De ce este neaparată nevoie, mai întâi, de curățirea de patimi, a
inimii, pentru ca în ea să aibă acces Duhul Sfânt? Și pentru ca, abia
mai apoi, omul să poată beneficia de puterea Acestuia și de destăinuirea
Tainelor lui Dumnezeu?
Mai întâi, pentru că Binele nu poate face niciodată
părtășie cu răul, dar mai ales pentru ca răul să nu aibă acces la atât
de înalte descoperiri și la o atât de măreață și neînvinsă putere
dumnezeiască.
Puterea lui Dumnezeu, însemnând puterea Binelui, este exclusiv
destinată lucrării Binelui în lume, într-un procentaj - iar asta cu o
precizie dumnezeiască - de 100%. Neamânat, începeți curățirea, ca să
primiți neîndoit puterea! Veți fi buni!
Pentru Lăcașuri Ortodoxe, KSLCătălin - 26, cireșar 2020
***
TELEGRAF
În data de 24 iunie 2020, lupta în justiție, care a durat 16 ani,
pare că s-a încheiat, Curtea din Ierusalim respingând cererea
Patriarhiei Grec-Ortodoxe a Ierusalimului de a bloca vânzarea mai multor
proprietăți bisericești către un ONG evreiesc (vezi ARHIVA Lăcașuri
Ortodoxe). În urma hotărârii din aceste zile, Ateret Cohanim ar putea
avea dreptul de evacuare a palestinienilor care dețin în prezent
Hotelurile Imperial și Petra, situate în apropierea Porții Jaffa, în
cartierele creștine și armene ale Orașului Vechi.
Învață să trăiești în pustia ta duhovnicească. Putem învăța acest lucru de la sfinți precum Sfântul Onufrie cel Mare.
Învățându-ne să ne rugăm, Domnul a spus:
“Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta (adică în
sufletul tău, în inima ta, în interiorul tău)... şi, închizând uşa,
roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în
ascuns, îţi va răsplăti ţie (Sfânta Evanghelie după Matei 6: 6).
Omul trebuie să-și facă sufletul o pustie în care mintea omului, dacă
nu chiar permanent, atunci cel puțin din când în când, trebuie să
coboare, adică să intre acolo și să se roage, contemplând și pocăindu-se
de păcatele sale.
O pustie duhovnicească nu este un suflet pustiu. În pustia sufletului
nu există bestia mândriei, fiara invidiei și imoralității, fiara
răutății și a mizantropiei; adică patimile și viciile care sunt bestii
spirituale în sufletele noastre și care nu ne permit să intrăm acolo și
să ne rugăm în liniște lui Dumnezeu, în pace.
Pentru a face din sufletele noastre o pustie binecuvântată, trebuie
să muncim și să luptăm cu noi înșine, cu neputințele, păcatele și
viciile noastre.
Omul, forțându-se să meargă împotriva păcatului, uneori învinge
păcatul și alteori cade, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, încercările sale
vor fi neapărat încununate de succes. Păcatul este biruit prin forță.
Omul depune efort, iar Domnul, văzându-i intențiile, îi dă har și putere
pentru a ajuta la biruirea păcatului.
Să muncim, dragi frați și surori, pentru a ne învinge patimile și
viciile. Fie ca sufletele noastre să devină pustii binecuvântate, unde
să mergem la rugăciune. Ele sunt atât de necesare pentru mântuirea
noastră și pentru mântuirea acestei lumi.”
Traducere Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020,
a unui îndemn către credincioși, al Mitropolitului Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, la zi onomastică,
adresat lor în cadrul unui scurt interviu acordat jurnalistei Natalia Goroshkova / Pravlife
***
Descoperirea rămășițelor unui oraș creștin, distrus în urmă cu 1400 de ani de către persani
În cadrul lucrărilor de lărgire a drumului care leagă orașul
Shlomi și Kibbutz Hanita, în nordul Israelului, au fost decoperite
rămășițele a ceea ce a fost cândva un oraș aproape în totalitate
creștin, prosper, distrus de forțele persane în urmă cu aproximativ
1.400 de ani, spun arheologii, conform publicației Haaretz.
