Ce-i Al Tau E Pus Deoparte

[Alexia Borson]

Numai sunt att de motivat acum, aşa cum eram odinioară, de tirania urgenţei şi nevoii de a răspunde fiecărei păreri la modă care apare pe marea scenă culturală n America. Trecut binişor de jumătatea vieţii, am o puternică ncredinţare că modalitatea cea mai bună de a fi relevant pe termen lung, este să stau pe o stncă tare, pe adevărurile vechi şi durabile, dect să sar de la o idee pragmatică la alta. Cartea Romani este att de puternică, durabilă, de ncredere, de nezdruncinat şi de detaliată pe ct poate fi adevărul.

Eu am o poveste personală n legatură cu cartea Romani, poveste care s-ar putea să-i facă pe unii dintre voi să mi se alăture n ncercarea de a mă ntlni cu Dumnezeu, de a-L cunoaşte, de a mă nchina naintea Lui, de a mă bucura de El şi de a-L asculta n tot ceea ce ne revelează n cartea Romani.

n mintea lui Pavel, a fi apostol nsemnă să fii un om care l-a văzut pe Isus Hristos cel nviat din morţi şi astfel să poţi depune o mărturie autentică, şi să fii nsărcinat şi autorizat de către Hristos să-L reprezenţi pe El, să vorbeşti pentru El, şi să pui o bază pentru biserica Lui printr-o nvăţătură adevarată şi plină de putere.

Din moment ce ne-am dedicat ca biserică să răspndim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu n toate lucrurile pentru bucuria tuturor neamurilor, a venit, cred eu, vremea să-L ntlnim pe Dumnezeu n cartea Romani. Cred că Dumnezeu ne-a ales, ne-a chemat şi ne-a pus deoparte exact pentru acest lucru. Rugaţi-vă mpreună cu mine ca acest Cuvnt al lui Dumnezeu să ajungă departe şi să triumfe n mntuirea multora şi n zidirea bisericii pentru slava numelui Lui.

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi ncurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material n orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele n nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi dect v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

E adevărat că nu există destin, că nu există soartă, că nu există noroc, că nu există predestinaţie, e adevărat că nu există toate acestea. Nu există influenţa zodiilor. E adevărat că ce e al tău e pus deoparte n sensul că Dumnezeu are pentru fiecare darul său. Aceasta da, dacă te referi la un prieten sau la viitorul tău soţ, este adevărat. Numai că trebuie să acţionezi. Dacă nu acţionezi, nu se ntmplă nimic automat, nu trebuie să aşteptăm minuni.

Ce-i al tău e pus deoparte! Să fie oare adevărat? Nu cumva te joacă viața pe degete? Cine e responsabil pentru binele tău? Trebuie să calci pe cadavre ca să ajungi n vrf? Este necesar să concurezi cu cei din jur pentru a ajunge unde-ți dorești? Este competiția singurul drum spre succes?

Să fii prezentator de știri la CNN nu este chiar puțin lucru. Să ajungi acolo presupune ani de muncă și o serioasă determinare. Totul a nceput cu un vis n adolescență, pe vremea cnd mama sa i-a interzis să se uite la televizor timp de optsprezece luni. Avea voie sa privească doar canalele de știri. Mama i-a spus că dacă dorește să se mai uite vreodată la TV n casa ei trebuie să fie admisă la Oxford.

Folosim cookie-uri pentru a vă ajuta să navigați eficient și să ndepliniți anumite funcții. Veți găsi mai jos informații detaliate despre toate modulele cookie din fiecare categorie de consimțămnt.

De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm modul n care utilizați acest site web, să vă stocăm preferințele și să vă oferim conținutul și reclamele relevante pentru dvs. Aceste cookie-uri vor fi stocate n browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră prealabil.

Pentru a nţelege clar de la bun nceput că oamenii se ndrăgostesc de mai multe ori n viaţă, iar de fiecare dată cu acelaşi sentiment al iubirii dictate de soartă, voi ncepe povestirea cu cel care a tras firele invizibile ale amorului scris n stele.

Pe vremea aceea aveam 23 de ani şi credeam sincer, n inocenţa mea de femme fatale bine ascunsă, că nu făcusem vreun băiat să vrea să se sinucidă pentru mine. ntr-o primăvară, cnd soarele strălucea vesel la zenit, iar ciripitul păsărelelor era o simfonie cerească, l-am cunoscut pe Doru, zis Rusu pentru că maică-sa era jumătate rusoaică. Doru era cu cinci ani mai tnăr şi fotbalist. n afară de un abdomen perfect şi nişte ochi verzi de te zăpăceau, nu prea era o partidă bună. Dar mie mi plăcea.

Doru şi cu mine ne nţelegeam de minune. Eu mă simţeam ca o liceană, mergeam la majorate din nou, iar el se putea lăuda prietenilor lui că umblă cu una matură şi bună. Mai mult dect att, orarele noastre se armonizau perfect: nainte să intru la cursuri l lăsam pe el la şcoală, după ce terminam la facultate, l duceam la meditaţii şi plecam la cursurile de spaniolă, iar la sfrşit l duceam la antrenamentele de fotbal. Cnd ne certam, de una singură mai mult, el rdea. Ajunsesem să mă bosumflu doar ca să-i aud clinchetul ăla jucăuş ce aducea a cel mai fermecător rs pe care l auzisem n viaţa mea. Avea o fericire pură şi uşor tmpă, cum numai cineva cu mintea odihnită şi corpul antrenat ar fi putut.

