Marea Caraibelor

[Sear Sommerfeldt]

Ești ncă cu gndul la mare? Sau poate sngele ți fierbe de dorul aventurii și adrenalinei? Fii parte din echipa căpitanului Jack Sparrow și hai să explorăm insulele exotice din marea Caraibelor.

Zona Soufrire, localizată n coasta de vest, ascunde printre stnci golful mic Anse Chastanet, a cărui plajă cu apă transparentă vrăjește vizitatorii. Totuși, faima insulei și are originea n festivalul anual de Jazz, care găzduiește muzicieni din ntreaga lume, celebrnd iubirea față de jazz și cultura unică a Sfintei Lucia.

Dacă vrei să bei ceai după masă și să joci crichet ntr-un loc exotic, atunci Barbados e insula potrivită. Fosta colonie engleză și-a păstrat puternic legătura cu tradițiile britanice și este plină de arhitectură uluitoare. n Barbados chiar și valurile se mișcă n ritm de samba, ilustrnd atitudinea iubitoare de petreceri a localnicilor.

Oamenii au trăit pe insulele Caraibe, din cnd n cnd, timp de peste 7.000 de ani, migrnd n valuri din America Centrală și de Sud. ncă din anul 800 .Hr., noi grupuri au sosit din Venezuela și au stabilit o rețea comercială ntre insule, pe care au folosit-o pentru a face schimb de alimente, unelte și bijuterii. Dar cele mai comune artefacte care au supraviețuit pnă n prezent sunt vasele de ceramică n care erau transportate aceste obiecte.

Multe studii s-au bazat aproape n ntregime pe asemănările de stil pentru a face distincția ntre diferite culturi și pentru a deduce mișcările acestora. nsă, după cum explică Bloch, această metodă a lăsat adesea mai multe ntrebări dect răspunsuri și a exclus materiale cu informații potențial valoroase.

Dect să studieze amănuntele diferitelor stiluri, cercetătorii s-au concentrat asupra materialelor din care era făcută ceramica. Folosind un laser pentru a grava linii microscopice n eșantioanele lor, cercetătorii au determinat cantitățile exacte și identitatea fiecărui element din lutul folosit la fabricarea ceramicii. Analiza lor finală a inclus colecții arheologice de peste șapte decenii, care acoperă peste 1.000 de ani de istorie indigenă din Caraibe.

Astfel de comparații detaliate sunt posibile datorită complexității geologiei de bază din Caraibe. Cele mai mari insule din arhipelag au nceput probabil ca un platou subacvatic antic n Oceanul Pacific. După destrămarea supercontinentului Pangeea, placa Caraibelor a alunecat spre est ntr-o avalanșă de erupții vulcanice care au ridicat platoul deasupra nivelului mării nainte de a ajunge n cele din urmă n poziția sa actuală n Atlantic.

Milioane de ani de meteorizare au redus aceste aflorimente vulcanice n argile cu granulație fină, cu diferite concentrații de elemente precum cupru, nichel, crom și antimoniu. Aceste diferențe nseamnă că pnă și cea mai mică piesă de ceramică din Caraibe poartă semnătura elementară a regiunii n care a fost fabricată.

Rezultatele analizei comparative a cercetătorilor nu sunt cele la care ne-am putea aștepta prin simpla consultare a unei hărți. Inițial, Insulele Lucayan au fost folosite doar temporar pentru recoltarea resurselor, iar oamenii care au călătorit spre ele ar fi plecat de pe insulele mai mari din sud, care susțineau centre permanente de populație.

Inițial, Cuba ar putea părea că este locul perfect de desfășurare a acestor operațiuni, fiind de departe cea mai mare insulă din Caraibe și cea mai apropiată de Bahamas. Cu toate că oamenii au traversat apele deschise din Cuba, rezultatele studiului indică faptul că centrul cultural al Caraibelor a fost n schimb centrat pe coasta de nord-vest a insulei Hispaniola, de unde oamenii au importat și exportat bunuri timp de sute de ani.

Conform celor mai recente evaluări efectuatede Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație șiAgricultură[1],aproape 85% din stocurile mondiale de pește pentru care existăinformații disponibile sunt raportate ca fiind fie exploatate nntregime, fie supraexploatate. UE trebuie să depună eforturi pentrua schimba această situație, lund inițiativendrăznețe fără ntrziere.

UE face parte dintre puținii actoriimportanți care au o prezență puternică n toate oceaneleplanetare, prin intermediul flotelor sale și al investițiilor, alacordurilor bilaterale cu țări terțe și prin participareala cele mai importante organizații regionale de gestionare a pescuitului(ORGP). De asemenea, UE este o piață principală pentru produselepescărești, din punctul de vedere al consumului și alimporturilor. UE consumă 11% din volumul mondial al resurselor piscicole șiimportă 24% din valoarea produselor pescărești. Acest lucruconferă UE o mare responsabilitate pentru a se implica și pe maideparte n acțiunile referitoare la conservarea și gestionareasustenabilă a stocurilor internaționale de pește.

