Numele Trandafirului Carte Pdf Download
Cynthia Figarsky
Călugărul franciscan William de Baskerville ajunge ntr-o mănăstire n care s-a comis o crimă. El este nsoțit de Adso din Melk, numit astfel după mănăstirea benedictină Stift Melk, unde a făcut primii pași n profesia de călugăr.
Pe măsură ce povestirea evoluează, alți călugări mor n mod misterios. Cele două personaje principale studiază o bibliotecă medievală labirintică, nțeleg forța distrugătoare a rsului și ajung față n față cu Inchiziția, pe care William de Baskerville o slujise n trecut, dar a părăsit-o ntre timp. Cu ajutorul logicii, și comițnd greșeli semnalate de Adso (căruia Eco i atribuie narațiunea), el reușește să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără nsă să reușească să prevină nici una.
La un nivel strict elementar, romanul exemplifică metoda scolastică pentru rezolvarea unei crime; este o metodă care era foarte cunoscută n secolul al XIV-lea, bazată pe raționament deductiv, n special pe silogisme. William refuză să accepte ca motiv al crimelor simpla posedare demonică, n ciuda faptului că demonologia servea adesea ca explicație. Deși n mănăstire există o nțelegere greșită a evenimentelor, iar călugării, sub influența profețiilor larg răspndite ale lui Gioacchino da Fiore, credeau că trăiau ultimele zile nainte de venirea lui Anticrist (Apocalipsa după Ioan era o carte cunoscută n amănunt, și frecvent citată), William, prin concepțiile sale empirice, reușește să demonstreze că, de fapt, criminalii sunt oameni n carne și oase. Adunnd fapte și observații, urmndu-și intuiția și metoda dialectică, el hotărăște ce trebuie investigat, așa cum era prescris unui scolastic. Totuși, simpla folosire a logicii nu ajunge. Variatele semne și ntmplări au semnificație numai n contextele lor date, iar William trebuie să fie mereu atent la contextul n care interpretează misterul. ntr-adevăr, ntreaga povestire l determină pe narator, Adso, și pe cititor să recunoască mereu contextul pe care l folosește pentru interpretare, ridicnd ntregul text la niveluri variate, la care au semnificații hermeneutice diferite. Există de fapt cel puțin două narațiuni (activitatea de detectiv a lui William grefată pe dezbaterea religioasă, dar cu profunde implicații politice, dacă Cristos a avut n proprietate bunuri, relevantă n chestiunea ordinelor mendicante) fiecare avnd interpretări și surse de semnificație variate. Multe interpretări și surse erau controverse n cadrul dezbaterii politico-religioase medievale, gravitnd n jurul a ceea ce pare cheia spre nțelegerea și adevărata interpretare a cazului. Deși unele speculații ale lui William nu corespund exact cu evenimentele ulterioare, ele duc la rezolvarea cazului de la mănăstire.
Eco este un deschizător de drumuri al teoriei privind reacția cititorului și al ideeii de text deschis. Adesea el se concentrează asupra rolului pe care l joacă cititorul n a crea nsemnătatea și experiența unei opere literare. El combină aceste elemente cu altele de semiotică, care studiază semnele, crearea și interpretarea simbolurilor.
Eco folosește procesul de soluționare a crimelor ca o metaforă extinsă pentru experiența cititorului n interpretarea unui text. Faptul că William caută adevărul reflectă ideile post-moderniste asupra naturii complet relative a adevărului și a semnificației n cadrul acestui proces. Semnele și evenimentele variate din Numele trandafirului au semnificație numai n contextele lor date, iar William trebuie mereu să fie atent care este contextul relevant cnd interpretează misterul. Deși ultimele teorii ale lui William nu se potrivesc exact cu evenimentele reale, ele i permit să rezolve misterul de la mănăstire și astfel să obțină o dimensiune a adevărului.
Eco transformă aceste controverse și erezii religioase medievale folosind termeni politici și economici moderni. Acest lucru i oferă cititorului modern un context n care să poată ajunge la propriile lui concluzii n ceea ce privește semnificația romanului și cercetările făcute de personaje.
Semioticianul Eco este apreciat de studenții lui, care preferă să folosească romanul său pentru a explica disciplina lor de studiu. Tehnica de a folosi povestirea n ramă, povestirile fiind parțial fictive și ambiguitatea lingvistică intenționată sunt tipice pentru stilul narativ al lui Eco. Mobilul crimei principale este legat de conținutul cărții Poetica, scrisă de Aristotel, al cărei unic exemplar existent s-ar afla n bibliotecă; totuși Eco o descrie n mod plauzibil, iar personajele sale reacționează adecvat decorului medieval, care, totuși, chiar dacă realist, este parțial bazat pe imaginația și presupunerile lui Eco. Este imposibil să deosebim faptul istoric de ficțiune sau ipoteză n cadrul romanului.
Cartea descrie viața monastică din secolul al XIV-lea. Acțiunea se petrece ntr-o abație benedictină n vremea controversei asupra subiectului sărăcia apostolică dintre ordinele catolice ale franciscanilor și dominicanilor [7]. Grupul numit Spirituali ura bogăția, genernd grupurilor eretice numite apostolici sau dulcinieni. Cartea evidențiază această tensiune care există n creștinism n epoca medievală: spiritualii, o fracțiune din cadrul ordinului franciscan, cereau ca biserica să renunțe la ntreaga sa avere, iar unele secte eretice au nceput să i ucidă pe cei bogați, n timp ce majoritatea franciscanilor și clerului au interpretat Scriptura n sens principiului iubirii aproapelui.
