chevwagn dayron sakhir

[Danny Hosford]

Adepţii acestei orientări (Allport, Eysenck, Cattell, etc.) consideră că, deşi faptele de conduită ale unei persoane prezintă o anumită variabilitate situaţională, pe termen lung, se observă un cadrul relativ stabil, unitar, de aşteptare şi interpretare.

n plan comportamental o trăsătură constituie o predispoziţie de a răspune n acelaşi fel la o varietate de stimuli: De ex: timiditatea ca trăsătură, n paln comportamental se va manifesta ca o stngăcie, hipermotivitate, mobilizare exagerată, ş.a.

Comportamentele oamenilor sunt exprimate prin anumite cuvinte, de obicei adjective. n limba engleză, n 1936, Allport a găsit 17.954 de cuvinte utilizate pentru a descrie personalitatea. Dintre acestea 4.500 se referă la trăsături mai frecvente. n funcţie de nivelul lor de stabilitate, de puterea lor explicativă şi predictivă el le-a mpărţit n trăsături:

n 1943 R. Cattell a reluat lista lui Allport şi după un şir de condensări succesive (eliminarea cuvintelor ambigue, sinonime, antonime) a redus-o la 171 de cuvinte. Acestea au fost aplicate pentru descrierea unui număr mare de subiecţi pe care i cunoştea destul de bine. Aplicnd analiza factorială acestor descrieri Cattell a identificat n final 16 factori, deveniţi chestionarul de personalitate 16 P.F.

n ciuda deosebirii punctelor de plecare şi a procedeelor de analiză, majoritatea autorilor contemporani relevă, n calitate de radical comun al definirii personalităţii atributul unităţii, integralităţii şi al structuralităţii. Chestiunea care continuă să fie controversată este aceea a raportului dintre ponderea determinărilor interne (ereditare) şi cea a condiţionărilor externe n structurarea ntregului personalităţii, dintre stabil şi dinamic.

Spre deosebire de fizică, astronomie sau chimie, n psihologia personalităţii trecerea de la un model teoretic general la un caz individual nu este niciodată rectilinie şi corespondenţa niciodată perfectă. La nivelul personalităţii condiţionările şi relaţiile se desfăşoară sub semnul posibilului, al probabilului, şi nu sub cel al unei cauzalităţi liniare, directe, precise.

Dinamica personalităţii, aşa cum reiese din cele expuse mai sus, este propulsată de tendinţe şi, n funcţie de diversitatea de combinaţii ale acestora, se dirijează spre un obiectiv sau spre altul, creşte sau scade n tensiune, se exteriorizează printr-o cromatică sau alta. Tendinţele nu se manifestă n afara unor cauzalităţi şi a unor factori obiectivi iar, n consecinţă, combinaţiile dintre ele nu pot lua orice formă.

Luarea n considerare a ambilor factori se va face pentru o corectă evaluare a personalităţii, asigurndu-se astfel baza necesară pentru un pronostic valid, privind dezvoltarea acesteia. Or, dacă factorii ereditari au un rol important n determinarea unor trăsături de persoanlitate, atunci acestea ar trebui să fie suficient de stabile pentru a asigura cadrul necesar pentru un bun pronostic. Tocmai din aceste considerente, multe din teoriile trăsăturilor afirmă, implicit sau explicit, că trăsăturile au o anume determinare biologică. De ex: temperamentul, facultăţile psihice de creier.

a) ideea că o persoană nu se va schimba. De fapt, indivizii se schimbă. Efectele eredităţii variază n funcţie de vrstă. n cazul inteligenţei ereditatea are un efect mai important pe măsură ce persoanele avansează n vrstă.

d) dacă o trăsătură este moştenită ereditar, atunci va exista un efect similar asupra descendenţilor care au moştenit acestă trăsătură. Ex: cercetătorii acceptă astăzi că schizofrenia are, parţial, o determinare genetică. Probabilitatea de moştenire este foarte mare, fapt care nu există o relaţie univocă ntre ceea ce este moştenit şi forma sub care această caracteristică se va manifesta.

e) este falsă ideea că o trăsătură moştenită ereditar va fi responsabilă de diferenţele dintre sexe, dintre diferite grupuri sociale, căci individul fiind supus unor influenţe diferite din partea mediului, va fi imposibil de a determina cauza (ereditară sau socială).

Cu toate poziţiile diferite n privinţa eredităţii prin investigarea acesteia prin intermediul gemenilor, a studiilor de genetică umană şi de genetică experimentală s-a remarcat că ereditatea constituie un fundament al personalităţii. Factorul ereditar se prezintă pentru personalitate sub formă de echipament primar. n formarea personalităţii o importanţă deosebită o are nsă şi factorul social n ntreaga sa complexitate şi diversitate.

Literatura sociologică şi antropologică distinge, n formarea personalităţii, două garnituri de variabile: cultura şi societatea. Uzual, termenul de cultură vizează obiectele care exprimă valorile, credinţele şi concepţiile despre lume, cunoştinţele, legile, obiceiurile, arta şi limba. Termenul de societate se referă la instituţii, la relaţiile sociale. Este greu de despărţit cultura de societate, deoarece ele acţionează mpreună asupra individului.

