Cauzele incalzirii globale
iosif
2007 08 14| de Jurnalul National
Schimbarea climei, rezultatul fenomenului de încălzire globală,
afectează deja grav civilizaţia umană. Conştientizarea pericolului
tot mai evident a generat întrebări la care savanţii au încercat să
găsească răspunsuri. Se poate face ceva pentru a tempera sau stopa
acest fenomen? Există soluţii aplicabile şi cu efecte rapide de
redresare a climei? Ce ajută mai mult: plantarea pomilor sau folosirea
tehnologiilor moderne?
Schimbarea climei este anunţată de fenomene meteo deosebite, ce se
manifestă în ultimii ani cu amplitudine sporită şi frecvenţă crescută.
În buletinele de ştiri sunt tot mai frecvente reportajele despre
secetă sau inundaţii însoţite de alunecări de teren, uragane sau
tornade, viscol şi "frig de crapă pietrele" sau căldură de "lichefiază
asfaltul". Savanţii susţin că responsabil de exacerbarea acestor
manifestări extreme este fenomenul de încălzire globală.
EXPERŢI. Organismul mondial în sarcina căruia cade studierea acestui
fenomen şi găsirea soluţiilor care să-l stopeze este IPCC (Grupul
Interguvernamental pentru Schimbarea Climatului). Format din 500 de
oameni de ştiinţă din toată lumea, grupul s-a reunit la Paris la
începutul anului, pentru a formula şi publica un raport asupra
încălzirii globale şi a efectului de seră ce are rol de catalizator al
acestui fenomen.
Ei au identificat câţiva factori cu rol major în producerea
fenomenului de încălzire globală: prezenţa în atmosferă a unor
cantităţi din ce în ce mai mari de dioxid de carbon, metan, precum şi
a altor gaze cu efect de seră şi subţierea stratului de ozon din
stratosferă. Subţierea stratului de ozon a produs de la început efecte
foarte vizibile: creşterea numărului de persoane cu arsuri severe după
o expunere moderată la soare şi sporirea dramatică a numărului
persoanelor ce suferă de cancer de piele.
STRATUL DE OZON. Ozonul se găseşte în partea superioară a atmosferei
(stratosferă), la limita spaţiului cosmic, şi acţionează ca un scut,
absorbind UVB (radiaţiile ultraviolete de tipul B) din energia venită
de la soare. UVB sunt foarte periculoase pentru oameni şi vegetaţie,
producând arsuri de piele şi distrugând clorofila plantelor. Problema
subţierii acestui strat îşi găseşte o rezolvare prin înlocuirea
agentului termic din frigidere şi instalaţii de aer condiţionat,
precum şi a gazului sub presiune din tuburile cu aerosoli (spray-uri)
cu gaze mai puţin dăunatoare.
Substanţele din grupa clorofluorcarbonului (CFC), care se foloseau în
acest scop până nu demult (mai cunoscute sub denumirea de freon), sunt
responsabile pentru distrugerea stratului de ozon şi au un pronunţat
efect de seră, iar folosirea acestora este restricţionată sau
interzisă în multe ţări. Din păcate, CFC rămâne în stratosferă mult
timp (are durata de existenţă de 50-100 ani), deci refacerea stratului
de ozon (a cărui distrugere este deocamdată încetinită) se estimează
că se va produce abia spre sfârşitul secolului. Dacă subţierea
stratului de ozon este responsabilă pentru o parte a fenomenului de
încălzire globală, lăsând mai multă energie solară să ajungă pe
Pământ, creşterea cantităţilor de oxid de azot, metan şi dioxid de
carbon din atmosferă amplifică acest fenomen prin producerea
accelerată a efectului de seră.
