"PECETLUIREA" Sfantului Sinod de la 1583

[vasilie]

"PECETLUIREA" SFINTULUI SINOD DE LA 1583

de Schimonahul Stefan Ciobanu

La anul 1583 Papa Grigorie XIII al Romei, schimbind calendarul iulian,
a facut numeroase presiuni asupra Patriarhului Constantinopolului din
acea vreme - Ieremia al II-lea (1572-1579, 1580-1584, 1587-1595),
pentru a-l face sa urmeze inovarea calendaristica apuseana. Patriarhul
in repetate rinduri l-a refuzat si pentru a pune capat presiunilor, a
convocat un sinod in acelasi an la Constantinopol, unde au luat parte
alaturi de el si Patriarhul Silvestru al Alexandriei, Patriarhul
Sofronie al Ierusalimului si multi altii. Acest sinod numit
"Pecetluire", trimis catre toate bisericile ortodoxe locale, arata
principalele erezii papale si le declara ca fiind in afara Bisericii
Ortodoxe prin anatemizarea celor care le cred si le practica. Iata
intregul text al "Pecetluirii":


"Catre toti crestinii adevarati, madulare ale Sfintei, Catholice
[Universale] si Apostolesti Biserici de Rasarit a lui Hristos din
Constantinopol si din tot locul, har, pace si mila voua de la
Atotputernicul Dumnezeu.

Nici un pic de tulburare nu a facut in Corabia din vechime furtuna
care s-a ridicat din adincuri. Si daca Domnul Dumnezeu, amintit de
Noe, nu ar fi binevoit a potoli apele, nu ar fi fost nici o sansa de
salvare a ei. In acelasi chip si impotriva Corabiei Bisericii
Ortodoxe, ereticii au ridicat un razboi neindurator, si noi am socotit
a fi voia lui Dumnezeu de a lasa urmasilor prezentul tom impotriva
lor, asa incit hotaririle cele scrise aici sa fie fara doar si poate
in apararea Ortodoxiei noastre. Dar pentru ca documentul sa nu fie
prea impovarator (greoi) pentru oamenii simpli, am hotarit a-l pune in
opt capete lesnicioase, dupa cum urmeaza:

Din Vechea Roma au venit anumiti oameni care au invatat acolo sa
gindeasca latineste. Dar cel mai rau lucru e ca inainte au fost
bizantini, nascuti si crescuti prin partile noastre; dar nu numai ca
si-au schimbat credinta, dar au si ridicat razboi Ortodoxiei si
adevaratelor dogme ale Bisericii de Rasarit si s-au razvratit
impotriva lui Hristos Insusi, impotriva dumnezeiestilor Apostoli si
Sfintelor Sinoade ale Sfintilor Parinti care ni le-au lasat. Drept
pentru care i-am taiat ca niste madulare putrede si
HOTARIM


I. Orisicine nu ar marturisi cu inima si cu gura ca este madular al
Bisericii de Rasarit botezat ortodox si ca Sfintul Duh purcede numai
de la Tatal fiintial si ipostatic, asa cum Hristos spune in
Evanghelie, ci Duhul purcede de la Tatal si de la Fiul in acelasi
timp, unul ca acesta sa fie lepadat afara de Biserica si sa fie
anatema.

II. Orisicine nu ar marturisi ca in taina Sfintei Liturghii, laicii
trebuie sa se impartaseasca odata cu cele doua sfinte parti, a
Preasfintului Trup si a Preasfintului Singe, ci sa spuna ca este de
ajuns a primi numai trupul pentru ca singele este inclus, chiar daca
Hristos le-a sfintit separat si le-a daruit fiecaruia din Apostoli,
unul ca acesta sa fie anatema.

III. Orisicine ar spune ca Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de
Taina a folosit azime ca si evreii si nu piine dospita, unul ca acesta
sa fie departe de noi si sub anatema ca unul ce gindeste ca un evreu
si vrea sa introduca doctrina lui Apolinarie si a armenilor in
Biserica lui Hristos, cu a Carui incuviintare il dam de doua ori
anatemei.

IV. Orisicine ar spune ca atunci cind Hristos Dumnezeu va veni sa
judece lumea, El nu va veni sa judece sufletele impreuna cu trupurile,
ci numai sa hotarasca asupra trupurilor, sa fie anatema.

V. Orisicine ar spune ca atunci cind mor, sufletele crestinilor care s-
au pocait in aceasta viata dar nu si-au cistigat mintuirea merg in
Purgatoriu - care este un basm grecesc - unde focul si chinurile ii
purifica, si ei cred ca nu sunt chinuri vesnice - asa cum credea
blestematul Origen - si dau din aceasta pricina slobozire pacatelor,
pe unii ca acestia ii dam anatemei.

VI. Orisicine ar spune ca Papa e capul Bisericii si nu Hristos
Dumnezeu, si ca Papa are autoritatea de a trimite in Rai prin
scrisorile sale, si ca poate ierta pacatele prin plata indulgentelor,
unul ca acesta sa fie anatema.

VII. Orisicine nu ar urma hotaririle Bisericii statuate in cele Sapte
Soboare Ecumenice si Sfintele Pasti socotite pentru a le urma, ci vrea
sa urmeze noua inventie a pascaliei si a noului calendar al
astronomilor atei papisti, si vor sa rastalmaceasca si sa distruga
dogmele si traditia Bisericii care noi le-am mostenit de la Sfintii
Parinti, anatema unora ca acestia si sa fie indepartati de Biserica si
de impartasirea credintei.