O parte dintre personaje, cum sunt inchizitorul Bernard Gui, Ubertino de Casale și minoritul Michael de Cesena, sunt figuri istorice, deși caracterizările lor, făcute n roman, nu sunt ntotdeauna corecte din punct de vedere istoric. Dante Alighieri și cartea sa, Divina comedie, sunt menționați doar o dată, n trecere. Totuși, Eco scrie ntr-o altă carte că a ales mănăstirea din munți ca loc pentru desfășurarea acțiunii astfel nct să poată face referire la nghețuri, pentru ca acțiunea să poată avea loc pe vremea cnd Bernard Gui a fost n zona aceea. Pentru intrigă, el avea nevoie de o cantitate de snge de porc, nsă pe vremea aceea porcii nu erau de obicei tăiați dect atunci cnd cădea nghețul și gerul. Mai trziu n timpul anului, Bernardo Gui a călătorit n afara Italiei și nu a participat la evenimentele de la mănăstire. De asemenea, n roman se fac referințe la gnditorul Gioacchino da Fiore, care prin profețiile sale a influențat atmosfera apocaliptică din mănăstire.
n cartea Numele Trandafirului, scrisă de Umberto Eco, fratele William de Baskerville este invitat n anul 1327 să investigheze o serie de decese ciudate la o bogată abație italiană. Cu fiecare deces, apare o nouă piesă a unui complot străvechi. Viitorul Bisericii Catolice este n pericol.
William adună dovezi, descifrează semne secrete și documente codificate și explorează labirintul nfricoșător al abației, unde noaptea se ntmplă lucruri ciudate. Numele trandafirului nu este doar o crimă misterioasă, ci și o istorie fascinantă a Evului Mediu.
Acest text nu este doar un rezumat, ci și un comentariu asupra cărții, structurat ca un eseu. Aici vei găsi o fișă de lectură care ți prezintă pe scurt ale sale idei principale și personaje (la titlurile de ficțiune), uneori pe capitole. Este un ghid simplu și fain pentru a decide ușor dacă această carte te atrage.
ntr-o importantă misiune secretă, călugărul franciscan William de Baskerville și Adso de Melk, un novice care călătorește sub supravegherea sa, ajung la o mănăstire benedictină din Italia. Papa Ioan al XXII-lea a acuzat un număr de franciscani de erezie. Sfntul mpărat Roman, Ludovic al IV-lea, s-a alăturat franciscanilor, iar mănăstirea a fost desemnată ca loc neutru pentru o dezbatere doctrinară ntre cele două tabere. Cnd William și Adso ajung la mănăstire, descoperă că societatea calmă a fost bulversată de moartea ciudată a lui Adelmo de Otranto. Abatele l imploră pe William să rezolve această enigmă mai nti, pnă la sosirea celor două delegații.
Există numeroase rivalități n cadrul acestei comunități. Malachi, bibliotecarul, este prezentat lui William și lui Adso. De asemenea, aceștia dau peste bătrnul și orbul Jorge de Burgos, al doilea cel mai bătrn călugăr al mănăstirii, ale cărui păreri despre pericolele lecturii exercită o mare influență asupra bibliotecii. Jorge și William se ceartă, la prima lor ntlnire, pe tema pericolelor lecturii, n special a pericolelor rsului.
A doua zi, Venantius de Salvemec, un lingvist și profesor, este descoperit mort. William și Adso trebuie să navigheze prin straniul labirint care apără biblioteca pentru a descoperi crima. Ei și dau seama cum să descifreze simbolurile care organizează volumele și descoperă un compartiment ascuns numit finis Africae. n cea de-a patra zi, misterul se adncește cnd Berengar, dispărut, este descoperit mort. Sosesc teologii mpăratului și o echipă papală. Bernard Gui, faimosul inchizitor, călătorește cu delegații papei, ntr-un contrast puternic cu William: William este educat, n timp ce Gui este nemilos. Lui Bernard i se permite să preia ancheta de la William ca agent al Inchiziției. Tehnicile violente ale lui Gui contrastează puternic cu accentul pus de William pe obiectivitate: Gui exploatează frica, n timp ce William folosește logica.
William și Adso pătrund n cele din urmă n cea mai secretă ncăpere a bibliotecii, finis Africae, spre finalul celei de-a șasea zile. Jorge i așteaptă n camera interzisă. Toate crimele sunt orchestrate de el. Jorge și plănuiește acum propria sinucidere. Cnd William și Adso ncearcă să-l oprească pe Jorge, acesta aruncă lampa pe jos, provocnd un incendiu. Cea de-a doua carte a Poeticii lui Aristotel este aruncată n flăcări, unde va fi distrusă pentru totdeauna. Biblioteca nsăși ia foc, iar focul se răspndește n toată mănăstirea. William și Adso scapă, iar Adso și ia rămas bun de la maestrul său cnd ajung n Mnchen.
b37509886e