Fw: Prof.Dr.Dumitru Constantin Dulcan

[Romania Perpedes]

 

Prof.Dr.

Dumitru Constantin Dulcan

- medic neurolog si psihiatru - "UN OM VALOREAZĂ ATÂT CÂT IUBEŞTE!"

                                                                                                              În spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu!"

"Nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei."

 

Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei", cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe dintre intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.

Dimineaţă de vară.

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem, în bună parte, funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face, la un moment dat, saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie, o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

Există o inteligenţă a materiei

- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei, prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul, pentru cititorii revistei noas­­tre?

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie, respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.

Devenim ceea ce gândim

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"

- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"

- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?

"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"

- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.

- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?

- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal." (râde)

M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligenţa.", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

 

[Mogos Danut]

Cartea se poate download-a de la: https://archive.org/details/Dumitru_Constantin_Dulcan-Inteligenta_Materiei_09_

dan mogos

 

---

From: Romania Perpedes <romania....@gmail.com>
To: desculti-...@googlegroups.com
Sent: Tuesday, March 24, 2015 2:06 PM
Subject: [desculti-homecoming] Fw: Prof.Dr.Dumitru Constantin Dulcan

--
Ați primit acest mesaj deoarece sunteți abonat(ă) la grupul „"DESCULTI" - ROMANIAN HOMECOMING” din Grupuri Google.
Pentru a vă dezabona de la acest grup și pentru a nu mai primi e-mailuri de la acesta, trimiteți un e-mail la adresa desculti-homeco...@googlegroups.com.
Pentru mai multe opțiuni, accesați https://groups.google.com/d/optout.

[Florian Guler]

Multumim Danut, excelent!

--

______________ ______________

"Domnul sa vegheze asupra ta si asupra
mea, cand ne vom pierde,unul pe altul
din vedere" (Gn.31:49) 
 
Fiecare dintre noi este un înger cu o singură aripă. 
Şi nu putem zbura decât îmbrăţişându-ne unul pe celălalt.”

[Daniel Motz]

Imi pare rau ca ma bag din nou.

In primul rind vreau sa precizez ca nu am absolut nimic cu tine (sau cu d-voastra, daca preferi mai mult) Danut Mogos .Nu te cunosc.Tu doar ai postat materialul, poate agreezi sau nu cu ce a scris Dr. Dulcan. Nu stiu. Poate ai citit in intregime poate nu toata cartea.

Raspunsul meu este in totalitate cu referinta la cartea "Inteligenta Materiei"

De la inceput titlul cartii mi-a sunat un mare semn de alarma ( nimic din materie, din creier nu poate sa ne explice ce e rau si ce e bine, sau alte conceptii ca si justitie, dreptate, har, sfiintenie etc. Astea sint conceptii non- fizice, non-materiale. Ateiistiii s-au luptat de la inceput cu Dumnezeu sustinind ca nu exista decit o lumea materiala.  Singura materia.) dar nu am vrut sa judec o carte dupa titlu si am trecut prin toata cartea.

Ce monumentala pierdere de timp. Ar fi folosit cu mult mai mult daca Dl Dulcan nu si-ar fi "Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. " Studiind Biblia ar fi fost mai de folos.

Nu va pierdeti timpul ( cum eu in mod nechibzuit am facut trecind prin toata cartea). Cartea trece prin foarte multe teorii din filosofie, psihologie, psihiatrie, istorie, arta, medicina etc expunind idei contrare Bibliei.Teorii care le-am studiat in liceu si prin facultati- universitati, in forma lor originala.( ce pierdere de timp si aia). Tot asteptam ca spre sfirsit sa ne spuna cum toate aceste teorii nu au putut explica nimic despre Dumnezeu, ca toate sint gresite, desarte, si ca Adevarul nu poate fi gasit decit in Biblie in Cuvintul lui Dumnezeu. Dar nu numai ca asta nu a mai aparut ci in schimb au aparut idei strigatoare la cer. Cum se incheie cartea e revoltator. Am  pus mai jos doar citeva, foarte putine, citate din carte. Self explanatory. Nu e nevoie sa comentez de loc. Gunoi New Age .

Nu stiu daca Dl Dulcan il cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu. Eu sper sa-L cunoasca cu adevarat o data, si asta nu e posibil decit prin credinta bazata pe Biblie si nici de cum prin inteligenta umana despre care Birlia ne spune ca e ca si zdremtele murdare. Nici Mircea Eliade ori nici chiar Einstein care a crezut in Dumnezeu,( intr-o forta- fiinta atotputernica, dar nu intr-un Dumnezeu personal), au ultimul cuvint in acest domeniu, ori conteaza ce spun.

Sublinierile imi apartin.

"       Creaţia vieţii rămâne un profund mister pentru ştiinţă. Nici ideea creaţionistă a religiei nu este mai plauzibilă. Credem că viaţa se creează şi "sub ochii noştri". Dovadă – germenii bolilor necunoscute până acum...

