Taratul Vlaho-bulgar

[Debra Necochea]

Aldoilea țarat bulgar (1185-1258, denumit Țaratul romno-bulgar de unii istorici romni sau Al doilea țarat bulgar de bulgari și de istoriografia internațională, 1185-1396) a fost un stat multietnic (regat) apărut la Dunărea de jos n 1186, odată cu victoria bulgarilor și vlahilor răsculați din sudul Dunării mpotriva Imperiului bizantin, și dispărut n 1260 prin fragmentarea n state mai mici, cucerite n jur de 1396 de către Imperiul otoman. După istoricul Florin Constantiniu [1], caracterul său multinațional este evident.

Aristocrația minoritară, dar dominantă militar, a proto-bulgarilor irano-turcici, parțial și de origine hunică, provenită din regiuni apropiate de munții Ural și Volga, puternic influențați de cultura persană și de substratul lingvistic scitic, adică iranic[4][5][6], conducea un stat plurietnic ntins pe teritorii situate astăzi n Macedonia, Serbia, Bulgaria, Romnia, Republica Moldova și partea sud-vestică a Ucrainei.

O creștere a obligațiilor fiscale impusă de Isaac II Anghelos, care și pregătea nunta cu fiica regelui Ungariei, a declanșat n 1185 o răscoală a romnilor sud-dunăreni, n alianță cu bulgarii. Rolul precumpănitor al romnilor n răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează detaliat evenimentele[7]

Conducătorii răscoalei au fost frații Petru și Asan. După ce mpăratul le-a respins cererile făcute n numele comunităților romnești, cei doi au organizat răscoala, iar Petru s-a ncoronat. După campanii militare conduse de generali nclinați spre trădare, mpăratul a condus personal o campanie n 1186. Petru și Asan s-au refugiat n nordul Dunării, unde au cerut ajutorul cumanilor. La ntoarcere, au recuperat teritoriile ocupate de bizantini, profitnd de faptul că mpăratul micșorase efectivele garnizoanelor. n 1187 s-a consumat o nouă bătălie, soldată cu victoria bizantină. Luptele au continuat și n anii următori, dar mpăratul nu a obținut victorii decisive. Romnii s-au ntărit n regiunea muntoasă n cetăți și fortificații puternice. Detronarea lui Isaac II Anghelos a ușurat efortul romnilor, ntruct trupele bizantine au fost chemate n capitală pentru a ntări autoritatea noului mpărat, Alexios al III-lea.

n cronicile arabe din secolul al XIII-lea, n loc de regatul Bulgar era mentionată Valahia, cu indicarea precisă a coordonatelor geografice arabe și cu specificarea faptului că Valahia se numea n arabă "al-Awalak", iar locuitorii "ulaqut" sau "ulagh".[11]

La 1197, vlahul (vlachos to genos) Dobromir Chrysus, ajuns comandant militar n regiunea din Macedonia cuprinsă ntre rurile Strymon și Vardar, s-a răsculat mpotriva mpăratului Alexios Angelos și a reușit să respingă armatele trimise mpotriva sa. După tratativele de pace, mpăratul a recunoscut autonomia lui Chrysus n Macedonia[12] Un alt vlah, Ivancu, numit Ibancus de Acropolites, a condus un mic teritoriu autonom n partea de jos a rului Struma[13]

n 1218 a revenit n țară Ioan, prințul moștenitor legitim, care cu ajutorul boierilor l-a prins și l-a orbit pe Borilă și a fost nscăunat țar sub numele de Ioan Asan al II-lea. n timpul domniei sale, 1218-1241, țaratul romno-bulgar a cunoscut maxima ntindere teritorială, reușind n 1230 să și ntindă stăpnirea de la Marea Neagră la Marea Adriatică, și din viitoarea Moldovă la Adrianopol și Ohrida. n primul deceniu de domnie, Ioan Asan al II-lea a ntreținut relații bune cu regatul Ungaria, cu care s-a aliat (a fost căsătorit cu Anamaria, fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei). Atunci a fost adoptată stema cu 12 benzi (6 roșii, 6 aur) și cu două labe de lup ncrucișate, nsemnnd : alianță ntre doi mari suverani, care figurează n infobox[15]. Relații bilaterale bune a avut și cu mpăratul latin din Constantinopol, precum și cu papalitatea.

