Cîteva cuvinte ale Sfîntului Ioan Gură de Aur despre actorie, teatre şi filme

37 views
Skip to first unread message

Filotheu Monahul

unread,
Feb 12, 2012, 2:00:27 PM2/12/12
to Ortodoxia
 
Socotesc că mulţi din cei de mai înainte ne-au lăsat si s-au dus la teatrele cele nelegiuite se află astăzi de fată. Doresc să-i ştiu sigur, ca să-i alung afară de pragurile cele sfinte, nu ca să petreacă afară totdeauna, ci ca, îndreptându-se să se întoarcă iarăşi. Pentru că si părinţii alungă de multe ori pe copiii cei ce greşesc si îi opresc de la masă, ca prin sfatuirea şi cercetarea aceasta îndreptându-se la casa cea părintească.
La fel fac şi păstorii cu oile cele pline de râie pe care le despart de ele sănătoase, ca lepădând boala cea rea, să se întoarcă iarăşi curate la cele sănătoase, iar nu rămânând bolnave să umple de boală toată turma. De aceea şi noi voim să-i ştim pe aceia. Şi deşi cu ochii cei trupeşti nu-i putem deosebi, dar cuvântul îi va cunoaşte negreşit, că atingându-se de conştiinţa lor, îi va îndupleca cu lesnire să iasă afară de voie, arătându-le că numai acela este înăuntru care are mintea vrednică de petrecerea de aici.
Căci cel ce se uneşte cu această adunare sfântă având viaţă stricată este scos afară, deşi este cu trupul înăuntru, şi este mai izgonit decât cei închişi afară care nu pot să se împărtăşească de Sfânta Masă. Aceia care sunt scoşi afară după legile lui Dumnezeu şi petrec acolo, până acum au nădejdi bune şi de vor să-şi îndrepteze greşalele pentru care au căzut de la Biserică, vor putea iarăşi să se întoarcă cu conştiinţă curată. Iar cei ce s-au întinat si li s-au poruncit să nu intre mai înainte până ce nu-şi vor curaţi întinăciunea lor, dar îndrăznesc fără de ruşine să intre, îşi fac rana mai cumplită şi buba mai mare. Căci a păcătui nu este un lucru aşa de cumplit, cum este neruşinarea cea de după păcat ce face să nu te pleci preoţilor care poruncesc unele ca acestea.
Şi poate va zice cineva: Ce greşală aşa de mare au făcut aceştia, ca să fie scoşi afară din aceste sfinte curţi? Ce păcat mai mare ca acesta cauţi, când ei facându-se pe sine cu totul preadesfrânaţi sau fără de ruşine, ca nişte câini turbaţi, la această sfântă Masă?
Si de voiesti să cunoşti şi felul cum au preadesfrânat îţi voi grăi un cuvânt nu al meu, ci al Celui ce va judeca toată viata noastră. „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a si preadesfrânat cu ea inima lui” (Mt. 5, 28). Şi dacă o femeie împodobită, pe care din întâmplare ai întâlnit-o în târg, te-a robit fiindcă ai privit la ea cu iscodire, cum cei ce nu la întâmplare, ci cu atâta osârdie s-au dus acolo, lăsând Biserica, au petrecut toată ziua pironindu-şi privirile la fetele acelor femei necinstite, vor zice că nu au privit cu poftă?
Căci acolo sunt si cuvinte desfrânate, cântece necuviincioase, glasuri atrăgătoare, ochi machiaţi, obraji sulemeniţi, haine indecente, forme pline de ispitire şi multe alte meşteşuguri făcute spre amă¬girea si înşelarea celor ce privesc. Apoi lenevirea sufletelor celor ce privesc, îndemnul spre poftă din pricina locului, a cuvintelor ce s-au auzit mai înainte si a lucrurilor ce se vor întâmpla pe urmă, cântarea din trompete, din fluiere şi din celelalte de acest fel, care amăgesc şi înmoaie tăria minţii, şi dansul si veselia desfrânatelor, care aprind sufle¬tele celor ce stau acolo si le fac lesne robite.
Căci dacă unde sunt psalmi si rugăciuni, unde este ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, unde este frică şi multă evlavie, de multe ori a intrat în taină pofta, cu atât mai mult cei ce stau la teatru si nu văd nici nu aud nimic sănătos, ci sunt plini de nesaţiu prin urechi şi prin ochi si prin toate celelalte mădulare, nu vor putea fi mai presus de acea poftă rea. Şi neputând, cum vor putea cândva să se izbăvească de păcatul preadesfrânării? Iar cei ce nu sunt izbăviţi de el, cum vor putea călca aceste praguri sfinte fără pocăinţă şi să se unească cu această adunare bună?
De aceea vă sfătuiesc şi vă rog ca mai întâi spălând păcatul cu privirea prin spovedanie, pocăinţă şi toate celelalte, să ascultaţi dumnezeestile cuvinte. Căci greşala care aţi facut-o nu este mică. Şi o vom vedea din pilde.
Dacă în lada în care păstrezi hainele cele scumpe şi cu fir o slugă de a ta va pune o haină plină de întinăciune şi cu mulţi păduchi, oare vei suferi această ocară cu blândeţe? Spune-mi! Sau dacă într-un vas de aur în care de obicei păstrezi miruri, ar fi turnat cineva noroi, oare nu l-ai fi bătut pe cel ce a făcut aceasta? Şi dacă în cel ce s-a turnat mirul cel dumnezeesc, cum vom putea oare pune întinăciuni diavoleşti, cuvinte satanicesti si cântece pline de desfrânare? Cum va suferi Dumnezeu acestea, spune-mi? Mai ales că deosebirea între darul cel duhovnicesc si între această lucrare rea este mai mare ca cea dintre hainele cele de fir si între cele întinate si decât cea dintre mir si noroi.
Nu te temi, o omule, ca să priveşti cu aceiaşi ochi atât scena pe care este orchestra si pe care se săvârşeşte lucrurile cele spurcate ale curviei cât şi această Masă Sfântă pe care se săvârşesc Tainele cele înfricoşate? Nu cu aceleaşi urechi auzi pe desfrânată grăind cuvinte de necinste şi cu aceleaşi pe Prooroc şi pe Apostol învăţându-te cuvinte de taină? Cu aceeaşi inimă primind şi otrava si Jertfa cea înfricoşată şi sfântă?
Oare nu de aici se strică moravurile, se încep divorţurile, neînţelegerile şi vrăjbile în case? Căci îndată te vei umplea de desfrânare privind la cele de acolo, te faci slăbănog la virtute si înverşunat si vrăjmaş curăţiei si înfrânării, iar întorcându-te acasă femeia ta îţi va părea mai urâtă. Şi fiind aprins de pofta cea de la teatru şi biruit de privirea cea străină si amăgitoare, ocărăşti, necinsteşti si aduci nenumărate prihane tovarăşei tale de viaţă, cu toate că nu ai nici un motiv s-o învinuieşti.
Ci ruşinându-te să-ţi spui patima şi să arăţi rana pe care ai primit-o de acolo, pricinuieşti alte motive, căutând prilejuri necuvioase de ceartă. Trecând cu vederea pe toate cele de acasă, gândeşti numai la pofta cea spurcată şi necurată de la care ai primit rana. Şi nu mai priveşti nimic din cele din casă cu plăcere pentru că glasul ei stă în sufletul tău, precum şi forma, privirea, mişcările si toţi idolii desfrânării. Şi ce zic femeia şi casa? Căci şi Biserica o vei vedea fără plăcere, părându-ţi-se cuvintele cele despre curăţire şi înfrânare urâte.
Acestea nu-ţi vor mai fi ca învăţătură, ci acuzarea ta, care trăgându-te puţin la deznădejde, te va rupe cu totul de această folositoare învăţătură de obşte.
De aceea vă rog pe voi pe toţi să fugiţi de spectacolele cele rele de la teatre, iar pe cei ce merg să-i trageţi de acolo.
Căci cele ce se fac acolo nu aduc mângâiere, ci pierzanie, pedeapsă şi osândă. Si ce folos este de această dulceaţă vremelnică, când chinuirea cea de-a pururea acolo se naşte şi fiind îmboldit ziua şi noaptea de poftă eşti tuturor de nesuferit.
Dar cercetează-te cum eşti când ieşi din Biserică şi cum eşti când ieşi de la teatru. Compară pe cele două şi nu vei mai avea trebuinţă de cuvintele noastre. Căci de ajuns va fi compararea celor două să-ţi arate mărimea folosului de ici şi vătămarea cea de acolo.
Acestea le-am zis acum dragostei voastre şi niciodată nu voi înceta să le zic. Căci şi pe cei ce bolesc de aceste suferinţe îi vom mângâia şi pe cei sănătoşi mai tari îi vom face. La amândouă părţile le este de folos cuvântul acesta, unora ca să se depărteze, iar celorlalţi să nu cadă.
 