Punctul culminant al săpăturilor a constat în descoperirea unei clădiri marcate cu simboluri creștine.
Așezarea nu este cunoscută din surse bizantine, dar cercetătorii
cred că e vorba despre orașul Pi Metzuba, menționat în Talmudul din
Ierusalim (compilat în sec IV, în Galileea).
Până în prezent, doar o mică parte a sit-ului arheologic a fost
excavată. Majoritatea clădirilor descoperite erau case mici, modeste,
conectate prin alei înguste, cu excepția unei structuri mari, bine
construite, în mijlocul orașului. Arheologii bănuiesc că structurile
centrale alcătuiau o mânăstire sau o biserică.
Timpul dintre Înălțarea Domnului Hristos și Ziua Cincizecimii a
marcat ceva de genul unei perioade „interimare” pentru Ucenicii lui
Hristos. Ei au fost instruiți, la momentul Înălțării, să rămână în
Ierusalim și să aștepte „promisiunea”. Zece zile mai târziu, făgăduința
s-a împlinit și Duhul Sfânt a umplut Biserica primară de Duh Sfânt.
Există o tendință destul de obișnuită la predicatorii Evangheliei, să
compare propriile vremuri cu cele ale Bisericii în așteptare. Se
subliniază că ne-am afla undeva „la mijloc” între Prima și A Doua Venire
a lui Hristos și, prin urmare, că am trăi într-o perioadă interimară.
Concluzia unor astfel de predici este că nu ne rămâne să discutăm decât
despre diverse strategii de așteptare. Concluzia poartă, de asemenea, un
sentiment inerent al absenței lui Dumnezeu.
Astfel de concluzii
se potrivesc unei lumi secularizate și apelează la simțul modern al
absenței lui Dumnezeu. În centrul lumii seculare, nu se află o credință
care să susțină că nu ar exista Dumnezeu, ci mai degrabă sensul că
Dumnezeu există, dar undeva în altă parte. Deci, că lumea noastră ar fi
un „ținut al nimănui”, în care toate lucrurile funcționează conform
„legilor naturii”, independent de Dumnezeu. Am scris anterior despre
asta, în articole despre „Universul cu două etaje”.
Trăirea „la mijloc” [într-o perioadă interimară /LO] adaugă o nuanță
la experiența pe două etaje: își are rădăcina în înțelegerea noastră
modernă asupra istoriei și a vremii. Ne vine ușor, ni se pare aproape
firesc să ne gândim la noi înșine cum că am trăi între aceste evenimente
majore ale istoriei creștine. Au trecut două mii de ani de la Învierea
lui Hristos. Creștinii continuă să aștepte A Doua Sa Venire. Cum să nu
ne percepem, pe noi înșine, ca trăind într-o perioadă de interimat?
Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV) folosește un exemplu interesant
din Scripturi, care demontează modelul „la mijloc” atât de comun în
lumea noastră modernă. Exemplul său apare într-o predică despre Sfânta
Cruce (Omilia XI). Acesta începe cu afirmația că Crucea, deși apare
istoric la Răstignirea lui Hristos, a fost dintotdeauna mijlocitoare
mântuirii lui Dumnezeu - în orice moment și în toate locurile.
Exemplul său face destulă lumină:
“Deși ‘omul nelegiuirii, fiul pierzării’ (Epistola a
doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 2: 3) nu a venit încă,
teologul pe care Hristos îl iubea spune: ‘chiar și acum, iubiților,
aici există antihrist” (cf. Întâia epistolă sobornicească a Sfântului
Apostol Ioan 2: 18).
În același mod, Crucea a existat pe vremea strămoșilor noștri, chiar
înainte de a fi împlinită. Marele Pavel ne învață absolut clar că
antihrist este printre noi, chiar dacă nu a venit încă, spunând: „taina
fărădelegii se şi lucrează în voi” (cf. Epistola a doua către
Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 2: 7).
În același mod, Crucea lui Hristos s-a aflat printre strămoșii
noștri, înainte de a fi, deoarece taina ei lucra în ei. (Citat din
Omilii)
Sfântul Grigorie continuă, în această omilie, să ilustreze (în
general, cu o interpretare tipologică) modul în care Crucea a fost
prezentă în viața Patriarhilor și a altor „prieteni ai lui Dumnezeu”
Drepți din perioada Vechiului Testament.
