Concertul este dedicat unora dintre primele sale iubiri muzicale și trece fără restricții printr-o mare varietate de stiluri și epoci, păstrându-se clar pe teritoriul jazz-ului : de la negro-spirituals pline de suflet („Sometimes I feel like a motherless child”) și repere psihedelice („White Rabbit”) până la versiunile de mult așteptate ale „My Funny Valentine” și „Killing Me Softly With His Song” (acesta din urmă interpretată pe un cutie muzicală păstrată cu dragoste de Youn Sun).
Acompaniată elegant și imaginativ de Bojan Z, pe o varietate de claviaturi, Youn Sun Nah reinterpretează standarde vechi și noi în maniera sclipitoare cu care ne-a obișnuit, asigurându-se că granițele de gen și dintre generații sunt rupte cu precizie și magie.