Monahul Nicolae Steinhardt, de dincolo de mormînt: Statul care cere aservirea conştiinţei este Mamona

[Filotheu Monahul]

Din Jurnalul fericirii, de părintele Nicolae Steinhardt:

"Anticreştinismul ce face? Generalizează păcatul, acum toţi sunt în stare de vinovăţie permanentă, nu mai eşti osîndit pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce eşti."

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22, 21; Marcu 12; 17; Luca 20,25). Fraza e clară, dar regimurile totalitare, adăugîndu-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea [în baza acestui text] ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confundă religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: „e text!" Numai că ei nu citesc atent.
Dăm Cezarului – cezarul se tălmăceşte: statului - ce este al său, numai dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Cînd statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci însă cînd Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cînd regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, cînd cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la „spălarea creierului", cînd fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mîntuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mîntuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este al lui Mamona, ci dimpotrivă (Matei 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Cînd pe scaunul de domnie lumească stă un Cezar, îndemînarea nu este interzisă, şi Biserica de-a lungul veacurilor şi-a avut politica ei. Dar cînd politica încape în mîinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional.
Aşadar Cezarului - cele cuvenite. Cu Mamona însă - nici o legătură, oricît de mică - nici măcar asupra punctelor comune. Lui Mamona - numai blestemele din moliftele Sfîntului Vasile cel Mare.

Diavolul: - Să încheiem un pact.
Creştinul: - Nu.
Diavolul: - Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.
Creştinul: - Nu.
Diavolul: - De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil?
Creştinul: - Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.

Cînd se produce conflict între porunca divină (sau dreptul natural) şi porunca omenească (legea pozitivă) nu încape îndoială pentru un creştin. Dar creştinul, ca şi Hamlet, e îndreptăţit să nu voiască a-şi pierde viaţa. Va încerca deci să găsească o soluţie pentru a nu călca porunca divină şi nici a muri. Soluţii, în general, se găsesc, şi nu toate sunt neapărat dezonorante. - Cînd regele Eduard al Vll-lea al Angliei a cerut să fie scos din for¬mula de jurămînt pasajul potrivnic cetăţenilor catolici, i s-a răspuns că formula nu poate fi modificată şi toate stăruinţele regale au fost respectuos respinse. Regele totuşi era hotărît să nu-şi jignească o parte din supuşi. A rostit jurămîntul aşa cum i se prezentase, iar în dreptul pasajului cu pricina a fost apucat de o violentă criză de tuse. După aceea a rostit jurămîntul în continuare, pasajul anti-catolic fiind reprezentat prin respectiva tuse. - Creştinismul ne cheamă nu numai la oarbă supunere, ci şi la toleranţă, înţelepciune, dreaptă socotinţă şi inteligenţă, aşa încît soluţia lui Eduard al Vll-lea a fost creştină. Dacă însă, la nevoie şi la adicătelea, nu mai există scăpare, orice iscusinţă este exclusă: arborăm pavilionul naţional, ne vindem haina şi cumpărăm sabie, ne aşternem de moarte, înfruntăm primejdia.
Altfel, trăim, dar trişti - şi cu insomnii."


Mici observaţii:

Am fost întrebat în ultimii patru ani nu o dată de ce sînt împotriva actelor electronice şi ce temei teologic am pentru a mă opune lor. Textul de mai sus este un foarte bun temei. Ce poate fi mai teologic decît lupta pentru mîntuire, adică lupta pentru unirea cu Dumnezeu şi totdeodată lupta împotriva păcatului? Discuţiile seci, aparent savante şi ştiinţifice, uscate de orice Duh dătător de Viaţă? Nicidecum, niciodată. Pentru aceea, Creştinul care se luptă pentru unirea cu Dumnezeu şi împotriva păcatului este pe drumul cel mai adevărat, mai sigur şi mai certificat al teologiei apostolice şi patristice.

Iată: "Anticreştinismul ce face? Generalizează păcatul, acum toţi sunt în stare de vinovăţie permanentă, nu mai eşti osîndit pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce eşti."

Aşadar stăpînirea lui Antihrist osîndeşte întreaga omenire să trăiască în păcat. Se va ajunge acolo? S-a ajuns deja, pentru că aceasta este ţinta finală a globalizării: eludarea şi ascunderea oricărui bine, adevăr, frumos şi oricărei dreptăţi şi murdărirea tuturor sufletelor cu răutate, viclenie, minciună, indiferenţă, spurcăciune şi tiranie. Va fi vremea implantării globale vremea acestei stăpîniri a întunericului? După cîte se vede, da, cel mai probabil.

Şi actele electronice ce sînt? Treapta de la intrarea în iadul acesta pămînesc. Rezultă, aşadar, cît se poate de teologic şi de duhovnicesc, că a ne opune acestora este o faptă bună, este tot una cu a tăia de la mine încuviinţarea păcatului pe care am să-l săvîrşesc. De la încuviinţare pînă la păcat mai sînt de obicei cîteva trepte, dar toţi Sfinţii Părinţi numesc încuviinţarea păcat săvîrşit deja. "Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, făptuieşte păcatul", zice Sfîntul Theotim al Tomisului.

Am primit actele electronice ale statului global? Dar acesta nu se ascunde în a-mi mărturisi că vrea să ştie totul despre mine prin introducerea cipurilor din acte. Globalizarea păcatului va duce în final la scoaterea în afara legii a faptelor bune, aşa cum s-a reuşit de multe ori în vremea vechiului regim comunist. E limpede că cei zecii de ani de comunism au fost doar o treaptă, un simplu experiment pentru implementarea comunismului "cu faţă umană" (expresia duce direct la cuvintele Apocalypsei, care pomeneşte de mai multe ori despre "chipul fiarei", căreia i se vor închina cei ce-şi vor pierde sufletele) la scară globală. Statul global al cetăţeniei electronic va ajunge, cel mai probabil, să decreteze omenia contravenţie şi compasiunea infracţiune.

Am ajuns din nou la cuvîntul strigat în Decembrie 1989: Vom muri şi vom fi liberi. Dumnezeu să ne ajute!