Simțul vremii, la Sfântul Grigorie, recunoaște o realitate a
istoriei, care „chiar dacă nu a venit încă” transcende această limitare,
recunoscând că „taina sa lucrează deja în voi”. “Și cea a Crucii se
afla printre strămoșii noștri înainte de a apărea, pentru că taina ei
lucra în ei”. Această înțelegere a timpului și a istoriei plasează
aceste categorii într-o poziție subsidiară - nu sunt chestii înghețate
și solide ale unei lumi goale, empirice. Ele sunt un loc în care trăim -
dar și un loc pătruns de lucruri care nici măcar nu „au existat”.
Tratarea acestor lucruri, la Sfântul Grigorie, are la bază
înțelegerea ortodoxă clasică a relației dintre pământ și Cer; trecut,
prezent și viitor; și Taina Împărăției lui Dumnezeu lucrătoare în lume.
Universul său este distins pe „un etaj”. Interpretarea respectă și
înțelegerea ortodoxă asupra eshatologiei (studierea „ultimelor
lucruri”). Sfântul Ioan Gură de Aur, în rugăciunea sa euharistică,
mulțumește pentru a Doua Venire a lui Hristos, la timpul trecut - nu ca
și când ar spune că A Doua Venire ar fi avut loc deja în istorie -
fiindcă oficierea Euharistiei are loc înăuntrul Împărăției lui Dumnezeu,
astfel încât a Doua Venire poate fi descrisă la timpul trecut.
Euharistia este „Sărbătoarea Nunții Mielului”, „Cina de la sfârșitul
veacului”.
A vorbi despre noi înșine ca trăind „la mijloc” înseamnă a plasa
istoria pe prim plan, retrogradând Împărăția lui Dumnezeu la un statut
inferior. Iată esența secularismului: Împărăția lui Dumnezeu nu este
refuzată - ci așezată pur și simplu undeva unde nu putem ajunge (așa
după cum ea s-ar afla undeva, de unde nu poate ajunge la noi).
Împărăția, ca și Dumnezeu Însuși, este redus, astfel, la o simplă idee.
A trăi „la mijloc” e parte a singurătății și înstrăinării creștinului
modern. Lucrurile sunt doar lucruri, timpul este inexorabil și
impenetrabil. Apare o neliniște care însoțește toate acestea, marcată de
îndoială, de argumentare și opinie. Credința este, astfel, îndreptată
ori către lucruri din trecut, ori către lucruri care încă nu au avut
loc.
Această situație este în contrast puternic cu afirmația Sfântului Pavel către Evrei:
„credinţa este încredinţarea [realitatea, ipostaza, substanța /NA] celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (11: 1).
Relația dintre credință și lucrurile „nădăjduite și nevăzute” este
mai mult decât o încredere că acestea vor fi, mai mult decât o năzuință
după ceea ce încă nu este. Credința este însăși substanța [realitatea,
existența / LO] unor astfel de lucruri.
În postările anterioare despre credință, remarcam că credința este
mai mult decât un exercițiu intelectual sau volițional [care ține de
voință / LO]. Este o participare efectivă (koinonia) la obiectul (sau
subiectul) credinței. A descrie credința drept încredințarea lucrurilor,
înseamnă a le acorda un fel de existență. La fel și în Epistola Către
Evrei 11, Sfântul Apostol Pavel descrie credința strămoșilor noștri
(Vechiul Testament) și impactul pe care substanța credinței a avut-o în
viața și lumea lor. Omilia Sfântului Grigorie rezonează exact cu acest
fenomen (și, într-adevăr, el citează pe larg din acest capitol către
Evrei).
În credință, nu trăim în depărtare. Prin credință, trăim într-un
univers cu un singur etaj, în care realitățile Împărăției lui Dumnezeu
ne pot pătrunde existența. Nu suntem singuri și nici nu trebuie să fim
înstrăinați. Neliniștea fiecărui pas al nostru este produsă tocmai de o
percepție falsă - o amăgire.