VIII. Rugam pe toti binecredinciosii ortodocsi: ramineti in credinta
stramoseasca ce-ati invatat-o pina acum, in care v-ati nascut si
crescut, si cind vremurile o vor cere, varsati-va singele pentru a
pastra credinta mostenita de Sfintii Parinti. Luati aminte la cele
scrise mai inainte si credeti ca Hristos va va ajuta sa le impliniti.
Fie ca umila noastra binecuvintare sa fie cu voi cu toti. Amin.

Urmeaza semnaturile ierarhilor:

Ieremia al Constantinopolului

Silvestru al Alexandriei

Sofronie al Ierusalimului

(dimpreuna cu tot soborul episcopilor prezenti in Sfintul Sinod)

Anul 1583 de la nasterea Domnului, indictionul 12, 20 noiembrie.



"Pecetluirea" a fost gasita in manuscris in Codexul 772 din biblioteca
M-rii Sf. Pantelimon si in mss. Codex 285 in chilia "Imnul Acatist"
din Schitul Kapsocalivia din Sfintul Munte Athos. La noi a fost pentru
prima data publicat la Bucuresti in anul 1881 in revista "Biserica
Ortodoxa Romina" nr.12, de arhimandritul rus Porfirie Uspenski, care l-
a copiat dintr-un manuscris al bibliotecii M-rii Sinai.
*


Latinii, care in adincul lor sunt constienti de minciuna in care
traiesc, au gasit de cuviinta a invata ca diferentele lor fata de
Biserica Ortodoxa sunt nesemnificative. Aceasta se face ca o
consecinta a tacerii asupra adevaratei lupte pe care o duc impotriva
Traditiei Ortodoxe care la rindu-i se apara prin culmi dogmatice si
adincimi duhovnicesti in care latinii se impotmolesc.

Ei invata ca sigura diferenta intre noi si ei e nesupunerea canonica,
iar in ceea ce priveste diferentele dogmatice, sunt numai neintelegeri
din cauza formularilor incomplete. Ei au adaptat astfel uniatia, incit
nu cer nimanui convertirea imediata, schimbarea credintei si a vietii,
ci ii accepta pe rasariteni numai daca se supun Papei. Ei cred ca
acest asalt pasnic este menit pentru a paraliza orice rezistenta
ortodoxa. Aceasta vicleana politica a lor are inlauntru o psihologie
diabolica. Ei stiu ca de pot convinge proprii credinciosi ca nimic
esential nu ii desparte de ortodocsi, ii tin legati de turma; iar daca
reusesc sa ne convinga ca ceea ce ne separa e nesemnificativ, ne
cistiga si pe noi, prin sufletele caldicele care dintotdeauna au stiut
de frica puterilor lumesti si sunt impresionati de marile scenarii.

Victimele acestei propagande latine sunt in cea mai mare parte
teologii laici care au studiat, prin diverse burse sau doctorate, in
mediul Apusean rationalist-iluminist, care i-a convins ca pentru a
supravietui intr-o lume a compromisurilor trebuie sa renunte la
afirmarea adevarurilor "grosolane si suparatoare" si sa se faca
intelesi prin finetea filozofiei teologice reconciliante si
impaciuitoare. Printr-o repetare frecventa si amestecata a acelorasi
cuvinte, unii ca acestia reusesc ca cea mai monstruoasa minciuna sa
para naturala. Toate acestea se intimpla cind cei mai multi dintre
credinciosii nostri de-abia s-au trezit din betia comunismului si
astazi sunt in pericol de a primi ideea ca dragutii de catolici
imbracati in blanuri de miel sunt intr-adevar tratati prea crud de
noi, ca sunt fratii nostri neintelesi de care am stat despartiti prea
mult timp datorita unor motive istorice neinsemnate.

Iata de ce papistasii isi pastreaza cu tarie titulatura de "Biserica
Apuseana" si spun ca "nu sunt o biserica doar cu numele, ci in
realitate pastreaza, in ciuda schismei si a devierilor dogmatice,
harul preotiei si al tainelor."

Ei se bazeaza in afirmatiile lor pe urmatoarele argumente:
1. Biserica Apuseana a pastrat succesiunea apostolica in sacerdotiu.
2. Biserica Ortodoxa accepta botezul romano-catolic prin stropire, de
vreme ce nu reboteaza pe cei care vin la ei. Aceasta inseamna, spun
ei, ca Biserica Ortodoxa recunoaste validitatea tainelor catolice si
apostolicitatea "Bisericii Apusene".
3. Nu exista, spun ei, o hotarire clara a vreunui Sinod Ortodox care
sa caracterizeze Biserica Apuseana ca eretica si deci despartita de
Una, Sfinta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a lui Hristos.
4. In vechile documente patriarhale oficiale adresate Papei, biserica
apuseana este numita "Biserica", ceea ce inseamna ca astazi e
recunoscuta ca fiind in esenta Biserica de patriarhii care le-au
scris.

