http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/28/loctiitor-al-tronului-cezareii-capadociei/
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREII CAPADOCIEI
Sau punte de suflet peste Marea Neagră
În cadrul vizitei de pace (irenice) a Preafericitului nostru Părinte
Patriarh Daniel în cuprinsul Patriarhiei Ecumenice a
Constantinopoluilui s-au făcut deja referiri oficiale la titlul pe
care Ierarhii români de Bucureşti îl poartă de câteva secole:
Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei, precum şi la legăturile
creştinismului românesc cu cel din Capadocia.
Astfel, în Cuvântul său de salut, adresat ieri, 27 mai 2009, în Sala
Tronului cu ocazia primirii oficiale a delegaţiei Bisericii Ortodoxe
Române de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al
Constantinopolului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ţinut să
arate între altele:
“Pelerinajul nostru spiritual în cuprinsul Capadociei se înscrie, de
asemenea, în contextul legăturilor frăţeşti existente de-a lungul
secolelor între Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Română,
legături care sunt evidenţiate chiar în primele secole creştine. De
exemplu, din citirea atentă a actului martiric al Sfântului Sava de la
Buzău (+372) reiese că redactarea lui s-a făcut ‘pe pământ roman’, de
unde fuseseră aduse moaştele Sfântului Sava, din ordinul
guvernatorului Scythiei, Iunius Soranus. Acelaşi guvernator, care era
capadocian de neam, trebuie să fi dispus şi redactarea actului
martiric respectiv, fapt care a fost realizat tot în secolul al IV-
lea, de Episcopul Bretanion de Tomis, el însuşi capadocian, sau de
oamenii din jurul său, moaştele fiind cerute guvernatorului de către
însuşi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei
Capadociei (+379).
Aceste legături de secole capătă o conotaţie actuală şi prin hotărârea
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de proclamare, în
Patriarhia Română, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial al
Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 –
de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani) şi al
celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Multiplele proiecte dedicate acestor
manifestări au menirea să evidenţieze, odată în plus, contribuţia
deosebită a Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi
Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la
dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului
liturgic şi canonic, precum şi aportul lor la dezvoltarea vieţii
monahale şi a operei social – filantropice a Bisericii Ortodoxe. Toate
aceste exemple sunt pentru noi, astăzi, izvor de lumină în lucrarea
Bisericii Ortodoxe.
De altfel, legătura specială a Bisericii Ortodoxe Române cu Sfântul
Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, este
subliniată şi în titulatura noastră, aceea de Locţiitor al Tronului
Cezareei Capadociei. Această cinste a fost acordată, pentru prima
dată, mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea (1760-1787),
de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Sofronie, la data
de 10 octombrie 1776, în semn de preţuire şi ca recunoaştere a
sprijinului financiar şi ospitalier deosebit acordat de Ţările Române
Patriarhiei de Constantinopol, în vremuri dificile. Din anul 1925,
acest titlu îl poartă toţi Patriarhii României, ei fiind, totodată, şi
mitropoliţi ai Ungrovlahiei (azi ai Munteniei şi Dobrogei).
Astfel, pelerinajul nostru în Capadocia ne oferă prilejul de a ne
împărtăşi de binecuvântarea Sfinţilor Capadocieni şi de lumina pe care
ei au răspândit-o cu multă jertfelnicie, prin viaţa şi cuvântul lor.
De aceea, întâlnirea cu locurile sfinte în care s-au nevoit Sfinţii
Capadocieni devine pentru noi toţi izvor de bucurie sfântă, iubire,
pace şi evlavie.”