 
 
Acestea sunt de suferit?
Acestea sunt de răbdat?
Pe voi înşivă voiesc să vă pun judecători asupra voastră. Aşa si Dumnezeu a făcut cu evreii, că învinuindu-i le zicea: „Poporul Meu, ce am făcut eu tie, cu ce te-am întristat, sau cu ce te-am îngreuiat? Răspunde-mi mie!” sau: „Ce greşeală au aflat părinţii voştri întru Mine?”.
Lui îi voi urma si eu si iarăşi voi grăi către voi: Acestea sunt de suferit? Acestea sunt de răbdat? După atâtea cuvinte îndelungate si după atâta învăţătură unii, lăsându-ne pe noi, s-au dus să privească la caii ce se întrec în hipodrom şi aşa au înnebunit, încât toată cetatea au umplut-o de strigare şi de răcnete fără rânduială, pricinuind mult râs, dar mai vârtos plâns.
[...]
Si nu ţi-a fost destul în ziua dintâi, ci şi a doua zi, când trebuia să te odihneşti puţin de răutatea aceea, te-ai suit din nou la teatru, alergând din fum în foc si aruncându-te în altă prăpastie mai cumplită. Bătrânii si-au ruşinat bătrâneţea lor, tinerii si-au prăpăstuit tinereţea, iar părinţii şi-au dus acolo copiii, băgându-i în prăpăstiile răutăţilor, încă din vârsta cea lipsită de răutate.
De aceea nu va greşi cineva de va numi pe astfel de părinţi ucigaşi de fii, fiindcă cu răutatea lor pierd sufletele celor născuţi.
Dar poate vei zice: Ce răutate este aceasta? Mă tânguiesc că fiind bolnav, nu ştii că eşti bolnav, ca să cauţi Doctoral. Te-ai umplut de preadesfrânare şi întrebi: ce răutate este aceasta? Oare n-ai auzit pe Hristos zicând: „Că oricine se uită la femeie poftind-o a şi preadesfrânat cu ea”? (Mt. 5, 28). Şi dacă voi privi fără să o poftesc? Vei zice. Dacă nu ţi-ai înfrânat privirea, ci ai pus atâta osârdie pentru aceasta, cum vei putea rămâne neîntinat după ce ai privit? Oare trupul tău este piatră, sau fier?
Eşti îmbrăcat cu trup, cu trup omenesc care se aprinde de poftă mai repede ca fânul. Şi ce să zic de spectacol? In târg de multe ori de vom întâlni o femeie ne tulburăm. Iar tu sezând sus unde este atâta îndemânare spre necuviinţă şi văzând femeie desfrânată intrând cu capul descoperit şi cu multă neruşinare, îmbrăcată cu haine de fir, ademenind, cântând cântece desfrânate, grăind cuvinte de ocară şi făcând alte necuviinţe, care dacă te vei gândi după aceea la ele pleci capul privind în jos, îndrăzneşti să zici că nu pătimeşti nimic omenesc? Oare trupul tău este piatră, sau fier?
Că nu voi înceta a zice iarăşi acestea. Oare tu eşti mai filozof decât bărbaţii cei mari şi viteji, care au căzut dintr-o simplă vedere? Nu ai auzit ce zice Solomon: „Oare va călca cineva pe cărbuni aprinşi şi nu-şi va arde picioarele? Oare de va ascunde cineva foc în sân, nu-şi va arde hainele? Aşa cel ce intră la femeie străină” (Pilde 6, 27-29). Că deşi nu te-ai împreunat cu desfrânata, dar cu pofta te-ai împreunat cu ea, şi cu mintea ai lucrat păcatul. Şi nu numai în acel timp, ci terminându-se spectacolul şi după ce ea s-a dus idolul ei zace în sufletul tău, luând de acolo cuvintele, gesturile, privirile, umbletul podoaba, cântecele cele desfrânate si alte nenumărate rele.
Oare nu de aici sunt stricările caselor?
Oare nu de aici divorţurile?
Oare nu de aici luptele si vrajbele? Oare nu de aici toate cele urâte, care nu se pot spune în cuvinte? Căci după ce te-ai umplut de ea si te duci acasă înrobit, femeia nu-ţi va mai părea drăgăstoasă, ci urâtă, copii ca o sarcină, slugile îngreuietoare, casa de prisos, iar grijile cele obiş¬nuite spre chiverniseala lucrurilor de nevoie ţi se vor părea supărăcioase, şi oricine se va apropia de tine ţi se va părea ca o greutate si o sarcină.
Lucru şi mai grav este că nu te întorci singur acasă, ci împreună cu tine ai pe desfrânata, nu cu trupul, ci cu imaginea. Si ar fi fost mai uşor să fi fost cu trupul, căci degrab ar fi alungat-o femeia ta. Dar ea stă în mintea si imaginaţia ta şi-ţi aprinde dinăuntru cuptorul cel babilonesc, sau mult mai cumplit ca acela. Căci hrana focului acestuia nu este smoala şi catranul, ci ceea ce s-a zis mai sus, şi toate se întorc în sus şi în jos. Şi precum cei bolnavi de friguri, cu toate că n-au nici o pricină să învinuiască pe cei ce îi slujesc, dar din cauza bolii, se îngreuiază de toţi. Aruncă bucatele, prihănesc pe doctori, se necăjesc pe cei de acasă şi se turbează asupra celor ce îi slujesc, aşa şi cei ce bolesc cu această boală cumplită se mâhnesc, se necăjesc, văzând totdeauna pe aceea.
