PĂMÂNT, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN. Minciuni grosolane în lingvistica românească.
15 views
Skip to first unread message
hangeonos
Jul 2, 2009, 4:57:31 PM7/2/09
to Originea reala a limbii romanesti
PĂMÂNT, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN.
Minciuni grosolane în lingvistica românească.
Pământ este un cuvânt dacic, pentru că nicio altă limbă europeană nu
numeşte astfel tina, glia,
ţărâna, lutul, argila, huma, imaşul, stânca, stâna, târla, gunoiul,
gorganul, ţarina, tărâmul, plaiul, meleagurile,
ţărmul, malul, nămolul, mâlul, noroiul, nisipul, solul, subsolul,
locul pe care vieţuieşte omul, locul pe care el calcă, (GEOSUL),
partea de geos (jos) a lucrurilor, ogorul, arătura, terenul, ţara,
muntele, globul terestru; toate, într-un singur cuvânt = PĂMÂNTUL.
http://en.wiktionary.org/wiki/p%C4%83m%C3%A2nt
Pământ, etimon latin, PAVIMENTUM = pardoseală.
PAVIMÉNT, pavimente, s.n. Pardoseală a unei încăperi sau pavaj al
unei curţi interioare,
făcute din piatră, mozaic etc., având şi o funcţie decorativă. – Din
lat. pavimentum.
PARDOSEÁLĂ, pardoseli, s.f. Înveliş, strat de scânduri, de mozaic, de
asfalt, de ciment etc.,
aşezate pe planşeul unei încăperi sau al unui spaţiu pe care se
circulă. – Pardosi + suf. -eală.
TÍNĂ s.f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
GLÍE, glii, s.f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ♢ Expr. Sub
glie = în mormânt.
2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată
cu hârleţul). – Et. nec.
BRÁZDĂ, brazde, s.f. 1. Fâşie îngustă de pământ, tăiată şi răsturnată
cu plugul; urmă rămasă
în pământ după plug; – Din sl. brazda = ♦ Crestătură. 6. Fig.
Zbârcitură, cută a feţei; rid.
ŢĂRẤNĂ, (2) ţărâne, s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ – Ţară + suf. -
ână.
ŢARĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
şi politic – Latin terra.
Nimeni nu mai foloseşte şi nici nu a folosit vreodată acest cuvânt
„ŢARĂ”, în afara românilor daci.
http://en.wiktionary.org/wiki/%C5%A3ar%C4%83
LUT, (rar) luturi, s.n. 1. Rocă sedimentară. 2. Pământ. ♦– Lat.
lutum= Fig. Cadavru.
Un deşert se cheamă LUT, în India, teritoriu locuit de masageţii yue-
ci.
ARGÍLĂ, argile, s.f. Rocă sedimentară; lut. – Din fr. argile, lat.
argilla.
HÚMĂ, hume, s.f. Numele popular al argilei întrebuinţate la spoitul
caselor. – Din bg. huma.
IMÁŞ, imaşuri, s.n. Teren necultivat pe care creşte iarbă, folosit
pentru păşunat; izlaz, păşune, suhat. – Din magh. Nyomás=mişcare.
Româna, are morfemul stem *M*= “pământ, AME-stecat”= IMA-şul, h-UMA,
căr-ĂMI-da.
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s.f. “amestec de argilă, nisip şi apă”. – Din ngr.
Keramídi, (inexistent la grecii de pe vremea geţilor).
STÂNCĂ, stânci, s.f. 1. Bloc mare de piatră (în munţi). – Et. nec.
STẤNĂ, stâne, s.f. Aşezare, unde se adăpostesc oile şi ciobanii. – Et.
nec.
Ambele cuvinte cu etimon necunoscut conţin morfemul stem românesc T*N=
TIN-Ă=pământ+ fonemul S.
Acelaş morfem stem T*N, dă cuvântul grecesc ch-TON=pământ, din tec-TON-
ic.
TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit, pentru oi. – Cf. scr. t r l o
= Turmă de oi, deşi în
româneşte-i vorba despre un loc şi nu despre o turmă.
LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu.-
Lat.locus.
GUNÓI1, gunoaie, s.n. 1." îngrăşământ agricol organic", a GUNOÍ,
gunoiesc, . A îngrăşa
pământul cu gunoi – Din sl. gnoĩ=Epitet dat unui om de nimic;
lepădătură.