să realizeze progrese cu privire la agendaglobală și multilaterală de promovare pe plan mondial apescuitului sustenabil, transformnd n același timp dialogurile dincadrul acesteia n parteneriate de lucru pentru a aborda chestiuni de mareimportanță precum eradicarea pescuitului ilegal, nedeclarat șinereglementat (INN) sau reducerea capacității excedentare.

să coordoneze procesul de consolidare aperformanțelor ORGP pentru a face posibilă o mai bună conservareși gestionare a resurselor marine vii care intră n domeniul decompetență al acestora, prin:

Acordurile internaționale dintre UE șițări terțe individuale ar trebui să constituie ncontinuare cadrul de reglementare a activităților de pescuit aleflotelor UE n apele țărilor terțe. Pentru a promova conservareape termen lung a resurselor, buna guvernanță a relațiilorbilaterale din domeniul pescuitului, precum și dezvoltarea durabilă asectorului pescăresc din țările partenere, n viitoareleacorduri n domeniul pescuitului UE ar trebui:

să se asigure că acordurile n domeniulpescuitului contribuie la o mai bună guvernanță a sectoruluipescăresc n țările partenere, n special n ceea ceprivește supravegherea, inspecția, precum șicapacitățile administrative și științifice;

Ar trebui ca o parte din aceste elemente săfie deja integrată n acordurile de tranziție negociate nainte deadoptarea reformei PCP. După intrarea n vigoare a reformei, toatenegocierile vor reflecta noile orientări, astfel nct, la sfrșitulacestui proces, să intre n vigoare o nouă generație de acordurin domeniul pescuitului sustenabil (APS).

Comunicarea de față prezintă noiorientări referitoare la dimensiunea externă a politicii comunereformate n domeniul pescuitului (PCP)[2]și se bazează pe un număr important de consultări șievaluări efectuate de serviciile Comisiei n contextul reformei. ReformaPCP și propune să asigure exploatarea sustenabilă a resurselormarine vii, contribuind n același timp la obținerea deperformanțe economice solide, la o creștere favorabilăincluziunii și la consolidarea coeziunii n regiunile de coastă.Noile orientări privind dimensiunea externă a politicii comune reformaten domeniul pescuitului vizează să aplice aceste principii la nivelinternațional și să contribuie la stabilirea uneiguvernanțe internaționale mai responsabile n domeniul pescuitului,astfel nct să se ajungă la o exploatare sustenabilă a stocurilorde pește la scară mondială prin atingerea unor rate demortalitate compatibile cu producția maximă durabilă (MSY)[3] pnă n 2015, atenund impactulactivităților de pescuit asupra ecosistemului marin. n cele dinurmă, n acest mod se asigură un viitor viabil att pentru pescariieuropeni, ct și pentru cei din țările terțe.

Aceste orientări prevăd, de asemenea,sinergii mai puternice cu politica maritimă integrată a UniuniiEuropene (PMI), care vor permite UE să adopte o abordare de gestionare apescuitului bazată mai mult pe ecosisteme și să trateze problememajore cu impact asupra stocurilor internaționale de pește, cum ar fischimbările climatice și poluarea.

UE este angajată n dialoguri bilaterale cuprincipalii săi parteneri internaționali, cum ar fi Statele Unite aleAmericii, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Rusia și China.Scopul unor astfel de dialoguri este să asigure sustenabilitateapescuitului la nivel mondial, să creeze alianțe pe teme referitoarela guvernanța n domeniul pescuitului și să rezolve problemelepe o bază bilaterală.

UE are, n mod tradițional, relațiistrnse cu vecinii săi de la nord, n special cu Norvegia, n cadrulașa-numitelor acorduri nordice. Aceste acorduri prevăd o gestionarecomună a resurselor n apele Atlanticului de Nord, n Oceanul Arctic, nMarea Baltică și n Marea Nordului. Mai recent, n 2009, a intrat nvigoare acordul bilateral dintre UE și Rusia pentru gestionarea n comun aMării Baltice. n ceea ce privește stocurile de pești marimigratori și populațiile transzonale (inclusiv macroul șimerlanul albastru) din Atlanticul de Nord-Est, UE cooperează cuaceiași vecini nordici n cadrul forurilor care reunesc statele costiere.Comisia va examina cele mai bune metode de consolidare a acesteicooperări, pentru a ține cont, n cadrul proceselor regionale, deevoluțiile care vizează gestionarea resurselor la nivelul bazinelormaritime.

n același timp, relațiile UE cu veciniiapropiați sunt ghidate n continuare de principiile politicii europene devecinătate (PEV), prin care UE oferă vecinilor săi orelație privilegiată, bazată pe angajamentul reciproc nfavoarea valorilor comune (democrația, respectarea drepturilor omuluiși a statului de drept, buna guvernanță, principiile economieide piață și dezvoltarea durabilă).PEV este, de asemenea, un instrument adecvat de promovare a politiciimaritime integrate a UE n țările nvecinate partenere n cadrul PEV,ncurajnd actorii din Marea Baltică, Marea Mediterană și MareaNeagră să instaureze și să consolideze mecanisme deschimburi de experiență cu omologii lor, pentru care UE poate furnizaatt inițiativa, ct și sprijinul necesar.

c80f0f1006