O lucruri cumplite! Lupul si leul şi celelalte fiare de vor fi săgetate fug de vânător, iar omul cel cuvântător de se va răni, aleargă după ceea ce l-a rănit, ca să ia o săgeată mai cumplită si să se îndulcească rana sa. Si lucrul acesta este mai dureros decât toate, căci face boala nevindecată. Şi cel ce nu urăşte rana, nici voieşte să se tămăduiască, cum va căuta doctorul?
Pentru aceasta mă chinuiesc si mă scârbesc că pogorându-vă de acolo luaţi aşa de mare vătămare, si pentru puţină dulceaţă pătimiţi chinuire nesfârşită. Si mai înainte de gheenă şi de osândă pătimiţi aici pedeapsa cea mai de pe urmă. Oare nu este aceasta munca cea mai de pe urmă, spune-mi? Ca să hrăneşti o poftă ca aceasta şi să te aprinzi totdeauna şi să porţi pretutindeni cuptorul acestei pofte necuvioase si mustrarea conştiinţei?
Cum vei călca pe pragurile cele sfinte?
Cum te vei atinge de Masa cea cerească? Şi cum vei auzi cuvântul cel despre înfrânare şi curăţie, fiind plin de atâtea bube şi răni şi mintea având-o slujitoare patimii?
[...]
De aceea vă spun şi strig cu mare glas: Că dacă după învăţătura şi sfatuirea aceasta va merge cineva la vătămarea teatrelor celor călcătoare de lege, nu-l voi mai primi înlăuntrul acestor curţi, nu-l voi lăsa să se atingă de Sfânta Masă, nici îl voi împărtăşi cu Tainele, ci precum păstorii despart pe oile cele pline de râie de cele sănătoase, ca sa nu se molipsească de boală, aşa voi face si eu. Si daca in Legea Veche leprosului i se poruncea sa stea afara de tabără, chiar dacă ar fi fost şi împarat, cu mult mai vârtos noi vom scoate afară din această tabără sfântă pe cel lepros cu sufletul.
La început am folosit învăţătura şi sfatuirea, dar acum după acestea de nevoie voi şi tăia. Căci am un an de când am venit în cetatea aceasta şi nu am încetat mereu să vă sfătuiesc, dar devreme ce unii au rămas întru putrejune, trebuie să aducem tăierea. Şi deşi nu am fier, dar am cuvânt mai tăios decât fierul. Deşi nu port foc, dar am certare mai fierbinte ca focul ce poate arde mai tare. Aşadar nu defăima hotărârea noastră, că deşi suntem simpli şi nevrednici, dar ni s-a încredinţat de la Dumnezeu puterea care poate face aceasta.
Deci să se scoată afară unii ca aceştia, ca şi cei sănătoşi dintre noi mai sănătoşi să se facă, iar cei bolnavi să se ridice din această boală cumplită. V-aţi cutremurat auzind această hotărâre, fiindcă văd că v-aţi posomorât la faţă. Să se schimbe şi voi schimba hotărârea. Căci precum am luat putere a lega, aşa si a dezlega şi a întoarce iarăşi. Şi noi nu voim să tăiem si să despărţim pe fraţii noştri, ci vrem ca să lepădăm ocara adusă Bisericii. Căci acum şi elinii râd de noi şi iudeii ne batjocoresc, vazându-ne că greşim şi trecem cu vederea. Iar când vor vedea că păzim legile noastre ne vor lăuda foarte şi se vor minuna de Biserică.
Deci nimeni din cei ce petrec în această desfrânare să nu calce în Biserică. Şi de voi înşivă să fie mustraţi ca nişte vrăjmaşi de obşte, căci zice: „Dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi si să nu mai aveţi cu el nici un amestec” (II Tes. 3, 14).
Şi să faceţi aceasta nevorbind cu el, nici primindu-l în casă, nici împărtăşindu-l de hrană, nici de intrare, nici de ieşire, nici petrecând cu el în târg. Şi făcând aşa cu lesnire îi vom dobândi. Căci precum vânătorii înconjură din toate părţile fiarele cele ce nu se prind cu uşurinţă ci hăituindu-le le bagă în cursă, aşa si noi pe cei ce s-au sălbăticit să-i alungăm degrab în mrejele mântuirii, noi dintr-o parte, iar voi din cealaltă.
Am făcut aceasta să vă necăjiţi şi voi împreună cu noi, dar mai ales să vă preocupaţi pentru Legile lui Dumnezeu si să va întoarceţi puţin de către fraţii aceştia care bolesc de călcarea legii, ca să-i aveţi apoi totdeauna.
 