GORGÁN, gorgane, s.n. Movilă înălţată deasupra unui mormânt
străvechi.
– Cf. rus. k u r g a n.
GURGÚI, gurguie, s.n. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat.
g u r g u l i o „beregată”.
MOVÍLĂ, movile, s.f. 1. Ridicătură de pământ – Din sl. mogyla =
Grămadă de obiecte
(de acelaşi fel); morman, maldăr.
Morfemul stem românesc G* = „pământ”,” GEOS” = GEEA (zeiţa mamă
pământ), conduce la toponimul DO-BRO-GEA,
GHE-aţă, GHE-are, GHE-te, GU-noi, GU-rgui, GO-rgan, plu-GU, mersul pe
GE-os,
GE-osul (josul) lucrurilor (spre pământ) şi dă toponimului Dobrogea
metafora "GEA, legată ca, cu un
BRÂU, de apele DO, precum DU-nărea sau Ar-DA", în urma observaţiei că
teritoiul este
închis complet,
inclusiv de un râu care se varsă în fluviu, de la izvorul căruia
pleacă altul ce se varsă în
mare.
Cuvântul "geos" nu a fost găsit, dar am găsit următoarele cuvinte
apropiate:
gelos | geo | geros | glos | gros | groş
GEO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la)
Pământ, globul terestru”.
[Pron. ge-o-, var. (înv.) gheo-. / < fr. géo-, it. geo- < gr. ge –
pământ].
ŢÁRINĂ1, ţarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. – Cf. scr. c a
r i n a = melodie
şi dans cu numele ŢARINA.
TĂRẤM, tărâmuri, 1. Ţinut, regiune, meleag. – Cf. tc. t a r i m
„locuinţă”, magh. t e r e m „sală mare”.
PLAI, plaiuri, s.n. Regiune, ţinut; (la pl.) meleaguri. – Et.
nec.
MELEÁG, meleaguri, s.n. (De obicei la pl.) Loc. teren .
– Din magh. Mellék = vecinătate, orice situat în apropierea cuiva.
ŢĂRM, ţărmuri, s.n. Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; – Din
ţărmur (înv., PROBABIL < lat.).
MAL, maluri, s.n. 1. Margine de pământ de lângă o apă. – Cf. alb. m
a l l „munte”.
NĂMÓL, nămoluri, s.n." mâl; p. ext. noroi" – Din ucr. namil, -
olu=Cantitate, volum mare din ceva.
MÂL, mâluri, s.n. Pământ (argilos) – Cf. ucr. m u l.
Româna are morfemul stem M*L = „pământ şi APĂ; MOAL-e”= nă-MOL, MÂL,
MAL, MEL-eag-uri ; ze-MEL = pământ în limba tracă, bulgară şi în limba
masageţilor (VALOCHI, din India); „Za-MOL-xis” („APO-llo”,” MEL-cul”
ceresc= spirala universului, cuvinte eminamente dacice).
MELC, melci, s.m. I. “cochilie răsucită în spirală”. – Et. nec.
http://en.wiktionary.org/wiki/melc
NORÓI1, noroaie, s.n. 1. Pământ amestecat cu apă şi muiat; glod,
tină;
A împroşca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva
– Din bg. naroj = a calomnia, a defăima pe cineva.
GLOD, gloduri, s.n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios.
(1) Cf. magh. g a l á d, (2) rus. g l u d a.2. Bulgăre de pământ uscat
sau îngheţat.
Româna are morfemul stem GL* =” pământ”= GLO-du, GLIA, în care –DU
este morfemul stem D*=„apă” din z-ĂPA-dă, u-DĂ, dând metafora „pământ
cu apă”= GLODU.
NISÍP, nisipuri, s.n. l. loc, teren, întindere alcătuită din rocă
sedimentară şi sfărâmături minerale,
de obicei, lipsită de vegetaţie.– Din bg. nasip=depunere patologică de
granule fine într-un rinichi.
SOL, soluri, s.n. 1. Strat afânat, moale şi friabil de la suprafaţa
scoarţei pământeşti,
– Din fr. sol, lat. solum.
OGÓR, ogoare, s.n. Bucată de pământ arat♦ Teren agricol. – Din bg.,
scr. ugar.