Desigur, este ușor de spus, dar un lucru dificil de împlinit: este
marea luptă a vremurilor noastre. Însă fără această luptă, credința ne
va rămâne străină și vom rămâne pierduți „în mijlocul” lumilor, prinși
în acele lucruri care „s-au trecut”. Hristos ne-a oferit ceva mai măreț.
Traducere, adaptare și interpretare Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020,
după un cuvânt al Pr. Stephan Freeman - Biserica Ortodoxă a Americii, paroh al Bisericii Sfânta Ana, din Oak Ridge, Tennessee / Slavă lui Dumnezeu pentru toate)
***
Mitropolitul Calinic al Edessei - un nou sfânt canonizat de Patriarhia Ecumenică
Sfântul Sinod al Patriarhiei din Constantinopol, întrunit la Centrul
Ortodox din Chambésy, Elveția, în data de 23 iunie 2020 (vezi ARHIVA
Lăcașuri Ortodoxe), sub președinția Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, a
anunțat trecerea oficială a unui nou ierarh în rândul sfinților:
Mitropolitul Calinic al Edessei (1918-1984), cu dată de sărbătorire
anuală 8 august.
Conform revistei ‘Centrul de Resurse Mistagogice’ a lui John
Sanidopoulos (și foto), Sfântul Calinic de Edessa s-a născut primind
numele Demetrios Poulos, pe 26 ianuarie 1919, în satul Sitaralona din
Agrinio, într-o familie săracă și evlavioasă. A absolvit Școala
Teologică din Atena în 1942 și a slujit ca secretar și predicator al
Mitropoliei de Aitolia-Acarnania, sub Mitropolitul Teokletos, până în
1946. A efectuat stagiul militar, din 1946 până în 1949. După ce și-a
îndeplinit îndatoririle sale patriotice în armată, a revenit la
Mitropolia de Aitolia-Acarnania și și-a reluat activitatea de secretar
și predicator. Pe 23 noiembrie 1957 a fost tuns în monahism, la
Mănăstirea Myrtia, unde a primit numele de Calinic. El a fost hirotonit
diacon și preot de către fratele său după trup, Mitropolitul Constantin
de Didymoteicho, în anul 1957, la vârsta de 38 de ani.
Pe 25 iunie 1967, la 48 de ani, a fost întronizat Mitropolit de
Edessa, în Biserica Sfântul Dionisie Areopagitul, din Atena. După o
boală de șapte luni, s-a mutat la Domnul, pe 7 august 1984, în Atena. În
timpul spitalizării sale în Anglia, el a lăsat, personalului medical și
persoanelor care l-au slujit sau l-au vizitat, un sentiment de om
sfânt. 29 de ierarhi au fost la înmormântarea sa, precum și numeroși
clerici și o mulțime mare de credincioși. A fost înmormântat în
Cimitirul Public din Edessa, pentru că voia să fie aproape de oamenii
săi, pe care i-a iubit și i-a slujit în viața sa.
În ultimul său testament, el a scris:
“Nu dețin nicio proprietate imobiliară. Nu am bani. Dacă
se găsesc vreo câteva mii de drahme, acestea să fie depuse în Fondul
general Philoptochos al Sfintei Mitropolii… Fie ca mila Domnului să mă
însoțească în vremea plecării mele din această lume deșartă”.
Mitropolitul Calinic a fost un Episcop ascet, un mare om în rândul
clericilor, un lider binecuvântat și carismatic și un om transparent și
onest, a cărui viață era teologia în practică. Ierarh răstignit și
înviat, a muncit de dragul turmei sale și s-a sacrificat pentru slava
lui Dumnezeu. Cu dragostea sa nobilă, ne-a demonstrat certitudinea
vieții adevărate. Fiind transfigurat, el a avut un triumf asupra morții
și a fost o podoabă pentru Biserica lui Hristos.