EFECTE SOLARE. În esenţă, acest efect are loc astfel: lumina solară
(partea vizibila a spectrului) trece nemodificată prin atmosfera
transparentă, loveşte Pământul şi este absorbită parţial de acesta, o
altă parte fiind reflectată înapoi în spaţiul cosmic. Absorbind lumina
solară, Pământul emite la rândul său radiaţie infraroşie, numită şi
radiaţie termică. Atmosfera este, în parte, opacă pentru radiaţia
infraroşie şi absoarbe un anumit procent, încălzindu-se suficient
pentru susţinerea vieţii pe Pământ (fără radiaţia termică, Pământul ar
fi cu 30 grade C mai rece, viaţa nemaifiind posibilă). Dar echilibrul
este uşor de stricat.
Dacă în atmosferă se acumulează cantităţi mari de gaz cu efect de
seră, absorbţia de radiaţie infraroşie creşte, iar temperatura aerului
creşte proporţional. Acest proces este foarte important, dar totodată
şi foarte sensibil, clima planetei putând fi schimbată major printr-o
variaţie minoră a compoziţiei atmosferei.
ABSORBŢIA ENERGIEI SOLARE. Din totalul radiaţiei venite de la Soare,
doar 51% este disponibilă la nivelul solului. Această energie este
folosită pentru încălzirea suprafeţei Pământului şi a atmosferei
înconjurătoare, pentru topirea zăpezii, a gheţii şi evaporarea apei,
precum şi pentru procesul de fotosinteză al plantelor. Din restul de
49%, un procent de 4% din energie este direct reflectată înapoi în
spaţiu de către suprafaţa Pământului, 26% este reflectată în afara
planetei de către nori şi particulele aflate în suspensie în
atmosferă, iar 19% este absorbită de gazele din atmosferă şi de către
particulele de apă din nori. Din gazele care compun atmosfera, azotul
(N2 - 78.1%) şi oxigenul (O2 - 21%) nu contribuie la încălzirea
globală pentru că nu absorb radiaţia infraroşie, spre deosebire de
oxidul de azot (N2O - 0,00005%), metan (CH4 - 0,000174%) şi dioxidul
de carbon (CO2 - 0,035%).
UNITATE DE MĂSURĂ. Efectul de seră produs de aceste trei gaze se
măsoară cu ajutorul indicatorului GWP (potenţial de încalzire
globală), care include atât gradul de interacţiune cu radiaţia
infraroşie, cât şi perioada de staţionare în atmosferă până la
disipare.
Spre exemplu, CO2 are estimată o durată de existenţă în atmosferă
variabilă (în functie de cantitatea eliberată) de 250-400 de ani
pentru cantităţi mici, dar mult mai mare (10.000-100.000 de ani)
pentru cantităţi semnificative, metanul - 8-12 ani, iar oxidul de
azot, de aproximativ 120 de ani. În schimb, potenţialul de încălzire
globală pentru o perioadă de 100 de ani şi la aceeaşi cantitate de gaz
(de exemplu o tonă) este de 296 pentru oxidul de azot, de 23 pentru
metan şi de 1 pentru dioxidul de carbon. Aceste proporţii sunt date de
gradul diferit de absorbţie a radiaţiei infraroşii.
Dioxidul de carbon
Deşi nu absoarbe la fel de eficient radiaţia infraroşie, dioxidul de
carbon se găseşte în atmosferă în cantităţi de 201 ori mai mari decât
metanul şi de 700 de ori mai mari decât oxidul de azot, având astfel
cel mai important rol în fenomenul de încălzire globală. Din anul 1750
(începutul revoluţiei industriale) până în anul 2005 cantitatea de CO2
din atmosferă a crescut de la 280 ppm (părţi la un milion) până la 379
ppm, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 650.000 de ani. În
ultimii ani, cantitatea de CO2 prezentă în atmosferă a crescut
alarmant. Numai din 1970 până în 2005 a fost eliberată în atmosferă o
cantitate de CO2 egalăcu cea eliberată de la începutul erei
industriale până în 1970.
Articol preluat din http://www.jurnalul.ro/articole/99671/cauzele-incalzirii-globale