Frunze De Dor Rezumat

[Flaviano Goldammer]

Frunzaeste un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de formă plată, care ndeplinește funcția fundamentală n procesul de fotosinteză, dar servind și la respirație și transpirație.

Forma plată a acestui organ vegetativ este o caracteristică a spermatofitelor și reprezintă o adaptare și o perfecționare pentru ca țesutul asimilator propriu-zis să se organizeze pe o suprafață ct mai mare.Frunza se deosebește de celelalte două organe vegetative normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci și prin simetria bilaterală, creștere definită (limitată), durată scurtă de viață, structură dorsiventrală. Frunzele au dimensiuni mult mai reduse dect celelalte două organe vegetative ale majorității plantelor, dar, prin numărul lor foarte mare, nsumează o suprafață uriașă, pentru a-și putea ndeplini rolurile principale.

După apariție, frunzele se maturizează n cteva zile și ating dimensiunile specifice unor frunze mature: toate țesuturile meristematice suferă diferențiere celulară, trec n țesuturi definitive și creșterea ncetează. Astfel se explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a prezenta o creștere limitată. Singura excepție este reprezentată de frunza de Welwitschia mirabilis, care crește continuu, pe toată durata de viață a plantei.

n dezvoltarea filogenetică cele dinti expansiuni ale talului, asemănătoare frunzelor (filoide) au apărut la algele brune, dar acestea nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare.Frunzele mici ale mușchilor reprezintă cea mai simplă frunză din punct de vedere morfologic și structural. Acestea au un țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare.Frunza propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite ea are cea mai evoluată organizare.

Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpirația și respirația.Fiind cel mai plastic organ vegetativ al plantei, frunza se poate metamorfoza, adaptndu-se pentru ndeplinirea altor funcții: de protecție, de absorbție, de depozitare a substanțelor de rezervă și a apei, de nmulțire vegetativă.

Filotaxia reprezintă modul de dispoziție a frunzelor pe tulpină. Inserția frunzelor pe tulpină se face n dreptul nodurilor; la un nod se pot insera una sau mai multe frunze, ntr-o ordine caracteristică unităților taxonomice.

Dispunerea alternă (n spirală) a frunzelor se caracterizează prin inserția la fiecare nod a unei singure frunze. Prin punctele de inserție ale frunzelor se poate duce o linie n spirală, n ordinea apariției mugurilor foliari pe tulpină (spirală generatoare). Segmentul de spirală care unește două frunze vecine situate una sub alta pe aceeași linie verticală și paralelă cu axa tulpinii se numește ciclu. Un ciclu poate cuprinde o singură rotație n jurul tulpinii, care să unească cele două frunze, sau mai multe rotații. La capetele porțiunii de spirală se află cele două frunze așezate pe aceeași linie verticală.

Dispunerea opusă a frunzelor se caracterizează prin inserția la același nod a două frunze, n mod opus, de o parte și de alta a tulpinii. De regulă, frunzele unui nod sunt așezate ntr-un plan perpendicular pe cel al frunzelor de la nodul alăturat, superior sau inferior. Astfel, toate nodurile cu soț au frunzele dispuse n același plan, iar nodurile fără soț au frunzele n alt plan, perpendicular pe primul. Această așezare a frunzelor se numește decusată și este ntlnită la specii din familia Lamiaceae, la Urtica dioica, Syringa vulgaris ș.a.

Nervațiunea frunzei reprezintă modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducătoare) n limb. n funcție de grosimea și de poziția lor n limb, nervurile sunt: principale, secundare, terțiare ș.a.m.d. , iar cele de ultim ordin se anastomozează n mare proporție.

Pețiolul este partea din frunză care servește la conducerea sevei brute și a celei elaborate spre și dinspre limb. Se aseamănă cu tulpina, dar de obicei este monosimetric, planul de simetrie trecnd prin partea de mijloc a feței dorsale și prin cea a feței ventrale.

Transpirația este un proces propriu plantelor terestre și reprezintă pierderea unei nsemnate cantități de apă absorbită la nivelul rădăcinii și preluată de vasele conducătoare lemnoase. Ajuns la nivelul frunzelor, excesul de apă este eliminat. Suprafața mare de contact cu atmosfera, stomatele numeroase (mai ales pe epiderma inferioară), mezofilul bogat n cloroplaste și spațiile intercelulare din țesutul lacunar contibuie la o activitate fotosintetică ridicată și, deci, la o transpirație intensa.

Transpirația determină absorbția pasivă a apei cu substanțele minerale, asigură circulația ascendentă a acesteia, precum și turgescența normală a tuturor celulelor și menține constanta temperatura organismului vegetal.

Stomatele se deschid dimineața sub influența luminii (reacția fotoactivă), cnd celulele stomatice au un grad de turgescență mai mare dect celulele anexe. Gradul de deschidere atinge un maximum la amiază, n condiții nsorite, cnd pătrunderea CO2 necesar fotosintezei este mai intensă. Aceste fenomene determină transpirația frunzelor la o intensitate ridicată.