Ugar există şi în suedeză unde erau goţii (GETAE) şi în sumeriană,
unde exista LU-GAL
ZA GESSI.
Dacă ar fi fost slav trebuia să fie şi la ruşi , dar nu e.
A ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în
vederea pregătirii solului
pentru cultivare. – Lat. arare.
ARĂTÚRĂ, arături, s.f. 1. Acţiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. –
Ara + suf. -ătură.
Wktionary îl dă ca, cuvânt italian nu latin, iar lingvistul Marius
Sala et al., în Limbile lumii,
Ed.Şt.,Buc., 1981, afirmă că romanii au împrumutat toată terminologia
agricolă
de la oscuo-umbrieni, populaţie de neam ilir.
http://en.wiktionary.org/wiki/aratura
Româna are morfemul stem *R= „acţiune”, „râu”= AR-cul, a UR-ca, a cob-
OR-â; AR-ieş, AR-get-oaia, AR-DA;
Apa SAPĂ, ARĂ.
A ARA este un transfer semantic de la acţinea de a săpa a apei (=
AR), cuvânt prezent în limba sciţilor, care numeau şi lacrimile AR,
adică ok-AR, de unde cuvântul OKARĂ.
A OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a
dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.:
(înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
TERÉN, terenuri, s.n. 1. Întindere de pământ delimitată – Din fr.
terrain.
Ţară nu mai spune nimenea, decât românii.
http://en.wiktionary.org/wiki/%C5%A3ara
ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
şi politic într-un stat;♦ Şes.– Lat. terra.
GLOB, (1, 2) globuri, 1. S.n. Corp sferic sau sferoidal.. – Din fr.
globe, lat. Globus; GOL, în limba masageţilor din India.
TERÉSTRU, -Ă, tereştri,Care aparţine Pământului.. – Din fr. terrestre.
În sanscrită pământul este BAMAN (B->P; PAMAN), iar BALOCHI (B->V;
VALOCHI),
din Punjab, India, descendenţi aici ai
Masa-geţilor (yue-ci), cf. Wikipedia, numesc globul terestru BU-GOL.
Româna are morfemul stem M*N = „solul bombat, deasupra nivelului
apei”= MUN-te, pă-MÂN-tu, glo-BUL pă-MÂN-te-sc, BO—mbat, rotund
(=morfem stem B*L, ca un BUL-găr, BUL-z, BOL, BUL-b, BAL-on),
în care T* = persoană = TU, TĂ-tân-e-TU, dând metaforele „tu eşti
pământ; tu eşti PE pământ”, cu o alunecare semantică, „MUNTE de om”.
Nimeni altcineva, DECÂT ROMÂNII, nu mai foloseşte CUVÂNTUL PĂMÂNT
nici acum nici în antichitate.
CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care
reprezintă asocierea unui sens
(sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor; vorbă.
– Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înţelegere”.
Admiţând că în română există şi un sistem aglutinant de formare a
cuvintelor,
putem constata că un cuvînt este compus din morfemul stem CU= "CU-
vânt" (ce asociază un
vânt TARE), când ţinem o CU-VÂN-TARE.
Cu, indică asocierea, etimon latin , CUM.
Vânt, etimon latin, ventus..
Tare, etimon latin,TALEM = cu glas articulat.
Nu au existat niciodată cuvintele CONVENTUS sau COVENTALEM, ca model
pentru daci, care nu au lexeme latine decât în vocabularul rustic.
Pe această compunere CU-VÂNT devine metafora " ceva în care se
foloseşte curentul de aer
pentru a comunica cu alţii".
Morfemul stem C*, din cu-vânt, are o formă eufonică, G* "=" cuvânt,
mod de a comunica sonor”= a târ-GU-i, a ră-GU-şi, a tă-GĂ-du-i, GU-ral-
iv.
Morfemul stem românesc G*, există în rusă, GO-voriti şi în arabă GU-li
(cuvântează).
GU, înseamnă CUVÂNT, în sumeriană, cf. Daniel Constantin, Civilizaţia
sumeriană, Ed.,
Sport-Tur.1983.
A TÂRGUÍ, târguiesc, "a discuta" – Din sl. trŭgovati.
A RĂGUŞÍ, răguşesc,"a-i slăbi cuiva vocea". – Et. nec. Cf. g u ş ă.
A TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, "a nega" ♦ (Rar) A refuza. – Din magh.
tagadni.
