George Cosbuc

[GiGanU]

George Coşbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului
greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei, fiica preotului greco-
catolic Avacum din Telciu. Copilăria şi-o va petrece la Hordou, în
orizontul mitic al lumii satului, în tovărăşia basmelor povestite de
mama sa. Primele noţiuni despre învăţătură le primeşte de la ţăranul
Ion Guriţă, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coşbuc auzise "că
ştie poveşti". De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coşbuc învaţă a
citi încă de la vârsta de cinci ani.

Balade şi idile (1893)
1. Nunta Zamfirei
2. Rea de plată
3. Crăiasa zânelor
4. Trei, Doamne, şi toţi trei!
5. La oglindă
6. El Zorab
7. Duşmancele
8. Brâul Cosânzenii
9. Moartea lui Fulger
10. Prahova
Vara

Priveam fără de ţintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ -
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!