Totul era mai simplu şi mai plăcut cu el. Şi pentru simplitatea asta ncepusem să capăt o afecţiune reală şi intensă pentru Doru. Dar nimic mai mult dect att. Nu i cunoscusem pe ai lui, ştiam doar, din spusele lui, că taică-su era sonat de-a binelea şi aveam o adevărată fobie la simplul gnd de a-l cunoaşte ntr-o zi. Ziua aceea a venit nsă mai rapid dect mă aşteptam şi nu o voi uita niciodată, căci m-a zăpăcit definitiv.

Cnd am ajuns n faţa porţii, l-am găsit pe Tudor, frate-su, jucndu-se cu căţelul. Maşina a lor lui lipsea, aşa că mi-am făcut curaj şi am cobort din maşină să văd ce se ntmplă cu Doru. Tudor habar n-avea de nicio tentativă de sinucidere. M-a anunţat amuzat că Doru este la el n cameră şi se joacă FIFA. Şi că nu vrea să mă vadă. Dezarmată n faţa ncăpăţnării lui Doru, am trimis-o pe prietena mea la naintare ca să negocieze cu el, iar eu m-am ntors la maşină. După cteva minute, am paralizat de groază! Ai lui se ntorceau acasă. Am băgat panicată cheia n contact, decisă să fug de la locul faptei. Situaţia era destul de complicată pentru a fi expusă unui ins precum tatăl lui. Cu toate astea, nu am putut să o abandonez pe Mihaela. Mi-am făcut curaj, m-am dat jos din maşină şi i-am ntmpinat pe ai lui, ncercnd să mă prezint şi să le explic situaţia ct mai calculat: Doru mi trimisese un mesaj că nu se simte bine, iar pentru că pe mine nu dorea să mă vadă, trimisesem o prietenă să se asigure că totul este n regulă. Taică-su m-a privit nencrezător şi, fără să-mi adreseze un singur cuvnt, a pornit-o furios către casă.

După ruptura de Doru, m-am simţit mai deprimată dect oricnd. Veselia şi exuberanţa unei dragoste lipsită de griji a făcut loc unei realităţi obscure şi plină de responsabilităţi. Prea mă mbuibasem cu vise adolescentine siropoase cnd eu eram ditamai adultul intrat n pine. Venise iarna, aşa că am decis să-mi iau o săptămnă liberă şi să plec, de una singură, la schi. Nu-mi doream dect să fiu lăsată n pace şi să-mi plng liniştită de milă. Fusese sau nu fusese dragoste, nu conta. Trebuia jelită ca orice amor pierdut. n realitate mă plngeam pe mine, deşi n viaţa mea nu existau motive serioase de nefericire, dar nici de fericire.

Ani mai trziu, ncă mi mai aduc aminte, cu tresărirea şi emoţia marii iubiri, cum m-am ndrăgostit iremediabil de Marius n zilele acelea petrecute la Sinaia. Să fi fost oare iarna aceea cea mai frumoasă din viaţa mea? Dacă aş fi avut atunci cel mai mic indiciu, poate că aş fi tratat-o cu seriozitatea unui om mare şi nu aş fi lăsat-o să-mi scape printre degete aşa uşor. Fireşte, amintirea se mpleteşte pe alocuri cu imaginaţia cum numai un suflet incomplet de dragoste nempărtăşită este n stare.

Ne aventuram pe prtii neamenajate la fel cum ne aruncam treptat ntr-o relaţie mai mult platonică dect amoroasă, dar mai mult romantică dect amicală. n cteva zile, Marius mă transformase dintr-o persoană nchisă n sine, complexată şi furioasă, ntr-o persoană chiar simpatică, genul acela care vede viaţa ca pe o aventură.

ntr-o zi am deviat de la traseu. Norocul nu ne-a stat n cale şi ne-a prins o furtună de zăpadă de toată frumuseţea. Am reuşit să ne adăpostim ntr-o cabană abandonată pe la cota 1.500. După cteva ore petrecute acolo, am avut certitudinea că furtuna aceea nu era doar o manifestare telurică, ci chiar un favor personal pe care natura hotărse să ni-l facă din senin. De dragul curioşilor, nu voi dezvălui ce s-a ntmplat acolo. Pot spune doar att: cnd s-a ncheiat furtuna, aveam să ieşim din cabană mai fermecaţi unul de celălalt ca oricnd, dar la fel de nesărutaţi. De fapt, pe Marius nu aveam să-l sărut niciodată. Uneori, cnd stau ntinsă pe pat, am impresia că dacă mă voi concentra suficient, voi reuşi să fac un obiect să vină singur la mine. La fel am avut impresia tot timpul şi cu Marius. Că o să vină eventual.

M-am nşelat. Deşi ne-am despărţit cu licărirea aceea n privire, eu şi Marius aveam să rupem legătura, ntrebndu-mă mereu unde nu s-a legat. Acum

cteva luni aveam să aflu n sfrşit.

A fost ziua n care ncetaseră toate scenariile legate de el. Cnd i-am auzit vocea, s-au mbulzit instant la loc. Marius nsă nu suna să mă invite n oraş, ci să mă invite la nunta lui. Am simţit o strngere de inimă, o abandonare totală şi o resemnare cruntă. Ce credeam eu că este pus deoparte pentru mine era ntr-adevăr. Dar pentru alta. După ce l-am felicitat, mi-am pus un pahar de apă, din vaza pentru flori, şi am sunat-o pe cea mai bună prietenă, aceeaşi care mă ajutase şi n complicatul şi curiosul caz Doru.

3a8082e126