 
 
Dar iudeii de azi nu-i adună pe bătrâni, ci cete de oameni desfrânaţi, cârduri nesfârşite de femei pierdute; târăsc în sinagoga lor întreg teatrul şi pe cei ce joacă pe scenă. Nu mai e nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Ştiu că unii au să osândească îndrăzneala cuvântului meu. Au să mă osândească pentru că am spus că nu-i nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Dar cum am să osândesc îndrăzneala lor dacă nu socotesc sinagoga teatru ! Dacă o spun de la mine, osândeşte-mă! Dar dacă spun cuvintele profetului, primeşte-mi hotărârea.
3. Ştiu că mulţi îi cinstesc pe iudei şi socot că vieţuirea lor de acum este plină de bună-cuviinţă. Acest lucru mă face să smulg din rădăcină o astfel de părere!
Am spus că întru nimic nu-i mai bun teatrul decât sinagoga. Şi o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinţă decât profeţii! Ce spune dar Profetul? „ Faţă de desfrânată ţi s-a făcut faţa! Fără de ruşine te-ai făcut tuturor!”  . Iar casa în care stă desfrânata este casă de desfrâu. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casă de desfrâu şi teatru, ci şi peşteră de tâlhari, şi locuinţă de fiare sălbatice. „ Peşteră de hienă a ajuns pentru Mine casa voastră” , spune Profetul . Casa lor n-a ajuns locuinţa unei fiare oarecare, ci locuinţa unei fiare necurate. Şi mai spune Profetul: „ Am lăsat casa Mea, am părăsit moştenirea Mea”  . Iar când Dumnezeu părăseşte casa, ce nădejde de mântuire mai poate fi ? Când Dumnezeu părăseşte casa, locul acela ajunge locuinţă drăcească.
Dar, negreşit, mi se va spune că şi iudeii se închină lui Dumnezeu. Doamne fereşte! Să nu se spună una ca asta! nici un iudeu nu se închină lui Dumnezeu.
- Cine spune asta?
- Fiul lui Dumnezeu! „ Dacă aţi şti pe Tatăl Meu, spune El, M-aţi şti şi pe Mine; dar nici pe Mine nu Mă ştiţi, nici pe Tatăl Meu nu-L ştiţi”  . Ce mărturie mai vrednică de credinţă decât aceasta să-ţi aduc?
Mai îndrăzneşte cineva dar să spună că sinagoga nu-i locaş de închinare la idoli, odată ce iudeii nu-L cunosc pe Tatăl, odată ce iudeii L-au răstignit pe Fiul, odată ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeşte lui Dumnezeu, Doamne fereşte! Sinagoga lor e locaş de slujire idolească.
 
