Poezia Dorinta de Mihai Eminescu, publicata la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literare, face parte din tema iubirii si a naturii, fiind o adevarata ars poetica pentru lirica erotica eminesciana . Poemul reprezinta visul de iubire curat si posibil de realizat, in care simpla intalnire cu fiinta iubita provoaca profunde emotii greu de stapanit. Conturata in jurul motivelor visului, dorului si codrului, poezia reprezinta imnul iubirii eterne.
Mihai Eminescu este cel mai reprezentativ poet romantic al liricii romane, avand la baza intrebari existentiale de natura psihologica, sociala sau filosofica, pe care le trateaza din perspectiva viziunii romantice a secolului XIX. Temele centrale in creatiile sale sunt iubirea si natura. Pentru a iesi din cotidian, poetul si-a revarsat toate suferintele in versuri despre frumusete, iubire si natura. Este singurul poet roman care a simtit o profunda legatura cu geniul. Poezia Dorinta este definitorie pentru perspectiva lui Eminescu in ceea ce priveste iubirea si natura. Lirismul vizionar reprezinta contributia importanta adusa de poezia eminesciana, lirism in care visul si constiinta reprezinta modalitatile definitorii de initiere in misterele lumii. Sensibilitatea asociaza procedee romantice asupra versurilor clasice, fapt ce reprezinta o noutate absoluta in lirica romaneasca. Fiind considerat un spirit ratator, poetul Mihai Eminescu ramane fundamentul ce sta la baza literaturii romane.
Poezia are ca tema dorinta de implinire a dragostei imposibile in mijlocul codrului, loc al visarii si al refugiului. Eul poetic isi proiecteaza povestea de iubire absoluta in mijlocul naturii, cu ajutorul visului, acesta fiind specific liricii eminesciene. Opera lirica Dorinta prezinta visul de iubire curat si posibil de realizat, in care simpla intalnire cu fiinta iubita provoaca profunde emotii greu de stapanit.
Titlul poeziei este un substantiv comun la singular, care exprima sentimentul puternic al eului poetic fata de fiinta iubita. Dorinta este motivata de imposibilitatea realizarii iubirii in plan real, de aceea ea se muta in plan imaginar. Dorinta este si o stare sufleteasca specifica romantismului, care presupune aspiratia spre absolut si ideal.
Poezia este alcatuita din patru catrene cu rima incrucisata (ABAB), masura versurilor fiind de 13 silabe. Fiecare catren corespunde unei secvente narative: prima strofa prezinta chemarea lirica a iubitei in codru; a doua strofa descrie intalnirea si imbratisarea celor doi indragostiti; a treia strofa infatiseaza momentul de tandrete si de visare; a patra strofa exprima dorinta de adormire impreuna cu iubita. Poezia este o idila clasica, adica o poezie de dragoste si de natura, in care cele doua elemente se impletesc armonios.
Poezia este plina de expresivitate si de limbaj artistic, care contribuie la crearea unei atmosfere romantice si visatoare. Se folosesc numeroase figuri de stil, cum ar fi: metafore (\"izvorul care tremura pe prund\", \"in par infiorate\"), comparatii (\"ca un del de murmur monoton si surd\", \"ca un inger bland\"), epitete (\"crengi plecate\", \"fruntea alba\", \"parul galben\", \"ochii mari\"), hiperbole (\"si-n jurul nostru lumea sa dispara\", \"si sa ne-ascunda-n veci de lumea-ntreaga\") etc. De asemenea, se folosesc si alte mijloace artistice, cum ar fi: repetitia (\"singuri-singurei\", \"sa ne-ascunda-n veci de lumea-ntreaga\"), interjectia (\"Ah!\") sau apostrofa (\"Vino-n codru la izvorul...\"). Ritmul poeziei este leganator, ca un cantec de leagan, sugerand somnolenta si visarea. Poezia are o muzicalitate data de rima, de aliteratia sunetelor \"r\", \"s\", \"m\" sau \"n\" si de asonanta vocalelor \"o\", \"a\" sau \"e\".
Poezia Dorinta de Mihai Eminescu este o opera lirica romantica, care exprima sentimentul profund al eului poetic fata de fiinta iubita. Poezia este o idila clasica, in care dragostea si natura se contopesc intr-o viziune ideala si absoluta. Poezia este o adevarata capodopera a liricii eminesciene, care reflecta sensibilitatea si geniul poetului.