2012 MAY 22 AT 11:50 AM
1. Pentru că nu e politician sau om de afaceri om de afaceri cu statul, ci un om ca mine și ca voi, care, în plus față de mine și de voi, e dispus să-și distrugă tinerețea, luptându-se cu sistemul din interior;
2. Pentru că, deși nu am stofă de erou, m-aș simți ultimul om dacă nu mi-aș exprima explicit sprijinul, respectul și admirația față de cineva care o are. Să te bagi în așa ceva, din punctul meu de vedere, e eroism pur;
3. Pentru că, dintre toți candidații, e singurul care merge cu metroul, cu autobuzul și cu picioarele proprii prin orașul ăsta, pe care șmecherii îl văd numai din limuzine de lux;
4. Pentru că, dintre toți candidații, a demonstrat deja că iubește pe bune Bucureștiul, salvând clădiri istorice de la demolare și parcuri de la betonare.
5. Pentru că SUNT CONVINSĂ că nu are alt interes decât ăla pe care-l avem și noi: ca orașul să fie mai civilizat, mai frumos și mai confortabil pentru locuitorii lui;
6. Pentru că a reușit deja să facă ce n-a reușit niciunul dintre ceilalți candidați: să adune în jurul lui o grămadă de oameni care lucrează pentru el și pentru campania lui electorală în regim de VOLUNTARIAT;
7. Pentru că sediul lui de campanie (același cu sediul Asociației Salvați Bucureștiul, al cărei președinte este) ar putea candida cu succes la titlul de “cel mai modest sediu de campanie electorală din lume”. Am fost acolo o singură dată (la o întâlnire a lui cu bloggerii) și am văzut cu ochii mei, iar asta mi-a întărit convingerea că singurul interes al lui și al oamenilor care-l înconjoară este binele orașului. Și, credeți-mă, “modest” e un eufemism pentru “foarte sărăcăcios”, în cazul de față;
8. Pentru că, la competențele pe care le are în matematică, ar fi putut să-și petreacă ultimii nu știu câți ani făcând cercetare sau predând oriunde în lume, pe bani grei, nu în procese cu statul român, ca să salveze clădiri istorice de la demolarea lor de către primarii în funcție;
9. Pentru că, la competențele pe care le are în matematică, ar putea să-și petreacă practic toată viața oriunde în lume, într-un confort mai mult decât excelent;
10. Pentru că are candoarea omului sincer și neuns cu toate alifiile, care îl face vulnerabil, dar îl face în același timp și foarte puternic. Când nu ai nimic de pierdut și nici interesul să câștigi ceva pentru tine, personal, poți muta munții din loc. Cu candoarea asta și cu o inconștiență absolut halucinante, a reușit să mute din loc nu doar niște utilaje specializate în demolări, ci și intersele șmecherilor care se aflau în spatele lor;
11. Pentru că aș vrea să trăiesc într-un oraș îngrijit de cineva ca el și nu într-unul folosit în interes personal de vreun politician;
12. Pentru că așteptam de mult să pot vota un candidat în care cred și nu “răul cel mai mic”. Și, pentru că, chiar dacă n-o să reușească și o să sfârșească învins de sistem, o să pot spune cu mâna pe inimă că nu-mi pare rău că am încercat;
13. Pentru că e primul altfel, după multă vreme, dar poate nu e ultimul. Poate după el vor veni alții și alții și, încet-încet, se va schimba ceva în România.
Pentru toate astea, dar și pentru altele, m-aș bucura dacă l-ați susține și voi. Nu avem nimic de pierdut, dacă îl susținem, dar am putea avea multe de câștigat! Pentru orașul ăsta și mai ales în fața propriei noastre conștiințe. D-alde Prigoană și d-alde Oprescu avem o mie și nu pleacă nicăieri, tot pe scena politică vor rămâne, Nicușor Dan e deocamdată doar unul.
Intrați pe nicusordan.ro și documentați-vă, intrați pe pagina lui de Facebook și dați LIKE, dați textul ăsta mai departe prietenilor și cunoscuților, dacă sunteți de aceeași părere cu mine, și mai ales mergeți și votați-l.
De ce vă rog să puneți umărul inclusiv la propagarea mesajului? Pentru că, din salariul lui de cercetător și din puținele donații pe care le-a strâns (11350.5 EUR, 1000 USD și 69038.35 LEI, conform site-ului lui de campanie, unde a publicat și lista detaliată a cheltuielilor), Nicușor Dan nu și-a permis o campanie electorală grandioasă. Nu și-a permis să umple orașul de bannere și de afișe și nici nu are în spate vreun partid care să pompeze în el demagogie și basculante de bani sau să “convingă electoratul” cu tradiționalele pomeni. Încă un motiv pentru care o să-l votez din toată ștampila. Haideți și voi să dați o mână de ajutor și să puneți ștampila aia pe cineva altfel! 