Haideti sa vedem cit de stabile sunt argumentele lor si care este
actuala pozitie a Bisericii Ortodoxe in aceasta problema, pentru a
putea contracara parerile iresponsabile care abunda in teologia
actuala.

Poate fi real faptul ca apusenii au pastrat succesiunea apostolica in
hirotonie? Vorbind de succesiunea apostolica, nu e suficient ca noi
ca ortodocsi putem demonstra continuitatea si neruperea firului ce
ajunge la noi de la Mintuitorul prin Sf. Apostoli. Biserica lui
Hristos nu ramine in litera legii, pentru ca Duhul sufla oriunde
voieste. Sa luam asadar marturiile ce sunt clare si de nezdruncinat.
Daca cei ce hirotonesc nu au dreapta credinta, hirotonia nu e valida,
si nu putem vorbi de succesiune apostolica si har (Canonul 68
Apostolic). Nu ne indoim ca punerea miinilor episcopului
dreptcredincios asupra pretendentului, transmite intreg harul Prea
Sfintului Duh. Oare Duhul Sfint se pogoara acolo unde e necredinta?
Unde sade erezia?

Iata ce spunea Sfintul Vasile celor din Nicopole: "Eu nu voi numara
vreodata cu adevaratii preoti ai lui Hristos, pe acela ce s-a
hirotonisit si a luat purtarea de grija a norodului din spurcatele
miinile ereticilor, spre spurcarea Dreptslavitoarei Biserici."

Canonul 68 al Sfintilor Apostoli spune: "Daca vreun Episcop, sau
Presbiter, sau Diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, sa se
cateriseasca si el si cel ce l-a hirotonisit. Fara numai de ar dovedi,
ca de la eretici are hirotonia. Ca cei ce de unii ca acestia sunt
botezati, sau hirotonisiti, nici credinciosi, nici Clerici este cu
putinta a fi. [ref. Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6:
95; Cartagina: 57, 77, 101]"

Ce valoare are in acest caz numai un ritual apostolesc de punere a
miinilor, acolo unde din cauza ruperii de Biserica prin erezie,
Sfintul Duh s-a departat? Sfintul Ciprian al Cartaginei a spus: "Unde
este episcopul acolo este Biserica." Legatura de nezdruncinat dintre
Biserica si episcop are la temelie chipul unirii lui Hristos Mirele cu
Mireasa Biserica. Atita timp cit Biserica crede in capul Hristos,
ramine Biserica, iar episcopul cit ramine in dreapta credinta
marturisita la hirotonie si se afla intr-un Sfint Sinod, ramine al
Bisericii. Catolicii s-au spaimintat de acest adevar si au nascocit in
jurisdictia lor un canon care spune: "Un episcop hirotonit valid poate
face la rindu-i hirotonii valide." Dar Sfintii Apostoli si-au
"validat" continuitatea tocmai prin marturisirea dreptei credinte si
raminerea in sobornicitate, de aceea un episcop hirotonit valid (pina
in 1054) isi rupe firul continuitatii prin caderea in eresul
infailibilitatii, continuind a face hirotonii nevalide in biserica
acefala in care se afla.

Cel de-al doilea argument catolic pentru a demonstra ca Papalitatea
este Biserica Apostolica, este considerat cel mai "greu" din toate
teoriile lor: "Ca si Biserica, ei spun, ortodocsii nu reboteaza
catolicii ce vor sa devina ortodocsi, ceea ce inseamna ca preotia si
tainele catolice sunt reale si valide."

Cu cita superficialitate este trasa aceasta concluzie! Daca acest
argument ar fi adevarat, atunci ar trebui sa acceptam ca si arienii si
macedonienii nu sunt eretici, de vreme ce Biserica a primit pentru o
vreme si botezul lor. Dar departe de noi aceasta blasfemie! Botezul
ereticilor si al schismaticilor nu este botez. Tine doar locul
Botezului si nu-l inlocuieste desavirsit decit numai atunci cind prin
iconomie Biserica il primeste. "Un Domn, o Credinta, un Botez" invata
Sf. Apostol Pavel (Efes. 4,5). Si Sinodul Local de la Cartagina,
primit de Sinodul Sase Ecumenic, explica: "Pentru ca Biserica cea
Universala sa fie una si adevaratul Botez sa fie unul, cum se poate ca
si ereticii si schismaticii sa aiba adevaratul Botez de vreme ce ei nu
sunt in Biserica Universala, ci s-au taiat prin ereziile lor? Iar daca
botezul ereticilor si schismaticilor este adevarat si Botezul
Bisericii Ortodoxe este de asemenea adevarat, atunci nu este un singur
Botez dupa spusele Sf. Pavel, ci doua, ceea ce este absurd."

