Scena9 este o platformă de jurnalism cultural proaspăt, coordonată de Fundația9.
Citește în browser
|
|
|
|
|
M-am îndrăgostit de prospețimea gândirii Ioanei Nemeș la Timișoara. De felul extrem de delicat în care șlefuiește tradiții și obiceiuri românești în contemporaneitate. M-am tot gândit în expoziția ei cum în spațiul nostru cultural mic, o pierdere ca moartea ei prematură lasă un gol chiar și după 13 ani. Sunt și altele și alții care au lăsat astfel de goluri pentru că gândirea, arta sau generozitatea muncii lor îi făcea atunci, dar și azi, de neînlocuit. Recomandata de azi strecoară printre rânduri câțiva eroi mici, ascunși, oameni care fac și pentru alții, sau care au curaj, sau care, pur și simplu, scriu. Să-i vedem, în primul rând, și să-i prețuim. (Karin)
|
|
#SERIE: Îți facem cunoștință cu o vatmaniță curajoasă, un curier inimos și o brutăreasă cu vise mari care au muncit când noi ne odihneam
|
|
|
|
|
Când se întâlnesc pe traseu, Elena și soțul ei - șofer de autobuz - se salută. Alteori vorbesc la telefon și se anunță, „Vezi că trec prin fața ta în cinci minute”. O poveste de dragoste cu tramvaie, dimineți imposibile și răngi pentru schimbat macazul într-un oraș extrem de aglomerat. Text de Ioan Stoleru, fotografii de Cătălin Georgescu.
|
|
|
|
Multora dintre noi, curierii ne-au făcut pandemia mai ușoară și pe alocuri mai frumoasă. Citește un profil al lui Gabi, unul dintre acești neobosiți Hermeși ai lumii în care trăim, „un băiat grozav”, de 22 de ani, proaspăt tată, care livrează cam 120 de colete pe zi în centrul Bucureștiului. Text și fotografii de Raul Ștef.
|
|
|
|
O brutăreasă de 20 de ani, venită dintr-un centru de plasament, care vrea să-și croiască o viață de care să fie mândră. Până atunci, a pregătit sute de cozonaci pentru Crăciunul care abia a trecut. O vizită care miroase a cuptor încins, a făină și a copt, a ciocolată, nuci și rom. Text de Oana Filip, fotografii de Cătălin Georgescu.
|
|
De pe Scena9 adunate: tablouri de pe frontul ucrainean, revoluția din '89 prin ochii copiilor de atunci, Leonard Bernstein și o odă adusă cinemaului
|
|
|
|
|
„Oamenii nu se vor întoarce aici prea curând”. Frontul de est al Ucrainei în 7 tablouri| Pe ploaie și vânt frontul se mai calmează un pic, pentru că îngreunează zborul dronelor și al proiectilelor. Stăm de vorbă până la 3 dimineața, ascultăm radioul, jucăm șah. Aproape toate proviziile de mâncare s-au terminat decuseară, așa că acum doar cel care câștigă partida primește ceai și bomboane. Pierd în fața lui Daniil cu un scor de 2 la 1, iar el, cu bunătatea lui caracteristică, împarte cu mine o cană de ceai. (Larisa Kalik)
|
|
|
Revoluția copiilor | Pentru mulți dintre ei, Revoluția e conservată în minte ca un joc misterios, cu împușcături și zvonuri pe care le-au decupat din discuțiile febrile ale părinților. Sau o sărbătoare irepetabilă a solidarității, pe care-au trăit-o în piețe, cocoțați pe umerii oamenilor mari. Pentru alții, însă, e o traumă care fierbe de mai bine de 30 de ani și de care au devenit conștienți abia la maturitate. (Andra Matzal)
|
|
|
Muzicianul Bernstein, adevăratul Maestro| Dintre multiplele fațete ale personalității sale artistice, fie că vorbim de Bernstein-dirijorul, compozitorul sau pianistul, cel mai captivant, magnetic și onorabil rol pe care l-a jucat în societatea americană – fiind, în viața privată, și un activist social acoperind o paletă vastă de preocupări, de la lupta privind legea drepturilor civile la campanii anti-război sau anti-arme nucleare ori de creștere a gradului de conștientizare în criza epidemiei de HIV/SIDA – a fost acela de educator muzical. Cristina Gârbea ne spune ce NU reiese din filmul Maestro despre Leonard Berstein.