Șovăielile lui Ioan Asan ntre tabăra latină și cea greacă atrag implicarea ungurilor, care, cu consimțămntul papei, au atacat Țaratul vlaho-bulgar n jurul anului 1230 și n 1238. După campania din 1230, Ioan Asan al II-lea pierde teritoriile nord-dunărene, iar regele Ungariei nființează banatul Severinului n Oltenia. După invazia mongolă din 1241, tătarii pun stăpnire pe Muntenia și pe nordul Dobrogei.

Ioan Asan II a murit n 1241. După 1241, țaratul a pierdut o mare parte din teritoriile dobndite de Ioan Asan al II-lea, precum și rolul preponderent n politica balcanică. Fiul său minor a fost ucis de o conjurație a boierilor, iar apoi și fratele său, Mihail Asan. Penultimul țar din dinastia Asăneștilor, Căliman II, a domnit doar doi ani, n 1256-1258.

n 1241 are loc Marea invazie mongolă. Invazia a cuprins și teritoriile Serbiei și Bulgariei. n urma invaziei, Galiția (Haliciul), cnezatele romnești și Bulgaria au trecut sub dominația tătarilor și au plătit tribut tătarilor din 1241 pnă după moartea hanului Nogai (carea avea sediul la Isaccea lngă Dunăre), n secolul al XIV-lea. Nogai a intervenit de mai multe ori n Bulgaria, schimbnd conducătorii și năbușind răscoalele locale[16]

Penultimul dintre Asănești, Căliman II, a fost alungat de pe tron n 1258, apoi au domnit țari bulgari care se revendicau din vechea dinastie a ntiului țarat bulgar, primul dintre aceștia fiind Konstantin Tiș. Ulterior, ultimul suveran din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan III, n-a domnit dect un an (1279-1280), fiind nlocuit de către tătari cu bulgarul de origine cumană Gheorghi I Terter (Gheorghe Tertereș) (1280-1292). Astfel, ponderea crescndă a bulgarilor față de vlahi n sudul Dunării s-a manifestat pe planul politic, n timp ce, n nordul Dunării, ponderea crescndă a romnilor față de slavi s-a manifestat cu cteva decenii mai trziu prin ntemeierea voievodatelor Țara Romnească și Moldova.

Țaratul (regatul) vlaho-bulgar a fost n egală măsură valah (aromnesc la sud de Dunăre și romnesc la nord) și bulgar. Asta nu nseamnă că valahii (aromnii și romnii) i-au cucerit pe bulgari sau că bulgarii au cucerit principatele dunărene, ci nseamnă că n cadrul acestui stat au conlocuit două populații, una romanofonă, celalată slavofonă, pe ansamblul teritoriului său, toponimia veche aratnd o predominanță a slavilor la șes, și a romanicilor n zonele peri-montane, deluroase și mai păduroase; țărmurile aveau o populație preponderent grecească. Ulterior, despărțirea proto-romnilor de către populațiile slave așezate printre ei, a creat cele patru grupuri lingvistice : daco-romn, aromn, megleno-romn și istro-romn ; daco-romnii absorbind treptat slavii din nordul Dunării, n timp ce slavii au absorbit treptat majoritatea aromnilor, megleno-romnilor și istro-romnilor din sudul Dunării[17]. Așadar, etnogeneza bulgarilor și romnilor are rădăcini n parte comune, ncă vizibile n limbile actuale și n toponimie, chiar dacă istoricii actuali naționaliști, att bulgari ct și romni, ncearcă să demonstreze ca cele două popoare au evoluat separat și fără contacte ncă din Antichitate...