Modul de gândire ecleziastic al Mitropolitului Calinic, etosul
ascetic, râvna lui misionară, credința sa față de Dumnezeu și Biserică,
cuvântul și predicarea lui regeneratoare, întreaga slujire pastorală pe
care a urmărit-o ‘cu frică și cutremur’, dragostea lui pentru Dumnezeu
și alți oameni, felul în care a făcut față bolii sale și abandonarea de
sine completă în fața Proniei lui Dumnezeu, trezesc admirația noastră.
Cuvintele pe care le-a spus cu puțin înainte de a muri,
„Sunt un Episcop păcătos, dar Îi iubesc pe Dumnezeu și Biserica”, arată starea lui duhovnicească.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ieroteu de Nafpaktos, ca fiu
duhovnicesc și persoană cea mai apropiată de ierarhul de binecuvântată
amintire, pentru o perioadă de cincisprezece ani, mărturisește în
scrierile sale că a fost un episcop sfânt, a cărui prezență rămâne vie
chiar și după moartea sa. Mulți episcopi, clerici și laici au dovedit
atât oral, cât și în scris, despre sfințenia sa. Duhurile rele pe care
le-a alungat, prin rugăciunile sale și prin intervențiile sale minunate
pentru a vindeca oamenii bolnavi după moartea sa, arată clar că Dumnezeu
l-a trecut în rândul sfinților.
El a intrat în preoție la o vârstă matură, conștient de misiunea lui
înaltă. Iubea mai ales viața monahală și isihastă și era episcop ascet.
Predica sa la hirotonia proprie ca episcop și adresarea sa la
întronizare sunt descrise drept discursuri patristice, care exprimă
sentimente profunde de recunoștință și dragoste pentru Dumnezeu.
Grija și marea lui dragoste pentru turma pe care Dumnezeu i-a încredințat-o au fost excepționale: obiectivul său era să-și facă Mitropolia parte din Împărăția lui Dumnezeu.
Enciclicele pe care le-a trimis dezvăluie interesul personal pentru
instruirea preoților, precum și a laicilor. Era extrem de atent la
hirotoniri. A demonstrat un interes personal pentru progresul preoților
și pregătirea lor. El nu a acționat singur și știa că va trebui să
răspundă lui Dumnezeu pentru orice făcea. Numeroasele sale activități
pastorale și călătoriile sale în jurul Mitropoliei ne arată foarte multă
grijă și sentimentul său de responsabilitate pentru fiecare parohie.
În Eparhia sa, avea obiceiul binecuvântat de a întemeia noi biserici
închinate unor sfinți care sunt rareori cinstiți. Ca iubitor al
monahismului, a vizitat adesea Muntele Athos, unde a oficiat mai multe
hirotoniri. Cuplurilor nou-căsătorite, le dăruia întotdeauna o copie a
Noului Testament având înscrisă binecuvântarea sa. Dărnicia lui l-a
lăsat mereu sărac, până acolo încât atunci când a fost hirotonit
mitropolit nu și-a putut permite niciunul dintre veșmintele care-i
trebuiau, așa încât a trebuit să-i fie date unele de către fratele său
care era și Mitropolit. El a sprijinit mulți tineri care aveau
înclinație preoțească autentică și sinceră, fiind un misionar neobosit,
și a vizitat adesea chiar și cel mai îndepărtat sat al Eparhiei sale. În
timpul vizitelor, el trata copiii mici cu dragoste și respect, ca și
cum ar fi fost adulți, și îi încuraja la slujire și în participarea lor
la viața liturgică.
Ceea ce făcea, din Mitropolitul Calinic, cu adevărat un om al lui
Dumnezeu, și dezvăluia bogăția de virtuți, era totuși modul în care s-a
confruntat cu diferitele dificultăți din viața sa, și la vreme de boală.
Deși s-a sacrificat în întregime pentru turma sa, zi de zi, a suferit
atacuri nedrepte și calomnioase. El s-a confruntat cu acestea și cu
boala, fără a murmura sau a-și plânge de milă, fără reclamatii sau
obiecții, ci cu credință în Dumnezeu și cu mare răbdare, abandonându-se
Proniei lui Dumnezeu. Auto-jertfirea sa era de neînțeles după
raționamentul lumesc. În multe ocazii din viața sa, a avut darul de a
rămâne tăcut. Trezvia și amintirea morții, care au fost deosebit de
evidente, l-au distins de-a lungul vieții. Recunoștința lui era
nelimitată: era infinit de recunoscător și Îi mulțumea și Îl lăuda pe
Dumnezeu pentru toate.