De asemenea, Sfintul Vasile cel Mare in ale sale canoane nu accepta
botezul schismaticilor: "Ca necuviinta de acolo este aratata si vazuta
tuturor celor ce cit de putin stiu a socoti. Cei catari (curati) si ei
sunt din cei dezbinati. Dar insa s-a parut celor din inceput, celor
impreuna cu Ciprian zic, si cu Firmilian al nostru, pe toti acestia a-
i supune unei hotariri. Pe cei curati [cataristi], si infrinati
[engratisti], si idroparastati, si apotactisti (adica de sinesi
lepadati de la Catholiceasca [*] Biserica). Caci inceputul despartirii
s-a facut prin dezbinare. Iar cei ce s-au dezbinat de Biserica, nu au
mai avut Harul Duhului Sfint peste dinsii. Ca a lipsit impartasirea,
pentru ca s-au intrerupt urmarea. Ca cei intii ce s-au departat aveau
hirotoniile de la Parinti, si prin punerea miinilor lor peste ei,
aveau darul cel duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt facindu-se mireni,
nici de a boteza, nici de a hirotoni nu au avut putere, nici de a
putea da altora Harul Sfintului Duh, de la care ei au cazut. Pentru
aceasta ca niste botezati de mireni cei de dinsii botezati, au
poruncit (Parintii) ca venind la Biserica, cu adevaratul Botez al
Bisericii de a doua oara sa se curateasca." (Canonul I al Sf. Vasile)

Putin mai jos in acelasi text se arata cu claritate cugetul Bisericii
atunci cind Sf. Parinte afirma ca botezul, nu numai al ereticilor ci
si al schismaticilor este invalid, adica fara har si sfintenie.
Oricum, din motive de iconomie se ingaduie a fi primiti schismaticii
in Biserica dupa ce se leapada de schismele lor. Dar pentru a discerne
in astfel de cazuri Sf. Vasile arata pogoramintul: "Dar fiindca cu
totul s-a parut oarecarora din cei din Asia, pentru iconomia multora
sa se primeasca botezul [al schismaticilor] lor. Fie primit. Ca ma
sfiesc ca nu cumva intirziindu-i cu Botezul sa-i intirziem intru ale
mintuirii prin aceasta asprime a indelungarii. Iar daca aceia pazesc
Botezul nostru, aceasta pe noi sa nu ne induplece. Ca nu suntem
vinovati a le da lor har, ci a stirbi observatia cu scumpatatea
Canoanelor."

De aici inainte este neindoielnic faptul ca Sf. Parinti considerau
botezul ereticilor si al schismaticilor ca fiind inexistent. Cind in
anumite circumstante se hotarau sa nu-l repete, nu era vorba de
schimbarea rinduielilor, ci de faptul ca printr-un act de iconomie
botezul mincinos al schismaticilor si ereticilor obtinea adevarata
valoare: sfintire, putere si har doar prin intrarea penitentului in
Biserica Ortodoxa, care daca ar fi ramas in afara ei, nu ar fi primit
nici una din harisme. Sa nu uitam ca aceste pogoraminte nu erau luate
decit in sobor si pentru o perioada de timp lasata spre indreptare.

Mai mult, Sf. Vasile spune despre schismatici: "Iar cel al
infrinatilor [botez] se cade noi a-l intelege lucrare rea. Caci ca sa-
i faca pe ei neprimiti Bisericii, s-au apucat de aici, sa intimpine
mai inainte cu insusi al lor botez. De unde si-au stricat si
obisnuirea lor" pentru ca "si-au nascocit osebit botez, schimosind
predanisirea ceea ce este la Botez[1]". "Deci socotesc, fiindca nimic
este pentru dinsii, zic, aratat se cade noua a lepada botezul lor. Si
de ar fi luat cineva de la dinsii pe acela, venind la Biserica, sa-l
boteze."

Sfintul Ioan Gura de Aur graieste: "Nu lasa ca inselaciunea ereticilor
sa te amageasca, o cititorule; deoarece ei au botez, dar nu au
luminare; ei isi boteaza trupurile dar sufletele lor nu primesc
luminare" (Omilia "La inceput a fost Cuvintul"). Asemenea si Sf. Leon:
"Nici un eretic nu poate da sfintire prin taine" (Epistola catre
Nicetas) si Sf. Ambrozie: "Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu nu
sfinteste" (Catre catehumeni).

Totusi ne putem intreba de vreme ce ereticii nu au botez, de ce in
Sinoadele Sase si Sapte Ecumenice s-au acceptat botezul unor eretici
ca arienii si macedonienii? Iata cum raspunde la aceasta intrebare Sf.
Nicodim Aghioritul: "Pentru ca sa se faca dar lesne de inteles
dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinta a sti cineva mai-
nainte, ca doua feluri de chivernisire, si de indreptare, se pazesc in
Biserica lui Hristos. Un fel se numeste scumpatatea, iar celalalt, se
numeste iconomie si pogoramint. Cu care chivernisesc mintuirea
sufletelor iconomii Sfintului Duh, uneori cu unul alteori cu altul.
Deci Sfintii Apostoli in Canoanele lor cel mai-nainte zice, si toti
pomenitii sfinti, au intrebuintat scumpatatea, si pentru aceasta
desavirsit leapada botezul ereticilor; Iar Soboarele acestea doua de
toata lumea, au intrebuintat iconomia, si botezul arienilor si al
macedonenilor l-au primit, si al altora; Iar pe al evnomianilor, si al
altora inca, nu l-au primit. Pentru ca, mai ales in vremea Soborului
al 2-lea arienii si macedonenii erau in putere, si nu numai ca erau
multi intru multime, ci aveau si mari puteri linga imparati, si pe
linga stapinitori, se aflau si la senat. Drept aceea, intii pentru ca
sa-i traga la dreapta slavire, si sa-i indeparteze mai lesne de eres,
si alta pentru ca sa nu se intimple mai mult sa-i salbaticeasca asupra
Bisericii si asupra crestinilor, si raul mai rau sa se faca, au
iconomisit lucrul asa, Dumnezeiestii Parinti aceia iconomisindu-si
cuvintele lor cu judecata [Psalm 111: 5]."[2]