|
|
|
„Este cinemaul pe cale de dispariție?” | ...a întrebat regizoarea Lubna Playoust 30 de regizoare și regizori contemporani, una câte una și unul câte unul, înainte să îi lase singuri să răspundă într-o cameră de hotel, așa cum a făcut și Wim Wenders cu 40 de ani înaintea ei. Alexa Florescu i-a întors întrebarea într-un interviu luat cu ocazia Les Films de Cannes.
|
|
|
RETROSPECTIVE 2023
#DESCOPERIRI CULTURALE: Printre (multe) altele: o alternativă la Last Week Tonight with John Oliver de la Ioan, o istorie a filosofiei contemporane (sec XX) și trecute, de la Iulian Bocai, un colectiv de liberation-oriented free jazz (!) de la Ioana Cîrlig, un podcast narativ despre secretele pe care nu le spunem nimănui și felul în care ele se decupează din memoria colectivă, de la Nicoleta Moise, un colectiv artistic queer sfâșietor via Suzana, un film poetic și cu o lumină fantastică, descoperit de Morozov la un festival de film portughez, Benjamin Labatut de la Andra și un instrument „non-capitalist de monitorizare și diagnosticare a stării de sănătate” de la Cristiana.
#TEATRU: Oana Stoica a făcut o retrospectivă cu ce a văzut mai bun în teatru pe 2023, un an „mai dens, cu subiecte diverse, mai variat estetic și ceva mai curajos tematic” decât anteriorul. Din tolba de spectacole văzute, a ales 9 actrițe și 9 actori pe care să-i urmărești de acum înainte, pe scenele de teatru din Cluj, Timișoara, Piatra-Neamț și București.
|
|
Turul lumii în linkuri și recomandări
|
|
|
|
#decitit: La 19 ani Elena a rămas însărcinată, a născut în WC-ul din curtea casei, iar copilul a murit. Ani mai târziu, instanța încearcă să stabilească dacă este vinovată de omor, dar răspunsul nu este deloc simplu. Un text pe care nu-l lași odată ce te-ai apucat de el și care îți dă multe gânduri complicate. (Oana)
#decitit: O centură verde, adică pâlcuri de pădure, în jurul unui oraș este o modalitate relativ simplă de a crește calitatea vieții locuitorilor și a mediului. Păduri încă există lângă București, dar în lipsa unui protecții mai stricte, ele sunt azi resurse de lemn, nu de sănătate pentru oameni. Citește acest articol ca să înțelegi cum s-ar putea îmbunătăți situația. (Oana)
#actualitate: A murit acum câteva zile jurnalistul și documentaristul australian John Pilger, autorul documentarului Palestine is Still the Issue, apărut în 2002, care arată opresiunea pe care o trăiesc palestinienii sub armata israeliană în Gaza și Cisiordania. Istoricul israelian Ilan Pappé, autor cu mai multe cărți pe subiect, printre care și The Ethnic Cleansing of Palestine (2006), este unul dintre intervievați, având și rol de consultant în realizarea documentarului. În Palestine is Still the Issue, John Pilger revizitează Teritoriile Palestiniene Ocupate, unde a mai filmat un documentar în 1977, descoperind că problemele de atunci au rămas neschimbate. Documentarul poate fi văzut pe YouTube, iar cartea lui Ilan Pappé se găsește în PDF aici. (Ioan Stoleru)
|
|
|
|
Cine se plimbă, fără știrea nimănui, pe întortocheatele canale ale Veneției? Cine locuiește în Ascunzișul cu Stele? Cine sunt cei care cunosc diverse metode și vicleșuguri pentru a scăpa de polițiști și detectivi? Nimeni alții decât o bandă de orfani, pricepuți la mici tâlhării, conduși de fascinantul și misteriosul Rege al Hoților. (Sonia Abrudan Caciora, 12 ani)
|
|
|
|
TREI FILME DE LA MOROZOV: DOUĂ MEH ȘI UNUL WOW
Unul dintre marile filme ale ultimului deceniu vine de la Todd Haynes și poate fi văzut pe Netflix, în cel mai recent film al său veteranul Ken Loach persistă să creadă că o lume mai bună e posibilă - dar oare îl și credem?, iar Bradley Cooper în Maestro ne spune mai multe despre sine decât despre subiectul filmului. Atenție! Cronicile de mai jos pot stârni controverse.