GURALÍV, -Ă, guralivi, "vorbăreţ" – Din bg. govorliv (după gură).
Minciuni grosolane în lingvistica românească.
Pământ este un cuvânt dacic, pentru că nicio altă limbă europeană nu
numeşte astfel tina, glia,
ţărâna, lutul, argila, huma, imaşul, stânca, stâna, târla, gunoiul,
gorganul, ţarina, tărâmul, plaiul, meleagurile,
ţărmul, malul, nămolul, mâlul, noroiul, nisipul, solul, subsolul,
locul pe care vieţuieşte omul, locul pe care el calcă, (GEOSUL),
partea de geos (jos) a lucrurilor, ogorul, arătura, terenul, ţara,
muntele, globul terestru; toate, într-un singur cuvânt = PĂMÂNTUL.
http://en.wiktionary.org/wiki/p%C4%83m%C3%A2nt
Pământ, etimon latin, PAVIMENTUM = pardoseală.
PAVIMÉNT, pavimente, s.n. Pardoseală a unei încăperi sau pavaj al
unei curţi interioare,
făcute din piatră, mozaic etc., având şi o funcţie decorativă. – Din
lat. pavimentum.
PARDOSEÁLĂ, pardoseli, s.f. Înveliş, strat de scânduri, de mozaic, de
asfalt, de ciment etc.,
aşezate pe planşeul unei încăperi sau al unui spaţiu pe care se
circulă. – Pardosi + suf. -eală.
TÍNĂ s.f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
GLÍE, glii, s.f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ♢ Expr. Sub
glie = în mormânt.
2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată
cu hârleţul). – Et. nec.
BRÁZDĂ, brazde, s.f. 1. Fâşie îngustă de pământ, tăiată şi răsturnată
cu plugul; urmă rămasă
în pământ după plug; – Din sl. brazda = ♦ Crestătură. 6. Fig.
Zbârcitură, cută a feţei; rid.
ŢĂRẤNĂ, (2) ţărâne, s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ – Ţară + suf. -
ână.
ŢARĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
şi politic – Latin terra.
Nimeni nu mai foloseşte şi nici nu a folosit vreodată acest cuvânt
„ŢARĂ”, în afara românilor daci.
http://en.wiktionary.org/wiki/%C5%A3ar%C4%83
LUT, (rar) luturi, s.n. 1. Rocă sedimentară. 2. Pământ. ♦– Lat.
lutum= Fig. Cadavru.
Un deşert se cheamă LUT, în India, teritoriu locuit de masageţii yue-
ci.
ARGÍLĂ, argile, s.f. Rocă sedimentară; lut. – Din fr. argile, lat.
argilla.
HÚMĂ, hume, s.f. Numele popular al argilei întrebuinţate la spoitul
caselor. – Din bg. huma.
IMÁŞ, imaşuri, s.n. Teren necultivat pe care creşte iarbă, folosit
pentru păşunat; izlaz, păşune, suhat. – Din magh. Nyomás=mişcare.
Româna, are morfemul stem *M*= “pământ, AME-stecat”= IMA-şul, h-UMA,
căr-ĂMI-da.
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s.f. “amestec de argilă, nisip şi apă”. – Din ngr.
Keramídi, (inexistent la grecii de pe vremea geţilor).
STÂNCĂ, stânci, s.f. 1. Bloc mare de piatră (în munţi). – Et. nec.
STẤNĂ, stâne, s.f. Aşezare, unde se adăpostesc oile şi ciobanii. – Et.
nec.
Ambele cuvinte cu etimon necunoscut conţin morfemul stem românesc T*N=
TIN-Ă=pământ+ fonemul S.
Acelaş morfem stem T*N, dă cuvântul grecesc ch-TON=pământ, din tec-TON-
ic.
TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit, pentru oi. – Cf. scr. t r l o
= Turmă de oi, deşi în
româneşte-i vorba despre un loc şi nu despre o turmă.
LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu.-
Lat.locus.
GUNÓI1, gunoaie, s.n. 1." îngrăşământ agricol organic", a GUNOÍ,
gunoiesc, . A îngrăşa
pământul cu gunoi – Din sl. gnoĩ=Epitet dat unui om de nimic;
lepădătură.
GORGÁN, gorgane, s.n. Movilă înălţată deasupra unui mormânt
străvechi.