Mitropolitul Ieroteu de Nafpaktos scria despre acesta:
“Dumnezeu a găsit să-mi confere demnitatea de a trăi
timp de cincisprezece ani sub același acoperiș, în Eparhie, cu un
Episcop care avea toate criteriile și condițiile de sfințenie. Acesta
este binecuvântatul Mitropolit al Edessei, Pellei și Almopiei, Calinic.
Aceeași mărturie este dată de către urmașul său la tronul Edessei,
actualul Mitropolit Ioil, care l-a cunoscut personal, dar acest lucru
este confirmat și de membrii turmei sale, care l-au cunoscut
îndeaproape. După moartea sa, am scris trei cărți intitulate “Mărturia
vieții” (1985), “Bijuteria Bisericii” (1998), “Calinic (Kallinikos),
Mitropolitul Edessei, o figură Venerabilă” (2015).
În plus, din când în când, am scris diverse articole care îl prezintă
ca pe o figură uimitoare. L-am cunoscut ca elev al liceului Agrinio, pe
vremea când era cancelar al Sfintei Mitropolii, și am fost impresionat
de aspectul său ascetic, de simplitatea sa monahală, de cuvintele sale
cele mai dulci, de toată fizionomia lui. Venea la școala crestină din
internat unde am trăit și noi toți admirându-l pe clericul atent,
plăcut, simplu”.
Alcătuire, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020
folosind materiale și foto prezentate în aceste zile într-un articol publicat în revista ‘Centrul de Resurse Mistagogice’, sub semnătura Părintelui John Sanidopoulos
***
TELEGRAF
Arhimandritul Serafim (Bobitch), fost egumen al Schitului atonit al
Profetului Ilie, retras începând din 1990 la Mănăstirea rusească a
Înălțării Domnului, de pe Muntele Măslinilor, a trecut la cele veșnice,
joi, 18 iunie 2020. Dumnezeu să-l odihnească între sfinții Săi!
25 06 2020
***
TELEGRAF
La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc, în Catedrala Sfântul
Alexandru din Neva, aflată în Paris, hirotonirea a doi Episcopi Vicari
nou-aleși ai Arhiepiscopiei Bisericilor Ortodoxe de Tradiție Rusă din
Europa de Vest: Arhimandritul Simeon (Cossec, foto sus), cu titlul de
Episcop de Domodedovo, în cadrul Sfintei Liturghii de sâmbătă, 27 iunie
2020, de la 9:30, și Arhimandritul Elisei (Gherman, foto jos), cu titlul
de Episcop de Reoutov, în cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 28
iunie 2020, de la 9:30. Hirotonirile vor fi conduse de Mitropolitul Ioan
de Dubna, alături de Mitropolitul Antonie de Cherson și Arhiepiscopul
Nestor de Madrid și Lisabona. Slujba va putea fi urmărită pe canalul video al Catedralei.
25 06 2020
***
TELEGRAF
Și s-au bucurat toți vecinii, rudeniile și cunoscuții…
Iar după ce a născut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce viețuiau
împrejur, rudeniile și cunoscuții, si se bucurau împreună cu ea, că a
făcut cu dânsa, Domnul, milă, ridicând de la ea ocara nerodirii.
Și s-au împlinit cuvintele Sfântului bine-vestitor Gavril, care a
zis către Zaharia: “Femeia ta va naște un fiu și multi se vor bucura de
nașterea lui”.
Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de altă parte,
se bucurau cei care erau cuprinși, cu mare dorire, de Mesia cel
așteptat, deși nu știau că a sosit, atunci, taina întrupării lui
Hristos. Dar, în vremea nașterii, Înainte-Mergătorului lui Hristos,
duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfânt veselindu-le inimile, ca
și cum le-ar fi dat o înștiințare pentru împlinirea așteptării lor. (Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020 - alcătuire după Sfântul Nicolae Velimirovici)
24 06 2020
***
TELEGRAF
LĂUDAT ESTE DUMNEZEU ÎNTRU SFINȚII SĂI!