|
|
Prin gaura cheii: Ioana Pelehatăi este Scena9
|
|
|
|
Din când în când, de mulți ani de zile, Ioana Pelehatăi îmi dă câte un cercel. Asta pentru că este prietena mea, pentru că este generoasă și pentru că îi place mai mult asimetria. Pe vremurile SUB25-ului făceam parte din aceeași echipă de Peter Pani, era și pe atunci una dintre cele mai rafinate voci pe scris pe care le știu (articolul ăsta rămâne unul din preferatele mele ever). Se vor face anul ăsta 8 ani de când Ioana Pelehatăi este (la) Scena9, pe rând și uneori concomitent, reporteră, editoare, manager de social media, co-coordonatoare a revistei online de când s-a întors Andra și probabil persoana pe care cea mai multă lume o asociază cu platforma. Am întrebat-o despre cum Scena9 și ea au crescut împreună, în continuarea seriei despre echipa Fundației9 pe care am început-o în decembrie.
|
|
|
Cine erai înainte de Scena9 și cine ai zice că ești acum? Cum e Scena9 acum față de cum ți-o imaginai la începuturi, acum 7 ani? Cum ați crescut împreună?
Nu cred că oamenii se schimbă fundamental. Acum 7 (de fapt aproape 8) ani eram cu 7 (aproape 8) ani mai tânără 🙃 – deci probabil un pic mai odihnită, mai superficială, mai comodă. Esențialmente, eram tot cinică & sussy, anxioasă & cronic online, animată de convingerea de nestăvilit că trebuie să-i asculți pe oameni, să înveți și să întrebi „de ce?” toată viața.
Scena9 atunci, la început de 2016, era o idee în casa Luizei Vasiliu (țin minte niște poze pe care ni le-a făcut atunci, cu o lumină din asta crudă și aurie de februarie), care țintea să se poziționeze ca un hibrid între VICE (gonzo, pop cult, îndrăzneală) și The New Yorker (lecturi lungi, autoreflexivitate, interdisciplinaritate). Scena9 acum, la început de 2024, e un organism viu, pluricelular, care se hrănește cu lumină, cuvinte și imagini, și care dă înapoi celor care o întâlnesc un pic de oxigen, doze de escapism și multe întrebări, pe voci diverse și tonalități distincte.
Împreună, continuăm să ne întrebăm „de ce?”.
Echipa Scena9 a trecut prin destul de multe schimbări de-a lungul celor 7 ani de existență. Ce ai zice c-a rămas constant și ce te face pe tine să fii încă aici? Unde îți găsești motivația?
În 2022, probabil anul cu cea mai mare magnitudine seismică din cronologia Scena9, scriam așa: „Inconstanța a fost, într-un fel, constanta Scena9, pentru că așa arată lumea în care a crescut mica noastră armată editorială”. Iar apoi, vorbind de ce au avut și vor avea în comun oamenii din redacția noastră: „(Constanta pare că a fost: «Mi-e frică de oameni, așa că m-am apucat de o meserie care mă obligă să îi iubesc.»)” Nu-mi scapă că am pus această confesiune vulnerabilizantă între paranteze și ghilimele – am vrut s-o protejez, fiindcă mi se pare prețioasă.
