LOGICA INDUCTIVĂ = studiul raţionamentelor de la particular la general /studiul argumentelor bazate pe generalizare. Într-un argument inductiv,concluzia spune mai mult (este mai generoasă) decât premisele din care a fost obţinută.
CARACTERIZARE GENERALĂ
Argumentele inductive prezintă următoarele caracteristici generale:
(1). concluzia depăşeşte ca grad de generalitate (este mai generală decât)premisele din care a fost obţinută = CARACTERUL AMPLIFICATOR AL CONCLUZIEI;
(2). se trece de la particular (în premise), la general (în concluzie);
(3). concluzia nu decurge cu necesitate, ci doar cu probabilitate din premise, astfel încât dacă premisele unui argument inductiv sunt adevărate, concluzia nu este cu necesitate, ci doar cu probabilitate adevărată (există şi posibilitatea ca din premise adevărate să rezulte o concluzie falsă) = CARACTERUL PROBABIL AL CONCLUZIEI.
Exemplul 1 de argument inductiv:
Porcul mistreţ este omnivor
Ursul este omnivor
Omul este omnivor
Porcul mistreţ, ursul şi omul sunt (unele) mamifere
Probabil că toate mamiferele sunt omnivore.
Exemplul 2 de argument inductiv:
X, Y, Z sunt binevoitori X, Y, Z sunt români Deci, probabil că toţi românii sunt binevoitori.
(1). INDUCŢIA COMPLETĂ = GENERALIZARE ÎN CADRUL UNEI CLASE FINITE DE OBIECTE, UNDE SUNT ANALIZATE TOATE TOATE CAZURILE POSIBILE. Este singurul argument inductiv unde concluzia este certă.
Presupunerile pe care se bazează: clasa de obiecte nu este mare şi este finită; fiecare obiect poate fi examinat individual; fiecare obiect are o proprietate; conchidem că întreaga clasă are respectiva proprietate.
Schema inferenţială:
a1 este P
a2 este P
a3 este P
a4 este P
a5 este P
a1, a2, a3, a4, şi a5 sunt toţi S
Toţi S sunt P.
Inducţia completă nu este atât de importantă pentru cunoaştere întrucât concluzia nu face altceva decât să repete, într-o formă mai concisă, ceea ce s-a spus în premise.
Inducţia completă este un tip de argument inductiv aflat la limita dintre argumentele deductive şi cele nedeductive, şi constă într-o generalizare în cadrul unei clase finite de obiecte, unde sunt analizate toate cazurile posibile. Este singurul argument inductiv în care concluzia este certă.
(2). INDUCŢIA INCOMPLETĂ / AMPLIFICATOARE = TIP DE RAŢIONAMENT INDUCTIV ÎN CARE GENERALIZAREA SE FACE PORNIND DOAR DE LA O PARTE DIN OBIECTELE UNEI CLASE.
Spre deosebire de inducţia completă, unde concluzia este certă, în cazul inducţiei incomplete, concluzia este doar probabilă, iar probabilitatea acesteia creşte o dată cu creşterea numărului de cazuri care o confirmă; dacă apare cel puţin un caz care o infirmă, atunci concluzia unei inducţii incomplete este falsă.
În cazul inducţiei incomplete se trece de la un număr finit de cazuri la un număr infinit de cazuri; presupunem că numărul elementelor dintr-o clasă este atât de mare încât nu le putem studia pe toate şi de aceea studiem numai o parte pentru a conchide ulterior că întreaga clasă are proprietatea P.
Schema inferenţială:
(1).
a1 este P
a2 este P
…
…
…
an este P
a1, a2, … sunt unii S
(Probabil) Toţi S sunt P.
(2).
A1, A2, A3… au proprietatea X
A1, A2, A3… sunt (unii) membri ai clasei C
(Probabil) Toţi membrii clasei C au proprietatea X.
Exemplu de inducţie incompletă:
Pisica are blană
Tigrul are blană
Leul are blană
Pisica, tigrul şi leul sunt feline
Prin urmare, probabil toate felinele au blană.