 
Tu eşti ostaş duhovnicesc - iar ostaşul duhovnicesc nu doarme pe pat de fildeş, ci pe podele; nu se dă cu parfumuri, fiindcă asta e grija sodomiţilor şi stricaţilor, a celor ce îşi duc viaţa pe scenă, cărora nu le pasă de sufletul lor. Tu însă nu a parfumuri, ci a faptă bună se cade să miroşi. Nimic nu e mai necurat ca sufletul atunci când trupul are mireasmă ca aceasta: că semn al putorii şi necurăţiei dinlăuntru se face buna mireasmă a trupului şi hainelor. Că atunci când diavolul, înstăpânindu-se în suflet, îl strică şi îl umple de moleşeală, atunci şi trupul îl mânjeşte, prin parfumuri, de murdăria stricăciunii sale; şi precum cei ce tot timpul bolesc de guturai au hainele şi mâinile şi faţa murdare, neîncetat fiind mânjiţi de ceea ce le curge din nas, aşa şi sufletul mânjeşte trupul cu răutatea acestei viclene scurgeri. Că cine va socoti că se află vreo însuşire bună şi aleasă în cel parfumat şi gătit ca o femeie, sau mai bine zis ca o curvă, în cel ce a îmbrăţişat viaţa măscăricilor?
 
 
 
