria burtă) Botezul este Taină, iar Înmormîntarea nu?
Sfîntul Maxim Mărturisitorul şi Sfîntul Ioann Gură de Aur numesc de multe ori Sfînta Liturghie "ierurgie". Cine greşeşte? Sfinţii greşesc, sau ereticii papistaşi?
Reply all
Reply to author
Forward
0 new messages