Personalitatea de bază este legată direct de istorie şi mai ales de istoria nţeleasă ca tradiţie, tradiţia fiind supravieţuire psihologică. Oricum ar fi privite lucrurile, concluziile sunt aceleaşi: aşa numitele instituţii primare şi secundare precum şi personalitatea de bază, au un caracter relativ. Numai condiţiile concrete determină sfera şi conţinutul personalităţii, putndu-se vorbi astfel de o personalitate etnică şi de o personalitate individuală unică. n virtutea principiului universalităţii, fiecare om este un om ca toţi oamenii. Independent de rasă, religie, naţiune, clasă socială, omul este animat de aceleaşi trebuinţe biologice generale, de aceeaşi tendinţă spre autorealizare. n acelaşi timp, fiecare om, prin caracterele sale anatomice, prin ncorporarea unei anumite tradiţii, printr-o anumită modelare psihologică, seamănă numai cu un grup restrns de oameni.

Indiferent de ipostaza sub care se manifestă, individul se exteriorizează esenţial prin acţiune, prin activitate, şi ca factor activ concurează la finalitatea socială, realizndu-şi nsă şi propria finalitate.

Noţiunea de acţiune şi de activitate sugerează noţiunea de rol, ce constă ntr-un model de conduită prescrisă pentru toate persoanele avnd acelaşi statut social. Att n cadrul finalităţii sociale, ct şi a tendinţei de a-şi realiza propria sa finalitate, individul, ca persoană, joacă diferite roluri pe scena vieţii sociale.

Relund concepţia dramatică a lui Shakespeare după care lumea e o scenă şi oamenii actori, viaţa constă ntr-o suită de roluri reale şi imaginative. Conduita n rol condiţionează conştiinţa de sine. Noi suntem rolurile pe care le-am jucat şi pe care le jucăm. Sinele constituie fondul stabil al individului, iar rolul aspectul dinamic şi se compune din acţiuni.

Personalitatea rezultă din interacţiunea dintre sine şi roluri. ntr-o sinteză a celor expuse mai sus se desprind două lucruri: rolul contribuie la formarea personalităţii; personalitatea se manifestă ncontinuu prin rol, conduita acesteia fiind ntr-un procentaj apreciabil o conduită n rol.

Prin integrarea n grupul social, persoana suportă consecinţele apartenenţei sociale, realizate n forma unor relaţii socioafective. Procesul integrativ contribuie la identificarea persoanei, care se desfăşoară n cteva etape succesive.

-Raportarea la ambianţa socială, proiectarea către alţii duc la acceptarea şi ncorporarea de norme, valori, etaloane, pe care individul le transformă n reguli de comportament personal şi care nlesnesc nu numai nţelegerea de sine, ci şi cunoaşterea de alţii şi comunicarea cu ei. O identificare personală puternică nu-l separă pe individ de grupul său.Astfel de persoane fie că au un statut nalt, datorită calităţilor, intereselor, normelor, fie că demonstrează un comportament nonconformist, exprimat foarte puternic.

-Dacă pentru nceput are loc o identificare n cadrul grupului de apartenenţă, mai apoi, prin intermediul contactelor directe şi indirecte cu alte comunităţi persoana nu numai că se autocunoaşte şi se autoactualizează, ci se separă pe sine şi pe grupul său de alte entităţi sociale.

Autoidentificarea ca fenomen psihosocial include, la rndul lui două procese: identificarea personală (person identification) şi socială (social identification). Primul se referă la autodeterminarea nsuşirilor psihosomatice, morale, comportamentale etc. Al doilea se prezintă n noţiuni care exprimă apartenenţa socială: rasială, etnică, sexuală, de vrstă etc. Identificarea socială şi cea personală se succed n conştiinţa individului, precum are loc trecerea de la formele de interacţiune interpersonală la cele dictate de apartenenţa la o categorie. Ambele fenomene sunt parte a procesului de autodeterminare şi autocunoaştere.

statusul social este o categorie dinamică. Individul uman deţine n acelaşi timp mai multe statusuri n funcţie de numărul de grupuri al căror membru este, iar n interiorul formaţiunii sociale el poate avansa sau cobor pe scara ierarhică.

Statusul social este legat de alt atribut al personalităţii, acela de rol. Rolul social este o formă de comportament asociată statusului şi funcţiei deţinute n comunitatea umană sau n grupul de apartenenţă. Individul uman este deţinător de mai multe roluri:

4) secundare, facultative, asumate n funcţie de interesele şi orientările individului, dar lăsate la libera lui alegere: membru al echipei de fotbal a facultăţii, pescar-amator, colecţionar de anticariat etc;

Ontogeneza Eu-lui coincide la nceput cu maturizarea funcţiilor nervoase şi, cu toate că primul act al personalizării nu se pune n scenă dect atunci cnd subiectul reuşeşte să se detaşeze de obiect, personalitatea se realizează pe un anumit fond nervos, endocrin şi umoral moştenit doar ereditar de la părinţii şi strămoşii săi.

c01484d022