Atâta vreme cât tîrgul e în toi, să facem bune afaceri, ca să nu plecăm cu mâinile goale, ca să nu îndurăm osteneala postului, dar să pierdem plata postului. Că se poate să înduri osteneala postului şi să nu iei plata postului.
- Cum?
- Când ne abţinem de la mâncări, dar nu ne abţinem de la păcate; când nu mâncăm carne, dar mâncăm casele săracilor; când nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte rele; când stăm toată ziua nemâncaţi, dar ne petrecem toată ziua la spectacole pline de desfrânare. Iată osteneală pentru post, dar fără plată pentru post! Da, atunci când ne ducem la spectacolele teatrale cele nelegiuite! Nu spun asta despre voi! Ştiu că nu vă atinge această învinuire! Dar este obiceiul celor îndurerati sa-şi verse focul pe cei de fată, când nu pot pune mâna pe vinovaţi. Care e câştigul celor ce postesc, când se duc la spectacole teatrale nelegiuite, când intră în şcoala obştească a desfrânării, în locul cel public de deprindere a desfrâului, ca să şadă pe scaunul pierzătorilor?( Ps. l:l)
N-ai greşi dacă ai da teatrului, locului aceluia prearău, plin de tot felul de boale, cuptorului din Babilon, toate aceste nume preaurâte: scaun de pierzători, şcoală de desfrânare, loc de deprindere a desfrâului. Când diavolul duce pe locuitorii oraşului la teatru(Este vorba despre teatrul care promovează imoralitatea; Sf. loan Gură de Aur a luat atitudine atât împotriva reprezentaţiilor obscene, cât şi împotriva actorilor care le dădeau), îi azvârle ca într-un cuptor! Aşa îi arde! Nu pune dedesubt vreascuri, ca atunci barbarul acela din Babilon, nici păcură, nici căiţi, nici smoală, ci alte materii, cu mult mai cumplite: chipuri desfrânate, cuvinte de ruşine, trupuri dezgolite, cântece pline de păcate.
Cuptorul cel din Babilon a fost aprins de mâini barbare; cuptorul acesta este aprins de gânduri mai nesocotite decât mâinile barbarilor. Mai cumplit este cuptorul acesta decât cel din Babilon, pentru că şi focul e mai cumplit; nu arde trupul, ci buna stare a sufletului; iar grozăvia e că cei care ard nici nu-şi dau seama; că de şi-ar da seama, n-ar râde cu gura plină de cele ce văd pe scenă.
Grozăvia cea mai mare e atunci când cel bolnav nu ştie că-i bolnav, când cel ce arde în chip ticălos şi netrebnic nu simte că stă pe jăratec. Care-i folosul postului, când opreşti trupul de la mâncările legiuite, dar dai sufletului hrană nelegiuită, stând toată ziua în teatru, ca să vezi cum se schimonosesc şi se fac de râs oamenii, ca să vezi femei desfrânate, ca să vezi oameni care adună păcatele din fiecare casă şi joacă scene de adulter?
La teatru vezi şi desfrânări şi adultere, şi auzi şi hule, ca boala să-ţi intre în suflet şi prin ochi, şi prin urechi. Actorii prezintă lucruri de ruşine; de aceea şi numele ce-l poartă e nume de ruşine. Ce câştig ai de pe urma postului când îţi hrăneşte sufletul cu o hrană ca aceasta? Cu ce ochi te vei mai uita la soţia ta, când te întorci de la astfel de spectacole? Cu ce ochi vei privi pe copilul tău, pe sluga ta, pe prietenul tău?
Trebuie neapărat să te schimonoseşti, dacă vrei să povesteşti cele înfăţişate pe scenă, sau să taci şi să-ţi acoperi faţa de ruşine. De aici, din biserică, nu pleci  aşa: ci te duci acasă ca să povesteşti cu multă îndrăznire toate cele spuse aici: cuvintele profeţilor, învăţăturile apostolilor, legile Stăpânului, şi ca să întinzi masa întregii virtuţi; cu istorisirile auzite aici vei face mai cuminte pe soţie, mai înţelept pe copil, mai ascultător pe vecin, mai iubitor pe prieten, iar pe duşman îl vei îndupleca să pună capăt vrajbei.
Vezi că cele auzite aici în biserică sunt pentru toţi învăţături mântuitoare, iar cele auzite la teatru pentru toţi nefolositoare?
Spune-mi, te rog, ce folos ai de pe urma postului, când posteşti cu trupul, dar te desfrânezi cu ochii? Că desfrânare nu-i numai împreunarea trupurilor, ci şi privirea desfrânată. Ce folos ai de pe urma postului când vii şi la biserică, şi te duci şi la teatru? Eu te învăţ, acela te strică. Eu îţi dau doctorii pentru boala ta, acela îţi măreşte boala. Eu îţi sting aprinderea trupului, acela îţi aprinde flacăra poftei.
Spune-mi, care-i folosul? “Când unul zideşte, iar altul dărâmă, ce folos au mai mult decât osteneală?”(Sirah 34:25). Să nu fim dar, şi aici şi acolo, ci numai aici să stăm, ca să ne fie de folos venirea aici, ca să nu venim în zadar aici, ca să nu venim fără câştig, nici spre osândă.
“Când unul zideşte, iar altul dărâmă, ce folos au mai mult decât osteneală?”. Chiar de-ar fi mulţi cei ce zidesc şi numai unul cel care dărâmă, uşurinţa dărâmării biruieşte mulţimea mâinilor ziditorilor.
Mare-i într-adevăr ruşinea, şi pentru tineri, şi pentru bătrâni, să alerge la teatru cu zor. Dar de s-ar mărgini răul numai la ruşine! Deşi nici asta nu-i de îndurat pentru un bărbat liber, ci ruşine, blam şi cea mai mare pagubă pentru un om cu judecată!
Dar răul nu se mărgineşte numai la ruşine, ci atrage şi mare pedeapsă şi mare osândă. Că toţi cei care se duc la teatru sunt neapărat cuprinşi de păcatul desfrânării; nu pentru că fac desfrânare cu femeile de acolo, ci pentru că le privesc cu ochi desfrânaţi. Că şi aceştia sunt cuprinşi de desfrâu! Nu vă voi spune cuvântul meu, ca să nu-mi dispreţuiţi cuvântul, ci vă voi citi Legea dumnezeiască pe care n-o puteţi dispretui.
- Ce spune dar Legea cea dumnezeiască?
- “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu faci desfrânare. Iar Eu vă spun vouă: Oricine se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”( Matei 5, 27-28). Ai văzut că desfrânarea s-a săvârşit deplin? Ai văzut că păcatul s-a împlinit? Şi ceea ce-i mai cumplit e că cel ce a săvârşit desfrânarea va da socoteală de păcatul său nu în fata unui tribunal omenesc, ci înaintea tribunalului lui Dumnezeu, unde pedepsele sunt veşnice: “Oricine se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.
 
 
 
