> Revin aici referitor la un aspect cu care – principial vorbind – nu sunt de acord: am mai studiat și într-adevăr Sonderzeichen este folosit la ceea ce noi le spunem „caractere cu diacritice”, numai că în accepțiunea celor care îl folosesc (la ei) termenul este înțeles mai ales drept „caractere speciale”.
>
> Nu sunt singurii:
> - (de-ai noștri) a se vedea captura atașată, care apare la un .pdf inteligent (cu JavaScript) oficial de la ANAF
> - (de-ai altora) a se vedea capturile de la baza articolului pe care l-am scris eu mai demult și care provin din Motorola Phone Tools, un program conectat cu telefonul și folosit, în acel exemplu, pentru scrierea de mesaje text de tip SMS pe PC
>
https://www.secarica.ro/index.php/eue/sms-story/the-sms-discrimination
> - (și multe altele întâlnite)
>
> Pe scurt, în limba română nu există „caractere speciale”. La școală se
> învață „alfabetul limbii române”, unde nu se afirmă nicăieri cum că Ă ar
> fi mai special decât A, Î decât I ș.a.m.d.; tot unitar apare și în DOOM
> ediția 1982, DOOM ediția 2005 etc. Conceptul ăsta cu speciale provine în
> deosebi de la vorbitorii de engleză americană, pentru care tot ce este
> diferit de cele 26 de litere ale lor este „special” (concept moștenit
> mai ales din trecut, prin prisma ASCII).
Hmmm... Înțeleg, cred, pînă la un anumit punct.
Dar: este totuși mai mult cazul _lor_, decît al nostru. Deci caractere cu
diacritice la noi, Sonderzeichen la ei - din punctul *lor* de vedere sînt
caractere 'mai altfel'. Poate, mai exact, 'inexistente în această formă în
alfabetul latin'. Ceea ce, pînă la urmă, sînt de fapt și la noi :)
Mă uit pe
https://de.wikipedia.org/wiki/Deutsches_Alphabet și văd că fac
referire la Umlautbuchstaben (ä, ö und ü) și Eszett (ß), dar cînd sînt
prinse toate într-o singură expresie, titlul este "Personennamen mit
Sonderzeichen" :)
> Prin urmare, deși formularea cu Sonderzeichen este atractivă prin
> ușurința conceperii frazei, nu pot să fiu de acord cu utilizarea lui,
> pentru că exprimă un concept greșit – cel puțin în cazul nostru.
Partea cu „ușurința conceperii frazei” mie personal mi s-ar părea
suficientă, dar OK, e numai părerea mea.
Dincolo de păreri însă, cred că la orice text și orice traducere este bine
să avem în vedere:
- cui i se adresează textul, cine îl va citi vreodată
- dacă ceea ce se exprimă/comunică este clar și inteligibil
Rigoarea academică poate fi și un neajuns, ocazional.
Dacă înțeleg bine, nici nu e nevoie de fapt ca textul în limba germană să
fie o traducere unu la unu a textului din limba romănă, și ar fi loc
pentru o propoziție suplimentară care să precizeze clar și răspicat că
Sonderzeichen sînt caractere cu diacritice, nicidecum caractere speciale
:)
Evident că nu e Wikipedia mama tuturor lucrurilor, dar nici nu e de
neglijat aprioric, totuși...
https://de.wikipedia.org/wiki/Rum%C3%A4nische_Sprache#Alphabet_und_Aussprache
zice că
---
Heute umfasst das Rumänische Alphabet die Lateinschrift mit fünf Sonderzeichen:
a, ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, (k), l, m, n, o, p, (q), r, s, ș, t, ț, u, v, (w), x, (y), z
---
Simplu și clar.
Iosif Fettich
PS. Mă uit prin DOOM ediția a III-a și văd la pag. 51, 1.1.3.2 Semnele
diacritice:
---
1. Cinci litere (consoane și vocale) din alfabetul limbii române reiau
câte o literă-suport cu unul din următoarele trei semne diacritice (numite
pe scurt diacritice) supracrise sau subscrise:
[...]
---
Zău daca sînt sigur la ce se referă "numite pe scurt diacritice":
a) cele trei semne diacritice
b) cele cinci litere care...
Dacă a), atunci grupul celor cinci caractere "care sînt altfel decît
literele pe care le reiau cu cîte un semn diacritic suprascris sau
subscris" rămîne în căutarea unui nume :)