Trebuie sa discernem aici faptul: daca Biserica din motive de iconomie
a primit la un anumit timp si pentru un anumit timp botezul
ereticilor, aceasta nu inseamna validarea credintei lor si ca botezul
este valabil de la inceput pina la sfirsit. Iconomia zice: chiar forma
intreitei afundari in numele Sfintei Treimi - facuta chiar de preot -
nu-l sfinteste [3] pe eretic sau schismatic atit timp cit acesta nu
face lepadarile verbale de eres, nu e primit in Biserica ca drept-
marturisitor al Crezului Ortodoxiei, si nu este apoi miruns. Atunci si
numai atunci, prin mila sfintitoare a Bisericii i se dadea adevarata
valoare botezatului, care pina atunci nu avea decit o forma
nelucratoare si neconfirmata a botezului. Dar acel timp al iconomiei a
trecut, asa ca acum acrivia Sfintelor Canoane trebuie sa preia cirma
Bisericii.

Dar si Grigorie Teologul intr-un glas cu sfintii cei mai-nainte
pomeniti, zice in Cuvintul cel la sfintul Botez, despre arieni si
macedonienii care se catehizau: "Iar de schiopatezi inca, si nu
primesti deplinatatea Dumnezeirii Fiului si a Duhului, cauta pe altul
sa te boteze, sau mai bine zice, sa te inece [afunde] in apa
botezului, fiindca eu nu am voie a desparti Dumnezeirea Fiului, si a
Duhului, de Dumnezeirea Tatalui, si a te face mort, de vreme ce se
cuvine a doua oara a te naste prin Botez. Incit nici darul Botezului
sa nu-l aiba, nici nadejdea care se naste prin Botez, pierzind prin
imputinarea slavirilor ale Celui de-o-fiinta si chipul mintuirii sale.
De vreme ce pe oricare din cele trei Ipostasuri o ai pogori din
aceasta, si pe sine te lipsesti de deplinatatea cea prin Botez."

Este bine a sti ca la inceput Biserica boteza pe catolicii convertiti
la ortodoxie. Avem ca marturie Conciliul Papal de la Roma din 1215
care consemneaza in al patrulea canon ca ortodocsii nu liturghiseau
acolo unde latinii au facut messa inainte, pina nu sfinteau locul cu
aghiasma, si ca botezau pe cei ce veneau la dreapta credinta chiar
daca aveau botezul latin. Cum de atunci, cind latinii de la inceputul
caderii in erezie erau botezati cind veneau la ortodoxie si acum cind
sunt departati cel mai mult de adevarul de credinta si merg din erezie
in erezie, sa fie primiti doar prin mirungere?

"Deci pentru ca ereticii aceea pazeau chipul Apostolescului Botez -
spune Sf. Nicodim - Canoanele acelor doua Soboare, i-au primit ca
botezati. Si nu numai pentru aceasta, ci si pentru iconomie, precum am
zis. Ca de le-ar fi lipsit iconomia, negresit nu ar fi statut
impotriva Apostolestilor Canoane, care poruncesc dimpotriva, adica sa
nu primim botezul ereticilor. Toata teoria, care pina acum o am facut
aici, nu este de prisos, mai ales este si prea de nevoie, de obste
adica pentru toata vremea, iar mai ales pentru ziua de astazi, pentru
gilceava cea mare, si prigonirea cea multa, ce se face pentru botezul
Latinilor, nu numai intre noi si Latini, ci si intre noi si intre cei
de o cugetare cu Latinii. Deci urmind celor zise fiindca locul
Apostolescului Canon o cere, zicem ca botezul Latinilor este botez
mincinos. Si pentru aceasta, nici dupa cuvintul acriviei nu este
primit, nici dupa cuvintul iconomiei. Nu este primit dupa cuvintul
acriviei, intii pentru ca sunt eretici. Si cum ca Latinii sunt eretici
nici o trebuinta este acum sa aratam, vreo dovada. Ca insusi aceasta,
ca avem atita ura, si atit intoarcere, iata atitea veacuri, despre
dinsii, este aratata dovada, ca ca pre niste eretici ii urim, adica
precum si pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei
luptatori de Duh."[4]

Caci iconomia are masuri si hotare, si nu este vesnica si nehotarita.
Pentru aceasta si Teofilact al Bulgariei zice: "Cel ce face ceva dupa
iconomie, nu chiar ca un lucru bun, face aceasta: Ci ca un lucru
trebuincios la o vreme." (Tilcuirea catre Galateni la cap 5 stih 11).
"In destul am iconomisit", zice si Grigorie Teologul in Lauda cea
catre Atanasie, "nici socoteala cea straina primindu-o, nici pe a
noastra stricindu-o, care [de n-ar fi asa] cu adevarat rea iconomie s-
ar numi". Cu adevarat rea iconomie este aceasta, cind printr-insa,
nici pe Latini nu putem a-i intoarce, si noi calcam acrivia
sfintitelor Canoane si primim botezul mincinos al ereticilor." "Ca a
iconomisi se cuvine unde nu se face calcare de lege", zice
Dumnezeiescul Hrisostom.[5]

Sfintul Marcu Eugenicul [6], mitropolitul Efesului (+1444), singurul
aparator al Ortodoxiei la sinodul "unionist" de la Ferrara-Florenta
(1438-1439) vorbeste despre pogoraminte: "Credinta noastra este
dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne
infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara
de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbavi de chinul cel
vesnic... In materie de credinta nu exista concesie. Chestiunile
credintei nu admit iconomia. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul
si du-te unde vrei."