De asemenea, în Cuvântul său de răspuns Cuvântul Sanctităţii Sale
Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, adresat
Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
cu prilejul primirii Sale în Sala Tronului, 27 mai 2009, Sanctitatea
Sa a arătat:
“Vom trăi bucuria şi veselia duhovnicească de a Vă avea alături de noi
câteva zile, în cursul cărora ni se va oferi prilejul nu numai de a ne
deschide sufletele şi inimile unii înaintea celorlalţi, în plinătatea
şi îndestularea dragostei şi încrederii reciproce, dar, şi de a spori
frăţeşte întru Duhul Sfânt, de a ne ruga şi a liturghisi împreună,
atât aici, în preacinstita şi istorica biserică patriarhală a
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cât şi în Capadocia. De altfel,
Capadocia nu Vă este deloc străină, din moment ce purtaţi, onorific,
titlul de „Locum tenens” al Tronului din această regiune. Împreună-
liturghisirea şi împărtăşirea din acelaşi Sfânt Potir vor exprima
liturgic şi în chip lămurit, în maniera cea mai oficială, unitatea
noastră de credinţă, dragostea întru Hristos şi împărtăşirea Sfântului
Duh, Care, aşa cum spune fericitul Pavel, ne uneşte pentru a fi
„mădulare unii altora” (Rom. 12, 5)”.
Astăzi, 28 mai 2009, în Cuvântul său la Sfânta Liturghie oficiată
împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea
Înălţării Domnului, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului
Sanctitatea Sa Bartolomeu I a spus:
“Dar aţi venit aici şi ca Locţiitor al Tronului mitropolitan al
Cezareii Capadociei, deoarece, prin acest titlu scurt, dar de foarte
mare cinste, a binevoit Preasfântul nostru Scaun Ecumenic, Apostolic
şi Patriarhal să onoreze pe Preafericiţii Patriarhi ai României.
Titlul acesta s-a acordat cu scopul de a reaminti legăturile istorice
sfinte indisolubile dintre Constantinopol şi Bucureşti, de a sublinia
că este necesar să păşim împreună pe calea desăvârşirii duhovniceşti,
să fim uniţi în cuget şi să dăm împreună mărturia cea bună, spre a
exprima adevărul că pururea „un trup suntem în Hristos şi fiecare
suntem mădulare unii altora”. Există un fel de „cordon ombilical” care
leagă Biserica Mamă de Biserica fiică. În timp, aceasta din urmă s-a
emancipat şi, în urmă cu 124 de ani, a fost proclamată din Biserică
fiică, Biserică soră, egală în rang. Mai târziu a fost proclamată
Patriarhie, ocupând locul al VII-lea în ordinea canonică. Toate
acestea constituie mărturii despre faptul că, între bisericile
noastre, „dragostea nu cade niciodată”. Mulţi patriarhi ecumenici,
între care şi Atanasie al III-lea Patelaros, trecut recent în
calendarul Bisericii Ortodoxe Române, vrednicii de pomenire Partenie
I, Partenie al II-lea, Calinic al II-lea, Sfântul Nifon ş.a. care au
păstorit odinioară diferite regiuni ale Bisericii Ortodoxe Autocefale
Române de astăzi. Totodată, Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Evangelikos
Tracul, Tit şi Gordian, episcopi ai Tomisului, originari din
Capadocia, Cuviosul Nikita Preotul şi Bretanion, episcopul Tomisului –
şi aceştia Capadocieni – împreună cu Sfânta Parascheva de la Epivata
şi cu mulţi alţi sfinţi de aici constituie inelul de legătură, de aur,
dintre Bisericile noastre. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
La rândul său, Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel a ţinut să
sublinieze în Cuvântul său, rostit la Praznicul Înălţării Domnului (28
mai 2009), în Catedrala Patriarhală Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din
Constantinopol:
“De asemenea, apreciem, în mod deosebit, dragostea şi preţuirea
arătate de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol faţă de Mitropolia
Ţării Româneşti, oferindu-i mitropolitului de la Bucureşti, în anul
1776, titlul onorific de „Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei”.
Acesta ne obligă să preţuim şi noi, prin cuvânt şi faptă, strălucita
moştenire spirituală primită de la Sfinţii Capadocieni. În acest sens,
dorind să evidenţieze odată mai mult personalitatea spirituală
deosebită a Sfinţilor Capadocieni, în general, şi pe cea a Sfântului
Vasile cel Mare, în special, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, la propunerea Noastră, a hotărât proclamarea, în întreg
cuprinsul Patriarhiei Române, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial
al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379
– de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani) şi
al celorlalţi Sfinţi Capadocieni.