Ca fenomen fiziologic, transpirația este influențată de factori interni și externi. Dintre factorii interni se pot aminti : mărimea frunzelor și poziția lor pe tulpina și ramuri, cantitatea de clorofilă din clorenchimuri, numărul stomatelor și deschiderea acestora ș.a. Dintre factorii externi se pot menționa: temperatura, umiditatea și lungimile de undă ale radiațiilor luminoase, precum și prezența anumitor substanțe chimice, care pot mări sau micșora permeabilitatea membranelor celulare.

Gutația este procesul fiziologic de eliminare a apei n stare lichidă, sub formă de picături. Acest fenomen se datorează diferenței de temperatură dintre aer și sol și are loc n primele ore ale dimineții, primăvara și vara, cnd după zilele foarte călduroase urmează nopți răcoroase. Aceasta se explică prin dezechilibrul care se produce ntre absorbția radiculară, intensă noaptea datorită temperaturii relativ ridicate la nivelul rădăcinii și transpirația redusă dată de temperaturile scăzute din aer, iar stomatele se nchid prin reacția fotoactivă.Gutația se produce, mai ales, n vrful frunzelor la plantele superioare, prin hidatode active și pasive.

Prin gutație este evitată asfixierea celulelor, care s-ar putea produce prin umplerea spațiilor intercelulare cu apă. Este eliminat excesul de apă, n care sunt dizolvate mici cantități de substanțe minerale și organice produse de catabolism.

Fotosinteza este un proces de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofilă), n prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați. Deși apa participă n fotosinteză, ca și dioxidul de carbon, ea nu constituie, nici chiar cnd este n cantități reduse, un factor limitant pentru toate speciile.Fotosinteza are loc n cloroplaste și n zona citoplasmei care le nconjoară.La nivelul cloroplastelor alături de clorofila a, pigmentul principal de altfel, se mai găsesc și :

Procesele chimice complexe care au loc n fenomenul de fotosinteză se realizează n două faze : faza luminoasă (faza fotochimică sau faza Hill) și faza de ntuneric (ciclul lui Calvin sau faza Blackmann).

Pentru desfasurarea tuturor activitatilor plantele au nevoie de energie. Pentru aceasta se ard o parte a substantelor organice proprii (substanțe din structura organismului) ce se transforma in energie.Exista doua tipuri de respiratie la plante: aeroba si anaeroba.

Acest tip de respirație are loc doar cnd oxigenul lipsește și poate satisface nevoile organismului un timp limitat și scurt.Respiratia anaeroba degradează incomplet substantele organice proprii rezultnd alte substante organice (cu moleculă mai mică) + energie. De aceea energia produsa este foarte mica.

Frunzele de păpădie sunt apreciate pentru capacitatea lor de a sprijini funcționarea sănătoasă a ficatului și a sistemului digestiv. Ele pot contribui la stimularea secreției bilei și a enzimelor digestive, ajutnd la digestia eficientă a alimentelor. De asemenea, frunzele de păpădie pot avea efecte diuretice, contribuind la eliminarea toxinelor din organism.

Ceaiul de frunze de păpădie este adesea folosit ca remediu natural pentru susținerea sănătății rinichilor și a sistemului urinar. Se crede ca are proprietăți diuretice și detoxifiante, ajutnd la curățarea și regenerarea rinichilor. De asemenea, frunzele de păpădie sunt benefice n susținerea sănătății pielii, avnd proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.

n prezent, există un interes n creştere pentru controlul oxidării lipidelor polinesaturate, fenomen care este responsabil att pentru deteriorarea calităţii alimentelor ct şi pentru distrugerea ţesuturilor n organismul uman iar compartimentul gastric a fost propus ca fiind sistemul principal pentru apariţia stresul oxidativ ce are ca şi cauză alimentația. Compuşii fenolici din plante sunt cunoscuţi ca fiind excelenţi antioxidanţi capabili să protejeze lipidele alimentare de degradarea oxidativă. Speciile de arbuști din genul Vaccinium sunt surse natural de compusi fenolici, compuşi care sunt recunoscuţi ca avnd numeroase activităţi biologice. Principalul obiectiv al proiectului constă n dezvoltarea de noi produse alimentare funcționale bogate n antioxidanţi fenolici obținute din frunze şi tulpini ale arbuștilor din genul Vaccinium, afinul şi merişorul, pentru a fi utilizate n protecţia oxidării lipidelor din alimente. Un alt important obiectiv al proiectului este de a evalua capacitatea de protecție mpotriva oxidării lipidelor a produselor Vaccinium și evaluarea bioaccesibilității compușilor fenolici n condiţiile simulate de digestie in vitro. Se vor studia att speciile de afin şi merisor din flora spontană, dar şi cele de cultură. Metode de extracţie prietenoase mediului pentru compuşii fenolici precum extracţia cu fluide supercritice şi extracţia accelerată cu solvent vor fi utilizate pe criteriul maximizării conținutului de antioxidanţi n produsele Vaccinium. Analiza compoziţiei n compuşi fenolici se va realiza prin UPLC/MS. Analiza procianidinelor va fi pusă n aplicare pentru determinarea gradului de polimerizare și a unităţilor flavanolice constitutive. De asemenea, se va evalua potențialul produselor Vaccinium de a fi utilizate ca agenți antimicrobieni pentru alimente. n acelasi timp, capacitatea de protecţie impotriva oxidării lipidice a produselor Vaccinium este determinată pe modele alimentare şi ntr-un model in vitro de digestie simulată.

3a8082e126