De ce a lasat Dumnezeu sa cada latinii intr-o asemenea inselare?
Raspunsul nu poate veni decit privind la teologia lor indepartata de
trairea Sfintilor Parinti, la lepadarea ce-au facut-o "ruginitelor"
Canoane, apostazii care le-au adus mintile la zamislirea unui dumnezeu
nou, cu acelasi chip dar cu alta fire, un dumnezeu "evoluat" ce
corespunde trufiei credintei apusene.

Sfintul Teodosie cind a dat raspunsul imparatului Atanasie (491-518)
impotriva eresului lui Eutihie[7] nu a cautat sa-l impresioneze cu
multa teologie, ci l-a potolit prin taria credintei si pastrarea
predaniilor Sfintilor Parinti: "Cind aceste doua ne stau in fata,
imparate, adica, ori cu uriciune voind a vietui fara de minte, ori a
muri cu cinste, urmind dogmelor celor drepte ale sfintilor, sa stii ca
moartea mai mult o cinstim, pentru ca nu primim dogmele cele noi, ci
urmam asezamintelor parintilor celor care au fost mai inainte; iar pe
cei care voiesc a nascoci altele, pe aceia cu dreapta credinta ii
lepadam si ii dam blestemului si din cei hirotoniti de cei fara de
minte, nu primim pe nici unul... Drept aceea, noi nicidecum nu voim nu
numai sa graim, dar nici sa gindim ceva impotriva sfintelor soboare a
toata lumea."[8]

Chiar si acum, cind intr-un mod arbitrar si neintemeiat, in zilele
noastre latinilor li se face doar mirungerea, nu arata chiar si numai
aceasta pecetluire - "Pecetea Darului Sfintului Duh" - hula lor fata
de Sfintul Duh si ca sunt indepartati de Biserica? Paradoxul e ca si
ortodocsii care se leapada si trec la catolici primesc doar
mirungerea. De ce? Pentru ca ei ne considera la fel de cazuti din har.

Inselarea zilelor noastre consta in faptul ca se considera ca prin
mirungerea catolicilor si protestantilor se face valid botezul
acestora primit din schisma si erezie, dar se omite faptul ca acel
botez nu este nici apostolic facut in numele Sfintei Treimi (din
cauza Filioque) si nici canonic prin stropire sau turnare. Inselarea
aceasta premerge unei gindiri teologice scolastice care considera
Taina Mirungerii a fi suficient de implinitoare pentru a acoperi lipsa
persoanei Sf. Duh de la botezul papistas.

O taina nu substituie alta taina. Blasfemie ar fi daca ne-am inchipui
macar ca Hristos in dragostea fata de faptura, ar lua chip in cel
nebotezat daca acesta s-ar impartasi cu Sfintul Trup si Singe. Putem
cu adevarat spune ca prin adevaratul Botez se sadeste saminta
luminoasa, prin Mirungere se adapa virtutile iar prin Cuminecare se
desavirsesc roadele. Daca nu este saminta, ce uzi ca sa creasca si ce
sa rodeasca? Tainele sunt inlantuite dar nu complementare, se
inriuresc dar nu se inlocuiesc una pe cealalta.

Prin toate cele de mai sus am vazut ca Sfintii Parinti intr-un cuget
marturisesc ca ereticii si schismaticii s-au rupt de harul de viata
datator al Sfintului Duh, si ca ceea ce apostatii numesc "biserica"
este in realitate un trup mort care pastreaza semnele exterioare
adevaratei Biserici. Ar fi pentru noi ortodocsii o blasfemie sa-i
consideram pe Apuseni - care se fac vinovati (prin sistemul de erezii
dogmatice, canonice, eclesiale) de cea mai mare schisma din istoria
Bisericii - ca avind valide preotia si sfintele taine.

Daca mai este vreo nevoie pentru cineva de a arata ca papismul nu este
altceva decit o organizatie sociala de eretici, lipsiti de Adevar, de
Sfinte Taine si de Harul Duhului Sfint, vom continua, cu ajutorul lui
Dumnezeu cel in Treime inchinat, sa aducem inca doua argumente ce
contrazic supozitiile ca de vreme ce nici un Sinod nu a anatemizat
fatis papalitatea si in corespondenta vremii diferiti patriarhi
ortodocsi ii numeau Biserica a Romei sau Biserica Apuseana, inseamna
ca in mod tacit sunt recunoscuti ca fiind Biserica lui Hristos.