Acolo e răspunsul: în oameni. Oamenii din redacție, colegele și colegii mei, au în comun curiozitatea, dorința de a înțelege și povesti mai departe, nevoia să descopere, să umble și să revină la nava-mamă cu lucruri pe care cred cu tărie că merită să le arătăm și celorlalți, celor care ne urmăresc. Cât timp voi avea ce se învăț de la cei dintâi, voi fi aici. Cât timp cei din urmă vor veni către noi cu feedback (de orice natură), voi fi aici. Nu e nimic mai miraculos, dpmdv, decât să-ți spună/scrie cineva: „Hei, te-am citit și…”. Un om și-a făcut timp, deși toți avem puțin, ca să ne consume nouă munca. Incredibil.
|
|
|
Trei lucruri pe care le-ai învățat/ ți le-a adus munca de editoare
- Primul draft nu trebuie să fie impecabil, demn de Pulitzer, livrat „la cheie”. El trebuie doar să fie. Multe subiecte bune se pierd în goana asta găunoasă după perfecțiune.
-
80% din munca de editoare e invizibilă și constă în: îmblânzirea fricilor, despicat firul în patru, vânat oameni cu care vrei să lucrezi, schimburi (adesea nesfârșite) de mailuri și mesaje pe instagram, telegram, facebook messenger, whatsapp, slack, signal etc.. Trebuie să-ți impui să faci weekendurile să existe.
-
Editorul este avocatul cititorului. Vreau să scrie asta pe urna în care-mi va fi depozitată cenușa.
Un lucru cu care te mândrești (ca reporteră, editoare, coordonatoare, din orice postură vrei tu).
Am adunat în jurul nostru un trib mare de oameni mișto. Mulți dintre ei sunt foarte tineri. Alții sunt cercetători, artiști sau jurnaliști titrați. Sunt răsfirați din Tbilisi până-n Texas. Sunt sigură că mai avem mulți alții asemenea de descoperit.
Plus, la un nivel foarte personal, am descoperit în mine curajul de a călători într-o țară în război. Mai multe despre asta în curând.
De ce există Scena9 azi? Pentru cine e ea bună?
Există pentru că s-au încăpățânat foarte mulți oameni să existe – începând cu oamenii din BRD, finanțatorul publicației, continuând cu nucleul fondator Andra Matzal-Luiza Vasiliu, trecând prin colegele noastre de la Fundația9, sub umbrela căreia funcționăm, și ajungând la colegele și colegii noștri trecuți, actuali și viitori. E un angrenaj delicat și uneori energofag, dar al dracu’ de frumos.
Cred că e bună pentru ecosistemul jurnalistic, în care cultura e cenușăreasă. Și probabil e bună pentru cei care descoperă (sau deja știau) că atunci când vorbim de cultură vorbim și de politic, social, sociologic, ecologic, tehnologic etc..
Fotografie din 2019.
|
|
|
TOP 3 ARTICOLE
prea puțin citite, sau trecute cu vederea
Eseul bunei mele prietene, scriitoarea Ștefania Mihalache,
minunat ilustrat de Alina Marinescu,
despre sfânta oboseală cea de toate zilele a mamelor;
Dialogul sclipitor dintre gazetarul și scriitorul nonagenar Radu Cosașu
și tânărul critic de film Victor Morozov, din numărul 4 al aceleiași reviste.
Ca aperitiv, acest dicționar Cosașu compilat de Iovănel.
|
|
|
|
Scena9, Școala9 și Mindcraft Stories sunt platforme editoriale independente, inițiate și susținute de BRD Groupe Société Générale. Scena9 și Rezidența9 sunt programe coordonate de Fundația9, fundația culturală a BRD Groupe Société Générale, a cărei misiune este de a aduce împreună artiștii, gânditorii și publicul larg pentru a hrăni noi gusturi culturale.
|
|
|
|
|
|
|