În acest context, Patriarhia Română publică anul acesta, 2009, în
limba română, pentru prima dată, opera omnia (opera integrală) a
Sfântului Vasile cel Mare în ediţie critică, precum şi o serie de
studii academice sub titlul „Studia Basiliana”, cuprinse în trei
volume, urmând ca în anii următori să fie publicate şi operele
integrale ale Sfântului Grigorie de Nazianz şi ale Sfântului Grigorie
de Nyssa.
La acestea se adaugă şi o mulţime de cărţi de popularizare care
prezintă selectiv şi tematic cele mai frumoase învăţături ale
Sfântului Vasile şi ale altor Sfinţi Capadocieni, atât de necesare şi
folositoare duhovniceşte pentru clerul şi credincioşii Bisericii
noastre.
Tot în acest an comemorativ-omagial a fost emisă şi o medalie de
argint aurit cu chipul Sfântului Vasile cel Mare, pe care o oferim cu
multă dragoste Sanctităţii Voastre şi tuturor membrilor Sfântului
Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.
În aceeaşi perspectivă, am hotărât ca, în acest an, Centrul de
Pelerinaj Sfântul Apostol Pavel al Patriarhiei Române să intensifice
pelerinajele în Capadocia.”
RELUĂM NOTA DE IERI ŞI REAMINTIM CĂ:
În anul 1372, mitropolitul Hariton al Ungrovlahiei, cu reşedinţa la
Argeş, a primit din partea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol
titlul onorific de locţiitor al Amasiei (locul 12 în structura
Sinodului local al Patriarhiei de la Constantinopol, după patriarh).
În anul 1382, mitropolitul Ţării Româneşti a primit din partea
Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol titlul de locţiitor al
Nicomidiei (locul 7 după patriarh), iar undeva prin secolul al XV-lea
(nu se cunoaşte data precisă) pe cel de locţiitor al Ancirei (locul 4
după patriarh).
În data de 10 octombrie 1776, mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării
Româneşti a fost onorat de către Patriarhia de Constantinopol cu
titlul de locţiitor al Cezareei Capadociei (locul 1 după patriarh),
titlu pe care mitropoliţii Munteniei îl păstrează până astăzi.
Este interesant de reţinut că locul iniţial al scaunului mitropolitan
de la Argeş era pe poziţia a 70-a în dipticele Bisericii Ortodoxe a
Răsăritului. Mitropoliţii Ţării Româneşti au fost avansaţi în schema
ierarhică a scaunelor episcopale de pe unul din ultimele locuri pe
primul loc după Patriarhul de Constantinopol! De menţionat că, în
cazul absenţei din Constantinopol a patriarhului şi fiind absolut
necesară convocarea Sinodului local, dacă mitropolitul Ţării Româneşti
era prin preajmă ar fi fost cel care era îndreptăţit să conducă
şedinţele sinodale ca înlocuitor (locum tenens) al patriarhului
ecumenic.
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol le-a acordat o asemenea onoare
şi Mitropoliţilor Moldovei. Undeva spre jumătatea secolului al XV-lea
şi mitropolitul Moldovei şi Sucevei a primit un titlu onorific similar
celui primit de titluarii din Ţara Românească. Este vorba de cel de
locţiitor al Sevastiei Armeniei, care era pe poziţia a 11-a în lista
scaunelor ce ţineau jurisdicţional de Constantinopol.
Această locotenenţă este confirmată pentru luna iulie anul 1439 de
semnătura mitropolitului Damian al Moldovei şi Sucevei pe actele
Sinodului unionist de la Ferrara-Florenţa: Smeritul mitropolit al
Moldovei şi având locul celui al Sevastiei, mulţumit am semnat.