Raminem uluiti cita orbire trebuie sa ai ca sa crezi acestea din urma!
Sa ne intrebam ce s-a intimplat in 1054. Este adevarat ca Ortodoxia nu
a excomunicat papalitatea. Ci atunci papalitatea aroganta a
excomunicat Ortodoxia. Ce vor mai mult catolicii? Ce act oficial poate
fi mai temeinic decit acesta? Ce altceva poate deschide o prapastie
mai mare intre Biserica si Papism? Latinii au lovit Biserica, dar si-
au aratat prin aceasta intentiile reale. Scena de teatru a delegatilor
apuseni in altarul Sfintei Sofia a fost oficializarea, confirmarea
despartirii apusenilor de Biserica. Mai este nevoie de vreun alt act
oficial? Nimeni nu l-a dat afara pe Iuda din cei doisprezece Apostoli.
A plecat singur, in noapte. Nimeni nu l-a excomunicat. S-a excomunicat
singur.

Exista doua talmaciri pentru actul latin de lepadare a Bisericii
Ortodoxe: Ori biserica apuseana este cu adevarat Biserica lui Hristos,
ceea ce inseamna ca Ortodoxia este anti-ortodoxa, eretica si
schismatica; ori Biserica Ortodoxa este adevarata Biserica, ceea ce-i
pune pe apuseni in rindul ereticilor rupti de Hristos. Pentru un drept-
credincios nu exista cale de mijloc. Biserica este Una. Drept aceea,
doar una dintre cele doua inceteaza a mai fi Biserica dupa 1054.
Fiecare crestin nu are decit sa-si cerceteze constiinta si sa aleaga.
Cei care ramin ortodocsi automat renunta la papism.

Sinoadele ortodoxiei s-au strins atunci cind anumite intrebari sau
disensiuni se ridicau impotriva credintei. De aceea in intreaga
istorie a Bisericii Ortodoxie de dupa Schisma nu s-a pus problema
despartirii papale. Chiar si participantii rasariteni de la conciliul
tilharesc de la Florenta (1439) erau constienti ca au semnat un act de
tradare[9]. Messele latine nu erau doar considerate lipsite de
continut, ci ca o ierosilie intr-un ritual satanic. Pentru aceasta
ortodocsii faceau mai intii sfintirea apei pentru a curati locul unde
au slujit catolicii. Nici un latin convertit nu era primit fara a i se
face botezul. Cine din Biserica Ortodoxa si in ce timp a protestat
impotriva acestor rinduieli ale Sfintilor Parinti? De ce sa se ridice
cineva? Era o convingere soborniceasca ca toata papalitatea nu este
Biserica. De ce asadar sa fie nevoie de sinod? Ce sa mai dezbata un
sinod ortodox? Ceva ce era deja hotarit si de toti soborniceste
implinit? Ceva despre care nimeni nu avea nici cea mai mica indoiala?
Latinii erau socotiti ca despartiti de Biserica, despartiti de trairea
ei, de metanoia Sfintilor Parinti, de dogmele, teologia si viata
ortodoxa. Cum puteau cei din vechime, cind marturiseau in crez o
biserica si nu doua, a gindi macar despre catolici ca la o Biserica
sora?

Din aceasta pricina aproape nici un sinod nu a dezbatut daca
papalitatea este sau nu Biserica, ci Parintii s-au preocupat mai ales
de a opri expansiunea Apusului si de a gasi noi oprelisti in calea
invaziei eretice.

Totusi pentru a vadi drept basme cirtelile latine, am pus la inceputul
articolului hotarirea Sinodului de la Constantinopol intrunit de
Patriarhul Ieremia al II-lea la anul 1583, care nu ne indeamna la nici
un cuvint de prisos. Daca pina in acel an toate cele ale apusenilor
erau socotite erezii si tratate cu anatemele de rigoare, cu atit mai
mult ar trebui astazi, cind pan-erezia lor naste o asa viltoare in
care multi au fost lesne prinsi.

Nici protestantii din acea vreme nu s-au lasat mai prejos in
incercarea de a realiza o alianta antipapala. Astfel in anul 1576
luteranii din Tübingen au scris patriarhului Ieremia al II-lea
afirmind ca luteranismul este adevarata credinta si ca vor sa se
uneasca cu ortodocsii. Pentru a-si sustine cele afirmate ei alaturau
scrisorii "Marturisirea de la Augsburg" din 1530 si articole ale
credintei lor, cerindu-i patriarhului sa-si spuna parerea.
Patriarhul le-a trimis o prima scrisoare in care le spunea:
"raspunzind, nu va vom spune nimic de la noi, ci din cele Sapte
Sinoade Ecumenice, cu care scrieti ca sunteti de acord. Vom vorbi
urmind invatatorilor si teologilor nostri, pentru ca Duhul Sfint a
vorbit prin ei. Invataturile lor vor ramine pururea neschimbate, caci
ele se intemeiaza pe cuvintul Domnului."

Aratindu-le care este dreapta credinta, patriarhul Ieremia i-a sfatuit
sa revina asupra ideilor lor gresite: "nu exista decit un singur mod
de a corecta greseala: urmind Sfintelor Sinoade si Canoanelor
Apostolice, intr-un cuvint, urmindu-l pe Hristos in toate."

Nemultumiti de raspunsul patriarhului, care le cerea renuntarea la
erezii, luteranii ii scriu din nou, aducindu-i numeroase acuze.
Ieremia le raspunde: "noi nu ne aparam cu intelepciunea omeneasca, ci
folosim ca dovada Scriptura, caci adevarata filozofie nu contrazice
niciodata teologia (Col. 2, 8). Deci, fratilor, sa stam neclintiti pe
stinca credintei si pe traditia Bisericii si sa nu inlaturam hotarele
puse de Sfintii Parinti."

