Un alt punct de vedere asupra lexicului românesc

[hangeonos]

Sunt Dr.Lucian Iosif Cueşdean, autor al cărţilor Româna, limba vechii
Europe, Romanian, the first language of Europe, Suntem români de
peste 2500 de ani.

Vă rog să publicaţi sau să faceţi cunoscut pentru mass-media articolul
de mai jos.


Un alt punct de vedere asupra etimologiei lexicului românesc.
Moto.

"Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii
de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care
merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea
este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam,
semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc
în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă
împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se
adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către
alţii."

Vasile Alecsandri


Româna este de sorginte autohtonă.
Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular,
specific.
Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche
slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.
Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce
alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de
cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste
1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a
pocni, a hurduca.
Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea
sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor
româneşti.

Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu
poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind
cuceririle experienţei umane ale epocii.

Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în
simfonia limbilor moderne, precum:

GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL
apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-
GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză),
BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în
punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi),
etc.

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a
abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani,
"o limbă unitară", pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până
în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile
urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat
iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India
dinspre Europa spre Asia, nu invers.

Onomatopeea "genuină", cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba
română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit
limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti,
indiferent de etimoanele presupuse.
Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.
Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de
rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii,
copiată de "străini", cu mici deformări sonore.

Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu
aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina,
pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi
din "România".


La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre
"români", pentru că "România" este un mare centru de antropogeneză
europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi
de "românul" de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul
european contemporan.

Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii
şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.

Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar
cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce
se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.

Româna produce impresia unei limbi "de strânsură", pentru că, lexemele
ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile
europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a
lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat
sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.

O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE
la sanscritul "NOACTA", din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS
în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii
sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot
descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE,
în română:
1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.

1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.

2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau
recolta de NAP-i.
Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire,
periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei
soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele "luminii periodice", SOARE,
ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în
ugro-finică, dar prezent ca "NAP-te", în România.
T*(D*) este un morfem stem, codificat, "foc, lumină"=ar-DE, TĂ-ciune,
s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în
morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o
codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din
acelaşi domeniu ori sferă semantică.
N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept
al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie a-ţi pune la bătaie.
Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi
o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul
ru-PTU-ră.
NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, "NIU" în
engleză, "NUVEL", în franceză şi NAU în masa-getă.

Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de
unde au învăţat NOVAIA (nou)?
NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din
Punjabi.

El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi,
fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi,
aspect ce lipseşte din istorie.
Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca

atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai
românilor.
Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide,
cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi
germană.
Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul
onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai
cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă
îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva,
descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de
ruptură.

A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost
importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune
cuvântul NOA-PTE.

În română există morfemul stem N* = "înnoire" = NA-şte-re, NOU.

În română există morfemul stem PT* = apropiere - înepărtare = pie-PTĂ-
na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
N*+PT*=metafora NOA+PTE.

Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin

care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum
SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin
şi am "învăţat" APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale
naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI,
COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute
de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.

Aspectul contravine unei logici elementare.


Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este
mai veche decât Roma însăşi.

Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de
latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE,
înainte de latinescul Romei SOL, -lis.

Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-
europeanul "primar" "NACTA", dar şi de la românescul latin APA la
latinescul Romei "ACUA", de la românescul latin PATRU la latinescul
Romei "CATRO", precum şi la rusescul CETÂRE.


Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică
(după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă
şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut
în "România".

Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că
strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania,
înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.
Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna,
ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.

Plecând de la "amănunte" de genul acestora, împreună cu studiul
lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial
românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună
cu descoperirea a 2000 de cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon
latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, vorbite azi de urmaşii masageţilor
în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a
Europei Vechi.
Dr. Lucian Iosif Cueşdean






















































































--
Aţi primit acest mesaj deoarece sunteţi abonat(ă) la grupul "dacia-felix" din Grupuri Google.

Pentru a publica pe acest grup, trimiteţi e-mail la dacia...@googlegroups.com.
Pentru a vă dezabona de la acest grup, trimiteţi e-mail la dacia-felix...@googlegroups.com.
Pentru opţiuni suplimentare, vizitaţi acest grup la adresa http://groups.google.com/group/dacia-felix?hl=ro.