Observaţia 1:
Inducţia incompletă este o formă de raţionament ipotetic, pentru că deşi premisele sunt adevărate, concluzia rămâne totuşi probabilă; inducţia incompletă respectă trei principii logice din cele patru: nu satisface în întregime principiul raţiunii suficiente (premisele, deşi adevărate, nu pot fi temei suficient pentru concluzie).
Inducţia incompletă / amplificatoare are un rol important în cunoaştere întrucât orientează demersurile cunoaşterii de la particular la general, permite totodată trecerea de la cazurile cunoscute (limitate) la cele necunoscute (toate cazurile existente).
(3). INDUCŢIA PRIN SIMPLĂ ENUMERARE = DEDUCEREA UNEI CONCLUZII GENERALE DESPRE O CLASĂ DE OBIECTE, PORNIND DE LA ENUMERAREA ALEATORIE A UNOR CAZURI PARTICULARE, CEEA CE CONDUCE LA O PROBABILITATE MAI SCĂZUTĂ A CONCLUZIEI.
Este cea mai simplă formă de inducţie, se bazează pe simpla trecere în revistă a unui număr cât mai mare de cazuri din care niciunul nu contrazice rezultatul către care tindem.
Schema inferenţială este aceeaşi ca în cazul inducţiei incomplete.
Toate cazurile cercetate satisfac proprietatea P şi nu se cunoaşte nici un caz care să contrazică această proprietate.
Deci toate cazurile din clasa dată satisfac proprietatea P .
Inducţia prin simplă enumerare = „inducţie populară” se desfăşoară mai ales la nivelul cunoaşterii comune: simpla repetare a unor constatări şi absenţa oricărui contra-exemplu; gradul de probabilitate al concluziei este foarte redus; există situaţii în care din premise adevărate se obţin concluzii false = EROAREA GENERALIZĂRII PRIPITE (exemplu: vezi străzile pline de elevi la ora 10 şi conchizi că ei chiulesc de la ore) SAU TRATAREA SIMPLEI SUCCESIUNI DREPT O RELAŢIE CAUZALĂ (prejudecăţi legate de cifra 13 sau întâlnirea cu o pisică neagră).
Exemplul 1: Toate lebedele sunt albe, pentru că toate lebedele observate (până la descoperirea lebedelor negre în Australia) sunt albe.
Exemplul 2: Toate metalele sunt solide, pentru că toate metalele cunoscute (până la descoperirea mercurului) sunt solide.
(4). INDUCŢIA ŞTIINŢIFICĂ = FORMĂ DE INDUCŢIE BAZATĂ PE O ANALIZĂ ORGANIZATĂ A DATELOR OBŢINUTE PRIN OBSERVAŢIE ŞI EXPERIMENT ŞTIINŢIFIC, CEEA CE CREŞTE GRADUL DE PROBABILITATE AL CONCLUZIEI. Inducţia ştiinţifică este o formă de raţionament nedeductiv bazată pe reguli stricte, pe utilizarea OBSERVAŢIEI riguros organizate, a EXPERIMENTULUI ŞTIINŢIFIC ŞI UNOR METODE SPECIALE DE CERCETARE INDUCTIVĂ (numite şi METODE CAUZALE). Scop: ceea ce se repetă în mai multe cazuri are un caracter necesar.
A posedă în mod necesar proprietatea X
A aparţine clasei de obiecte C
Prin urmare, probabil toată clasa C are proprietatea X.
Exemplu de inducţie ştiinţifică:
Acest animal este carnivor
Acest animal este lup
Prin urmare, probabil (toţi) lupii sunt carnivori.
Observaţie: exemplul de mai sus este o inducţie ştiinţifică, întrucât s-a observat ştiinţific faptul că membrii aceleiaşi specii au, de regulă acelaşi mod de hrănire.
OBSERVAŢIA = CONTEMPLAREA METODICĂ ŞI INTENŢIONATĂ CU UN SCOP A UNUI OBIECT SAU PROCES. Observaţia poate fi: simplă (realizată cu ajutorul organelor de simţ) şi complexă (realizată cu aparate ce înregistrează şi măsoară date).
EXPERIMENTUL = PROVOCAREA DELIBERATĂ A UNOR PROCESE DIRECT LEGATE DE UN FENOMEN STUDIAT.