Primind a treia scrisoare, patriarhul Ieremia al II-lea isi da seama
ca dialogul nu rodeste si le scrie urmatoarele: "Va cerem ca de acum
inainte sa nu ne produceti o durere si mai mare, nici sa ne mai
scrieti pe acelasi subiect pe care vreti sa il privim diferit de cum
au facut-o teologii Bisericii. Voi ii cinstiti pe ei in cuvinte, dar
ii respingeti prin faptele voastre. Pentru ca voi incercati sa
dovediti ca cuvintele lor dumnezeiesti, armele noastre, nu sunt
potrivite. In ceea ce ne priveste, eliberati-ne de povara dialogului.
Mergind pe caile voastre, nu ne mai scrieti despre dogma".

Daca cineva accepta ca o erezie sa fie oficial numita Biserica,
indirect ii primeste si validitatea dogmatica, ii recunoaste sfintenia
tainelor, puterea si harul ca celei Una, Sfinte, Sobornicesti si
Apostolesti Biserici. Ar trebui asadar sa accepte ca fiind Biserica si
cultele adventiste, baptiste, reformate, luterane, calvine. Ar trebui
sa nu mai fie oprelisti in impartasirea in comun a tainelor, a
dogmelor, a credintei. Dar daca toate sunt "biserici" ai lui Hristos,
cu ce scop se duce toata lupta impotriva Bisericii Ortodoxe? Atunci
toti Sfintii Parinti, Mucenici si Marturisitori au fost cei mai
nenorociti oameni! Toti sfintii care au infundat temnitele austro-
ungare si comuniste, care nu au tacut ci au luptat si au facut minuni
pina la a-si varsa singele pentru a nu se uni cu catolicii si a nu se
vinde protestantilor, acesti martiri ai credintei sunt intr-adevar,
pentru "euro-teologii ortodocsi" moderni, niste oameni obscuri care
traiesc in bezna credintei lor, niste fanatici razvratiti, iesiti din
minti si fiinte retardate care nu au deloc dragoste pentru "fratii"
eretici.

Noi crestinii am fost dintotdeauna "pentru evrei poticnire iar pentru
lume nebunie". Pina la sfirsitul veacurilor vom ramine pentru lume
pricina de sminteala si batjocura. Dar ce e lumea? Nimic altceva decit
o scena mare cit pamintul, pe care fiecare-si joaca rolul cu o masca
pe fata. Multi imita pe adevaratii crestini, altii pe preoti,
arhierei, iar altii se prefac naivi si muti. Si toata lumea ii
priveste, dar ii primeste numai pe acei care joaca mai bine rolul
mastii. Durere va fi asupra celui ce va indrazni a-si descoperi fata,
suferinta va fi aceluia care nu se va mai juca de-a ortodoxia, dar
marea patimire i se va da celui ce va indrazni sa-i numeasca pe toti
dupa adevaratul lor nume...
________________________________________

Note bibliografice

* - adica Universala (n.n.)
1 "Si daca schismaticii acestia pentru ca au schimonosit obisnuirea
ceea ce este cuviincioasa la Botez, s-au judecat de marele Parinte
acesta Vasilie sa se boteze, cu mult mai virtos trebuie a se boteza,
Latinii cei ce au schimonosit, iar mai bine a zice, desavirsit au
stricat predanisirea Botezului, si care sunt nu numai schismatici, ci
si aratati eretici." (nota de la Canonul I al Marelui Vasile,
Pidalionul de la Neamt, 1844)
2 Tilcuirea Canonului 45 Apostolic, Pidalionul de la Neamt, 1844
3 Adica "nu ia Hristos chip in launtrul sau".
4 Ibidem, op.cit.
5 Ibidem, op.cit.
6 Sf. Marcu al Efesului (19 ianuarie) impreuna cu Sf. Fotie Patriarhul
Ierusalimul (6 februarie) au fost pur si simplu excomunicati "oficial"
din Calendarul bisericesc ortodox roman si din Vietile Sfintilor.
7 Anatemizat de sinodul IV de la Calcedon (451).
8 Vietile Sfintilor pe ianuarie, Ed. Episcopiei Romanului, 1993, p.
180.
9 La 5 iulie 1439 delegatii ortodocsi semneaza actul unirii prin care
accepta doctrina catolica, inclusiv primatul papal: "Papa este
succesorul Sf. Petru, loctiitorul lui Hristos pe pamint, invatator si
judecator al intregii Biserici, dupa cum se cuprinde in hotaririle
Sinoadelor Ecumenice si in Sfintele Canoane". Singurul care nu a
semnat a fost Sf. Marcu al Efesului care "nu a facut concesii in
materie de credinta". Semnarea actului unirii a fost urmata de o
slujba comuna si de puparea papucului papei. Si in zilele noastre
aceleasi trepte se coboara, numai ca s-a ajuns la cea de a doua,
urmind ca cel din urma "p" sa ni se daruiasca pentru realizari
deosebite in apropierea frateasca de rugaciune, liturghisire si
impartasire in comun.