Taxa pentru un modul de limba romnă pentru străini este 1050 RON şi se poate achita fie integral la nscriere, fie 550 RON la nscriere şi 500 RON n primele două săptămni de la nceperea cursului. Neachitarea celei de-a doua rate n acest termen atrage după sine imposibilitatea de a participa n continuare la cursuri.
1) Incepator - nivel din Cadrul European de Referinta: A 1
La acest nivel se inscriu persoanele care nu au studiat niciodata limba romana sau care au cunostinte minime.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti intelege si veti putea formula, oral si in scris, propozitii simple referitoare la propria persoana, familie si la imprejurari concrete (locuinţa, oraşul, mijloacele de transport, corpul uman, exprimarea datei etc.). Veti putea folosi formule de salut si prezentare. Va veti putea intelege cu un vorbitor nativ in situatii simple si de prima necesitate, daca acesta vorbeste rar si repeta.
Cunostinte gramaticale: veţi cunoaşte regulile de pronunţie şi de scriere; veti putea utiliza si recunoaste prezentul, perfectul compus si viitorul verbelor regulate si al verbelor "a fi" si "a avea", articolul hotarat si nehotarat, pluralul substantivelor regulate, pronumele personale la nominativ, adjectivele posesive si demonstrative, numeralul cardinal.
2) Elementar - nivel din Cadrul European de Referinta: A 2
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelul precedent sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (puteti purta dialoguri minimale cu vorbitori nativi, pe teme familiare, aveti cunostinte de gramatica elementare).
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti intelege mesaje scurte si clare pe teme familiare. Veti putea citi si intelege texte simple, mesaje e-mail, veti putea deduce intelesul unor informatii previzibile din ziare, reclame, prospecte, meniuri etc. Veti fi capabil sa purtati dialoguri simple pe teme uzuale, fara totusi a putea intretine o conversatie. Veti putea exprima, oral si in scris, notiuni de timp si data; veti putea descrie simplist o persoana si pe dumneavoastra insiva; veti putea descrie pe scurt cum si unde v-ati petrecut vacanta; va veti intelege la telefon pe teme familiare.
Cunostinte gramaticale: veti putea folosi unele forme de trecut ale verbelor, veti folosi cele mai frecvente verbe neregulate la prezent, trecut si viitor, formele reflexive si pasive ale verbelor, pronumele demonstrative, reflexive şi interogative, adjectivele calificative.
Veti capata cateva notiuni elementare de cultura si civilizatie romana.
3) Preintermediar 1 - nivel din Cadrul European de Referinta: B 1.1.
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus. Puteti sa intelegeti ideea principala daca urmariti o emisiune de televiziune sau ascultati o relatare la radio. Puteti sustine o conversatie cand se foloseste un limbaj standard pe teme familiare legate de locul de munca sau de timpul liber. Puteti sa scrieti in limba romana un text pe o tema familiara.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti folosi corect, activ si spontan, un limbaj adecvat pentru diferite situatii din viata cotidiana, va veti putea exprima parerea cu privire la diferite evenimente sociale si veti putea intretine chiar un dialog cu un vorbitor nativ pe teme familiare. Veti putea redacta scurte mesaje sau texte in limba romana, folosind dictionarul.
Cunostinte gramaticale: veti putea folosi pronumele personale la toate cazurile si pronumele personale combinate, pronumele relative, interogative; comparatia adjectivelor, adverbelor; veti putea recunoaste si folosi perfectul simplu, imperfectul şi mai mult ca perfectul verbelor regulate şi ale principalelor verbe neregulate.
Veti avea cunostinte generice despre geografia Romaniei, organizarea si institutiile statului, notiuni elementare de istorie a Romaniei si personalitati marcante din trecut si prezent.
4) Preintermediar 2 - nivel din Cadrul European de Referinta: B 1.2.
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus. Puteti urmari emisiuni de radio si televiziune vorbite in limba romana, chiar si documentare pe teme de interes personal, daca prezentarea se face intr-un mod clar. Puteti citi texte de dificultate medie si puteti redacta scrisori.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti putea sustine orice conversatie legata de o tema cotidiana, fara o pregatire prealabila. Veti putea purta conversatii in care va argumentati punctul de vedere, veti putea povesti coerent o carte, un film etc. Veti putea citi articole din ziarele romanesti despre teme familiare, informatii despre diferite produse (tehnice, gastronomice, de imbracaminte etc) intelegand suficient mesajul. Veti putea sa va argumentati opiniile si sa va descrieti planurile. Veti putea sa participati la interviuri de selectie pentru diferite locuri de munca.
Cunostinte gramaticale: veti putea folosi corect verbele la conditional si conjunctiv prezent, imperativul forma afirmativa si negativa si imperativul combinat cu pronumele.