Am spus către părinţii voştri că trebuie degrabă să vă căsătorească, însă nici voi nu sunteţi nevinovaţi de pedeapsă. Că dacă nu ar fi fost şi mulţi alţi tineri vieţuind în întreaga înţelepciune - şi mai demult, şi acum -, aţi avea o oarecare apărare. Dar dacă sunt, ce veţi avea de zis? „Că nu am putut să ne ţinem în frâu flacăra poftei?”. [Nu veţi putea spune aşa], căci vă osândesc aceia care au putut, deşi sunt părtaşi aceleiaşi firi. Auziţi pe Pavel care zice: „Urmaţi pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu”. Ameninţarea aceasta nu este îndestulătoare să înfricoşeze? Vezi pe alţii care ţin întreaga înţelepciune toată viaţa şi petrec în cinste, şi tu nici până în vremea tinereţii nu te înfrânezi? Vezi pe alţii luptându-se de mii de ori cu plăcerea, şi tu nu suferi nici măcar o dată?
Dacă vreţi, vă spun pricina. Nu tinereţea este pricina - căci atunci ar urma ca toţi tinerii să fie neînfrânaţi —, ci noi ne aruncăm pe noi înşine în foc. Căci când te duci la teatru şi şezi mâncând cu ochii mădularele goale ale femeilor, ai mâncat la vreme, şi de acolo, mai pe urmă, ai hrănit mult aprinderea.
Când vezi femeile arătându-şi modelul trupului, când [iei aminte] la imagini şi cântece care nimic altceva nu conţin decât iubiri nelalocul lor -, căci „cutare femeie”, zice [cântecul], „a făcut ochi dulci la cutare, dar nu s-au întâlnit şi s-a spânzurat” - sau când vezi femei că-şi revarsă o dragoste nelalocul ei către mamele lor, şi când primeşti acestea şi prin auz, şi prin femei, şi prin regia teatrului, ba chiar şi prin oameni bătrâni (căci mulţi [actori bătrâni], punându-şi măşti, fac acolo pe femeile), de unde, spune-mi, mai poţi să fii întreg la minte [feciorelnic] din moment ce acele povestiri, acele imagini, acele auziri îţi ţin sufletul şi de aici urmează vise asemănătoare? Căci în chip firesc [noaptea] îţi năvălesc în imaginaţia sufletului multe [lucruri] asemănătoare cu cele pe care le vrei şi le pofteşti peste zi.
Aşadar, când acolo şi vezi lucruri de ruşine, şi auzi cuvinte şi mai de ruşine, şi primeşti răni, iar leacuri nu pui, cum nu se va mări în chip firesc puroiul, cum nu se va întinde boala, şi încă cu mult mai mult decât în cazul trupurilor noastre? Căci, dacă am vrea, mai uşor decât în cazul trupurilor ar primi libera voinţă cele ce ţin de îndreptare. Căci acolo e nevoie şi de leacuri, şi de doctori, şi de timp, pe când aici ajunge numai voinţa, ca omul să fie bun sau rău. Aşa încât mai degrabă ai primit boala.
Deci, când socotim de folos cele vătămătoare şi nu facem nici un cuvânt din cele folositoare, când va mai fi vreo sănătate? De aceea şi Pavel a zis: „Precum neamurile care nu-L ştiu pe Dumnezeu”. Să ne ruşinăm! Să ne înfricoşăm dacă neamurile care nu-L ştiu pe Dumnezeu trăiesc cu întreagă înţelepciune. Să roşim când suntem mai răi decât aceia. Uşor ar fi să împlinim întreaga înţelepciune dacă am vrea, dacă ne-am ţine departe de cei ce ne vătăma. Fiindcă nici desfrâul nu ar veni uşor dacă noi nu am vrea.
 
 
 
Şi de voieşti a afla că şi din alt punct de vedere trebuie a dispreţui laudele omeneşti, apoi înalţă-ţi cugetul sus, râzi în sine de cei ce te privesc, sporeşte-ţi dragostea către adevărata slavă, umple-te de înţelepciune duhovnicească şi zi sufletului tău ca şi Pavel: „Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri?” (I Corinteni 6, 3); şi înălţându-l de aici, ceartă-l la urmă şi zi-i: „Tu, suflete al meu, care ai a judeca pe îngeri, voieşti a fi judecat aici de gunoi, şi a fi lăudat împreună cu cei din orchestră, cu mimicii şi cu cei ce se luptă cu fiarele sălbatice?”. Căci aceştia alungă astfel de laude, însă tu nu aşa, ci ridică-ţi aripile mai sus de strigătul şi aplauzele lor, şi râvneşte a fi asemenea lui Ioan, cetăţean al pustiului ; află de la el cum nu băga în seamă mulţimea celor ce veneau să-l vadă, şi cum fiind linguşit nu se întorcea să vadă pe linguşitori, ci privind pe toţi cei ce locuiau în Palestina şi veneau la el în pustie ca să-l laude şi să-l admire, el era insensibil la laudele lor şi chiar se răscula cu toată puterea asupra lor, îi înfrunta aspru şi le vorbea ca şi cum ar fi vorbit unei adunări de copii, zicându-le: „Şerpi, pui de viperă” (Matei 3, 7).
 
 
 
De multe ori şi copii zburdalnici, şi fecioare, şi femei desfrânate, şi bărbaţi uşuratici, de multe ori, zic, s-au lăudat cu frumuseţea lor. Dar poate că eşti bogat? De unde? Ce ai câştigat? Aur, argint, sau pietre preţioase? Dar cu aceasta se laudă şi tâlharii, şi criminalii, şi cei ce lucrcază în mine. Cu durerea celor condamnaţi te lauzi? Dar poate că te împodobeşti şi te înfrumuseţezi? Împodobiţi sunt de multe ori şi caii, la perşi sunt împodobite şi cămilele, iar pe scenele teatrului toţi actorii sunt împodobiţi. Şi nu te ruşinezi când cugeti lucruri mari despre astfel de nimicuri la care sunt părtaşi şi dobitoacele cele necuvântătoare, şi sclavii, şi criminalii, şi cei fără de minte, şi tâlharii, şi hoţii?
 