Astăzi, 26 cireșar 2020, credincioșii ortodocși care respectă cu bucurie învățăturile Bisericii și ale Sfinților Părinți, întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei*, cu toții continuă pregătirile pentru Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iar aceste pregătiri pe care ei le fac, le fac postind, așa cum se cuvine unor sfinți*. Pentru aceasta, calendarele ortodoxe precizează că astăzi este ZI DE POST, chemându-i pe credincioși la cinstirea deosebită a:
Sfântului Cuvios David cel din Tesalonic
Sfântului Cuvios Ioan, episcopul Goției
Sfântului Cuvios Antion
ASTĂZI SE MĂNÂNCĂ DE POST (DE SEC: însemnând FĂRĂ carne, ouă, lactate, pește și alte bucate derivate din acestea). NU se bea vin și, bineînțeles, NU se consumă cu atât mai mult alte băuturi alcoolice. Au loc înfrânarea poftelor și abținerea de la alte plăceri și desfătări - fie în lucru, fie în minte unde toate încep, fie în vorbă, fie în auz, fie în alte simțiri, fie ele deci trupești de orice fel - care s-ar opune sporirii faptelor și desfătărilor cele bune sufletești. Pe acestea sufletești bune le cunoaștem foarte bine deja cu toții, ca fii botezați ce suntem și cinstitori ai Bisericii, ai învățăturii Mântuitorului nostru Hristos și ai îndrumărilor și descoperirilor Sfinților ei - pe care ni le-au împărtășit doar din adevărata iubire și din dorința de a fi liberi cu totul și a ne bucura deplin:
Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.*
Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea.*
Mai multe despre această zi și despre sfinții cinstiți în mod aparte
astăzi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinți
ai Bisericii peste veacuri:
- Cuvânt despre pericolul mândriei și al neascultării, dar și despre pocăința vindecătoare
Doamne Iisuse Hristoase, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale
tuturor Sfinților Români, ale sfinților a căror pomenire se face astăzi
și cu ale tuturor sfinților Tăi, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne
mântuiește pe noi! Amin.
O alcătuire Lăcașuri Ortodoxe, iunie 2020
(*conf. Epistolei către Colosenia Sfântului Apostol Pavel 1, 22-23; *Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6, 7-10; *Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6, 11)
26 06 2020
***
Ni te alături?
Au început lucrările la ridicarea turlelor și realizarea acoperișului Sfintei Mânastiri Halmyris!
Cu bucurie, vă anunțăm că în aceste zile au început lucrările la ridicarea turlelor și realizarea acoperișului Sfintei Mânastiri Halmyris.
Cu această ocazie, dată fiind amploarea lucrărilor la noua etapă în
realizarea sfântului lăcaș care urmează a fi, cu ajutorul lui Dumnezeu,
cea mai mare Catedrală din Dobrogea, care să adăpostească așa cum se
cuvine Sfintele Moaște întregi ale Sfinților Mucenici Epictet și
Astion, cele mai timpurii descoperite vreodată la noi în țară, Asociația
non-profit Lăcașuri Ortodoxe inițiază o nouă campanie în vederea
susținerii lor.
ÎȚI REAMINTIM, acum în post și în săptămânile închinate în
mod special Tuturor Sfinților, că noi - fiecare dintre noi - suntem cei
care avem nevoie de Sfinți și de Mânăstirea Halmyris! Poți ajuta și,
astfel, poți participa. Ni te alături?
De preferat, orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin: MANDAT POȘTAL
Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Stareț Iov (Ion Archiudan)
Altfel, deși accesul la o bancă este mai îngreunat, aveți la dispozitie cont:ul:
Mânăstirea Halmyris: 14797706
Pr. Protos Stareț Iov
Cont IBAN Mănăstirea Halmyris: RO21RNCB0256127859640001 BCRCIF (administratorul contului este direct Pr. Stareț Iov)
Pentru contactare directă:
(Tel.): 0744 859 883 - Pr. Stareț Iov
Oferiți aceste date tuturor cunoștințelor dumneavoastră! Noi vă multumim!