n istoria modernă și contemporană, Țaratul vlaho-bulgar este puțin studiat și cunoscut, pe de o parte fiindcă istoriografia romnă se preocupă n principal de originile romnilor din nordul Dunării, pe de altă parte fiindcă istoriografia bulgară se preocupă n principal de a demonstra originile iranice și slave ale poporului bulgar actual, minimiznd sau punnd la ndoială componentele tracice, romanice, grecești și turcice (adică n relație directă cu istoria a trei dintre popoarele vecine)[18].[19]

n anul 1185, doi romni din Balcani, Petru şi Asan, au ridicat la luptă toate popoarele din Balcani aflate sub stăpnirea Imperiului Bizantin. S-au proclamat mpăraţi, fiind singuri romni care au ntemeiat o dinastie imperială. Ei şi urmaşii lor au fondat un imperiu romnesc, din care făceau parte toate popoarele balcanilor, pnă n centrul Greciei.

La sfrşitul secolului al XII-lea , doi romni de la sud de Dunăre, Petru şi Asan, cu ajutorul bulgarilor şi al altor populaţii din zona Balcanilor au dat o puternică lovitură Imperiului Bizantin. S-au răsculat şi au confiscat puterea mpăraţilor răsăriteni n bazinul estic al Dunării. Aceşti romni, care alături de bulgari au nfiinţat Ţaratul vlaho-bulgar, au fost primii din neamul lor care au avut o viziune imperială. S-au proclamat mpăraţi şi au condus, timp de 100 de ani, un vast tertoriu, purtnd relaţii diplomatice cu marile puteri ale lumii.

Au ntemeiat, totodată, şi singura dinastie imperială romnească cunoscută n istorie, numită dinastia Asăneştilor. Povestea lor se identifică cu cea a singurului imperiu romnesc, fiind cea mai măreaţă epopee a vlahilor medievali sud-dunăreni, aşa cum este ea descrisă de cronicari şi istorici.

Pe vlahi, cum arată majoritatea istoricilor romni, dar mai ales cronicile bizantine şi latine, i ntlnim şi n sudul Dunării, unde se ocupau de păstorit şi deţineau teritorii ntinse n zona Greciei, Macedoniei şi a Bulgariei. Trăiau amestecaţi printre amalgamul de populaţii, care se aşezase peste neamurile tracice romanizate din Balcani. De aproape 100 de ani, se ncheiase stăpnirea bulgarilor, triburi turcice de călăreţi care s-au sedentarizat şi amestecat cu slavii şi tracii de la sud de Dunăre. Au ntemeiat ţarate şi puterea lor a fost stăvilită şi ngenunchiată de bizantini şi unguri. Vlahii trăia printre bulgari n pace şi erau cunoscuţi de cruciaţii Europei Occidentale, de bizantini, ca şi de unguri ca războinic pricepuţi şi mercenari.

Ca să ridice populaţia la luptă, ncă nfricoşată de bizantini, Petru şi Asan, aşa cum arată Nicetas Choniates, au folosit un vicleşug. S-au folosit de Sfntul Dimitrie, protectorul populaţiilor balcanice. Practic le-au spus romnilor, bulgarilor şi macedonenilor că Sfntul Dimitrie le-a poruncit să ridice armele mpotriva asupritorilor bizantini.

Vlahii erau buni războinici, după cum arată şi cronicile, infanterişti specializaţi n războiul de gherilă, ndemnatici la tras cu arcul şi mnuit toporul de luptă, beneficiau şi de sprijinul bulgarilor o populaţie de asemenea războinică, dar şi de cel al cumanilor de la nord de Dunăre. n aceste condiţii, Petru, cel mai mare dintre fraţi, se proclamă mpărat, stăpnind un teritoriu vast, ce cuprindea teritoriile de astăzi ale Bulgariei, Serbiei, Albaniei, Macedoniei, teritoriile Munteniei şi ale Olteniei de la nord de Dunăre, de la Marea Adriatică pnă la Marea Neagră.

3a8082e126