 
 
Cum vei putea ofta, cum vei putea plânge, cum vei putea să te rogi cu stăruinţă, fiind împodobită cu atâtea false podoabe? De vei plânge, lacrimile tale vor provoca râsul celor ce te văd, fiindcă cea care lăcrimează nu trebuie să fie împodobită cu aur. Este o adevărată scenă teatrală şi ipocrizie, ca din acelaşi cuget, de unde ambiţia ta a zămislit acel lux de pe tine, să verşi lacrimi. Aruncă la o parte acea ipocrizie, fiindcă Dumnezeu nu Se amăgeşte! Asemenea păpuşării sunt ale mimilor, şi ale celor din orchestră, ale celor de pe scena teatrului; unei femei cu rânduială însă, nu se potrivesc.
 
 
Acest lucru a adus şi eresurile: faptul că nu vrem să ne avântăm către tot conţinutul Scripturii şi socotim că există lucruri de prisos şi peste care se poate trece. De aceea toate celelalte ni se par nu numai de prisos, ci şi nefolositoare, şi chiar vătămătoare. Iar de cercetarea Scripturilor nu purtăm grijă şi o trecem cu vederea.
Dar cei ce sunt înnebuniţi după spectacolele de curse hipice pot să spună cu cea mai mare exactitate şi numele, şi herghelia, şi rasa, şi locul de provenienţă, şi modul de hrănire a cailor, şi vârsta lor, şi cum s-au comportat la curse, şi cine cu cine se întrece pentru a răpi premiul, şi care cal pleacă de pe fiecare pistă, şi care este călăreţul fiecăruia, care e favoritul alergării şi rivalul pe care trebuie să-l întreacă. Iar cei care sunt preocupaţi de cele de pe scenele de spectacole nu sunt mai prejos decât aceştia, ba chiar arată mai multă nebunie pentru cei ce fac necuviinţe în teatre - adică pentru actori şi formaţii de muzică - şi le cunosc neamul şi de unde sunt şi cum au crescut şi toate celelalte. Iar noi, dacă întrebăm câte şi care sunt epistolele lui Pavel, nici măcar numărul lor nu ştim să-l spunem. Iar dacă totuşi ştim care sunt şi numărul lor, oraşele care au primit epistolele nu le cunoaştem. Iar eunucul acela barbar (Fapte 8), tras de mii de griji şi mii de treburi, aşa stăruia în citirea Bibliei, că nici în vremea călătoriei nu înceta, ci şezând în trăsură, cerceta cu mare stăruinţă şi amănunţime Scripturile. Iar noi, neavând aproape nimic din îndatoririle aceluia, [care să ne cheltuie timpul], suntem străini şi de numele epistolelor, deşi le citim aici în fiecare Duminică şi ne bucurăm de dumnezeiasca ascultare a lor.
 
 
 
Ştiind toate acestea, să ne sârguim să ne fie de ajuns prima nuntă. Iar dacă o facem pe a doua, s-o facem după rânduiala şi înfăţişarea cuvenită şi după legile lui Dumnezeu. Căci de aceea a zis: „liberă este să se mărite cu cine vrea”. Şi a adăugat: „numai întru Domnul”, în acelaşi timp dându-i şi libertate, dar şi îngrădindu-i-o, oferindu-i şi liberă stăpânie asupra sa, dar punând iarăşi de pretutindeni hotar şi lege acesteia. De pildă: femeia să nu aducă în casă bărbaţi pângăriţi şi stricaţi, sau actori, sau pe cei ce iau aminte la desfrânate. Ci întru curăţie şi întreagă înţelepciune şi evlavie să se facă, pentru ca toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
 
 
 
Când chemi demonii prin cântece, când împlineşti pofta acelora prin cuvinte de ruşine, când aduci în casă mimi şi desfrânaţi şi tot teatrul, când umpli casa de des-frâu şi când pregăteşti ca acolo să prăznuiască toată ceata dracilor, spune-mi, ce lucru bun aştepţi mai departe? Pentru ce mai chemi şi pe preoţi, dacă în cele din urmă săvârşeşti unele ca acestea?
 
 
Câte cuvântări n-am ţinut, sfătuind pe mulţi din cei nepăsători şi îndemnându-i să lase teatrele şi scenele de desfrâu ce se înfăţişează acolo. Dar ei n-au ascultat, ci într-una, până în ziua aceasta, alergau la priveliştea nelegiuită a dansatorilor, puneau în faţa adunării pline din Biserica lui Dumnezeu o adunare a diavolului, iar strigătele de acolo, mânate încoa cu multă putere, ţineau isonul cântărilor noastre bisericeşti. Dar iată acum, când noi am tăcut şi nu mai vorbim despre aceasta, ei singuri (locuitorii iubitori de jocuri şi reprezentaţii), nesiliţi de nimeni, au închis de bună voia lor teatrul şi drumul ce ducea la locul de alergări de cai. Mai înainte mulţi din ai noştri alergau acolo, acum însă, toţi cei de acolo au fugit la biserica noastră şi toţi laudă pe Dumnezeul nostru.
Reply all
Reply to author
Forward
0 new messages