Veti avea informatii despre traditii romanesti, specificul cultural regional, frumusetile Romaniei.
6) Intermediar 2 - nivel din Cadrul European de Referinta: B 2.2.
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus, care pot urmari emisiuni de radio sau televiziune in limbaj standard, pot citi articole de ziar despre diferite teme, pot redacta texte care cuprind o expunere detaliata a unei probleme.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti putea scrie un eseu sau un material referitor la diferite subiecte, putand sa va argumentati punctul de vedere, aratand avantajele sau dezavantajele care rezulta din acel eveniment. Veti putea intelege filme in limba romana clar pronuntate. Veti urmari fara dificultate orice emisiune de stiri. Veti putea participa la o conversatie fluenta cu interlocutori nativi, folosind un vocabular adecvat.
Cunostinte gramaticale: veti putea folosi constructiile verbale specifice diferitelor propoziţii subordonate; veti folosi constructiile cu verbul la gerunziu, participiu; veti putea folosi discursul indirect folosind concordanta timpurilor atat la indicativ cat si la conjunctiv.
Veti avea notiuni temeinice de cultura romana, indeosebi in domeniul dumneavoastra de interes.
Fie că este un curs n grupă sau un curs individual, cursurile noastre de limba romnă oferă străinilor un mediu organizat și sigur de nvățare pentru nțelegerea completă a noțiunilor de bază n vederea folosirii limbii romne n diferite contexte.
nvățarea limbii romne alături de un profesor este o investiție dacă doriți mai mult dect cunoașterea a cteva cuvinte și noțiuni de limbă, este o oportunitate de a cunoaște cultura limbii romne și de a vă antrena toate abilitățile de folosire a limbii - vorbire, nțelegere și scriere.
Cursurile noastre de limba romnă pentru străini sunt potrivite tuturor adulților și tinerilor adulți care doresc să ajungă să folosească limba romnă n situații practice de zi cu zi, care trăiesc sau intenționează să se stabilească n Romnia și doresc să folosească limba sau care lucrează n diferite medii profesionale n care au contact cu limba romnă.
Aceste cursuri n grupă se formează cu minim 5 participanți aflați la același nivel de cunoștințe de limba Romnă. Orarul şi numărul final de participanţi (minim 5 maxim 10) pentru fiecare grupa va putea fi confirmat n ziua de vineri nainte de nceperea cursului.
nscrierea la cursuri se face prin completarea formularului de nscriere de mai jos, după care veți primi mai multe detalii despre pașii administrativi ce trebuie urmați pentru a definitiva nscrierea ( testare, plata, stabilirea și confirmarea orarului, etc).
In cazul in care persoanele care doresc sa se inscrie la un curs detin cunostinte de limba , acestia trebuie sa sustina un test de plasament in urma caruia se stabileste nivelul de cunostinte fiind incadrati in grupele corespunzatoare pentru nivelul lor.
nvățnd limba țării n care locuiești, studiezi sau muncești temporar, te apropii mai mult de oameni, de cultura țării și mai ales nțelegi, explici și te faci, la rndul tău, mai bine nțeles n noul mediu de lucru și n noul cerc de prieteni. n acest fel, vei fi nu numai apreciat, dar și ncrederea ta va crește.
Expat fiind, de exemplu, poți sa folosești limba Romnă nu doar la locul de munca, ci și vizitnd locuri noi n Romnia, ascultnd informații mass-media, citind lucrări interesante, cunoscnd localnici care nu vorbesc dect limba Romnă maternă etc.
De exemplu, după terminarea a 3 module de curs la nivel A1 veți putea să dați informații personale altcuiva, fie vorbit, fie prin completarea unui formular, puteți să nțelegeți informații simple despre alte persoane, să formulați ntrebări simple și să răspundeți ntr-un limbaj simplu la astfel de ntrebări, să faceți cumpărături locale și să exprimați prețuri, cifre, cantități sau să nțelegeți ndrumări sau instrucțiuni ntr-un limbaj simplu.
Dacă faceți cursurile la nivel A2, deja veți putea să faceți mici descrieri de locuri sau persoane, de exemplu, să vorbiți simplu despre un program zilnic pe care l aveți sau despre interese sau hobby-uri și veți ncepe să puteți să faceți relatări ale unor evenimente din trecut.
Toate aceste competențe lingvistice sunt dobndite prin combinarea elementelor de gramatică, vocabular, activități de ascultare și nțelegere, nsă cel mai importantă, pentru noi, rămne antrenarea abilității de vorbire.
Cursurile noastre de limba romnă sunt organizate pe nivele de la A1 la C1, fiecare nivel avnd n componență cte 3 module (90 de ore n total) conform Cadrului European Comun de Referință. Vezi STRUCTURA CURSURILOR BLSH.
795a8134c1