– Cf. rus. k u r g a n.
GURGÚI, gurguie, s.n. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat.
g u r g u l i o „beregată”.
MOVÍLĂ, movile, s.f. 1. Ridicătură de pământ – Din sl. mogyla =
Grămadă de obiecte
(de acelaşi fel); morman, maldăr.
Morfemul stem românesc G* = „pământ”,” GEOS” = GEEA (zeiţa mamă
pământ), conduce la toponimul DO-BRO-GEA,
GHE-aţă, GHE-are, GHE-te, GU-noi, GU-rgui, GO-rgan, plu-GU, mersul pe
GE-os,
GE-osul (josul) lucrurilor (spre pământ) şi dă toponimului Dobrogea
metafora "GEA, legată ca, cu un
BRÂU, de apele DO, precum DU-nărea sau Ar-DA", în urma observaţiei că
teritoiul este
închis complet,
inclusiv de un râu care se varsă în fluviu, de la izvorul căruia
pleacă altul ce se varsă în
mare.
Cuvântul "geos" nu a fost găsit, dar am găsit următoarele cuvinte
apropiate:
gelos | geo | geros | glos | gros | groş
GEO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la)
Pământ, globul terestru”.
[Pron. ge-o-, var. (înv.) gheo-. / < fr. géo-, it. geo- < gr. ge –
pământ].
ŢÁRINĂ1, ţarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. – Cf. scr. c a
r i n a = melodie
şi dans cu numele ŢARINA.
TĂRẤM, tărâmuri, 1. Ţinut, regiune, meleag. – Cf. tc. t a r i m
„locuinţă”, magh. t e r e m „sală mare”.
PLAI, plaiuri, s.n. Regiune, ţinut; (la pl.) meleaguri. – Et.
nec.
MELEÁG, meleaguri, s.n. (De obicei la pl.) Loc. teren .
– Din magh. Mellék = vecinătate, orice situat în apropierea cuiva.
ŢĂRM, ţărmuri, s.n. Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; – Din
ţărmur (înv., PROBABIL < lat.).
MAL, maluri, s.n. 1. Margine de pământ de lângă o apă. – Cf. alb. m
a l l „munte”.
NĂMÓL, nămoluri, s.n." mâl; p. ext. noroi" – Din ucr. namil, -
olu=Cantitate, volum mare din ceva.
MÂL, mâluri, s.n. Pământ (argilos) – Cf. ucr. m u l.
Româna are morfemul stem M*L = „pământ şi APĂ; MOAL-e”= nă-MOL, MÂL,
MAL, MEL-eag-uri ; ze-MEL = pământ în limba tracă, bulgară şi în limba
masageţilor (VALOCHI, din India); „Za-MOL-xis” („APO-llo”,” MEL-cul”
ceresc= spirala universului, cuvinte eminamente dacice).
MELC, melci, s.m. I. “cochilie răsucită în spirală”. – Et. nec.
http://en.wiktionary.org/wiki/melc
NORÓI1, noroaie, s.n. 1. Pământ amestecat cu apă şi muiat; glod,
tină;
A împroşca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva
– Din bg. naroj = a calomnia, a defăima pe cineva.
GLOD, gloduri, s.n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios.
(1) Cf. magh. g a l á d, (2) rus. g l u d a.2. Bulgăre de pământ uscat
sau îngheţat.
Româna are morfemul stem GL* =” pământ”= GLO-du, GLIA, în care –DU
este morfemul stem D*=„apă” din z-ĂPA-dă, u-DĂ, dând metafora „pământ
cu apă”= GLODU.
NISÍP, nisipuri, s.n. l. loc, teren, întindere alcătuită din rocă
sedimentară şi sfărâmături minerale,
de obicei, lipsită de vegetaţie.– Din bg. nasip=depunere patologică de
granule fine într-un rinichi.
SOL, soluri, s.n. 1. Strat afânat, moale şi friabil de la suprafaţa
scoarţei pământeşti,
– Din fr. sol, lat. solum.
OGÓR, ogoare, s.n. Bucată de pământ arat♦ Teren agricol. – Din bg.,
scr. ugar.
Ugar există şi în suedeză unde erau goţii (GETAE) şi în sumeriană,
unde exista LU-GAL
ZA GESSI.
Dacă ar fi fost slav trebuia să fie şi la ruşi , dar nu e.
A ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în
vederea pregătirii solului
pentru cultivare. – Lat. arare.
ARĂTÚRĂ, arături, s.f. 1. Acţiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. –
Ara + suf. -ătură.
Wktionary îl dă ca, cuvânt italian nu latin, iar lingvistul Marius
Sala et al., în Limbile lumii,
Ed.Şt.,Buc., 1981, afirmă că romanii au împrumutat toată terminologia
agricolă
de la oscuo-umbrieni, populaţie de neam ilir.
http://en.wiktionary.org/wiki/aratura
Româna are morfemul stem *R= „acţiune”, „râu”= AR-cul, a UR-ca, a cob-
OR-â; AR-ieş, AR-get-oaia, AR-DA;
Apa SAPĂ, ARĂ.
A ARA este un transfer semantic de la acţinea de a săpa a apei (=
AR), cuvânt prezent în limba sciţilor, care numeau şi lacrimile AR,
adică ok-AR, de unde cuvântul OKARĂ.
A OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a
dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.:
(înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
TERÉN, terenuri, s.n. 1. Întindere de pământ delimitată – Din fr.
terrain.
Ţară nu mai spune nimenea, decât românii.
http://en.wiktionary.org/wiki/%C5%A3ara
ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
şi politic într-un stat;♦ Şes.– Lat. terra.
GLOB, (1, 2) globuri, 1. S.n. Corp sferic sau sferoidal.. – Din fr.
globe, lat. Globus; GOL, în limba masageţilor din India.
TERÉSTRU, -Ă, tereştri,Care aparţine Pământului.. – Din fr. terrestre.
În sanscrită pământul este BAMAN (B->P; PAMAN), iar BALOCHI (B->V;
VALOCHI),
din Punjab, India, descendenţi aici ai
Masa-geţilor (yue-ci), cf. Wikipedia, numesc globul terestru BU-GOL.
Româna are morfemul stem M*N = „solul bombat, deasupra nivelului
apei”= MUN-te, pă-MÂN-tu, glo-BUL pă-MÂN-te-sc, BO—mbat, rotund
(=morfem stem B*L, ca un BUL-găr, BUL-z, BOL, BUL-b, BAL-on),
în care T* = persoană = TU, TĂ-tân-e-TU, dând metaforele „tu eşti
pământ; tu eşti PE pământ”, cu o alunecare semantică, „MUNTE de om”.
Nimeni altcineva, DECÂT ROMÂNII, nu mai foloseşte CUVÂNTUL PĂMÂNT
nici acum nici în antichitate.
CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care
reprezintă asocierea unui sens
(sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor; vorbă.
– Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înţelegere”.
Admiţând că în română există şi un sistem aglutinant de formare a
cuvintelor,
putem constata că un cuvînt este compus din morfemul stem CU= "CU-
vânt" (ce asociază un
vânt TARE), când ţinem o CU-VÂN-TARE.
Cu, indică asocierea, etimon latin , CUM.
Vânt, etimon latin, ventus..
Tare, etimon latin,TALEM = cu glas articulat.
Nu au existat niciodată cuvintele CONVENTUS sau COVENTALEM, ca model
pentru daci, care nu au lexeme latine decât în vocabularul rustic.
Pe această compunere CU-VÂNT devine metafora " ceva în care se
foloseşte curentul de aer
pentru a comunica cu alţii".
Morfemul stem C*, din cu-vânt, are o formă eufonică, G* "=" cuvânt,
mod de a comunica sonor”= a târ-GU-i, a ră-GU-şi, a tă-GĂ-du-i, GU-ral-
iv.
Morfemul stem românesc G*, există în rusă, GO-voriti şi în arabă GU-li
(cuvântează).
GU, înseamnă CUVÂNT, în sumeriană, cf. Daniel Constantin, Civilizaţia
sumeriană, Ed.,
Sport-Tur.1983.
A TÂRGUÍ, târguiesc, "a discuta" – Din sl. trŭgovati.
A RĂGUŞÍ, răguşesc,"a-i slăbi cuiva vocea". – Et. nec. Cf. g u ş ă.
A TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, "a nega" ♦ (Rar) A refuza. – Din magh.
tagadni.
GURALÍV, -Ă, guralivi, "vorbăreţ" – Din bg. govorliv (după gură).
Reply all
Reply to author
Forward
0 new messages