          Nu vom şti niciodată cum s-au petrecut exact evenimentele prin care a apărut viaţa, ca de altfel şi Universul. Ipotezele referitoare la aceste începuturi, rolul necesităţi şi al întâmplării sunt doar imaginaţie, convenţie. Este adevărat că sunt modele imaginate în baza unor premise de laborator, a unor experienţe autentice, dar extrapolarea lor în natură nu înseamnă obligatoriu şi suprapunerea cu realitatea. Nu vom şti ce este viaţa decât când vom reuşi s-o creăm în laborator. Şi am mai spus, acest eveniment nu se va întâmpla niciodată. Oricât de suficiente ni se par raţiunile prin care le explicăm originea...

Când omul va reuşi să coboare în sine luminându-şi tenebrele care în permanenţă îl agită, când va reuşi să facă saltul de la teorie la acţiune fi de la inteligenţă la înţelepciune, atunci se va împăca cu sine şi în lume va domni pacea...

          Noi suntem aici, în acest colţ de Univers, expresia ultimă a evoluţiei. Mâna inteligentă a unui arhitect nevăzut ne-a desprins de lut şi ne-a construit după un plan din care transpare unicitatea sursei, treaptă cu treaptă, până la nivelul gândirii capabile să se gândească pe sine...

Suntem rezultatul tuturor evenimentelor fericite şi triste care ne-au precedat şi cauza celor ce ne vor urma. Noi suntem cei ce lăsăm în urmă splendorile spiritului şi ruinele nimicniciei, pentru că omul este singura fiinţă de pe Terra căreia i s-a dat posibilitatea să se implice în creaţie prin extensia inteligenţei sale....

Cu sau fără voia sa, el se implică în fizica Universului.... Şi când adevărul acesta ne va pătrunde, abia atunci, în clipa astrală a devenirii noastre, se va aprinde în noi lumina inteligenţei ce s-a regăsit pe sine după o lungă rătăcire pe cărări de Univers...

Cercetătorul, omul de ştiinţă trebuie să privească religia ca pe unul din răspunsurile ce se dau la marile noastre întrebări. Onestitatea îl obligă la a nu se implica nici ca partizan, nici cu ostilitate. Privită astfel, trebuie să-i observăm şi lacunele.

          Multe din adevărurile cunoscute iniţial s-au pierdut sau au fost eludate intenţionat din varii motive. Fiind o cunoaştere incompletă şi unilaterală, slujitorii săi au făcut din precepte – dogme, neînţelegând că Universul se conduce prin legităţi care îl obligă la o perpetuă mişcare, evoluţie şi transformare. O lume în mişcare nu poate fi exprimată prin sentinţe imuabile. Interpretându-se ad litteram unele versete, fără să se înţeleagă sensul lor ascuns sau figurat, au provocat adesea mult rău...

          Viitorul va umple probabil aceste lacune şi se va ajunge la o singură religie cu o singură fundamentare. Mai exact, credem că este posibil să se ajungă la o cunoaştere unificatoare, sintetică între religie şi ştiinţă. Probabil că aceasta va fi "marea iniţiere" a omului printr-o ştiinţă unică, aptă să-i releve adevărul despre sine şi să-l transforme în consecinţă. Este interesant de observat că tocmai ştiinţele moderne, pe măsură ce pătrund în profunzimile materiei, pe de o parte se apropie de religie, iar pe de alta obligă religia să se apropie de ştiinţă."

         

 

2015-03-24 15:12 GMT-04:00 'Mogos Danut' via "DESCULTI" - ROMANIAN HOMECOMING <desculti-...@googlegroups.com>:

[DORIN]

Sa stam strimb si sa judecam drept.

Exista in ultimul timp in lume interes pt spiritualitate. E bine? E rau? Depinde! Dupa cum remarcam cu totii in medicina americana este interes pt vindecare (tratare) holistica... adica trup suflet si duh. La asigurare medicala iti da puncte in plus daca zici ca te rogi (nu conteaza cui) sau meditezi, faci yoga. S-a ajuns la concluzia stiintifica cum ca rugaciunea ajuta (nu! stiinta nu precizeaza cui sa te rogi... important e sa fie un dumnezeu bun care nu pedepseste pe nimeni). E bine? E rau? Cum va trebui sa folosim asta in evanghelizare? Judecind prin anii '70, e bine. E bine pt ca e o recunoastere a falimentului ateismului/materialismului mecanicist... Dar in plan spiritual e ... periculos. Cred ca interesul pt spiritualitate trebuie folosit de noi precum Pavel la Atena.... dar trebui e sa fim constienti de riscurile interesului post-modern pt spiritualitate.

N-am citit cartea -spre deosebire de Daniel- s-ar putea ca autorul sa se inscrie pe linia acestui curent spiritualist, sau nu.  Florian ne vorbea despre neuroteologie si el ne atragea atentia ca aceasta nu este crestina dar are si ea valoare ei stiintifica.

Deci, privite cu discernamint, aceste cercetari pot sa ne foloseasca. Sa nu ne grabim sa le afurisim atit de usor dar nici sa le cadem prada....Sunt convins ca descultii sunt oameni cu discernamint spiritual.

Doru Radu

Cu multi ani in urma in plin comunism am fost uimit de o carte publicata de Editura Militara despre inteligenta materiei; ea tintea la un Creator fara sa-l numeasca.  

---

Date: Tue, 24 Mar 2015 20:17:21 -0400
Subject: Re: [desculti-homecoming] Fw: Prof.Dr.Dumitru Constantin Dulcan
From: danie...@gmail.com
To: desculti-...@googlegroups.com